miercuri, aprilie 30, 2014

S-A STINS PRESBITERA ADRIANA CALCIU


Presbitera Adriana Calciu-Dumitreasa 
(foto Lucian D. Popescu, 2006)

S-a stins şi soţia părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa (1925-2006), presbitera Adriana Calciu (n. Dumitreasa), care şi-a petrecut ultimii ani în aşezămîntul de la Mănăstirea Paltin (lavra de maici de lîngă Petru-Vodă, tot ctitorie a părintelui Iustin Pîrvu). Urmează a fi înmormîntată - sîmbătă 3 mai - alături de soţul ei, în cimitirul Mănăstirii Petru-Vodă, cum părintele a lăsat cu limbă de moarte ("Curînd după moartea mea va veni şi preoteasa Adriana, căci este în vîrstă ca şi mine. Mi-a fost tovarăşă de o viaţă în lupta pe care am dus-o, în suferinţa prin care am trecut, în lacrimile pe care le-am vărsat împreună, şi niciodată nu m-a părăsit în timpul vieţii. Prea Cuvioase Părinte Stareţ, binecuvîntaţi să fie lîngă mine şi-n viaţa eternă de dincolo!"). Cu regretul a nu putea merge să-mi iau rămas-bun, lipsind din ţară, făgăduiesc să revin aici, în cursul săptămînii viitoare, cu detalii şi imagini de la înmormîntare, îndată ce le voi primi de la prietenii care merg s-o petreacă pe ultimul drum.
Dumnezeu s-o odihnească şi să aducă mîngîiere singurului lor fiu, Andrei (care trăieşte în Statele Unite). (R. C.)

marți, aprilie 29, 2014

STIL DE VIAŢĂ SĂNĂTOS

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME



ÎN CURÎND, LA EDITURA CHRISTIANA:


duminică, aprilie 27, 2014

INTERMEZZO LIRIC: TRIPTIC POSTPASCAL




CÎNTEC PAULINIC

Nu-i tîlc mai pur al vieţii-ntru iubire
decît e crucea ta biruitoare,
pe care-Adam cel vechi aievea moare
şi-Adam cel nou stă gata să se-nfire.

Pe trupul tău, ca pe un vrej subţire,
dă iar făptura primenită-n floare:
cum nu s-ar cere după tine oare
ce-i cast, precum mireasa după mire?

În tine-şi află plinătatea toate
pe cît smerite sînt de sinea lor,
dar tu ne laşi şi greaua libertate
de-a fi părtaşi cu cel ispititor,
iar lumea-n cuie iar şi iar te bate,
căci nu pe tine, ci pe ei se vor.


CA NOI

O viaţă-n veac primim cu toţii-n dar
şi-atîtea ştim cît pot să-ncapă-n ea,
şi însuşi Dumnezeu, ca om sadea,
trăi în trup un singur trai amar.

Ca noi avu pe pielea lui habar
de cît de bună-i lumea sau de rea
şi nimeni să-l acuze n-ar putea
c-a stat ascuns în turnul lui stelar.

Cu-atît mai mare e cu cît mai mic
s-a fost făcut, din multa lui iubire,
să scape-o lume scoasă din nimic
de stricăcioasa firii nărăvire:
aşa-i pe veci de-al nostru şi cu noi
că fără el rămînem sîmburi goi.


FECIOARĂ

De-atîta frumuseţe rămîne visul greu
şi gata să te nască pe limba lui mereu,
iar vremea nu răzbeşte cu valul ei să-ţi ude
sfioasa gingăşie a cărnurilor crude.

Suavă sui spre raiul ce-aşteaptă înapoi
să te întorci, cu noaptea pe umerii tăi goi,
cu stelele în plete şi luna în priviri,
vecia legănînd-o pe gleznele subţiri.

