DR. PAVEL CHIRILĂ ȘI CNCD

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Doctorul Pavel Chirilă reacționează la informația că mai multe persoane, între care avocata Ana Săcrieru și Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, ÎPS Ciprian, au fost reclamați la CNCD de către Asociația pro-homosexualitate Accept și încă o persoană.

În acest sens, doctorul Chirilă ne-a remis o scrisoare deschisă în care afirmă că rațiunea acestui demers liberticid este apropierea iminentă a Referendumului pentru Familie.

Iată textul scrisorii deschise trimise pe adresa redacției ActiveNews: 

Recent, am aflat că CNCD (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării) va judeca un grup de cetățeni români ce încercau să respecte Constituția României, Art. 29, care spune că părinții sînt răspunzători de educația copiilor lor.

În fapt, s-a petrecut așa: două ființe umane numite – unul (una)  transgender și alta (altul) homosexual – au dat în judecată alte cinci ființe umane netransgenderi și nehomosexuali. Pe aceștia din urmă nu putem să-i definim, pentru că nu se găsește un nume pentru ei. Știm doar ce nu sînt, dar în mod sigur sînt ființe umane normale.

Acești OAMENI sunt acuzați pentru „dispoziția de a discrimina pe criteriul de gen, orientare de gen și identitate de gen” etc.

Poate că acum CNCD- ul o să dea în judecată și limba română (e de gen feminin) sau Academia Română (tot de gen feminin) pentru inadvertența gravă din interiorul cuvântului  transgender: un transgender/ doi transgenderi. Pare masculin, dar ce ne facem? În mod sigur este și feminin.

Ținta acestui act de (in)justiție sînt desigur Ana Săcrieru – purtătoarea de cuvînt a Coaliției Pentru Familie – și numele sonor al unui ierarh al BOR.

Coaliția Pentru Familie a pus foc la călcîiele homosexualilor, transgenderilor și celor care au ca singur ideal al vieții lor teoria gender. 

Organizatorii conferinței din Focșani uită să spună (cu tupeul caracteristic celor care nu sînt în adevăr) că au organizat această manifestare (pro-homo, pro-gender, pro-orice orientare sexuală, pro-, pro-, pro-) în fața unor copiii fără aprobarea părinților, încălcînd astfel Art. 29 din Constituție.

Domnul (Doamna) Brăila „conferențiarul”, zice că a fost femeie și acum este bărbat. Vă rog respectuos să nu îl credeți, în mod sigur e tot femeie.

Se înțelege că organizatorii Domnul(Doamna) în calitate de părinți (I sau II ) sau mamă/tată (în același timp sau pe rînd) își vor educa copiii în teoria gender, care oferă avantajul că poți fi mama sau tată după cum te taie capul. 

Bănuiesc că Brăila simte imensă bucurie că el (ea) este o ființă (umană, desigur) care și-a depășit condiția biologică parentală. Stupefacția este imensă: s-a născut femeie, acum este bărbat și nimeni nu  știe ce va fi mîine!

Frați români, săriți!

Rugați-vă pentru cei dați în judecată să-i scoată Domnul din mâinile transgenderilor, homosexualilor și ale celor vânduți acestora.

Rugați-vă și pentru transgenderi și pentru homosexuali, pentru că, dogmatic vorbind, sînt oameni și ei, avînd minunata alcătuire a ființei umane: trup și suflet!

Rugați-vă pentru ei să fie așa cum i-a alcătuit Creatorul în pîntecele maicii lor, să experieze pînă la sfîrșitul vieții lor pocăința și sacralitatea identității de gen, pecetluită de Domnul în clipa conceperii, ca și de Apa Sfîntului Botez, iar nu maculată de înșelarea care îi încearcă!

Prof. Dr. Pavel CHIRILĂ

AFR: „PUȚIN ADULTER NU STRICĂ..." (?!)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Am primit și dau mai departe...

Demolarea înţelepciunii e la modă. O găsim tot mai puţin în spaţiul public, ca, de altfel, în toate domeniile. Există doar un singur gen de înţelepciune. Se vorbeşte despre „înţelepciunea tradiţională”, „convenţională” ori „modernă”, cînd de fapt nu există şi nici nu pot exista variante ale ei. Înţelepciunea e doar una. Că înţelepciunea e asediată şi demolată se vede zilnic. Demolarea se manifestă la toate nivelele sociale, dar mai ales în domeniul sexualităţii şi vieţii de familie. Printre ţintele de demolare favorite ale revoluţiei sexuale se află monogamia şi fidelitatea în căsătorie. Un exemplu peste care am dat recent e ideea că puţin adulter nu strică, ci, dimpotrivă, ajută!

