ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (CXX)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

Viorel Rovenţiu

2006

“AM VRUT SĂ-L ÎMPUŞC PE CEAUŞESCU”

Ştiaţi că a existat un om – unul singur – care, cu arma în mînă, a încercat să-l lichideze fizic pe Ceauşescu? La îndemnul unor intelectuali, în 1983, un tînăr şofer de numai 26 de ani a ajuns la concluzia că doar moartea dictatorului mai poate salva România. În alte ţări despre o faptă ca al lui s-ar fi scris tomuri întregi, ar fi fost o personalitate publică. În România, fostul condamnat la moarte, cu 16 ani de temniţă la activ, îşi trăieşte viaţa izolat şi uitat în comuna natală, Stăneşti-Giurgiu. Nerecunoscut ca deţinut politic, trăieşte din ajutorul social al copilului şi din munca cîmpului, albit prematur, deşi are numai 46 de ani. Viorel Rovenţiu nu regretă nimic din ce a făcut. Regretă doar că nu a reuşit… 

Singura tentativă de asasinat

asupra lui Ceauşescu

“În toamna anului 1983 s-a prevenit şi prima – probabil şi singura – tentativă de asasinat asupra lui Nicolae Ceauşescu. Grupul, constituit încă din 1981, era format dintr-un nucleu de intelectuali, profesori universitari din Bucureşti, legaţi într-un fel sau altul de Cluj: Tudor Bugnariu, primul primar al Clujului după 23 august 1944, fost decan al Facultăţii de Filosofie din Cluj, apoi profesor şi adjunct al ministrului Învăţămîntului; Mircea Stoica, şeful catedrei de Drept de la ASE Bucureşti, care predase şi la Cluj (decedat ulterior în urma unei căderi de la etaj, consemnată ca sinucidere); Simion Pop, fost decan la Facultatea de Drept din Cluj. Toţi aceştia considerau că «suprimarea lui Ceauşescu este singura soluţie de salvare». Grupului i s-a alăturat apoi clujeanul Raul Volcinschi, fost deţinut politic, Viorel Rovenţiu, Petre Năstase şi Nicolae Stanciu, ultimii trei de profesie şoferi. În noaptea de 8 spre 9 septembrie 1983, cei trei tineri – Rovenţiu, Năstase şi Stanciu – au trecut la acţiune: au spart un post de Miliţie mai izolat, din satul Osica de Sus, judeţul Olt. Au furat două pistoale mitralieră AKM cu pat rabatabil, 500 de cartuşe şi 8 încărcătoare. Conspiratorii aflaseră că în ziua de 17 septembrie 1983, Ceuşescu urma să viziteze CAP-ul din comuna Gostiu, judeţul Giurgiu. Nicolae Stanciu, fiind localnic, cunoştea foarte bine zona. fapt pentru care au stabilit rapid locul ideal pentru atentat: o curbă de 90 de grade, între Braniştea şi Gostiu. Drumul fiind în pantă, coloana oficială era obligată să reducă viteza pînă la 30-40 de kilometri pe oră. Mai mult, pe o distanţă de 100-200 de metri, era o ridicătură de pămînt, înaltă de un metru jumătate, care ar fi permis atentatorilor să domine dispozitivul de gardă al preşedintelui. Spre disperarea atentatorilor, evenimentul nu s-a mai putut produce, întrucît, alertată de dispariţia armelor din Osica, conducerea Securităţii l-a sfătuit pe Ceauşescu să-şi amîne vizita. În zilele următoare, pînă la 24 septembrie 1983, cei trei atentatori au fost prinşi după o urmărire ca în filme, în care grupul  operativ de intervenţie al USLA a folosit maşini blindate şţi elicoptere”, scrie în ultima sa carte – Duplicitarii. O istorie a Serviciilor de Informaţii şi Securitate ale regimului comunist din România – istoricul Cristian Troncotă. După lectura acestor rînduri, am pornit în căutarea lui Viorel Rovenţiu... 

Planul atentatului 

Grupul de acţiune l-a însărcinat pe Raul Volcinschi cu misiunea de a racola o echipă capabilă să-l asasineze pe Nicolae Ceauşescu. Raul Volcinschi este fost deţinut politic, condamnat după evenimentele din Ungaria, din 1956, la 25 de ani închisoare. Încă din detenţie, încercînd să evadeze, Volcinschi a bătut şase securişti, creîndu-şi faima de “om de acţiune”. După 8 ani, a fost eliberat în urma Decretului de amnistie din 1964 [1]. Soarta a făcut ca în 1981 Volcinschi să-l cunoască într-un parc din Craiova pe Viorel Rovenţiu, de meserie şofer. După ce s-au împrietenit, Volcinschi i-a spus lui Rovenţiu că “ţara are nevoie de oameni ca el” şi i-a propus să participe la un plan de asasinare a lui Ceauşescu. Tînărul de 26 de ani a fost de acord şi a anunţat că are doi prieteni, gata să-l ajute.

