FOTOREPORTAJ: ÎNĂLŢARE LA PITEŞTI

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Intrarea în fosta închisoare

EXORCIZAREA 

"FENOMENULUI PITEŞTI"

Joi 29 mai 2014, de Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor Neamului, s-a săvîrşit cea dintîi Sfîntă Liturghie în paraclisul amenajat, prin strădania familiei Axinte şi cu binecuvîntarea ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, în incinta fostei închisori Piteşti (str. Negru-Vodă 30), chiar în Camera 4 Spital (spaţiul predilect al terorii din vremea lui Eugen Ţurcanu: 1949-1951).

Placă memorială

În paraclisul cu hramul Înălţarea Domnului, al cărui iconostas atipic evocă gratiile închisorii, Sfînta Liturghie şi pomenirea celor morţi în "reeducare" au fost oficiate de un sobor de nouă  preoţi, iar în strană s-au aflat măicuţele de la Diaconeşti.

 

Către Camera 4 Spital

Dintre foştii deţinuţi politici, au fost de faţă profesorul şi scriitorul Marcel Petrişor (care a şi luat cuvîntul), Vasile-Jacques Iamandi, Demostene Andronescu, Nicu Popa (venit de la Los Angeles) şi Tache Rodas (unul dintre puţinii "piteşteni" încă în viaţă).

În timpul slujbei

Clădirea vechiului penitenciar, ridicată spre sfîrşitul anilor '30 şi acoperită cu o neagră faimă în vremea stalinismului, este astăzi parţial în proprietatea familiei Axinte (Gheorghe, Adela, Maria), care este hotărîtă s-o prefacă în muzeu memorial (proces demarat deja), sub egida Fundaţiei "Sfinţii Închisorilor".

Veghe şi pomenire

Deocamdată este găzduită acolo o primă expoziţie permanentă, organizată de Asociaţia "Rost": "Destine pe drumul Învierii" (sînt evocaţi, prin fotografii şi documente de arhivă, Arhim. Arsenie Papacioc, Ierom. Arsenie Boca, Ieroschim. Daniil Sandu Tudor, Pr. Gheorghe Calciu, Ioan Ianolide şi Valeriu Gafencu, "sfîntul închisorilor").

Iconostasul "cu zăbrele"

Trei absenţe de la eveniment (toate "motivate", ce-i drept) au fost regretate cu precădere: a ierarhului locului, a d-lui Radu Ciuceanu (directorul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, trecut el însuşi prin Piteşti) şi a d-lui Radu Preda (noul director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc).

Curte interioară din fosta închisoare

Bazele memorialului s-au pus, iar perspectivele sînt promiţătoare, chiar dacă de proporţii mai reduse decît cele de la Sighet şi Aiud. Mai rămîne de jucat cartea Jilavei, unde memorialul scontat, mai la îndemînă şi poate mai cutremurător decît toate celelalte la un loc, nu se va putea realiza fără implicarea oficialităţilor statale şi bisericeşti. (R. C.)

Noile generaţii descoperă trecutul...

A se vedea şi fotoreportajul de pe Blogul lui Claudiu Târziu.

ATENŢIE! S-A CONTRAMANDAT:

Fundația Sfinții Închisorilor vă invită joi 5 Iunie 2014, de la ora 17:00, la lansarea volumului Un an lîngă Căpitan al fostului deținut politic Ilie Tudor, tatăl cunoscutului Tudor Gheorghe.

Evenimentul va avea loc la Biblioteca Județeană Dinicu Golescu din Pitești, str Victoriei 18, iar invitați vor fi Ilie Tudor (autorul volumului), Răzvan Codrescu (poet, traducător, eseist) şi Claudiu Târziu (jurnalist, președintele Asociației Rost).

Ilie Tudor este un cunoscut supraviețuitor (astăzi nonagenar) al închisorilor politice din timpul comunismului în România. Volumul prezintă mai ales regimul de la închisorile Craiova și Aiud, amintiri prețioase din tinereţea autorului, dar și momente de cumpănă.

