TREPTELE ÎNVIERII
SUMARUL BLOGULUI
Pregătirea noastră pentru întîmpinarea Sărbătorii celei
mai luminoase a Creştinătăţii, Învierea (Paştile) Domnului nostru Iisus
Hristos, converge în timpul Săptămînii Mari (a Pătimirilor
Domnului) spre Duminica Învierii. Urcuşul nostru duhovnicesc prezintă acum o
asprime deosebită. Nevoinţa noastră ascetică din vremea Postului Mare
reprezintă, de fapt, jertfa noastră pentru Hristos, participarea noastră
mistică la Jertfa lui Hristos şi, totodată, la Învierea Lui.
1. Postul (înfrînarea de la mîncare şi nu numai) ne îndeamnă la o osteneală mai mare, la o ajunare pînă după slujba de seară. Această renunţare mai mare la plăcerile trupului
ne ajută şi pe noi să luăm aminte la Pătimirile Domnului nostru Iisus Hristos
răbdate de bunăvoie pentru mîntuirea noastră. Postul
acesta trupesc ne limpezeşte şi ne întăreşte starea de pocăinţă purificatoare
atît a trupului, cît şi a sufletului.
2. Spovedania este şi ea pregătitoare a sărbătorii Învierii.
Procesul învierii noastre din păcat, al tămăduirii şi înnobilării noastre
sufleteşti şi trupeşti ne angajează integral într-o relaţie personală cu Dumnezeu. Mărturisirea păcatelor reprezintă condiţia
esenţială a iertării dumnezeieşti. Dar această mărturisire trebuie făcută în
prezenţa celor care au primit misiunea şi
puterea de la Mîntuitorul Însuşi de a lega şi dezlega păcatele oamenilor: Apostolii şi
urmaşii lor, Preoţii şi Episcopii.
Creştinii fac de obicei, spre sfîrşitul Postului Mare, o
spovedanie generală, prin care îşi readuc aminte de păcatele şi neputinţele trecute şi acoperite
de mila şi iertarea lui Dumnezeu. E şi pentru întreţinerea stării de smerenie a
lor. Dar, în cazul unei vieţi duhovniceşti mai sporite, Taina Spovedaniei
premerge obligatoriu Sfintei Împărtăşiri, ca o etapă pregătitoare, aşa cum este
şi postul.
3. Rugăciunea personală mai intensă face şi ea parte din pregătirea sărbătorii Paştilor. În limba ebraică Pesah, iar în greceşte Pasha,
cuvîntul Paşti înseamnă „trecere”. Sărbătoarea Paştilor are în Ortodoxie sensul trecerii nu din Egipt în Pămîntul Făgăduinţei (eveniment important şi sărbătoare de căpătîi în istoria poporului iudeu), ci trecerea noastră din ţinutul robiei
(păcatul – Egiptul cel duhovnicesc) în ţinutul mîntuirii (viaţa virtuoasă
în Hristos – Împărăţia făgăduită). În rugăciune, creştinul trăieşte experienţa
vieţii veşnice, a trecerii de la moarte (a minţii) la viaţă. Unirea
înţelegătoare cu Dumnezeu prin rugăciune este neapărat necesară învierii
noastre din moartea păcatelor şi a egoismului.