 Asta e tema centrală a cărţii publicate anul trecut de Esther Perel, The State of Affairs („Starea aventurilor amoroase”). Cartea ne-a atras atenţia anul trecut ca urmare a unei recenzii făcute pe 24 octombrie de New York Times cu titlul „The State of Affairs Examines our Cheating Hearts” („Starea aventurilor amoroase examinează inimile noastre care înşală”).  La scurt timp după aceea am dat peste alte articole şi cărţi similare recent publicate, care ne îndreptăţesc să credem că aberaţia adulterului a devenit un subiect de discuţie frecvent şi la modă. Pe 18 decembrie New Yorker a publicat comentariul „In Defense of Adulterers” („În apărarea adulterilor”), iar pe 22 martie London Review of Books a publicat recenzia cărţii The Adulterants, publicată în februarie 2018. Cea din urmă e un roman care caută să justifice adulterul în viaţa unui tînăr a cărui soţie e însărcinată, iar el se simte nedreptăţit pentru că nu poate întreţine relaţii sexuale pe timpul sarcinii.

Atitudini anti-fidelitate şi anti-monogamie

Aceste cărţi caută să ne dea de înţeles că noi, cei care credem şi promovăm monogamia şi afirmăm că adulterul este o încălcare flagrantă a eticii creştine a sexualităţii, sîntem greşiţi şi că „înţelepciunea convenţională” privind adulterul e greşită. Om fi oare noi şi cei care gîndesc ca noi chiar atît de habotnici? Conform sondajelor de opinie, majoritatea covîrşitoare a americanilor consideră adulterul o practică imorală, la un procent mult mai ridicat decît al celor care consideră imorale avortul, divorţul, eutanasia, relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex ori căsătoriile homosexuale. În peste 20 de state americane adulterul este încă văzut ca o crimă, chiar dacă nu pedepsită de autorităţi.

Autorii acestor cărţi caută să ne convingă că monogamia şi fidelitatea în căsătorie nu sînt rigurozităţi ale naturii, dar că adulterul e. Cercetători şi oameni de ştiinţă care şi-au pus expertiza în folosul revoluţiei sexuale s-au pus la lucru în ultimele decenii şi au descoperit, zic ei, că monogamia şi fidelitatea nu sînt practicate nici măcar de animalele pe care pînă acum le consideram ca fiind modele de fidelitate sexuală în natură. Pînă recent, de exemplu, condorii erau văzuţi că fiind cele mai fidele dintre păsări, încît dacă unul dintre cei doi murea, celălalt se sinucidea. Dar nici condorii, ne spun revoluţionarii sexuali, nu sînt fideli ori monogami. Acelaşi verdict a fost dat şi privind pinguinii. Nu demult, publicaţia The Atlantic a publicat un articol care pretindea că pinguinii nu doar că nu sînt monogami ori fideli, cum se credea pînă acum, dar chiar practică... sodomia. Corect, sodomia. Bizar, fără îndoială, dar asta dovedeşte că revoluţia sexuală a infectat mintea generaţiei contemporane într-un grad aproape iremediabil. 

Gîndirea şi cercetarea intelectuală şi ştiinţifică a zilelor noastre sînt impregnate de sexualitate. Poate cel mai bizar studiu peste care am dat este al unor cercetători britanici care pretind să fi descoperit comportament homosexual la... rîme. Aceasta e una dintre informaţiile şocante peste care am dat în cartea lui Raymond Tallis, Aping Mankind, publicată în 2011. Autorul e la fel de şocat ca şi noi. Examinînd sexualizarea gîndirii intelectuale occidentale din ultimele decenii, el menţionează un studiu publicat în 1977 în publicaţia Science de Abele L & S. Gilchrist şi intitulat Homosexual Rape and Sexual Selection in Acanthocephalian Worms („Violul homosexual şi selecţia sexuală la rimele acantocefaliene”). Pentru a nu fi interpretat greşit, Tallis adăugă: I promise you I did not invent this paper („Vă asigur că eu nu am inventat studiul ăsta” – p. 162).

„Democratizarea” relaţiilor sexuale

Revenind la Perel, autoarea e belgiancă, numită în comentariile de specialitate sex and relationship guru („guru în domeniul sexului şi al relaţiilor”). A practicat meseria asta vreme de 33 de ani. Acum 20 de ani şi-a mutat practica la New York, o piaţă mult mai mare pentru serviciile ei. Perel e influentă şi mult citită şi ascultată. Materialele ei au fost citite ori vizionate de 20 de milioane de ori. Pe americani îi priveşte de sus, pentru că, zice ea, spre deosebire de „continentali”, adică europeni, ei rămîn puritani şi modeşti în gîndirea şi practicile lor sexuale. După ea, motivele pentru care soţii se înşală în căsătorie sînt plictiseala, rutina în viaţa sexuală, dorinţa după ceva nou ori pentru a induce gelozie în soţ ori soţie. Ea crede că fiinţele umane sînt înclinate spre promiscuitate, iar monogamia şi fidelitatea în căsătorie sînt bariere artificiale puse de societate înclinaţiei lor naturale spre promiscuitate. 

