CÎND TE JOCI CU FOCUL IADULUI...

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

Sîntem cu toții îngroziți de tragedia petrecută în seara de 30 octombrie la București, soldată cu 28 de morți și 162 de răniți (cifrele sînt provizorii, mulți dintre răniți fiind în stare gravă, în timp ce alții s-au externat deja), toți tineri și chiar adolescenți (unii încă neidentificați). Ca de obicei în situațiile-limită, „civilizația” (cu pretențiile ei oganizatorice, logistice, tehnologice etc.) se dovedește mai fragilă decît se crede, iar aceasta cu atît mai mult într-o țară ca România, în care formele ei sînt mai degrabă butaforice.

Se va vorbi mult despre cauzele fizice sau materiale ale tragediei (și cineva va trebui să răspundă, măcar ca să se îngusteze posibilitățile unor recidive), dar nu știu cîți sînt dispuși să accepte cu toată gravitatea o reflecție asupra cauzelor meta-fizice sau spirituale (pentru care în lumea contemporană funcționează aproape reflex prezumția de obscurantism sau superstiție). 

Nenorocirea s-a petrecut în gura nopții de Halloween și într-un cadru profund marcat de „spiritul” demoniac al acestei pseudo-sărbători globalizate. Știu că există rock și rock, și nu vreau să fac speculații asupra caracterului satanist al acestui gen de muzică și comportament, dar nu se poate să nu te pună pe gînduri, dincolo de îndoielnicul nivel artistic și de iresponsabilitatea sau teribilismul „punerii în scenă”, numele trupei respective (Goodbye to Gravity! – „Adio seriozității!”*), al albumului lansat cu acest prilej (Mantras of War – „Mantre de război”) sau al primului single din componența lui (The Day We Die – „Ziua în care murim”) – adevărat „best-seller profetic”, cum l-au numit (fără să știu exact ce-au avut în gînd) chiar unii dintre actanții tragicului eveniment.  Poate că rămîne loc, dincolo de durere și stupefacție, și de o minimală „învățătură de minte”...

Indiferent cît crezi sau nu în „puterile întunericului”, cîrdășia cu demonicul sau numai simplul joc de-a demonismul, cu binecunoscutele ingrediente horror ale păgînismului și magiei, se arată nu o dată a nu rămîne fără urmări. Sfidarea Binelui și provocarea Răului reprezintă un „stil de viață” asupra căruia s-ar cuveni un plus de meditație, pornind de la concretul tragic, iar nu de la supozițiile abstracte. Căci, c-o luăm real sau simbolic, cu dracul nu e de glumit...

Răzvan CODRESCU

* Sigur că înțelesul cel mai curent al lui gravity este „gravitație”, dar cuvîntul poate însemna, contextual, și greutate, pondere, gravitate, seriozitate, solemnitate, importanță. Polisemia lasă loc mesajelor subliminale (foarte frecvente în acest gen de exprimare publică). Prietenului Paul Slayer Grigoriu - unul dintre oamenii pe care-i prețuiesc cel mai mult, oricît de rocker ar fi - i-am răspuns pur și simplu că „aici conotația bate denotația”. Nu contest că s-ar putea să mă înșel, dar eventualitatea unei astfel de receptări rămîne (mai ales în asociație cu alte elemente din aceeași recuzită, afișele - inclusiv cel postat aici - fiind și ele relevante).

Pentru detalii, cf. și  Halloween de groază la un club din București

RIDENDO CASTIGAT MORES (XL)

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME

Iisus: Mahomed, împărăția Mea nu-i din lumea aceasta...

Mahomed: A mea, da!!!

- Spune-mi tu, știi cumva ce-i acest drapel roșu-alb-albastru?

- Păi da, e drapelul francez, înainte de Republica... Islamică.

(* Araba se citește de la dreapta la stînga...)

INTERMEZZO LIRIC: CAPETE DE AGONIE (1)

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME

I

Noi sîntem cei din urmă visători 
și paznici ai temeiurilor sfinte, 
dar nu avem nici rîvna dinainte, 
nici crezul viu ce ghes îți dă să zbori.

Războinici nu, nici vrednici rugători, 
ne risipim în ceartă de cuvinte 
și trupul sterp pe limba lui ne minte, 
cu pofte dulci sau veștede candori.

Ne dau fiori cei care-n urmă vin, 
dar nu avem să-i înfruntăm tărie 
și nu îi sîntem lumii mai puțin 
de vină grei la sîmbra ei tîrzie, 
ci doar mai triști cu fiecare chin, 
aici, în țara lui n-a fost să fie. 


