INTERMEZZO LIRIC: CUMPĂNĂ

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Te deslușesc din vis ca pe-o nălucă,

dar nu e chip pe loc să te pot ține,

tînjind mereu zadarnic după tine,

atît cît ochiul să te prindă apucă.

Să nu mai fii așa cum ești, pe ducă,

cît aș putea să îți îndur de bine

splendoarea pripășită lîngă mine,

sau cît mi-ar fi iubirea de năucă?

De preafrumos e firea noastră oare,

smintită de la chipul ei dintîi,

să se pătrundă și să-l rabde-n stare?

Pe cît aș vrea de-aievea să rămîi,

pe-atît mă tem că-n rugul slavei tale

m-aș mistui din creștet pînă-n poale…

Răzvan CODRESCU

CÎTEVA OBSERVAȚII POST-ELECTORALE

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

CLAUDIU TÂRZIU: „PSD e pe tobogan. Ascensiunea noii Stîngi, USR-PLUS, e îngrijorătoare. Independenții n-au trecut pragul, în ciuda unor eforturi considerabile și a unei campanii bune. E ultima încercare făcută în acest sens și este lămuritoare pentru șansele independenților în sistemul de vot românesc: sînt nule. Personal, am sperat că sistemul poate fi spart, dar se vede că nu e posibil.

Iohannis se bucură fără temei de rezultarul referendumului. Voturile nu sînt pentru el. 

Una peste alta, scorurile obținute de partide ieri indică tendințele pentru alegerile de anul viitor. PNL ar face bine să se pregătească serios de guvernare. Va deconta multe dintre porcăriile comise de PSD”.

ADRIAN PAPAHAGI: „PSD trebuie să dispară. A parazitat discursul de stînga, dar și pe cel conservator, împiedicînd astfel apariția unor partide doctrinare și a unei politici de valori timp de 30 de ani. În tot acest timp, politica românească s-a limitat la: PSD – jos PSD, mîndri că sîntem români – vrem o țară ca afară, mită electorală – anticorupție. Perfectul alibi pentru lipsa de viziune, program, valori și înțelegere a lumii.

Ascensiunea USR+ (îi felicit) s-a produs prin reîncălzirea convingătoare a mesajului cu care a cîștigat Băsescu în 2004. 15 ani, același refren: țepe, la pușcărie, jos PSD, DNA să vină să vă ia.

După ce va dispărea PSD (declinul a început acum, irelevanța urmează în 2024), vom putea face politică de valori, dreapta-stînga.

Între timp, USR+ va coagula în jur stânga «progresistă», ecologistă și liberală. Va guverna cu PNL (pe care îl va eroda puternic între 2020-2024). (Sfatul meu este să lase PSD să-și deconteze guvernarea mizerabilă și să nu se grăbească la putere acum.)

Vor fi oamenii de dreapta capabili să construiască o alternativă conservatoare, nu fixist-nostalgică, patriotică și europeană în chip decomplexat, creștină, nu fundamentalistă, filocapitalistă fără rest, opusă tutelei etatiste și dădăcelii elitelor atotștiutoare?

Va înțelege PNL, îmbătat de euforia victoriei, că nu poate concura USR pe zona «progresistă»? Acum au ieșit pe primul loc grație inerției, a primarilor buni, și fiindcă oamenii fără facebook îi cunosc doar pe ei ca opoziție la PSD, dar riscă să piardă orașele mari în fața USR (chiar și Emil Boc riscă să fie înlocuit de Ungureanu – să nu spună că nu l-am avertizat). USR+ a cîștigat de pe acum toate primăriile din București, nu are nevoie de PNL. PNL va guverna cu USR, dar va deconta singur neajunsurile guvernării. Dacă PNL preia discursul de Vatra Românească (un soi de Antena 3 anti-PSD) al lui Rareș Bogdan sau vrea să se întreacă în progresisme cu USR+, cum crede Raețchi, va pierde întrecerea. Singura șansă a PNL este ca, în 2024, cînd PSD va dispărea iar USR+ va fi stînga eco-libe-progre, ei să fie convingători ca dreaptă creștin-conservatoare, populară.