După spargerea postului de Miliţie din Osica de Sus, vizita lui Ceauşescu în judeţul Giurgiu s-a amînat. “Trebuia să vină în celebrele vizite de lucru, să vadă producţia la hectar, dar a fost anunţat”, povesteşte Rovenţiu. Prin telefon, Raul Volcinschi i-a informat că Ceauşescu se pregătea să viziteze judeţul Călăraşi. Rovenţiu, Năstase şi Stanciu s-au deplasat cu un autoturism furat la Călăraşi. La intrarea în localitate, un echipaj al Miliţiei le-a făcut semn să oprească, dar Rovenţiu, care era la volan, a forţat trecerea. “Am reuşit să scăpăm. Nu puteam să opresc. Ulterior am abandonat maşina, pe care am acoperit-o cu o prelată”. Conştienţi că vor fi căutaţi, pentru că se desconspiraseră, cei trei au hotărît să se despartă: Rovenţiu a rămas cu Năstase, iar Stanciu a plecat acasă la Giurgiu. Cum tatăl lui Nicolae Stanciu dezvăluise unor persoane că fiul său este implicat în furtul armelor, pe 24 septembrie 1983, cînd în sfîrşit acesta a ajuns acasă, în satul Remus (Giurgiu), a fost arestat ca din cofă.

2000 de cartuşe şi razii cu elicoptere

Între timp Securitatea împînzise toată zona, Rovenţiu şi Năstase fiind căutaţi în zona Călăraşi – barajul Borcea – localitatea Ovidiu (Constanţa). Acţiunea era condusă chiar de Tudor Postelnicu, şeful Securităţii Statului, şi de generalul Ion Homoşteanu.

“Lîngă Făcăieni, aproape de Feteşti, ne-au turnat nişte săteni, care ne-au văzut odihnindu-ne lîngă o lizieră. Şeful de post, apărut din senin, ne-a cerut actele. Sub ameninţarea pistolului mitralieră, l-am legat de un copac şi am dat drumul la restul. Doar nu era să tragem. Nu furasem actele pentru asta. S-a dat alarma şi sute de miliţieni şi securişti, dotaţi cu elicoptere, ne-au luat urma”, îşi aminteşte Rovenţiu. Au reuşit să scape din mai multe încercuiri; s-a tras în ei de sute de ori, însă “noi n-am folosit niciodată armamentul, deşi puteam să-i ciuruim de nenumărate ori”. Rovenţiu şi Năstase au trecut Dunărea, îndreptîndu-se spre Deltă, apoi s-au întors. După aproape o săptămînă, pe 29 septembrie, au fost prinşi lîngă comuna Valul lui Traian (Constanţa). Dosarele  Securităţii dezvăluie că asupra lor s-au tras nu mai puţin de 2000 de cartuşe...

“Cum mi-au pus cătuşele, a apărut şi Postelnicu. Ofiţerul de lîngă mine tremura tot şi l-am rugat să pună piedica la armă, ca să nu-mi zboare creierii. Fusesem rănit dintr-un ricoşeu al unui glonţ la ochi, sîngeram şi nu vedeam cu un ochi. De atunci am rămas cu o mică pareză. Cu Tudor Postelnicu m-am întîlnit după aia la Jilava, în 1991, unde era şi el arestat, şi am stat mult de vorbă. La început s-a speriat, o cam băgase pe mînecă. Nu-i purtam pică. Normal că şi el s-a eliberat înaintea mea. Cică pe caz de boală... […] Eram respectat de deţinuţi, pentru că toată lumea ştia că am vrut să-l împuşc pe Ceauşescu. Cu toţi m-am întîlnit acolo, am vorbit şi cu Fane Spoitoru...”. 

Condamnat la moarte 

Au urmat anchetele, unde li s-a aplicat “celebra” metodă de tortură “la rotisor”, de o echipă condusă de faimosul Tudor Stănică. “În  beciurile de la Rahova am fost anchetaţi cîte 18 ore pe zi, de echipe de 4-5 securişti, care lucrau  cu schimburi de 6 ore. După 10 zile, termen record în Justiţie, m-au condamnat la moarte”. Timp de 80 de zile au stat în celula condamnaţilor la moarte. Părinţii i-au crezut morţi şi le-au făcut pomană. Pedeapsa le-a fost comutată în 25 de ani de închisoare.

Tribunalul Municipiului Bucureşti, prin sentinţa nr. 63, dosar nr.391/1983, l-a condamnat pe Viorel Rovenţiu la moarte, iar Petre Năstase şi Nicolae Stanciu au primt 20 de ani. “După cum stabilisem înainte, pentru a nu cădea tot grupul, am declarat că doream să jefuim un CEC. În acest sens făcusem şi un jurămînt”. În mod cu totul şi cu totul abuziv, celor trei li s-a aplicat alineatul ce prevede “consecinţe deosebit de grave”, deşi nu au folosit forţa la comiterea infracţiunii, iar prejudiciul a fost de doar... 14.781 lei!

