CLAUDIU TÂRZIU: CONSIDERAŢII POST-REFERENDUM

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

REZULTATUL REFERENDUMULUI

ESTE UN VOT DE BLAM

DAT ÎNTREGII CLASE POLITICE

Băsescu jubilează, Ponta minte ca de obicei, Antonescu caută soluţii disperate pentru a nu-şi ţine promisiunea de a pleca din politică. Dar nici unul nu a învins. Şi nici unul nu pare a citi corect rezultatul referendumului de duminică.

Băsescu se întoarce la Cotroceni cocoşat de povara unui vot masiv împotriva sa: dacă în 2009 a fost ales de cinci milioane de români, acum îi vor capul peste şapte milioane. E conştient, dovadă că vorbeşte despre „falia din societatea românească”. Însă nu păcăleşte pe nimeni cînd spune că va fi un preşedinte al împăcării. Nici n-ar putea, chiar să vrea, pentru că USL a mers prea departe.

Liderii socialiştilor şi ai liberalilor eşuează pentru a doua oară în încercarea de a-l demite pe Traian Băsescu. E un eşec care le poate diminua capitalul electoral cu măcar încă 10%  în alegerile generale. USL marchează deja o scădere de popularitate cu 10% faţă de alegerile locale. 

PDL mai primeşte o nesperată gură de oxigen, pe greşeala adversarului, dar depinde foarte mult de cum îşi va folosi acest avantaj în următoarele luni, pentru a-l transforma în voturi. Deocamdată sigurul său cîştig este că a reintrat în joc şi nu mai riscă să aibă soarta PNŢCD.

UDMR joacă la două capete, pentru a rămîne în cărţi, dar deja şi-a făcut un duşman în USL şi va trebui să revină spăşită în alianţă cu PDL. 

Noi înşine, simplii cetăţeni, n-am cîştigat nimic. Dimpotrivă. Criza politică va continua, consumînd energia partidelor de la guvernare în bătălii care nu ne privesc, în loc să o concentreze pe măsuri de guvernare eficiente. Criza economică revine în forţă şi nu-mi pare că guvernul este pregătit să-i facă faţă. 

România e mai vulnerabilă ca oricînd în ultimul deceniu, dar, din păcate, nu are ce aştepta de la conducătorii ei, după cum a şi spus-o. Căci rezultatul referendumului pentru demiterea preşedintelui nu este decît un vot de blam dat întregii clase politice. În ciuda unei mize presupuse ca importantă pentru toţi românii, a efortului impresionant (şi foarte costisitor) de a aduce oamenii la vot şi a tuturor manevrelor de fraudare a votului (cîteva sute de tentative sînt probate deja, dar cîte or fi rămas nedescoperite nimeni nu ştie), USL a reuşit să mobilizeze la urne mai puţin de jumătate dintre alegători. Ceea ce nu înseamnă că restul românilor cu drept de vot sînt inconştienţi, nepăsători sau că îl sprijină pe Băsescu. Înseamnă: nu ne simţim reprezentaţi de voi, nu mai girăm cu votul nostru un sistem aparent democratic, nu mai vrem să alegem între două rele, refuzăm să fim părtaşi la răfuielile voastre. 

Partidele parlamentare ar trebui să înţeleagă acest mesaj şi să îl ia în considerare. Căci şi răbdarea românului are o limită. 

Claudiu TÂRZIU

Text preluat de pe blogul autorului: http://c-tarziu.blogspot.ro/

ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (IX)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

1994

DIMENSIUNEA TRANSCENDENTĂ

A POLITICULUI (III):

MIŞCAREA LEGIONARĂ

I

Cine vrea să cunoască fenomenul legionar, în toată amploarea lui de pînă acum (şi, eventual, şi pe mai departe), n-o poate face fără o riguroasă verificare a surselor de informaţie, căci nu cunosc un alt subiect pe seama căruia să se fi minţit mai mult şi mai fără nici o ruşine ca despre acesta. Din materialul aflat în circulaţie, cele spuse pro, oricît de decente, sînt copleşite de numărul şi, în special, de insolenţa celor spuse contra: exagerate, absurde, denigratoare cu orice preţ. Cînd minciunile se adună prea multe, ele devin, fatal, necongruente, adică îşi dau la iveală, singure, nepotrivirile; dar asta nu deranjează: se fabrică altele. E de-a dreptul uimitoare atîta aglomerare de neadevăruri chiar şi pentru lumea politică, unde, se ştie, se minte mai firesc decît se respiră.

Dacă utilizarea surselor prezintă dificultate, nici metodele de cercetare a fenomenului nu se dovedesc mai bune. Oricît şi-ar zice ele că-s ştiinţifice, sau tocmai pentru asta, nu sînt adecvate, suficiente. O dovedesc analizele făcute pe baza lor, respectiv prognozele elaborate, care s-au dovedit, invariabil, greşite. Oricîtă rigoare au încercat să-şi impună cercetătorii, oricîte aspecte s-au străduit să surprindă ca să înţeleagă întregul, ceva important le-a scăpat mereu. Totdeauna e dificil să pui problema de bună-credinţă. Mi-e greu însă să cred că nimeni n-a observat (oricum, nimeni n-a îndrăznit) să abordeze acel ceva care-i era atît de evident: preocuparea obstinată pentru ideal, legătura, aproape materială, cu educaţia şi morala, acea parte constitutivă a Mişcării Legionare pe care eu m-am deprins s-o numesc dimensiunea ei transcendentă.

E drept că lucrul nu e nici uşor sesizabil, nici comod de exprimat; dar e fundamental, ţine de esenţă. În cei aproape şaptezeci de ani ce s-au scurs de la înfiinţare, această formaţiune politică ce a făcut atîta risipă de efort, a dat dovadă de atîta abnegaţie, a consumat credinţă cît să muţi şi munţii din loc şi nu s-a dat înapoi de la nici o jertfă, nu are azi nici bunuri în patrimoniu, nici membri cotizanţi, nici măcar recunoaştere juridică. Aşa că tot ce i-a rămas e valoarea ei nemăsurabilă, metafizică.

Pentru cel ce vrea să se iniţieze, să o cunoască şi să se apropie de Mişcarea Legionară, e aproape obligatoriu să renunţe la ajutorul politologilor. Cea mai sigură cale e cea pe care poate s-o străbată singur. Cine vrea, trebuie să înceapă prin a studia, cu răbdare, doctrina şi istoria, lucru uşor astăzi, cînd îi stau la dispoziţie cărţile de bază, scrise de întemeietori, memoriile celor ce au participat la lupte şi evenimente. Dar acesta, studiul izvoarelor, nu poate fi decît introducerea. Cunoaşterea Mişcării e un proces de durată, de acumulare, de reflecţie şi, la anumite ceasuri, rare, de revelaţie. La acest proces, de migăloasă stăruinţă, ce presupune entuziasm, dar şi jertfă continuă, se referea Căpitanul cînd cerea imperios legionarului: „Cunoaşte bine Legiunea!”; pentru că nu totul e la vedere, sau nu totul se înţelege dintr-o dată.

Deci, dintru început, cei doritori să se apropie de fenomenul legionar trebuie preveniţi că, pe lîngă efort şi sacrificiu, li se cere dragoste de adevăr, fără de care nu există cunoaştere. Mişcarea Legionară s-a născut inspirat; fără congrese, fără fîlfîiri de drapele, fără revărsări retorice. A fost suficientă o şedinţă ce a durat un minut: „Să vină în aceste rînduri cel ce crede nelimitat! Să rămînă afară cel ce are îndoieli!”. A fost o reacţie de apărare a neamului împotriva valului de comunism ce se apropia şi care nu peste mult timp s-a prăvălit peste ţară, acoperind-o cu apele-i noroioase timp de cincizeci de ani şi lăsîndu-şi depunerile pestilenţiale pentru cine ştie cîte secole încă. Dar n-a fost numai atît. Mişcarea a fost dintru-nceput, şi mai este şi astăzi, o revoluţie morală, o răzvrătire împotriva minciunii, vicleniei, mişeliei, deprinderilor ce au fost aduse şi încetăţenite de „politică” şi „diplomaţie” şi care au devenit practici curente ale păturii noastre conducătoare, „europenizate”. În altă parte vom vorbi, poate, despre această viciere treptată a tuturor elitelor aflate în fruntea mai tuturor ţărilor lumii. Deocamdată, semnalăm doar momentul cînd boierimea autohtonă a cedat puterea unei burghezii ce, pe cît de lipsite era de morală, tot pe atît de străine era şi de ţară.  Dar schimbarea, resimţită în chip dureros, a dat o tresărire. Mişcarea Legionară este expresia acestei dureri.

Secolul nostru, cu marile-i zdruncinări şi răsturnări, nu le-a creat deloc legionarilor un regim comod. Dimpotrivă. Fără să le lase timp să-şi îngroape morţii, să-şi lege rănile sau măcar să-şi tragă sufletul, i-a lovit continuu, fără nici o cruţare, şi i-a hăituit cu o insistenţă suspectă chiar şi pentru această epocă a depăşirii tuturor performanţelor în ferocitate şi nedreptate. Pe unii i-a alungat, împrăştiindu-i prin lume, pe ceilalţi i-a îngropat în abisalele gulaguri comuniste, în care, ciudat, nici după zeci de ani de temniţă, n-au murit toţi; ba unii au mai apucat să vadă cu ochii lor prăbuşirea „sistemului mondial socialist”, cea mai mare minciună a tuturor timpurilor.

Legiunea, ce-a mai rămas, cît s-a mai putut aduna din mucegaiul temniţelor şi colbul diasporei, menţinută în stare de nelegitimitate de către conivenţa politicianistă, comunist-democratică, nu mai este, nu mai seamănă deloc cu ce a fost cîndva, nici cînd atinsese apogeul sub numele de „Totul pentru Ţară”, cînd a devenit, prin scrutin, al treilea partid, nici cînd, în timpul virulentei comunizări a ţării, împărţită în zeci de grupuleţe, unele luptînd în munţi, altele numindu-se organizaţii subversive, frăţii de cruce etc., se opuneau regimului instaurat, ciupind, cît se putea, talpa sovietică aşezată peste ţară, încercînd să menţină aprinsă flacăra din ce se chemase, pe vremea cînd era, conştiinţa de sine a neamului.