Tu mai presus de îngeri chemată eşti să fii
şi să răsfeţi lumina cu coapsele mlădii,
iar firea să se facă pariu ceresc în tine,
sub tainica umbrire a dragostei divine,                         
căci Dumnezeu, cît este în cerul lui de mare,
ar vrea mereu să-şi afle din tine întrupare.

Răzvan CODRESCU

vineri, aprilie 25, 2014

ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (CX)



Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

Una dintre ilustraţiile care au însoţit textul în revistă

2005
CUVÎNT PREVENITOR
DESPRE IDOLATRIE ŞI MAGIE

Idolatrie înseamnă închinarea la făptură în locul Făcătorului. Făptura idolatrizată poate fi o materie (metal, piatră, lemn etc.), un obiect natural sau creat de om (uneori artistic), un animal, o persoană (care uneori se întîmplă să fie chiar… propria persoană), tru­pul, un organ al acestuia, o calitate oarecare (cum ar fi inte­li­gen­ţa, pu­terea sau frumuseţea), un vis, o halucinaţie etc. Chiar închinarea la Dumnezeu poa­te fi idolatră, dacă relaţia omului cu Dumnezeu nu este de la persoană la Persoană şi contravine dreptei credinţe. A-L confunda pe Dumnezeu cu un atribut al Său (Infinitul, Absolutul, Marele Arhitect al Univer­su­lui etc.), şi a-L reduce la acesta, este tot o alunecare spre idolatrie. Idolatria s-a născut şi dăinuie din necu­noaşterea lui Dumnezeu şi a rostului fiinţei uma­­ne în cadrul creaţiei divine. Cheia dreptei cunoaşteri este în­deplinirea poruncilor lui Dumnezeu, căci, spun Părinţii, “cunoaşterea ur­mează ascultării”…

A curvi cu diavolul

In­­stru­men­tul de manifestare al idolatriei este mai cu seamă magia, întîi ca mod de a gîn­di, ca mentalitate, şi apoi ca rit, ca practică necuvenită. Cel ce apelează la vrăjitoare este la fel de vinovat ca şi vrăjitoarele însele, căci consimte să fie părtaş la un mod de a gîndi şi a acţiona repudiat dintotdeauna de Biserică.
Aspectul esenţial în gîndirea şi în actul de factură magică este ră­pirea libertăţii celui asupra căruia se exercită acţiunea ma­­gică. El devine robul forţelor obscure şi ajunge la o viziune fatalistă despre lume, ceea ce este totuna cu a-şi vinde sufletul diavolului.
Magicienii pretind că există două feluri de ma­gie: “albă” şi “neagră”; cea albă ar lucra cu forţele binelui, iar numai cea nea­gră cu diavolul sau cu alte for­ţe malefice. Sînt vrăjitoare care se pretind “bune creş­ti­ne” şi “lucrează” cu Bi­blie, Psal­ti­re, icoane, aghiazmă, ulei sfinţit, candele, tă­mî­ie, profanînd toate aceste lucruri sfinte şi inducînd în eroare pe cei ce nu cunosc ade­vă­ra­ta credinţă.

Preoţi sau vrăjitori?

Rituri păgîne, rămase din vre­muri precreştine, coexistă, mai ales la sate, cu cele creş­ti­ne, legate de evenimentele principale ale vieţii şi de moarte. Poporul e înclinat spre superstiţie şi ispitit de practicile vrăjitoreşti, iar Biserica trebuie să lupte încă, şi după două mii de ani, cu aceste înclinaţii şi ispite.
Ce te faci, însă, cînd chiar şi unii călugări sau preoţi se întîmplă să dea dovadă de o gîndire de tip magic, căzînd pradă unor superstiţii înrădăcinate, pe care cred că pot să le amestece şi să le împace cu cele bisericeşti?! De pildă, deschiderea “Cărţii”, adică a bi­bliei, pentru a afla, chipurile, ce curs va lua o si­tuaţie. Avva Elefterie Mihai de la Mănăstirea Secu, şi ctitor al Mănăstirii Dervent, spunea despre această prac­ti­că: “Dacă cineva are un necaz, preotul să pos­tească şi să se roage pentru acesta pînă cade la pat de oboseală, nu să-i «gîcească»!”. Se pot auzi prin mă­năstiri tineri călugări care ameninţă cu “punerea la psaltire” (adică pomenirea “stigmatizantă” la ectenia care însoţeşte ci­tirea Psaltirii)! Ori, încă şi mai grav, preoţi care ameninţă cu scoa­terea părticelei la Proscomidie!

