UN BLESTEM CARE ASPIRĂ LA
REALITATE:
COMUNISMUL FEMINIST
Se profilează la orizont încă o utopie amăgitoare: comunismul feminist, ori versiunea
comunistă a mişcării feministe contemporare. După cum puteţi anticipa, ea
propune abolirea familiei şi a căsătoriei. Motivele, însă, diferă de cele
propuse de Marx ori de mişcarea pentru
drepturile „minorităţilor sexuale” cu privire la abolirea familiei.
Feminismul
şi mişcarea
pentru
drepturi a femeilor
Despre
feminism ca doctrină toxică am scris relativ des de-a
lungul anilor, folosind toate canalele mediatice AFR. Feminismul,
însă, nu trebuie confundat cu mişcarea femeilor pentru drepturi egale cu
bărbaţii şi egalitatea de şanse. Mişcarea pentru egalitate a femeilor a început
pe la mijlocul secolului XIX şi s-a încheiat pe la
sfîrşitul anilor ‘60 și începutul anilor ‘70.
De jumătate de secol ne confruntăm cu versiunea feministă a relaţiilor de
familie, valori, religie, politică, societate, avort,
căsătorie, egalitate de şanse şi altele asemenea.
Mişcarea
pentru egalitate a femeilor a fost, fără îndoială, o mişcare legitimă. E
suficient să privim în urma ca să ne dăm seama de
statutul inegal pe care femeile îl deţineau în societate înaintea anilor ‘60
şi să apreciem eforturile şi rezultatele pozitive obținute între timp. Femeile au obţinut
dreptul la vot. Apoi dreptul de a candida şi a fi alese în structurile politice. Și nu în ultimul rînd, dreptul de a deţine
proprietate pe numele lor. În ţările
anglo-saxone, în mod tradiţional, femeile nu puteau deţine
proprietate pe numele propriu, ci
doar prin intermediul soţilor lor. La locul de muncă femeile erau excluse din
anumite profesii ori nu puteau să deţină anumite funcţii în management. Puţini dintre noi ştim, de
exemplu, că pînă în anii ‘60 în Statele Unite femeile în general nu puteau
deţine cărţi de credit pe
numele lor. Ca atare,
progresul făcut trebuie cunoscut şi aplaudat.
Privind
valorile, mişcarea femeilor pentru egalitate era şi a rămas conservatoare. Era
împotriva avortului, femeile văzînd în copii o viaţă umană care merită şi
necesită să fie adusă pe lume. Era împotriva divorţului. Era pentru fidelitate
şi monogamie, pentru integritatea căsătoriei şi a familiei, împotriva
pornografiei şi a prostituţiei.
Feminismul
radical şi antivalorile
Lucrurile,
însă, au început să se schimbe radical în anii ‘60, cînd mişcarea pentru egalitatea a
femeilor din America s-a scindat, iar mişcarea feministă a început să domine
discursul public privind egalitatea femeilor în societate, ce înseamnă ea şi ce politici trebuie adoptate pentru
a dobîndi noul concept de egalitate între sexe.
Avortul,
mai mult că orice altceva, a cauzat sciziunea
din interiorul mişcării pentru egalitate a femeilor, ducînd, în 1972, la
ruptura ireversibilă între femeile
conservatoare şi cele feministe, cele dintîi fiind împotriva avortului, iar
cele din urmă pentru.
În
America, mişcarea pentru egalitate s-a scindat pe la începutul anilor ’70, la convenţia anuală a femeilor care
se ţinea atunci la Houston. Femeile conservatoare s-au retras din convenţie şi au ţinut un
congres separat, într-o locaţie diferită a
metropolei. Încercările de reconciliere au eşuat, iar în toamna lui 1972 cele
două grupări din mişcarea pentru egalitate a
femeilor s-au scindat ireversibil. Atunci s-a
ţinut şi ultimul congres al mişcării pentru egalitate, la Washington DC, unde a fost propusă și o rezoluţie pro avort. Se spune că
dezbaterile între cele două grupări au fost furtunoase,
au ţinut pînă pe la 2 ori 3 dimineaţa, cînd multe dintre femei au plecat de la dezbateri. Votul s-a ţinut
fără ca ele să fie prezente, iar unii afirmă că el a fost dat fără ca cvorumul
necesar să fi fost atins. Rezoluţia pro-avort a trecut, moment în care între
femeile conservatoare şi cele feministe ale Americii a izbuncnit un război
ideologic care încă e în derulare.
În
1973 feministele au dobîndit dreptul la avort ca urmare a unei decizii emise de
Tribunalul Suprem al Statelor Unite. În acelaşi an femeile conservatoare au
lansat mişcarea pro-viață din America, o
mişcare fondată în mare majoritate pe implicarea femeilor creştine, iar apoi
prin asocierea soţilor lor. De atunci conflictul ideologic între aceste două
grupuri de femei continuă și se intensifică.