“Atentatorii nu i-au desconspirat pe bucureşteni... Dosarul de urmărire instrumentat pentru acest caz conţine o sumedenie de banalităţi – rude şi prieteni verificaţi la sînge –, dar nimic despre atentat. Nu excludem nici posibilitatea ca dosarul să fi fost «aranjat» înainte de a fi clasat în arhivă, avînd în vedere că un ordin al lui Tudor Postelnicu interzicea ca în dosarele de Securitate să apară numele secretarului general al Partidului ori al membrilor familiei sale”, susţine reputatul istoric Cristian Troncotă.

După un an, prin Decretul nr. 124/1984, emis de fostul Consiliu de Stat, lui Viorel Rovenţiu pedeapsa cu moartea i-a fost comutată la 25 de ani închisoare, iar mai tîrziu, în urma decretului 11/1988, dat de ziua lui Ceauşescu, pe 26 ianuarie, a rămas să execute 20 de ani de închisoare. “Am trecut prin toate puşcăriile posibile, ani de zile am fost izolat şi am purtat lanţuri la mîini şi picioare. Îmi amintesc cu plăcere că în închisoarea de la Aiud am găsit un pui de pisică abandonat. Eram complet izolat şi, ca să nu-l găsească  paznicii la controale, îl coboram cu «caleaşca» pe geam, la celula de la etajul inferior. Am făcut asta timp de un an. Mi-a fost cel mai bun coleg al meu în temniţă…”. 

Eliberat în 1990, închis pînă în 1999! 

După evenimentele din decembrie 1989, profesorul Volcinschi a dezvăluit motivul real al celor trei, acela de a-l împuşca pe Ceauşescu. El a solicitat procurorului general al României promovarea unui recurs extraordinar în cazul acestora. [Gheorghe] Robu a admis cererea de recurs extraordinar, în acelaşi timp suspendînd pedepsele celor trei pînă la 7 mai 1990, cînd urma să se judece recursul. “Corneliu Vadim Tudor ţinea o campanie împotriva lui Robu şi a spus de noi că sîntem nişte terorişti, iar Iliescu nu ne-a graţiat. Am intervenit şi la Voican-Voiculescu, care stătuse cu noi în închisoare, dar acesta ne-a transmis că nu are timp de noi...”, dezvăluie Rovenţiu. “Ba mai mult, mi s-a spus că un consilier al lui Iliescu ar fi spus că «nu-l eliberăm, că ăsta l-a ratat pe Ceauşescu, da' pe Iliescu nu-l scapă». Mult timp s-a crezut că am mai avut arme ascunse...”.

Deşi puteau fi eliberaţi, din cauza inversării unei cifre pe adresa emisă de Procuratura Generală, cei trei au rămas în închisoare, pe motiv că nu corespund actele. În disperare de cauză, în 1991 Viorel Rovenţiu a evadat din Aiud în timpul unui transfer, sărind din tren. A fost prins după 4 ore şi a mai fost condamnat la alţi 2 ani. “N-am mai putut şi am evadat. Mi-am zis că îmbrac cămaşa morţii şi oi vedea ce iese. M-au prins... Toţi ceilalţi deţinuţi de drept comun, chiar cei care săvîrşiseră cîte două crime, fuseseră eliberaţi – ori amnistiaţi, ori prin graţiere. Eram cel mai vechi deţinut din România. Iar să fii condamnat în anii '90 pentru furt de arme era ridicol. Stăteam în puşcărie pe baza unui decret care fusese abrogat!”, precizează Viorel Rovenţiu.

Nicolae Stanciu a fost eliberat din închisoare în februarie 1998, după ce instanţa i-a întrerupt executarea pedepsei din motive medicale. Mai exact, Stanciu a suferit un accident vascular şi a fost internat la Jilava cu hemipareză stîngă, iar ulterior eliberat. Petre Năstase a fost eliberat condiţionat în iunie 1998, după 15 ani de muncă silnică. 

“Nu regret nimic” 

Rovenţiu a fost eliberat din penitenciar în 15 martie 1999, în urma decretului de graţiere al lui Emil Constantinescu, act pe care figura şi Stanciu. “Deşi am făcut 16 ani de închisoare, nu regret nimic. Cînd faci un lucru din convingere sau devotament, şi nu pentru bani sau vreo răsplată, nu regreţi. Regret doar perioada de după 1989, cînd am stat degeaba în închisoare, deşi puteam fi eliberat”, suspină Rovenţiu. “M-au ajutat foarte mult profesorul Volcinschi, Şerban Suru, şi Liviu Petrina, care au făcut pentru mine memorii, m-au vizitat la închisoare, mi-au adus pachete. Fără ei nu ştiu ce m-aş fi făcut...”.