De la pietate la sminteală

Credinţa că nouă lumînări, aşezate într-un anume fel, sau repetarea unei rugăciuni de un anume număr de ori, în anumite zile, la anumite ore, la anu­mite biserici, sau nu­mai la un anumit sfînt, ar avea mare putere şi folos – unele ca acestea sînt tot ma­nifestări ale unei gîndiri idolatre şi magice. Chiar dacă şapte, să zicem, este un număr al de­pli­nătăţii, cu o străveche simbolistică, nu în­seam­nă că o rugăciune repetată de şapte ori se îndeplineşte neapărat, iar una repetată de cinci ori, nu!
Ru­gă­ciunea Îl poate îndupleca pe Dumnezeu, Îl poate con­vin­ge de credincioşia noastră, dar nu-I poate impune, nu-L poate deter­mina numeric sau cantitativ. Ru­gă­ciu­nea se face ori cu o încredere de copil nevinovat că ce­rerea se va îndeplini, ori cu sme­re­nie, lăsîndu-I lui Dum­ne­zeu dreptul de a nu ne răs­punde, sau de a ne răspunde altfel decît ne-am aşteptat noi. Rugăciunea creştină nu-i o formulă de constrîngere magică a vreunei forţe obscure, ci dialog smerit şi luminos cu Dumnezeu ca Persoană, bazat pe reciprocitatea libertăţii şi a iubirii.

Bîlciul amăgirilor

Orice formă de magie este, în ultimă analiză, neagră, fiindcă ea are efect prin răpirea libertăţii cuiva. Dumnezeu i-a dăruit omului ra­ţi­unea şi libertatea. Aceasta înseamnă că l-a făcut după chi­pul Lui, numai astfel deschizîndu-i-se şi calea dreptei asemănări cu El, prin iubire. Diavolul, înger căzut fiindcă şi-a folosit gîn­di­rea şi libertatea ca să-I uzurpe lui Dumnezeu su­pre­maţia, face to­tul ca omul să-şi piardă la rîndul său lumina raţiunii şi libertatea, să i se robească lui, să se livreze neiubirii sfidătoare de Dumnezeu şi de adevărata comuniune.
Dacă, de exemplu, un bărbat care şi-a părăsit so­ţia şi copiii este adus provizoriu acasă prin exercitarea asupra lui a unor presiuni psihice, mai mult sau mai puţin oculte, mijloacele folosite sînt magice şi sînt de la dia­vol, nu de la Dumnezeu. Cine crede că poate obţine un bi­ne de durată cu astfel de metode se înşală amarnic. Dimpotrivă, du­pă un bine aparent, vor urma ispitiri tot mai distrugătoare. Cine-şi va alina durerea sufletească sau trupească fără ade­vă­rata rugăciune şi în afara dreptei credinţe a Bisericii, nu va obţine, cu mij­loa­ce profane sau magice, de tip idolatru, decît cel mult alinări parţiale şi/sau trecătoare, riscînd, în schimb, să-şi piardă sufletul pe veci. Or, “ce-i va folosi omului dacă va cîştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16, 26).

Gabriela MOLDOVEANU

* Gabriela Moldoveanu, “Cuvînt prevenitor despre idolatrie şi magie, în Puncte cardinale, anul XV, nr. 4-5/172-173, aprilie-mai 2005, p. 22 (rubrica Pietre de poticnire).