Procentul americanilor care se înşeală în căsătorie e greu de estimat, mai ales din pricina faptului că cei care fac sondajele de opinie se îndoiesc de corectitudinea afirmaţiilor celor care îşi înşeală soţii. În general, însă, sondajele de opinie arată că între 20 şi 70% dintre americani îşi înşeală partenerii conjugali. Incidența adulterului a crescut în ultimele decenii, fiind facilitată de tehnologie. Anonimatul pe care ne-o dă internetul facilitează escapadele anonime on-line. Internetul ne invită şi ne ispiteşte să devenim infideli. Una dintre agenţiile de infidelitate de prestigiu este Ashley Madison din Toronto, al cărei motto este Life is short. Have an affair! („Viaţa e scurtă. Întreţine o aventură amoroasă!”). Agenţia are şi o aplicaţie mobilă on-line cu 30 de milioane de membri, pe care caută să-i conecteze cu persoane care îşi doresc escapade romantice.

Pe lîngă tehnologie, însă, Perel atribuie ascensiunea adulterului şi „democratizării oportunităţilor pentru relaţii sexuale ilicite”, şi o laudă. Feministă, Perel e în special impresionată de faptul că „democratizarea” imoralităţii sexuale a dus la o creştere a infidelităţii din partea soţiilor de 40%. „E un lucru bun”, zice ea. În loc de a judeca persoanele care săvîrșesc adulter, ar trebui să dovedim „compasiune” şi „toleranţă” faţă de comportamentele sexuale ilicite ale soţilor. Psihologia trebuie şi ea modernizată, ca să înţeleagă cauzele care îi fac pe soţi să comită adulter, în loc de a lua mereu părții victimizate. În opinia ei, affairs can be devastatingly painful for the ones betrayed, but they can also be invigorating for marriages („afacerile amoroase pot fi devastatoare pentru cei care sînt înşelaţi, dar pot și revitaliza căsătoriile”). Întrebată dacă ea favorizează monogamia ori adulterul ocazional în căsătorie, răspunde fără ezitări că e pentru adulterul ocazional.

După cum era de aşteptat, Perel e şi în favoarea căsătoriilor ori uniunilor sexuale netradiţionale, cum ar fi poligamia, relaţiile sexuale de grup, relaţiile sexuale cu persoane de acelaşi sex şi schimbarea periodică a partenerilor sexuali. Persoanele care practică aceste deviaţii sexuale sînt numite de ea „disidenţi sexuali” şi îi aplaudă.  Căsătoria tradiţională e numită de ea, marxizant, „căsătorie burgheză”. Prin natura şi regulile ei, „căsătoria burgheză” invită la adulter. Perel propune o terminologie nouă, aceia de compersion, pe care ea o defineşte ca a delight in one partner's sexual delight with someone else, adică „delectarea unui partener în satisfacţia sexuală a partenerului cu o persoană terţă”. 

Ce Perel trece însă cu vederea este că majoritatea „disidenţilor sexuali” devin „normali” după doar puţină rătăcire în lumea aventurilor sexuale. Asta subminează argumentul ei şi al revoluţionarilor sexuali că adulterul, nu fidelitatea, ar constitui norma relaţiilor sexuale în căsătorie şi natură. De exemplu, în 2017 revista de specialitate americană PLOS One a publicat rezultatele unui vast sondaj de opinie care a cuprins 3500 de respondenţi. Doar 10% dintre ei au indicat că, pe parcursul unei luni, au întreţinut relaţii sexuale cu o persoană alta decît cea cu care era căsătorit(ă) ori cu care trăia. Foarte puţine dintre aceste relaţii au dăinuit mai mult de o lună: ele au fost trăite în ascuns şi au fost de natură tranzitorie.

Radicalismul sexual

al lui Christopher Ryan

Perel nu e singura expertă în sexualitate care atacă monogamia şi fidelitatea în căsătorie. Există o sumedenie de alţi sociologi, pretinşi specialişti în sexualitate, şi, în ultimii ani, canale mediatice, care în mod expres insistă asupra abolirii monogamiei şi obligativităţii fidelităţii în căsătorie. Un documentar de 18 minute, dat nu demult pe Netflix şi făcut de Christopher Ryan, îşi exprimă părerea că esenţa dezbaterii contemporane privind monogamia is no longer about what relationship we should have în the modern world; it's about designing the kinds of relationships we want to have („nu despre ce relaţii să avem în lumea modernă, ci despre desemnarea prototipurilor de relaţii pe care am dori să le avem”). Ryan se doreşte a fi şi el un pionier în agresiunea împotriva monogamiei şi fidelităţii în căsătorie. Discipol a lui Darwin, recent el a publicat Sex at Dawn („Sex în zorii zilei”), în care construieşte un caz împotriva monogamiei şi fidelităţii conjugale din perspectiva evoluţiei speciilor. Pentru el, ca şi pentru alţii, normativitatea în natură nu este şi nu au fost niciodată monogamia şi fidelitatea, ci pluralismul sexual, adulterul şi promiscuitatea. Este un argument logic pentru un evoluţionist. În marea lor majoritate, animalele nu sînt monogame, nici fidele în relaţiile sexuale, ci practicante ale promiscuităţii. Fiinţele umane descind din animale şi, deci, nu e în natura lor să fie monogame ori fidele. 

