NERVI DE PRIMĂVARĂ

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Fotografie împrumutată de pe internet

Acum, că s-au furat şi statuile din Copou şi se defrişează (cu voie de la Primărie) şi teii sau castanii din centrul Iaşilor, primăvara poate să vină liniştită în ţara trandafirilor de toate nuanţele şi a crinilor trandafirii: totul e în firea noastră, nimic nu s-a schimbat şi nu se schimbă în "eterna şi fascinanta Românie", chiar dacă jocul de măşti de pe scena politică pare să aibă vioiciunea lui imundă şi seren sinucigaşă (tot semn al neschimbării, cel puţin de la Nenea Iancu încoace). Ne-am eliberat, cu umor corlăţenesc, şi de obsesia Schengen-ului, iar Ponticele lasă deschisă calea Tristelor pentru orice potenţial Ovidiu exilat la marginea barbară a Europei şi nevoit să înveţe limba geţilor (şi năravurile lor).

În lumea largă, primăvara trece drept anotimpul speranţelor, al reînvierii lăuntrice şi ambientale. La noi rămîne mai ales anotimpul asteniilor ("Nervi de primăvară") şi al nostalgiilor oteviste (din care, în loc să se aleagă praful şi pulberea, s-a ales frumuseţe de partid populist, cu reprezentanţă parlamentară!). Somnul raţiunii, conjugat cu cel al naţiunii, naşte, cînd iliescian, cînd diaconeşte, monştri la puterea a doua ("ai noştri, dintre noi, pentru noi").

Cum pînă şi mitocănia semioligofrenică a lui Gigi Becali (urmez definiţiei date de d-l Djuvara) a ajuns să se ieftinească, fiind prea asemănătoare turpitudinii din teritoriu şi prea monotonă în "morţii mă-sii" şi în "mama dracilor" (exorcizaţi periodic prin arsanale athonite), am muri plictisiţi de propria turmentare cetăţenească şi de propria banalitate infracţională dacă nu ne-ar ţine treji, în prag de primăvară, preocuparea de perspectivele libertăţii lui Adrian Năstase ("infractorul care se crede deţinut politic", cum l-a definit cineva mai deunăzi), "martirul" de serviciu al neocomunismului triumfător la sate şi oraşe, asimilat de d-na Lucia Hossu-Longin cu nefericitul de Iuliu Maniu ("Memorialul Durerii" fiind nimic pe lîngă durerile memoriei mioritice). Ne vom plictisi însă, pînă la primăvara viitoare, şi de "cazul Năstase", care va reintra treptat şi pe nesimţite în digestia curentă a "sistemului ticăloşit" (mai ales că lui Băsescu îi expiră Traianida, rămasă neisprăvită ca mai toate epopeile din ţara lui Papură-Vodă - cu excepţia psihanalizabilă a Ţiganiadei, căreia ar trebui să i se spună astăzi Rromaniadă, căci, vorba filosofului, pînă la urmă nu se ştie... "cine dă şi cine primeşte").

E primăvară şi crapă mugurii în pomii lăudaţi, noi ne vedem de treburile noastre şi Europa de treburile ei, ungurii (scoşi pentru prima oară din cărţi după 1989) se resemnează să ne muşte de fund şi să ne înţepe cu steguleţe, bulgarii ne ţin isonul în bucuria de a nu fi chiar albanezi, ruşii par rezonabili (cu tot cu fraţii "moldoveni") şi tovărăşeşte disponibili, chinezii salvează mitul comunismului cu mijloace capitaliste, iar americanii salvează capitalismul cu abuzuri "justiţiare" de tip comunist (dar şi cu "revoluţia homosexuală" la nivel de ambasadă, promovată diplomatic şi democratic, ca şi Halloween-ul, prin şcolile şi liceele "neantului valah"). Nu vă mai spun ce fac arabii şi evreii (prietenii ştiu de ce!), dar orice ar face ei, sau iezuitul franciscan de la Roma, sau oricine altcineva, primăvara e primăvară şi nimeni nu ne-o poate fura, putem să ne pregătim în pace, pe fondul postului pascal, pentru sărbătorirea zilei de 1 Mai (cu toate "punţile" necesare), să putem chefui şi noi ca nişte buni creştini ce sîntem, de să răsune de manele "Grădina Maicii Domnului" şi să sfîrîie grătarele ca în vremurile bune (fie şi cu mititei din carne de cal, ca să le dăm cu sîc din Isarlîk franţujilor şi englejilor calomnioşi, puşi să ne frece ridichia şi să ne încurce borcanele!).