Autoarea articolului

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)
* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)
* Antologia Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?” (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului” (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire” (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară” (1994)
* Antologia Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...” (1994)
* Antologia Punctelor cardinale (XI) “Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare” (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo religiosus” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la Paris”   (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile internaţionale” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat moral” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – “Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – “Aspecte ale dialogului religie-cultură…”
 (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – “Puncte cardinale 100”: “La aniversară”, “Măcel de Buna Vestire”, “Marginalii” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – “Cronica unei gafe editoriale” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XL) – “Epica Holocaustului…” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – “Lecţia americană” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – “Demonizarea Americii” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – “«Dictatura bunului simţ»…” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – “În sfîrşit, Acasă…” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – “Anul Eminescu”, “Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – “Cine eşti dumneata, domnule Neştian?” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – “Demitizarea” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – “Maxime Egger: Cum am devenit ortodox” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – “Marea iertare” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (L) – “Maica Mihaela” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LI) – “Un luceafăr pe columna cezarilor” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – “Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – “Supără realitatea sau formularea ei?” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LV) – “Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – “Odihna de Eminescu” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – “Mesianismul Dreptei” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – “Misiunea românilor în istorie” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – “Obligaţiile unei conştiinţe morale” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LX) – “Naţionalismul şi România de azi”, “Menirea generaţiei noastre” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – “Lichidarea unei legende” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – “Pentru o Europă unită a naţiunilor” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – “Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – “Despre a fi altfel” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – “Pentru un naţionalism european” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – “Caracterul naţional al Ortodoxiei” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – “Un evreu renegat avertizează America” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – “In memoriam: Horia Bernea”, “Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – “Europa lui Hristos” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – “Ziua judecăţii” (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – “Interviu cu istoricul Neagu Djuvara” (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – “Elitele şi partidele politice” (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – “Revolta «omului recent»” (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – “Naţionalism şi democraţie” (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – “Perversiunea naţional-comunistă” (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVI) – “Isteria antifascistă” (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVII) – “Moştenirile lui Horia Bernea” (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVIII) – “Veşti triste din Spania” (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIX) – “Mai bine prea tîrziu decît niciodată!” (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXX) – “Centenarul Petre Ţuţea (1902-2002)” (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXI) – “Rost – «manifestul românesc» al unei noi generaţii” (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXII) – “Istoria în actualitate: Penele Arhanghelului” (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIII) – “Cultul monştrilor” (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIV) – “Nu-i pace sub măslini...” (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXV) – “Aceşti evrei visători şi utopiile lor păguboase” (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVI) – “De la vulgaritate la perversiune” (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVII) – “Dimensiunea cosmică a dorului” (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVIII) – “Călătorie în «buricul pămîntului»” (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIX) – “Taina fratelui” (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XC) – “Conceptul de medicină creştină” (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCI) – “Cazul Paulescu văzut cu ochii altora” (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCII) – “Political correctness?” (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCIII) – “Tîlcuirea patristică a Psalmului 50” (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCIV) – “Un clown pentru Nobel?” (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCV) – “Chilia isihastului în lume” (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCVI) – “Paul Goma «antisemit»?” (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCVII) – “Catedrala Mîntuirii Neamului...” (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCVIII) – “Mircea Dinescu între ignoranţă şi abjecţie” (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCIX) – “August roşu: circ fără pîine” (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (C) – “«Insurecţia» de la 23 august văzută prin ochii unui soldat german” (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (CI) – “Erosul care mişcă lumile” (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (CII) – “Sfinţita rugăciune” (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (CIII) – “Păcatul lui Onan” (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CIV) – “Dante, Infernul, Cîntul XXXIV” (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CV) – “Acatistul Sfinţilor Români din închisori” (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CVI) – “Giulgiul din Torino: o provocare perpetuă” (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CVII) – “Tentative de purificare” (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CVIII) – “La despărţirea de Papa Ioan Paul II...” (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CIX) – “Cine a fost Teodor M. Popescu?” (2005)

miercuri, aprilie 23, 2014

CE-I PUTRED ÎN DANEMARCA?


