GEORGE TOPÎRCEANU: BACILUL LUI KOCH

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Mult onorate doamne,
Distins auditor!
La festival cînd vine, tot omul e dator
S-asculte, înainte de partea amuzantă,
O conferinţă lungă şi foarte importantă.
Conform acestei date sinistre, aşadar,
Avem între culise un conferenţiar,
Un om cu greutate, un personagiu mare...
Să nu luaţi aceasta drept o ameninţare!
Dar ca să nu planeze asupra noastră vina
C-am neglijat programul, persoana cu pricina
E gata să vă ţină, un ceas şi jumătate,
O conferinţă gravă de specialitate.
Cum, nu vă pare bine? De ce v-aţi întristat?
Mai aşteptaţi o clipă, că doar n-am terminat.
Pe de-altă parte, însă, găsind că-i anormal
Să vă chemăm la teatru... ca s-adormiţi în stal;
Că somnul, în aceste condiţii verticale
Ş-atît de izolate, nu face cinci parale;
Că nimene nu poate pretinde nimănui
Să-nghită festivalul cu conferinţa lui,

Din spirit caritabil şi din filantropie,
Ştiind mai dinainte ce toată lumea ştie,
Cu voia dumneavoastră ne-abatem de la modă
Şi-n loc de conferinţă, veţi asculta o odă.

Prea onorate doamne,
Distins auditor!
Subiectul odei mele e-atît de-ngrozitor
Că biata-mi Muză, albă de spaimă şi uimire,
Cînd i-am cerut concursul, în loc să mă inspire,
S-a dat pe lîngă uşă, a pretextat ceva
Şi-a dispărut... adio! M-a părăsit aşa,
Cu călimara plină de noapte şi de proză.
E vorba de bacterii şi de tuberculoză,
E vorba de bacilul lui Koch...
Precum vedeţi,
Un subiect anume făcut pentru poeţi!
O, nu vă fie teamă... şi dracul este negru
Cînd stă să-l zugrăvească un iconar integru,
Dar... ici un pic de galben şi dincolo puţin
Albastru... şi pe gură o dungă de carmin,
Cu toate c-adineaori părea insuportabil,
Din drac urît şi negru devine acceptabil.
(Dar nu fac oare zilnic cucoanele – şi ele –
Cam tot acelaşi lucru pe propria lor piele?
Ba fac aşa chiar domnii – de genul femeiesc...)
Bacilul despre care aş vrea să vă vorbesc
Se află-aici în sală... ştiu bine că m-ascultă,
Dar nu vrea să-şi trădeze prezenţa lui ocultă.
Intrarea n-a plătit-o fiindcă-i mititel,
Dar unde-i lume multă acolo e şi el!
Incognito ca regii şi nepoftit pătrunde
În orice fel de casă; îl întîlneşti oriunde:

În berării, pe stradă, la cinematograf;
Îi place să se joace cu alţi bacili în praf;
Se duce la plimbare cu trenul, cu tramvaiul,
Şi peste tot se ţine de bietul om ca scaiul,
În fabrică, la şcoală sau pe trotuar hai-hui,
Dar peste tot îşi vede de-afacerile lui!
Îşi dă ades pe credit persoana lui culantă
Cu o scadenţă lungă, cînd nu e... galopantă,
Regia de tutunuri îi face mult rabat;
La băuturi spirtoase e cointeresat;
Din orice-abuz profită... La pîndă, invizibil,
În lupta mare-a vieţii e mic, dar e teribil –
Şi chiar atunci cînd pare că doarme, e deştept,
La primării el este, „consilier de drept”
Şi, tare-n atmosfera comunelor urbane,
E cel mai mare duşman al speciei umane...