Ryan şi-a publicat cartea pe baza observaţiilor făcute de el şi alţi cercetători privind viaţa sexuală a maimuţelor, o viaţă sexuală care e violentă, include incest, pedofilie şi relaţii sexuale cu maimuţe de grad apropiat. Maimuţele practică şi canibalismul. Se asociază în haite, ucid alte maimuţe şi le mănîncă. Cum ar putea, deci, un astfel de comportament să ne ghideze pe noi, fiinţele umane ale Mileniului Trei, în „desemnarea prototipurilor de relaţii sexuale pe care ni le dorim”?!

Erorile revoluţionarilor sexuali

Perel se află, fără îndoială, în eroare. Pentru creştini, bărbatul şi femeia alcătuiesc „un singur trup”, conform învăţăturii scripturistice. Adulterul separă acest singur trup şi subminează căsătoria. Perspectiva lui Perel e bazată pe prezumţia că pentru bărbat femeia e o bucată de carne pusă la dispoziţia lui pentru satisfacţia intimă. Şi la fel bărbatul pentru femeie. Aspectele emoţionale ori psihice ale celor doi sînt ignorate. Dimpotrivă, învăţăturile înţelepte ale Sfintelor Scripturi ne spun că femeia e „un ajutor potrivit” pentru soţul ei.

Înţelepciunea e, deci, demolată. Luată cu asalt. Aşa-numiţii specialişti în sexualitate ai zilelor noastre folosesc un vocabular seductiv, dar trec cu vederea faptul că relaţiile pe care ei le propun nu sînt noi. Nu au fost inventate de ei şi nici nu sînt un produs al revoluţiei sexuale a ultimilor 50 de ani. Aceste practici au făcut parte din experienţa societăţii umane dintotdeauna. Dar au fost dezaprobate, penalizate, stigmatizate şi respinse tocmai pentru că s-au dovedit dăunătoare societăţii, familiei şi căsătoriei, şi mai ales copiilor. Au cauzat, altfel spus, haos social.

E neînţelept, deci, ca în zilele noastre să propui reîntoarcerea la haosul trecutului prin normalizarea promiscuităţii, mai ales cînd aşa de mulţi copii se nasc fără tată în cămin. Chiar luna trecută [iulie 2018] a fost publicat un studiu care parvine din Africa de Sud, conform căruia doar 38% din copii trăiesc cu taţii lor. Ceilalţi trăiesc doar cu mamele lor, ori cu amanţii acestora. Şi nu e de mirare. Secularismul european a luat Africa de Sud cu asalt imediat după abolirea sistemului de segregare rasială şi a impus un şablon secular unei societăţi profund conservatoare şi tradiţionale. Printre altele, a impus în Constituţia ţării nediscriminarea pe bază de orientare sexuală. Doar un deceniu mai tîrziu, Curtea Constituţională a Africii de Sud a instituit căsătoriile între persoane de acelaşi sex, pe motiv că cele tradiționale încalcă pirncipiul nediscriminarii şi egalităţii din Constituţie. Dar abisului sexual al Africii de Sud încă nu i s-a dat de fund. Conform unei conferinţe ţinute în Amsterdam luna trecută, privind SIDA, infecţiile cu boli venerice de acolo au crescut şi au atins proporţii epidemice.

E vorba, la urma urmelor, de consecinţe – nu doar în Africa de Sud, ci în toată lumea – ale unei ideologii în ascensiune a promiscuităţii şi relaţiilor sexuale plurale în detrimentul monogamiei şi fidelităţii conjugale. Dar şi mai mult, e vorba de demolarea înţelepciunii. E vorba de încercarea normalizării unei practici căreia nu i se îngăduie să fie normalizatĂ: adulterul.

ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București

Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082

www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

INTERMEZZO LIRIC: STAVROSLOVIE

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Își poartă fiecare, cum poate, crucea lui,

și crucea tuturora o poartă Dumnezeu,

dar nu-i nimic pe lume s-atîrne-atît de greu

ca un păcat pe care n-ai apucat să-l spui.

Păcatul nu se iartă nicicînd și nimănui

de nu-i căința vie și duhul treaz mereu,

iar dacă trupul scapă, întins în copîrșeu,

nici moartea pentru suflet despovărare nu-i.

Cu viața trecătoare vecia se măsoară

și fiecare clipă își are prețul ei:

pe cît te prinde moartea cu inima ușoară,

pe-atîta ai în ceruri mai neclintit temei.

De-aceea crucea-n sine ușoară nu-i, nici grea,

ci totu-i cît de sincer te-ai ostenit sub ea.

Răzvan CODRESCU  

VAI DE CURURILE NOASTRE!

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

VI SE PARE CĂ PIȚIGOIUL ĂSTA ȘI CEATA LUI 

AR PUTEA FI ALTERNATIVĂ LA CEVA?!