Am primit şi dau mai departe...


DUPĂ 25 DE ANI DE LA LEGIFERAREA
PARTENERIATELOR UNISEX:
DEZINSTITUŢIONALIZAREA
CĂSĂTORIEI

În 1989, Danemarca a legiferat parteneriatele unisex. A fost primul stat din lume care a făcut pasul acesta îndrăzneţ şi nechibzuit. E util, deci, ca după 25 de ani să privim înapoi şi să vedem cum şi unde am ajuns, ca societate, în privinţa instituţiei căsătoriei şi a familiei.
Municipalitatea oraşului Copenhaga a anunţat recent ca va “celebra” această aniversare căsătorind, cu prilejul Festivalului Eurovision Song din mai, între 20 şi 30 de cupluri, inclusiv cupluri homosexuale, din Rusia şi alte ţări în care căsătoriile unisex sînt interzise (pentru detalii, vezi aici).
Copenhaga pare mîndră de acest eveniment şi de amprenta lăsată de Danemarca în istoria omenirii. Întrebarea este: a învăţat ceva societatea în ultimii 25 de ani din legalizarea parteneriatelor civile, a căsătoriilor homosexuale ori a concubinajului? În ce direcţie se îndreaptă societatea occidentală în general, din perspectiva căsătoriei şi a familiei ca instituţie?
Din multele materiale pe care le primim la redacţie, am dat peste unul pe care-l găsim foarte util şi la subiect. Vi-l recomandăm şi dumneavoastră: este comentariul semnat de Stella Morabito, “Bait and Switch: How Same Sex Marriage End Family Autonomy” (îl puteti citi aici).
Morabito spune exact ceea ce şi Asociaţia Familiilor din România a atenţionat de mai mulţi ani: obiectivul mişcării homosexuale nu este “egalitatea” ori şansa de a se “căsători”, ci eliminarea instituţiei căsătoriei în sine. Abolishing all civil marriage is the primary goal of the elites who have been pushing same sex marrigae, zice autoarea (“Abolirea căsătoriilor civile este obiectivul primar al elitelor care au promovat căsătoriile unisex”). “Egalitatea” între diferitele forme de “căsătorie” nu este un obiectiv în sine. Mişcarea homosexuală, mişcarea feministă, mişcarea de control al populaţiei, mişcarea ecologistă, ca şi alte mişcări similare, şi-au dat mîna pentru a elimina cea mai veche instituţie a lumii.


Dezinstituţionalizarea căsătoriei nu este însă nici ea obiectivul ultim. Comentariul Stellei Morabito discută cinci tendinţe curente care conduc spre o şi mai mare radicalizare a mişcării anticăsătorie.
Prima tendinţă este înlocuirea căsătoriei cu relaţii contractuale între adulţi.
A doua tendinţă este adoptarea unui vocabular nou, cuvintele “soţ” şi “soţie”, folosite de mii de ani, cerîndu-se a fi înlocuite cu termeni noi, ca de pildă “afiliaţi sexual”. Adică persoanele care îşi asumă legal relaţii contractuale de convieţuire nu vor mai fi numite “soţi” ori “parteneri”, ci “afiliaţi sexual”, deoarece aceasta este funcţia principală pe care ei o îndeplinesc. Cel puţin aşa susţin promotorii noii ideologii sexuale mondiale.
A treia tendinţă vizează copiii şi creşterea lor: noţiunea de părinţi biologici este pe cale de dispariţie şi se cere înlocuită cu noţiunea de părinţi sociali, aceştia nefiind persoanele care au adus copiii pe lume, ci persoanele care îngrijesc copiii.
A patra tendinţă este concubinajul. De 25 de ani încoace rata căsătoriilor este în scădere vertiginoasă în toate ţările occidentale, iar rata concubinajului cunoaşte o creştere pe măsură. De exemplu, în 2012 Statele Unite aveau 103 milioane de persoane necăsătorite peste vîrsta de 18 ani.
A cincea tendinţă este ambivalenţa faţă de familie şi căsătorie, adică ideea că nici familia, nici căsătoria nu sînt relevante şi nu au o utilitate socială deosebită. Toate formele de convietuire sînt egale.
După 25 de ani de experinţe sociale cu formele de convieţuire paralele căsătoriei, consecinţele sînt deci clare, ceea ce ar trebui să atragă şi atenţia clasei politice din România asupra protecţiei acordate oficial familiei şi căsătoriei naturale între un bărbat şi o femeie.