Va înțelege Băsescu răul făcut atunci cînd a preferat tranzacționismul și micile jocuri securiste ale lui Udrea cu Ponta unei asumări a valorilor pentru care fusese ales și a oamenilor care au sprijinit acele valori? Va putea mica lui anexă, PMP, să fie utilă unei noi construcții, sau va dispărea cu totul după ce le-a asigurat fotolii bruxelleze pe cinci ani celor doi lideri?

Va înțelege dreapta rămasă în afara jocului politic că nu se cîștigă alegeri cu exaltați vadimiști și aventurieri americani independenți, cu citate din Reagan și nostalgii țărăniste, ci numai cu partide solide, idei, discurs, lideri autentici?

Va înțelege BOR că a venit momentul decontului filetismului, arghirofiliei și flirtului cu PSD? Că e nevoie de un partid creștin-democrat în România? Că ofensiva secularistă va eroda puternic Biserica lui Hristos în anii care vin? Că anul satului românesc e varză pe lîngă revolta orașului românesc? Că nu poți apăra creștinismul cu ia și opica, ci că e nevoie o apologetică și o misiune de 2020?”.

TEODOR BACONSCHI: „Am pătimit multe pentru că am fost corect cu compatrioții din diaspora. Era și firească solidaritatea cu ei: n-am fost membru PCR, nici securist, am ieșit în stradă la revoluție încă din 21 decembrie, am studiat în Occident și știu că în diaspora se află românii cei mai liberi, mai curajoși, mai dornici de normalitate civilizată. I-am văzut mereu ca pe o avangardă a națiunii noastre.

Participarea lor constantă și masivă la alegerile de toate felurile dovedește că sînt interesați cu adevărat de soarta țării natale, în care s-ar putea întoarce, măcar în parte, cîndva”.

BISERICILE ȘI NEOMARTIRII LOR

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

La canonizarea martirilor din temnițele comuniste românești

Biserica (Greco-)Catolică – Biserica Ortodoxă Română: 9-0

După Monseniorul Vladimir Ghika (31 august 2013) și Episcopul Anton Durcovici (17 mai 2014), alți șapte episcopi greco-catolici vor fi beatificați de Papa Francisc, la Blaj, pe 2 iunie 2019: Vasile Aftenie, Ioan Bălan, Tit Liviu Chinezu, Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Suciu (am respectat ordinea alfabetică). Aceasta deși numărul preoților catolici trecuți prin temnițele comuniste a fost cam de 5 ori mai mic decît cel al preoților ortodocși... Dar… asta este! Fiecare cu Biserica lui! Ce să le faci martirilor din temnițele comuniste dacă s-au născut și au murit ortodocși?! Biserica lor are mereu alte priorități... (Alte comentarii rămîn pe seama dumneavoastră...)

PETRE ȚUȚEA INEDIT

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Petre Țuțea

O ÎNTÎLNIRE CU BRÂNCUȘI

Mă servesc de amintire, de această formă afectivă a memoriei – așa cum a definit-o Kierkegaard, după cît îmi amintesc –, cu toate imperfecțiunile ei. De altfel, istoria, memoriile și jurnalele, aceste alcătuiri din fapte și reflecții, nu sînt mai aproape de adevăr. Chiar ideea platonică, considerată ca arhetip, dacă nu este relevată, ci numai închipuită, este o plăsmuire mitică mai aproape de adevăr.

