COSTION NICOLESCU ȘI „FRUMUSEȚEA ORTODOXIEI”

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Chiar de praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, la Librăria Sophia din București, a avut loc lansarea noii cărți a teologului și etnologului Costion Nicolescu (n. 1946): Foc de tabără cu Hristos înviat la malul mării (Ed. Sophia, București, 2021). Cum se vede încă de pe copertă, titlul cărții (care este și al unuia dintre capitole) are temeiuri evanghelice (Ioan 21, 9) și iconografice (icoana de pe coperta 1 a fost anume făcută de maestrul Ion Grigorescu, dar pe coperta 4 regăsim și protomodelul de acum mai bine de trei veacuri, așa cum poate fi aflat la Biserica Doamnei). Volumul este alcătuit din texte publicate în ultimii ani în presa noastră creștină, în diferite volume colective sau ca prefețe la cărțile altor autori; țin însă la un loc de parcă ar fi fost anume scrise pentru arhitectura acestui volum mărturisitor și s-ar cere unul pe celălalt, într-o succesiune organică, de vademecum duhovnicesc și paideic.

Niciodată n-am regretat mai mult că nu am putut fi prezent la o lansare. Nu doar pentru că autorul mi-e unul dintre oamenii cei mai dragi cu care mi-a fost dat să fiu contemporan, dar și pentru că volumul reprezintă una dintre cele mai frumoase sinteze ale vieții creștine din cîte am citit vreodată. O carte scrisă cu buna cumpănire a competenței teologice, dar departe de orice scolasticism sau didacticism, minunat altoită pe „viul vieții”, pe firescul mereu prospăt al trăirii personale și comunitare.

Poarta de intrare în „frumusețea Ortodoxiei” este mărturisirea pură și simplă a faptului fondator al vieții creștine; „De ce merg la biserică”. Pusă „sub pecetea Crucii”, cu bucuriile și cu suferințele ei, viața devine slalom printre minunile Domnului, iar „duhul sărbătorii” o punctează și o transfigurează, de la Naștere la Înviere, în veghetoarea strălumină a Duhului Sfînt. În cer mijlocesc pentru noi îngerii și sfinții, iar pe pămînt preoții, părinții duhovnicești, dar și artiștii care se învrednicesc de harul „frumuseții care va salva lumea”, de dialogul cu Dumnezeu și cu eternitatea prin slove și icoane. Totul capătă sens mîntuitor și ne cheamă de la ospățul vieții la ospățul Învierii, de la trăirea „entuziastă” a clipei la trăirea apoteotică a Veșniciei.

A fost o vreme cînd, într-o lume structurată pe Credință și pe Tradiție, omul descoperea și experimenta dimensiunea mistică a vieții chiar în mediul lui ambiant. Astăzi, în tîrziul apocaliptic al lumii noastre, tinerii sînt puși de multe ori în situația de a descoperi esențialitatea mistică a vieții abia pe cale livrescă, dar „întîlnirea cu Sfînta Duminică” rămîne mereu posibilă, la răs-crucea tainică dintre Pămînt și Cer. La această răs-cruce de taină se așază și Costion Nicolescu cu cartea lui – „tinerețe fără bătrînețe” a „iubirii care nu se trece”.

Răzvan CODRESCU

INTERMEZZO LIRIC: CATRENE (131-140)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME  

S-A STINS FIICA LUI RADU GYR

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME   

S-a stins, în vîrstă de 89 de ani, Simona (Monica) Carmen Popa („Luminița”), fiica poetului Radu Gyr și principala sa editoare de după 1989 (împreună cu soțul ei, Dinu Popa). Dumnezeu s-o odihnească dimpreună cu tot neamul ei cel adormit!

SENATORUL SORIN LAVRIC DESPRE MARCEL PETRIȘOR

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME  

Fostul deținut politic MARCEL PETRIȘOR, astăzi în vîrstă de 91 de ani, a fost evocat, în Parlamentul României, de senatorul SORIN LAVRIC (AUR).

„În privința adevărului istoric, scriitorul Marcel Petrișor a fost pedagogul clandestin din gura căruia sute de tineri au aflat o altă variantă de interpretare a trecutului”, a subliniat senatorul Sorin Lavric (AUR).

„De insul acesta cu aliură de pilastru mătăhălos, mă leagă un toptan de amintiri copioase. Pe Petrișor l-am avut ghid în incinta Fortului 13, intrînd cu el în hruba Casimcăi.