Femeile conservatoare s-au înrolat în politică pentru a aboli avortul. Ce e mai
puţin cunoscut însă este ca şi între feministe există o mişcare anti-avort,
care însă e puţin influentă.
Între
timp, feministele au devenit şi mai radicale: anti-familie, anti-căsătorie, anti-bărbati, anti-valori, anti-creștine, pro-avort şi pro-păgînism. În ultimii 50 de ani ele au
radicalizat un număr tot mai mare de femei tinere, multe dintre ele devenind
politicieni. Universităţile americane au lansat așa-zisele feminist studies, adică programe de
specializare în feminism care de la an la an devin tot mai radicale.
Comunismul
feminist: ideile bizare
şi
periculoase ale lui Sophie Lewis
Anul
acesta, feminista Sophie Lewis, a publicat Full
Surrogacy Now: Feminism against Family. La cele 224 de pagini pe
care le are, cartea aceasta e una dintre cele mai radical anti-familie şi anti-crestinism din cîte s-au scris vreodată.
Full Surrogacy Now: Feminism against
Family („Surogatul
cuprinzător: feminismul împotriva familiei”) ne aminteşte că visul comunist e încă
viu şi la lucru. În special visul şi obiectivul lui Karl Marx, menţionat în Manifestul Comunist, de abolire e
familiei şi căsătoriei.
În
Full Surrogacy Now: Feminism against
Family, Lewis propune abolirea familiei, a căsătoriei, a relaţiilor
biologice dintre părinţi şi copii, şi înlocuirea lor cu relaţii de „dragoste,
afecţiune şi ataşament" între copii şi oricare adulţi care au
posibilitatea financiară să-i crească, fie ei părinţi biologici, sociali ori de
altă natură.
Lewis
e o feministă de tipul celor mai radicale. Propune abolirea familiei biologice
şi înlocuirea ei cu ceea ce ea numeşte gestational
communism („comunismul gestațional")! Conform ideilor ei, procrearea e un
tip de muncă ca şi oricare altă ocupaţie, o profesie care „face copii" pe
bandă rulantă, aşa după cum Renault face maşini şi
Boeing avioane. Această ocupaţie aparţine
femeilor care doresc să-şi „împrumute" uterul pentru o vreme, contra cost,
să aducă pe lume copii. Această ocupaţie e „surogatul”.
Nu
oricare femeie, zice Lewis, e pregătită pentru această profesie. Fetusul e,
zice ea, un parazit care se atașează de peretele uterului şi femeile
care nu-l doresc pot să-l elimine. Asta înseamnă avort. De aceea, sarcina poate
fi o vocaţie doar pentru femeile care doresc să fie plătite pentru asta.
Această vocaţie e surogatul. Iar o dată aduşi pe lume, copiii sînt crescuţi „într-o comună bazată pe
tovărăşie şi înfrăţire”, o noţiune care pe
noi, românii, ne duce înapoi în timp la anii ’50,
cînd comuniştii au format comunele şi colectivele agricole.
Aspectele
genetice ale procreării sînt irelevante pentru Lewis,
deoarece, în final, materialul genetic al bărbaţilor şi al femeilor devin „o
amestecătură”, asemenea unei omlete.
Lewis
propune diferenţierea între „familia privată” şi „familia publică”.
În familia privată copiii aparţin părinţilor biologici, iar în cea publică – comunei şi societăţii. Familia
publică, ori comună, a existat înainte de familia privată, zice ea, familia
privată fiind o invenţie a capitalismului modern. Familia comună era
„polimaternală”, adică un grup de
copii erau crescuţi, în comun, de un grup de mame.
Naşterea
e o chestiune murdară, în opinia lui Lewis. În cuvintele ei, naşterea e „urît mirositoare, murdară, sîngeroasă şi bestială”. Legătura între mama şi copilul
biologic e o „invenţie a bărbaţilor de rasă albă, nişte demoni capitalişti care
impun patriarhatul femeilor pentru a se menţine la putere”. Familia privată pe care bărbaţii
de rasă albă o impun generează „abuz”, pe cînd cea publică liberates women („eliberează/emancipează
femeile”).
Nu
doar familia se impune a fi abolită, dar şi noţiunea de
sex ori gen. În cartea ei, Lewis nu foloseşte cuvintele „femei” ori „fete”, ci „persoane impregnate” (femeile) şi „persoanele care
impregnează”, adică lasă femeile însărcinate (bărbaţii). E vorba, deci, de un vocabular nou, nu doar de idei noi.
Pentru
ce şi la ce foloseşte trupul uman? – întreabă Lewis Pentru
un scop determinat la nivel biologic? Nu. Atunci pentru ce? Pentru a fi folosit
de fiecare dintre noi așa
cum dorim. Sifilis hedonist în fază terțiară!
ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București
Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082