II

A nins asupra noastră cu uitare 
și sîntem albi de nu ne mai vedem, 
iar moartea nu mai seamănă-a blestem, 
ci-aduce-ncet a binecuvîntare...

Uitați de vii, simțim că fiecare 
tot mai puțin ne sîntem și ne-avem, 
și-și face vremea tristul ei cherem, 
punînd pe rana firii noastre sare.

De noi n-au chef și nici nevoie cei 
ce-n urmă vin și nu mai vor să știe 
prin ce-a trecut pămîntul pîn’ la ei 
și nici c-ar fi vreun rost de veșnicie, 
ci-n pielea lor cu-atît se simt mai zei 
cu cît devin mai mult nimicnicie! 


III 

Ne-am pomenit bătrîni pe nesimţite,
pleşuvi de vise şi trăgînd de noi, 
dar cînd privim cu ciudă înapoi,
tot mai avem şi pofte, şi ispite!

Ne-atîrnă în picioarele trudite
ca plumbul anii şi ne facem sloi 
în gura morţii, hîrbuiţi şi goi,
dar ne-mpăcaţi că bezna ei ne-nghite.

N-avem credinţă cît să fim senini,
nici dragoste să dăm pe dinafară, 
ci an de an, mai trişti şi mai puţini,
ne sîntem unii altora povară... 
La ce-am trăit pe lumea asta oare,
cînd n-am deprins nici barem cum se moare?!  

Răzvan CODRESCU

UN MANIFEST DE CLAUDIU TÂRZIU

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME

ÎN CE ȚARĂ (VREM SĂ) TRĂIM?

În ce țară trăim? În una în care premierul, Victor Ponta, este inculpat penal, șeful celui mai mare partid de la Putere, Liviu Dragnea, este condamnat penal, o pleiadă de foști miniștri au încăput pe mîna magistraților  și a gardienilor, un fost președinte al statului, Ion Iliescu, este cercetat penal, un alt fost șef al statului, Traian Băsescu, este anchetat și el; într-una în care un vicepremier, așteptat viitor premier, Gabriel Oprea, este acuzat de abuz în funcție, de plagiat și de coordonare a unor plagiate, o treime dintre parlamentari, între care unii cu nume rezonante, ca Elena Udrea, Viorel Hrebenciuc sau Varujan Vosganian, au probleme grave în Justiție; într-o țară în care o seamă de „baroni” locali, de la șturlubaticul Radu Mazăre al Constanței la doctorul-numai-pe arginți al Capitalei, Sorin Oprescu, sînt anchetați, condamnați sau abia ieșiți din pușcărie, majoritatea oamenilor de afaceri din „Top 300” Capital sînt închiși, în curs de judecată, cercetați penal sau recent eliberați condiționat... O țară de infractori? O țară fără elite politice, economice și administrative? O țară fără cap (poate și fără coadă)?

Cum se poate numi o astfel de țară? Unii îi spun colonie. Alții îi spun sat fără cîini. Unii o numesc neguvernată, alții neguvernabilă. Unii o vor și au făcut-o sursă de șpăgi și piață de desfacere. Alții cred că poate fi un avanpost într-un război care nu e al nostru. 

Dar Țara însăși, Țara ce crede despre ea?

Că e coruptă, săracă, urîtă și, prin urmare, ieftin de vîndut. 

De aia patru milioane de români slugăresc prin Europa pentru un trai mai bun. De aia votul unui român costă o pungă de mălai, o sticlă de ulei și, poate, o brichetă inscripționată cu sigla partidului care trebuie votat. De aia nimeni nu se mai revoltă în stradă și, cel mult, își varsă năduful în fața televizorului sau pe forumurile de internet. De aia speranța de viață la noi e mică. De aia adevărul e un moft, ca și proprietatea. Ce să mai vorbim despre dreptate? De aia am votat un neamț președinte, cu gîndul la o ultimă soluție: una venită dinafară, cum a mai fost. Iar neamțul se dovedește român sadea, și-ncă unul nătîng, mut și lipsit de idei și de orice inițiativă. De aia ne agățăm de ruși sau de americani, ori, înghesuiți foarte, de Bruxelles, cu crisparea de pe urmă a înecatului. De aia stînga știe ce face dreapta, dar nu mai e nici o deosebire între Stînga și Dreapta. De aia bisericile sînt tot mai pline, în raport direct cu spitalele și cimitirile. De aia nu mai punem preț pe eroi, pe martiri și pe sfinți. Ba nici nu le cunoaștem numele.