Ah, "primăvară, mama noastră", ce ne-am face noi fără tine, fără dulcile tale astenii, fără "nervii" tăi sublimi şi extatici, care ne dau cel mai deplin sentimentul reconfortant că "vom fi ce am fost şi mai mult decît atît", dar că nu vom fi niciodată, în ruptul capului, altfel şi altceva, nici de-ar veni Hristos a doua oară şi nici de-ar pieri Uniunea Europeană şi s-ar institui Statele Unite ale Europei sau raiul pe pămînt?!

N-am eu condei pentru atîta primăvară daco-romană, francofonă şi majoritar ortodoxă, iar dacă am uitat ceva esenţial (şi sigur am uitat), treceţi cu condescendenţă în contul primăverii viitoare, că, vorba poetului, "toate-s vechi şi nouă toate"... şi nu ne-au intrat - ba nici n-or să ne intre - primăverile în sac!

Răzvan CODRESCU 

(text apărut iniţial pe

PLATFORMA ROST)

ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (LIV)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

2000

SUPĂRĂ REALITATEA

SAU FORMULAREA EI? [1]

Conflic­tul des­chis dintre realităţi şi ideologii, pe care l-am identificat nu o dată în lumea contempo­rană, stă la origi­nea multor neînţelegeri şi neîmpli­niri, atît în sfera politico-socială, cît şi în cea cultural-spirituală. În acest conflict curent se încadrează şi recenta controversă – prea puternic politizată – privitoare la titulatura de “Biserică naţională” ce se cade acordată Bi­se­­ricii Ortodoxe Române, pe temeiuri deopotrivă diacro­nice (tradiţia bimilenară) şi sincronice (predominanţa sta­tistică actuală).

Sintagma este neagreată pe de o parte de către fra­ţii greco-catolici, pe de altă parte de către politrucii noii stîngi occidentalizante (din nefericire, singurii adversari politici cu oarecare pondere ai stîngii de extracţie comu­nistă, atîta vreme cît o dreaptă reală şi consistentă lipseşte de pe scena politică românească, în ciuda eforturilor lăudabile de structurare ideologică şi or­ga­­nizatorică a Uniunii Forţelor de Dreapta [2]).

Întrucît nici greco-catolicii (ostili inerţial prima­tului ortodox) şi nici micile formaţiuni de dreapta (favo­ra­bile Bisericii majoritare) nu reprezintă o pondere de luat în seamă în societatea românească de azi, lupta se poartă, de fapt, între cele două mari ramuri ideologice ale stîngii: cea tributară democraţiei globaliste de obedienţă “euro-atlantică” (stînga “futuristă”, cu tentă de elitism intelectual) şi cea tributară nostalgiilor şi/sau intereselor naţional-comuniste (stînga “paseistă”, cu tentă de popu­lism gregar). Apărătorii publici extra-bisericeşti ai “cau­zei ortodoxe” sînt, în aceste condiţii, mai cu seamă de-alde Ion Iliescu, Corneliu Vadim Tudor, Gheorghe Funar, Teodor Meleşcanu, Virgil Măgureanu, Adrian Păunescu şi mulţi de aceeaşi teapă (fie politicieni, fie “dalmaţieni” intelectuali de genul unui Răzvan Theodorescu, veche “so­prană de coloratură” a lui Ion Iliescu).

