INTERMEZZO LIRIC: EROSSTIHURI (21)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

I 

Pe limba ta noi nu ne-om înţelege,

dar limba mea ne ştie pe de rost,
mai desluşiţi în ea decît am fost,
cu visul crez şi cu iubirea lege.

Să taci în ea e loc cît şi să spui,
şi poţi s-asculţi cît eu te spun de bine,
căci un tălmaci al tău mai bun ca mine
nici pe pămînt şi nici în ceruri nu-i.

De nu-mi crezi mie, crede limbii mele
şi lasă-ţi trupul gol să fie cînt,
din tălpi şi pînă-n pletele rebele!
Eu nu te am, ci mai curînd te sînt,
şi nu-i vreo iotă-n mine să te-nşele,
că-mi eşti, din toate, tîlcul cel mai sfînt. 


II 

În disperarea ta de tine eşti
păcatului tu însăţi răzbunare,
căci nu-i virtute-n omul viu mai mare
decît căinţa firii lui lumeşti.

Pe cît te plîngi, pe-atît te izbăveşti,
punînd pe rana vieţii tale sare,
iar moartea-i numai crucea de pe care
vei învia cu ochii tăi celeşti.

Şi-atît vei fi cu vraja ta de vie
că raiul tot ţi-o înflori sub paşi
şi nu va fi temei de bucurie
mai sfînt ca urma ce-ndărăt o laşi,
iar Dumnezeu se va trufi cu tine
pe limba dulce-a slavei lui divine. 


III 

Iubirea este duh sau carne goală?
Dacă e duh, cu carnea cum rămîne?
Şi dacă-i carne, duhul tău, Stăpîne,
ce rost mai are-n dulcea ei răscoală?

Iar dacă-i duh şi carne deodată,
cum poate duhu-aşa de jos să cadă
sau carnea slavei să îi fie nadă,
cînd lupta lor e-atît de-nfricoşată?!

Mă tem iubirii să-i mai spun pe nume
şi-atît mă simt de sfîşiat în mine
că nu mai ştiu dacă-ntre rai şi lume
e răul rău şi binele e bine,
nici dacă pot, cu firea mea-ndoită,
să mai aleg virtutea de ispită. 


IV 

Impur îmi e pe talpa ta sărutul,
căci n-o admir în dulcea-i mlădiere
cît o poftesc c-o lubrică plăcere,
ca pe o pradă ce precede rutul.

Nimic din îngereasca-ţi frumuseţe
nu stinge-n mine rîvna spre păcat
şi sufletul, oricît ţi-e de curat,
nu vrea iubirea-mi limba lui s-o-nveţe.

De-aceea nu te merit şi mă doare
de tine gîndul tot, ca de o vină,
pe care-o simt, din creştet la picioare,
în firea-mi care altei legi se-nchină:
m-aş înfrupta din tine cu ardoare,
în loc s-ador icoana ta virgină. 


V 

Încet-încet tăcerea-n noi se lasă
şi tot mai frig ne este-n mădulare,
ca toamna, cînd devreme ziua moare
şi bezna vine ca la ea acasă.

Tu încă eşti în felul tău frumoasă,
iar eu mai spînzur încă de-o visare,
dar ştim în sinea noastră fiecare
că moartea-şi bate-n noi cumplita coasă.

Vom mai aprinde-un foc de vreascuri poate
şi-om adormi cu capul pe-amintiri,
stelar de trişti, dar împăcaţi cu toate,
sperînd la mila veşnicei iubiri,
căci numai ea de-acum ne poate scoate
din stricăciunea bietei noastre firi. 


VI 

Atît de mult te-ai împărţit că ţie
nu ţi-ai rămas nici cît să umpli-un vis
şi coastă de mi-ai fost în paradis,
azi nu-mi mai eşti decît ispită vie.

Nu ştiu cît rău sau bine-a fost să fie,
nici de mai ai ceva în stele scris
acum, cînd anii tot mai veştezi ţi-s
şi lumea-i de iubire mai pustie.

Risipei tale singur Dumnezeu
îi ştie rostul, dacă are unul,
şi nu sînt vrednic să te judec eu.
În sinea mea eşti taină-ndurerată
şi suni frumos în graiul meu, străbunul,
cu întregimea ta de altădată. 


VII 

La ce o frumuseţe ce n-are-n ea cusur,
dacă lăuntru-ţi este şi vraişte, şi impur?
Splendoarea fără suflet e ca o coajă goală
şi de păcat se moare la fel ca de o boală.

Nu-i binele totuna cu a simţi plăcere,
ci după cruce-adesea iubirea ni se cere
ca după o măsură a ei de veşnicie,
iar Dumnezeu ne este el însuşi rană vie.

Cînd Duhu-n noi se roagă şi Firea-n noi suspină,
se face frumuseţea icoană de lumină
şi pregustăm în taină, chiar răstigniţi de-am fi,
a raiului dulceaţă, de-acum şi de aci,
şi-atît ne năpădeşte nelumea-n mădulare
încît se face chipul în noi asemănare. 


VIII 

Atîta graţie dulce se-ntruchipează-n ele,
dar în aşa măsură cu firea-s de certate
încît abia mai afli pe-acest pămînt păcate
ce sînt ca vinovata lor dragoste de grele!

Sînt sterpe şi smintite plăcerile rebele
şi-asupra lor osînda din ceruri se abate
ca focul pe-a Sodomei pidosnică cetate,
căci nu se cade trupul pe suflet să-l înşele.

E vană frumuseţea de nu se uită-n sus,
ca şi plăcerea care nu leagă nici un rod,
căci Dumnezeu o noimă a nunţii-n noi a pus
şi sînt Adam şi Eva eternul calapod,
oricît, făcînd ispită din tot ce e frumos,
se străduieşte dracul să tragă lumea-n jos. 


IX 

Necredinciosul cîntă

pe lira lui tîrzie... 