Ei bine, cred că sîntem într-o mare eroare. Stăpînul nu e vinovat dacă sluga e hoață. Iar „liderii” noștri sînt doar angajații noștri, noi sîntem stăpînii și trebuie să ne manifestăm ca atare. Prin urmare, ei să-și primească pedeapsa, prin biciuire la scară, după pravilă. 

Nu sîntem deloc săraci atîta vreme cît am reușit să construim atîta cît am construit după 1990, deși am fost sabotați constant din interior și am achitat sume colosale pentru orice lucrare – care au inclus mită de miliarde de milioane de euro.

România e una dintre cele mai frumoase țări, dar ale cărei frumuseți (nu numai geografice, ci și cultural-spirituale) sînt slab exploatate turistic, deci economic. O minimă strategie în domeniu ne-ar ridica nu numai moralul, ci și nivelul de trai. 

Nu sîntem ieftini, ci, dimpotrivă, sîntem inestimabili, ca persoane, însă trebuie să conștientizăm asta.

Soluția pentru a nu ne mai devaloriza ca națiune și ca stat – și, prin urmare, pentru a nu mai suferi din această pricină – e una singură: să ne luăm, de data asta, cu adevărat Țara înapoi. Să-i măturăm de la putere pe moștenitorii sistemului securisto-comunist și să dăm rang oamenilor care merită să ne reprezinte și să gestioneze cumsecade lumea noastră, românească.

(preluat de pe Blogul lui Claudiu Târziu)

Autorul manifestului

CE MAI CIRCULĂ PE INTERNET...

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

Niște vechi prieteni mi-au redirecționat textul postat mai jos, cu un amestec de circumspecție și teamă („Dacă e așa, am sfeclit-o!”). Este adevărat că „scenarita” este o boală în ascensiune, iar multele necunoscute și paradoxuri ale evenimentelor din ultimele săptămîni îi creează un mediu cît mai propice. Lucrurile sînt greu de creditat ca atare, iar textul aduce aminte mai degrabă de o anumită stare psiho-socială descrisă de Jean Delumeau în cartea sa Frica în Occident (secolele XIV-XVIII). O cetate asediată. Totuși, cum se zice, nu iese fum fără foc... E bine să luăm „dezvăluirile” de mai jos cum grano salis, dar să recunoaștem că sînt destule fapte care nu pot să nu contrarieze și să nu pună pe gînduri, mai ales în condițiile în care Islamul s-a dovedit nu o dată în stare de orice, iar în contextul recent Europa creștină (cît de creștină?) și-a dovedit slăbiciunea mai mult decît oricînd. (R. C.) 

ADEVĂRUL DESPRE INVAZIA „REFUGIAȚILOR”

(De ce vor toți în Germania? Dezvăluirile șocante  

ale unui fost membru al trupelor speciale sovietice!)

În Germania este îngropat armament pentru a începe JIHADUL EUROPEAN! 

Totul a început de la evenimentul Charlie Hebdo, din 7 ianuarie, cînd au fost asasinaţi mai mulţi caricaturişti şi jurnalişti francezi în centrul Parisului, deşi redacţia era păzită de poliţişti şi monitorizată de DST. Comandoul jihadist prin execuţia sumară şi punctuală a arătat Europei că islamiştii de la ISIS de fapt controlează din punct de vedere al siguranţei publice continentul, adică mai pe româneşte fac ce vor în Uniunea Europeană, asta în timp ce NATO se plimbă cu vapoarele pe Marea Neagră, pe banii noştri din taxe şi impozite. 

ISIS duce un război asimetric împotriva Europei, iar  noi răspundem cu metode învechite, ca în secolul XX. În luna februarie Statul Islamic a ameninţat public că va invada pînă în toamnă Europa cu 100.000 de luptători. Ei au arme cumpărate de la ucraineni. Atunci diplomatul român Silviu Crăiescu a tras un semnal de alarmă neluat în seamă de SRI sau serviciile secrete occidentale. „Statul Islamic depăşeşte dimensiunile unei organizaţii teroriste tipice. El este organizat ca o armată neregulată de tip reţelar, care numără 100.000 de agenţi înarmaţi, dintre care 40.000 occidentali, dar şi sute de mii de simpatizanţi. Resursele se ridică la 2.000.000.000 de dolari, plus accesul la resurse nonfinanciare, în special resursele de petrol din zonă”. 