Să fie mai puternic instinctul religios al foştilor comunişti şi securişti, crescuţi la şcoala ateismului mar­xist şi constituiţi astăzi în mafie conservatoare? Să fim serioşi! Raportul lor cu Biserica (şi cu Tradiţia în genere) este unul pur conjunctural şi demagogic, explicabil prin fronda mai generală faţă de principiile ideologice ale Occidentului şi prin foarte pămînteşti calcule de ordin electoral (exploatarea propagandistică a sensibilităţii populare faţă de “numitorul comun” al unei apartenenţe trans­individuale). Ei văd în “popime” (pe care o dispre­ţu­iesc în sinea lor) nişte posibili şi naivi “tovarăşi de drum”, utili în strategiile de manipulare sentimental-populistă a “massei electorale”. Pentru oamenii Bisericii ar fi o gafă de proporţii, compromiţătoare pe termen lung, să se com­placă şi să coopereze cu asemenea “apologeţi”; îmi place să cred că instituţia noastră bisericească domi­nantă, ve­gheată de Duhul Sfînt, e lucidă în faţa unor astfel de curse de “bunăvoinţă” fariseică, ea avînd sufi­ciente resurse proprii de a se apăra în faţa agresiunilor ideologice, spri­jinită de elita morală şi intelectuală a “lai­catului ortodox”.

Cert rămîne un lucru: neo/cripto-comuniştii noştri, jucînd în stilul lor perfid cartea “naţionalismului orto­dox”, n-au azi mai mult instinct religios decît ieri, dar dovedesc a avea instinct politic. În vreme ce tabăra stîngii democrate anticomuniste, forţînd onctuos şi aproape de­ce­rebrat graţiile Occidentului secularizat, dovedeşte a nu avea, în context românesc, nici instinct religios, nici in­stinct politic! Cum poate crede cineva că se poate juca nepedepsit cu o întreagă tradiţie naţională şi cu instituţia care – nemaivorbind de dimensiunile ei mistice – con­tează pe majoritatea zdrobitoare (de aproape 90%) a celor ce şi-o asumă confesional, ca şi pe un credit public atestat constant de toate sondajele ultimului deceniu?! Şi toată această frondă antiortodoxă (ceea ce va să zică, politi­ceşte vorbind, antimajoritară) pe fondul şi apoi în prelun­girea unei guvernări “democrate” dezastruoase (amendate ca atare, de altfel, prin penibilul eşec electoral din anul 2000, conjugat cu ascensiunea compromiţătoare a extre­mis­mului vadimist [3])! Că democraţii noştri nu-s prea reli­gioşi şi nici prea mîndri de identitatea istorică creştin-ortodoxă a poporului român, asta încă se mai poate înţelege, cu implicită tristeţe; dar că sînt atît de lipsiţi de tact politic ele­mentar, asta e mai greu de înţeles, ba chiar scandalos şi ridicol, la nişte oameni care au pretenţia de a accede la guvernare, de a orienta şi de a impulsiona o ţară hăcuită şi pusă pe butuci!

Ceea ce pare să caracterizeze foarte păgubos clasa poli­tică şi intelectualitatea noastră cu pretenţii de purism democratic este divorţul iresponsabil de realităţile orga­nice româneşti, nu doar din perspectivă diacronică, dar şi din perspectivă sincronică. Altfel spus, se face abstracţie şi de trecut, şi de prezent, în numele unui viitor ipotetic, întemeiat doar pe cîteva lozinci ideologice de import occidental, colportate inabil, cu patosul imitativ al conştiinţelor complexate. Numai că realităţile nu pot fi desfiinţate prin decret ideologic. 

