marți, decembrie 31, 2019

RIDENDO CASTIGAT MORES (CXIX)



duminică, decembrie 29, 2019

INTERMEZZO LIRIC: NEVREDNICIE




O teamă azi, o îndoială mîine,
şi trupul care-atîrnă tot mai greu,
bătut pe crucea cîntecului meu,
dar fără har de-a fi nici vin, nici pîine...

Munciți de timp, cu frigul morții-n vine,
am vrea să fim ce nu vom fi nicicînd,
căci mor în noi iubirile pe rînd
și nici credința nu se simte bine...

Nădejdea-abia de mai clipește poate,
dar cît e-aievea-n ea și cît e vis?
Mult ni s-a dat, dar le-am pierdut pe toate
cînd ne-am făcut de cap, în paradis!
Tu sfinți din noi te-ai nevoit a scoate,
dar noi rămînem cei ce te-am ucis!

Răzvan CODRESCU

vineri, decembrie 27, 2019

EXPRIMĂRI CREȘTINEȘTE NEPOTRIVITE



Am semnalat în postarea anterioară o exprimare ambiguă (ce lasă loc unei erori generalizate). Din păcate, în vorbirea curentă a lumii noastre descreștinate (sau doar necatehizate) astfel de exprimări nepotrivite sînt mult mai numeroase, vădind fie o gîndire atee, fie incultura crasă, fie vorbitul pe negîndite (uzînd de „automatismele” unei anumite „limbi de lemn”): „A TRECE ÎN NEFIINȚĂ”, „LOC DE VECI”, „SOMN DE VECI”, „ODIHNĂ VEȘNICĂ”, „BEZNA MORȚII”, „„SĂRAC CU DUHUL” (cu înțelesul de „tîmpit”), „PAȘTE FERICIT!”, „PILAT DIN PONT”, „MOȘ GERILĂ”, „SĂRBĂTORILE DE IARNĂ” (sau, în Occident, „X-MAS”), „A DOUA/A TREIA ZI DE CRĂCIUN”, „MAGIA SĂRBĂTORILOR” (mai ales „MAGIA CRĂCIUNULUI”), „FRUMOS CU DRACI”, „A FI (CEL MAI) AL DRACULUI” sau „DAT DRACULUI” (ca expresie a admirației superlative, concurată mai nou de exclamația: „E BESTIAL!”) etc.,ca să nu mai vorbim de anumite proverbe sau zicale ale pretinsei „înțelepciuni populare” sau „din bătrîni”: „FĂ-TE FRATE CU DRACUL PÎNĂ TRECI PUNTEA!”, „NICI DRACUL NU-I AȘA DE NEGRU CUM PARE”, „PÎNĂ LA DUMNEZEU TE MĂNÎNCĂ SFINȚII”, „MORTUL DE LA GROAPĂ NU SE MAI DEZGROAPĂ”, „DRACU' ȘTIE!” ș. a. Primii care ar trebui să ocolească și să amendeze prompt aceste exprimări sînt preoții. Dar ce să te faci cînd chiar un părinte profesor (Dumitru Radu, Dumnezeu să-l ierte) spune la înmormîntarea părintelui Stăniloae că marele teolog „a trecut în neființă”, sau cînd o publicație oficială a Bisericii vorbește despre „a doua zi de Crăciun”, sau cînd în unele biserici încă se mai spune în Crez „Pilat din Pont”?! Las la o parte cazul ateilor sau necreștinilor, dar oare celor care sînt sau se pretind creștini să le fie chiar atît de greu să-și ia seama și să gîndească înainte de a vorbi?

Răzvan CODRESCU


joi, decembrie 26, 2019

O IMBECILITATE CARE TINDE SĂ DEVINĂ CURENTĂ


26 decembrie
SOBORUL MAICII DOMNULUI



„Prima zi de Crăciun”, „a doua zi de Crăciun”..

Probabil prin analogie cu Sfintele Paști, care durează trei zile (duminică, luni și marți), se răspîndește tot mai mult, mai ales în limbajul mediatic, expresia literalmente imbecilă „prima zi de Crăciun” și „a doua zi de Crăciun”. Dar Crăciun (Nașterea Domnului) nu este decît într-o singură zi: 25 decembrie. Este regretabil că tocmai Ziarul Lumina, publicația Patriarhiei Române (cf. art. „Cinstire deosebită adusă Maicii Domnului, a doua zi de Crăciun”, din 26 dec. 2019), lasă loc, printr-o extensiune forțată (de la ziua praznicului la „ciclul” sărbătorii respective) și o formulare nefericită („a doua zi de Crăciun” în loc de „prima zi după Crăciun”), acestei turpitudini „populare” de dată recentă. Pentru numele lui Dumnezeu, nu pot să spun că Soborul Maicii Domnului este „în a doua zi de Crăciun”, așa cum nu pot să spun că Izvorul Tămăduirii este „în a șasea zi de Paști”! (R. C.)

miercuri, decembrie 25, 2019

CRUCEA CRĂCIUNULUI


UN CRĂCIUN DOLDORA DE BUCURIE
TUTUROR CITITORILOR ACESTUI BLOG!