În luna mai serviciile secrete turceşti au interogat mai mulţi luptători jihadişti prinşi din Siria, care afirmau că în patru luni va începe ofensiva islamistă în Europa. Comisia Europeană şi conducerea UE nu s-au sesizat la aceste semnale. De ce? Din obtuzitate, din pricina unui marxism ateist stupid, sau posibil o parte din liderii europeni să fi primit şpăgi uriaşe, ca să închidă ochii, de la traficanţii de carne vie care folosesc acelaşi traseu al drogurilor de intrare în Europa: Turcia, Grecia, Macedonia, Serbia, Ungaria. 

La sfîrşitul lunii august s-a pus în mişcare puhoiul, circa un million de refugiaţi din Orientul Mijlociu şi nordul Africii. Din analizele ONU, circa 70% dintre refugiaţi sînt bărbaţi tineri, restul fiind copii şi femei. 

Şeful Frontlex a arătat într-o conferinţă de presă că au fost prinşi sau interceptaţi luptători ISIS printre ei. Unii dintre aceștia au fost arestaţi la graniţa bulgară sau ungară, dar grosul islamiştilor au intrat fără probleme în UE. 

Specialiştii şi agenţii de securitate interesaţi de viitorul Europei au observat că refugiaţii musulmani sînt foarte bine organizaţi şi obraznici, nu par oameni care fug de război şi înfometaţi, pentru că aruncă mîncarea primită. Ei sunt împărţiţi în grupuri de cîte zece oameni, care au un lider, ce-i coordonează prin telefoanele mobile smartphone. La cincizeci de oameni au un comandant ce le transmite prin şefii de grupă instrucţiunile în limba arabă. Se poate observa la Budapesta cum „refugiaţii” musulmani intră ordonat şi coordonaţi în autobuze şi ascultă comenzile şefilor lor. Atunci cînd coboară din autobuze, toţi citesc pe smartphonuri comenzile în limba arabă. Ei toţi parcă sînt înţeleşi, vor să ajungă în Germania, aici se vor coordona în aşteptarea noilor instrucţiuni de la Statul Islamic. 

Se pare că în Germania sînt ascunse şi îngropate logistică militară,  muniţie şi armament suficient pentru a începe Jihadul european, aşa cum  ameninţă din ianuarie liderii Statului Islamic, pentru a ataca UE cu  ajutorul musulmanilor islamişti din ghetourile marilor oraşe  occidentale. Zilele acestea Europa nu asistă la o criză umanitară, cum încearcă să ne convingă presa aservită intereselor Angelei Merkel şi Comisiei Europene controlate de Germania, ci la un război asimetric, o invazie  musulmană organizată şi coordonată de Statul Islamic. 

În  noul Califat Islamic European, România va purta denumirea de Orobpa. 

Cum vom răspunde noi, europenii, invaziei musulmane coordonate de Statul Islamic? Pînă acum liderii naţionali şi europeni s-au dovedit derutați și neputincioşi în faţa valului „refugiaţilor” islamişti, parcă ar fi paralizaţi de o forţă întunecată. Speranţa de libertate rămîne la popoarele creştine.

 

INTERMEZZO LIRIC: 5 SONETE DE VALENTIN DAN

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME

1

Am numai rost de doină. Alt înalt

Mai mult – să-mi cer, să-mi dau – nu am întreg.
Sub cer mă înfășor și mă dezleg 
Și-apoi, din el, mă întăresc în alt

Pămînt – la fel de viu, la fel de cald – 
Pe care-i știu pe-ai mei și îi petrec 
Întocmai ca pe-un dor, ca pe un sec 
Al setei mele. Cînt, și dorm, și salt

Ca și cum m-aș întoarce dintr-un gînd 
În care toate mi s-au împăcat. 
Am pus o cetină peste păcat 
Și-un brad cărunt pe lacrima-n cuvînt.

Și-apoi am răsărit și am plecat 
Să mă așez cu umbra lui în rînd.


2

De-abia mi te pusesem sub aripă,
De-abia te întinsesem sub un gînd,
De-abia te înălţasem îngropînd
Tot ce răzgîndul mi-ar fi luat în pripă.

De-abia mi te-adusesem mai aproape,
De-abia te petrecuseși. Și-ai plecat. 
Şi am rămas cu pasul ne-nviat,
Ne-ntreg, netot, călcînd pe lîngă ape.