Dar a trecut vreme. Şi cu timpul se îndoaie totul, pînă şi spaţiul. În trecut n-a fost aşa. Supunerea laşă, prăbuşirea de istovire, resemnarea, neîncrederea, lehamitea, ce au năpădit şi stăpînesc viaţa oamenilor de astăzi, nu sînt deloc caracteristici legionare. Să fim la capătul resurselor? Să fi secat izvorul de energie ce, altădată, îi ţinea în vigoare pe cei vîrstnici şi făcea să înfrunzească noi lăstari, generaţie de generaţie, din această aprigă viţă? Să ne fie dat nouă să asistăm la ultimele pîlpîiri de demnitate ale unui neam care, înfrînt, nu mai are nu numai bărbăţia să lupte, dar nici măcar puterea să protesteze cînd străinii şi vînduţii legiferează, în numele lui, pruncuciderea şi sodomia? Cum să ne explicăm că amoralii şi corupţii pînă-n măduva oaselor ne conduc destinele, reprezintă naţiunea? Dacă nici bătrînii legionari nu dau nici un semn, dacă au ajuns să se cufunde, ca toţi ceilalţi, în nesimţire, dacă nici lor nu le mai pasă ce se întîmplă cu ţara, atunci înseamnă că e sfîrşitul. Sau ne-a adus Dumnezeu pînă-n buza prăpastiei ca să înţelegem, în deznădejde, că nu e speranţă în afară de EL...

II

În ziua de 14 septembrie, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, la Aiud, în apropierea celebrei închisori, pe un deal unde fuseseră îngropaţi, „fără mumă, fără popă, fără cruce”, de-a lungul anilor, deţinuţii politici, s-a sfinţit un monument ridicat în memoria celor ce se odihnesc acolo; ştiuţi şi neştiuţi.

Ca să participe la festivitate, s-au adunat, din toată ţara, supravieţuitorii, cei ce şi-au petrecut anii tinereţii sau maturităţii între acele ziduri. Cum ziua era însorită, mulţi localnici, curioşi să cunoască ceva din ceea ce a făcut celebritatea oraşului lor, erau şi ei de faţă. Lume multă, forfotă. În mulţime se zăreau, atrăgeau atenţia, cîţiva tineri în cămăşi verzi. Dacă te uitai la ei, nu culoarea îţi reţinea ochiul, ci tinereţea: nişte feţe copilăreşti, vag temătoare, dar strălucind de bucuria că au îndrăznit. Aproape de închisoarea între zidurile căreia comuniştii adunaseră ca să extermine, să şteargă orice urmă de legionar, iată că răsăreau, ca din pămînt, noi vlăstare: tinere, verzi. Ce-or fi simţit bătrînii legionari văzîndu-i? Să fi tresărit de durere amintindu-şi viaţa lor, ce-i aştepta acum şi pe copiii aceştia hotărîţi, la rîndul lor, să urce Golgota? Sau să se fi ruşinat de îndoială, de momentele de slăbiciune, amintinud-şi ce e scris la Luca (9, 40): „Vă spun că dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga”?

Îi priveam pe aceşti copilandri, în cămăşile lor de culoarea ierbii fragede, cum înfruntau, printr-un singur gest, trecutul şi viitorul, poliţiile şi guvernele, politica şi corupţia; şi, dintr-o dată, mi s-a părut că-i recunosc: erau colegii mei de liceu, din grupul FDC 19, din Tulcea, erau colegii de temniţă, elevii de la închisoarea Tîrgşor, erau cei ce fără să ştie că în ţara asta a existat o Legiune care, pentru Învierea neamului, a stat gata de moarte, în decembrie ’89 au strigat, sfidîndu-i pe ucigaşii de copii din toate timpurile: „Vom muri şi vom fi liberi!”. Priveam spre celularul Aiudului, unde eu însumi „am locuit” trei ani, şi mă întrebam: cum poate trece suflul unei credinţe din generaţie în generaţie? Trebuie să existe o substanţă ce comunică, poartă vibraţia. Cum se transportă şi cum se pune în lumină măreţia – sau nimicnicia – unei lumi într-o alta? Iată Zarca Aiudului, unde a fost chinuit de moarte neamul românesc însuşi! Dar poate exista înviere fără moarte? Sau moarte spre înviere fără curăţire prin umilinţă?

Ce era Iisus în faţa lui Ponţiu Pilat? Un biet om pe care poţi să-l pălmuieşti, să-l batjocoreşti, să-l ucizi, căci viaţa lui nu mai valora nimic cînd mulţimea aţîţată striga: „Răstigneşte-l, răstigneşte-l!”. Şi El le răbda pe toate, deşi era Dumnezeu. Mai mult, ca să fie OM pînă la capăt, ca să fie împăcat cu conştiinţa Lui, i-a spus dregătorului roman marea taină: „Împărăţia Mea nu e din lumea aceasta”. Romanul, deşi soldat de meserie, a înţeles că cel din faţa lui, deschizînd această perspectivă, schimbă, de fapt, toată lumea. Atîta i-a fost de ajuns ca să se spele pe mîini, să-şi decline răspunderea. Vai de cei ce şi-au asumat-o!

La Aiud, privind la „cămăşile verzi”, la aceşti copilandri neştiutori, încă netrecuţi prin fălcile de fier şi dogoarea cazanelor, prin îngheţul de singurătate al hrubelor, urmărindu-i cum, în naivitatea lor, se sumeţeau să sfideze istoria, fără să ştie că ea începe şi se sfîrşeşte nu aici, ci dincolo, mă întrebam: asupra căruia dintre ei va coborî harul marii mirungeri?

În faţa Aiudului, în ziua de Înălţare a Sfintei Cruci, am privit în oglinda trecutului şi m-am ruşinat de îndoielile mele. Că închisorile încep şi se termină, diaspora se întinde şi se risipeşte, noi înşine ne ridicăm şi trecem; dar Legiunea rămîne, pentru că substanţa ei nu e numai din lumea aceasta. Şi dacă cineva o chezăşuieşte în faţa Celui Preaînalt, acela e Arhanghelul Biruinţei.

Constantin IORGULESCU

* Constantin Iorgulescu, „Dimensiunea transcendentă a politicului (III): Mişcarea Legionară”, în Puncte cardinale, anul IV, nr. 12/48, decembrie 1994, p. 5 (rubrica „Opinii”).

Slujbă de pomenire în mausoleul-biserică de la Aiud (Rîpa Robilor)

INTERMEZZO LIRIC: SONETELE LUI DIONIS (3)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Mahirates, The Passion (detaliu)

DIN SONETELE

SĂRMANULUI DIONIS

VII

Cînd eşti trădat de ce-ai iubit mai tare

şi umilit în tot ce ai crezut,

ai vrea să fii şi orb, şi surd, şi mut,

dar eşti doar prea puţin din fiecare.

Durerea, că-i măruntă sau că-i mare,

ne ia mereu pe toţi de la-nceput

şi nu-i pe lume gîde mai temut

decît ne este propria visare.

Dar de-am trăi şi-un şir întreg de vieţi,

nu ne-am lăsa de vis şi de iubire,

căci nu-i înţelepciune s-o înveţi

spre-a nu mai fi ce-ţi este dat prin fire,

ci tot ce vine-n lume şi se duce

nimic nu e de nu-i bătut pe cruce.

VIII

O, Doamne, izul fetelor frumoase,

ce-ngînă lin miresmele de tei,

mă-mbată ca absintul cînd îl bei

şi-mi înfioară măduva în oase!

De port povara anilor cu ciudă,

nu moartea mi se pare cea mai rea,

ci cum mi-e dat să simt pe pielea mea

cît poate vremea fi cu noi de crudă.

Ne veştejim pe crengile lăsate

şi ni se ia, pe rînd, aproape tot,

dar nu şi jindul dulcilor păcate,

ce la lumină capetele-şi scot,

să muşte-n vis, de-aievea nu se poate,

călcîiul alb al Evei re-ntrupate.

IX

E bună moartea, nu cîrti, Bădie,

căci nici nu ştii ce trist e-n urmă tot,

iar visul tău ca pe o marfă-l scot

şi-l vînd, tăiat felii, la prăvălie!

Doi bani pe-un boţ de vis – şi pace bună!

În rest, se scurge viaţa înainte,

ne fură Stan, în timp ce Bran ne minte,

şi nu-i prostie să nu meargă strună.

Habar n-ai tu, Bădie, de manele,

de căpşunari, moguli şi-atîtea cîte

nici n-ai visat pe limba ta la ele!

Ţi-ar da cu tifla, prin Copou, zevzecii

şi toate-n jur ţi-ar fi aşa urîte

că-n schimbul morţii-ai da peşcheş toţi vecii!

Pentru conformitate,

Răzvan CODRESCU

ARE CUVÎNTUL CLAUDIU TÂRZIU

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Cum votăm la referendum? Votăm?

Să cîntărim. De ce aş vota „Da” pentru demiterea lui Băsescu?

# Pentru că susţine proiectele păguboase pentru români şi pentru România (sub toate aspectele, de la cel ecologic la cel financiar) ale unor corporaţii multinaţionale (Roşia Montană, gazele de şist, Cuprumin).

# Pentru că susţine proiectul Statelor Unite ale Europei, care vizează topirea statului român într-un imperiu.

# Pentru că a promovat în funcţii vitale ale statului oameni stupizi, incompetenţi şi/sau corupţi, prin aceasta prejudiciindu-ne grav pe fiecare în parte şi pe noi ca ţară.

# Pentru că îl pregăteşte pe M. R. Ungureanu să preia comanda, deşi lipsa de loialitate a acestuia faţă de România a fost dovedită în repetate rînduri.

# Pentru că a semnalizat dreapta, capitalizînd speranţa a milioane de oameni, şi a mers în zig-zag, pînă a dat cu oiştea-n gard.

(Ar mai fi şi alte motive, dar cred că sînt suficiente astea.)

De ce aş vota “Nu”?

# Pentru că nici unul dintre motivele de mai sus, cum nici cele invocate de Parlament la suspendarea din funcţie a lui Traian Băsescu, nu se încadrează în prevederile constituţionale pentru care un preşedinte poate fi demis. Las că actuala Constituţie e un document complicat, pe alocuri prost făcut şi în prea de tot interpretabil. Trebuie respectată.

# Pentru că artizanii suspendării din funcţie a preşedintelui (alţii decît păcălicii care sînt scoşi la înaintare) şi iniţiatorii referendumului (liderii USL) n-au nici o legitimitate. Ponta şi Antonescu refuzau astă-iarnă să meargă la muncă în Parlament, susţinînd că acesta este ilegitim. Dar, după ce au obţinut majoritatea în Parlament, cumpărînd parlamentari din tabăra fostei Puteri în viu, ca pe porci, atunci Legislativul a şi devenit legitim, în viziunea lor. Haida-de! Pentru a avea legitimitate, USL trebuie să fie validată în alegerile generale. De bine, de rău, Băsescu a fost reales de trei ori în funcţie (dacă punem la socoteală şi referendumul din 2007).

# Pentru că, prin manevrele care au dus la referendum, USL a călcat în picioare legi, instituţii şi oameni. Or, pentru mine scopul nu scuză mijloacele. Şi, vorba lui CTP: cineva care începe aşa o guvernare, cum o va continua şi cum o va părăsi, cînd electoratul nu-l va mai vrea?

# Pentru că dacă USL îi păsa de părerea poporului, o putea arăta înlăturîndu-l pe Băsescu fără să cheltuie milioane de euro pe referendum şi scutind ţara de un scandal care a destabilizat-o grav din punct de vedere politic şi economic. Poporul s-a exprimat deja: vrea un Parlament unicameral, cu 300 de parlamentari. Băsescu şi-a oferit demisia dacă USL va trece în Constituţie hotărîrea poporului. USL n-a acceptat, pentru că nici nu se gîndeşte să mişcoreze numărul de parlamentari sau să reducă Parlamentul la o Cameră. Deci poporul contează numai cînd îi convine USL. Dar să nu ne mirăm: USL a boicotat referendumul cu pricina şi a falsificat un altul, cel privitor la adoptarea Constituţiei – a acestei Constituţii, pe care acum o încalcă.

# Pentru că, dacă Băsescu rămîne pe poziţie, cele două puteri executive, preşedinţia şi guvernul, se vor cenzura reciproc. Sigur, necazul e că va continua scandalul. Dar, să vă spun un secret: oricum va continua. Dacă plagiatorul şi repetentul se vor vedea singuri la butoane, vor scandaliza nu numai lumea românească, ci întreaga lume, cum deja au făcut-o cînd cu suspendarea lui Băsescu.

# Pentru că demiterea lui Băsescu nu rezolvă problemele României. Criza economică ne va lovi oricum din nou (şi mă tem că USL chiar nu ştie ce să facă într-o atare situaţie). România va fi pe mai departe la mâna FMI, BM, CE, UE, SUA (că doar n-aţi crezut în declaraţiile ţîfnoase de independenţă ale lui Ponta şi Antonescu; de organizaţiile internaţionale sîntem dependenţi nu de cînd e Băsescu la putere, ci mult mai dinainte, şi vom mai fi). Iar establishment-ul va considera, la fel ca şi pînă acum, că Ortodoxia şi naţionalismul sînt boli ruşinoase.

# Pentru că o dată ce PDL a fost înlăturat de la putere, Băsescu a rămas cu atîtea atribuţii cît să devină uman. Nu mai are guvern, nu îşi mai poate impune viziunea prin mijloace de forţă, presiune şi şantaj. Deci ameninţările debitate de propaganda USL, cum că Băsescu va face şi va drege, dacă va rămîne preşedinte, sînt minciuni.

# Pentru că nu vreau să fiu nevoit să aleg un preşedinte între iresponsabilul Ponta şi vîndutul Ungureanu – singurii care par a avea şanse la ora asta şi pe lîngă care Băsescu ne apare ca un înger de lumină. Poate în doi ani se mai schimbă ceva.

Bun! Acum, orice aş vota s-ar interpreta ca sprijin pentru partea cealaltă. Or, eu unul nu vreau să girez cu votul meu nici banditismul uneia, nici trădările celeilalte. Sigur că raţiunea mă îndeamnă să votez mai degrabă “Nu”. Totuşi, nici lui Băsescu nu pot să-i mai dau credit, nu numai pentru ce a făcut şi ce n-a făcut, ci şi pentru că nu mai vreau să votez “răul mai mic”.

Din dilemă mă scot sondajele de opinie (acreditate de disperarea USL), potrivit cărora referendumul oricum nu va fi validat, din lipsă de cvorum.

Claudiu TÂRZIU

Textul este preluat de pe Blogul lui Claudiu Târziu.

CENTENAR N. STEINHARDT (III)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

ÎNTRE CARAGIALE ŞI STEINHARDT

2012: “Anul Caragiale” (la o sută de ani de la moarte: 22 iunie 1912), dar şi “Anul Steinhardt” (la o sută de ani de la naştere: 29 iulie 1912). În acest context, i-am adresat cîteva întrebări d-lui lector univ. dr. GEORGE ARDELEANU, de la Universitatea Bucureşti, monograful lui N. Steinhardt şi cel mai meticulos dintre editorii săi (în colaborare cu Mănăstirea Rohia şi cu Editura Polirom). (R. C.)

Sînteţi, domnule George Ardeleanu, cel mai avizat analist şi editor al operei lui N. Steinhardt, iar cartea dumneavoastră, N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii, se poate spune că a revoluţionat studiile despre personalitatea şi scrisul celui care a sfîrşit ca monah la Rohia. Vă provoc la o scurtă discuţie despre N. Steinhardt la centenarul naşterii sale. Se vorbeşte peste tot despre 2012 ca “Anul Caragiale”, dar deloc – sau prea puţin – ca “Anul Steinhardt”. Cum receptaţi această “nedreptate”?

Eu n-aş vorbi chiar de o nedreptate. Mi se pare, după intonaţie, că şi dumneavoastră aţi subînţeles ghilimelele. Să spunem că în cazul lui Caragiale avem de-a face cu un veac de posteritate “incandescentă”, nu lipsită de contradicţii, pe cînd în cazul lui Steinhardt avem de-a face doar cu 23 de ani de posteritate, nici aceasta lipsită de controverse: pe de o parte, adulaţia necondiţionată, mergînd pînă la propuneri de canonizare; pe de altă parte, contestaţia mai mult sau mai puţin urbană, cel mai adesea din raţiuni ideologice (de tip Vera Călin, Alexandru Sever, Norman Manea, Adrian Marino etc.). Există însă multe semne că şi posteritatea lui Steinhardt se construieşte din mers… Jurnalul fericirii, de pildă, este una dintre cele mai citite cărţi de la noi de după 1991 (e suficient să consultăm top-urile de pe site-ul Editurii Polirom, unde se publică Integrala Steinhardt, ca să ne convingem de acest lucru) şi totodată este o carte cu un destin european şi nu numai, fiind tradusă pînă acum în franceză, italiană, ebraică, neogreacă, maghiară, spaniolă şi portugheză. Aşa că eu sînt optimist: probabil în 2089 se va vorbi şi de “Anul Steinhardt”. Există multe imponderabile aici: cum va “curge” istoria şi, mai ales, cine “ne” va (re)scrie istoria…

Dincolo de coincidenţa celor două centenare, în ce măsură vi se pare că se întîlnesc, în lumina actualităţii, două spirite aparent atît de diferite? Vă pun această întrebare şi pentru că îmi amintesc că în cartea dumneavoastră aveţi un incitant capitol tocmai despre eseul lui N. Steinhardt “Secretul Scrisorii pierdute”…

Eseul despre care vorbiţi, publicat iniţial în 1975 în revista Ethos de la Paris (există şi o versiune in nuce a textului, publicată cu 30 de ani mai devreme), începe cu o amintire din copilărie a lui N. Steinhardt: la sfîrşitul reprezentaţiilor de la Teatrul Naţional ale Scrisorii pierdute, atît el cît şi mama sa plîngeau în hohote. Să incercăm să ne imaginăm o asemenea scenă: un copil evreu şi o tînără mamă evreică plîngînd în hohote la sfîrşitul acestei comedii! Ce stranie, ce excentrică imagine! – vom spune. Lucrurile se vor lămuri pe măsură ce vom citi textul şi vom fi dispuşi să lăsăm să ni se desprindă solzii ce ne acopereau ochii. Atunci excentricitatea va deveni normalitate… Ei bine, cele două spirite se întîlnesc tocmai pe acest limb atît de îngust al normalităţii excentrice…

Bun, în cazul lumii lui Caragiale, poporul român – infirmînd previziunile din 1908 ale lui Eugen Lovinescu – a avut mare grijă să-i conserve actualitatea. A făcut totul, ca să-l parafrazez pe geniul din Scorniceşti. O actualitate explorată ideologic şi estetic în fel şi chip (la fel s-a întâmplat, de altfel, şi în cazul lui Eminescu): tartorii realismului socialist l-au convertit într-un fel de kamikaze în lupta lor împotriva “putredei burghezii”, exegeţii anilor ‘70-‘80 au încercat să-l scoată din paradigma realist-clasică şi să-l asocieze cu majoritatea curentelor moderne ale secolului XX (existenţialism, dadaism, literatura absurdului etc.), alţii, precum Mircea Iorgulescu (în Marea trăncăneală) sau Lucian Pintilie (în filmul De ce trag clopotele, Mitică?) au construit discursuri subversive prin ideea identificării dintre “infernul” lumii lui Caragiale şi infernul lumii comuniste etc. Iar după 1990 lupta iar începe…

Un mesaj subversiv, dar de semn schimbat şi, într-un sens, şi mai tare, îl conţine şi textul lui Steinhardt. Plecînd de la Antimoderne a lui Jacques Maritain, în care se disociază între un machiavelism absolut (în care totul este sufocat de politic, valorile tradiţionale sînt răsturnate, iar cinismul se transformă în “metodă” generală) şi un machiavelism relativ (în care se  mai poate trăi, în care mai există “tuşe de îmblînzire”, în care nu s-a instalat încă iadul pe pămînt), Steinhardt contrapune machiavelismul relativ al lumii lui Caragiale machiavelismului absolut al societăţilor totalitare, în special totalitarismului comunist. Mulţi cititori au fost uimiţi de ideea lui Steinhardt conform căreia lumea lui Caragiale este o lume creştină, împăcarea din finalul Scrisorii pierdute este expresia împăcării creştine, iertarea lui Caţavencu de către Zoe este expresia iertării creştine ş.a.m.d. Ea nu este creştină în sine, bineînţeles, ci este creştină în comparaţie cu. În comparaţie cu ceea ce s-a întîmplat la noi după 1945. În orice caz, “pupat toţi Piaţa Endependenţi”, cu tot ridicolul său, este infinit preferabil lui “exterminat toţi Piaţa Universităţii”. Caragiale şi Steinhardt se întîlnesc mai ales în bătăliile lor împotriva marilor Utopii, care, promiţînd raiul pe pămînt, ajung invariabil să transforme pămîntul într-un iad. Poate acesta este, fie şi latent, fie şi subconştient, sensul lacrimilor de la sfîrşitul reprezentaţiilor Scrisorii pierdute…

Caragiale şi Steinhardt: doi neromâni de sînge, dar două repere majore ale culturii româneşti! Există oare şi o dimensiune ortodoxă a acestui “paradox” binecuvîntat?

În cazul lui Steinhardt, aş aminti în primul rînd o scenă din Jurnalul fericirii, datată 1960, care are loc în închisoarea de la Jilava. Un caraliu ţigan, plictisit nevoie mare, le pune deţinuţilor tot felul de întrebări, care mai de care mai indiscrete. Îi vine inevitabil rîndul şi lui Steinhardt: “Pe mine mă întreabă dacă-s român. Sînt, îi răspund. Ce, mă, nu eşti jidan? Sîngele meu e evreiesc, îi dau un răspuns, dar de gîndit şi de simţit, gîndesc şi simt româneşte. Îşi dă seama că n-a nimerit-o şi tace” (Jurnalul fericirii, Mănăstirea Rohia – Editura Polirom, 2008, p. 298). Cred că o asemenea frază, rostită în asemenea circumstanţe, în faţa unui asemenea interlocutor, rezumă în mod exemplar miracolul convertirii lui Steinhardt, convertire care pentru el înseamnă o dublă îndrăgostire: de biserica creştină şi de neamul românesc. Aşadar, o transsubstanţiere, o metanoia, prin care Steinhardt desfide (şi o face şi explicit în Jurnal…) celebra butadă a lui Nae Ionescu despre diferenţa dintre “a fi român” şi “a fi bun român”, butadă prin care Nae Ionescu se dovedeşte inexplicabil de “logic”. Ceea ce nu e posibil pe plan biologic, genetic e posibil pe plan mistic, argumentează Steinhardt, raportîndu-se la textele scripturistice. Paradoxal, pe aceeaşi poziţie cu Nae Ionescu ajunge şi Alexandru Sever în “Epistolă despre convertire”, publicată în nr. 9/1997 al revistei Apostrof, un text în care convertirea lui Steinhardt este luată în răspăr: “La urma urmei nu poţi fi de naţionalitate evreu şi de confesiune creştin-ortodox”. Steinhardt ne demonstrează (ne-a demonstrat prin întreaga sa existenţă) că se poate, ba chiar cu asupra de măsură. În ceea ce-l priveşte pe “grecul” Caragiale, “ultimul ocupant fanariot” (cum îl numeşte un detractor celebru), el vine spre poporul românesc cu o iubire critică, responsabilă. Despre personajele sale, el îi spunea lui Ibrăileanu: “Îi urăsc, mă!”, iar lui Zarifopol: “Uite ce drăguţi sînt!”. Contradicţia aceasta este însăşi expresia iubirii critice, adică needulcorate, nemieroase. Cel mai bine a explicat acest “paradox” Pompiliu Constantinescu într-un text din 1938, printr-o paralelă Eminescu-Caragiale: “Poetul Scrisorilor e un geniu critic la temperaturi înalte, satiricul Scrisorii pierdute e un geniu critic la rece”. În ceea ce priveşte relaţiile sale cu creştinismul, simpla răsfoire a unui volum antolgic precum Nimic fără Dumnezeu (Editura Anastasia, 1997) contrazice mai degrabă decît infirmă imaginea sa de ins “nedus pe la biserică”. Aş spune că atît Caragiale cît şi Steinhardt vin spre noi cu “neliniştile” neamului lor, ceea ce le permite să recupereze în mod exemplar distanţele. Şi aş mai spune, trăgînd puţin spuza pe turta mea (de ardelean), că amîndoi sînt îndrăgostiţi mai ales de varianta central-europeană a românităţii…

Prin dumneavoastră şi prin alţii, lumea literară şi-a făcut datoria faţă de moştenirea lui N. Steinhardt. De ce credeţi că lumea teologică a întîrziat să şi-o facă în aceeaşi măsură? Dumneavoastră, care-l raportaţi adeseori pe N. Steinhardt la Dostoievski, nu vi se pare că modelul monahului de la Rohia nu-i suficient valorificat în discursul nostru teologic sau în posibila “înnoire” a limbajului bisericesc?

Sînt de acord cu dumneavoastră. De altfel, în monografia publicată la Humanitas am spus şi eu acest lucru. Poate că lumea teologică a întîrziat să-şi facă datoria cu pricina din cauza inerţiei specifice… Poate că este în dezacord cu marea flexibilitate (chiar dacă în făgaşele dogmei) a teologului Steinhardt, cu marea amplitudine culturală a predicatorului Steinhardt… Dacă deschidem volumul de predici Dăruind vei dobîndi. Cuvinte de credinţă, ne întîmpină la fiecare pagină nu numai referinţe din literatura patristică (răsăriteană şi apuseană), ci şi referinţe din literatura beletristică, din semiotică, din cibernetică, din filosofie, din istoria artei etc. Şi apoi cîţi dintre teologii noştri au curajul de a vorbi de “scandalul” christic, de “nedreptatea” lui Dumnezeu, de incertitudine ca făcînd parte din “stilul de lucru” al Domnului, de “angoasa” – în sens kierkegaardian – din viaţa creştinului? Cîţi au îndrăzneala să resemantizeze conceptul gidian de “act gratuit” în definirea credinţei? Să nu-l uităm apoi pe monahul Steinhardt care nici după recluziunea la Rohia nu întoarce spatele “tribului” ori culturii laice. Poate că atîta libertate contrariază figurile noastre teologale şi poate că acceptarea lui Steinhardt, atîta cîtă este, s-ar explica prin ceea ce eu numesc “prezumţie de convertire”…

A consemnat

Răzvan CODRESCU

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Centenar N. Steinhardt (I) 
* Centenar N. Steinhardt (II)

BĂSESCU – PRO ŞI CONTRA

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Micul meu articol „Simptomul Feldioara”, de acum cîteva zile, a dat naştere unor comentarii destul de tensionate, avînd în prim-plan „cazul Traian Băsescu”, iar în fundal situaţia României după 22 de ani de postcomunism. Ca şi în alte dăţi, mai mulţi cititori ai blogului (doi dintre ei se regăsesc şi mai jos) mi-au sugerat sau mi-au solicitat de-a dreptul să repostez unele dintre răspunsurile mele pe pagina principală a blogului, considerînd că „ar fi păcat” să rămînă „îngropate” în subsol. Iată că o fac din nou, cum am mai făcut-o, ca toată lumea să fie împăcată (şi să am şi eu am sentimentul că pierderea de timp a fost mai puţin inutilă), dar fără cine ştie ce iluzii de „persuasivitate”, fiind deja destul de evident că avem de-a face mai degrabă cu un „dialog al surzilor”. Am cumpănit şi am ajuns la concluzia că a scoate din corpul comentariilor numai intervenţiile mele ar fi şi nedrept, şi derutant, pe lîngă faptul că aş cădea în păcatul decontextualizării (de care suferă acut discursul nostru public şi pe care eu însumi l-am amendat în numeroase rînduri). Prin urmare, am decis să repostez aici tot corpul de comentarii din subsolul postării respective (mai ales că „chestiunea” este „arzătoare” şi „la ordinea zilei”), îngăduindu-mi numai să marchez cu literă boldită intervenţiile care îmi aparţin. Dacă se va găsi vreun curios, are la îndemînă şi ceea ce am spus eu, dar şi tot contextul (şi pro, şi contra). Şi dacă tot „am făcut-o”, am îndreptat aici şi unele scăpări ortografice şi de punctuaţie ale unor comentatori care au scris de cele mai multe ori în grabă. Sigur că nu era să mă apuc să pun şi diacriticele în textele diferiţilor anonimi, dar cititorul de bloguri e obişnuit cu lipsa lor (nu-i cazul textelor semnate de mine). Dacă cineva va mai fi tentat să adauge comentarii, îl rog s-o facă în subsolul postării de faţă, pentru că subsolul „Simptomului Feldioara” îl consider de-acum închis. Avertizez însă că nu voi mai da drumul decît comentariilor care vor aduce informaţii sau idei noi, nu simple „variaţiuni pe temă”. (R. C.)   

Anonim spunea...

Nu-mi vine sa cred, iar ne invitati sa alegem "raul cel mai mic" ?! Doamne, miluieste-ne pe toti! Cosmin (20/7/12 3:08 PM)

Anonim spunea...

Stiti ca Basescu a tunat si fulgerat deunazi impotriva nationalismului. Cica nu mai e loc de nationalism in UE. Ma rog, dincolo de asta, eu altceva nu pot sa pricep. Nu pot sa pricep in ruptul capului cum de reuseste Basescu, care si-a batut joc de democratie si s-a sters la fund cu constitutia, acum sa-i pacaleasca in continuare pe unii ca ar fi campionul democratiei. Asta nu inteleg: de unde mai are Basescu resurse sa mai prosteasca pe unii romani, dupa ce i-a prostit atata amar de vreme. (20/7/12 9:19 PM)

Răzvan Codrescu spunea...

@ Cosmin

Dacă n-aţi plesnit de uimire, mergeţi în pace şi votaţi "răul cel mai mare"! Eu nu pot să împiedic pe nimeni să fie nici deştept, nici prost. (20/7/12 9:20 PM)

Răzvan Codrescu spunea...

@ Anonimului de la 9.19 PM:

Băsescu nu mai prosteşte pe nimeni. Aici însă nu e vorba de dracul, ci de tatăl lui.
Încrîncenarea dvs. stupefiată, dacă nu arată că românii sînt prostiţi deja (de Băsescu sau de alţii), arată în orice caz că „simptomul Feldioara” este chiar mai extins şi mai încăţelit decît l-am prezentat eu.

Încă o dată: nu zice nimeni aici că Băsescu n-ar fi rău, ci problema este dacă „celula românească” mai poate realiza, măcar „pe marginea prăpastiei”, că există la noi, din nefericire, şi rele mai mari decît Băsescu. (20/7/12 10:16 PM)

bznabba spunea...

Este incredibil ca il voi vota pe Basescu, dar am s-o fac... de dragul tarii! (20/7/12 10:46 PM)

Răzvan Codrescu spunea...

@ Cîţiva tîmpiţi nepostaţi (care mi se adresează cu „Mucles, bă!” şi „Ghici cine i-o suge lui Ponta?”):

E loc berechet să vă exercitaţi democratic tîmpenia pe 29 iulie; nu-i nevoie s-o faceţi anticipat la mine pe blog. Aici (cel puţin pînă vine definitiv USL la putere, prin puci sau pe mîna celor proşti, dar mulţi) legea o fac eu. Admit polemica, dacă e civilizată. Ba chiar şi tîmpenia, dacă nu e grobiană. Pentru mîrla tîmpită n-am nici timp, nici loc. (20/7/12 11:12 PM)

Anonim spunea...

Domnule Codrescu, punctul dvs. de vedere e subiectiv. Eu pot sa consider ca Basescu e raul cel mai mare, dvs. puteti considera ca Ponta si Antonescu. Fiecare cu propriile lui opinii. Dar dupa 8 ani de guvernare basista, eu cred ca e timpul sa ne oprim aici. Timpul lui Basescu a trecut. (21/7/12 8:23 AM)

Lynx spunea...

Anonimului de la 9:19

Ce fel de nationalism este ala in care

1. o clica feudala da diplome pe naspa ca sa poti avea un rost in viata, in timp ce oameni merituosi nu pot accede la functiile onorabile pe care le-ar merita datorita inteligentei si sudorii muncii lor?

2. Veterani de razboi cu pensii mai mici decat armata care l-a slujit pe Ceausescu. Mai mult, unii sunt generali, dar nu au o zi de front, in timp ce altii, care au facut Angola, Iugoslavia, Afganistan, vor iesi la pensie colonei.

Pe tine cine te prosteste, daca Basescu nu a reusit? De curiozitate. Pot sa inteleg ca un om e rau cand am alternativa. Ma tem ca alternativa dumitale nu prea exista.

USL tocmai a fost pus la zid de catre cele mai democratice tari din Europa. Sa inteleg ca Basescu a prostit intreaga Europa? (21/7/12 9:13 AM)

Răzvan Codrescu spunea...

@ Anonimului de la 8.23 AM:

Aşa este, intervine uzura, dar schimbi atunci cînd ai cu ce schimba, în sensul că schimbarea e în măsură să aducă o ameliorare şi să garanteze viitorul măcar pe termen scurt. Nu schimbi de dragul schimbării, ori numai „de-al dracu'”. Omul mintos, dacă vede că nu poate schimba cu ceva mai bun, că noul, într-un fel sau altul, e mai rău decît vechiul, se abţine vremelnic de la schimbare şi mai bine cîrpeşte vechiul, în aşteptarea unui nou mai bun.

Or, ce vedem în cazul de faţă? USL, în numai 2 luni de „guvernare”, a compromis imagineaa ţării şi a săvîrşit mai multe abuzuri decît Băsescu şi ai lui în 8 ani! Dacă în provizorat a minţit cum a minţit şi a făcut ceea ce a făcut, la ce să ne aşteptăm după ce vor fi legitimaţi prin alegeri?! Pe de altă parte, este oare noua dictatură socialistă (citeşte: peceristo-securistă), în care liberalii nu reprezintă decît nişte tovarăşi de drum nevertebraţi şi pur decorativi, ceva cu adevărat nou? Nici vorbă. E un rău bătrîn şi încăţelit (de 22, dacă nu de 67 de ani). Marţafoiul numit Victor Ponta, acest „Hopa-Mitică” al comunismului recondiţionat, nu este, prin el însuşi, decît cel mult un plagiator ordinar; în spatele lui tronează Iliescu, Năstase, Voiculescu şi o întreagă mafie roşie cu rădăcinile în vechea nomenklatură de rangul doi şi în vechea Securitate. Oricît s-ar strădui Băsescu (şi s-a cam străduit, recunosc), nu poate egala răul reprezentat de cei de mai sus (chiar dacă şi el se înrudeşte cu ei mai pe departe).

Am spus-o şi o repet: marea noastră tragedie nu este Băsescu, ci lipsa de alternativă la Băsescu. Adevărata alternativă credibilă şi viabilă, după dispariţia ţărăniştilor (şi pe fondul neputinţei noastre naţionale de a construi în 22 de ani un partid nou redutabil, care să nu fie nici aşchie fesenistă, nici spectru al aşa-ziselor „partide istorice”) n-ar fi putut-o reprezenta decît un PNL care s-ar fi respectat pe sine şi ar fi avut abilitatea să coaguleze în jurul lui elitele, atîtea cîte mai avem. Trădîndu-şi principiile şi menirea istorică, liberalismul actual a ales însă, pe urmele lui Radu Cîmpeanu (primul artizan al trădării), de la Tăriceanu la Crin Antonescu, să se facă preşul pentru revenirea triumfală a pesedismului, oferindu-i iresponsabil, în ochii lumii, paravanul unui fals pluralism democratic. Una peste alta, în momentul de faţă „alternativa liberală” este totuna cu restauraţia pesedistă. Prin urmare, oportunismul liberal este cel care a răpit fără scrupule bietului electorat român ALTERNATIVA – iar pentru această culpă ar merita să împărtăşească soarta ţărănismului, spulberîndu-se în propria nimicnicie, cu toţi băieţii de cartier (Antonescu, Orban et comp.) care i-au devenit ciocli de serviciu şi care au ajuns să umble în patru labe prin ograda lui Iliescu, plini pe bot de rahatul pe care nu mai prididesc să-l înghită cu voluptatea nevertebrată a viermilor de closet.

Dacă ar fi cu adevărat responsabil şi ar mai avea efectiv putere de reacţie istorică şi civică, electoratul liberal, împreună cu toate segmentele mai sănătoase ale societăţii civile, ar trebui să ceară imperativ PNL-ului, prin ample proteste de stradă şi presiuni mediatice, să-şi debarce jegurile de la vîrf, să pună capăt "anusului împotriva naturii" pe care-l reprezintă actuala cîrdăşie numită USL şi să redea poporului român necăjit ALTERNATIVA de dreapta de care are nevoie şi în lipsa căreia riscă să iasă galopant din istorie. Ieşirea din USL şi reconstrucţia unei drepte responsabile (fie ea cît de aproximative ca dreaptă, dar ferm anticomuniste) ar putea fi singura salvare în context şi a PNL-ului, şi a României. Lăsaţi-l deocamdată în pace pe Băsescu (oricîte aţi avea, pe bună dreptate, să-i imputaţi) şi purcedeţi urgent – cu sau fără el – la reconstruirea ALTERNATIVEI! Căci dacă nu va exista ALTERNATIVA reală, atunci, cu Băsescu sau fără, vom fi înghiţiţi de propriul nostru rahat. (21/7/12 10:27 AM)

TĂTUCUL

Iulian P. spunea...

Amin, domnule Codrescu! Nu se putea mai limpede si mai la obiect! Imi permit inca o data sugestia sa postati pe pagina principala. (21/7/12 10:50 AM)

Anonim spunea...

Domnule Codrescu,

Dar cine mai pune azi problema revenirii comunismului? Chiar nu intelegeti ca lupta cu Iliescu si comunismul s-a dat in anii 90, atunci cand traia Coposu si cand aveau loc mineriadele?

Dar unde era atunci Basescu? Era, vai, de partea lui Iliescu! Mai mult, el era cel care le punea trenurile minerilor la dispozitie si cel care l-a demis pe Ioan Manucu, omul care a refuzat sa le dea trenuri la mineri. Basescu nu numai ca era in FSN, impreuna cu Blaga, Videanu, Berceanu si ceilalti, dar il sprijinea activ pe Iliescu. Cunoasteti vorba: dupa razboi, multi viteji se arata. Basescu nu e altceva decat o aripa a fostei securitati, iar lozincile de genul Voiculescu, Iliescu, Nastase devin de-a dreptul hazlii dupa 8 ani de zile in care Basescu a prostit poporul cu aceste lozinci. Iliescu e azi un batran de 85 de ani care se cauta de sanatate prin spitale. Nastase e la inchisoare. Vantu la fel.
Dar ce facem, domnule Codrescu, cu toata sleahta mafiota portocalie in frunte cu Basescu, Elena Udrea, Roberta Anastase, Berceanu, Videanu, Blaga, Casuneanu, Blejnar, Codrut Marta, Popoviciu, Cocos, Stolojan, Valeriu Stoica, EBA, Falca si toti ceilalti? Ce facem cu ei? (21/7/12 10:57 AM)

Anonim spunea...

Si inca ceva. Spuneti ca USL a facut mai multe abuzuri decat PDL? Nimic mai fals.
Amintiti-va de faptul ca Basescu era si prim-ministru, el anunta taieri de salarii si pensii, el negocia cu FMI, el anunta arestari in vami cu cateva zile inainte de a se produce, el crestea TVA-ul.

Amintiti-va ca in tot acest timp, legile erau trecute doar prin asumarea raspunderii, fara votul parlamentului, care devenise decorativ.

Amintiti-va cum Basescu impunea si retragea legi, cum a fost cazul cu legea sanatatii, desi constitutia nu ii permitea acest lucru.

Amintiti-va de modul abject si impardonabil in care a jignit intregi categorii sociale: medici, judecatori, profesori, spunandu-le medicilor ca paraziteaza sistemul public, profesorilor ca muncesc destul de putin si nu merita salariu mai mare etc.

Amintiti-va de cum a calcat in picioare simboluri nationale precum Regele Mihai. Nici macar regele nu i-a scapat.

Amintiti-va de cum a mintit in 2009 ca nu se va atinge de salariile si pensiile romanilor, iar apoi le-a taiat cu 25%. A mintit pentru a ajunge din nou presedinte.

Amintiti-va cum s-au furat voturi in parlament la legea pensiilor.

Amintiti-va de grobianismul si grosolania acestui personaj malefic numit Basescu, care s-a folosit de slugarnicia unor intelectuali la fel cum s-a folosit de electricianul de pe vapor pe care l-a pus sa-l duca in spate 8 etaje – lucru povestit chiar de Basescu.

Amintiti-va cum s-a luat in direct de Raed Arafat, la TV, fortandu-l sa demisioneze.

Amintiti-va de coloneii Turcescu, Lazescu, Boureanu si ceilalti, care nici macar nu au facut o singura zi de stagiu militar.

Amintiti-va de politizarea fara precedent a tuturor institutiilor statului, fie ca e vorba de DNA, procuror general, ICR, CCR, ba chiar si directorii de scoli generale trebuiau sa fie membri PDL

Cunosc personal cazul tragic al unei profesoare brailene care s-a sinucis in urma faptului ca nu mai avea cu ce trai si fusese respinsa la o bursa pe motiv ca contracandidatul era sustinut de partid.

Daca nu vreti sa vedeti toate acestea si multe altele, e treaba dvs. Dar e pacat de tara asta. (21/7/12 11:13 AM)

MARTIRUL

Răzvan Codrescu spunea...

@ Ultimului Anonim

Eu unul mărturisesc că am cam obosit. Este, tot mai evident, un dialog al surzilor. Dacă nu puteţi sesiza că nu de vechiul comunism este vorba, ci de o clonă a lui încă şi mai perversă (pe care o vede bine toată lumea civilizată, în afară de „bizonul” valah), eu n-am ce să mai fac şi ce să mai spun. Culcaţi-vă pe cea ureche (că Iliescu e bătrîn şi bolnav, că Năstase e la zdup şi că Ponta reprezintă antiteza benignă a lui Băsescu) şi mergeţi cu USL-ul spre paradisul pe care ni-l pregăteşte! Degeaba îi strigi surdului sau orbului că dă în groapă: el ori nu te aude pe tine, ori nu vede groapa, şi se lămureşte numai după ce pică în ea şi îi ajunge scîrna la mustăţi.

Cui a încremenit în proiectul urii vindicative, nu numai un oarecare ca mine, dar nici toată Europa la un loc, nici toţi martirii luptei anticomuniste dacă s-ar scula din morminte, nici Hristos dacă ar veni din nou, nimeni nu-i poate urni gîndul şi micşora cecitatea. Dar cecitatea se plăteşte – şi o vom plăti cu toţii amarnic, suspinînd după „dictatura lui Băsescu” ca evreii din temniţele comuniste după vremurile bune de la Auschwitz. N-am cum s-o demonstrez acum, ştiu că nu vă pot convinge, dar vă rog doar atît: să nu uitaţi că v-am spus-o!

Cît despre păcatele lui Băsescu, nu văd rostul de a mi le înşira mie acum şi aici, ca într-un pomelnic disperat al autoconvingerii sinucigaşe: le cunosc foarte bine şi dovadă stă chiar acest blog, pe care sînt consemnate şi criticate fără jumătăţi de măsură, de mai bine de 4 ani încoace – vedeţi (în SUMARUL BLOGULUI) măcar După referendum (2007), Baconsky şi Baconschi (2010), România între două paradigme (2011), Pseudomorfoze contemporane ale dreptei (2012), Cîteva observaţii, în treacăt (2012), „Luptători împotriva lui Dumnezeu”? (2012).

În fine, pare că n-aţi înţeles (sau nu vreţi să înţelegeţi) mai nimic din finalul intervenţiei mele, unde spun clar că ALTERNATIVA nu mi se pare Băsescu (care e doar o problemă „de traseu” şi are deja un picior în groapă), ci că ea ar trebui urgent reconstruită (cu Băsescu sau fără).

În concluzie: eu am spus ce am avut de spus; dvs. credeţi ce vreţi şi votaţi cum vă place, iar realitatea ne va arăta, nu peste multă vreme (cînd poate nu va mai fi nimic de făcut, dar asta-i fatalitate românească!), cine s-a înşelat şi cine nu.

Dacă oamenii tineri, al căror viitor este efectiv în joc (cu tot cu al copiilor lor), nu vor să priceapă, eu unul, care, la drept vorbind, mi-am trăit traiul şi mi-am mîncat mălaiul, rămîn mîhnit-visător. Probabil că avem – şi vom avea – cu toţii ceea ce merităm (unii pentru prostia lor, alţii pentru alte păcate). (21/7/12 2:08 PM)

Lynx spunea...

Anonimii de la 10:57 si 11

Considerati ca USL mai are vreun viitor in Europa? DA sau NU. Restul de vrajeli aduse in discutie nici macar nu merita demontate.

Se vede de la o posta ca astfel de informatii sunt ingurgitate de la „baiatul cu suras fainos”.

Sau poate ca ma insel si sunteti exact genul de oameni onesti care manifestau in plina iarna pentru „binele tarii”…

Un exercitiu: USL castiga alegerile in toamna. Vor fi obligati de oameni sa bage mana in buzunar pt. pensii si salarii. Doar au capiat de atat tipat la Boc pe tema asta. Dar ei nu vor putea da banii promisi, deoarece Romania tocmai a semnat Pactul Fiscal.

Pana in 2014 care credeti ca va fi soarta USL? Spun 2014, spun prezidentiale... caci nu va inchipuiti ca sponsorii cu bani (adevaratii baietii de la butoane) vor paria pe un cal mort... in Europa... acusica in toamna...

Pana in 2014 e timp destul ca „boborul” mintit cu televizorul sa se prinda de smecherie. Astfel incat agitatia unora in borcan e inutila.

Pactul Fiscal este binele facut de Basescu pentru ca obiceiurile comuniste sa nu se repete. Asta ca sa intelegeti de ce USL-ul maraia la adresa Pactului. Nu mai merge sa cheltuim banul public, si asa extrem de putin pentru clientela de partid.

Si pana una-alta voi mai vota cand se va aplica ceea ce A HOTARAT POPORUL LA ULTIMUL REFERENDUM.

La ce bun sa merg la un referendum care ORICUM VA FI APLICAT DUPA CUM VOR MUSCHII UNUIA SAU ALTUIA? (21/7/12 2:42 PM)

Anonim spunea...

Nici eu nu vreau sa mai discut. Se pare ca unii nu pricep cat de impregnata de basism era Romania si ca USL nici nu avea cum sa actioneze altfel. Inca au ripostat slab, fata de cum ajunsese Romania dupa 8 ani de guvernare basista, in care Base era si presedinte, si prim ministru, si parlament, si ce mai era. Nu aveti decat sa-l tineti in scaun pana la pensie. (21/7/12 2:47 PM)

Răzvan Codrescu spunea...

Anonimului de la 2.47 PM

Nu pînă la pensie, ci pînă în 2014, cînd îi expiră mandatul – legal şi definitiv. Actuala lovitură de stat trebuie să eşueze, dar viitorul, evident, nu va fi al lui Băsescu (şi să sperăm, pentru binele României, că nici al lui Ponta sau Crin Antonescu). Dacă USL cîştigă la referendum, destinul european al României e compromis pe termen lung, iar 22 de ani de postcomunism s-au irosit cu brio. Dacă Băsescu reuşeşte să-şi păstreze scaunul la Cotroceni, atunci ne mai rămîne şansa (cam ultima, cred eu) ca în cîţiva ani (pînă la toamnă pare utopic) să construim adevărata ALTERNATIVĂ şi ne reînscriem, cît de cît, pe un traseu al speranţei. (21/7/12 3:06 PM)

Anonim spunea...

Nu simte chiar nimeni şi nu spune nimic cum ne pandeste din nou hidra ruseasca? (21/7/12 3:10 PM)

Anonim spunea...

Domnule Codrescu, asta cu destinul european compromis al Romaniei e o alta minciuna a lui Basescu, pe langa celelalte. Sunt multe de spus, dar nu mai am chef sa scriu. Am obosit. (21/7/12 3:21 PM)

Anonim spunea...

Si va spun eu: nu va iluzionati ca dupa 2014 Basescu va parasi politica. Are prea multe dosare ca sa faca asta. Va vrea sa devina prim-ministru, si cu sprijinul unor oameni ca dvs. va reusi. Doar s-a descurcat el intotdeauna. (21/7/12 3:24 PM)

Răzvan Codrescu spunea...

@ Anonimului de la 3.10 PM

Păi nu auziţi ce zic fraţii dvs. anonimi, deştepţi şi realişti, că chestiile astea (cu Iliescu, cu comunismul, cu ruşii) sînt basme de altădată?! Istoria de două mii de ani a românilor tocmai stă să se împlinească, în sfîrşit, cu doi Feţi-Frumoşi, Crinişor şi Victoraş, peste cadavrul ultimului zmeu (bădoiu Traianilă), de urmat neputînd urma decît paradisul (de care şi Ceauşescu era foarte aproape, dar nu ne dădeam noi seama). Iliescu se va face bine (deşi nu mai contează), Năstase va fi graţiat (şi va putea îndruma noi plagiate şi patrona seniorial mafiile reunite), Vanghelie, Voicu, Voiculescu, Vîntu, Văcăroiu, Vadim (de ce V-uri!) îşi vor căpăta cu toţii locurile de onoare în soborul sfinţilor la care merită să te închini. Mioritica „gură de rai” se va transforma (peste noapte şi ca prin farmec) în realitate cotidiană, Europa se va smeri şi ne va mînca din palmă (dacă vom voi noi s-o lăsăm), iar prostia, tolănită la soare, măiastră şi trandafirie, se va pipăi încîntată că este şi că nu doare. (21/7/12 3:53 PM)

Răzvan Codrescu spunea...

@ Anonimului obosit

Minte al dracului Băsescu ăsta, cu gura lui Barroso şi Merkel! Singurul care nu minte e Victoraş (să fie el al dracului dacă a plagiat!). Lucrurile sînt pînă la urmă clare, pe 29 ştim ce avem de făcut. Mergeţi şi odihniţi-vă pînă atunci, nu cumva să vă tremure mîna! (21/7/12 4:03 PM)

TERMINATORUL (zis şi PLAGIATORUL)

Anonim spunea...

Domnule Codrescu, dar acum sincer. Si as vrea sa-mi dati un raspuns la obiect, fara sa alunecati pe langa. Dvs. ati trait bine in toti acesti ani de guvernare basista? V-a fost bine? Sunteti multumit? Pentru ca pana la urma acest referendum nu e despre Ponta si Antonescu, ci despre Basescu. (21/7/12 4:54 PM)

Răzvan Codrescu spunea...

Nu contează ce a fost, ci ce urmează.

Şi pe urmă de unde acest primitivism de a pune totul pe seama unui om? Băsescu a făcut multe greşeli, abuzuri, gafe, dar dincolo de toate acestea a fost un întreg context (în care dacă ar fi fost la putere PSD, n-ar fi ieşit mai bine, iar acum, să zicem, aţi fi vrut capul lui Năstase, ca să vină Băsescu sau altcineva).

De fapt, aceasta este nenorocirea noastră naţională: nu gîndim politic, ci visceral. Pariem mereu, acefal, pe cîte un om (cu care la fel de convinşi dăm mîine de pămînt, ca să pariem apoi pe un altul, cu care iar ajungem să dăm de pămînt - şi tot aşa). Nu avem viziunea de sus a lucrurilor, nu ştim bine ce vrem, ne lăsăm furaţi mereu de conjuncturi, iar ţara, de 22 de ani, se duce de rîpă, cu complicitatea noastră opărită.

Dacă am fi fost un popor inteligent şi matur, am fi lichidat demult nu numai cu comunismul, ci cu toate „clonele” lui (era prima urgenţă firească de după 1989, pe care am ratat-o jalnic), am fi avut partide noi şi responsabile, toată viaţa socială s-ar fi structurat altfel (eventual într-un regim de monarhie constituţională) şi n-am fi ajuns ruşinea Europei, la rînd cu bulgarii şi cu albanezii (iar uneori chiar sub nivelul lor). Pe acest fond al nevredniciei noastre tembele, de eterni manipulaţi nevricoşi, trăind la mica ciupeală a vremurilor, FDSN/FSN/PDSR/PSD (cu toţii „sateliţii”) a fost (şi rămîne) firul ROŞU neîntrerupt al nenorocirii naţionale, de care iată, după 22 de ani de dezastru, mai avem încă naivitatea să ne agăţăm ca de o funie de salvare!!!

Nu, nu mi-a mers bine sub Băsescu, dar nu în primul rînd din pricina lui Băsescu (care sigur că a avut contribuţia lui, personală şi de gaşcă), ci din o mie şi una de alte pricini moştenite sau cumulate, care în nici un caz n-ar putea fi răspunderea unui singur om şi nici nu se pot rezolva prin îndepărtarea din scaun a unui singur om (şi mai ales printr-un puci care pune în paranteză mai toate instituţiile şi uzanţele unei democraţii şi aşa anemice şi demagogice). Şi ca să vină în loc CINE? Ce garanţii morale, intelectuale, profesionale sau chiar strict politice vi se pare că oferă nişte nulităţi patibulare ca Ponta, Antonescu, Voicu sau Voiculescu, în contraponderea lui Băsescu? Cu ce vi se par mai breji decît el, ca să merite destabilizarea întregii vieţi publice, compromiterea internaţională, recrudescenţa războiului româno-român? Chiar nu vedeţi că ne aruncăm dintr-un lac murdar într-un puţ otrăvit, sub privirile stupefiate ale întregului mapamond?

Eu unul, pînă ne vom dovedi în stare de altceva, prefer varianta soft a răului variantei hard (care şi-a probat abjecţia nu timp de 8 ani, ca Băsescu, ci timp de 22 de ani, fie că a fost la guvernare, fie că a fost în opoziţie).

Dar mă opresc aici, pentru că simt că nu pot da un răspuns destul de bun la o întrebare atît de proastă. (21/7/12 7:41 PM)

Lynx spunea...

@Razvan Codrescu,

Am convingerea ferma ca Seniorului i-ar fi placut un asemenea discurs ancorat in realism politic.

Ma puteti considera naiv, fantezist sau altcumva, insa observ din ce in ce mai rar oameni de dreapta care sa lupte pentru ideile lor.

Si-am sa ma explic. In cloaca generata de "formatorii TV" platiti de cercurile de interes ostile Romaniei profunde nu putem gasi speranta unui viitor mai bun.

Genul asta de oameni nu vor explica niciodata „boborului” ce inseamna un fond de coeziune – spre exemplu. Vor aplauda mereu nationalismul bolnav gen: „Ce i-a zis-o lu' Merkel, frate!”. Evident, uitand cam cati oameni muncesc in Europa asta mult hulita – inclusiv de ortodocsii "subtiri" de pe bloguri gen Razboi intru Cuvant – si care au tinut familiile romanesti la un nivel aproape decent. Sa ne gandim ce s-ar intampla daca maine dimineata s-ar trezi nationalismul catolic (sic!) si ar spune: „Avem somerii nostri, romanii sa plece la ei acasa!”. 4 milioane de romani in Romania cu somajul din 2012. Ce ziceti? Ar fi Apocalipsa in direct?

Dv. oricum sunteti constient de aceste aspecte si de aceea si puteti avea o viziune senina, neincarcata de "fanariotism orthodoxist". Cel putin asa va simt eu. Un intelectual fin cu inima deschisa suferinteleor aproapelui. Ceea ce gasesti destul de rar printre oamenii inzestrati. Mintea toceste inima in multe cazuri concrete de viata.

Altfel, ce sa spun? Speram sa fim cat mai multi de dreapta care sa suportam cu fruntea senina lagarul socialist in curs de dezvoltare multilaterala.... pe noi culmi de civilizatie... Membrii PDL si PNL trebuiau sa stea pe baricade zi si noapte ca sa apere democratia de lupii comunisti.

Ma uit cu tristete catre membrii de partid care stau pe la mare si au superfirme cum asteapta de la poporul amarat sa defileze in strada si sa-si tipe deznadejdea, saracia...

In ast timp observam de vreo cateva luni filme de scurt metraj in regia lui Felix.

Oamenii au murit… nimeni nu sprijina huzurul membrilor de partid cu carnet care au case, masini, vile, firme, nepoti, veri, amante pe carca fraierului care striga.

Cei care inca mai striga articulat sunt putini.

Aia de striga pe 50 de lei ziua, un pachet de tigari, o shaorma si o apa minerala sunt copiii spirituali ai alora care turnau la securitate in anii 70 ai secolului trecut. Atunci isi turnau semenii, acum isi manipuleaza semenii pt. un sprit si o tigara.

O demnitate DEMNA de cei mai demni oameni pe care DEMNITARII ar trebui sa-i faca demnitariu atunci cand or avea nevoie de votat la 2 maini. Pt. asta nu-ti trebuie scoala, pregatire, ci o spoiala de... DEMNITATE...

Astia se rascoala ca i-a saracit x-ulescu, in timp ce ei se vand pe o Cola ca sa manipuleze felix "bazinele electorale" de mutanti... (21/7/12 9:06 PM)

Cristina spunea...

Domnule profesor, cred că ar fi folositor şi vă rog şi eu, ca şi domnul Iulian P., să postaţi şi pe pagina principală ce aţi scris aici în comentarii. (21/7/12 9:08 PM)

Anonim spunea...

@ Razvan Codrescu

Aveti perfecta dreptate ca adevaratii vinovati de situatia in care am ajuns sunt liberalii care unindu-se cu pesedistii nu mai avem alternativa fata de P.S.D. si P.D.L. Nu mai vrem P.D.L. si Basescu, dar daca votam U.S.L., votam de fapt P.S.D. Se poate spune ca Crin Antonescu ne-a furat Partidul Liberal si cu el orice posibilitate de a ne opune la comunism (ca si Basescu tot fost comunist este). In aceste conditii, mai bine sa nu votezi. (21/7/12 9:31 PM)

Răzvan Codrescu spunea...

Mă rog, atunci nu votaţi: e şi acesta un drept pe care ţi-l dă democraţia. (21/7/12 9:41 PM)

Anonim spunea...

Posibile consecinte la cea ce s-a intamplat:

Nerecunoasterea in Occident a diplomelor romanesti.

Iesirea de pe piata romaneasca a mai multor investitori (asta inseamna pierderea locurilor de munca, cresterea cheltuielilor cu somajul, pierderea de taxe si impozite la buget).
Blocarea sau diminuarea fondurilor europene pe o anumita perioada sau total (aceeasi insemnatate ca mai sus).

Declararea Romaniei ca tara cu risc (inseamna restrangerea pietelor de creditare si

imprumuturi pe durata scurta si cu dobanzi mari).

Asta doar pentru ce s-a intamplat pana acum, daca nu se potolesc, nici nu pot sa ma

gandesc (scuzati rima).

De ce s-a facut totul cu atata graba? USL avea guvernul, avea majoritate parlamentara, Basescu nu mai avea decat gura, la care romanii se uitau din ce in ce mai putin. Veneau alegerile din toamna, unde aveau toate sansele sa obtina un scor iliescian si apoi, pana la sfarsitul anului, il puteau debarca si pe Basescu in uralele poporului proletar. Totusi s-au grabit asumandu-si riscuri mari pentru ei si pentru tara. De ce sa actionezi ca si cum ai fi disperat? Pentru ca in septembrie trebuie numit un nou procuror general, mandatul lui Kovesi expirand in acea luna, iar numirea o face presedintele tarii. Daca nu se pune un baiat bun pe locul acela, dosarele penale care au inceput sa-si faca efectul nu vor putea fi oprite si multi stimabili ar putea deveni colegi cu Nastase (Adrian, desigur). Iata acum luminat si cazul doamnei Placinta si al altor parlamentari care si-au amintit ca noi nu suntem doar urmasii dacilor si al romanilor, ci si ai popoarelor migratoare. Viorel (21/7/12 10:08 PM)

Iulian P. spunea...

@ Viorel

Excelenta observatie! La asta nu ma gandisem! (21/7/12 10:15 PM)

12 DIN CĂRŢI

Anonim spunea...

De fapt totul este pentru Nastase si ca sa se previna sa nu pateasca si altii ca el. Cand vor avea toata puterea, ii vor da drumul, pentru ca daca se duce Iliescu, el ramane "Naşul" tuturor mafiilor neocomuniste. Si ca sa ii dea drumul se vor folosi de Crin Antonescu, care aceasta e conditia cu care a ajuns la Cotroceni. (21/7/12 10:25 PM)

Răzvan Codrescu spunea...

Unui Anonim nepostat:

Dacă aţi început prin a vă lămuri atît de bine asupra mea, poate urmaţi prin a vă lămuri şi asupra altor chestiuni, de mult mai mare importanţă. E ceea ce vă doresc sincer, chiar dacă nu-mi sînteţi şi nu vă sînt simpatic. (22/7/12 1:38 PM)

Anonim spunea...

Istoricul anti-comunist, poetul si eseistul Marius Oprea, cercetator al arhivelor securitatii si supranumit pe drept cuvant "Vanatorul de securisti", autorul binecunoscutei carti despre martiriul poetului Vasile Voiculescu, publica acum o carte in care dezvaluie cititorilor "adevarata fata a lui Traian Basescu", carte care prezinta ascensiunea personajului Basescu si relatiile sale cu fosta securitate. Cartea va fi distribuita luni impreuna cu ziarul Jurnalul National. Mai jos un scurt fragment:

„Aşa arată Traian Băsescu, cum îl văd eu, autorul acestor rânduri. Un Alexandru Macedon care a câştigat bătălie după bătălie cu sine, ajungând la graniţele demnităţii umane. De aici încolo, a început războiul său cu ceilalţi. Mai întâi prieteni sau colegi de partid, pe care i-a trădat pe rând, în numele victoriilor sale. Al cuceririlor sale. Apoi războiul cu un guvern şi o coaliţie din care a făcut parte, apoi cu oraşul pe care îl câştigase în stilul său, într-un iureş sălbatic şi al cărui cadavru l-a lăsat soldaţilor săi credincioşi, să îi fie jefuite podoabele şi să fie purtat în suliţele puterii, profitului şi mândriei de cuceritor. Ajuns pe tronul imperial, s-a arătat la fel de gol sufleteşte faţă de consilierii săi, de care s-a folosit şi pe care i-a lepădat rând pe rând. Apoi a făcut ceea ce ştia deja, cu o ţară întreagă. Are însă o singură problemă. El nu e Alexandru Macedon. Cu toată oştirea credincioasă şi sicofanţii săi, a rămas un împărat gol; iar noi nu suntem învinşi”. (22/7/12 2:11 PM)

Răzvan Codrescu spunea...

E bine să se ştie care-i treaba şi cu „răul mai mic”. Cred însă că şi la d-l Marius Oprea (pentru care am altminteri tot respectul) primează de data aceasta plata unor poliţe (e cel luxat de Băsescu prin numirea lui Tismăneanu la IICCR – ceea ce a fost, într-adevăr, o mare porcărie). În acest an electoral (şi mai ales înainte de referendum) impactul cărţii îi poate fi fatal Matelotului, dar nu s-ar putea spune că nu şi-a făcut-o singur. Nu faptul că el şi-ar plăti păcatele e problema, ci faptul că acest lucru se răsfrînge grav asupra ţării, avînd în vedere contextul creat şi cine-i sînt „succesorii”. (22/7/12 3:16 PM)

Lynx spunea...

http://www.napocanews.ro/2011/01/marius-oprea-alianta-pnl-pc-anus-contra-naturii.html

http://www.reportervirtual.ro/2011/03/marius-oprea-a-cerut-demisia-conducerii-pnl.html

http://www.revista22.ro/pleaca-marius-oprea-din-pnl-9657.html

Avand in vedere ca dl.Oprea este un apropiat al dlui.Tariceanu, este greu de stiut ce fel de joc practica acum.

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-8196940-spun-antisecuristii-din-pnl-despre-alianta-partidul-conservator-dan-voiculescu.htm

Mai ales daca ne gandim cam cata sustinere americana poate avea un partid care vroia sa retraga trupe NATO la un moment dat.

http://forum.arci.ro/printthread.php?tid=713

Statele, ca si firmele, au nevoie de oameni de cuvant si predictibili. Nu sa spuna azi ceva, maine altceva...

Europa a bagat in buzunarele muncitorilor romani din afara granitelor peste 800 de milioane de euro profit lunar. Adus in tara sau nu, nici nu mai conteaza. Daca inmultim cu vreo 5 ani de cand am intrat in UE, observati cam ce beneficiu are Romania numai din faptul ca poate munci in UE. De alte beneficii nu mai discut.

Ca tot se vaita unii ca avem 100 de miliarde datorie externa. Din care doar 22 este a statului, restul – plasme, masini, case, bashini...

P. S. Am calculat ca orice roman care munceste in afara poate strange 200 de euro lunar din salariul castigat.

Orice tip care a facut ASE-ul va poate da cifre mult mai bune decat calculul babesc facut de mine si care vrea sa astupe gargara nenorocita a euro-scepticilor.

Nu-i mai pun pe baietii care au devalizat UE pe alte cai decat cele cinstite. Asta ca sa nu se trezeasca vreunul sa spuna ca ii pun si pe "someri". Banii castigati de unele bande depasesc cu mult imaginatia multora care se uita la filmele americane.

De aceea tin cont de ceea ce spune UE, pentru ca avem beneficii mult mai mari decat vor sa ne lase sa credem baronetul romanesc cu firme care castiga licitatii participand doar ei singuri.

Si Polonia si Cehia sunt 2 tari care arata ca prin coruptia redusa a politicienilor lor beneficiile UE sunt IMENSE.

Nu sunt totusi un fan neconditionat, dar nici vreun platon sau luptatorintrueuroscepticism care nu vrea nemti la conducerea UE, dar banii lor sunt bineveniti.

Poate ca apropierea de crini te face sa vezi rosu cand auzi de nemti sau de Tismaneanu.... dupa caz... caci si istoricul Oprea tot de Tismaneanu se loveste in viata de zi cu zi...

Incurcata mai e si politica asta... (22/7/12 4:31 PM)

Anonim spunea...

Domnule Codrescu, stati putin!

Cartea domnului Oprea se bazazeaza pe documente. In lumina acestui fapt, nu puteti compara pe Antonescu si Ponta cu Basescu. Antonescu si Ponta NU au avut trecutul mai mult decat tulbure si dubios al domnului Basescu. Ponta in 89 era elev de liceu.
Iar Antonescu un tanar profesor de istorie. Pe cand Basescu era deja uns cu toate alifiile. Nu putem compara trecutul tulbure al lui Basescu cu cel al domnilor Ponta si Antonescu. Haideti sa fim sinceri! (22/7/12 4:45 PM)

Răzvan Codrescu spunea...

Sînt parţial de acord, dar iarăşi nu vedeţi esenţialul: nu Ponta şi Antonescu contează (ei nu sînt decît pionii de serviciu ai unor jeguri ante- şi post-decembriste pe lîngă care impurul Băsescu e aproape un îngeraş), ci „mogulii” şi mafiile securisto-peceriste dindărătul lor, care au făcut pui la fel de abjecţi ca ei şi au cu adevărat „pîinea şi cuţitul”, în ignoranţa sau laxitatea unui electorat care pare să nu fi învăţat nimic din experienţele trecutului şi să fi uitat pe ce lume trăieşte.

D-l Marius Oprea e un om onest şi nu cred că m-ar contrazice în această privinţă. Dumnealui şi-a propus să arate cît de pătat este Traian Băsescu, dar fiţi sigur că nu ignoră că sînt mulţi alţii infinit mai pătaţi (atît de mulţi şi atît de pătaţi, încît d-lui Oprea nu i-ar ajunge şapte vieţi ca să le scrie tuturor rechizitoriile). (22/7/12 6:26 PM)

Anonim spunea...

Domnule Codrescu, partial sunt de acord cu dvs. Dar si dvs. uitati ca PDL este un partid atat de corupt, si ca in spatele lui Basescu este o intreaga clica care a fost hranita si asteapta sa fie hranita in continuare. Numai cateva nume: Blaga, Udrea, Berceanu, Videanu, Boureanu, Stolojan, Valeriu Stoica, Ioan Oltean, Ridzi, Anastase, Falca, Casuneanu, Popoviciu, Canacheu, Blejnar, Codrut Marta, Cocos, Pinalti, Basescu insusi care are cateva dosare inchise de mare coruptie. Si sunt doar cateva nume. Lista poate continua. Astfel ca eu nu cred ca la ora actuala exista vreun partid mai corupt (daca PDL poate fi numit partid, caci nu are doctrina). (22/7/12 9:55 PM)

Anonim spunea...

Si i-am uitat pe Fratii Paunescu de la B1 TV, pe Elan Svartenberg si alti moguli basisti, dar pe care Basescu nu i-a atacat niciodata fiindca erau de partea lui. Aceasta ipocrizie nu o pot suporta la Basescu. (22/7/12 10:00 PM)

Răzvan Codrescu spunea...

Vajnicule Anonim (mă tot întreb de cine vă ascundeţi; nu cumva de dvs. înşivă?), n-o să mă apuc eu acum să neg că PDL-ul e plin de corupţi sau să susţin că Băsescu ar fi vreun cavaler fără pată şi fără reproş. Dar nu despre asta e vorba aici şi acum (cum daţi semne că probabil n-o să înţelegeţi niciodată, dar poate că vor înţelege alţii). Lăsînd la o parte că e cel puţin o nerozie să-i pui pe acelaşi plan, în materie de corupţie, pe un Valeriu Stoica şi pe o Elena Udrea, sau să i-i pui în cîrcă lui Băsescu pe fraţii Păunescu, vă pot da şi eu o listă, încă şi mai lungă, cu corupţi notorii din PSD (iar liberalii nu duc nici ei lipsă, dacă ar fi să ne gîndim numai la Dinu Patriciu), dar, încă o dată, aici nu este vorba de validarea PDL-lui, nici de soarta personală a lui Băsescu (în pielea căruia n-aş vrea să fiu nici pentru toată averea lui Năstase), ci de un abuz antidemocratic şi anticonstituţional (corect definit ca lovitură de stat) fără precedent în istoria postdecembristă a României, cu efect dezastruos pentru imaginea şi creditul ţării în Europa şi în lume (americanii nu-s mai puţin critici decît Barroso şi Merkel, iar ambasadorul lor a spus-o clar, printre primii), dar şi mai îngrijorător pentru viitorul apropiat de acasă, unde se profilează, cu complicitatea abjectă şi larvară a cutrei liberale, o dictatură securisto-peceristă de o insolenţă de-a dreptul sovietică şi în faţa căreia nu va mai exista nici o opoziţie semnificativă (în condiţiile în care liberalii le sînt „tovarăşi de drum”, iar de PDL, mai mult ca probabil, se va alege praful).

Dacă Băsescu cîştigă referendumul, atunci rămîne măcar o polaritate (provizorie şi păguboasă, recunosc, dar totuşi polaritate), iar percepţia externă se mai ameliorează puţin. Pe de altă parte, USL va primi un semnal că electoratul mai are un dram de luciditate şi responsabilitate, care nu permite cuiva să-şi facă discreţionar de cap pe spinarea ţării şi să pună în paranteză fragila democraţie cîrpită, cu chiu, cu vai, în aceşti 22 de ani de ratări succesive şi de sinucigaş război româno-român.

O să-mi spuneţi că şi Băsescu a sfidat regulile democraţiei şi a săvîrşit abuzuri care nu-i pot fi iertate. De acord, numai că totuşi s-a menţinut în nişte limite, dovadă că n-a stîrnit niciodată, în 8 ani, o reacţie din partea Europei şi a întregului mapamond de felul celei pe care au reuşit s-o stîrnească useliştii în numai două luni. Sînt evidenţe pe care numai cine nu vrea nu le vede. Şi încă o dată: aceasta în condiţii de provizorat şi cu opoziţie prezidenţială; dar de ce vor fi în stare în clipa în care vor fi legitimaţi prin alegeri şi Cotroceniul va şi el al lor?

Despre asta este vorba aici, vajnicule Anonim! Şi de la această minimă luciditate a bunului simţ ne împiedică „simptomul Feldioara”... (22/7/12 11:13 PM)