Prea onorate doamne!
Cînd ţin acest discurs,
Dac-aţi vedea că intră în sală-aici un urs,
N-aţi năvăli afară prin uşi şi prin ferestre
Utilizînd cu toţii resursele pedestre?
De ce? Fiindcă-i mare şi foarte fioros...
Bacilul lui Koch însă e mai primejdios!
Dar fi'ndcă nu se vede şi fi'ndcă e prea mic,
Nu sperie pe nimeni...
Să judecăm un pic.
De-ar fi cît Himalaia ori numai cît aluna,
Cînd ştii că te omoară, mic-mare nu-i totuna?
Să-mi spuneţi dumneavostră: ce importanţă are
Cînd un tîlhar te-mpuşcă, dacă e mic sau mare?
O fi el mic, bacilul... da-i rău! Pe lîngă el,
O biată matahală de urs e ca un miel.
Cîţi oameni mor, de pildă, în fiecare ţară
Mîncaţi de urşi? Trei-patru...

Pe cînd această fiară,
Acest vrăjmaş de moarte al genului uman
Atacă şi distruge pe fiecare an
Nu zece, nu o sută... ci mii şi mii de vieţi,
Ci zeci de mii şi sute de mii de tinereţi,
Că judecîndu-l după isprăvile lui crunte
Şi după lăcomie, apare cît un munte!
Un monstru, un balaur încolăcit în spaţiu
Ce-nghite fără milă, înghite cu nesaţiu
Şi tot nu-i mai ajunge, tot nu mai e sătul...

*

Cu voia dumneavoastră, l-am insultat destul.
Ar fi acum momentul să-l punem sub o lupă
Să ştim: ce formă are şi cu ce se ocupă?
După savanţi şi medici ca doctorul Argon,
Bacilul se prezintă sub formă de baston...
Dar bolnavii, săraicii, spun doctorului Ciucă,
Că lor li se prezintă sub formă de măciucă!
Ce-i el de fapt? Un zero, un fel de vîrcolac
Nici cît un ou de muscă, nici cît un vîrf de ac,
Ceva aşa, cilindric... Regret că nu găsesc
O cretă şi-o tabelă ca să vi-l zugrăvesc.
S-a zis că face parte din regnul vegetal,
Dar eu nu cred... fiindcă nu-mi pare natural
Să fie din aceeaşi familie cu floarea,
Să fie văr cu macul şi rudă cu cicoarea,
Cu gingaşa mimoză, cu palidul narcis...
Ar însemna că-şi face familia de rîs!
Nu, nu prea are alură de plantă – dimpotrivă:
Aţi întîlnit vreodată o plantă agresivă?
Văzut-aţi dumneavoastră o floare sau un pom
Să sară din grădină şi să se dea la om?
Ori aţi putea concepe vreun fel de ciupercuţă
Ce stă să se răpeadă, cînd nimeni n-o asmuţă?...

Dar, în sfîrşit, s-admitem că scîrba asta mică
Ar moşteni-n caracter ceva de la urzică –
Nu prea importă regnul din care face parte
Cît mai cu seamă felul cum ştie să se poarte.
Distruge-n organisme ţesuturile vii;
Se instalează în trupuri firave de copii;
Îl poartă-n nas şi-n gură aproape-orice persoană.
Dar el preferă pieptul de fată diafană
(Deşi nu-i prea rezistă nici cei mai mari atleţi).
Şi – curios! – el are de mult pentru poeţi
Un fel de slăbiciune... s-ar zice că anume
Îi place să distrugă ce-i mai de preţ pe lume!...
De obicei, trăieşte la umbră. Scos la soare,
Devine melancolic şi, cîteodată, moare.
Dar nu întotdeauna. Uscat ca o mumie,
Ades, de supărare, el cade-n letargie,
Devine colb, se-nalţă pe-un strat de aer moale,
Pluteşte-n atmosferă... şi dînd mereu tîrcoale
În jurul nostru, iarăşi găseşte un cotlon
Şi căpătînd viaţă – devine iar baston!
Savanţi-l studiază făcînd din el culturi,
Un fel de gelatină... un soi de răcituri
Pe care stau microbii ca-n sînul lui Avram
Şi se-nmulţesc acolo în voia lor...
Uitam!

El dragoste nu face. Cu omul în contrast,
Bacilul lui Koch este surprinzător de cast.
Dar cum se înmulţeşte atunci? Prin ce minune?
Prin sciziparitate sau prin diviziune:
Se rupe-ntîi în două... apoi se face-n patru...
Şi-n nouă luni e-n stare să-ţi umple acest teatru
Cu fii, nepoţi, nepoate, şi socri mari, şi fraţi,
Şi veri, şi verişoare, şi cuscri, şi cumnaţi,
Că nici un fel de babă (de-a lor) n-ar fi în stare
Să-ţi spună a cui este şi cîte neamuri are!