(Material alcătuit şi difuzat de AFR)

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
office@alianta-familiilor.ro

marți, aprilie 22, 2014

ÎN LOC DE RĂSPUNS, UNUI FRATE DRAG

SUMARUL BLOGULUI



DREAPTĂ MĂSURĂ

Dreptate-am vrea s-avem mereu şi-n toate,
dar cît e adevăr şi cît trufie
în rîvna noastră, cînd oricine ştie
că om perfect pe lume nu se poate?

Şi dacă-n noi trufia coarne scoate,
ca melcul descîntat din cochilie,
cînd duhul rău pe limba lui o-mbie,
nu-i doar păcat ce noi numim dreptate?

De-o ai mereu, nu numai cîteodată,
dreptatea trage a sminteală-n tine,
oricît ai crede-o tu de-adevărată.
Şi să te-nşeli din cînd în cînd e bine,
căci cel smerit de sine nu se-mbată,
ci preş se face milelor divine.

Răzvan CODRESCU

duminică, aprilie 20, 2014

HRISTOS A ÎNVIAT! - ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME


(Clicaţi pe icoana fiecărei pagini, pentru o lectură mai lesnicioasă!)

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Prin Patimi spre Înviere. Îndrumar pentru Săptămîna Mare
* Evanghelia Învierii (Ioan 1, 1-17 – trei versiuni româneşti)
* Sub semnul Învierii (H. Brauner pentru G. Constantinescu) 
* Paşti şi... Paşti
* Prohodul necenzurat
* Hristos a înviat în inima ta! (Noul cuvînt către tineri al Părintelui Calciu)
* Sfintele Paşti la Ierusalim (un text de Dr. Martha Bănulescu)
* Părintele Galeriu: Învierea întru iubire
* Lumea Credinţei 129: număr pascal

TOT CE SE CUVINE SĂ ŞTII DESPRE SFINTELLE PAŞTI 

vineri, aprilie 18, 2014

INTERMEZZO LIRIC: JUXTA CRUCEM (VI)




I

Mereu ne sîntem nouă şi altora durere,
dar tot ni se mai pare c-am fi şi drepţi, şi buni,
iar tu, ce-ai vrut pe cruce cîndva să ne răzbuni,
ne rabzi chiar dacă milă nici unul nu ţi-am cere.

Ori n-are-n noi iubirea fireasca ei putere,
ori nu-i mai ştim dreptăţii cereştile cununi,
ci chiar dacă nu credem, mai aşteptăm minuni
şi rămăşag mai punem pe visuri efemere.

Atîtea răni îţi sîntem, dar tot te-nduri de noi
şi tot mai vrei să-ndupleci spre rai făptura toată,
iar crucea care-apasă pe umerii tăi goi
e-n fiecare clipă mai grea ca niciodată:
mai Dumnezeu de-atîta tu n-ai putea să fii,
nici noi mai morţi în rîvna de a ne crede vii!


II

Iubirea stă de-a dreapta, ca o cruce,
dar ura-i cea ce ca pe orbi ne duce,
mereu de-a stînga şi mereu mai vie
decît iubirea poate-n noi să fie.

De stricăciunea firii-i mai aproape
o ură care nu ne mai încape
decît iubirea ce-aşa sus ne cheamă
că ni se face-n carnea noastră teamă...