Omul care a vrut să-l ucidă pe Ceauşescu a luat după 1999 viaţa de la capăt, în comuna Stăneşti, la 12 km de Giurgiu. De fapt, încearcă să şi-o refacă. S-a căsătorit şi acum are un băieţel de 3 ani şi jumătate, Şerban, după numele naşului, omul care l-a ajutat enorm. Viorel mai are un băiat, Dănuţ (al soţiei, Mihaela, din prima căsătorie), pe care îl iubeşte la fel de mult. “Nu m-a angajat nimeni. Cine mă angajează pe mine cu antecedente penale şi la 46 de ani? Trăiesc din grădina mea, că am un petec de pămînt, şi primesc ajutor social pentru copil de 1.200.000 de lei. M-am împrumutat să-mi cumpăr o Dacie amărîtă, ca să am cu ce căra legumele la piaţă”, spune cu tristeţe cel care în urmă cu 20 de ani credea că va schimba istoria României.

Ca un făcut, din lipsă de alternative, săptămîna trecută soţia i-a plecat la cules de căpşune în Spania. “A plecat pe un contract foarte bun: 600 de euro. Am rugat-o să nu mă mai sune, că  plătea prea mult... Nu mă plîng, dar viaţa e grea”.

În mod cu totul curios şi revoltător, autorităţile române nu l-au declarat deţinut politic. “Am scris la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi mi s-a răspuns să dau întîi statul român în judecată, să parcurg toate etapele şi abia după aia, dacă nu se rezolvă, să mă adresez lor. Da' cine sînt eu să dau statul în judecată?!”, spune Rovenţiu, cu o modestie venită parcă din străfundurile acestui neam blajin.

Lîngă o sobă care duduie, Viorel mîngîie parcă actele, pentru a rememora fiecare clipă trăită. Îmbătrînit prematur, cel care putea fi decorat sau privit ca un erou, trăieşte într-un anonimat total, într-un sătuc uitat de Dumnezeu. Un om care, pentru cîteva clipe, a putut să se joace cu istoria României...

Florian BICHIR

[1] A decedat în 2011 şi este înmormîntat la Craiova. Pentru detalii, cf., pe acest blog, Legende vii ale luptei anticomuniste şi S-a stins Raul Volcinschi. [Nota Blog]

* Florian Bichir, “[Viorel Rovenţiu:] «Am vrut să-l împuşc pe Ceauşescu»”, în Puncte cardinale, anul XVI, nr. 3/183, martie 2006, pp. 1-2 (rubrica “Viaţa bate filmul”).

Autorul articolului

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) – “Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo religiosus” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la Paris”   (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile internaţionale” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat moral” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – “Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – “Aspecte ale dialogului religie-cultură…”

