SUMARUL BLOGULUI
Am primit și dau mai departe...
HOMOSEXUALII ÎMPOTRIVA
CĂSĂTORIILOR HOMOSEXUALE
Lucrurile se
încing în România. În următoarele luni, România va fi prinsă în bătălia globală pentru
familie, căsătoria naturală şi valorile creştine. Vorbim de proiectul
cetăţenesc de revizuire a Articolului 48 din Constituţie. În mai anul trecut, cetăţenilor
Irlandei li s-a permis să decidă prin referendum soarta căsătoriei în ţara lor şi au ales eliminarea
primordialităţii căsătoriei naturale între bărbat şi femeie, singura căsătorie adevărată.
Au avut dreptul să o facă. Dar şi românii au acelaşi drept. Să decidă, la fel ca
irlandezii, ce tip de instituţie a familiei şi căsătoriei îşi doresc. Nu
sîntem cu nimic mai prejos decît ei ori decît cetăţenii altor ţări care au putut vota modelul de
căsătorie şi de familie pe care şi-l doresc. Românii au dat 3 milioane de semnături, cerînd să li
se permită şi lor să voteze, într-un referendum naţional, viitorul României.
Lucrurile se
încing şi pentru că doi homosexuali, unul român şi unul străin, au atacat în Curtea Constituţională
Articolul 277 din Codul Civil, care nu permite căsătorii între persoane de acelaşi
sex în România. Rămîne de văzut dacă acest demers se va ridica de la pămînt, deoarece e
dubios ca un cetăţean străin să poată ataca o lege organică a României în
tribunalele româneşti ca fiind neconstituţională. Acesta rămîne însă de văzut şi vă vom ţine la curent.
D-l Cernea propune din nou
parteneriatele unisex
Lucrurile devin cu atît mai grave cu cît Remus
Cernea (independent), Mihai Sturzu (independent), Dragoş Gunia (independent),
Cristina Dumitrache (PSD) şi Cristian Horia (PNL) au lansat un nou proiect de
lege pentru legalizarea parteneriatelor între persoane de acelaşi sex în România.
D-l Cernea a
încercat de unul singur, dar fără succes, în 2013, şi din nou în 2014. Încearcă iar, însă acum în asociere cu încă doi independenţi şi cu cîte
un deputat din cele două mari partide politice din România. Vor reuşi? Speram că nu. Mai ales după
ce parlamentarii noştri vor citi, sperăm, materialul de față.
Tot mai mulţi homosexuali se împotrivesc efectiv căsătoriilor
homosexuale. Subiectul acesta e tabu în
cercurile homosexuale ori „progresiste”. Despre subiectul acesta nu am scris niciodată mai
pe larg, dar am redat şi încă redăm articole pe această temă, scrise chiar de homosexuali.
În ultimii ani, şi mai ales anul acesta, tot mai mulţi homosexuali scriu şi
difuzează opinii negative despre căsătoriile homosexuale. Homosexualii, ne spun
ei, ne-au păcălit să le acordăm un drept la căsătorie. Două argumente
principale sînt propuse de către homosexuali împotriva căsătoriilor
homosexuale: (1) homosexualii nu se „căsătoresc” şi (2) căsătoria, de orice fel ar fi ea, între persoane de acelaşi sex ori de
sex opus, nu e compatibilă cu stilul de viaţă caracterizat de promiscuitate al
homosexualilor.
D-l Cernea e greşit nu doar pentru că homosexualii cu
discernămînt se opun căsătoriilor homosexuale, ci şi pentru că însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului continuă să respingă
noţiunea unui drept la căsătorie între persoane de acelaşi sex. Decretează că un astfel de
drept nu există în Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului. Periodic, din 2004 pînă în iunie anul acesta,
CEDO a decis din nou şi din nou că nu există un drept la căsătorii homosexuale. Ultima
decizie a fost dată săptămîna trecută, în cazul Charpentier v. Franţa (decizia poate fi citită aici).
Homosexualii nu se „căsătoresc”
Căsătoriile homosexuale sînt o modă trecătoare, dar
cu consecinţe negative. Generaţia tînără devine tot mai puţin interesată de familie și căsătorie. Din
aceasta societatea
are numai de pierdut. Am făcut această afirmaţia încă din 2008 şi percepţia noastră este încă valabilă.
E evidenţa că, de fapt,
căsătoriile homosexuale sînt o modă trecătoare se acumulează de la zi la zi.