Urîm de moarte tot ce jertfă cere,
tot ce e vis mai mult decît plăcere,
tot ce e tu sau el mai mult ca eu,
tot ce ne-a pus în cîrcă Dumnezeu,
şi-un singur dor, drăcesc, ne arde-n vine:
să facem rău şi să ne fie bine!

III

N-au niciodată cei puternici vină,
nici celor slabi nu li se dă dreptate,
iar Dumnezeu, în mila lui divină,
doar prea puţin ne ceartă şi ne bate.

De capul lui e răul pe pămînt
şi lumea merge strîmb spre veşnicie,
iar de mai are-n ea vreun sîmbur sfînt,
îi stă în gît, arzînd ca rana vie.

De cruce prea puţini se sinchisesc
şi mulţi îşi rîd de tot ce lege este,
şi parcă nu-i nimic mai omenesc
decît să faci din adevăr poveste
şi-n locul Celui ce se vrea Iubire
să-ţi pui păcatul, ca pe-a doua fire.


IV

Un Dumnezeu mai tragic ca al meu,
mai ars de răni şi mai jilav de bale
nu ţi-o ieşi, nici mort, nici viu, în cale,
nici n-are loc în visul tău plebeu.

Deşi pe cruce spînzură mereu
şi stă să-nvie iar într-ale sale,
tu tot mai crezi că cerurile-s goale
şi că pe lume numai tu eşti zeu.

Nu-l ştii, nu-l crezi, nu-l vrei şi nici nu-ţi pasă
c-a fost cîndva sau c-ar putea să fie,
şi n-ai avea mai crudă bucurie
decît să vezi uitarea cum se lasă
ca un amurg, din oase pînă-n vise,
pe stîrvul sfînt al Dragostei ucise.


V

Din an în an, nici crucea să işte nu mai pare
în noi acel cutremur ce l-am simţit întîi
şi-oricît i-am sta Iubirii jertfite căpătîi,
tot mai puţin ne-ncinge aievea ei dogoare.

Acelaşi foc se-aprinde, dar nu la fel ne doare,
şi nici nu-ţi vine-a crede cît de puţin rămîi,
printre făclii de ceară şi izuri de tămîi,
din cel ce-odinioară să arzi erai în stare.

Se istoveşte parcă şi cugetul în noi,
iar carnea nu mai are destul fior în ea,
şi-n loc mai plini s-ajungem, ne resimţim mai goi,
mai reci în rîvna noastră, mai silnici de a bea
paharul lui în care veninul tot s-a strîns,
dar vrednici nu mai sîntem nici să-l udăm c-un plîns!


VI

N-am cîştiga cu dracul niciodată
vreo luptă singuri, nici chiar sfinţi de-am fi,
şi una de ne-am face, morţi şi vii,
e-Adam măsura firii noastre dată.

Mai mult decît ca el şi coasta lui
nu ne putem în trupu-acesta-ntinde,
ci numai lemnul crucii suferinde
pe om îl face ce prin fire nu-i.

De cruce fuge dracul, căci în ea
sînt Făcătorul şi făptura una:
Adam îşi are în Hristos cununa,
iar Dumnezeu se face om sadea,
încît, împieliţat sau gol, aproape
că-n patru dracul s-a-nvăţat să crape.


VII

Din jertfa noastră pentru frumuseţe
nu ştim nici ce, nici cît s-a fost ales,
dar ne-amăgim, cu timpul, tot mai des,
c-or sta urmaşii de la noi să-nveţe.

Pe-un vis deşart zidim nădejdi semeţe
şi-am vrea să aibă toate-un înţeles,
dar cît de mult ne-ar da cuvîntul ghes,
uitarea-n roate iar ne pune beţe.

Doar Dumnezeu nu uită şi-nţelege,
şi nu rămîne nimănui dator,
că-i neam de robi sau că e os de rege,
dar cîţi mai poartă azi în duhul lor
credinţa vie că în cer se-alege
ce-a fost pe lume jertfă grea de dor?