Puteţi citi pe acest blog:
Onomastică şi sfinţenie (De la Sf. Nicolae la Sf. Ştefan)
Povestea Crăciunului (de Alexandru Ţurlea)
Crăciun la Bethleem (de Maria Chirculescu)

luni, decembrie 23, 2019

SOLIDARITATEA NESIMȚIRII: MARELE TROC



Magistrații și grefierii, confruntați cu perspectiva „tăierii” pensiilor speciale, ies în stradă și amenință, prin cel mai abject tupeu șantajist, cu blocarea activității din tribunale!
Cred că e de înțeles pentru toată lumea că magistrații (și toți ceilalți funcționari ai aparatului juridic), atîta vreme cît se află în funcțiune, trebuie să fie bine plătiți, pentru a-și putea desfășura destresați activitatea și pentru a se limita cît mai mult tentațiile coruptibilității. Beneficiind de salarii grase, vor avea și niște pensii pe măsură, mult pe deasupra altor bugetari. Ceea ce însă nu prea mai e de înțeles sînt pensiile speciale și pensionarea mai devreme decît ceilalți bugetari. Adică de ce un magistrat, care a învîrtit două-trei decenii la hîrțoage, „are dreptul” la pensie specială (ba și primită mai devreme decît vîrsta curentă de pensionare), dar un medic care a salvat mii de vieți sau un profesor care a format mii de oameni, de regulă cîte patru decenii la rînd, nu beneficiază de același drept?!
Perpetuîndu-se în alte forme manipularea politică a Justiției de dinainte de 1990, în 30 de ani de postcomunism larvar s-a făcut un troc între politicieni și magistrați. Dacă aparatul juridic al țării n-ar fi fost CUMPĂRAT prin privilegii inimaginabile la alt meridian (salarii uriașe și pensii speciale, dar și multe alte înlesniri, la care alți bugetari nici n-ar putea să viseze), clasa politică, incompetentă și coruptă, ar fi riscat să ajungă în pușcării, nu în Parlament și în celelalte structuri instituționale ale țării (ministere, prefecturi, primării etc.). Politicienii au dat, că n-au dat de la ei, ci din banul public, cu care se întreține o haită hulpavă de „bugetari de lux”, pe spinarea celui mai sărac și mai umilit popor din Uniunea Europeană! Tot aparatul statului-mafiot stă pe aceste privilegii indecente: dacă și le simt amenințate, „justițiarii” țării, pe românește vorbind, se fut în ea de dreptate! Hai sictir, popor de sărăntoci: tu nu exiști decît ca să te căpușăm noi, paraziții șmecheri ai „legalității”! Ce vrei acum, să ne strici bunătate de troc?! Ei, lasă, morții mă-tii, că-ți arătăm noi! Acesta pare să fie ultimul „cuvînt de ordine” al „împărțitorilor dreptății” din România! Mă tem că asistăm la falimentul moral și deontologic al unei categorii socio-profesionale care s-ar fi cuvenit să fie exemplu și garant al echilibrului și dreptății sociale. Justiția „oarbă” (oare în ce fel oarbă?) nu se codește să ne reamintească „verde-n față” că pînă la urmă „interesul poartă fesul” și că singurul „ideal” în discuție nu poate fi decît cel al... „dreptății pentru cîini, nu pentru căței”!

Răzvan CODRESCU



sâmbătă, decembrie 21, 2019

RIDENDO CASTIGAT MORES (CXVIII)


UNDE-I LEGE NU-I TOCMEALĂ...

joi, decembrie 19, 2019

INTERMEZZO LIRIC: PĂRELNICIE



Ne vom mira cu toții de ce-a rămas din noi
cînd anii ni s-or face nu daruri, ci poveri
și vom trăi din restul iubirilor de ieri,
trăgînd mereu cu gîndul și inima-napoi!

Ca pe copaci ne lasă de frunze timpul goi
și nici o îndurare n-avem de nicăieri,
nici șansa nu ni-i dată a altei primăveri,
ci doar să ne înghită țărîna, ca pe ploi.