Spre exemplu, nu demult BBC a publicat
un dosar privind subiectul, conform căruia în primele 15 luni după legalizarea „căsătoriilor” homosexuale în
Marea Britanie doar 15.098 de cupluri homosexuale s-au „căsătorit”, adică în jur de 30.000 de persoane. De atunci numărul e în scădere (detalii aici).
La fel în Irlanda, unde căsătoriile homosexuale au fost legalizate în
mai anul trecut. În timp de un an, doar 412 de cupluri homosexuale s-au „căsătorit” acolo, adică 824 de homosexuali (detalii aici). A fost justificată abolirea căsătoriei naturale în
favoarea căsătoriei nenaturale cînd doar un număr aşa de mic de cupluri unisex
se „căsătoresc”? Absolut nu.
Numărul acesta va scădea pînă cînd va deveni infim, dar va continua să
submineze încrederea tinerilor în
instituţia căsătoriei şi a familiei.
Homosexualii împotriva
căsătoriilor homosexuale
Cu privire la acest subiect, redăm în traducere românească
cîteva pagini dintr-un lung articol publicat în luna mai de homosexualul Jason D. Hill, profesor de
filosofie la Universitatea De Paul din Chicago. Remarcăm că în toţi anii de cînd monitorizăm comentarii şi articole pe această temă nu am aflat
niciodată un articol mai bine argumentat de către un homosexual, mai acid ori cu
argumente mai lucide şi mai variate împotriva căsătoriilor homsexuale. Autorul
conchide ceea ce am spus şi noi încă din 2008: stilul de viaţă promiscuu al homosexualilor nu e compatibil cu
căsătoria, oricum ar fi ea definită. Autorul îi etichetează pe homosexuali ca narcisişti, singuratici, dezorientaţi, dependenţi de
droguri şi de sex. Critică societatea civilă pentru naivitatea ei de a ceda presiunilor
homosexualilor și a le împlini
capriciile. Atacă chiar şi Curtea Supremă a Statelor Unite pentru că a
legalizat căsătoriile unisex, o instituţie care e împotriva naturii și fără nici un
rost, o deviere de la
normalitatea şi firescul experienţelor sociale umane. Redăm cîteva pagini din articol, cei interesaţi putînd să-l citească integral, în engleză, aici.
Recomandăm acest articol tuturor. Vă rugăm postaţi,
daţi mai departe! Toţi
politicienii României trebuie să citească materialul de astăzi, şi mai ales
articolul întreg a lui Jason D. Hill.
Materialul a fost abreviat şi tradus de Cezarina Ghioc, voluntar AFR din Timişoara. Îi
mulţumim. Titlul articolului este „Loveless, narcissistic, sex addicts: a gay man critiques his community”. (AFR)
„Fără dragoste, narcisişti, dependenţi de sex”
(un homosexual îşi critică propria comunitate)
Hotărîrea
Curții Supreme a Statelor Unite, din 26 iunie 2015, care a legalizat căsătoria între persoanele
de acelaşi sex în toate cele 50 de state, a fost zi de referinţă în istoria SUA. Cu toate
acestea, eu [Jason D. Hill] mă
aflu la o răscruce morală profundă și simt un total disconfort în legătură cu
acesta decizie. Sînt gay, jamaican, și un democrat convins. Consider că o
căsătorie între doi bărbați, în cultura noastră contemporană, este o colosală
risipă de timp, o fără de speranță întreprindere sortită eșecului, și, în mod
fundamental, un efort naiv, profund în contradicție cu natura culturii gay de
sex masculin şi cu un ethos hipersexual realmente distrus.
Problema este
că întregul mediu în care are loc o socializare morală şi sexuală a bărbaţilor
gay e atît de profund compromis, astfel că angajamentul monogam de lungă durată e lipsit de
sens durabil față de o căsătorie în sensul tradițional (ceea ce eu cred că bărbaţii
homosexuali încearcă să săvîrşească în vieţile lor) şi, prin urmare,
imposibil de realizat între homosexuali. În cazul în care nu este imposibil,
atunci căsătoria între doi bărbați ar putea schimba pentru totdeauna natura
fundamentală a căsătoriei. Majoritatea bărbaților
homosexuali, cu preferința lor transparentă și flagrantă pentru relații deschise – relaţii
poliamoroase și aventuri multiamoroase –, vor inunda cultura de masă cu „experimente pe
viu”, fapt care va modifica radical peisajul sexual al culturii noastre.