Dezvăluind evenimentele cu un talent de oltean neaoș, Ilie Tudor aduce parcă aievea în fața cititorului frumoasele portrete ale personalităților cu care intră în contact în timpul detenției: Radu Gyr, părintele Dumitru Stăniloae, Alexandru Mironescu etc. Cu aceștia va împărtăși momente memorabile în închisoare și datorită lor va ieși de acolo îmbogățit sufletește. (Fundaţia Sfinţii Închisorilor)

Ne-am înrolat copii. Am ajuns în toiag. Ne-au ars focuri, ne-au înecat ape, ne-au bătut furtuni, sîntem încovoiaţi, dar nu învinşi! Acest fluviu de puritate şi curăţenie creştină va pătrunde şi în cei de azi, în tinerii care au aceeaşi dorinţă de mai bine. (Ilie Tudor)

DOUĂ APELURI ALE A.F.M.C. CHRISTIANA

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Excelenţei Sale, Domnului Ambasador

al Republicii Sudan în România,

MOHAMED ELTAZEB GASMALLA MUDAWI

Excelenţa Voastră,

Asociaţia Filantropică Medicală "Christiana" din Bucureşti, în numele solidarităţii profesionale şi al principiilor morale comune tuturor marilor religii, protestează ferm împotriva condamnării la moarte a doamnei doctor Mariam Yahya Ibrahim Ishag pentru opţiunea sa religioasă şi priveşte cu îngrijoarare perspectiva executării acestei sentinţe pripite şi odioase, care întunecă faţa nobilă a umanităţii şi spiritualităţii islamice, pe care vă rugăm să ne ajutaţi să o privim în continuare cu încredere şi respect.

Cu reverenţă şi bune speranţe,

Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă,

preşedintele A.F.M.C. "Christiana"

23.05.2014

"Sînt creştină şi nu sînt vinovată de nici o apostazie"

CĂTRE SFÎNTUL SINOD

AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Preafericirea Voastră, Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre,

Asociaţia Filantropică Medicală "Christiana" şi Fundaţia "Sfînta Irina", însufleţite de duhul solidarităţii creştineşti şi de breaslă, fac un smerit şi fierbinte apel la bunăvoinţa arhierească a celui mai înalt sobor al Bisericii noastre de a interveni oficial, pînă nu va fi prea tîrziu, în apărarea principială şi părintească a doamnei doctor Mariam Yahya Ibrahim Ishag din Sudan, mamă a unui copil de 2 ani şi însărcinată cu cel de-al doilea, condamnată oficial, în virtutea legii Sharia, la moarte prin spînzurare pentru opţiunea ei religioasă creştină şi ţinută în arest pînă la executarea sentinţei, fără a avea nici măcar posibilitatea comunicării cu familia.

Apeluri şi proteste cu privire la acest caz au fost multe şi vor mai fi, dar o intervenţie arhierească la cel mai înalt nivel, din partea uneia dintre cele mai de seamă Biserici Ortodoxe, poate şi trebuie să aibă o greutate şi o semnificaţie aparte. Ea e chemată să reprezinte în mod autorizat vocea comună a milioane de creştini dreptcredincioşi cărora le pasă de fraţii şi de surorile lor ce se află sub prigoană, dar nu au posibilitatea să se facă auziţi şi luaţi în seamă.

E vremea ca lumea creştină, de la Răsărit pînă la Apus, să-şi exprime, în primul rînd prin Arhipăstorii ei legitimi, binecuvîntaţi de Dumnezeu şi responsabili înaintea Lui, unitatea în Hristos şi veghea neîncetată asupra tuturor închinătorilor Crucii, indiferent cum şi unde şi-ar purta-o fiecare. Aşa să ne ajute Dumnezeu.

Cu fiiască plecăciune şi bune nădejdi,

Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă,

preşedintele A.F.M.C. "Christiana"

şi al Fundaţiei "Sfînta Irina"

25.05.2014

ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (CXIV)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

Costumaţie masonică

2005

IMORALITATEA APARTENENŢEI

LA FRANCMASONERIE

Doresc să demonstrez în cele ce urmează că apartenenţa la francmasonerie este cel puţin imorală.

Voi pune în paranteză toată controversa în legătură cu contribuţia reală şi potenţială, negativă sau pozitivă, a francmasoneriei la istoria omenirii, pentru că aceasta nu schimbă cu nimic concluzia în problema pe care am pus-o.

Pentru sprijinitorii francmasoneriei, aceasta a contribuit, printre altele, la realizarea unui climat de toleranţă şi libertate politică (?), la constituirea statelor naţionale, la evitarea unor conflicte.