 (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – “Puncte cardinale 100”: “La aniversară”, “Măcel de Buna Vestire”, “Marginalii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – “Cronica unei gafe editoriale” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XL) – “Epica Holocaustului…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – “Lecţia americană” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – “Demonizarea Americii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – “«Dictatura bunului simţ»…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – “În sfîrşit, Acasă…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – “Anul Eminescu”, “Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – “Cine eşti dumneata, domnule Neştian?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – “Demitizarea” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – “Maxime Egger: Cum am devenit ortodox” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – “Marea iertare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (L) – “Maica Mihaela” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LI) – “Un luceafăr pe columna cezarilor” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – “Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – “Supără realitatea sau formularea ei?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LV) – “Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – “Odihna de Eminescu” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – “Mesianismul Dreptei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – “Misiunea românilor în istorie” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – “Obligaţiile unei conştiinţe morale” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LX) – “Naţionalismul şi România de azi”, “Menirea generaţiei noastre” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – “Lichidarea unei legende” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – “Pentru o Europă unită a naţiunilor” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – “Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – “Despre a fi altfel” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – “Pentru un naţionalism european” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – “Caracterul naţional al Ortodoxiei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – “Un evreu renegat avertizează America” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – “In memoriam: Horia Bernea”, “Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – “Europa lui Hristos” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – “Ziua judecăţii” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – “Interviu cu istoricul Neagu Djuvara” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – “Elitele şi partidele politice” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – “Revolta «omului recent»” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – “Naţionalism şi democraţie” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – “Perversiunea naţional-comunistă” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVI) – “Isteria antifascistă” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVII) – “Moştenirile lui Horia Bernea” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVIII) – “Veşti triste din Spania” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIX) – “Mai bine prea tîrziu decît niciodată!” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXX) – “Centenarul Petre Ţuţea (1902-2002)” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXI) – “Rost – «manifestul românesc» al unei noi generaţii” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXII) – “Istoria în actualitate: Penele Arhanghelului” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIII) – “Cultul monştrilor” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIV) – “Nu-i pace sub măslini...” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXV) – “Aceşti evrei visători şi utopiile lor păguboase” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVI) – “De la vulgaritate la perversiune” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVII) – “Dimensiunea cosmică a dorului” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVIII) – “Călătorie în «buricul pămîntului»” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIX) – “Taina fratelui” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XC) – “Conceptul de medicină creştină” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCI) – “Cazul Paulescu văzut cu ochii altora” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCII) – “Political correctness?” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIII) – “Tîlcuirea patristică a Psalmului 50” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIV) – “Un clown pentru Nobel?” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCV) – “Chilia isihastului în lume” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVI) – “Paul Goma «antisemit»?” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVII) – “Catedrala Mîntuirii Neamului...” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVIII) – “Mircea Dinescu între ignoranţă şi abjecţie” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIX) – “August roşu: circ fără pîine” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (C) – “«Insurecţia» de la 23 august văzută prin ochii unui soldat german” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CI) – “Erosul care mişcă lumile” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CII) – “Sfinţita rugăciune” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (CIII) – “Păcatul lui Onan” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CIV) – “Dante, Infernul, Cîntul XXXIV” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CV) – “Acatistul Sfinţilor Români din închisori” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVI) – “Giulgiul din Torino: o provocare perpetuă” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVII) – “Tentative de purificare” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CVIII) – “La despărţirea de Papa Ioan Paul II...” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CIX) – “Cine a fost Teodor M. Popescu?” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CX) – “Cuvînt prevenitor despre idolatrie şi magie” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXI) – “Cultul eroilor la români” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXII) – “Miza unui linşaj mediatic” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXIII) – “Biblia lui Robespierre” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXIV) – “Imoralitatea apartenenţei la francmasonerie” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXV) – “Împotriva falsului ecumenism” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXVI) – “De la Facere la Apocalipsă” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXVII) – “O uşă interzisă” (2005)

* Antologia Punctelor cardinale (CXVIII) – “Pe marginea unei blasfemii” (2006)

* Antologia Punctelor cardinale (CXIX) – “Un portret al Căpitanului la copilărie” (2006)

DIN GRĂDINA DOMNULUI

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

ÎN ACEASTĂ VARĂ,

LA EDITURA

«LUMEA CREDINŢEI»

SUMAR

Cuvînt înainte (Dr. Pavel Chirilă)