Scoasă de sub grila gîndirii marxiste sau marxi­zante (de care ideologiile dominante ale momentului, deşi se vor anticomuniste, sînt pervers contaminate), naţiunea este o realitate fundamentată metafizic, transmisă genetic şi desfăşurată istoric. De aici legitimitatea firească şi o­biec­tivă a naţionalului, cu entităţile “specifice” derivate: Stat naţional, Limbă naţională, Cultură naţională, Biserică naţională etc., definite diacronic prin Tradiţie, iar sincro­nic prin structura etnică de bază a spaţiului-matcă. Desigur, naţiunile moderne sînt mai puţin “pure”, deve­nind entităţi deschise, dar nu indeterminate. Toate acestea sînt, pînă la urmă, lucruri de bun-simţ, pe cît de simple, pe atît de fireşti. Ele ţin, în termeni laici, de ordinea Na­turii, iar în termeni religioşi, de ordinea Creaţiei divine. Adică de ordinea generală a realităţii obiective, oricum am interpreta-o. Or, problemele se ivesc – nota bene – nu atunci cînd Omul se conformează Realităţii, ci atunci cînd Omul violentează Realitatea. Realismul împacă, idealismul dez­bină. Să ne fie nouă de trebuinţă o nouă dezbinare? Oare în cazul sintagmei de “Biserică naţională” – supără reali­ta­tea sau formularea ei? Sau poate sîntem supăraţi pe Dumnezeu Însuşi, Care a rînduit ca lucrurile să stea aşa şi nu altfel? Desigur, nimeni nu e somat să răspundă cu voce tare…

Răzvan CODRESCU

[1] În revistă, articolul a purtat supratitlul “O controversă românească în Anul Marelui Jubileu” şi subtitlul explicativ “Contestarea sintagmei de «Biserică naţională» ca indice simptomatic al unei mentalităţi falimentare”. O variantă mai scurtă a textului apăruse, cu titlul “[În recenta controversă asupra sintagmei de «Biserică naţională»] Ne supără realitatea sau formularea ei?”, în Ziua, serie nouă, anul VI, nr. 1604, sîmbătă 25 septembrie 1999, p. 8. [Nota Blog]
[2] Era perioada în care UFD părea o promiţătoare alternativă politică de dreapta şi în care m-am şi ocupat de noua serie a revistei Generaţia Dreptei, din care nu au apărut însă decît două numere: pe aprilie şi mai 2001 (un al treilea, cel pe iunie, deşi definitivat, nu s-a mai putut tipări, din motive pecuniare). [Nota Blog]
[3] Erau momentele penibile în care un Gabriel Liiceanu sau o Doina Cornea, răspunzînd cu tragicomică naivitate diversiunii neocomuniste, îl susţineau patetic pe Ion Iliescu, pe care ne îndemnau disperaţi să-l votăm, ca nu cumva “să iasă Vadim”! [Nota Blog]

* Răzvan Codrescu, “Supără realitatea sau formularea ei? Con­testarea sintagmei de «Biserică naţională» ca indice simptomatic al unei mentalităţi fali­mentare”, în Puncte cardinale, anul X, nr. 12/120, decembrie 2000, p. 9. Versiunea definitivă a textului se găseşte în cartea mea Recurs la Ortodoxie (Editura Christiana, Bucureşti, 2002, pp. 65-68), sub titlul “Neam şi Biserică” (aici am reprodus textul din volum, dar am păstrat titlul din revistă).

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) – “Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo religiosus” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la Paris”   (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile internaţionale” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat moral” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – “Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – “Aspecte ale dialogului religie-cultură…”

 (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – “Puncte cardinale 100”: “La aniversară”, “Măcel de Buna Vestire”, “Marginalii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – “Cronica unei gafe editoriale” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XL) – “Epica Holocaustului…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – “Lecţia americană” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – “Demonizarea Americii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – “«Dictatura bunului simţ»…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – “În sfîrşit, Acasă…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – “Anul Eminescu”, “Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – “Cine eşti dumneata, domnule Neştian?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – “Demitizarea” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – “Maxime Egger: Cum am devenit ortodox” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – “Marea iertare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (L) – “Maica Mihaela” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LI) – “Un luceafăr pe columna cezarilor” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – “Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului” (2000)

INTERMEZZO LIRIC: TREI RONDELURI TÎRZII

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

I

Iubirile, cu vremea, se duc şi nu mai vin,

şi-albeşte-n noi durerea din creştet pînă-n poale,

iar visul peste noapte întinde braţe goale,

uituc de sine însuşi şi morţii mai vecin.

E rău şi de-amintirea ne dă parşiv tîrcoale

cînd ştim că orice-am face, mai mult sau mai puţin,

iubirile, cu vremea, se duc şi nu mai vin,

şi-albeşte-n noi durerea din creştet pînă-n poale.