Și-abia dacă mai tragem nădejde, tot mai greu,
că sufletele noastre durează-n veșnicie
și că există, poate, în cer un Dumnezeu
ce n-a uitat de lume și pe de rost ne știe...
Cînd răsărim, ne pare c-o să trăim mereu;
cînd asfințim, ne pare că-i tot zădărnicie!

Răzvan CODRESCU

marți, decembrie 17, 2019

LA TUMBA DE FRANCO? ADELANTE Y A LA DERECHA!

INDICE DE NUME


duminică, decembrie 15, 2019

CĂRȚI AR CAM FI...



vineri, decembrie 13, 2019

INTERMEZZO LIRIC: PER ASPERA AD ASTRA



Sătul de-atîta dragoste-n zadar,
m-aș ispiti spre cea mai cruntă ură,
dar mă smeresc privind la cît îndură
Hristosul legii mele pe Calvar.

Iubirea-n lume-i doar un vis amar,
dar nu e lumea singura măsură,
ci-n noi se coace, ca o taină pură,
nelumea lui de pace și de har.

Sub vremi bolim, dar la soroc ne-nghite
cerescul rost al slavei care vine
și n-are-n veci nici moarte, nici ispite.
Cînd stăm în poala milelor divine,
ne învățăm de vii, pe răstignite,
că una sîntem cu supremul Bine.

Răzvan CODRESCU

miercuri, decembrie 11, 2019

STÎNGA FACE PE FATA MARE!


NEOMARXISM



luni, decembrie 09, 2019

AFR: UN MUSULMAN DEVINE CREŞTIN (I)

INDICE DE NUME                                                         


ÎNDEMNURI PENTRU CEI SCEPTICI SAU ATEI

Ești ateu și nu crezi în Dumnezeu? Ești un intelectual al cărui nivel de educație e atît de mare încît te împiedică să îți asumi un crez religios? Ești o persoană care iubește viața imorală atît de mult încît nu ai timp să te gîndești la Dumnezeu ori la ce va urma după moarte? Dacă ești una dintre aceste persoane, citește cu atenție! Dar și noi, ceilalți, care credem, merită să luăm aminte.
Redăm pe scurt convertirea la creștinism a unui tînăr iranian, fost musulman, apoi intelectual ateu. Viața lui imorală l-a îndepărtat și ea de Dumnezeu, pînă într-o zi, cînd, din întîmplare, a citit în Matei 25 despre vînzarea Mîntuitorului. A fost momentul în care a început să gîndească rațional, să citească Biblia aprofundat, să se îndrăgostească de ea și să studieze amănunțit doctrina creștină. La 31 de ani, în decembrie 2016, s-a încreștinat, îmbrățișînd doctrina catolică.

From Fire by Water

Începem azi recenzia unei cărți de excepție publicată anul acesta și scrisă de iranianul Sohrab Ahmari, From Fire, by Water. My Journey to the Catholic Faith (Din foc, prin apă. Călătoria mea către credința catolică). Lecturarea cărții de 207 pagini e lejeră şi captivantă.
Convertirea lui Sohrab la creștinism nu mai este o noutate de excepție. Explozia creștinismului în lumea musulmană e bine cunoscută și periodic sînt publicate cărți privind subiectul, cît și cărți care conțin mărturii personale despre convertirea la creștinism a multor musulmani. Dacă în 1979, cînd Revoluția Islamică a izbucnit în Iran, acolo trăiau doar 500 de creștini, astăzi numărul creștinilor din Iran se apropie de un milion, majoritatea lor fiind neoprotestanți.
Iar unii dintre creștinii iranieni, în special tinerii care trăiesc în Occident, au devenit scriitori prolifici privind adevărurile și atracția creștinismului pentru ei, iar unii dintre ei sînt foarte activi on-line, mai ales pe Facebook.
Se simte o explozie a creştinismului şi în Algeria musulmană, unde în doar 10 ani numărul creştinilor a crescut, pare-se, de la 10.000 la aproape un milion. Autorităţile sînt îngrijorate şi, conform ştirilor recente, au început să demoleze bisericile şi să împrăştie congregaţiile.