Isopul – planta sfîntă din Grădina Domnului   

Aerul și apa vindecă depresiile și afecțiune respiratorii 

Jirul, cel mai puternic energizant natural   

Pîinea pustnicească – leacul tuturor timpurilor 

Salvia vindecă peste o mie de afecțiuni

Detoxifierea naturistă, mai eficientă decît medicamentele   

Busuiocul: planta sfîntă care calmează şi vindecă

Leacuri cu tămîie

Laptele de capră omoară cancerul în 90 de zile   

Leacuri cu plante care stopează evoluția cancerului   

Leacuri cu zăpadă  

Unguente de leac obținute din plante  

Scorţişoara scade colesterolul în 30 de zile  

Lucerna energizează organismul și subțiază sîngele  

Terapia cu clorofilă purifică sîngele și elimină toxinele  

Cînepa sălbatică previne cancerul și combate durerile  

Brînca-ursului – cel mai puternic stimulent hormonal

Ceaiuri care tratează avitaminoza și diabetul  

Coarnele ajută glandele endocrine şi drenează limfa 

Afinele tratează diabetul și afecțiunile cerebrale  

Aloe Vera omoară celulele canceroase

Armurariul stopează evoluția tumorilor benigne  

Drăgaica și citricele drenează limfa bolnavă  

Echinaceea, spirulina și arnica întăresc imunitatea  

Cura cu măsline în lupta cu bolile cornice

Puterea tămăduitoare a prunelor se datorează antioxidanților din ele

Aspirina vegetală – leacul minune al inimii și oaselor

"Cafeaua" de ghindă, mai energizantă decît cafeaua naturală

Socul, un detoxifiant natural de excepție  

Porumbul ajută la eliminarea limfei din organism 

Mesteacănul este adjuvant al virusului HIV  

Hepatomegalia şi diabetul se tratează cu fructe verzi

Cicoarea stimulează digestia şi secreţia pancreasului 

Planta de Coada-calului fortifică încheieturile și oprește sîngerările 

Drenaj hepato-biliar cu ceaiuri de isop, fragi și soc

Brusturele face minuni în artrita reumatoidă  

Alunele de pădure reglează ritmul cardiac și elimină paraziții intestinali   

Dovleacul regenerează şi vindecă afecţiunile tumorale 

Cura cu nuci reduce posibilitatea unui accident vascular

Merele topesc grăsimile şi stopează tumorile digestive  

Usturoiul verde, cel mai vechi leac împotriva cheagurilor   

Varza crudă sau murată ajută la detoxifierea organismului 

Prazul – un leac de preț în ajutorul colonului  

Pelinul regenerează ficatul și curăță tubul digestiv

Cărbunele și cenușa ajută în ascită și tulburări de ritm cardiac

Băile cu ferigă alungă gripa și durerile reumatice  

Zmeura energizează și întinerește

Strugurii ajută inima şi stopează tumorile benigne

Indice alfabetic de afecţiuni

Indice alfabetic de leacuri

Indice alfabetic de vetre monahale

CUVÎNT ÎNAINTE

Cînd vorbim despre leacuri, trebuie să le identificăm ca pe o binecuvîntare, cu ajutorul căreia oamenii și-au tămăduit suferințele trupești de-a lungul veacurilor. Ele vin să amplifice ideea că tot ceea crește în Grădina Domnului nu poate fi decît o întregire a rugăciunilor pe care omul le înalță către toate Puterile Cerești. Traiectul acestei cărți amplifică ideea că simplitatea leacurilor moștenite de la vechii călugări, întregită de puterea rugăciunii, face ca omul să se însănătoșească în același timp trupește și sufletește. O carte bine documentată [1], care îmbină într-o manieră aparte leacurile naturale cu terapia rugăciunii, un adevărat ghid de vindecare a bolii [2], dar care ne face să înțelegem că nu este cu putință vindecarea trupească pînă cînd nu ne primenim sufletul cu ajunare și rugăciune. Dumnezeu, Care știa dintru început că în urma căderii vor apărea și bolile, a rînduit plante de leac pentru alinarea și tămăduirea celor aflați în suferință. Așa cum ne învață Sfîntul Ioan Damaschin: "Dintre plante și ierburi, pămîntul produce unele cu rod, altele pentru mîncare, altele mirositoare; florile sînt dăruite spre desfătarea noastră, spre exemplu trandafirul și cele asemenea; altele pentru vindecarea bolilor. Căci nu este vreo viețuitoare, nici vreo plantă în care Creatorul să nu fi pus o oarecare energie, care să nu fie folositoare oamenilor. Căci Dumnezeu, cunoscînd pe toate înainte de facerea lor, a știut că omul, prin voia sa liberă, are să calce porunca și să fie supus stricăciunii; pentru acest motiv a creat toate spre trebuința lui potrivită, pe unele în tărie, pe altele pe pămînt și pe altele în apă".

Încă din scrierile Vechiului Testament, se știe că în actul vindecării trupești sînt implicați în același timp atît tămăduitorii, cît și preoții, și asta pentru că suferința trupească are întotdeauna cauze sufletești sau spirituale, care nu pot fi descoperite eficient decît în Biserică, trup tainic al Mîntuitorului Hristos. Autoarea acestei cărți a bătut pas cu pas drumul spre așezăminte monahale de pretutindeni, ajungînd pînă și la sihaștri, și asta pentru că a dorit să preia toate aceste învățături despre vindecarea cu plante direct de la sursă, nu dintre cele tălmăcite de oameni. Toate leacurile pe care le găsim în cartea de față sînt rodul de preț al tuturor plantelor, bune sau rele, și asta o știm încă de la Sfîntul Vasile cel Mare: "Nici una dintre ierburile făcute de Dumnezeu nu-i de prisos, nu-i nefolositoare: sau dau hrana uneia dintre necuvîntătoare, sau sînt descoperite de știința medicală pentru vindecarea bolilor noastre. Chiar și plantele otrăvitoare ne sînt și nouă folositoare în unele ocazii. Cu mătrăguna doctorii vindecă insomniile, cu sucul de mac potolesc durerile cumplite ale trupurilor, iar cu spînzul au vindecat boli învechite".

În paginile acestei cărți, prin intermediul celor 48 de leacuri mănăstirești, cititorul poate găsi atît o descriere clară a utilizării plantelor de leac, cît și convingerea că tămăduirea vine ca dar al lui Dumnezeu. Vindecarea bolilor cu ajutorul ierburilor de leac are pe aceste meleaguri o foarte veche și variată tradiție. Încă din perioada dacilor, vracii acelor vremuri vindecau aproape toate bolile cu ajutorul plantelor medicinale. De asemenea, din Înțelepciunea lui Isus Sirah (38, 4-6) aflăm că cea mai verosimilă cale a vindecării culminează cu temeiul științific al acesteia: "Domnul a zidit din pămînt leacurile și omul înțelept nu le va defăima. Și El a dat oamenilor știința, ca să se mărească întru leacurile Sale cele minunate". Numeroase tămăduiri cu ajutorul plantelor medicinale sînt enumerate și în creaţia poetică a lui Ovidius (43 î.Hr. – 17 d.Hr.), pe care a întregit-o în timpul exilului său la Tomis și în care erau menţionate multe ierburi de leac, ce creşteau în spaţiul carpato-danubian, şi mai ales la Pontus Euxinus.