Ce-a fost desfăt n-alină ce este astăzi chin,

nici nu-i e dat ca morţii să-i stea cumva în cale,

nici n-are loc la masa ospăţului divin,

căci cît ar fi de multe, de mari, de ale tale,

iubirile, cu vremea, se duc şi nu mai vin.

II

De biruinţa-nfrîngerilor greu,

se-ntoarce Don Quijote ca să moară,

dar s-o scula din nou (a cîta oară?)

şi-n pribegie va pleca mereu.

O ştie primul bunul lui lacheu

că doar de ochii lumii, într-o doară,

se-ntoarce Don Quijote ca să moară,

de biruinţa-nfrîngerilor greu.

Lovind în moara timpului plebeu

cu lancea lui ca visul de uşoară,

pe Rocinanta cîntecului meu

va da Nebunul iar pe dinafară,

de biruinţa-nfrîngerilor greu.

III

N-a fost în veac iubire mai deplină

decît iubirea lui Iisus de noi,

dar nici chiar ea n-a smuls din rădăcină

păcatul cît ne vine dinapoi.

Dar dacă-atîţia astăzi i se-nchină,

e şi că ştiu, sub patimi şi nevoi,

că-n veac n-a fost iubire mai deplină

decît iubirea lui Iisus de noi.

E şi-n păcat o cumpănă divină

şi e şi-n moarte-o noimă de apoi,

de vreme ce vrea Domnul să le ţină,

deşi, precum a lui şi-a Legii Noi,

n-a fost în veac iubire mai deplină.

Răzvan CODRESCU

RIDENDO CASTIGAT MORES (XVI)

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME

Am primit şi dau mai departe...

La români şi-a găsit Ortodoxia naşul: 

N-o fi părintesc, ca Francisc papistaşul, 

Dar e un manager aşa de mare 

Că nu mai poate popimea să-l ducă-n spinare!

RADU PREDA: SEMNELE VREMII (III)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

SEMNELE VREMII

Agenda social-teologică

a Sfîntului și Marelui

Sinod Panortodox

(Urmare)

În loc de concluzii:

teologia socială ca provocare și șansă

Cum sper că s-a putut înțelege din paginile anterioare, dorința de a pune în dialog datele credinței cu cele ale vîrstei istorice nu este o misiune deloc facilă. Dacă nu sînt mereu și cele mai bune, argumentele în favoarea „abstinenței” etice sînt în orice caz cele mai numeroase. Principial, implicarea este văzută ca fiind pur și simplu periculoasă pentru integralitatea credinței, de unde cultivarea sistematică a dublei identități, pentru a nu vorbi în termeni clinici de schizofrenie. Să nu tragem însă concluzii eronate: intervenția de față nu pledează pentru un „desant” ortodox în mijlocul unei lumi oricum schimbate în raport cu ceea ce, imaginar și doar parțial real, a fost ea de-a lungul istoriei, începînd cu primele secole creștine și pînă în zorii modernității. În însăși schimbarea lumii stă, de fapt, responsabilitatea noastră de a face Evanghelia lui Hristos cunoscută fiecărei generații istorice și culturale.

Provocare și șansă în egală măsură, abordarea social-teologică sau etică a vîrstei istorice în care se află Ortodoxia de azi are dublul merit nu doar de a reobișnui comunitatea de credință cu rigorile mărturiei în fața societății, dar și de a redeschide ochii acesteia din urmă pentru propriile ei rădăcini și valori. Cum am lua-o: secularizată, în sensurile cele mai diferite ale termenului, dezrădăcinată sau chiar pierdută, pentru unii, lumea rămîne pînă la propria ei extincție nu doar creația de cîndva, de demult, a lui Dumnezeu, ci și spațiul permanentei Lui pedagogii. Măcar cel tîrziu o dată cu Întruparea a devenit limpede că toate ale creației au un rost care se cere luat în seamă. Simplu spus, a nu dori să înțelegi, inclusiv teologic, timpul care ți-a fost dat este echivalent cu refuzul de a fi „contemporan” cu Dumnezeu.