«Şi s-a mai stins în suflet o iubire,
şi-a mai tăcut pe buze un cuvînt,
dar toate-şi văd de treabă pe pămînt
şi n-are nimeni timp să se mai mire.

Atîrnă toate de un fir subţire,
şi azi fiind, ca mîine nu mai sînt,
căci nu-i nimic, nici păcătos, nici sfînt,
să-nfrîngă trecătoarea lumii fire.

Iar amintirea, cît de vie-ar fi,
e pîn' la urmă-nvinsă de uitare
şi-oricît a fost măsura lor de mare,
cu toate-ajung, pe rînd, nimicnicii,
încît mă-ntreb de Dumnezeu nu-i oare
Nimicul pur al tristei veşnicii... » 


X 

N-am fost ajuns de capăt niciodată
să-i dau iubirii-n trupul meu calic:
sau eu i-am fost nevrednic ucenic,
sau ea mi-a fost nădejde înşelată.

De-a vrut anume cerul să mă bată,
cum n-a bătut pe nimeni şi nimic,
îmi mai rămîne doar amin să zic,
căci s-a-mplinit ce soartă-mi fuse dată!

Dar ce-am cîrpit din visele frumoase
a fost mai mult decît putea să fie
vreo dragoste în carne şi în oase,
şi cred că dar mi-a fost blestemul mie,
căci ce-am pierdut pe limba firii joase
am răzbunat în grai de veşnicie. 

Răzvan CODRESCU 

Aici se încheie ciclul Erosstihurilor.

RĂSPUNS UNUI CITITOR INTOXICAT

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME

Dacă în lunile din urmă unii au atins problema doar aluziv sau insinuant, deunăzi s-a găsit și cine să mă întrebe „verde”, „de la obraz”, pe blog și pe e-mail, cum de mai pot eu să fiu „în cîrdășie” și „să mă dau în stambă” cu „trădătorul” Dan Puric, care „mai ieri făcea pe legionarul”, iar azi „s-a vîndut masonilor (via Călin Georgescu) și kaghebiștilor (via Alexandru Dughin)”. Și nu văd eu oare - mă mai întreabă, punctual, preopinentul indignat - că Dan Puric „a furat Aiudul, cum au furat evreii Sighetul”, ca să manipuleze, vezi Doamne, memoria martirilor noștri anticomuniști, tîrîndu-l în acest „joc murdar” și pe „ingenuul” doctor Pavel Chirilă (care ar fi trebuit „să-și vadă de ierburile lui”)?

Las la o parte faptul că e cel puțin dificil și paradoxal să fie cineva „vîndut” și masonilor, și kaghebiștilor, făcîndu-se concomitent unealtă și a conspiraționismului euro-american, și a celui euro-asiatic. Sînt fronturi de interese divergente, din „filme” diferite, ca să folosesc o expresie curentă. După cum e o prostie să-l acuzi de legionarism pe un om de 55, care n-a avut cum să fie legionar, în condițiile în care astăzi Legiunea nici nu mai există, iar el nu s-a pronunțat niciodată și n-a uneltit în nici un fel pentru mai mult sau mai puțin utopica ei reînviere. Pe Dan Puric e la fel de fals să-l faci mason sau kaghebist ca și să-l faci legionar.

N-o să mă apuc acum, după atîta timp și după atîta delir mediatic, să reiau aici discuția despre ”lista lui Dughin”. E de ajuns să spun că mie unuia nu mi se pare că dintr-o simplă întrevedere în grup, cu caracter de tatonare reciprocă, se poate trage vreo concluzie definitivă asupra cuiva, cu atît mai mult cu cît acel cineva n-a comis în urmă nici un fapt și n-a făcut nici o afirmație care să semene a renegare de sine sau a partizanat anticreștin și antiromânesc. Mărturisesc că eu însumi, dacă aș fi fost invitat la întrevederea respectivă, m-aș fi dus, din curiozitate, ca să văd ce spune și ce vrea rusul, sau dacă și în ce măsură e luat în serios de ceilalți. Așa cum n-am ezitat, mutatis mutandis, să-l cunosc și chiar să-l vizitez în bîrlogul său pe controversatul Călin Georgescu, fără altă urmare decît aceea că am putut să mă lămuresc personal cam cine este și cam ce vrea. Nu m-am recunoscut în poziția dumnealui și n-am dat curs nici unei relații, dar am putut constata „pe viu” că i se pot trece în cont și idei sau fapte bune, constituind un caz complex, care trebuie tratat cu prudență, dar nicidecum diabolizat radical și aprioric.

Nu mă „spurc” prin simplul dialog cu cineva (chiar de-ar fi și dracul), ci numai dacă în urma dialogului ajung să spun sau să fac ceva scandalos, ce n-aș fi spus sau n-aș fi făcut înainte. Or, eu unul nu știu ca Dan Puric să-și fi trădat cu o iotă crezul ortodox sau național afirmat de mai bine de un deceniu încoace, nici să fi săvîrșit ceva scandalos în serviciul vreunei puteri subversive, românești sau străine.

Viața ne pune, cu sau fără voia noastră, în situațiile și vecinătățile cele mai felurite, iar aceasta se întîmplă mai abitir cu cei deveniți personaje publice (și pe care fiecare i-ar dori de partea sa, ca să le exploateze popularitatea). Nu înseamnă însă că dacă mă încrucișez conjunctural cu cineva, pe termen mai scurt sau mai lung, mă contaminez musai de convingerile sau de atitudinile sale. Cu Gigi Becali sau fără Gigi Becali, cu Călin Georgescu sau fără Călin Georgescu, cu Aleksandr Dughin sau fără Aleksandr Dughin, Dan Puric rămîne Dan Puric (cel puțin pînă la proba contrară, pe care eu unul cred că e departe de a o da): un mare artist, un bun român, un ortodox și un om de dreapta (cu simpatii regaliste), ferm anticomunist și punctual antioccidental (atunci cînd „europenitatea” tinde să se confunde ideologic cu ateo-materialismul și cu perversiunile legalizate, de la cele politice la cele sexuale).