Istoria a lăsat cele mai relevante mărturii ale tămăduirii cu ajutorul plantelor. Domnitorii români Alexandru cel Bun și Mircea cel Bătrîn au fost de mare ajutor negustorilor din Lvov, cît și celor din zona Brașovului, care aduceau în țară produse farmaceutice din plante şi condimente colectate din întreaga lume (tămîie, ghimbir, scorţişoară). Nu-i putem uita nici pe negustorii din zonele de cîmpie, care aduceau în mod frecvent medicamente naturale din Țara Făgărașului și din împrejurimile Sibiului. Un lucru extrem de important au relatat medicii italieni Matteo Muriano și Ieronim de Cesena, care i-au salvat viața domnitorului Ștefan cel Mare, rănit la picior în timpul luptei de la Cetatea Chiliei și pe care aceștia l-au vindecat cu cataplasme de mușețel, isop, brusture și tătăneasă. Și ca o încununare a acestor tămăduiri, au fost manuscrisele găsite în diverse așezăminte monahale, precum cel de la Mănăstirea Cernica sau Cartea doctoricească îngrijită de preotul Nicanor Bolniceru. Aceste înscrisuri conțineau mărturii ale numeroaselor leacuri, care aveau la bază balsamuri, alifii, fierturi, toate obținute din plante cu efecte terapeutice incontestabile.

După cum ne mărturiseşte Evanghelia, săracii au dobîndit milostivirea şi vindecarea de la Tămăduitorul Hristos, ceea ce și noi, la rîndul nostru vom dobîndi, dacă le vom cere de la El cu credinţă, mărturisind toate neputințele noastre trupești. Sfîntul Ioan din Kronstadt ne învață că "în existenţa lumii vegetale găsim o dovadă palpabilă a omniprezenţei lui Dumnezeu şi a lucrării Sale proniatoare. Există oare vreun loc pe pămînt în care vegetaţia să nu-şi facă simţită prezenţa? Ea acoperă cîmpiile, se caţără pe povîrnişurile inaccesibile ale munţilor de piatră, răzbeşte în pustiuri, sloboade rădăcini în apă şi printre ape, pe ostroave nelocuite. Şi cine o creşte şi o împodobeşte în cele mai frumoase şi mai felurite forme şi culori? Domnul Dumnezeu. Domnul astfel o îmbracă. Dar dacă Domnul îmbracă astfel, cu atîta grijă, firul de iarbă, părăsi-ne-va oare pe noi? Fie şi o singură clipă, îl va uita, oare, Dumnezeu pe om? «Iar dacă iarba cîmpului, care astăzi este şi mîine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?» (Matei 6, 30; cf. Luca 12, 28). Dacă Dumnezeu dă viaţă în fiece clipă firului ierbii şi nu-l lasă să moară, înceta-va, oare, să-mi dea viaţă mie? Nu. Dacă firul ierbii este îmbrăcat şi menţinut în viaţă de Domnul, în mine Domnul vieţuieşte mereu, ca într-un templu, dacă nu-L îndepărtez de bunăvoie prin păcatele mele".

Din acest cuvînt de învățătură, rămînem cu bucuria cunoașterii deplinei tămăduiri, tămăduire pe care oricine o va cerceta cu luare-aminte va ajunge la esența cunoașterii adevăratei vindecări, pe care fiecare dintre noi o poate găsi, tratîndu-se cu plante din Grădina Domnului.

Dr. Pavel Chirilă

[1] Născută pe 4 aprilie 1958, la Bragadiru-Teleorman, Mariana Borloveanu, autoarea cărţii de faţă (text şi foto), este absolventă a Facultăţii de Teologie din Craiova (1996), doctor în psihologie creştină din 2003 (coord. doctorat: pr. prof. Constantin Galeriu), autoare de versuri şi proză, jurnalistă şi realizatoare de emisiuni radio şi tv (pe teme de cultură şi spiritualitate), cu experienţă de director general al cotidianului constănţean Observator şi de director de programe la Mediator Group (Constanţa) şi Mitropolia Olteniei.

[2] Pentru o consultare cît mai lesnicioasă, în funcţie de trebuinţele fiecăruia, a se vedea indicii alfabetici de afecţiuni şi leacuri de la sfîrşitul cărţii.

INTERMEZZO LIRIC: SATIRE. DUHULUI MEU

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

SALTIMBANC

Ieri clasic, azi romantic, mîine poate

postmodernist (adic-un pic din toate),

dar fost-ai, eşti şi fi-vei, orice-ai face,

un saltimbanc pierdut prin iarmaroace.