Radu Preda

UBB/INTER

Bibliografie orientativă

Αναστάσιος, Αρχι­επίσκοπος Τιρά­νων και πάσης Αλβανίας, Παγκοσμιότητα και ορθοδοξία. Μελετήματα ορθοδόξου προβληματισμού, Ακρίτας, Αθήνα, 2000; în românește: Anastasios Yannoulatos, Ortodoxia și problemele lumii contemporane, trad. G. Mîndrilă, C. Coman, Bizantină, București, 2003.

Antoine Arjakovsky, En attendant le concile de l'Église Orthodoxe. Un cheminement spirituel et œcuménique, Cerf, Paris, 2011.

Ecumenical Patriarch Bartholomew, In the World, Yet Not of the World: Social and Global Initiatives, Fordham University Press, New York, 2009.

Ecumenical Patriarch Bartholomew, On Earth As In Heaven: Ecological Vision and Initiatives (Orthodox Christianity and Contemporary Thought), Fordham University Press, New York, 2011.

Athanasios Basdekis (Hg.), Orthodoxe Kirche und Ökumenische Bewegung. Dokumente – Erklärungen – Berichte. 1900-2006, Otto Lembeck, Frankfurt am Main/ Bonifatius, Paderborn, 2006.

Alexander Belopopsky, Dimitrie Oikonomou (ed.), Orthodoxy and Ecology. Resource Book, Syndesmos Publications, Bialystok, 1996.

Christina von Braun, Wilhelm Gräb, Johannes Zachhuber (Hg.), Säkularisierung. Bilanz und Perspektiven einer umstrittenen These (Religion – Staat – Kultur. Interdisziplinäre Studien aus der Humboldt-Universität zu Berlin 5), LIT, Berlin, 2007.

John Breck, The Sacred Gift of Life. Orthodox Christianity and Bioethics, St. Vladimir's Seminary Press, Crestwood/New York, 1998; în românește: Darul sacru al vieții, trad. PS Irineu Pop Bistrițeanul, Patmos, Cluj-Napoca, 2001.

Alfons Brüning, Edmund van der Zweerde (eds.), Orthodox Christianity and Human Rights (Eastern Christian Studies 13), Peeters, Leuven, 2012.

Alain Ducellier, Le Drame de Byzance. Idéal et échec d’une société chrétienne, Hachette, Paris, 1976.

Église Orthodoxe Russe, Les fondements de la doctrine sociale, Introduction par le Métropolite Cyrille de Smolensk et de Kaliningrad, Traduction du russe par Hyacinthe Destivelle, Alexandre Siniakov, Claire Jouniévy, Cerf/Istina, Paris, 2007.

H. Tristram Engelhardt jr, The Foundations of Christian Bioethics, Swets & Zeitlinger, Lisse, 2000; în românește: Fundamentele bioeticii creștine. Perspectiva ortodoxă, prezentare de Sebastian Moldovan, traducere de Mihail Neamțu, Cezar Login și Ioan I. Ică jr, Deisis, Sibiu, 2005.

Georges Florovsky, „The Social Problem in the Eastern Orthodox Church”, in Idem, Christianity and Culture (Collected Works 2), Nordland, Belmont (Mass.), 1974, pp. 131-142.

Ingeborg Gabriel (Hg.), Politik und Theologie in Europa. Perspektiven ökumenischer Sozialethik, Matthias-Grünewald, Ostfildern, 2008.

Ingeborg Gabriel, Cornelia Bystricky (Hg.), Kommunismus im Rückblick. Ökumenische Perspektiven aus Ost und West (1989-2009), Matthias-Grünewald, Ostfildern, 2010.

Ingeborg Gabriel, Stefan Tobler, „Der Glaube und die Menschenrechte. Ein Dokument der Russischen Orthodoxen Kirche sorgt für Diskussionsstoff”, Herder Korrespondenz 64 (2010), pp. 29-34.

Karl Gabriel, Christel Gärtner, Detlef Pollack (Hg.), Umstrittene Säkularisierung. Soziologische und historische Analysen zur Differenzierung von Religion und Politik, Berlin University Press, Berlin, 2012.