Puteți accesa chiar de pe acest blog cel mai recent discurs public al lui Dan Puric, ținut la MȚR acum cîteva zile, pe tema „Mărturisindu-i pe mărturisitori. În căutarea vredniciei pierdute”. Sau îi puteți urmări, pe diferite site-uri, numeroasele interviuri televizate din ultima perioadă a anului trecut: găsiți-i și amendați-i afirmațiile care ar confirma suspiciunile indigne ale unor trepăduși ulcerați, sau pe cele „bonome”, ale unor naivi „încremeniți în proiect”! Arătați, punctual, „șopîrla” masonică sau kaghebistă din repetata sa mărturisire creștină și națională! Unde a greșit, unde a deviat impur, unde Dan Puric nu mai este el însuși? Și atunci, dacă nu aflați nici o „șopîrlă”, se vede că cineva a tras concluzii eronate, fie din pripă, fie din prostie, fie din ticăloșie, intoxicînd aria mediatică sau spațiul virtual.

Am lăsat la urmă, ca pe cea mai întristătoare, problema Aiudului. În loc să ne bucurăm cu toții, creștinește și românește, că Dumnezeu a netezit calea ca în doar cîțiva ani să se ridice acolo, în coasta vechiului monument și în continuitatea directă a schitului care l-a vegheat, un adevărat Martyropolis, cu mănăstire și centru de studii martirologice (unic în România), noi preferăm să ne colportăm cu încăpățînare suspiciunile indigne, să ne otrăvim unii pe alții și să dăm apă la moara numeroșilor dușmani ai identității, demnității și memoriei naționale, fără să se întrebe nimeni de ce ar ridica dracul mănăstiri și centre de martirologie!

Ansamblul de la Rîpa Robilor din Aiud se va inaugura festiv pe 15 martie 2015, sub egidă arhierească. Suspicioșii ar face bine să vină la fața locului și să monitorizeze „trădarea” (după liturghie și sfințire, va avea loc un simpozion închinat martirilor din temnițele comuniste). Eu voi fi acolo de partea „trădătorilor”, cot la cot cu Dan Puric și cu doctorul Chirilă, iar dacă se va întîmpla să dau prin preajmă de un Călin Georgescu, să zicem, nu mă voi codi să-i strîng mîna (făcînd cu ochiul bunului Dumnezeu, Care e mai șugubăț decît pare). 

Răzvan CODRESCU

Dan Puric premiindu-l, din partea Fundației Aiud,

pe regretatul Gheorghe Jijie, fost deținut politic

S-A DESCHIS «CASA CU ROST»

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME

Am primit și dau mai departe..

Ieri, 26 ianuarie, s-a deschis ceainăria-librăria „Casa cu Rost” din București, care este și centru de proiecte culturale și de formare.

Cuib de prieteni, oază de bucurie, centru de excelență.

Ceaiul, cafeaua, apa, biscuiții, fursecurile, alunele, muzica și internetul sînt din partea casei. În fiecare zi. Plătiți numai timpul petrecut la noi: 15 lei ora.

Cărțile și bunătățile gastronomice, produse la mănăstiri, pe care le veți vrea acasă, au și ele prețul lor.

Avem o ofertă variată de carte și revistă, ca și de zacuscă, gemuri, dulceață, siropuri, leacuri pentru tot felul de afecțiuni, săpunuri de casă etc.

Programul este de luni pînă vineri, de la ora 10.00 la ora 21.00. La sfîrșit de săptămînă organizăm ateliere, cursuri și alte evenimente. Este posibil ca astfel de evenimente să aibă loc și în timpul săptămînii, dar le vom anunța la momentul oportun.

Vă așteptăm cu drag!

Adresa: Calea Victoriei nr. 155, bl. D1, tronson 8, etaj intermediar (intrarea de pe str. Buzești, vizavi de agenția Tarom).

Pentru a ne urmări activitățile, intrați pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/pages/ROST-more/341105166096120?sk=timeline

MĂRTURISINDU-I PE MĂRTURISITORI (VIDEO)

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME

Cei interesați pot accesa AICI (pe fereastra deschisă clicați PLAY ALL) înregistrarea video a conferinței „Mărturisindu-i pe mărturisitori. În căutarea vredniciei pierdute”, desfășurate în seara zilei de joi 22 ianuarie a. c. la MȚR (studio Horia Bernea), sub egida Fundației Sfinții Închisorilor și a Editurii Rost (co-editoare, spre sfîrșitul anului trecut, ale volumului Cartea mărturisitorilor. Pentru o istorie a învrednicirii românești de Răzvan Codrescu). cu luările de cuvînt ale autorului, doctorului Pavel Chirilă, maestrului Dan Puric și editorului Claudiu Târziu. Înregistrarea a fost făcută de d-l Bogdan Pîrlea, căruia îi mulțumim cu toții și pe această cale.

Prezentarea făcută cărții de criticul și istoricul literar Dan C. Mihăilescu la PRO TV, luni 19 ianuarie 2015, în cadrul emisiunii „Omul care aduce cartea”, nu a fost încă postată on-line. Dacă și cînd va fi postată, voi da AICI link și pentru ea. (R. C.)

ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (CXLVIII)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

 

Mitropolitul Nicolae Corneanu împărtăşindu-se cu catolicii (mai 2008)

2008 
DE LA ECUMENISM LA APOSTAZIE

Păstorul cel bun îşi pune viaţa pentru oile sale. Iar cel plătit, care nu este păstor adevărat, şi nu îl doare inima de oi, cînd vede lupul venind, lasă oile şi fuge, iar lupul răpeşte şi risipeşte oile. Dar pe lîngă păstorul cel bun şi năimitul la turmă se mai găseşte şi lupul în haină de păstor. Sfîntul Apostol Pavel îşi avertiza fiii duhovniceşti că vor intra între ei lupi îngrozitori, ce vor rupe din turmă, şi că dintre ei, chiar, se vor ridica asemenea (ne)oameni. Dar prin ce spun Sfintele Scripturi că lucrează şi se cunosc aceşti lupi răpitori? Prin aceea că vor grăi învăţături răstălmăcite, ca să ducă în înşelare pe creştini. Deci, prin cuvîntul Scripturii – care este absolut pentru orice creştin [1] –, vedem că lupi îngrozitori sînt numiţi cei care învaţă poporul creştin o aşa-zisă învăţătură a lui Hristos care de fapt e răstălmăcire. Şi ce trebuie să facă păstorul cel bun cînd vede aceşti lupi? Dacă fuge, este năimit şi nu păstor. Dacă se alătură lor, este fie lup ca şi ei, fie şacalul ce urmează lupii. Dacă este păstor adevărat, luptă pentru a-şi apăra oile, chiar cu preţul vieţii. Nu este uşor, dar nici nu este altă cale, dacă vrei să te numeri cu păstorii cei buni. 
Dar cine sînt păstorii Turmei lui Hristos? Desigur, episcopii şi locotenenţii lor, adică preoţii. Aceştia sînt primii care au misiunea sfîntă de-a apăra Dreapta-credinţă, dacă au iubire de oameni şi frică sau iubire de Dumnezeu, căci fără Dreapta-credinţă nu este mîntuire. De ce S-ar fi răstignit Hristos, de ce ar fi răbdat atîtea chinuri, de ce ne-ar fi învăţat atîtea, dacă ne putem mîntui şi fără El, fără Jertfa şi Învierea Lui, fără Cuvîntul Lui? Dar Însuşi Hristos spune că fără El nu putem nimic, deci nici vorbă de mîntuire în afara Lui. Şi tot El spune că El e viţa, iar mlădiţele care se despart de El sînt aruncate afară. Şi iarăşi ne spune, tot El, că singur El este Calea, Adevărul şi Viaţa, şi că la Tatăl nu ajungem decît prin El. Iată deci că, după învăţătura lui Hristos, nu există mai multe credinţe care mîntuiesc, ci doar cea lăsată Bisericii de Fiul lui Dumnezeu. De aceea preoţii şi episcopii, dacă-i iubesc pe oameni, sînt obligaţi să apere şi să vestească Învăţătura lui Hristos, fără de care toţi se osîndesc pentru veşnicie. Doar auzind şi învăţînd Credinţa lui Hristos omul poate, sprijinit de puterea harului lui Dumnezeu, să lupte cu minciuna, cu păcatele şi cu patimile, ca să cîştige mîntuirea, sfinţirea, îndumnezeirea. Deci, doar prin apărarea şi propovăduirea Dreptei-credinţe ne putem arăta păstori adevăraţi şi iubitori de oameni; iar nu prin acceptarea drept adevăr a învăţăturilor răstălmăcite. 
Totuşi, în anume împrejurări, o înţeleaptă îngăduinţă poate fi bună. Sfîntul Vasile cel Mare, după ce înfăţişează temeiul respingerii botezului ereticilor anti-trinitari, spune că poate fi, totuşi, primit, dacă prin aceasta sînt (re)aduşi la Biserică mulţi dintre cei înstrăinaţi. Părintele Stăniloae, martir al prigoanei comuniste, a fost unul dintre cei care, pe asemenea temeiuri, a încercat sprijinirea unui ecumenism înţelept. Prin acest ecumenism Părintele înţelegea de fapt o lucrare de vestire a Credinţei lui Hristos între eterodocşi, în paralel cu o mai bună înţelegere a ideilor acestora, tot în scopul unei cît mai eficiente propovăduiri apostolice. Scrierile sale sînt pline de blînde, însă limpezi observaţii asupra teologiilor eterodoxe, despărţind cu un discernămînt plin de har ideile false de părţile păstrate din învăţătura Bisericii. Dar... pas cu pas, an după an, Părintele Stăniloae a văzut că toate bunele sale intenţii sînt zădărnicite de o putere ascunsă, dar extrem de puternică: interesul lumesc. Şi, văzînd cum lupta sa pentru un ecumenism ortodox este anulată, văzînd cum politicianismul şi interesele lumeşti dau curs unui alt ecumenism, anti-ortodox, a înţeles un lucru simplu, la fel de inacceptabil pentru lume ca şi ascultarea faţă de Iisus Hristos: ecumenismul este erezie, de fapt este pan-erezie. Şi s-a retras din aceste acţiuni în care făcea notă discordantă, în care era singurul care încerca, inutil, să păstreze o linie ortodoxă. A devenit mai tranşant, mai expeditiv în exprimări, sperînd că poate aşa va putea să-i apere pe credincioşi de negura ce se ridica asupra Bisericii. A reuşit? Doar pentru unii. Mulţi alţii au fost înghiţiţi de rătăcirea ecumenistă, o rătăcire care încearcă să anuleze dreptul lui Hristos de a fi Calea, Adevărul şi Viaţa, sau a Bisericii lui Hristos de a fi păstrătoare a Adevărului. Cum s-a întîmplat cu ostenelile Părintelui Stăniloae s-a întîmplat şi cu pogorămintele pe care Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române le-a făcut. În loc de a aduce pe eterodocşi la Biserică, au ajutat doar la înstrăinarea celor slabi în credinţă, la vulnerabilizarea lor în faţa atacurilor anti-ortodoxe. Faţă de blîndeţea, de multe ori aflată dincolo de hotarul fireştii răbdări, a Sfîntului Sinod, religiile eterodoxe au răspuns cu o politică prozelitistă completă, extrem de bine organizată şi teribil de făţarnică. Chiar acţiunile prozelitiste desfăşurate în paralel cu acţiuni ecumeniste în care se vorbeşte şi se iau hotărîri împotriva prozelitismului (atenţie!) arată această făţărnicie. Ca să dăm o singură pildă, la Balamand s-a semnat, atît de Vatican, cît şi de ortodocşi, condamnarea Uniaţiei din secolul XVIII şi încetarea oricărei lucrări din partea Catolicismului în această direcţie. Dar cea mai agresiv anti-ortodoxă grupare din România este tocmai cea a ritului bizantin aşa-numit "Greco-Catolicism" [2]. Mijloacele folosite de aceasta sînt cele bine cunoscute din arsenalul Opus Dei şi Inchiziţiei. Se ajunge pînă la o propagandă a urii neîncetate faţă de