Pentru adversarii francmasoneriei, aceasta a fost o forţă în principal ocultă, prin care răul major s-a revărsat asupra lumii. Ea ar fi contribuit la izbucnirea războaielor mondiale din ultimele secole, la împărţirea lumii în zone de influenţă, la vînzarea unei părţi a Europei comunismului sovietic, ba chiar la fundamentarea şi biruinţa acestuia, la triumful nu al toleranţei benefice, ci la încurajarea imoralităţii, pornografiei, homosexualităţii, în numele unei false lupte împotriva discriminării şi sprijinirii aşa-ziselor minorităţi, la tendinţele anticreştine în numele democraţiei, în realitate al unui libertinaj criminal.

Aşa cum am spus, nu voi intra în această controversă care deschide calea unei discuţii niciodată terminate şi în realitate nesemnificative pentru ceea ce vreau să demonstrez. Voi arăta că, indiferent ce părere avem despre contribuţia francmasoneriei, pozitivă sau negativă, la viaţa societăţii din ultimele secole, participarea la ea este imorală în sine. Indiferent că vedem jumătatea plină sau cea goală a paharului, contează doar responsabilitatea pentru ce lipseşte.

În fond, ce este francmasoneria? Plecăm de la ceea ce se ştie fără nici un dubiu. Francmasoneria este o asociaţie prezentă în toată lumea, care dispune de fonduri uriaşe, sursa unei influenţe viu simţite; cel puţin aceasta este mărturia a foarte mulţi oameni, peste care nu se poate trece fără a friza absurdul, şi care, cu toate acestea, nu este cunoscută în toate aspectele ei, deşi s-au spus şi s-au scris despre ea milioane de pagini şi de emisiuni televizate şi relatări pe Internet.

Să plecăm de la ceea ce se vede: asociaţiile văzute care, chiar dacă par a fi doar de faţadă, mascînd centrele veritabile de putere şi influenţă, sînt totuşi singurele de necontestat pentru toată lumea, inclusiv pentru cei neiniţiaţi. Luăm deci de bun, aşa cum am făcut de la început, ceea ce se vede. Astăzi, membrii francmasoneriei văzute pretind că ea este un fel de asociaţie nevinovată, care nu are nici un fel de caracter sau ţeluri politice, religioase, estetice etc. Este greu, dacă nu imposibil de imaginat şi admis că miliardele de dolari din dosul acestor asociaţii sau loje, răspîndite în toată lumea, nu urmăresc şi nu cer membrilor lor nimic politic, religios sau măcar artistic. Simple asociaţii, eventual, de jucat golf sau bridge... Dar pentru a demonstra fără drept de apel şi a stabili ca ultimă concluzie posibilă caracterul imoral al participării la francmasonerie, să luăm de bune aceste afirmaţii.
Ceea ce se pretinde în fond este că francmasoneria nu constituie în ultimă instanţă decît o asociaţie frăţească, tinzînd spre a generaliza în toată lumea spiritul de maximă toleranţă. Dar toleranţa faţă de ce şi de pe ce poziţie? Toleranţa ca atare, fără a lămuri în prealabil aceste elemente şi fără a avea o poziţie faţă de ele, este o noţiune goală. Înainte de a avea o credinţă, toleranţa ta este o atitudine inutilă, care face să zăngănească o monedă calpă. De altfel, ceea ce este valoros în atitudinea de toleranţă este îmbrăţisat astăzi, cel puţin declarativ, de majoritatea societăţilor civilizate.

S-a renunţat, cel puţin în aceste societăţi civilizate, şi în primul rînd în zona creştină, la impunerea concepţiei de viaţă prin forţa statală. Fiecare trebuie să fie liber în raport cu puterea politică, să gîndească asupra lumii, a vieţii şi a organizării societăţii, aşa cum doreşte. În orice caz, valoroasă este această toleranţă, acest respect al credinţei celorlalţi, neutilizarea în nici un fel a forţei sau a ascendentului pe care ţi-l dă puterea politică pentru alinierea celorlalţi la propriile tale convingeri, în măsura şi numai în măsura în care ai o convingere pe care firesc doreşti să o răspîndeşti, însă exclusiv pe cale spirituală, a argumentelor. Adevărul în care nu crezi şi pe care nu doreşti să-l împărtăşeşti altora nu este decît o caricatură de adevăr.