*

Prea onorate doamne!
Doar cîteva cuvinte,
Şi-am isprăvit... (v-asigur că nu mi-am pus în minte
Să vă servesc bacilul lui Koch o noapte-ntreagă).
Cum toată lumea ştie, microbul se propagă
Prin aer, prin contactul cu un bolnav în casă,
Prin lapte şi prin carne de vacă ofticoasă,
Dar mai ales sărutul, cînd cade pe-un teren
Prielnic, răspîndeşte agentul patogen.
Deci n-ar fi rău, fiindcă prudenţa e de aur,
Să vă feriţi din calea acestui mic balaur
Şi orice om cuminte să cugete mai des
Că n-are nici o grabă şi nici un iteres
Să moară de ftizie...

Că poate să-şi aleagă o altă maladie
Sau poate să-şi dea singur în cap c-o cărămidă,
În caz cînd existenţa îi pare insipidă;
Dar dacă-i place viaţa şi soarele, atunci
E bine să respecte aceste vechi porunci,
Pe care medicina de-un veac i le prescrie
Şi dumenalui se face mereu că nu le ştie:
Să nu stai toată ziua vîrît cu nasu-n scripte,
Iar laptele şi carnea să fie bine fripte.
În orice alimente şi-n orice băutură
Să puneţi acid fenic – nu mult: o picătură...
Şi cel puţin o dată la două săptămîni
Tot omul să se spele pe faţă şi pe mîini...
La poştă sau la gară (şi-n orice loc murdar)
E obligat tot omul să scuipe-n buzunar,
Că pe podea nu-i voie decît în caz de boală...
Iar cînd te duci la teatru sau intri în vreo şcoală
Şi aerul de-acolo îţi pare echivoc,
E mai recomandabil să nu respiri de loc...
Acei ce au bronşită sau tuse măgărească,
De semenii lor teferi grozav să se ferească!
Să nu-şi mai piardă noaptea cu lucruri nepermise,
Să ţină toată iarna ferestrele deschise
Iar vara să se ducă la aer, la Sinaia,
Să steie-nchişi în casă, c-afară-i udă ploaia...
Pe lîngă asta-i bine, cînd suferi de-anemie,
Cu propria ta viaţă să faci economie.

De nu vrei ca la urmă să te trezeşti mofluz,
Evită surmenajul şi orice fel de-abuz,
Răreşte-o cu tutunul, mai lasă băutura!...
Iar dacă, din păcate, vrei să-ţi apropii gura
De epiderma unei persoane din elită,
Oricît ar fi persoana accea de grăbită,
La locul ce urmează să fie sărutat
Să dai întîi c-o cîrpă muiată-n sublimat.
Ori, ca să fiţi mai siguri de viaţă, eu vă zic:
Nu sărutaţi nici mînă, nici gură, nici... nimic!

George TOPÎRCEANU

RIDENDO CASTIGAT MORES (CXXVI)

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME

LAS' CĂ VINE EA ȘI GRIPA AVIARĂ...!

INTERMEZZO LIRIC: CRUCEA VEȘNICIEI

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Iubirile nu toate le luăm cu noi în cer,

ci Dumnezeu le cerne prin sita lui de sus,

și-așa vom ști cît suflet de-a lungul vieții-am pus

în ce a fost pe lume frumos și efemer.

De n-ar rămîne duhul ca un drumeț stingher,

ci ar pieri o dată cu trupul, la apus,

ne-ar fi ușoară crucea ce o avem de dus

și moartea-ar șterge totul, cu legea ei de fier.

Dar tot ce-am fost se-alege, ca grîul de neghină,

și veșnicia vine grămadă peste noi,

în stînga cu-ntuneric și-n dreapta cu lumină,

și iar ne-o fi rușine, ca-n rai, că sîntem goi...

Nimicul nu există în ordinea divină,

ci tot ce este are de-a pururi un apoi.