Copilăria lui Sohrab Ahmari

Ahmari s-a născut în Iran în 1985, în timpul Revoluției Islamice, într-o familie relativ înstărită, tatăl fiind arhitect, iar mama profesoară. A fost singur la părinți. Părinții erau musulmani, în sensul tradițional al cuvîntului, dar nepracticanți. Acceptau tacit Revoluția Islamică, dar în spatele ușilor închise căutau scăpare pentru suflet și intelect în altă parte – în Occident. Prin ziare, posturi de televiziune americane, posturi de radio străine, iar apoi prin internet.
Educația religioasă primită de Ahrami în școală nu s-a prins de el. Era bătăuș, neascultător, dar, în anii adolescenței a început să discearnă o voce interioară care îi spunea că nu se comportă cum trebuie. A ignorat acea voce vreme de mulți ani, cu toate că ea era insistentă.
Sohrab redă detalii interesante privind viața în Iran sub tirania totalitară a islamiștilor, mai interesante pentru noi fiind raziile poliției moralității publice iraniene prin cartiere ori pe plajele Mării Caspice vara, în căutare de pornografie, alcool, droguri și pentru a se asigura că femeile și bărbații rămîn separați în spațiul public, mai ales pe plajă.
Panourile imense de pe plajele Mării Caspice aminteau femeilor să nu se dezbrace, iar bărbaților să-și stăpînească ochii și simțămintele. De interes pentru noi ar fi și detaliile privind traficul de vin făcut de creștinii armeni în Iran.
Anii trec. Părinții lui Sohrab divorțează, iar mama lui se recăsătorește. Mama are un frate în statul american Utah, unde locuiește de mulți ani. Fratele depune cerere de imigrare pentru sora lui și Sohrab, mama divorțează din nou și, după patru ani de așteptare, Sohrab și mama aterizează în Țara Promisă: Statele Unite. La vremea aceea Sohrab era adolescent.
Sohrab și mama lui își încep noua viață într-un mic orășel mormon din Utah. Locuiesc într-o casă mobilă și tînărul Sohrab își începe studiile liceale. E surprins că americanii nu-l poreclesc, nu fac bancuri pe seama lui ori a religiei lui musulmane și nu-l marginalizează. E surprins că e inclus în activitățile sociale ale liceenilor și se integrează rapid în viața americană. Din nefericire pentru el, se împrietenește cu niște băieți răi și începe să bea.
La terminarea liceului se înscrie la o universitate din Salt Lake City, unde studiază filosofia. Vreme de doi ani locuiește într-un apartament cu doi băieți mormoni. Continuă să abuzeze de alcool. Devine ateu. Începe să citească tomurile imense ale marilor scriitori atei, cărți care nu erau disponibile în Iranul totalitar. Ajungînd la Marx, devine comunist, iar apoi membru al Partidului Comunist American, cunoscut cu numele de The Socialist Workers' Party. Devine anti-american, anti-imperialist, anti-capitalist, adept al doctrinelor modificărilor climatice. Altfel spus, progresist.
Pînă într-o zi cînd, fiind singur în apartament, vede pe masa din sufragerie Biblia. Plictisit, o deschide la întîmplare și nimerește la Evanghelia după Matei 25, unde este relatată trădarea Mîntuitorului. Mai mult nu citește, închide Biblia, dar istorioara vînzării Mîntuitorului îl urmărește obsesiv. Iată, își zice el, un om care a suferit pe nedrept, a fost vîndut, a fost ucis pe nedrept, dar nu s-a opus celor care-l asupreau! Nu a făcut și nici nu a lansat o revoluție împotriva nedreptății făcute Lui. Conform paradigmei de gîndire a lui Sohrab, Mîntuitorul era victima unui sistem abuziv, nedrept, asemenea victimelor capitalismului imperialist, adică proletariatul.
Următorii doi ani de facultate îi face la University of Washington, în Seattle, statul Washington, unde continuă să ducă o viață destrăbălată. Universitatea fiind foarte progresistă, ea tolera tot felul de stiluri de viață toxice. Rămîne ateu și continuă să-și umple mintea cu idei ateiste şi comuniste. Rămîne membru al Partidului Comunist American, grupul comunist din cadrul universității fiind destul de mare. Împreună cu amicii comuniști participă la marșurile anti-capitaliste din Seattle și la grevele muncitorilor de la Boeing și de la fabricile de mașini.
Prilej cu care își dă seama că în America nu există propriu-zis „proletariat, adică materialul de care Marx avea nevoie ca să schimbe lumea prin revoluția comunistă. Devine surprins să afle salariile exorbitante ale muncitorilor în grevă și începe să pună la îndoială ideile comuniste. Rămîne, însă, ancorat în mișcarea pentru dreptate socială și alege să devină învățător la clasele primare. (Va urma)

ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București
Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082
office@alianta-familiilor.ro

sâmbătă, decembrie 07, 2019

VORBE MARI ȘI PROASTE

O stupiditate pusă în gura lui N. Steinhardt


Doar dacă am scrie ROMÎNIA, ca pe vremea stalinismului!
N-ar fi mai cuminte să lăsăm „vrăjelile” astea?