De aceea, o asociaţie care pretinde că nu militează pentru nici o concepţie religioasă sau politică, ci exclusiv pentru toleranţă, este o imensă cacealma, dăunătoare şi absurdă. Această poziţie afirmată declarativ de partea văzută a francmasoneriei, posibil pentru uzul naivilor, şi care are menirea de a acoperi atitudini mult mai grave nemărturisite, este ea însăşi de o mare nocivitate, pentru că ea conduce la slăbirea şi, în final, la abandonarea oricărei credinţe. Atitudine sterilizantă şi cel puţin la fel de nocivă ca şi fanatismul intransigent de care francmasoneria pretinde că ne apără.

Nu ar fi de mirare ca această poziţie, transparent afirmată, să ascundă, aşa cum mulţi cred, un ţel ocult, mergînd pînă la dorinţa de dominaţie a lumii, de anihilare a credinţelor religioase, îndeosebi a creştinismului, şi chiar, aşa cum unii o susţin, de satanizare a societăţii noastre. Este atît de aberantă afirmaţia că francmasoneria nu doreşte decît să răspîndească toleranţa încît toate aceste suspiciuni îşi găsesc justificarea.

Dar din nou să renunţăm la orice alte învinuiri şi suspiciuni şi să rămînem strict la ceea ce se recunoaşte de către partea văzută a francmasoneriei, ba chiar să plecăm de la premisa că nu există parte ocultă a francmasoneriei, oricît de improbabilă este această ipoteză, pentru a vedea că acest “rest” de necontestat este el însuşi profund imoral, aşa cum şi mai imorală ar fi şi alternativa unor acţiuni politice sau (anti)religioase oculte, caracter care ar face-o profund dăunătoare societăţii omeneşti.

S-a ajuns cu greu la convingerea – acum de necontestat – că cele mai mari şanse pentru ca politica să fie benefică este transparenţa. În societăţile moderne, centrele de iniţiativă politică trebuie să fie la lumina zilei şi să acţioneze pe baza unor reguli cunoscute, pentru a mări şansele de reuşită a lor. Desigur, nu totdeauna această transparenţă şi aceste reguli sînt respectate şi nu totdeauna, chiar cînd se respectă, ele conduc la cele mai bune soluţii şi la eliminarea elementelor nocive şi chiar imorale din viaţa publică. Totuşi, şansele cele mai mari pentru optimizarea vieţii publice le constituie transparenţa şi respectarea unor reguli minimale.

Este posibil ca iniţiativele politice pornind din centre oculte să fie bune în anumite momente. Aceasta nu împiedică ca o astfel de politică să fie per sold rea, şi mai ales să nu conţină în mult mai mare proporţie primejdii nemăsurate, unele cu caracter criminal şi potenţial fatale civilizaţiilor în cadrul cărora se manifestă.

Ce sînt deci şi ce justificare au asociaţiile francmasonice după ce am eliminat, aşa cum susţin francmasonii, chiar frizînd absurdul, orice caracter militant al lor pe diferite planuri şi, de asemenea, după ce am văzut că justificarea aşa-zisei “lupte pentru toleranţă” este goală de conţinut?

Singura justificare de neînlăturat, de fapt liantul şi forţa pe care o au şi pe care o mărturisesc formal de la început societăţile masonice, rămîne organizarea, în mijlocul unor societăţi mai mari, de nuclee cu oameni ce se ajută reciproc, transferînd criteriile de selecţie şi promovare sociale.

Aceasta este de fapt singura justificare posibilă, chiar dacă aceasta nu se recunoaşte deschis, pentru apartenenţa la francmasonerie, în condiţiile în care se ia în serios afirmaţia că ea a renunţat la orice ţeluri politice, religioase sau chiar estetice sau sportive.

Analizăm deci imoralitatea apartenenţei la francmasonerie în condiţiile în care dăm crezare afirmaţiei că ea nu mai are ţeluri religioase sau politice. Dacă aceste ţeluri există totuşi, bine mascate, aceasta nu ar face decît să agraveze caracterul imoral şi dăunător al apartenenţei la francmasonerie.

Prin urmare, din nou şi din nou, vom porni, chiar frizînd absurdul, de la această afirmaţie de totală neutralitate a francmasoneriei, pentru a arăta fără dubiu că în orice caz apartenenţa la francmasonerie este imorală. De mii şi sute de ani, omenirea încearcă, în ciuda nenumăratelor ratări, să stabilească criteriile obiective, cît mai oportune pentru societate, ale selecţiei şi promovării în cadrul ei. O asociaţie cum ar fi cea a francmasoneriei, care nu are nici un alt scop decît cel al întrajutorării reciproce a membrilor săi prin eludarea sau în orice caz transgresarea criteriilor transparente de promovare în societate, este evident imorală.