Günther Gassmann, Hermann Fischer, Thomas Erne, Art. „Rezeption”, in TRE 29 (1998), pp. 131-155.

Miguel María Garijo Guembe, Thomas Bremer, Johannes Oeldemann, Dagmar Stoltmann (Hg.), Orthodoxie im Dialog. Bilaterale Dialoge der orthodoxen und der orientalisch-orthodoxen Kirchen 1945-1997. Eine Dokumentensammlung (SOPHIA. Quellen östlicher Theologie), Paulinus, Trier, 1999.

Ἀρχιεπισκόπου Ἀθηνῶν καί Πάσης Έλλάδος ΧΡΙΣΤΟΔΟΥΛΟΥ, Ρίζωμα χαρᾶς καί ἐλπίδας. Ὁ λόγος καί ὁ ρόλος τῆς Ὀρθοδοξίας στήν Ἑνωμένη Εὐρώπη, Ἒκδοση τοῦ Κλάδου Ἐκδόσεων τῆς Ἐπικοινωνιακῆς καί Μορφωτικῆς Ὑπηρεσίασς τῆς Ἐκκλησίας τῆς Ἑλλάδος, Ἀθήνα, 2002.

Anne Jensen, Die Zukunft der Orthodoxie. Konzilspläne und Kirchenstrukturen (Ökumenische Theologie 14), Einsiedeln, Zürich, 1986.

Pantelis Kalaitzidis, Orthodoxy & Political Theology (Doxa & Praxis. Exploring Orthodox Theology), World Council of Churches Publications, Geneva/Volos, 2012.

Pantelis Kalaitzidis, Ὀρθοδοξία & Νεωτερικότητα. Προλεγομένα,Ἲνδικτος, Ἀθήναι, 2007; în românește: Ortodoxie și modernitate. O introducere (Theologia Socialis 9), trad. F.-C. Ghiț, Eikon, Cluj-Napoca, 2010.

Παντελησ Καλαϊτζιδης, Νικοσ Ντοντοσ (ed.), Ορθοδοξία και Νεωτερικότητα, ΙΝΔΙΚΤΟΣ, Ἀθήναι, 2007.

Anastasios Kallis, Auf dem Weg zu einem Heiligen und Großen Konzil. Ein Quellen- und Arbeitsbuch zur orthodoxen Ekklesiologie, Theophano, Münster, 2013.

Burkhard Kämper, Hans-Werner Thönnes (Hg.), Das Verhältnis von Staat und Kirche in der Orthodoxie (Essener Gespräche zum Thema Staat und Kirche 45), Aschendorff, Münster, 2011.

Kyrill (Patriarch von Moskau und der ganzen Rus’), Freiheit und Verantwortung im Einklang. Zeugnisse für den Aufbruch zu einer neuen Weltgemeinschaft, aus dem Russischen übersetzt von Xenia Werner, herausgegeben von Barbara Hallensleben, Guido Vergauwen, Klaus Wyrwoll, Verlag des Instituts für Ökumenische Studien der Uni­versität Freiburg (Schweiz), 2009.

Christophe Levalois, Prendre soin de l’autre. Une vision chrétienne de la communication (Orthodoxie), Cerf, Paris, 2012.

Andrej Lorgus, Bertram Stubenrauch (Hg.), Handwörterbuch Theologische Anthropologie. Römisch-katholisch / Russisch-orthodox. Eine Gegenüberstellung, Herder, Freiburg, 2013.

Γεώργιου Ι. Μαντζαριδη, Χριστιανικὴ Ἠθικὴ ΙΙ, Ἐκδόσεις Π. Πουρναρᾶ, Θεσσαλονίκη, 2003; în românește: Georgios I. Mantzaridis, Morala creștină II, traducere de Cornel C. Coman, Bizantină, București, 2006.

Vasilios N. Makrides, „Die soziale Verantwortung in der Sicht der Orthodoxen Kirche”, in Anton Rauscher (Hg.), Handbuch der Katholischen Soziallehre, Duncker & Humblot, Berlin, 2008, pp. 249-254.