Răzvan CODRESCU

ÎNVĂȚAȚI-I PE COPII SĂ SE ROAGE!

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

INTERMEZZO LIRIC: DIN CICLUL „ROST DE DOINĂ”

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

CÎNTEC DE ALEAN

Să te uit n-aș da un zlot,

să mi te-amintesc dau tot,

c-amintirile mă dor,

dar de uit, mă tem că mor.

Că ce-i viața, bună-rea,

de-ai lipsi de tot din ea,

iară raiul ce-ar mai fi

fără pașii tăi mlădii?

Nu să am de tine parte

este leacul meu de moarte,

ci să știu că ești și-n tine

poate visul să se-nchine

și să facă temenele

toate dragostele mele.

De aceea, atît cît sînt,

eu pe limba mea te cînt

și mă rog la Dumnezeu

să te pot cînta mereu,

iar odată, la soroc,

s-ajungi coasta mea la loc

și în slava lumii noi

să fim una amîndoi.

Răzvan CODRESCU

DIN FAUNA PESEDISTĂ

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

PORTRETUL MONSTRULUI ROȘU

Acesta este fostul milițian originar din județul Bacău, Nelu Lupu (n. 1959), pesedist notoriu, o vreme comisar-șef și adjunct al Poliției Capitalei (înlăturat în urma unui scandal), trecut în rezervă și reangajat la ADP, cu pensie de 15.000 lei și salariu de 9000 lei, care a infestat Bucureștiul și a băgat în carantină un spital întreg („Dimitrie Gerota”). Și asta pentru a fi încercat să ascundă că și-a plimbat amanta – cu 30 de ani mai tînără – prin Israel, unde se pare că a contractat virusul (transmis ulterior familiei, anturajului, colegilor de serviciu și personalului medico-sanitar de la „Gerota”)! 

I s-a deschis dosar penal, dar în România de azi nu există pedeapsă legală pe măsura monstruozității cazului său. O asemenea bestie deșănțată și iresponsabilă, care mai are și tupeul de a sfida pe toată lumea, ar fi meritat să fie linșată în piața publică sau condamnată la pedeapsa capitală. 

Acestea sînt jegurile umane pe care ni le-a lăsat moștenire comunismul și din care este alcătuit PSD-ul (de care mîrla nu se mai satură).

Răzvan CODRESCU

AFR: O ISTORIE A EPIDEMIILOR

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Considerăm potrivit să scriem şi noi cîteva impresii privind epidemia care bîntuie în toată lumea: coronavirusul. Putem cugeta, de exemplu, la modul în care societatea a reacţionat la epidemii similare cu sute ori mii de ani în urmă. Din asta am putea chiar învăţa cîte ceva. Pe vremea aceea chiar milioane de oameni mureau din cauza epidemiilor, iar epidemiile ţineau cu anii. Medicamente pentru contracararea epidemiilor nu existau, iar suferinţa oamenilor probabil că era mult mai mare ca astăzi. Astăzi mor doar cîteva mii şi, totuşi, întrega societate globală intră în panică. Ce gîndeau şi cum reacţionau, psihic vorbind, oamenii pe vremea aceea?

Cornonavirus – o istorie a epidemiilor

Extinderea coronavirusului în ultimele trei luni a coincis cu publicarea unor cărți interesante despre epidemii dintr-o perspectivă istorică. Săptămîna trecută am dat peste o astfel de carte, Epidemics and Society: From the Black Death to the Present, scrisă de istoricul Frank M. Snowden.

Cartea analizează marile epidemii din trecut, dar și modul în care societatea a reacționat ori s-a relaționat cu aceste epidemii. Interesante sînt discuțiile privind, de exemplu, reacția la epidemii a oamenilor pioși, a artiștilor, a politicienilor, a oamenilor din diferite pături sociale ori economice, a celor educați (în contrast cu cei mai puțin educați), a celor bogați (în contrast cu cei săraci), ori a creștinilor (în contrast cu reacțiile altor confesiuni).