N-am să te caut. Dar te ține minte-n
Ajunul ei o zi de-apoi, de post. 
N-am să te caut. Ochiul n-are rost:
Vedenia aşteaptă pretutindeni.

Te-ascund de tot cînd toate mi te-arată,
Amară miere, pierdere bogată. 

3  

Tu vei pleca, eu voi rămîne încă,

Şi toate se vor cuminți sub scut,
Și dorul peste toate așternut
Se va închide, aspru, într-o stîncă

Pe care ca un praf o să m-aşez,
Eu, tot o piatră, însă mai săracă, 
Şi timpul care singur o să treacă
Se va-ntări, de-aceea, ca un miez.

Şi vor veni să mă petreacă ploi,
Şi vor veni să mă alunge gînduri, 
Eu o să cad în mine ca-ntre scînduri,
Un sfinx care priveşte înapoi.

– Și piatra creşte grea, înalt, adîncă –
Tu vei pleca. Eu voi rămîne încă. 


4

Mai bine rîzi cu nervii tremurînd
Şi cu privirea-n carnea lor înfiptă
Acum, cînd hohoteşte piatra-n criptă, 
Cînd următorii sîntem noi la rînd.

Căderile tăcerii vor veni
Şi vor închide-n fuga lor furtuna,
Se va mări în ochii nopții luna,

Dar noi să-i dovedim că sîntem vii,

Adică tu să rîzi cu ochii reci

Şi un pumnal strîns bine în privire,

Să stai atît doar cît să-mi dai de ştire

Că totul este bine. Şi să pleci.

La rîndul meu, sînt gata: ceru-n vis e

Şi te strecor prin vămile deschise.

5 

Sînt demodat. Întocmai cu ciubucul,
Precum rădvanul, ca paraua sînt.
Cu birghelii aidoma, mă zvînt
Sub o pendulă-n care cîntă cucul.

Ca braga, de o fire cu fernetul,
Așijderea marghilomanelor,
De-un seamăn cu porumbul călător,
În felul viselor, zburînd cu-ncetul,

Așa mă aflu. Într-o carne veche
Și între patru prafuri de pereți.
Sînt demodat. Dar umerii mi-s drepți
Și-n șaua lor aștept un timp pereche

Cu pumnul strîns al nopților de veghe 
Și cu răbdarea anilor bisecți.  

Valentin DAN

FOTO-SEMNAL: CASA "NATURALIA"

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME

Dr. Pavel Chirilă, Mădălina Popescu (n. Chirilă) și Cristian George Popescu au inaugurat la sfîrșitul săptămînii trecute, pe B-dul Unirii (nu departe de Piața Alba-Iulia), Casa „Naturalia”, prima cofetărie-patiserie (dar deopotrivă cafenea-ceainărie) bio/raw/vegan din București. Postez mai jos, ca prietenească „ispitire”, cîteva imagini de la deschiderera festivă de duminică 18 octombrie. Grăbiți-vă să-i treceți pragul și n-o să regretați! (R. C.)

P. S. Am smuls făgăduința că în sezonul estival vor fi și cîteva mese afară, pentru fumători incorigibili ca mine...

MIHAIL ALBIȘTEANU: SĂPTĂMÎNA PE SCURT (2)

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

Trei, Doamne, și toți trei...

Mare agitație, mare. Se alege șăful ăl mare al PSD – că „președinte” ar fi greu să-i spunem, cîtă vreme, mai ales după 2009, partidul acesta aduce mai degrabă cu o grupare de interese (nu spunem de care, că ne temem de vendetă, dar și de legea Dragnea). Singurul catindat: același Dragnea, de i s-au strepezit dinții pînă și lui Ion Iliescu. Acesta, nemulțumit, probabil, că țuțărul său grăsuliu (șoferul de seară al infractorului Cătălin Voicu) a fost nevoit să se retragă din cursă, a făcut o incursiune nervoasă în istoria partidului, pomenind de alegerea lui Ceaușescu și de statutul din anul… 1910. Deși nea Ilici s-a corectat rapid (anul era 2010), putem observa că memoria reziduală nu este o poveste – tovarășul „și-a amintit” de formarea PSDR, în 1910, varianta mai rezistentă a PSDMR-ului din 1893 și „părintele” Stîngii românești de astăzi.