4. Rugăciunile liturgice (slujbele bisericeşti) sînt mai lungi, mai mult împodobite cu pasaje din Sfînta Scriptură, în primele trei zile ale Săptămînii Mari, la slujba Ceasurilor, citindu-se aproape integral cele patru
Evanghelii. În fiecare seară a Săptămînii Mari au loc Deniile (slujbe de utrenie, mai exact), care conţin la finalul
lor citirea unui fragment din Sfînta Evanghelie, fragmente
care surprind întîmplări din viaţa Mîntuitorului Hristos după ce El a intrat în
Ierusalim ca un rege aclamat de supuşii săi. Joi seara, însă, este Denia celor
12 Evanghelii, care evocă Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, iar în
Vinerea Mare se săvîrşeşte Prohodul (plîngerea) Domnului (pentru
punerea Lui în mormînt). Scoaterea Sfintei Cruci
în centrul bisericii, la Denia din Joia Mare, aminteşte evenimentul Răstignirii
Domnului, iar punerea spre închinare, Vineri, a Sfîntului Epitaf (icoana cea mare realizată pe pînză şi reprezentînd punerea Domnului în mormînt) ne face şi pe noi să
participăm tainic la acest moment al încheierii vieţii pămînteşti a Mîntuitorului. Tensiunea sufletească a evenimentelor petrecute istoric acum
aproape 2000 de ani (Patimile, Răstignirea, Moartea şi Îngroparea Domnului)
este foarte frumos actualizată în cultul Bisericii prin slujbele care
încununează pregătirea liturgică şi asceza Postului Mare. Întîlnirea noastră cu Hristos are loc progresiv pe parcursul
nevoinţei, a întristării lăuntrice care înnoieşte fiinţa omului în vremea
Postului, culminînd în ziua cea luminoasă a Învierii. Prin Cruce, prin jertfă, prin osteneala de
bunăvoie asumată, înaintăm şi noi spre învierea noastră în Hristos, Cel ce ne
susţine şi pe noi cu puterea Sa infinită de Dumnezeu
atotputernic şi Dătător de viaţă. Cîntările şi rînduielile de cult ale acestor zile oglindesc foarte frumos această
tensiune, această „fericită întristare” a credincioşilor, care umple,
în acelaşi timp, inimile noastre, ale tuturor, cu nădejdea învierii şi a vieţii
veşnice: „Cînd Te-ai pogorît la moarte, Cela ce eşti Viaţa cea fără de moarte,
atunci iadul l-ai omorît cu strălucirea
Dumnezeirii; şi cînd ai înviat pe cei morţi
din cele de dedesubt, toate puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă,
Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!” (Tropar din Sîmbăta Mare)
5. În cîntările din slujbele Sîmbetei Mari apare bucuria Învierii lui Hristos, pregătirea şi aşteptarea
credincioşilor pentru slăvitul praznic al Paştilor luînd sfîrşit la chemarea: „Veniţi de luaţi lumină!”. Pregătirea noastră pentru sărbătorirea Învierii Domnului se încheie, aşadar, cu privegherea de Sîmbătă noaptea spre Duminică. La miezul nopţii, preotul înalţă o lumînare aprinsă şi-i cheamă pe credincioşi să ia lumină. Iisus Hristos este Lumina
lumii, „lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9). Apoi se cîntă lin şi melodios: „Învierea Ta, Hristoase Mîntuitorule, îngerii o laudă în ceruri, şi pe noi pe pămînt ne învredniceşte cu inimă curată să Te slăvim”. Citirea Evangheliei după Matei, capitolul 28,
stihurile 1-16, ne pune înaintea ochilor minunea cea mare a Învierii lui Hristos,
minune care se face începutul unei noi etape a creaţiei, a unei noi zile
cosmice, Ziua a Opta. Apoi urmează vestirea cea plină de bucurie şi lumină: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcînd şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!”, cu care începe, propriu-zis, slujba Învierii. Realitatea Învierii lui Hristos Biserica
Ortodoxă o trăieşte şi o actualizează atît în cultul liturgic, cît şi în viaţa credincioşilor, care prin Sfintele Taine se unesc şi se
aseamănă cu Mîntuitorul Hristos. De aceea cîntă: „Ziua Învierii, popoare,
să ne luminăm! Paştile, Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pămînt la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cîntăm cîntare de biruinţă”. Iar o altă cîntare din slujba Învierii spune: „Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea, şi unul pe
altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem «Fraţilor!» şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru
Înviere! Şi aşa să strigăm: «Hristos a înviat din
morţi, cu moartea pe moarte călcînd şi celor din morminte
viaţă dăruindu-le»!”.