* * *

Într-o zi, înaintea ultimului război, căutam cu prietenul meu Haig Acterian un tip de om pe care să clădim poziția noastră în frămîntarea vremii. Căutam o certitudine spirituală; am examinat toate tipurile, de la omul religios la omul tehnic, și n-am putut citi în om decît preaomenescul – folosind un termen al Nietzsche –, în care omenescul, neomenescul și supraomenescul se amestecau haotic. Am renunțat la căutarea certitudinii în om. Eram stăpîniți de ideea ordinii și de neliniștile devenirii. Așa am ajuns la termenii gnoseologici: divinitatea, omul, lumea, adevărul, eroarea, frumosul, urîtul, sacrul, satanicul, absurdul, sensul, și la oglindirea lor în artă, unde purul inspirat se-mpletește cu forma și sensul, căutate în om și în natură, sau în om, ca-n expresionism. Așadar, căutam un artist pentru a constata care sînt limitele artei în cunoașterea vieții și a lumii, și dacă limbajul artistic, alcătuit din imagini și semne, este mai aproape de adevăr decît limbajul științei, alcătuit din semne neevocatoare. În treacăt fie zis, imaginea și semnul alunecă – în artist și în omul de știință – peste obiect, artistul autonom nedepășind frumosul închipuit, iar omul de știință autonom nedepășind semnul util.

Atunci, Haig mi-a spus că Brâncuși se află în București și locuiește la Hotelul Bulevard. Mi-a spus să mergem la Brâncuși „ca să constatăm cum se oglindesc în spiritul lui viața și lumea”. Apoi, a adăugat: „Desigur, trebuie să ținem seama că nu ne întîlnim cu un teolog, cu un filosof sau cu un savant, ci cu un mare artist”.

– Să mergem – i-am răspuns –, fiindcă sînt curios să aflu conținutul acestor termeni: vocație, inspirație, sens, căutare, expresie, imagine și simbol. După cîte știu, Brâncuși nu este un intuitiv, fiindcă tăcerea și infinitul, chiar prin coborîrea lor în cuvînt sau materie, în sfera mijloacelor omului mărginit la jocul dintre imagine și simbol, nu-și pierd caracterul lor inefabil. Apoi, omul rămas aici, căutător de forme și sensuri, se poate situa arbitrar dincolo de bine și de rău, ca Nietzsche. Perspectivism estetic (Charles Andler)…

– Un lucru este cert – a spus Haig. Brâncuși este un artist adevărat, în stilul căruia se oglindește sufletul neamului său.

– Vom afla – am spus eu – dacă arta este mimesis, plăsmuire autonomă sau manifestare a inspirației. Omul, această creatură, este un dat primordial care se desfășoară în timp și în spațiu, în etape, ca un damnat, sau stă sub semnul înnoirii, adică viața lui este constantă sau permanent neliniștită de cum ar trebui să fie. Cu alte cuvinte, totul se află în el din primordii – fixism sau evoluție ca desfășurare dintr-un început –, sau evoluția este creatoare (Bergson)? Prin viață, așa cum trebuie [aceasta] să fie, omul se mișcă în lumea valorilor [așa] cum au fost definite aceste poziții comportamentale ale lui, determinate sau presupus autonome – am încheiat eu.

Haig, acest eminent regizor, mi-a spus:

– Vom merge la Brâncuși, fiindcă artiștii se mișcă liber între cer și pămînt, neconstrînși de limbajul științific sau comun.

Eu am adăugat:

– În poziția inactuală a artiștilor adevărați se pot întîlni: concretul, scopul, idealul, tristețea, bucuria, paradoxul, rătăcirea, absurdul, abisul, speranța, disperarea, ordinea, dezordinea, hazardul, trivialul și purul. Ca să aflăm esențele acestor stări, trebuie să mergem la artist. În fond, totul se reduce la semn, lucru, autonomie, eteronomie, etic, estetic, figurativ, nefigurativ, sugestie, evocare, inspirație și căutare. Așa ne putem apropia de conținutul și forma operei de artă.

* * *

Haig a aranjat întîlnirea. Cînd am ajuns la Brâncuși, seara, ne-a primit cu întrebarea:

– De ce ați venit la mine?

I-am răspuns eu:

– Cînd vă aflați dumneavoastră în București, numai două primiri sînt deosebite: la Palat și la dumneavoastră. Și-apoi, noi dorim să aflăm de la un mare artist dacă arta trebuie să aibă mesaj și dacă mesajul ei este mai aproape de adevăr decît comunicările științei.

– Luați loc! – ne-a poftit Brâncuși.

Prima mea întrebare a fost:

– Cum suportați captivitatea naturii?