Încercînd să nu iasă pe locul doi, deși candidează singur, și dorind să-și acopere problemele din Justiție, tov. Dragnea ne blagoslovește cu Legea toleranței, al cărui (bineînțeles) tot singur inițiator este. Legea urmărește cică promovarea toleranței în administrație, școală, presă, astfel încît nu va mai fi tolerat să spui nimic. O structură, supusă CNCD (instituție de mare necesitate pentru statul român și pentru contribuabilii pe care îi urechește și pe banii cărora se ghiftuiește) va controla aplicarea legii. Așa: în ultima vreme, parlamentarii români, rupți de muncă, își deleagă atribuțiile Institutului Wiesel și CNCD. Altfel, pe tov. Dragnea îl înțelegem – dumnealui se teme că românii sînt intoleranți cu grupul celor condamnați în instanță, din care, cu onor, face parte.

 

Evenimentele se succed și nu este săptămînă în care să nu auzim, ritos, părerea „consultantului politic Cosmin Gușă” (echivalentul RTV al „profesorului” Voiculescu de la Haznaua 3) – despre orice ne putem imagina, în materie de politică internă și internațională. Nu sîntem tentați să calificăm spusele sale altfel decît a făcut-o Traian Băsescu, cînd, într-o emisiune RTV, i-a zis acestuia, în față, părerea despre „analiza” sa politică: „Cosmin Gușă este un analist foarte slab”. Am putea adăuga, doar, că fostul președinte a fost chiar delicat…

Siria continuă să țină capul de afiș al știrilor internaționale – bombardamente americane, franceze, rusești… Pentru clericii musulmani din Arabia Saudită doar cele rusești sînt supărătoare – ei cer jihad împotriva „Rusiei cruciate”. Să înțelegem că SUA și Franța nu mai sînt considerate state creștine (or fi în curs de islamizare?) sau, ca de obicei, banii te fac să vezi lucrurile selectiv?

 

Douglas Lute, ambasadorul SUA la NATO, ne face un „cadou”: domnia sa afirmă că România participă cu mijloace militare în Siria… Stimate domn, n-ai putea să vorbești mai puțin (sau deloc)? Noi nu sîntem pregătiți să primim refugiați, vrei să ne aranjezi acum niște atentate?

Să amintim, în context, că în această săptămînă Europa (cea creștină, cît a mai rămas din ea) celebrează victoria de la Tours/Poitiers (10 octombrie 732 – data „tradițională”) a francilor conduși de Carol Martel asupra Califatului arab, a cărui expansiune a fost atunci oprită la Pirinei. Nu-i nimic, își iau revanșa acum musulmanii, cu ajutorul aliaților lor de conjunctură – birocrații atei de la Bruxelles!

RIDENDO CASTIGAT MORES (XXXIX)

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME

Puteți citi pe acest blog:

* Despre invazia islamică

CLAUDIU TÂRZIU: „FIȚI PĂRTAȘI LA O MINUNE!”

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

O cunosc pe Maria de cînd s-a născut. Părinţii ei îmi sînt prieteni şi de aceea ştiu că a venit în viaţa lor ca o lumină de Sus. Pînă la vîrsta de 3 ani a avut o viaţă normală, fiind un copil frumos nu numai la chip sau la purtare, ci şi în toate poznele lui. Din cauze încă necunoscute, într-o zi din vara acestui an, Maria a intrat, fără de veste, în comă. După săptămîni de eforturi, medicii au readus-o printre ai ei. Dar boala aceea neidentificată a lăsat urme adînci. Părinţii ar vrea să o trateze, dar în România nu i se poate pune un diagnostic! Trebuie dusă la consult în străinătate, unde costurile sînt astronomice pentru un om obişnuit. De aceea, vă rog să daţi o mînă de ajutor pentru salvarea acestei fetiţe.  

Redau mai jos mărturia tatălui ei, jurnalistul Răzvan Bucuroiu, directorul revistei Lumea Credinţei. Precum spune şi Răzvan, solidaritatea face minuni. Fiţi părtaşi la această minune! Dumnezeu să vă răsplătească! (Claudiu Târziu)

În dimineaţa zilei de joi 9 iulie, îngerul morţii şi-a întins larg aripile la noi în casă. A venit pe furiş şi s-a aplecat cu răsuflarea de gheaţă asupra Mariei, fetiţa noastră de trei ani. Ea dormea cu mama ei în pat. Nu se putea apăra, nu avea cum – e prea mică şi prea fragilă. Şi l-a urmat, pentru o vreme… Apoi a venit îngerul cel bun şi a spus: „Pînă aici! Copilul acesta nu pleacă, nu e ceasul lui!”. Defibrilatoarele şi-au descărcat voltajul pe pielea fină, arzînd-o, adrenalina pompa energie, monitoarele s-au aprins ca la un semn şi au început să ţiuie, lacrimile şiroiau, Maria noastră părea acum că doarme. Şi, din acel moment, chiar dormea! Renăscută, adusă la viaţă a doua oară – dar din lacrimi şi din Duh. 