Liderul liberal Ludovic Orban ține să declare că partidul său nu susține Referendumul pentru Familie, dar că liberalii, vezi Doamne, „pot să voteze după conștiință”!

Nu zic cît de handicapat moral, dar cît de handicapat politic poți să fii ca să faci astfel de declarații publice într-un moment de asemenea tensiune civică! PSD-ul poate pierde oricît pe mîna lui, pentru că va cîștiga din nou, fără nici un efort, pe mîna unei Opoziții sinucigașe!

Auzi, „pot [le dă el voie] să voteze după conștiință”! Care conștiință, că să aduni de la toți liberalii și n-ai putea să ridici la umanitate nici măcar un gîndac de Colorado?!

Căci cum altfel decît ca lipsită de conștiință poate fi calificată clientela unui partid care s-a complăcut să fie mai tot timpul, de la Radu Câmpeanu la Călin Popescu-Tăriceanu, „tovarășul de drum” al neocomuniștilor, care s-a pretat să-i primească în rîndurile lui pe un Petre Roman sau pe un Teodor Meleșcanu, care i-a avut ca repere umane („seniori”, deh!) pe cei mai abjecți turnători la Securitate (de la Dan Amedeu Lăzărescu la Constantin Bălăceanu-Stolnici), care a inițiat și moșit, prin Crin Antonescu, legea antiromânească 217/2015, care e plin ochi de masoni și de „soroșiști”, care denigrează permanent Biserica Ortodoxă și tradițiile naționale, care ține – fățiș sau mai pe ocolite – partea legebetiștilor și neomarxiștilor „corectitudinii politice” ș.a.m.d.?! Unde mai e loc de „conștiință” și cu ce se mănîncă ea?!

Răzvan CODRESCU

DE LA RODICA NICA LA... VIORICA DĂNCILĂ

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Materialul de mai jos, apărut pe site-ul recorder.ro și pe care l-am distribuit ca atare pe pagina mea de Facebook, unde l-am intitulat „A avut fata stea! POVESTEA ADEVĂRATĂ A VASILICĂI-RODICA NICA, DEVENITĂ ÎNTRE TIMP VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ”, mi-a fost șters abuziv de cenzorii locali ai rețelei, sub cuvînt că „pare să fie spam” și că, vezi Doamne, „nu respectă Standardele comunității noastre”!!! În realitate, după cum puteți vedea aici, nu-i nimic altceva decît o investigație jurnalistică, însoțită de citate și ilustrații. (R. C.)  

Ionuț Stănescu

Curiosul caz al Rodicăi Nica,

fata care a ajuns 

prim-ministrul României

Există și români care atunci cînd o văd pe Viorica Dăncilă la televizor nu îl zăresc pe Dragnea în spatele ei, suflîndu-i ce să spună, dîndu-i coate cînd să aprobe, cînd să nege și cînd să se îndepărteze de periculosul pupitru cu microfoane.

Ci o văd doar pe Rodica Nica, fosta lor colegă de liceu din Ploiești. Fata prietenoasă, comună, mediocră la învățătură, la fel ca ei, alături de care au împărțit băncile Liceului „Mihai Viteazul”, la sfîrșitul anilor ’70.

Vedenia aceasta a început să le inflameze retina la cîteva zile după ce premierul Dragnea 3 a fost votat de Parlament. O vedeau pe Rodica lor la televizor, botezată „Viorica Dăncilă”, și nu știau de unde s-o ia!

Ea era?

După mers și voce, da, ea era!

Dar după nume?

„Dăncilă”, în loc de „Nica”, era explicabil, se măritase.

Dar „Viorica”, în loc de „Rodica”?!

Își schimbase, între timp, și prenumele?

Dacă da, curios lucru, nu renunțase la „Vasilica” – după care nu o striga aproape nimeni. Ci la „Rodica”, cum îi ziceau ei toți.

Apoi, nici o referire la Ploiești, orașul unde crescuse și învățase, ci doar la Teleorman și la Videle?!

Și coafura aceea platinată, ca un aranjament ikebana, pentru care a fost luată în derîdere încă din prima zi…

În ciuda acestor ciudățenii, da, ea era!

Luni bune, cîțiva dintre cei care au cunoscut-o în adolescență pe Vorica Dăncilă au păstrat doar pentru ei această revelație, apoi au zis să o împărtășească cu restul lumii.

Și s-au hotărît să strecoare pontul redacției Recorder.

Recorder a considerat pontul un subiect care merită atenție și a încercat să coboare în trecutul îndepărtat al premierului României.

  

CARTIERUL

Tînăra Viorica Dăncilă a locuit în Ploiești, pe o stradă de la marginea orașului. O stradă lungă, cu nume la fel de lung, Soldat Erou Nicolae Arhip, străjuită de blocuri cu patru etaje.

De la fereastra ei, se vedea o mică parcare, iar dincolo de parcare mai era doar cîmpul.