Autorul dă exemple concrete ale impactului epidemiilor asupra unor evenimente istorice majore. Unele epidemii au schimbat cursul istoriei, spune autorul. Un exemplu este Napoleon și abandonarea posesiunilor franceze din America de Nord. Francezii, ne informează Snowden, au pierdut războiul de independență din Haiti pentru că soldații lui Napoleon au murit de yellow fever („febra galbenă”). Europenii nu sînt imuni la febra galbenă, dar persoanele descendente din africani sînt. Eșecul din Haiti, spune Snowden, l-a influențat pe Napoleon să cedeze Louisiana americanilor, America dublîndu-și, dintr-o dată, suprafața geografică.

Impact asupra artei si credinței

Snowden face și o trecere în revistă a impactului epidemiilor asupra literaturii și artei. În secolul XIX, clasa intelectuală îi privea pe cei bolnavi de tuberculoză ca avînd un statut superior. Lui Victor Hugo i s-a reproșat, de fapt, că ar fi fost un scriitor de și mai mare succes dacă ar fi suferit de tuberculoză! Un scriitor care a scris pe cînd suferea de tuberculoză a fost André Gide.

Aflăm detalii interesante și despre impactul epidemiilor asupra artei în Evul Mediu. Pictorii medievali au fost profund influențați de epidemii și de efectul lor devastator asupra ființelor umane. Temele tratate în picturile de atunci aveau de-a face cu preocuparea oamenilor de moarte, penitența înainte de moarte, pregătirea personală pentru moarte, imagini de îngeri ducînd pe credincioși în Paradis, imagini ale îngerului morții (Grim Reaper) care taie sufletele oamenilor cu secera, imagini inspirate din cartea Eclesiastului privind vanitatea vieții, imagini din cartea Apocalipsei etc. În cuvintele lui Snowden, epidemiile Evului Mediu had a transformative effect on the iconography of European art („epidemiile au avut un efect transformant asupra iconografiei artei europene”).

Impactul epidemiilor asupra economiei, demografiei și politicii este și el abordat. Plăgile medievale din Evul Mediu au ucis aproape jumătate din populația Europei și au dus la înăsprirea relațiilor între clasele sociale. Iobăgia, de exemplu, a devenit și mai aspră, iar mobilitatea oamenilor a fost restricționată. Epidemiile au generat războaie ori au decis soarta altora. Sărăcia a avut și ea impact. În general, săracii erau mult mai susceptibili de a se îmbolnăvi de holeră și tuberculoză decît oamenii înstăriți.

Epidemiile au afectat relația oamenilor cu Dumnezeu, scrie Snowden: Plagues raised the whole question of man's relationship to God („Plăgile au adus în discuție relația omului cu Dumnezeu”). Pe unii creștini, epidemiile i-au transformat în și mai buni creștini și chiar eroi. În lumea veche, creștinii îi vizitau pe cei afectați de epidemii și îi îngrijeau. Mulți dintre ei mureau împreună cu cei bolnavi, dar mulți bolnavi se însănătoșeau, devenind după aceea creștini. Snowden discută și cazul eroic al arhiepiscopului din Milano, Cardinalul Borromero, care vizita bolnavii în zonele puse sub carantină, pentru a-i îngriji ori mîngîia în momentul morții.

Coronavirusul – la ce ne putem aștepta

în viitorul imediat?

Ce zic specialiștii în boli epidemice despre extinderea coronavirusului? Aici oferim cîteva dintre impresiile specialistului în epidemiologie Marc Lipsitch, profesor de epidemiologie la Universitatea Harvard din Boston. El prezice că într-un an „40 pînă la 70%” din populația lumii va fi infectată cu coronavirus. Declarațiile lui au fost obiectul unui comentariu privind extinderea rapidă a coronavirusului, publicat luna trecută în The Atlantic (vezi aici). Conform declarațiilor lui, the likely outcome is that it will ultimately not be contained („în final, nu cred că virusul va putea fi controlat”). Tot luna trecută, Center for Disease Control (Centrul pentru controlul bolilor) din Statele Unite a publicat ultimele date privind extinderea globală a virusului. (vezi aici).

În Germania, Merkel comentează că între 60 și 70% din populația Germaniei va putea fi infectată de coronavirus, adică pînă la 56 de milioane de oameni! Mortalitatea cauzată de coronavirus e de aproximativ 3 ori 4% din populatia infectată, ceea ce, în cazul Germaniei, ar insemna chiar peste două milioane de oameni (detalii aici).