Una este să vizitezi o bolgie cu aerul că pășești într-un muzeu în paragină și alta e să afli amănunte chiar din gura unuia care a fost la un pas să moară acolo.

Petrișor a făcut 10 ani de închisoare. La Casimca Jilavei, în intervalul 1958-1959, Marcel Petrișor a fost închis alături de Gheorghe Calciu și Costache Oprișan. Casimca era o hrubă având cinci celule fără ferestre și fără altă aerisire decât aerul care se strecura pe sub ușă.

La hipoxia înăbușitoare contribuia spațiul infim în care deținuții stăteau în paturi suprapuse. Hîrdăul cu fecale le ținea companie neîntreruptă și pentru ca viitorul să nu li se pară prea încurajator condiția obligatorie era ca unul dintre deținuți să fie bolnav de TBC, pentru a-i contamina pe ceilalți.

În Casimcă, din cele 16 persoane osîndite la exterminare, nu au scăpat cu viață decît cinci. Oprișan, bolnav de tuberculoză, își scuipa plămînii sub forma unei flegme sîngerînde, pe care o lăsa să se scurgă într-o sticlă.

Să stai doi ani de zile într-o etuvă în care umezeala nu e întrecută decît de lipsa oxigenului, și asta avînd alături un bolnav de TBC aflat în stadiul terminal, și totuși să ieși teafăr de acolo, episodul ține de o proptea divină.

Marcel Petrișor avea 28 de ani, Gheorghe Calciu avea 33 de ani.

În celula 2, se vor petrece două episoade memorabile. În primul episod, Gheorghe Calciu obține o capsulă de penicilină și o introduce în anusul lui Petrișor cu ajutorul unei cozi de lingură. Antibioticul își face efectul și Petrișor scapă cu viață din criza de dizenterie în care nimerise. În al doilea episod, Calciu își taie venele de la mînă, strînge sîngele într-o gamelă și i-l oferă lui Oprișan să-l bea, în speranța că îl va putea salva. Gestul este demn de patericul carcerelor românești: un deținut își taie venele pentru a salva un muribund, al cărui sfîrșit era oricum pecetluit!

Astăzi, Marcel Petrișor, la vârsta de 91 de ani, este același paladin falnic pe care l-am cunoscut în urmă cu 15 ani.

Sînt mîndru ca, sub cupola Senatului României, să rostesc numele lui Marcel Petrișor”.

Vizionează aici: 

https://www.facebook.com/102671705122498/videos/2624979241130175

LUMEA CREDINȚEI 213

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME 

Clicați pe fiecare imagine spre a o mări pentru lectură!

200 DE CATRENE

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME 

În curînd, la Editura Christiana

NOTA AUTORULUI

Catrenele adunate în acest volum – destul de variate tematic și prozodic – au apărut inițial, însoțite fiecare de cîte o ilustrație, pe pagina mea de Facebook, în prima jumătate a anului 2021. Pentru apariția în volum, m-a ispitit gîndul să le reordonez, dar n-am găsit rațiune suficientă pentru nici un criteriu, așa că am hotărît, în cele din urmă, să le las (cu doar cîteva excepții, de care nu simt nevoia să dau seamă) în ordinea în care au fost scrise și publicate on-line.

Mi-ar fi plăcut să le pot tipări cu ilustrațiile aferente (cele mai multe color), dar austeritatea impusă vieții editoriale de efectele colaterale ale crizei sanitare m-a determinat să las această eventualitate pentru o năzuită reeditare în vremuri mai puțin „pandemice”. Sigur că imaginea, mai ales dacă are și valențe simbolice, poate fi nu doar o bucurie a ochiului, ci și un stimul al intelectului, dar nu cred că lipsa ei poate sărăci esențial farmecul intrinsec al cuvîntului.

Eu am pariat o viață întreagă pe cuvînt și simt că el e talantul de care voi da seamă – vai mie! – la Judecata din urmă. Ai milă, Doamne, și fă-ne vrednici de Tine și de noi!

DANTE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Iată, în Anul Dante, bilanțul traducerilor românești din opera Marelui Florentin. Am avut în vedere aici numai textele intrate în circuitul public prin EDIȚII TIPĂRITE. Versiunea românească a Infernului la care a lucrat timp de peste două decenii regretatul George Pruteanu poate fi accesată pe internet. (R. C.)