După slujba (utrenia) Învierii, urmează Sfînta Liturghie, iar
credincioşii rîvnitori, care s-au pregătit prin post şi rugăciune, se împărtăşesc cu Sfîntul Trup şi Sînge al Mîntuitorului Hristos cel
Înviat. Toată viaţa noastră, de fapt, este o pregătire pentru învierea şi viaţa
noastră veşnică împreună cu Hristos în Împărăţia Sa. Apoi, în toată săptămîna care urmează, se cîntă Canonul Învierii, al
bucuriei, şi de aceea ea se şi numeşte Săptămîna Luminată.
La miezul zilei de Paşti, în Duminica Învierii, se săvîrşeşte slujba Vecerniei,
numită şi „a doua Înviere”, slujbă unică prin faptul că se citeşte Evanghelia
în mai multe limbi: greacă, latină, ebraică, slavonă, rusă, bulgară, engleză,
franceză, germană, italiană, spaniolă, georgiană etc. Este vorba de răspîndirea veştii că Hristos a înviat la toate neamurile, veste pe care
Apostolii au propovăduit-o în lumea întreagă ca adevăr fundamental al credinţei
creştine.
Hristos a înviat din morţi şi ne iradiază puterea Învierii Sale şi nouă în
Biserică, unindu-Se cu noi, cei ce ne pregătim
zilnic, continuu, pentru această experienţă. Numai finalitatea învierii şi a
vieţii veşnice împreună cu Hristos ne dă adevăratul sens al vieţii noastre pe
pămînt. Învierea lui Hristos reprezintă începutul creaţiei celei noi a lumii,
pentru că ne cuprinde în starea jertfită şi înviată a trupului Său în mod
actual pe toţi care credem în El şi în care El Se odihneşte. De aceea Biserica
este trupul mistic al lui Hristos şi laboratorul învierii noastre, a
credincioşilor creştini.
Poporul român are multe obiceiuri legate de praznicul Învierii
(pelerinaje, ouă încondeiate, colinde etc.), dovedind prin această varietate
bogăţia sufletului său adăpat de la izvorul vieţii – Hristos. Îi îndemn pe
creştini, şi cu această ocazie, să se bucure de faptul că sînt părtaşi bunătăţilor
duhovniceşti ale Ortodoxiei româneşti atît de frumoase, să continue tradiţia strămoşilor noştri, aducînd propria lor contribuţie la îmbogăţirea ei printr-o viaţă curată,
înseninată de lumina iubirii lui Hristos şi a semenilor.
Protos. Mihail STANCIU
Mai puteţi citi pe acest blog:
* Costion Nicolescu: Calea pascală
* Drumul Crucii
* Cele 7 rostiri de pe Cruce
* Viaţa întru înviere
* Înţelesul numelor Celui Înviat
* Tradiţii populare legate de ciclul pascal
* Duminica Tomii sau "Paştele cel mic"
* Icoane pascale
* Evanghelia Învierii (Ioan 1, 1-17 – trei versiuni româneşti)
* Sub semnul Învierii (H. Brauner pentru G. Constantinescu)
* Paşti şi... Paşti
* Prohodul necenzurat
* Hristos a înviat în inima ta! (Noul cuvînt către tineri al Părintelui Calciu)
* Via Crucis (cu imagini de la Lourdes)
* Sfintele Paşti la Ierusalim (un text de Dr. Martha Bănulescu)
* Cu moartea pre moarte călcînd...
* Sfînta Lumină pascală (un text de Erast Călinescu)
* Lumea Credinţei 118: număr pascal
* Părintele Galeriu: Învierea întru iubire
* Lumea Credinţei 129: număr pascal
* Hristos a înviat! - Adevărat a înviat!
* Poeții Învierii (un text de pr. dr. Cezar Vasiliu)
publicat de Răzvan Codrescu @ 00:00
0 comentarii