Sîntem atenționați, însă, că afirmațiile lui Lipsitch nu trebuie să ne îngrijoreze: din cei 40 pînă la 70% din populația lumii care ar putea fi infectați de coronavirus, doar un procent mic va fi afectat în mod fatal. În prezent, mai puțin de 2% din persoanele care au fost infectate cu coronavirus au decedat. Ceilalți, zice Lipsitch, doar vor avea simptome de coronavirus, dar vor supraviețui.

Totuși, asta nu înseamnă că putem sta liniștiți. În doar o lună, coronavirusul a afectat peste 100 de milioane de oameni în China, în sensul că la majoritatea dintre ei nu li se permite să se deplaseze de la domiciliu. Aceste măsuri sînt desemnate să prevină extinderea virusului. În Italia carantina pentru prevenirea coronavirusului a fost extinsă în toată țara, afectînd aproape 50 de milioane de oameni.

Un vaccin pentru coronavirus?

O provocare pe care experții în epidemiologie o constată sînt costurile enorme pentru producerea vaccinurilor, inclusiv a unui vaccin împotriva coronavirusului. În 2003 a apărut febra aviară, care de atunci a ucis 455 de persoane. Dar un vaccin contra febrei aviare nu a fost produs. Cîțiva ani mai tîrziu a izbucnit febra SARS, care a făcut aproape 1000 de victime, dar pentru care încă nu există vaccin. La fel, Lipsitch nu se așteaptă la descoperirea imediată a unui vaccin contra coronavirusului. Costurile sînt enorme și, ca de obicei, după ce epidemia curentă va intra în declin, interesul în a produce un vaccin va scădea.

Conform articolului din The Atlantic, opinia cvasi-unanimă a medicilor epidemiologi este că coronavirusului va deveni „o febră de sezon” (a new seasonal disease), la fel ca și celelalte, fără a duce, însă, la decese de proporții uriașe.

În final, experții în epidemiologie ne sugerează tuturor să ne aducem contribuția la prevenirea extinderii virusului. Cum? Prin metodele obișnuite: spălarea mîinilor cu săpun și apă caldă; cînd tușim ori strănutăm să ne acoperim fața, și alte măsuri de igienă similare.

ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București

Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082

www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

DANTE, «PARADISUL», CÎNTUL XX

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Divina Comedie a lui Dante Alighieri

în noua versiune românească a lui Răzvan Codrescu

  

PARADISUL

Cîntul XX

În cerul al șaselea (al lui Jupiter) acvila formată din sufletele fericiților îi vorbește în continuare lui Dante, dîndu-i lămuriri despre credință, mîntuire și tainele dumnezeieștii predestinări (așa cum e văzută și-n teologia lui Toma de Aquino). În ochiul acvilei lui Dante i se arată șase duhuri de suverani înțelepți și drepți: David, Traian (despre care este colportată legenda medievală că, la rugăciunile Papei Grigore cel Mare, ar fi reînviat atît cît să primească botezul, fiind astfel strămutat din Infern în Paradis), Ezechia, Constantin cel Mare, Wilhelm (Guglielmo) II al Siciliei și Rifeu (personaj mitologic obscur, apărător al Troiei, aici plăsmuire tezistă a lui Dante). Poetul se preface surprins a vedea doi păgîni în Paradis (Traian și Rifeu), dar acvila îi explică în ce fel au ajuns sufletele lor să se mîntuiască, prilej de a vorbi despre predestinare (în original: predestinazion) ca taină nepătrunsă a Dumnezeirii.  

 

1 Cînd cel ce luminează lumea toată

din emisferul nostru-i să coboare,

iar ziua e de bezne alungată,

4 cerul, ce-ntîi fu luminat de soare,

se umple de lumini nenumărate,

ce tot din el își trag a lor splendoare:

7 acestea fură-n mintea mea iscate

cînd semnul lumii și-al crăimii ei

tăcu în pliscul slavei minunate;

10 căci toate-acele-atît de vii scîntei,

mai mult lucind, noi cîntece iscară,

dar le uitai, de slabă mintea ce-i.