De tine speţa vreo nevoie n-are,

iar arta ta, că-i mică sau că-i mare,

din zece nouă bucuroşi ar da-o

pe un ibric de lapte cu cacao.

Doar tu te ţii băţos şi coci în tine

turtoaie-ntregi de visuri orfeline,

şi-n sinea ta te crezi vreun neam de zeu,

sau vreun ales din tagma lui Orfeu,

în timp ce nouă muze şi-o babacă

îşi rîd de tine şi la cărţi te joacă.

AMICUS

De ce nu-mi cînt computerul, cu care

petrec mai mult decît am stat vreodată

cu vreo iubită-aievea sau visată,

cu vreun amic sau cu vreun dascăl mare?

Nu-mi face el atîtea treburi oare,

nu-mi ţine de urît şi nu se-arată

fidel, şi răbdător, şi fără pată,

şi treaz mereu, şi gata de-ascultare?

Şi eu îl ştiu, şi el mă ştie bine,

ne înţelegem tandru din priviri

şi chiar vorbim (mai mult în limbi străine),

iar uneori dormim ca nişte miri...

Că nu e suflet? Dar ce suflet viu

e mai cu mine, Doamne, pe tîrziu?

PLIN DE SINE

Umflat în pene, mai că stă să crape

şi nasul strîmb aşa de sus şi-l ţine

că pe sub el s-ar prea putea să scape

un colţ de stea în poala lunii pline.

Ar fi artist, de geniu nu s-ar crede,

şi bun creştin, de n-ar curvi cu dracii

şi-n nebuloasa bietei Andromede

nu şi-ar întinde ca o tîrfă cracii.

De rîsul lui răsună căi lactee,

cînd dă în găuri negre şi nu-l doare,

sau cînd, intrat din mers la vreo idee,

dă-n gard cu oiştea de la Carul Mare,

iar Dumnezeu, cel răstignit degeaba,

învaţă de la el cum vine treaba!

PROTOCRONISM

De n-am fi daci, pelasgi, hiperborei,

n-am fi nimic şi nici o bucurie

n-ar mai rămîne-n noi destul vie,

cu toată zdroaba Sfîntului Andrei!

Ne-a fost Zalmoxis Christ mai dinainte,

de moarte-am rîs mereu şi fără cruce,

iar creştinismul n-o să mai apuce

cînd ne-o veni cea de pe urmă minte...

Să vezi atunci divan de stirpe tracă -

români, şi moldoveni, şi albanezi -

şi să nu-ţi vină ochilor să crezi

cum tot rahatul bici o să se facă

şi-o să trosnească pînă-n cerul unde,

în blăni de oi, toţi lupii vor pătrunde!

CREŞTINEASCĂ

E-aşa frumoasă că nimic nu poate

umbri, cum spui, divina ei splendoare:

nici părul care-i creşte pe picioare,

nici coapsele din fire crăcănate,

nici sînii blegi, nici ghebul de pe spate,

nici dinţii ştirbi, nici nasul lat şi mare,

nici ochii ei saşíi, nici coama care

îşi cerne vraf mătreaţa peste toate.

Mustaţa însăşi cît de chic îi vine!

Iar bîlbîiala ei ce tandru sună!

E parte a creaţiei divine

şi bine zici: nu poate decît bună

să fie şi frumoasă! Se cuvine,

creştin sadea, să-i pui pe cap cunună!

RAI MIORITIC

Atît te rog: pe gura mea de rai

să nu vorbeşti cu şerpii niciodată,

iar de se-ntîmplă sub vreun măr să stai,

să nu rîvneşti la roada lui bogată!

Sînt pere mălăieţe cîte vrei,

ce-ţi pică ele singure în gură,

iar tu rămîi aceeaşi coastă pură,

neruşinată-n goliciunea ei.

Sătulă o să zaci în iarba moale, 

iar eu, doinaş, din fluier o să-ţi cînt,

şi, năzdrăvane, ne vor da tîrcoale

mioare fără seamăn pe pămînt,

pe cînd în cer, cu pizma lor cuminte,

la noi vor lua toţi îngerii aminte.

COVRIGĂREALĂ

O, frate,-n cot aşa de crunt mă doare

că-mi vine-n limbi durerea să mi-o strig

şi să mă fac de răul ei covrig

(din cel cu-n pic de mac şi multă sare)!

Să umble cîinii toţi cu mine-n coadă

şi să le dăm cu tifla la hingheri,

şi paseist trăind, de azi pe ieri,

să batem ţara proştilor grămadă.

Din cot durerea să se lase-n jos

(cine citeşte, pas să şi-nţeleagă!)

şi-aşa să doară, frate, de frumos

încît a mea să fie lumea-ntreagă -

şi-un dumicat s-apuce fiecine

din ce mă doare mai afund pe mine.

Răzvan CODRESCU