Înainte de cîmp, însă, era calea ferată pe care trenurile de la București se tîrăsc în sus, spre Valea Prahovei.

Vecinii spun că mama ei a locuit aici pînă la moarte. Era o femeie corpolentă, care, la bătrînețe, se deplasa atît de încet încît părea că stă pe loc chiar și atunci cînd mergea.

Cobora din apartament însoțită de un cățeluș, care ba i se încurca printre picioare, ba o lua la fugă să-i deschidă drumul.

A murit cu doi ani în urmă, iar apartamentul ei a fost moștenit de Viorica Dăncilă.

Premierul îl ține gol și-i plătește întreținerea prin intermediul unor rude, care locuiesc două scări mai încolo.

Ar cam fi trebuit să li-l dea rudelor de pomană – bîrfesc vecinii – că ea oricum e plină de bani.

Dar uite că nu li-l dă.

Preferă să îl lase să zacă pustiu.

Cînd Viorica Dăncilă a fost propusă premier de Liviu Dragnea și acceptată de Klaus Iohannis, în blocul din Ploiești în care a copilărit a domnit liniștea.

Cu cîteva excepții, nu mai trăiește nimeni care să fi locuit aici înainte de 1988, cînd ea a părăsit cartierul și s-a dus să lucreze la sondă, la Videle.

Nimeni care să o fi cunoscut.

Veteranii acestui bloc sărăcăcios au dat demult ortul popii, iar în locul lor s-au mutat familii tinere.

În anii din urmă, Viorica Dăncilă venea rar pe la mama ei și foarte puțini aveau habar cu ce se ocupa și cum o chemă. Vedeau doar, cînd și cînd, o tipă blondă, cu părul vîlvoi, învăluită în farduri și pomezi, care aici apărea, aici se făcea nevăzută.

După ce bătrîna a murit, vine și mai rar, doar la parastasele de peste an.

A trebuit să treacă două, trei luni pentru ca locuitorii Străzii Soldat Erou Nicolae Arhip să afle minunea. Vestea s-a întins ca un foc mocnit, din scară în scară, și încă se mai răzlețește pe străduțele cartierului.

– Da, da, nu e o glumă, prim-ministrul României e fata doamnei grăsuțe, care locuia singură, la etajul unu. Bătrîna aceea care umbla după ea cu un cățel de buzunar, pekinez sau chihuahua.

  

LICEELE 

În CV-ul Vioricăi Dăncilă, scrie că s-a născut în Teleorman, la Roșiorii de Vede. Însă în șirul celor treisprezece cifre ale CNP-ul ei apare indicativul „29” – rezervat locuitorilor județului Prahova.

Cele două informații nu sînt contradictorii: în martie 1978, cînd în România au fost instituite CNP-urile, perechea de cifre prin care indivizii sînt legați de cîte o zonă a țării a fost atribuită după domiciliu, nu după locul de naștere.

E posibil ca Viorica Dăncilă să fi venit pe lume – cum spune în CV – la Roșiorii de Vede.

În martie 1978, însă, la ora „Revoluției CNP-urilor”, premierul de azi al țării se afla la Ploiești. Era o adolescentă de paisprezece ani. Abia își scosese buletinul de identitate și aștepta cu emoție examenul de treaptă întîi.

Emoțiile s-au întețit în ziua în care s-a așezat în fața avizierului de la Liceul „Mihai Viteazul” și s-a apucat să se caute pe lista celor care dăduseră admitere la această școală.

A căutat și a tot căutat pînă s-a oprit aproape de rama de metal a avizierului. Luase examenul la limită. Aterizase de puțin deasupra linei roșii, în ultima clasă a seriei, la IX-a J – povestesc foștii ei colegi.

Marinela Săvescu a fost în aceeași clasă de liceu cu Viorica Dăncilă, și după treapta întîi, și după treapta a doua.

Femeia se uită la televizor moderat, știe bine cine este premierul țării, dar nici prin cap nu i-a trecut, în toate aceste luni din urmă, că marioneta lui Liviu Dragnea este, de fapt, una dintre fostele ei prietene din școală.

A aflat acum, de la noi. Și, cînd a aflat, a început să vorbească singură. Să se bîlbîie, mai bine zis. A socotit pe degete, i s-a uitat în CV, frunzărindu-l pe ecranul unui telefon mobil, și a examinat pozele din prezent ale Vioricăi Dăncilă cu atenția unui negustor de artă.

-Nu se poate! Extraordinar!… Da, așa e!… Incredibil, ea este!

Au fost mai întîi colege la „Mihai Viteazul”, liceu așezat în inima Ploieștiului, pe bulevardul cu castani al orașului.

La treapta a doua, însă, nu au mai reușit să intre tot la „Mihai Viteazul”, și au ajuns amîndouă la „Energetic”, un liceu de cartier, cu profil tehnic.

Dar cum anume ar fi putut să o recunoască Marinela Săvescu pe fosta ei colegă, dacă, în anii de liceu, pe Vasilica-Viorica Dăncilă o chema Vasilica-Rodica Nica?!