* Dante Alighieri, Divina Comedie. [I.] Infernul, traducţiune de Maria P. Chiţiu, Craiova, 1883 (traducere nerimată). (1)

* Dante Alighieri, Divina Comedie. II. Purgatoriul, traducţiune de Maria P. Chiţiu, Craiova, 1888 (traducere nerimată).

* Dante Alighieri, Infernul, traducere în versuri de N. Gane, Editura Librăriei Nouă Iliescu, Grossu & Comp., Iaşi, 1906.

* Dante Alighieri, Divina Comedie. Infernul, traducere de G. Coşbuc, ediţie îngrijită şi comentată de Ramiro Ortiz, Editura „Cartea Românească”, Bucureşti, f. a. [1924]. Cf. şi G. Coşbuc, Opere, VII. Traduceri, Dante, Divina Comedie, 1. Infernul, ediţie critică de Gh. Chivu, prefaţă şi comentarii de Alexandru Duţu, Editura Minerva, Bucureşti, 1985.

* Dante Alighieri, Divina Comedie. Purgatoriul, traducere de G. Coşbuc, ediţie îngrijită şi comentată de Ramiro Ortiz, Editura „Cartea Românească”, Bucureşti, f. a. [1927].

* Dante Alighieri, Divina Comedie. Paradisul, traducere de G. Coşbuc, ediţie îngrijită şi comentată de Ramiro Ortiz, Editura „Cartea Românească”, Bucureşti, f. a. [1932] (2).

* Dante Alighieri, Infernul, tradus de Alexandru Marcu, ilustrat de Mac Constantinescu, editat de Scrisul Românesc, Craiova, 1932 (traducere în proză).

* Dante Alighieri, Purgatoriul, tradus de Alexandru Marcu, ilustrat de Mac Constantinescu, editat de Scrisul Românesc, Craiova, 1933 (traducere în proză).

* Dante Alighieri, Paradisul, tradus de Alexandru Marcu, ilustrat de Mac Constantinescu, editat de Scrisul Românesc, Craiova, 1934 (traducere în proză).

* Dante Alighieri, Divina Comedie, în româneşte de Eta Boeriu, note şi comentarii de Alexandru Duţu şi Titel Pîrvulescu (3), Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1965 (numeroase reeditări).

* Dante Alighieri, Opere minore, traduceri de Francisca Băltăceanu, Titus Bărbulescu, Oana Busuioceanu, Virgil Cândea, Petru Creţia, Ştefan Aug. Doinaş, Sandu Mihai Lăzărescu, Elena Nasta, Romulus Vulpescu; comentarii de Oana Busuioceanu, Virgil Cândea, Ştefan Aug. Doinaş, Alexandru Duţu; introducere, tabel cronologic şi note introductive de Virgil Cândea, Editura Univers, Bucureşti, 1971.

* Dante, Infernul, interpretare românească, note şi un cuvînt înainte de George Buznea, Editura Univers, Bucureşti, 1975.

* Dante, Purgatoriul, interpretare românească şi note de George Buznea, Editura Univers, Bucureşti, 1978 (conţine şi 7 cînturi din Paradis).

* Dante Alighieri, Divina Comedie, în româneşte de Giuseppe Cifarelli, ediţie îngrijită de Titus Pîrvulescu şi prefaţată de Alexandru Ciorănescu (4), Editura Europa, Craiova (5), 1993, cu ilustraţii de Marcel Chirnoagă (reed. 1998, Editura Dacia, Cluj-Napoca).

* Dante Alighieri, Divina Comedie, repovestită pentru cei tineri de Dumitru Trancă, Editura Atlasis, Bucureşti, 1992 (repovestire explicativă în proză).

* Dante Alighieri, Divina Comedie, traducere în versuri de Ion A. Ţundrea, prefaţă de N. Iorga, Editura Medicală, Bucureşti, 1999.

* Dante Alighieri, Divina Comedie. Infernul, text bilingv, cu versiune românească, note, comentarii, posfaţă şi repere bibliografice de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2006 (6).

* Dante Alighieri, Divina Commedia. Inferno/ Divina Comedie. Infernul, traducere din italiană şi comentarii de Marian Papahagi, cu o prefaţă de Irina Papahagi, ediţie îngrijită, introducere şi completarea comentariilor de Mira Mocan, Editura Humanitas, Bucureşti, 2012.

* Dante Alighieri, Divina Comedie. Infernul, traducere și note de Cristian Bădiliță, Editura Vremea, Bucureşti, 2021 (traducere în proză ritmată).