Prieteni, vă spun asta din zbrobirea inimii de părinte şi nu din cărţi, nu din conferinţe, nu din pelerinaje, nu din mersul cuminte la biserică: Dumnezeu există! Iar El se vede limpede numai printre lacrimi, e drept. Şi mai ales, ajung să cred eu acum, printre lacrimile de părinte… Iarăşi vă spun că nu există trăire mai intensă, durere mai copleşitoare şi bucurie mai de negrăit decît cele legate de propriii copii, şi mai ales în situaţii ca acestea. Am hălăduit, la intervale de minute, în abisul disperării – acolo unde nu găseşti pe nimeni să te îndrume –, iar apoi am tîşnit pe culmile bucuriei şi ale recunoştinţei, unde Maica Domnului şi sfinţii noştri îţi sînt liman. Aşa am înţeles şi eu o expresie care mi se părea niţeluş forţată, cînd o citeam numai cu mintea odihnită de greul zilei: fericita întristare. Ce tainic, ce aproape îmi sună acum aceste cuvinte, imposibil de alăturat. Dar fericita întristare există, este de nepovestit, şi este un dar. Un dar de mare preţ, şi care cere, la rîndu-i, mare preţ! 

Despre toate aceste trăiri în Domnul voi vorbi şi scrie pe larg, după ce balansul între viaţă şi cealaltă viaţă (nu vreau să spun „moarte”) se va fi oprit, după ce concluziile medicilor vor fi mai clare (acum – 20 iulie – e încă o nebuloasă totală ca diagnostic) şi după ce existenţa familiei noastre va fi fost aşezată pe un cu totul alt făgaş… Iar eu am împărtăşit durerea şi bucuria cu voi, marea noastră familie, că pe umărul altcuiva nu ai cum pune capul şi nici fericirea nu o poţi împărtăşi cu necunoscuţii. Comunitatea noastră, cercul nostru de prieteni, e mai unit ca niciodată, iar rugăciunea voastră am primit-o ca pe o uriaşă mîngîiere. Aşa să vă răsplătească Dumnezeu ofranda! 

Ţinem aproape, nu slăbim rugăciunea, păstrăm nădejdea, ne sînt copiii în viaţă!

Răzvan Bucuroiu

INTERMEZZO LIRIC: PASTEL EROTIC

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

TARDUS SAPOR

A nins așa devreme-n părul tău,

dar ochii-azuri abia de trag a toamnă 

și încă-aștepți să fii culeasă, doamnă,

oricît ți-ar fi de bine sau de rău.

Te-ai copt demult, dar se mai simte-n tine

cruzimea castă, ca un vis pierdut, 

și-aș vrea cu ochii-nchiși să te sărut,

ca pe-o icoană-a milelor divine.

Se face-ncet tîrziu în carnea ta,

dar timp mai ai de-o ultimă splendoare 

și fericit e cel ce va mușca

din plinătatea ta jinduitoare 

și te va face să suspini cîndva

de dragostea ce-așa de dulce doare...

Răzvan CODRESCU

APELUL UNUI ROMÂN ORTODOX DIN SPANIA

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

Am primit și dau mai departe...

Monumentul de la Majadahonda (28 septembrie 2015)

¡Hermanos!

El odio en contra de la cristiandad, de la Iglesia y de sus símbolos es tan intenso, que se ha iniciado una ofensiva odiosa y perversa en contra de todo lo que pudiera evocar la fe en Dios, el amor a la nación, el espíritu de sacrificio o el martirio.

A pesar de hallarse en un terreno que es una propiedad privada, el monumento que los miembros del Movimiento legionario rumano han dedicado a la memoria de los mártires legionarios Ion Moța y Vasile Marin, muertos en 1937 como combatientes en la Guerra Civil Española, está amenazado con la demolición, en virtud de la Ley dicha de la Memoria Histórica. Es la decisión del Pleno del Ayuntamiento de Majadahonda, favorecida por el hecho de que los ediles del PP se han abstenido en la votación, lavándose las manos como Poncio Pilato. 