– Nu mă simt captiv. De altfel, simt în mine o forță care îmi aparține. Eu admir alcătuirea pietrei și a lemnului, pe care omul le desfigurează. Te-ai uitat vreodată cum sînt alcătuite aceste lucruri?

– În liceu, am văzut la microscop o lamă cu un preparat vegetal. Am privit-o cu indiferență. Apoi, am făcut o ușoară ironie: „Eu pot fi satisfăcut că, nefiind artist, nu mi-am permis niciodată să desfigurez piatra și lemnul”.

Brâncuși s-a uitat curios la mine. Am citit în chipul lui expresia limitelor artei față de obiectele contemplate. Apoi, i-am vorbit despre artistul captiv al ochiului și despre artistul inspirat. Haig a ținut să adauge că eu situez inspirația deasupra inițierii, în aceasta din urmă fiind mult meșteșug.

– Neinspiratul se îneacă în semne și materie – am spus.

– Este foarte adevărat – mi-a răspuns Brâncuși. Poate cineva să doarmă în cameră cu o statuie?

I-am răspuns:

– Și eu încerc, spiritual, să mă mișc între lumea vizibilă și cea invizibilă, dar neartistic.

Arătînd spre mine, Brâncuși l-a întrebat pe Haig:

– Cu ce se ocupă?

– Este un spirit care urmărește înlăturarea erorilor mintale și a greșelilor morale, ale sale și ale altora.

Brâncuși, către mine:

– Și ai reușit?

– Nu. Fiindcă omul singur nu ajunge la adevăr, mișcîndu-se între rătăcire și nimereală. De aceea Socrate a vrut să caute un zeu, în dialogul Charmide, pentru a afla ce este înțelepciunea. Haig și cu mine dorim să discutăm cu dumneavoastră arta hieratică și arta voluptății.

– Vă ascult!

A început Haig, afirmînd că omul artist se mișcă liber între cer și pămînt. Am continuat eu:

– Artistul poate exprima voluptatea, fiind captivul clipelor, iar cel care practică arta hieratică este stăpînit de pasiunea purului și vrea să înlăture greșelile morale, să producă în contemplator și în consumatorul de artă catharsis-ul aristotelic, purificarea sufletului și a moravurilor, împletind esteticul cu eticul.

Am mai afirmat că știința poate fi utilă, dar indiferentă moral. În știință se caută înlăturarea erorilor și descoperirea mijloacelor utile, în lupta de conservare și adaptare omul căutînd prin cunoaștere să se stăpînească și să stăpînească natura.

Apoi l-am întrebat pe Brâncuși:

– Cum puteți evita, în geometrismul simplificator al dumneavoastră, decorativul?

– Opera singură exprimă răspunsul. Adică dacă spune sau nu spune ceva.

Eu am citat o definiție a artei, aparținînd lui Charles Maurras: „Arta este jocul aparențelor”.

– Numai atît?! – a zis Brâncuși.

– Nu, nu numai atît. Artistul se mișcă la confiniul dintre vizibil și invizibil. Oricîtă putere spirituală ar avea artistul, el nu poate realiza o artă pură. Arta nefigurativă sugerează, cea figurativă evocă. În ceea ce privește rostul acestor două stiluri, cred că decide mesajul. Să ne gîndim la strălucitul Giotto. În arta sa, se împletesc: sugestia, evocarea și pasiunea adevărului. Dar, petrecîndu-se aici, Giotto exprimă un joc în care dincolo este oglindit aici, ca ideea platonică, meșteșugul și mijloacele pămîntești menținîndu-l în calea spre perfecțiune. Arta lui Giotto ne sugerează că pămîntul este sediul trecător al omului, iar mijloacele oferite de natură servesc aspirația, care le depășește, deși nu poate fi atinsă. Orice mare artist este neliniștit, fiindcă rămîne debitor idealului său.

Apoi, Haig a formulat scopul principal al vizitei noastre. Fiindcă noi venisem la Brâncuși ca să obținem răspuns la o singură întrebare semnificativă, și anume: care a fost ideea care a prezidat înfăptuirea operei Pasărea măiastră? Cînd l-am întrebat, a răspuns:

– Am șlefuit materia pentru a afla linia continuă. Și cînd am constatat că nu o pot afla, m-am oprit. Parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mîini.