Oameni pentru
care o relație deschisă ar fi fost de neconceput vor privi acest aspect ca pe
ceva „pur bărbătesc”, pentru a trăi o viață plină și interesantă. Dependența
de „petreceri”, de relaţii sexuale variate și de consumul de
droguri reprezintă o trăsătură constitutivă a culturii gay de sex
masculin, care va fermeca acea trăsătură a culturii noastre și o va transforma într-o
eventuală normă, mai degrabă decît să fie o excepție a vieții cotidiene.
Sexul promiscuu
și consumul de droguri nu sînt tendințe excepționale sau marginale în cultura gay. Ele
reprezintă o forță omniprezentă în fiecare registru și nişă a lumii gay. Noul şi
deranjantul „POZ Me”, tendință care fuzionează în cultura gay, trebuie să fie
luată în considerare la nivel național. Această cultură constă în site-uri on-line
clandestine, unde bărbații homosexuali care sînt HIV negativ „agață” bărbați
gay care nu sînt negativi și, efectiv, cerșesc să fie infectaţi de către bărbați
HIV-pozitivi!
O lectură plină
de compasiune și psihologică a acestui fenomen nu este greu de înțeles. Astăzi,
„cultura noastră gay” e descrisă ca fiind o eră de singurătate; una în
care intimitatea și conectivitatea profundă sînt absente, iar izolarea
emoțională devine mod de trăi pentru o majoritate tot mai mare de oameni. Este un
strigăt disperat după intimitate şi de contact profund cu o altă fiinţă –
literalmente vorbind – în forma cea mai profundă: un schimb corporal de fluide
infestate. Este aproape ca și în cazul în care participanții sexuali non-HIV se
răzvrătesc împotriva regulilor de „sex sigur” sau „sex protejat”, iar prima întrebare între potențialii parteneri înainte de angajarea
în sex trebuie să fie: „Eşti curat?”. Limbajul în sine este unul tehnic, care indică izolare umană
și non-conectivitate emoţională.
Pînă cînd
bărbaţii gay vor reuşi să „contrafacă” un nou contract moral care să combată utilizarea
disproporționată de droguri, relaţiile sexuale promiscue, bolile cu transmitere
sexuală, depresia, sinuciderile - pînă atunci cultura gay va muri, nu de
o lovitură apocaliptică, ci, mai degrabă, prin sîngerarea miilor de zgîrieturi
mici. Această moarte se bazează pe o formă letală și patologică a
individualismului/singurătăţii care afectează bărbaţii gay mai mult decît orice
alt grup de persoane. Este ideea că „eu sînt deja întreg. Sînt complet. Am nevoie doar de
cineva care să mă completeze”. Această
minciună pe care ne-o spunem ne împinge să ne căutăm aprecierea, completarea și
integritatea în moduri foarte nesănătoase. Oamenii fericiți, încrezători în
sine și compleţi, nu au impulsuri maniacale de a consuma droguri, de a frecventa băi publice
infestate şi de a participa la petreceri subterane ilegale, care au
menirea de a le umple un sfîșietor gol, evident, acestor suflete singure.
Căsătoria ca instituție înseamnă lumea întreagă pentru mine, și nu doar pentru că
eu provin dintr-o familie despărţită – părinții mei au divorțat cînd aveam șase
ani. Mai important, eu cred în sensul moral al căsătoriei.
Căsătoria este,
mai presus de toate, exercitarea anumitor valori – cele mai înalte valori la
care se poate aspira, cum ar fi: dragostea, prietenia, angajamentul, formarea
unei familii, responsabilitatea reciprocă și relaţionarea profundă.
Oferindu-i căsătoriei poziţia centrală, atunci e nevoie de a fi stimaţi
de către persoanele din viața noastră; și, avînd în vedere nevoia psihologică de a fi stimaţi
în sfera publică, înțelegem căsătoria, printre altele, ca un însemn de aprobare şi
recunoaştere publică a alegerii făcute de doi bărbaţi. Legislaţia
statului face ca această uniune să fie sacră. Puţin morala şi radicala revoluție în
cultura mediului gay – mediul în care cei mai mulți bărbați homosexuali socializează
sexual astăzi – aduce minorităţii gay speranțe și aspirații către o căsătorie tradițională, care însă e
obliterată de forțe culturale mai mari din cadrul nihilistei culturi gay contemporane.
Incompatibilitate
cu căsătoria naturală
Cîteva
caracteristici constitutive ale culturii gay sînt endemice și formative pentru identitatea majorității
bărbaţilor gay care îi aparțin și care, prin urmare, este inundată de cutumele,
normele și ethosul lor. În primul rînd, promiscuitatea sexuală vorace, care funcționează
ca o activitate de agrement şi care nu încetează o dată cu
căsătoria sau cu un parteneriat pe termen lung, ba și crește o dată cu vîrsta.