Al despedirse de su mujer y de sus dos niños pequeños para partir a la guerra, Ionel Moța – un intelectual distinguido y un verdadero rumano, hijo de sacerdote y él mismo creyente – ha dicho: “¡Disparan metralla contra el rostro de Cristo, y yo no puedo aguantar esto!”. Es lo que han pensado también Vasile Marin y los otros combatientes que los han acompañado en aquella cruzada en contra de la misma fiera roja que intenta hoy espantarnos con leyes que se levantan en contra de Dios.

¡No nos dejemos engañar! ¡No dejemos que el sacrificio de Ionel Moța, Vasile Marin y de todos los que han muerto en las cárceles comunistas sin abandonar su fe sea en vano! A nosotros no se nos pide verter nuestra sangre. ¡Sólo debemos confesar nuestra fe de lo hondo de nuestras almas! ¡Debemos unirnos en nuestra fe! 

Yo no soy legionario. No hago política. Soy sólo un pobre cristiano ortodoxo que, al venir a España en busca de una vida mejor, se ha enterado del martirio de los dos rumanos Moța y Marin; después he investigado y he conocido la verdad. Una verdad que 70 años de comunismo y postcomunismo han ocultado. ¡Os llamo a todos los que sois cristianos a velar sin tregua! El Redentor ha dicho: “Yo soy la Vía, la Verdad, la Vida”. Yo os ruego humildemente: ¡confesad la verdad mediante la cual hallaréis la Vía para heredar la Vida! Amén.

Con mis más sinceros agradecimientos, 

Ovidiu Mocan* 

Villalba, 27 septembrie 2015: autorul Apelului (dreapta), 

cu fostul deținut politic Marcel Petrișor

* Fraților!

Ura împotriva Creștinătății, a Bisericii și a simbolurilor ei este atît de mare, încât au început o ofensivă mîrșavă și perversă împotriva a tot ceea ce ar putea evoca credința în Dumnezeu, dragostea de neam, spiritul de sacrificiu și martiriul.

Cu toate că  se află pe un teren  privat, monumentul ridicat de frații lor legionari în  memoria martirilor Moța și Marin, căzuți în 1937 ca luptători în Războiul Civil din Spania, este amenințat cu demolarea, în baza Legii așa-zise a Memoriei Istorice. Este hotărîrea primăriei din Majadahonda, favorizată de faptul că edilii din PP [Partido Popular] s-au abținut de la vot, spălîndu-se pe mîini ca Ponțiu Pilat. 

Cînd a plecat spre Spania, lăsînd soția și doi copii mici acasă, Ionel Moța – un fin intelectual si un român adevărat, fiu de preot și el însuși credincios – a spus: „Se trage cu mitraliera în obrazul lui Hristos, iar eu nu pot să rabd asta!”. La fel au gîndit și Vasile Marin, și ceilalți care i-au însoțit în această cruciadă împotriva aceleiași fiare roșii care azi încearcă să ne sperie cu niște legi care se ridică împotriva lui Dumnezeu. 

Să nu ne lăsăm înșelați! Să nu lăsăm ca jertfa lui Ionel Moța, Vasile Marin și a tuturor celor care și-au lăsat oasele, dar nu și credința în închisorile comuniste, să fie în van! Nouă nu ni se cere jertfă de sînge. Trebuie numai să mărturisim, cu toată tăria sufletului nostru! Trebuie să ne unim în  credința noastră! 

Eu nu sînt legionar. Nu fac politică. Sînt doar un biet creștin ortodox care, venind în Spania pentru o viață  mai bună, am aflat despre martiriul celor doi români, Moța și Marin, apoi am cercetat și am aflat adevărul. Un adevăr ascuns de cei 70 de ani de comunism și postcomunism. Vă chem pe toți cei care sînteți creștini la o trezvie continuă! Mîntuitorul a spus: „Eu sînt Calea, Adevărul și Viața”. Eu cu umilință vă rog: mărturisiți Adevărul prin care veți găsi Calea ca să moșteniți Viața! Amin.

Cu mulțumirile mele cele mai sincere, 

Ovidiu Mocan

Ierom. Amfilohie Brînză, Mihail Pantazi, Pr. Ilie Tabarcea și Ovidiu Mocan

în poarta Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei

UPDATE 14.10.2015

Un articol spaniol din El Mundo, pe tema Majadahonda.