13 O, surîzîndă dragoste stelară,

cît îmi păreai de arzătoare-n cele

ce glas dădeau la gînduri sfinte doară!

16 Cînd scumpe nestematele acele

cu steaua-a șasea-n cer îngemănate

sfîrșiră cîntul îngînat de ele,

19 parcă-auzii un murmur că răzbate,

cum curge peste pietre-un rîu în jos,

vădind ce mult să dea izvorul poate.

22 Și cum pe gîtul țiterei frumos

ia formă sonul, sau, într-un cimpoi,

pe-acolo unde sufli-n el vîrtos,

25 la fel și fără vreo zăbavă-apoi

porni pe gîtul pajurei cîntarea

ce răzbătu suavă pîn’ la noi.

28 Făcută grai, ea își croi cărarea

spre plisc, ieșind sub formă de cuvinte,

ce-n duh le port, plinindu-i așteptarea.

31 „Partea ce vede-n mine și-nainte

și-n lume mînă acvilele”, zise,

„cuvine-se acum s-o iei aminte,

34 căci dintre cîte focuri chipul mi se

încheagă, mai presus sînt cele care

pe fruntea mea ca ochi îmi sînt înscrise.

37 Cel ce-i pupilă plină de splendoare

fu cîntărețul Duhului Preasfînt,

din loc în loc chivotul demn să-l care:

40 el știe-acum ce merită-al său cînt,

pe cît osîrdia-a fost a lui să fie,

și ce răsplată ia cu drept cuvînt.

43 Din cele cinci ce-mi țin drept geană mie,

cel mai de lîngă plisc fu mîngîiere

vădanei ce-și pierdu odrasla vie:

46 el știe-acum cît rabdă de durere

cel ce pe Christ ezită a-l urma,

căci fu în iad pînă să suie-n sfere.

49 Iar cui mai sus îi este dat a sta

pe-acest inel de care zic, putu

s-amîne moartea prin căința sa:

52 el știe-acum că dreptul jude nu

se schimbă, chiar de poate ruga vie

să facă mîine din ce-i azi sau fu.

55 Cel’lalt, fidel și legilor, și mie,

gînd bun avînd, dar care rău rodi,

grec se făcu, cu papa-n cîrdășie:

58 el știe-acum că răul ce ieși

din fapta-i bună pe aici nu-i strică,

chiar dacă-n lume-aduse mari urgii.  

61 Iar cel ce mai în josul genei pică

Guiglielmo fu, cel plîns de-aceia care

că-s Frederic și Carol vii au frică:

64 el știe-acum că cerul milă are

de cel ce-i rege drept, cum o și-arată

strălucitoarea lui înfățișare.

67 Au cine-ar crede-n lumea cea stricată

c-al cincilea din focurile sfinte

Rifeu Troianul e pe-a pleoapei roată?

70 El știe-acum ce omeneasca minte

nu-i chip să vadă din divinul har,

dar pîn’ la miez nici el n-ajunge-altminte”.

73 Cum ciocîrlia în văzduhul clar

înalță tril și amuțește-apoi,

gustînd dulceața ce-o aduse-n dar,

76 așa-mi păru pecetea cea de soi

a veșnicei plăceri, a cărei vrere

lucrează-n tot ce e și sîntem noi.

79 Cum îndoiala s-o strunesc putere

n-avui, prin mine prinse a răzbate

precum prin sticlă, nerăbdînd tăcere,

82 și izbucnii: „Ce sînt acestea toate?”,

mînat de-a ei lăuntrică-apăsare;

atunci mai vii scîntei văzui iscate.

85 Apoi, cu ochiul strălucind mai tare,

răspunse chipul binecuvîntat,

spre-a risipi degrabă-a mea mirare:

88 „Văd că socoți că e adevărat

ce spun că-i spus de mine, dar nu știi,

chiar dacă crezi, tot tîlcul întăinat.

91 Faci precum cel zelos a-și însuși

un lucru după nume, dar în sine

nu îl pătrunde, de-ndrumat n-ar fi.