Pentru cea mai
mare parte a relațiilor homosexuale, semnificația cuvîntului „angajament” sau „monogamie” are un sens
radical diferit decît în căsătoriile heterosexuale. În toate statisticile
pe care le-am studiat, 43 % dintre toți bărbații gay din democrațiile
occidentale au afirmat că au avut mai mult de 500 de parteneri în timpul vieții
lor, iar 28 % au susținut că au avut mai mult de 1000 de parteneri.
Aventurile sexuale ale unor astfel de oameni nu au scăzut semnificativ după
căsătorie, pentru simplul motiv ca 50 % din totalul căsătoriilor gay din
Statele Unite încep ca fiind relații deschise, în care bărbaţii continuă să
aibă relații sexuale cu alți bărbați.
Promiscuitatea
sexuală în rîndul bărbaţilor gay este o dependenţă care are prea puțin de-a face
cu cucerirea şi simpatia. La un moment dat în viața unui om heterosexual,
lipsit de rațiune și chiar maniac sexual, începe, la fel ca şi pentru femei,
căutarea biologică pentru o pereche ideală, care să fie adecvată pentru a fi
mama viitorilor lui copii. Acest imperativ biologic împinge sexele unul
către celălalt și temperează impulsul maniacal pentru sex. Criteriile
inconştiente care evaluează alura unei femei sînt legate de starea ei fizică
pentru procreație. Criteriile, pentru majoritatea bărbaţilor care nu sînt burlaci
convinşi, nu mai iau în consideraţie forma fizică a sînilor, feselor şi
şoldurilor. Aceste criterii includ acum o serie de caracteristici care includ
capacitatea de fidelitate, loialitate, capacitatea de relaţionare, încrederea,
și monogamia sexuală. Aceleași criterii le au în vedere şi femeile heterosexuale cînd evaluează
potențialul bărbaţilor. În oricare dintre cazuri, nu vor doar sex și pasiune, ci, mai important, un
partener care va oferi copii sănătoși. Acest imperativ biologic împinge
sexele unul către celălalt și temperează impulsul maniacal pentru sex; de asemenea, temperează să căutarea de plăceri
anonime în afara căminului conjugal.
Mediul cultural
hipersexualizat în care are loc socializarea sexuală pentru bărbații gay determină un comportament
de netăgăduit, în care majoritatea bărbaţilor gay sînt dependenţi sexual sau sînt
predispuşi la dependenţa de sexualitate. Că cei mai mulți bărbați homosexuali sînt
dependenți sexual este un motiv suficient pentru a se face o pauză şi a
lua în considerare dacă legalizarea căsătoriilor gay ar rezolva temporar sau
aparent această situație dificilă de a trăi astfel în această lume.
Heteronormalitatea este conceptul
că ființele umane se încadrează în genuri distincte și complementare (bărbaţi
și femei), cu roluri naturale în viața lor. Se postulează că heterosexualitatea
trebuie să fie regula/ norma/ normalul, și că relațiile sexuale și maritale sînt
cele mai multe (sau numai) prin acuplarea între persoane de sex opus. Pentru
unii critici, heteronormalitatea creează o „ierarhie de sex”, care gradează practicile sexuale, din punct de
vedere moral, ca fiind bune sau rele. Distrugerea heteronormalitatii
civilizaționale e ca o trăsătură constitutivă a culturii homosexuale masculine și a bărbaţilor
gay care socializează sexual şi etic în cadrul acestei matrici.
Sexul gay, ca activitate
de-a lungul vieții, chiar dacă se poate practica în cadrul legal al unei
căsătorii, nu a fost niciodată, din punct de vedere istoric, un criteriu – și niciodată nu
va fi. Mai important, aceasta poate și ar trebui să nu fie criteriu, deoarece
desființează principiul de regenerare al procreării biologice.
Heteronormalitatea
este standardul normativ al unei realități sexuale obiective, deoarece
este singurul mijloc care face posibilă regenerarea tradiţiilor, a normelor, a
valorilor, a principiilor și, prin urmare, a unei civilizații rațional
posibile. Și o civilizație este singurul mediu social în care orice ființă
umană se poate înregistra ca fiind umană, mai degrabă decît ca un animal sau o monstruozitate socială.