* Dante, Divina Comedie, povestită pentru copii de Corina Anton, cu ilustrații de Mihail Coșulețu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2021.

(1) Cu reproduceri ale originalului în subsol.

(2) Versiunea Coșbuc a Divinei Comedii a cunoscut mai multe reeditări.

(3) Controlul științific al notelor și comentariilor: Prof. Dr. Alexandru Balaci, membru corespondent al Academiei R.S.R.

(4) Regretatul Alexandru Ciorănescu (1911-1999) tradusese el însuşi Divina Comedie... în franceză (Dante, La Divine Comédie, Ed. Rencontre, Lausanne, 1964, 2 vols.), pornind de la principiul că „nu poate fi, dar trebuie tradusă”. Nici italianul (postum) şi nici românul (antum) n-au reuşit să cucerească publicul limbilor de destinaţie. Chiar renunţînd la rimă, românul a reuşit mai bine, dar trebuie să se ţină seama că era un mare profesionist al literaturii, în vreme ce italianul nu era decît un funcţionar bancar!

(5) Oraşul Craiova ocupă un loc aparte în destinul românesc al lui Dante. Aici au apărut, în 1883 şi 1888, primele „traducţiuni” integrale ale Infernului şi Purgatoriului (Maria P. Chiţiu); aici au apărut, între 1932 şi 1934, cele trei volume ilustrate ale traducerii în proză a lui Alexandru Marcu; aici, la Editura Ramuri, în 1945 sau 1946, a apărut traducerea în versuri a Infernului – pe care regret că nu o cunosc direct (preiau îndatorat cele cîteva informaţii colportate pe internet, în special de către d-l Alexandru Laszlo) – realizată de I. A. Ţundrea (medic interbelic mort spre sfîrşitul celui de-al doilea război mondial, căruia în 1999, la peste o jumătate de veac de la moarte, i-a apărut, prin efortul urmaşilor, şi traducerea românească integrală a Divinei Comedii, dar la... Editura Medicală din Bucureşti şi într-un tiraj „confidenţial”); în fine, tot aici avea să apară, la 35 de ani de la moartea traducătorului, versiunea modestă, dar înduioşătoare a sîrguinciosului Cifarelli.

(6) Purgatoriul și Paradisul sînt în curs de apariție. Am încheiat traducerea integrală a Divinei Comedii pe 4 iunie 2021. Traducerea se regăsește, în mare parte, pe acest blog.

INTERMEZZO LIRIC: CATRENE (121-130)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

PE FACEBOOK: CENZURA NU IARTĂ

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Lanțurile cenzurii se strîng pe Facebook. Abia expirată o restricționare de o săptămînă (pentru că m-aș fi exprimat ireverențios la adresa actualei clase politice și a poporului care o rabdă), astăzi, 19 iunie, am fost restricționat din nou, de data aceasta timp de o lună (deci pînă pe 19 iulie), pentru că am folosit în glumă, într-o postare din 12 aprilie a. c., cuvîntul „bozgori”! Înștiințarea care mi s-a făcut este aceasta: „Postarea ta nu a respectat Standardele comunității noastre privind limbajul care incită la ură”. Iată despre ce era vorba:

„CINE PE CINE MAI UMBLĂ SĂ INTERNEZE

Nesimțiți și clujenii ăștia: vine Șoșoacă la ei, iar ei stau pe-acasă, de parcă-ar fi bozgori!”

Cînd tehnica se pune în slujba ideologiei, e clar că nu mai rămîne loc de glumă. În aceste condiții, nu cred să mai am vreun viitor pe rețelele de socializare. Va trebui să mă restrîng, on-line, la acest blog pe care nu-l mai frecventează aproape nimeni (și care, în paranteză fie spus, mi-a fost și el distrus de imbecilii care-l „administrează” și care, o dată cu trecerea obligatorie la „noul format”, mi-au îngrădit, de pe la jumătatea anului trecut, o mulțime de operațiuni curente pentru întreținerea lui la standardele anterioare, confirmînd încă o dată proverbul că „Mai binele este dușmanul binelui”). Îmi devine tot mai limpede că mi-e dat să-mi port crucea bătrîneților în cea mai urîtă și mai stupidă dintre lumile posibile. Aici, pe blog, voi rămîne însă prezent, chiar și în acest regim de avarie, cu româneasca încăpățînare a „aflărilor în treabă”. Vă aștept măcar din cînd în cînd, ca să ne mai împărtășim decepțiile (tot mai multe) și bucuriile (atîtea cîte mai sînt)!