Negarea unor scopuri politice sau religioase, pe lîngă că este, pentru un om cît de cît lucid şi informat, total inacceptabilă, nu înlătură cu nimic caracterul imoral şi antisocial al apartenenţei la francmasonerie. Admiţînd, chiar împotriva evidenţei şi a bunului simţ, neutralitatea politică şi religioasă a francmasoneriei, nu se face altceva decît să se pună în relief că motivaţia atitudinii lor este una interesată, imorală şi antisocială. Prin urmare, pentru un creştin nici nu se pune problema justificării participării la francmasonerie, dar chiar pentru un necreştin situaţia este inacceptabilă moral.

În general, cei care intră astăzi în francmasonerie sînt intelectuali şi, din păcate, aceştia au în general o mare capacitate ca, atunci cînd interesele lor o cer, să-şi justifice poziţia. Totuşi mi se pare că argumentele care condamnă din punct de vedere moral apartenenţa la francmasonerie sînt atît de pertinente încît este imposibil ca măcar o urmă de îndoială să nu răzbată pentru cel ce optează pentru apartenenţa la ea şi căruia i-a mai rămas o fărîmă de bun-simţ. Acestuia, dacă se uită cu luciditate în oglindă, este imposibil să nu-şi apară sieşi penibil.

Pentru ca acest sentiment al penibilului să mijească în conştiinţa celor cărora le-a mai rămas o urmă de bun-simţ şi sînt membri ai francmasoneriei, am scris, poate cu naivitate şi în zadar, aceste rînduri.

Pr. Matei BOILĂ

(Material apărut şi în Aldine,

8 iulie 2005, p. III)

* Pr. Matei Boilă, “Imoralitatea apartenenţei la francmasonerie”, în Puncte cardinale, anul XV, nr. 8/176, august 2005, p. 16 (rubrica “Demistificări”).

Autorul articolului (preot greco-catolic)

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) – “Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo religiosus” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la Paris”   (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile internaţionale” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat moral” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – “Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – “Aspecte ale dialogului religie-cultură…”

 (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – “Puncte cardinale 100”: “La aniversară”, “Măcel de Buna Vestire”, “Marginalii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – “Cronica unei gafe editoriale” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XL) – “Epica Holocaustului…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – “Lecţia americană” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – “Demonizarea Americii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – “«Dictatura bunului simţ»…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – “În sfîrşit, Acasă…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – “Anul Eminescu”, “Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – “Cine eşti dumneata, domnule Neştian?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – “Demitizarea” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – “Maxime Egger: Cum am devenit ortodox” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – “Marea iertare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (L) – “Maica Mihaela” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LI) – “Un luceafăr pe columna cezarilor” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – “Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – “Supără realitatea sau formularea ei?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LV) – “Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – “Odihna de Eminescu” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – “Mesianismul Dreptei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – “Misiunea românilor în istorie” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – “Obligaţiile unei conştiinţe morale” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LX) – “Naţionalismul şi România de azi”, “Menirea generaţiei noastre” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – “Lichidarea unei legende” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – “Pentru o Europă unită a naţiunilor” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – “Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – “Despre a fi altfel” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – “Pentru un naţionalism european” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – “Caracterul naţional al Ortodoxiei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – “Un evreu renegat avertizează America” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – “In memoriam: Horia Bernea”, “Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – “Europa lui Hristos” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – “Ziua judecăţii” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – “Interviu cu istoricul Neagu Djuvara” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – “Elitele şi partidele politice” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – “Revolta «omului recent»” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – “Naţionalism şi democraţie” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – “Perversiunea naţional-comunistă” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVI) – “Isteria antifascistă” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVII) – “Moştenirile lui Horia Bernea” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVIII) – “Veşti triste din Spania” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIX) – “Mai bine prea tîrziu decît niciodată!” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXX) – “Centenarul Petre Ţuţea (1902-2002)” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXI) – “Rost – «manifestul românesc» al unei noi generaţii” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXII) – “Istoria în actualitate: Penele Arhanghelului” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIII) – “Cultul monştrilor” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIV) – “Nu-i pace sub măslini...” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXV) – “Aceşti evrei visători şi utopiile lor păguboase” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVI) – “De la vulgaritate la perversiune” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVII) – “Dimensiunea cosmică a dorului” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVIII) – “Călătorie în «buricul pămîntului»” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIX) – “Taina fratelui” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XC) – “Conceptul de medicină creştină” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCI) – “Cazul Paulescu văzut cu ochii altora” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCII) – “Political correctness?” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIII) – “Tîlcuirea patristică a Psalmului 50” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIV) – “Un clown pentru Nobel?” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCV) – “Chilia isihastului în lume” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVI) – “Paul Goma «antisemit»?” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVII) – “Catedrala Mîntuirii Neamului...” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVIII) – “Mircea Dinescu între ignoranţă şi abjecţie” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIX) – “August roşu: circ fără pîine” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (C) – “«Insurecţia» de la 23 august văzută prin ochii unui soldat german” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CI) – “Erosul care mişcă lumile” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CII) – “Sfinţita rugăciune” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CIII) – “Păcatul lui Onan” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CIV) – “Dante, Infernul, Cîntul XXXIV” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CV) – “Acatistul Sfinţilor Români din închisori” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVI) – “Giulgiul din Torino: o provocare perpetuă” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVII) – “Tentative de purificare” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVIII) – “La despărţirea de Papa Ioan Paul II...” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CIX) – “Cine a fost Teodor M. Popescu?” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CX) – “Cuvînt prevenitor despre idolatrie şi magie” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXI) – “Cultul eroilor la români” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXII) – “Miza unui linşaj mediatic” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXIII) – “Biblia lui Robespierre” (2005)