John Meyendorff, „The Christian Gospel and Social Responsibility. The Eastern Orthodox Tradition in History”, in Forrester Church, Timothy George (eds.), Continuity and Discontinuity in Church History (Studies in the History of Christian Thought 19), Brill, Leiden, 1979, pp. 118-130.

Harding Meyer, Damaskinos Papandreou, Hans Jörg Urban, Lukas Fischer (Hg.), Dokumente wachsender Übereinstimmung. Sämtliche Berichte und Konsenstexte interkonfessioneller Gespräche auf Weltebene, Band I: 1931-1982, Band II: 1982-1990, Band III: 1990-2001, Bonifatius, Paderborn/ Otto Lembeck, Frankfurt am Main, 1991, 1992, 2003.

Roberto Morozzo della Rocca, „Ortodossia e modernità“, in Giovanni Filoramo (a cura di), Le religioni e il mondo moderno, Vol. I, Daniele Menozzi (a cura di), Cristianesimo, Einaudi, Torino, 2008, pp. 298-324.

Damaskinos Papandreou, „Zur Vorbereitung des Panorthodoxen Konzils”, in Wilhelm Nyssen, Hans-Joachim Schulz, Paul Wiertz (Hg.), Handbuch der Ostkirchenkunde, Band III, Patmos, Düsseldorf, 1997, pp. 261-286.

Basilio Petrà, L’etica ortodossa. Storia, fonti, identità (Questioni di etica teologica), Cittadella, Assisi, 2010.

Basilio Petrà, Tra cielo e terra. Introduzione alla teologia morale ortodossa contemporanea, Dehoniane, Bologna, 1991.

Miroslav Polzer, Karl W. Schwarz, Vincenc Rajsp, Johann Marte (Hg.), Religion und Wende in Ostmittel- und Südosteuropa 1989-2009 (Pro Oriente 33), Tyrolia, Innsbruck/Wien, 2010.

Radu Preda, Comunismul. O modernitate eșuată (Theologia Socialis 5), Eikon, Cluj-Napoca, 2009.

Radu Preda, „Criza financiar-economică și reacțiile Bisericilor Ortodoxe locale. O panoramă social-teologică”, Studia Universitatis Babeș-Bolyai – Theologia Orthodoxa 1 (2011), pp. 145-164.

Radu Preda, „Die Sozialtheologie als (selbst)kritische Frage. Die orthodoxe Kirche und die Wiederentdeckung der Ethik”, în Henning Klingen, Michael Hoelzl, Peter Zeillinger (Hg.) Extra ecclesiam... Zur Institution und Kritik von Kirche (Jahrbuch Politische Theologie 6), LIT, Münster etc., 2013, pp. 150-178.

Radu Preda, „Kommunismus als Trauma. Sozialtheologische Überlegungen aus rumänischer Sicht”, Ost-West. Europäische Perspektiven 12, 2 (2011), pp. 109-116.

Radu Preda, Ortodoxia & ortodoxiile. Studii social-teologice (Theologia Socialis 10), Eikon, Cluj-Napoca, 2010.

Radu Preda, „Sozialtheologie. Eine Herausforderung für die orthodoxe Kirche am Beispiel Rumäniens”, in Ingeborg Gabriel, Franz Gassner (Hg.), Solidarität und Gerechtigkeit. Ökumenische Perspektiven, Matthias-Grünewald, Ostfildern, 2007, pp. 109-133.

Gilles Routhier, La réception d’un concile (Cogitatio Fidei 174), Cerf, Paris, 1993.

Noël Ruffieux, «Un concile panorthodoxe sans les orthodoxes?», Contacts 239 (2012), pp. 280-305.

Liviu Stan, Mirenii în Biserică. Importanța elementului mirean în Biserică și participarea lui la exercitarea puterii bisericești. Studiu canonic-istoric (Seria teologică 13), Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1939.

Elisabeth Theokritoff, Living in God's Creation: Orthodox Perspectives on Ecology (Foundations), St. Vladimir's Seminary Press, Crestwood/New York, 2009.

Puteţi citi pe acest blog:

Radu Preda: Semnele vremii (I)
Radu Preda: Semnele vremii (II)