Ortodoxie, în faţa credincioşilor catolici de rit bizantin, combinată cu acuzaţii în mass-media de lipsă de iubire din partea... Ortodoxiei! În faţa credincioşilor simpli se prezintă o istorie a României şi a Bisericii falsificată pînă la inimaginabil. Am avut prilejul să aud cum un ţăran din Apuseni îmi spunea convins: "Noi, românii, am fost catolici pînă în secolul XVIII, cînd ne-a atras la Ortodoxie călugărul Sofronie, că aşa ne-a spus părintele nostru"!!! Am putut auzi predici şi citi pe Internet declaraţii pline de ură faţă de Biserica Ortodoxă Română din partea unor clerici catolici de rit bizantin; dar tot pe aceştia i-am văzut şi auzit la televizor vorbind "plini de durere" despre "lipsa de iubire şi toleranţă" a ortodocşilor! Farse juridice numite "procese", în care toate normele de drept românesc şi internaţional sînt răsucite în fel şi chip, măsuri administrative ilegale şi nenumărate alte procedee s-au folosit şi se folosesc de către "greco-catolici" pentru prigonirea ortodocşilor români. Totodată, tinerii promiţători din facultăţi şi chiar din seminarii sînt vizaţi de agenţii Vaticanului pentru burse în Apus, unde se urmăreşte să fie bine educaţi în spirit romano-catolic. Asemenea burse, ajutoare, excursii etc. sînt folosite şi pentru atragerea preoţilor sau episcopilor într-o direcţie cît mai ecumenistă, în sensul depărtării lente, dar sigure, de adevărata teologie ortodoxă izvorîtă din scrierile şi trăirea Sfinţilor Părinţi. 
Rezultatul a zeci de ani de excesive pogorăminte a adus Biserica Ortodoxă Română în situaţia în care unii dintre păstori (mulţi chiar fără să o conştientizeze) au ajuns în tragica postură de năimiţi sau lupi în piei de oaie (sau haine de păstor, în fine). Progrese către unitatea în Adevăr nu s-au făcut, dar mulţi acceptă astăzi şi o unitate în minciună, doar interesul să le fie satisfăcut. S-a ajuns la contradicţii legale incredibile. Teoretic, neascultarea faţă de ierarh este o abatere extrem de gravă, şi cu atît mai mult cea faţă de Biserică – fie privită ca Biserică locală, adică Sfînt Sinod, fie ca Biserica Universală, adică Sinoadele Ecumenice şi hotărîrile unanime ale Ortodoxiei. Practic, prin acceptarea majorităţii "Tainelor" catolice – de pildă – s-a anulat valoarea ascultării. Dacă cei care nu ascultă de Sinoadele Ecumenice şi de Sfîntul Sinod au "Taine valide" pe motiv că au ţinut cîndva de Ortodoxie (acum vreo mie de ani!), de ce nu ar avea "Taine valide" orice disident faţă de Sfîntul Sinod? Mai ales că abia s-a despărţit de Ortodoxie, deci are "continuitate apostolică", cel puţin în aparenţă? 
La concluzia că poate fi independent de Sfîntul Sinod al B.O.R. şi faţă de toată Ortodoxia pare a fi ajuns şi (încă) Mitropolitul Nicolae Corneanu. Acesta s-a împărtăşit duminică, 25 mai 2008, din mîna nunţiului papal, la "sfinţirea" unui lăcaş de cult romano-catolic de rit bizantin (aşa-zis "greco-catolic"). Prin gestul său, Mitropolitul Banatului a batjocorit Sfîntul Sinod al B.O.R., care a interzis expres "împărtăşirea reciprocă" atît cu romano-catolicii, cît şi cu alte culte cu care se poartă discuţii ecumenice. Mai mult, ierarhul Nicolae Corneanu a batjocorit întreaga Biserică Ortodoxă, încălcînd numeroasele canoane ale Sinoadelor Ecumenice care interzic un asemenea gest cu toată străşnicia. De asemenea, a batjocorit jertfele şi sîngele tuturor martirilor ardeleni care vreme de o mie de ani au apărat Ortodoxia în faţa prigoanei neîncetate a Catolicismului. Sfinţii Sofronie, Ioan din Galeş, Moise Măcinic, Visarion Sarai, Oprea şi nenumăraţi alţii au fost batjocoriţi pe faţă prin acest act, la fel de făţiş cum a fost scuipat în faţă Mîntuitorul de cei ce L-au răstignit. Pentru că fie aceşti sfinţi au fost nişte nebuni intoleranţi, fie ierarhul de la Timişoara s-a alăturat lui Iuda şi Satanasie Anghel. De ce? Simplu şi clar: nimic esenţial nu s-a schimbat în Catolicism în ultimele secole. Nimic din ceea ce despărţea Catolicismul de Biserica lui Hristos nu a fost îndreptat. Mai rău, s-au adăugat şi alte erezii la cele profesate în secolul XVIII. De la "infailibilitatea papală" la "imaculata concepţie", sînt numeroase adăugirile eterodoxe şi nu există nici o îndreptare în doctrina catolică. Nicolae Corneanu, slujind unui ecumenism fanatic şi fără limite, a călcat în picioare jertfele şi mărturisirea Sfîntului Grigorie Palama, care a arătat limpede că doctrina catolică a "energiilor create" înseamnă anularea oricărei legături între om şi Dumnezeu. Or, spune Sfîntul Grigorie Palama şi pecetluiesc nenumărate sinoade ale întregii Ortodoxii, din secolul XIV încoace, această "anulare" înseamnă fie monotelism, fie dioprosopism, ambele erezii fiind condamnate de Sinoadele Ecumenice. Iar condamnările, ca şi mărturisirea Sfîntului Grigorie Palama, sînt acceptate şi pecetluite de toată Biserica lui Hristos! De care Biserică Mitropolitul Nicolae Corneanu s-a despărţit duminică, 25 mai 2008. 
Spun unele guri că acest gest de răzvrătire s-a datorat unor neînţelegeri cu noul Patriarh [3]; că a fost un semn de ameninţare către Bucureşti, de genul "Lasă-mă în pace sau trec la catolici!". Cu atît mai rău, dacă este aşa! Ispitele neînţelegerii trebuie trecute cu înţelepciune, mai ales de păstorii turmei. Iar o asemenea "negociere" a Credinţei lui Hristos este apostazie în cea mai clasică formă. 
Dincolo de răul teribil pe care Mitropolitul Nicolae Corneanu şi l-a făcut prin gestul său, dincolo de osînda sub care se află prin întreita batjocorire a Sfîntului Sinod, a Bisericii Universale şi a istoriei martirice a Neamului Românesc (totdeauna ortodox), stă un rău şi mai mare. Dacă Sfîntul Sinod nu va lua o atitudine fermă faţă de acest gest, ne putem aştepta ca orice episcop şi orice cleric să se unească liniştit cu orice "confesiune" sau, de ce nu, cu orice religie.   
Iubiţi păstori, lupii au intrat în Turma lui Hristos! Vă veţi pune viaţa pentru această Sfîntă şi Cuvîntătoare Turmă?

Preot al lui Hristos,  

Mihai-Andrei ALDEA 

Autorul articolului

Addenda

COMUNICATUL DE PRESĂ GRECO-CATOLIC 

Duminică 25 mai 2008, în prezenţa Excelenţei Sale Mons. Francisco Javier Lozano, Nunţiu Apostolic în România, a PS Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj, a zeci de preoţi români şi străini, şi a mii credincioşi veniţi din toată ţara, alături de invitaţi speciali dintre care îi amintim pe dl. Gheorghe Ciuhandu, primarul Timişoarei, şi pe ÎPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul ortodox al Banatului, s-a sfinţit biserica greco-catolică din Timişoara cu hramul "Sf. Maria – Regina Păcii şi a Unităţii". Cu această ocazie a avut loc un eveniment extraordinar, şi care a onorat întreaga audienţă, cu o semnificaţie religioasă şi istorică cel puţin egală cu cea a Revoluţiei anti-comuniste pornite de la Timişoara. Conform martorilor oculari, în cadrul Sfintei Liturghii, la momentul împărtăşaniei, ÎPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul ortodox al Banatului, a plecat din mijlocul credincioşilor şi a urcat la altar, unde a cerut permisiunea de a se împărtăşi. Ca răspuns, Excelenţa Sa Mons. Francisco Javier Lozano, Nunţiul Papal în România, conform tradiţiei [sic!], i-a dat în mînă Înalt Prea Sfinţiei Sale Nicolae Sfîntul Trup, după care i-a fost înmînat potirul cu Sîngele Domnului, din care Înalt Prea Sfinţia Sa Nicolae s-a împărtăşit singur. Un eveniment similar nu s-a mai întîmplat din anul 1700, cînd românii ardeleni au refăcut [sic!] unirea cu Biserica Catolică... (Cf. site-ul www.greco-catolica.org)

COMUNICATUL DE PRESĂ ORTODOX

În legătură cu informaţia apărută în mass-media, potrivit căreia, duminică 25 mai 2008, în biserica greco-catolică din Timişoara cu hramul "Sfînta Maria – Regina Păcii şi a Unităţii", Înalt Prea Sfinţitul Nicolae, Mitropolitul Banatului, a cerut permisiunea de a se împărtăşi, facem următoarele precizări: 
Patriarhia Română nu deţine date concrete şi verificate despre eveniment. Ca atare, la proxima şedinţă a Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care va avea loc la începutul lunii iulie 2008, Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Nicolae poate fi solicitat să ofere explicaţiile cuvenite Sfîntului Sinod în legătură cu subiectul în cauză [4]. Pînă atunci, Arhiepiscopia Timişoarei poate oferi explicaţiile de rigoare. 
Totuşi, în principiu, Patriarhia Română precizează faptul că dialogul actual al Ortodoxiei cu Biserica Romano-Catolică, deja destul de fragil, nu poate fi ajutat, ci mai degrabă complicat prin gesturi considerate de unii "profetice", iar de alţii problematice. 
Este de dorit să cultivăm nu miraculosul sau senzaţionalul, ci seriozitatea şi credibilitatea în relaţiile dintre Biserici aflate în dialog pentru refacerea unităţii creştine. (Biroul de Presă al Patriarhiei Române)

COMUNICAT A.Z.E.C. / 28 MAI 2008

 

Asociaţia Ziariştilor şi Editorilor Creştini (A.Z.E.C.) apreciază promptitudinea Comunicatului dat publicităţii de Biroul de Presă al Patriarhiei Române în cazul "gestului" comis de Î.P.S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, în ziua de 25 mai a. c., la sfinţirea bisericii greco-catolice din Timişoara cu hramul "Sf. Maria – Regina Păcii şi a Unităţii", şi în special precizarea de principiu că "dialogul actual al Ortodoxiei cu Biserica Romano-Catolică, deja destul de fragil, nu poate fi ajutat, ci mai degrabă complicat prin gesturi considerate de unii «profetice», iar de alţii problematice", de dorit fiind "să cultivăm nu miraculosul sau senzaţionalul, ci seriozitatea şi credibilitatea în relaţiile dintre Biserici aflate în dialog pentru refacerea unităţii creştine". 
Considerînd că ne aflăm în faţa unui incident de o maximă gravitate, fără precedent în lumea ortodoxă, credem că ar fi binevenită o şedinţă extraordinară a Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care să dea încă o dată încredere credincioşilor ortodocşi în ierarhia Bisericii lor şi să curme inflaţia speculaţiilor mediatice. 
Pînă la întrunirea Sfîntului Sinod, le recomandăm membrilor noştri (şi facem apel şi la ceilalţi colegi din presă) să adopte o atitudine măsurată, şi mai ales să evite concluziile şi generalizările pripite. (Consiliul Director al A.Z.E.C.)

[1] Creştin înseamnă ucenic al lui Hristos (Fapte 11, 26). Deci se poate numi cu adevărat creştin doar cel ce caută să cunoască şi să împlinească poruncile lui Hristos – ceea ce este totuna cu Învăţătura lui Hristos sau Credinţa Creştină (a se vedea şi Ioan 6, 68; 8, 31-32; 14, 15, 21 şi 25-26; 15, 7-10 etc.).  
[2] Greco-catolicismul românesc a fost desfiinţat de Vatican în perioada interbelică. În locul său s-a aşezat de către Papalitate Catolicismul "de rit bizantin".  
[3] Se spune că P.F. Daniel i-ar fi sugerat retragerea, pentru că dosarul de Securitate al colonelului Nicolae Corneanu şi verdictul de poliţie politică primit de acesta murdăresc imaginea Bisericii şi produc sminteală, cu toată îndelunga, proverbiala răbdare a românilor. [Mitropolitul nu s-a pocăit niciodată cu adevărat, nici n-a avut onoarea şi eleganţa de a se retrage, ci a murit în scaun, decrepit, în toamna lui 2014, succesorul său fiind ÎPS Ioan Selejan - Nota Blog]  
[4] Iată Decizia Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind comportamentul sacramental şi liturgic al clerului şi credincioşilor ortodocşi care a urmat: "În şedinţa de lucru, din zilele de 8-9 iulie 2008, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat în discuţie împărtăşirea Înalt Prea Sfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, la o Liturghie greco-catolică şi concelebrarea Prea Sfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, cu un ierarh greco-catolic la slujba de sfinţire a Aghiazmei Mari. Sfîntul Sinod a dezaprobat gesturile necanonice ale celor doi ierarhi, care au produs tulburare în Biserică. Apoi, Sfîntul Sinod a luat act de regretul şi pocăinţa acestora, pe care le-a primit ca prim semn de îndreptare. În legătură cu comportamentul sacramental şi liturgic al ierarhilor, preoţilor, diaconilor, monahilor, monahiilor şi credincioşilor mireni ai Bisericii Ortodoxe Române în relaţie cu alte culte, pe temeiul Sfintelor Canoane şi al învăţăturii de credinţă ortodoxă, Sfîntul Sinod a hotărît că nu este îngăduit nici unui ierarh, preot, diacon, monah, monahie sau credincios mirean din Biserica Ortodoxă Română să se împărtăşească euharistic în altă Biserică creştină. De asemenea, nu este îngăduit nici unui cleric ortodox să concelebreze Sfintele Taine şi Ierurgii cu slujitori ai altor culte. Cei ce nu se supun acestei hotărîri pierd comuniunea cu Biserica Ortodoxă şi, în consecinţă, vor suporta sancţiuni canonice corespunzătoare stării pe care o ocupă în Biserică: depunerea din treaptă sau caterisirea, în cazul clericilor, şi oprirea de la împărtăşanie a credincioşilor mireni" (Biroul de Presă al Patriarhiei Române). [Nota Blog]

* Pr. Mihai-Andrei Aldea, "De la ecumenism la apostazie", în Puncte cardinale, anul XVIII, nr. 6/210, iunie 2008, pp. 1-2 (rubrica "Apostazii").

Una dintre numeroasele dezbateri publice de la vremea respectivă

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – "Cine se teme de naţionalism?" (1991)
* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)
* Antologia Punctelor cardinale (III) – "Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?" (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (IV) – "Fiziologia trepăduşului" (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (V) – "«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire" (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (VI) – "Necesara despărţire a apelor" (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (VII) – "Distincţii necesare" (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – "Spiritul viu al dreptei" (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (IX) – "Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară" (1994)
* Antologia Punctelor cardinale (X) – "Necesitatea unei viziuni de dreapta..." (1994)
* Antologia Punctelor cardinale (XI) – "Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»" (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XII) – "Confruntarea dintre Memorie şi Uitare" (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – "Martin Luther şi evreii..." (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – "Dreptatea d-lui Pleşu" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XV) – "Pe marginea unei decepţii" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – "Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – "Viaţa – proprietate de stat" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – "Sensul unităţii creştine" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – "Căderea Cuvîntului în cazuri" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XX) – "O reacţie a d-lui Patapievici" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – "San Juan de la Cruz: Romances" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – "Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – "Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – "Iarba verde de acasă…" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – "Doar o vorbă să-ţi mai spun…" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – "«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – "Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – "Între zoón politikón şi homo religiosus" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – "Apocalipsa şi ştiinţa" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – "Stafia comunismului la Paris"   (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – "«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – "Falimentul speranţei" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – "Masoneria şi organizaţiile internaţionale" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – "Ispita «iubirii»" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – "Apostrof-area ca asasinat moral" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – "Fabulă cu trandafir" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – "Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – "Aspecte ale dialogului religie-cultură…" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – "Puncte cardinale 100": "La aniversară", "Măcel de Buna Vestire", "Marginalii" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – "Cronica unei gafe editoriale" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XL) – "Epica Holocaustului…" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – "Lecţia americană" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – "Demonizarea Americii" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – "«Dictatura bunului simţ»…" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – "În sfîrşit, Acasă…" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – "Anul Eminescu", "Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – "Cine eşti dumneata, domnule Neştian?" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – "Demitizarea" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – "Maxime Egger: Cum am devenit ortodox" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – "Marea iertare" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (L) – "Maica Mihaela" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LI) – "Un luceafăr pe columna cezarilor" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – "Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – "Supără realitatea sau formularea ei?" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LV) – "Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – "Odihna de Eminescu" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – "Mesianismul Dreptei" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – "Misiunea românilor în istorie" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – "Obligaţiile unei conştiinţe morale" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LX) – "Naţionalismul şi România de azi", "Menirea generaţiei noastre" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – "Lichidarea unei legende" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – "Pentru o Europă unită a naţiunilor" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – "Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – "Despre a fi altfel" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – "Pentru un naţionalism european" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – "Caracterul naţional al Ortodoxiei" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – "Un evreu renegat avertizează America" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – "In memoriam: Horia Bernea", "Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – "Europa lui Hristos" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – "Ziua judecăţii" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – "Interviu cu istoricul Neagu Djuvara" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – "Elitele şi partidele politice" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – "Revolta «omului recent»" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – "Naţionalism şi democraţie" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – "Perversiunea naţional-comunistă" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVI) – "Isteria antifascistă" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVII) – "Moştenirile lui Horia Bernea" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVIII) – "Veşti triste din Spania" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIX) – "Mai bine prea tîrziu decît niciodată!" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXX) – "Centenarul Petre Ţuţea (1902-2002)" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXI) – "Rost – «manifestul românesc» al unei noi generaţii" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXII) – "Istoria în actualitate: Penele Arhanghelului" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIII) – "Cultul monştrilor" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIV) – "Nu-i pace sub măslini..." (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXV) – "Aceşti evrei visători şi utopiile lor păguboase" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVI) – "De la vulgaritate la perversiune" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVII) – "Dimensiunea cosmică a dorului" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVIII) – "Călătorie în «buricul pămîntului»" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIX) – "Taina fratelui" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XC) – "Conceptul de medicină creştină" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCI) – "Cazul Paulescu văzut cu ochii altora" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCII) – "Political correctness?" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCIII) – "Tîlcuirea patristică a Psalmului 50" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCIV) – "Un clown pentru Nobel?" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCV) – "Chilia isihastului în lume" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCVI) – "Paul Goma «antisemit»?" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCVII) – "Catedrala Mîntuirii Neamului..." (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCVIII) – "Mircea Dinescu între ignoranţă şi abjecţie" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCIX) – "August roşu: circ fără pîine" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (C) – "«Insurecţia» de la 23 august văzută prin ochii unui soldat german" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (CI) – "Erosul care mişcă lumile" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (CII) – "Sfinţita rugăciune" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (CIII) – "Păcatul lui Onan" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CIV) – "Dante, Infernul, Cîntul XXXIV" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CV) – "Acatistul Sfinţilor Români din închisori" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CVI) – "Giulgiul din Torino: o provocare perpetuă" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CVII) – "Tentative de purificare" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CVIII) – "La despărţirea de Papa Ioan Paul II..." (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CIX) – "Cine a fost Teodor M. Popescu?" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CX) – "Cuvînt prevenitor despre idolatrie şi magie" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXI) – "Cultul eroilor la români" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXII) – "Miza unui linşaj mediatic" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXIII) – "Biblia lui Robespierre" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXIV) – "Imoralitatea apartenenţei la francmasonerie" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXV) – "Împotriva falsului ecumenism" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXVI) – "De la Facere la Apocalipsă" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXVII) – "O uşă interzisă" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXVIII) – "Pe marginea unei blasfemii" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXIX) – "Un portret al Căpitanului la copilărie" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXX) – "«Am vrut să-l împuşc pe Ceauşescu»" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXI) – "Ciobanul şi «futelniţa»" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXII) – "Luciferismul de larg consum" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXIII) – "Adevărata dramă de la Petru-Vodă" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXIV) – "În jurul unei neînţelegeri" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXV) – "Ofensiva homosexualilor" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXVI) – "Ultima biruinţă a lui Ştefan cel Mare" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXVII) – "«Sfîntul» Mişa din Clejani" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXVIII) – "Memento Gulag în Vendeea" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXIX) – "La plecarea dintre noi a Părintelui Calciu" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXX) – "Tinereţe fără bătrîneţe" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXI) – "O nouă carte la Editura Puncte Cardinale..." (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXII) – "Despre poziţia Bisericii faţă de stăpînire" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIII) – Două traduceri din Annick de Souzenelle (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIV) – "Suferinţa ca binecuvîntare" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXV) – "Cele trei atacuri ale diavolului asupra lui Hristos" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVI) – "Luciferismul în ţara lui Caragiale" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVII) – "Sperietoarea şi modelul" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVIII) – "José Antonio Primo de Rivera..." (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIX) – "(De) ce uită Occidentul?" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXL) – " Principale diferenţe între Catolicism şi Ortodoxie"; "O istorisire de demult..." (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLI) – "Poezia carcerală (1): Valeriu Gafencu" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLII) – "Adevăr, Biserică, ecumenism" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLIII) – "De la un tînăr cititor al Punctelor cardinale" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLIV) – "Poezia carcerală (2): Radu Gyr" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLV) – "Paul Goma – lupul singuratic" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLVI) – "Biserica şi Securitatea" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLVII) – " Poezia carcerală (3): Nichifor Crainic" (2008)