În cazul în
care civilizația ar fi lăsată exclusiv în mîinile bărbaţilor homosexuali, iar heterosexualii
ar fi eliminaţi de pe pămînt, este mai mult decît evident că specia ar muri. Ce pare mai puțin
evident este acest lucru: s-ar trăi într-o stare de infecţie morală. Acest
lucru se datorează faptului că baza pentru moralitatea evolutivă provine dintr-o etică
de îngrijire, unde impulsul de procreație e centrat pe grija pentru tinerii neajutoraţi. Într-o lume în care morala
imaginației nu trebuie să se extindă dincolo de plăcerile sexuale, pentru a
putea avea grijă de urmaşi, cineva este descurajat de la crearea unui sistem de
moralitate care vorbește despre păstrarea perpetuării speciei .
Baza evolutivă
pentru moralitate provine dintr-o etică de îngrijire, de la care impulsul
procreativ, centrat pe grijă pentru tineri neajutoraţi, creşte. În
cazul în care statutul moral al sexului heterosexual, comparativ cu sexul
homosexual, urma să fie măsurat în funcție de valoarea morală care stă la baza
heteronormalitatii, atunci sexul heterosexual, din punct de vedere moral, e superior
sexului homosexual de orice fel, deoarece – încă o dată – oferă axa
fundamentală de-a lungul căreia se află tradiţiile, normele și principiile
civilizaționale care securizează bunăstarea și longevitatea înfloritoare a
speciei umane, precum și condițiile sociale și morale pentru un ethos de îngrijire
extinsă.
Consecinţe
catastrofice
Legile
heteronormalității sînt la fel de invariante ca şi legile naturii. Homosexualitatea
este exclusivă. Generic vorbind, incapabilă de a produce strategii evolutive
din care să derive moralitatea. Nu este exagerat să se afirme că mulți
progresiștii gay albi au declarat război „persoanelor heterosexuale albe și majorităţii
heteronormativelor”. Cufundaţi în propriile lor ideologii rasiale şi
etnice, se desfătă într-o mizerabilă și somnolentă înșelăciune,
care le permite să evite să se autoexamineze înainte de a aduce altor persoane
acuzaţia de bigotism. Gradul de vinovăție heterosexuală, care devine
rapid o realitate în politica de identitate sexuală a Statelor Unite
ale Americii, acordă homosexualilor o stimă de sine recompensatorie, care se exprimă ca putere gay. Dar
această putere, în mod paradoxal, o face tot mai greu să fie autentic gay în America
de azi. Conferă un fals sentiment de invulnerabilitate, în care majoritatea
homosexualilor îşi ascund anxietățile lor sexuale, de inferioritate, de rușine
sexuală și, în ciuda tendinței de creștere spre o mai mare toleranță
sexuală, de diminuare sexuală, care este o diminuare în mod reflexiv
negată de către mai mulți homosexuali, care însă, din motive subînţelese
psihologic, se tem să nu ajungă victime.
Progresiștii de
azi vor trebui să se confrunte cu o nouă schimbare de paradigmă. Copiii lor vor
suferi o transformarea morală și sexuală care îi va lăsa cu gura căscată. Imaginația
sexuală a bărbaților homosexuali va inunda imaginația sexuală a copiilor lor,
aşa cum sexul homosexual inundă imaginația sexuală de masă, și nu o vor popula
uimitor cu moduri noi de funcţionare sexuală, doar că vor savura un grad
de carnalitate biologică ce va decupla sexul – cel puțin – de sensul dragostei. Bărbații homosexuali
care sînt obsedaţi de cultul frumuseții, al superficialității, al drogurilor și al efemerităţii sexuale trebuie să preia un nou contract
moral. Acest contract moral, eu cred, va crea o nouă cultură, în care un
mediu de respect și de validare autentică va transcende obsesia validării
de sine și a celorlalți prin a face apel la farmecul/sex appeal-ul şi anatomia
sexuală.
Nu este clar
cum va arăta noul contract moral. Eu cred că divergența dintre
bărbații homosexuali care doresc o viața socială și romantică durabilă, ca și o cultură
concomitentă, va sprijini aceasta şi va genera reguli de lungă durată pe care să le respecte. Oricare ar fi
acele reguli de angajament, însă, pare puțin probabil să fie autentice, dacă nu
admitem că, în ciuda acceptării tot mai mari a homosexualității, trauma lor psihologică e
în creștere, pentru că trăiesc într-o lume condusă în principal de
bărbaţi heterosexuali, care este încă o lume plină de suferinţă.
Jason D. Hill
Autorul articolului tradus mai sus
ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
office@alianta-familiilor.ro