Răzvan CODRESCU

DIALOG LA NIVEL ÎNALT

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME  

ADRIAN PAPAHAGI: INTELECTUALII ȘI POLITICA

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME 

„INTELECTUALII LUI BĂSESCU”

SAU DESPRE CULTURĂ ȘI POLITICĂ

Ultimul moment în care politica și cultura înalte s-au întîlnit în România a fost sub președinția lui Traian Băsescu. Precedentul moment se consumase sub Carol al II-lea. (Președinția lui Iohannis e la fel de vidă cultural ca protagonistul ei.)

Traian Băsescu nu avea rafinamentul intelectual al lui Carol II, dar era la fel de abil și inteligent (nu discut acum despre moralitatea celor doi), sau, în orice caz, suficient ca să înțeleagă importanța culturii înalte.

Totuși, aș vrea să fie clar ceva. Cultura înaltă e mereu mai înaltă decît politica. Shakespeare e mai important decît Elizabeta I, Mozart decît Iosif II, Iorga decît Carol II, Pleșu decît Băsescu.

S-a vorbit despre „intelectualii lui Băsescu”, ca și cum Băsescu i-a făcut oameni, sau chiar intelectuali. De fapt, au fost intelectuali care l-au sprijinit pe Băsescu, fiindcă reprezenta alternativa la mereu detestabilul PSD. Nu Băsescu i-a făcut intelectuali pe Pleșu sau Liiceanu, ci geniul lor și întîlnirea cu Noica. Nu grație lui Băsescu e tradus Cărtărescu în toate limbile (de curînd, Nostalgia a apărut la Penguin). Nu lui Băsescu îi datorează cel mai rafinat intelectual creștin, Teodor Baconschi, opera. Nu Băsescu a operat cu bisturiul analitic al celui mai inteligent critic al nebuniilor veacului, Horia-Roman Patapievici. Nici unii dintre cei care l-au sprijinit pe Băsescu, la un moment sau altul, nu-i datorează ceea ce sînt, și s-au descurcat foarte bine ca intelectuali și după ce s-a consumat acel episod.

Nu Băsescu i-a făcut intelectuali; de altfel nici nu i-a îmbogățit sau consacrat, ci le-a produs mai degrabă dificultăți și sincope în carieră. Prestigiul cultural nu-l dau funcțiile. O știu și cei care-și înșiră 15 titluri și defilează ca acad. prof. univ. dr., și de care dai în toate funcțiile publice, de obicei cîte două, trei în același timp. Își cunosc de fapt precaritatea intelectuală și provincialismul. Strălucirea intelectuală nu poate fi mimată, nici precaritatea nu poate fi mascată prea mult.

Ca morală: din întîlnirea între marea cultură și politica de vîrf, politica iese cîștigată. Politicienii care au știut să-și atragă marile spirite ale veacului au căpătat legitimitate și, dacă nu și-au distrus-o singuri iremediabil, o posterioritate. În schimb, marile intelecte care s-au apropiat de puterea politică mai degrabă au suferit decît au cîștigat ceva din asta (Iorga sau Blaga sînt exemple elocvente).

Adrian PAPAHAGI

INTERMEZZO LIRIC: CATRENE (111-120)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

ÎNMORMÎNTAREA MAICII SILUANA

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

 

Sîmbătă, 12 iunie 2021, obştea Mănăstirii „Sfîntul Siluan Athonitul” din Iaşi, alături de cler și credincioși, a prohodit‑o pe schimonahia Siluana Vlad, care marți, 8 iunie, la cîteva zile după ce împlinise 77 de ani, s‑a mutat la viaţa cea veșnică.

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvîrșit, la Mănăstirea Frumoasa din Iași, alături de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și de un impresionant sobor de preoți și diaconi, slujba înmormîntării pentru schimonahia Siluana Vlad.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a rostit un cuvînt de mîngîiere pentru cei de faţă, preoți, monahi, monahii sau simpli credincioşi care au preţuit‑o pe preacuvioasa maică Siluana, subliniind mila și dragostea sa fără de margini pentru cei aflați în suferință. Apoi trupul maicii a fost aşezat, spre binecuvîntată odihnă în cimitirul mănăstirii.

Veșnică să-i fie pomenirea!