VIII

Ne pare cîteodată - şi nu-i bine -
că sîntem veşnici şi că toate-or fi
mereu la fel, statornice şi vii,
cum credem noi că-i drept şi se cuvine.

Uităm că moartea ca o cutră vine,
că zei nu sîntem şi n-avem pe-aci
cetate rînduită-a dăinui,
ci doar răgazul milelor divine.

Rîndaşi ai vremii, repezi la păcat,
doar de-amăgiri şi de trufii uituce
în stare sîntem, cum am apucat,
şi cît din noi nu răstignim pe cruce
e pleavă-n vînt şi vis însingurat,
ce nicăieri şi spre nimic nu duce.


IX

Mai va încă-o zăpadă, şi poate încă una,
dar pentru fiecare o ultima va fi...
Îi pasă oare lumii că sîntem morţi sau vii,
cînd pentru ea zăpada va tot cădea întruna?

Şi-i pasă lirei dacă cel ce-i atinge struna
sînt eu, eşti tu sau altul, precum s-o nimeri,
cînd cineva s-o facă mereu e viu pe-aci,
iar ea e la-ndemînă, acum şi-ntotdeauna?

Doar Dumnezeu - şi iată de ce-l rîvnim să fie:
iubire, şi răbdare, şi milă, şi cuvînt -
ne ţine pururi minte pe nume şi ne ştie,
şi-i treaz în fiecare din cîte-au fost şi sînt.
Pe cît uituca lume ne este năsălie,
pe-atît ne e-nviere Cel răstignit de sfînt.


X

Singurătăţii-i ducem pe lume crucea grea,
prea mîndri să ne plîngem, prea slabi să fim senini,
dar, sîngerînd sub cuie şi asudînd sub spini,
de-urît ne ţine-acela ce-i răstignit pe ea.

Mereu rămînem singuri cînd ceasul nopţii vine,
mereu ne vinde-o iudă c-o zdreanţă de sărut,
şi-i vai de-acela care în milele divine
credinţa şi nădejdea dintîi şi le-a pierdut!

Oricît de mulţi, ce singuri pe lume, Doamne, am fi
de n-ai avea-ndîrjirea să rabzi la rînd cu noi
şi să ne faci, prin moarte, nemeritat de vii!
Nu ştiu nici cît, nici dacă făptura ta te doare,
dar ştiu că nu-ţi iei pururi Cuvîntul înapoi
şi, ca pe-un vrej, pe tine dă iar iubirea-n floare.


XI

M-a istovit păcatul ca o boală,
storcînd din mine tot ce-a fost mai viu,
dar tot mai cred în glasul din pustiu
şi-n crucea ta nicicînd rămasă goală.

Învie-n creştet ce-a murit în poală
şi-oricît ar fi în lume de tîrziu,
pe limba ta mă tîlcui şi mă ştiu,
şi chiar din morţi Cuvîntul tău mă scoală.

Nimic prin mine, dar prin tine tot,
de-aş mai rămîne doar o pîlpîire
şi nu m-aş îndoi că încă pot
să cresc din nou, pe-un vreasc cît de subţire,
şi iar s-ajung în firea mea vipie,
cum tu m-ai vrut şi cum mi-e rîvna mie.


XII

Aşa e, Doamne. lumea de frumoasă
că nu-mi ajung cuvintele s-o cînt
şi-orîcît păcat s-ar strînge pe pămînt,
splendoarea ei umbrită nu se lasă!

Îşi frînge moartea-n ea cumplita coasă
şi iarăşi dau în floare cîte sînt,
şi e lumina tainic legămînt
al cerului cu iarba de acasă.

Precum te preamăreşti în sfinţii tăi,
aşa te preamăreşti în firea toată,
din maiestuoasa cerurilor roată
în larg de ape şi-n adînc de văi,
iar raiul stă de-a opta zi să crape
aici cu noi, lumeşte de aproape.

Răzvan CODRESCU

Mai puteţi citi pe acest blog: