Blogul lui Răzvan Codrescu

Răzvan Codrescu: poet, traducător şi eseist de orientare tradiţionalistă, promotor al principiilor şi idealurilor dreptei creştine, fără să fi fost membru al vreunui partid politic nici înainte şi nici după 1989, a debutat publicistic în 1985, cu eseul "Don Quijote şi Prinţul Mîşkin" (în revista "Luceafărul", an XXVIII, nr. 39, p. 8), şi editorial în 1997, cu volumul de eseuri "Spiritul dreptei. Între tradiţie şi actualitate" (Editura Anastasia, Bucureşti).

sâmbătă, august 28, 2021

ÎI CREDEM PE SFINȚI?

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

miercuri, august 25, 2021

ȘTIAȚI POVESTEA LUI KHALED AL-ASAAD?

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

În genunchi, în așteptarea decapitării

18 august 2015: arheologul sirian Khaled Al-Asaad și-a sacrificat viața pentru a proteja tezaurul Antichității de Statul Islamic.
Șef al săpăturilor arheologice de la Palmyra, el a refuzat să dezvăluie locația comorilor antice de la Tadmur (Palmyra modernă), pe care le-a ascuns înainte de sosirea ISIS. A fost decapitat în piața din fața muzeului la care a lucrat mai bine de 50 ani. Corpul său mutilat a fost apoi atîrnat de un semafor.   

luni, august 23, 2021

INTERMEZZO LIRIC: CRUCEA DE SINE

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

sâmbătă, august 21, 2021

VASILE BĂNESCU DESPRE „ȚAMBALUL IDEOLOGIC”

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

ȚAMBALUL IDEOLOGIC ȘI ARMONIILE REALITĂȚII

În peisajul pestriț al bîlciului deșertăciunilor virtuale de la noi este, desigur, mare aglomerație, dar loc pentru oricine. 
Unii dintre emitenții unor mesaje ofensatoare la adresa comunității creștine majoritare, din care se laudă că fac parte, la adresa Bisericii Ortodoxe, criticată pentru fidelitatea ei față de litera & spiritul Evangheliei și suspectată în mod tîmp de „talibanism”, dar și la adresa unor reale personalități publice ale culturii române (precum savantul european Adrian Papahagi, sau eruditul teolog și scriitor Mihail Neamțu), calomniate din cauza poziționării ferme față de firesc și valori umane validate de istorie, asemenea inși cu vocația anonimatului perfect și care în absența mass-media românești chiar ar fi reușit să și-o împlinească, asemenea personaje ajung să fie invitate în emisiuni tv, să fie tratate ca și cum ar exista profesional sau cultural, ca și cum ar avea vreodată ceva de spus, deși absolut nimic în afara stridentei apartenențe ideologice nu-i recomandă. 
Apartenența entuziastă la ideologia vremii e instrumentul de parvenire socială pentru acest gen de oameni, experți în teoria nimicului absolut. Oameni pe a căror implicare fără scrupule s-a edificat cîndva socialismul, care detestă exact aceleași lucruri denunțate azi de ideologii lui metamorfozați în activiști civici cu aere universitare: trezvia morală, excelența profesională, fidelitatea față de valorile nenegociabile ale creștinismului, rezistența la spălare pe creier prin politici egalitariste sau, mai recent, rezistența la acceptarea aberației transgenderiste și a sexualizării minții copiilor în școală.
Asemenea personaje care într-o societate sănătoasă axiologic nu ar deveni niciodată vizibile, voci afirmate exclusiv prin activism ideologic setat să bruieze spațiul dialogului public cu teme din agenda progresismului cristofob și lgbt-ist alergic la ordinea morală a firescului, acești ipochimeni devin prezențe publice cu adevărat toxice pe măsură ce ramificata lor impostură e validată mediatic și mesajul lor agramat & otrăvit e preluat ca reper de discuție.
Acești omeni care se vor face mereu de rîs certîndu-se cu realitatea, cu adevărul obiectiv, cu tradiția culturală și religioasă, cu Biserica, nu merită doar o terapeutică ironie trecătoare, ci și compătimirea noastră constantă. Sînt atît de singuri în prizonieratul minciunii lor!