CREAŢIA ŞI INIMA OMULUI

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME

O NOUĂ CARTE

LA EDITURA ROST

DETALII PE BLOGUL LUI CLAUDIU TÂRZIU

INTERMEZZO LIRIC: LIMBA NOASTRĂ

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Constantin Brâncuşi, Măiastra

LIMBĂ DE DOR

E limba noastră toată numai dor

şi-s vii în ea iubirile apuse,

şi nu-i cuvînt pe cerul ei să nu se

mlădie-n vers ca pasărea în zbor.

Pe vrejul lumii toate nasc şi mor,

dar veşniceşte duhu-n cele spuse

şi n-or putea de vreme fi răpuse

cîntările, cu taina vrăjii lor.

Şi Dumnezeu mereu de faţă este

în ce-are graiul mai frumos şi sfînt,

făcut el însuşi răstignit Cuvînt,

ce-nvie iar şi iar şi dă de veste

că nu-i nimic în cer şi pe pămînt

să n-aibă tîlc în marea lui poveste.

DARUL LIMBII

Ne-a dat în rostul stirpei Dumnezeu

un dar ceresc şi mai presus de toate,

urzit din pretutindeni şi mereu,

menit să vrea şi-ncrezător că poate.

O limbă cum nu multe-n lume sînt,

avută, mlădioasă şi isteaţă,

cu iscusiri de cer şi de pămînt,

şi grea de vis, şi doldora de viaţă.

De ce n-am fost cuvîntul ne răzbună,

şi-atît cît sîntem, ne-dulcim cu el,

şi-n ce vom fi îl vom avea cunună,

şi nou mereu, şi pururea la fel,

dreptmăritor al celui de la care

puterea-ntreagă-a harului o are.

RONDELUL LIMBII NOASTRE

În limba noastră-s toate mai frumoase

şi prind o viaţă nouă în Cuvînt,

şi-n lume urme mai adînci să lase

în nici un grai nu pare Duhul Sfînt.

Că ne e vorba foşnet de mătase

sau vuiet între ceruri şi pămînt,

în limba noastră-s toate mai frumoase

şi prind o viaţă nouă în Cuvînt.

Şi cum să nu simţim vecia-n oase,

şi cum să nu se facă visul cînt,

cînd la mezatul dragostei ne scoase

Cuvîntul viu prin care-aievea sînt

în limba noastră toate mai frumoase?

Răzvan CODRESCU

CONSTANTINIADĂ BRÂNCOVENEASCĂ

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Icoana Sfinţilor Martiri Brâncoveni 

din Aşezămîntul Românesc de la Ierihon

Brâncoveanu Constantin,

boier vechi şi domn creştin...