94 Regnum coelorum e-asaltat de cine

are iubire și speranță vie,

ce-nving și voia proniei divine;

97 dar nu cum om de om e-nvins să fie,

ci că vrea ea învinsă să se lase

și-nvinsă-nvinge-n marea-i dărnicie.

100 Viața dintîi a genei preafrumoase

și-a cincea te uimesc, că-n ele vezi

cerescul chip al sfintelor prinoase.

103 Creștini, ci nu păgîni de soi, cum crezi,

muriră ei, cu fermă-ncredințare,

avînd sau nu de-al crucii chin dovezi;

106 căci unu-ntors fu-n trup din iadu-n care,

să vrei oricît, nici o scăpare nu-i;

aci răsplată-avu nădejdea tare;

109 nădejdea-aprinsă pusă-n ruga cui

la Domnul mijloci să-l reînvie,

ca el spre cer să-și miște voia lui.

112 Sufletu-acesta plin de măreție,

întors o vreme-n carne și în oase,

crezu că cerul sprijin o să-i fie;

115 și din credință-atîta foc își trase

iubirea lui, că mort a doua oară,

fu demn de hora slavei luminoase.

118 Iar celălalt, prin harul ce pogoară

dintr-o fîntînă-așa de-adîncă-ncît

n-ajunse ochi la unda ei primară,

121 dreptatea-n lume o iubi-ntr-atît

că străvăzu salvarea viitoare

prin sfîntul har asupra-i pogorît:

124 crezu în ea și de păgîni duhoare

nu mai răbdă, găsind că se cuvine

s-aducă celor păcătoși mustrare.

127 Botez i-au fost acele trei virgine

pe care-n dreapta roții le-ai zărit,

c-o mie de-ani pîn’ la botezu-n sine.

130 O, tu, predestinare, rînduit

ce e prin tine nu văd ochii care

nu-ți pot pătrunde miezul tăinuit!

133 Iar voi, cei muritori, cu grabă mare

nu judecați, că pe aleși nu-i știm,

nici noi, aici în cer, pe fiecare;

136 dar lipsa-aceasta dulce-o resimțim,

că se-ntregește binele prin bine

și ce vrea Dumnezeu, și noi voim”.

139 Pe calea-acelei arătări divine,

spre-a limpezi puțina mea vedere,

primii suavul leac rîvnit de mine.

142 Și cum acord desăvîrșit se cere

între-un cobzar și-un cîntăreț din gură,

sporind în noi a cîntului plăcere,

145 la fel, pe cînd grăia icoana pură,

văzui acele două facle sfinte,

ca ochii ce-au o singură măsură,

148 îngemănînd și raze, și cuvinte.

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Dante, Infernul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Purgatoriul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante Alighieri între viaţă şi operă 

* Dante – repere bibliografice 

* Prolog la noua traducere a Infernului 

* Ecouri la noua traducere a Infernului   

* Sonete din lirica universală 

* "Ce mai face traducerea Divinei Comedii?" (Purgatoriul, Cîntul XIX) 

* Claudio Mutti: Dante şi India 

* Claudio Mutti: Despre "veltro"-ul dantesc 

* Dante: Papè Satàn, papè Satàn, aleppe! (Inf., VII, 1) 

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXII (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIII (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Intermezzo liric: Dante (Vita Nuova, XXVI)  

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIV (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Purgatoriul, XXV (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Patimile după Dante 

* Dantele lui Marian Papahagi 

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVI (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVII (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVIII (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIX (versiunea Răzvan Codrescu)  

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXX  (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXI (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXII (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXIII (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Paradisul, Cîntul I (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Paradisul, Cîntul II (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Paradisul, Cîntul III (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Paradisul, Cîntul IV (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Paradisul, Cîntul V (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Paradisul, Cîntul VI (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Paradisul, Cîntul VII (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Paradisul, Cîntul VIII (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Paradisul, Cîntul IX (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Paradisul, Cîntul X (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Paradisul, Cîntul XI (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Paradisul, Cîntul XII (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Paradisul, Cîntul XIII (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Paradisul, Cîntul XIV (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XV (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XVI (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XVII (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Paradisul, Cîntul XVIII (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Paradisul, Cîntul XIX (versiunea Răzvan Codrescu)