Rodica, ei așa îi ziceau. Așa îi zicea toată lumea, profesori și elevi. Vasilica o strigau doar băieții care voiau să o tachineze.

E posibil ca „Rodica” să fi fost doar un nume de alint, iar în acte să o fi chemat, de fapt, Viorica?, întrebăm.

– Nu, nu! Vasilica-Rodica Nica, așa o chema! Am auzit numele ăsta patru ani la rînd, zi de zi, cînd se striga catalogul.

Rodica nu era chiar cea mai bună prietenă a ei, dar erau destul de apropiate. Sînt născute amîndouă în decembrie. Marinela nu a putut să uite acest mic amănunt biografic.

Cînd erau în ultimul an de liceu, la două săptămîni după ce ea și-a serbat majoratul, toată clasa a mers pe Strada Soldat Erou Nicolae Arhip, să o aniverseze pe Rodica.

– Cred că aceea a fost singura oară cînd ne-a invitat la ea acasă. În rest, nu știu de ce, se cam ferea să ne cheme înăuntru. Ne dădea întîlnire doar în fața blocului sau pe undeva, prin oraș. Parcă mereu găsea o scuză ca să ne țină la distanță de casa ei. Am impresia că locuia doar cu mama și cu o bunică. Despre tatăl ei, nu știu nimic. Nu știu dacă avea tată.

  

PĂRINȚII

Părinții Rodicăi au divorțat de tineri, spun foștii vecini ai premierului. Din cauza asta, Marinela Săvescu n-a putut să-i vadă împreună la acea petrecere de majorat.

Mama era țesătoare la fabrica de postavuri „Dorobanțul”, traversa orașul de la vest la est ca să ajungă la serviciu.

Iar tatăl, Filimon Nica, lucra în Armată.

Bărbatul s-a recăsătorit, între timp. Trăiește și astăzi.

Stă la o altă periferie a Ploieștiului, într-o zonă rău famată de lîngă ruinele rafinăriei Astra: un apendice rural al Ploieștiului, cu ulițe pietruite care trec, ca niște tuneluri, prin iarba înaltă a buruienilor și lasă în urmă căsuțe de pămînt cu acoperișuri prăbușite și garduri căzute.

Tatăl Viorică Dăncilă s-a stabilit în acest ghetou la începutul anilor ’90 – spune un bărbat, care se laudă că l-a avut în gazdă vreme de zece ani, într-una dintre casele coșcovite ale cartierului.

După ce a părăsit Armata, în condiții necunoscute, a muncit ca paznic la o stație de betoane din apropiere. Tot acolo, tot ca paznic, a lucrat și a doua lui soție.

Filimon Nica părăsește, cînd și cînd, lumea lumpenproletariatului în care își duce zilele și urcă toate treptele sociale, pînă la confortul în care a ajuns să i se răsfețe fiica: merge să vadă de vila ei de 400 de mp de la Predeal, care rămîne mai tot timpul goală.

Viorica Dăncilă nu e singura lui fată. Mai are una, născută din al doilea mariaj. O fată pe care, culmea, tot Rodica a botezat-o. Atît de mult i-a plăcut acest nume încît, după ce prima născută l-a abandonat, i l-a pus fiicei următoare.

Așa s-a auzit, cel puțin, la telefonul fără fir înnădit între foștii vecini ai premierului – rețeaua de bîrfe care își întinde brațele la ora siestei, printre locatarii bloculețelor de pe Strada Soldat Erou Nicolae Arhip.

Briza de zvonuri care adie prin acest cvartal ridicat în extremitatea de vest a Ploieștiului confirmă că Rodica și-a schimbat numele în Viorica – așa cum bănuiesc foștii ei colegi de liceu.

De ce l-a schimbat?, întrebăm.

– Uite-așa, fiindcă nu-i plăcea!

Recorder l-a rugat pe premierul României să infirme sau să confirme această informație, însă șefa Guvernului nu a răspuns, pînă la această oră, solicitării noastre.

ACASĂ

Sînt 37 de ani fără cinci luni de la majoratul acela pe care Marinela Săvescu și-l aduce aminte de parcă a fost ieri.

E atît de mult de atunci încît, în vremea asta, ar fi fost timp să se nască două generații de copii și să-și serbeze și ei majoratul.

Adrian Breană a fost și el coleg cu Rodica Nica. Doar la „Mihai Viteazul”, nu și mai departe, la „Energetic”.

Și el a ajuns o dată la ea acasă. Era tot decembrie, tot ziua ei de naștere. Dar nu majoratul, ci aniversarea de la 16 ani.

Era decembrie 1979!

A fost o petrecere micuță, la care mama Rodicăi l-a șocat printr-o întrebare libertină. A vrut să știe dacă tinerii invitați fumează, ca să le aducă scrumiere! Nu a putut să uite nici pînă azi întîmpinarea aceea, care l-a făcut să se simtă, dintr-o dată, ca un bărbat.