Cel mai de seamă român care a purtat vreodată numele Sfîntului Împărat Constantin cel Mare a fost, fără îndoială, Voievodul Martir Constantin Brâncoveanu (1654-1714, domnitor al Ţării Româneşti din 1688), astăzi numărat şi el cu sfinţii (cu prăznuire în 16 august, alături de cei patru fii ai săi şi de sfetnicul Ianache Văcărescu, muceniţi deodată cu el).

Pe fondul Anului Comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, decretat de Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la împlinirea a 300 de ani de la moartea lor martirică (Istanbul, 15 august 1714), între 12 şi 15 mai 2014 osemintele lui Constantin Brâncoveanu, aflate (prin grija doamnei sale Maria/Marica) încă din 1720 la Biserica Sfîntul Gheorghe Nou din Bucureşti (ctitorită de el şi sfinţită în 1707), au fost redeshumate, validate din nou de specialişti în istorie, arheologie şi antropologie (prima confirmare ştiinţifică se făcuse în 1932) şi devenite în mod oficial sfinte moaşte (reaşezate într-o raclă de argint aurit lucrată în atelierele Patriarhiei Române, fără a se mai pune problema reînhumării).

"Noi, toţi care am fost prezenţi la deschiderea sicriului, am trăit un moment foarte emoţionant. Pregătirea pentru aşezarea în raclă este una specifică Sfintelor Moaşte şi a fost făcută de Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Astfel, osemintele domnitorului au fost spălate cu Agheasmă Mare, cu vin curat, cu ulei, şi unse cu Sfîntul şi Marele Mir, pregătit o dată în an, în Joia Mare. Este o pregătire demnă de toată cinstea. Apoi osemintele se pun într-o pînză de in, fiind un acoperămînt rezistent, aşezate după structura anatomică. Capul se pune distinct într-o pînză specială. După ce au fost aşezate în racla de argint, o porţiune mică rămîne acoperită cu geam, în dreptul mîinii. De acum nu mai vorbim de oseminte, ci de Sfinte Moaşte, şi ele vor rămîne în biserică [la îndemînă pentru închinare]", a spus părintele Ionuţ Corduneanu, vicar administrativ patriarhal.

 În Biserica Sfîntul Gheorghe Nou din Bucureşti

Astăzi, miercuri 21 mai 2014, de praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (hramul istoric al Catedralei Patriarhale), vor avea loc la Bucureşti mai multe manifestări bisericeşti de aleasă cinstire. Astfel, la ora 7.00 moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena ("cei întocmai cu Apostolii"), ale Sfîntului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu şi ale Sfîntului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, Ocrotitorul Bucureştilor, vor fi aşezate în baldachinul de pe Dealul Patriarhiei, spre a fi venerate de cler şi credincioşi. De la ora 9.00, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oficia Sfînta Liturghie cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în Altarul de vară al Catedralei Patriarhale. După slujbă, în jurul orei 12.30, va avea loc premierea cîştigătorilor celor două concursuri naţionale organizate de Patriarhia Română în anul 2014 pentru copiii şi tinerii ortodocşi din întreaga ţară: "Sfînta Euharistie – lumina vieţii creştine" şi "Icoana ortodoxă – lumina credinţei".

O mare procesiune cu moaştele brâncoveneşti va începe de la ora 15.00 (şi va dura pînă spre ora 17.00), urmînd acelaşi traseu cu al celei din 21 mai 1934 (cînd osemintelele domnitorului au fost reînhumate solemn): Catedrala Patriarhală – Dealul Mitropoliei (cu oprire la Crucea brâncovenească) – strada Bibescu-Vodă – bulevardul Unirii – strada Sfinţii Apostoli (cu oprire la Biserica Domniţa Bălaşa, ilustru aşezămînt brâncovenesc) – strada Palatul Justiţiei – strada Gheorghe Danielopol – strada Poenaru Bordea – strada Operetei – bulevardul Naţiunile Unite – Calea Victoriei – bulevardul Regina Elisabeta (cu oprire la Universitatea Bucureşti) – bulevardul Ion C. Brătianu – Biserica Sfîntul Gheorghe Nou (unde racla cu moaştele Sfîntului Voievod Martir va fi aşezată spre venerare în baldachinul special amenajat). (R. C.)

Mai puteţi citi pe acest blog:

Brâncoveanu între Ortodoxie şi masonerie  

Constantiniada bizantină   

Foişorul lui Dionisie  

Remember: martiriul Brâncovenilor