VAI DE „RAIUL” NOSTRU!

Vedeți să nu vă muște șarpele din raiul mioritic!
Nu-i de ajuns că avem o „Grădină a Maicii Domnului” cu 20 de milioane de avorturi și cu cea mai mare corupție din Europa?! Mai avem nevoie și de un „Rai” al „ciumei roșii”, cu mititei și cu manele? De un „Rai” unde în postul Crăciunului se mănîncă fasole cu cîrnați și se face pomana porcului?! De un „Rai” în care se înjură la greu de toate cele sfinte: de dumnezeu (dumnezei!), de cristos (cristoşi!), de precista, de biserică, de cruce, de paște, de pască, de grijanie, de anafură, de mormînt, de morţi, de moaşte, de colivă?! Un „Rai” pe unde „proști, dar mulții” (hoți, analfabeți, pești și curve) înoată prin noroaie și prin gunoaie?! Un „Rai” din care oamenii fug pe capete, fără să-i gonească nimeni?!
Această stupiditate „trasă de păr” pretinde un popă din Buzău că i-ar fi livrat-o lui, în taină, monahul de la Rohia. N. Steinhardt, chiar să se fi „jucat” ocazional cu o astfel de vorbă, de scris nu știu să fi scris-o undeva. L-am întrebat și pe cel mai avizat cunoscător al vieții și operei lui N. Steindardt – monograful și editorul său, profesorul George Ardeleanu – și l-a umflat rîsul. Este neșansa oamenilor mari de a avea o posteritate derizorie, mai ales în țara lui Caragiale.
Dar cel mai grav și mai descumpănitor este că, deși s-a atras atenția demult, această enormitate pios-patriotardă, pusă parșiv în cîrca unui mare intelectual creștin, continuă să fie colportată cu jubilație acefală de „imbecilii internetului” (vorba lui Umberto Eco). S-ar zice că prostia fudulă și nimicnicia încîntată de sine reprezintă cea mai statornică marcă a „neantului valah”. Mai este oare posibilă o „schimbare la față a României”? Eu încă mai cred că da, dar cu condiția minimală de a ne întoarce de la vrăjeala care amăgește la realitatea care obligă.

Răzvan CODRESCU

joi, decembrie 05, 2019

LUMEA CREDINȚEI 197




Clicați pe fiecare pagină spre a o mări pentru lectură!

marți, decembrie 03, 2019

DEMOSTENE ANDRONESCU 92

INDICE DE NUME

Azi, 3 decembrie 2019, 

poetul și fostul deținut politic 
DEMOSTENE ANDRONESCU 
împlinește 92 de ani 
LA MULȚI ȘI BINECUVÎNTAȚI ANI !



CLIMAT 

În mine ieri a fost aşa furtună
Că nu credeam să-mi scape nimic teafăr!
Şi nu credeam pe cer să mai rămînă
Nedezrădăcinat nici un luceafăr.

Însă, treptat, s-a potolit furtuna
Şi s-a pornit o ploaie înspumată;
Plîngînd m-am uşurat de parcă mîna
Lui Dumnezeu mi-a luat durerea toată.

Şi-acum e-n mine-o linişte de parcă
M-am logodit în taină cu tăcerea;
Din amintire însă, udă leoarcă,
Ca o pădure fumegă durerea.

Şi aburii ce urcă pe-ndelete
Şi-n văgăuni lăuntrice se-adună
De suflet sînt sorbiţi ca de-un burete,
Şi ştiu că mîine fi-va iar furtună.


Demostene ANDRONESCU

duminică, decembrie 01, 2019

INTERMEZZO LIRIC: MURIND IUBIRII



De-ar fi iubirea-n noi să nu mai moară,
am face-o-n ceruri coardă de vioară,
isonul să-l putem de-a pururi ține
oștirii dalbe a luminii line.
Dar nu rămîne-n noi iubirea vie
cît să suim cu ea în veșnicie,
ci-o risipim prin anii grei de vină,
cu minte rea și inimă puțină.
E Dumnezeu așa de trist de noi
încît și-ar lua Cuvîntul înapoi.
Dar nu și-l ia, din mare mila lui,
ci cui pe cruce rabdă după cui,
bătîndu-se în carnea lui furată
cît drept ar fi făptura să și-o bată!
Să rabde el oricît, vom fi noi oare
mai mult decît iubire care moare?

Răzvan CODRESCU