El să fumeze…

Oare din libertinajul acela se rătăcise ceva și în personalitatea Rodicăi?

– Nu, nu, nici vorbă! Rodica era la polul opus, spune Adrian Breană. Dacă te-apropiai prea mult de ea, se-nfoia ca pisica, te zgîria și nu lipsea mult să te și ia la palme.

Era o fată de gașcă, simpatică, săritoare, modestă, prietenoasă. Dar la învățătură era slabă, cum erau mai toți din clasa aceea lanternă roșie a Liceului „Mihai Viteazul”, continuă bărbatul.

Amintirile lui nu se împacă însă cu ale Marinelei Săvescu, în această ultimă privință. Rodica era silitoare la școală, spune femeia.

Dacă într-a noua și-a zecea a mai scăldat-o, într-adevăr, după ce s-a lovit de eșecul de la treapta a doua, s-a pus serios cu burta pe carte. Mulți dintre cei care nu au mai reușit să continue la „Mihai Viteazul” au nimerit într-o singură clasă, la „Energetic”, li s-au dat cei mai buni profesori ai acestei școli mărginașe și au format aici colectivul cu cele mai bune rezultate din an.

Dacă era așa de bună la învățătură, cum își explică faptul că acum, în doar șase luni, a devenit regina continentală a gafelor?, întrebăm.

– Era bună în înțelesul școlii de atunci. Nu chiulea de la ore, își vedea de lungul nasului și tocea, cum făceam noi toți. Avea note mari! Doamne-ferește, n-a zis nimeni că era sclipitoare! Aveam prin clasă și cîțiva colegi sclipitori, dar nici eu, nici ea nu eram printre ei.

FACULTATEA 

Rodica nu a intrat din prima la facultate (amănunt care se poate deduce și din CV-ul public al Vioricăi Dăncilă).

Marinela Săvescu ține minte că fosta ei colegă a dat examen la Politehnică, în București, nu mai știe la ce profil, și a căzut. La fel, de fapt, a pățit și ea.

Anul următor, amîndouă au dat admitere la universitatea tehnică din oraș, Institutul de Petrol și Gaze. Rodica, la secția de Foraj, la zi, iar ea, la un alt profil, la seral.

La Foraj se intra ușor, dîndu-i bună-ziua decanului, dar se absolvea greu, trecînd prin examenele unor materii imposibile.

Din cîți se așezau în băncile anului întîi, la final, mai ieșeau doar jumătate sau chiar și mai puțin de jumătate.

Spre deosebire de șeful ei de azi, Viorica Dăncilă n-a rămas repetentă la facultate. Din CV-ul ei reiese că a intrat la Institutul de Petrol și Gaze în 1983 și a terminat, mergînd șnur, cinci ani mai tîrziu, în 1988.

Marinela Săvescu știe că, după absolvire, Rodica a primit repartiție la Videle, dar, de atunci, nu a mai auzit nimic de fosta ei amică.

S-a mai gîndit la ea de multe ori – oare ce-o mai fi făcînd Rodica? –, dar de văzut, niciodată.

Și acum, dintr-o dată, vestea asta, pe care i-au adus-o ziariștii. Că Rodica e, de fapt, prezentă pe toate canalele de televiziune, pe toate posturile de radio, și-i intră, fără să știe, zi de zi, în casă!

Ascunsă sub claia aia de păr ca un cuib de viespi e colega ei șatenă, fără fasoane, cu care îi plăcea să vorbească, să-și verifice temele și cu care mai repeta, din cînd în cînd, lecțiile.

Rodica a ajuns prim-ministru!

Se simte în tonul foștilor colegi ai Rodicăi o nostalgie, o evlavie față de anii aceia îndepărtați de școală. Vorbesc despre ei ca despre ora de aur a vieții lor, în care s-au făcut și s-au desfăcut destine, în care s-au creat ierarhii pentru tot timpul care le mai rămăsese de trăit.

Erau ani sumbri, într-o lume închisă, organizată deterministic, în care elevii tremurau în fața profesorilor, fiindcă o singură notă proastă putea devia sau chiar schimonosi cursul unei vieți.

Iar emoțiile, fricile pe care le-au trăit împreună au reușit să supraviețuiască pînă astăzi, topite într-o solidaritate care nu poate fi uitată, indiferent de opiniile lor politice de acum.

Azi, cînd zeci de ziariști se îndreaptă spre Viorica Dăncilă, cu microfoanele și cu reportofoane lor, ca o pasăre de pradă uriașă, vînînd apariția iminentă de noi și noi gafe, parcă te aștepți ca de pe buzele lor să se ridice, chiar și involuntar, un murmur discret de încurajare, în amintirea camaraderiei aceleia de demult: „Haide, Rodico, nu-i lăsa să mai rîdă de tine! Descurcă-te de un cinci și la lecția asta!”.

Rodica, colega lor banală, căreia soarta i-a rezervat acest noroc paradoxal în viață: să conducă România și să fie, în același timp, cea mai ridicolă persoană din întreaga țară.