* * *

Vizita a luat sfîrșit. I-am mulțumit lui Brâncuși pentru ospitalitate și pentru conversație și am plecat. Pe drum, i-am spus lui Haig:

– Mă gîndesc la arta combinatorie a lui Leibniz, întemeiată pe trei termeni: infinitul, continuul și limita, cum s-a spus. Răspunsul lui Brâncuși, gnoseologic și moral, exprimă limitele artei, un artist, chiar excepțional, neputînd depăși mărginirea impusă de condițiile lumii de aici. Brâncuși este neliniștit de realul intangibil, ca orice mare artist care nu poate fi mulțumit de jocul ipotezelor.

(Text din arhiva scriitorului Marcel Petrișor)

INTERMEZZO LIRIC: WILLIAM SHAKESPEARE:

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

SONETUL LXVI

(în engleză și în trei versiuni românești)

Tired with all these, for restful death I cry,
As to behold desert a beggar born,
And needy nothing trimm'd in jollity,
And purest faith unhappily forsworn,

And guilded honour shamefully misplaced,
And maiden virtue rudely strumpeted,
And right perfection wrongfully disgraced,
And strength by limping sway disabled,

And art made tongue-tied by authority,
And folly doctor-like controlling skill,
And simple truth miscall'd simplicity,
And captive good attending captain ill:

Tired with all these, from these would I be gone,
Save that, to die, I leave my love alone.

***

Scîrbit de toate, tihna morţii chem;
Sătul să-l văd cerşind pe omul pur,
Nemernicia-n purpuri şi-n huzur,
Credinţa – marfă, legea sub blestem.

Onoarea – aur calp, falsificat,
Virtutea fecioriei tîrguită,
Desăvîrşirea jalnic umilită,
Cel drept de forţa şchioapă dezarmat,

Şi arta sub căluşe amuţind;
Să văd prostia – dascăl la cuminţi
Şi adevărul – semn al slabei minţi,
Şi Binele slujind ca rob la rele…

Scîrbit de tot, de toate mă desprind,
Doar că, murind, fac rău iubirii mele.

(traducere: Ion Frunzetti)

***

Sînt istovit, şi-n tihnă voi să mor
decît să-l văd slăvit pe ticălos,
iar pe sărman de rîsul tuturor,
să văd tăgăduit pe credincios,
pe vrednicul de cinste, oropsit
şi pe femei batjocorite crunt,
pe cel făr’ de prihană, pedepsit
şi pe viteaz răpus de cel mărunt
şi artele sub pintenul despot,
să văd prostia doctor la deştepţi
şi adevărul, „vorbă de netot”,
şi strâmbul poruncindu-le la drepţi:
mă uit scârbit la tot şi… Bun rămas!
Dar, dacă mor, iubirea-mi cui o las?

(traducere: Mihnea Gheorghiu)*

***

Lehămetit de tot, aş vrea să mor:
Să nu mai văd netrebnici îmbuibaţi,
Pe cei cinstiţi în cerşetori schimbaţi,
Credinţa, marfă ieftină-n obor,

Fecioara pură – scoasă la mezat,
Onoarea – aur fals, înşelător,
Cel drept – de forţa strîmbă-nfrânt uşor
Desăvârşirea – luată drept păcat,

Frumosul – sugrumat de-un zbir mîrşav,
Cuminţii – bănuiţi de nebunie,
Curatul adevăr – n umit prostie,
Şi Binele – dat Răului ca sclav…

De toate scap, de fac ultimul pas,
Dar, dacă mor, iubirea-mi cui o las?

(traducere: George Pruteanu)

* După părerea mea, traducerea lui Mihnea Gheorghiu e cea mai reușită și mai apropiată prozodic de original. (R. C.)

RIDENDO CASTIGAT MORES (CIV)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

AZI TEOLOGUL RADU PREDA DEVINE PREOT

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

AXIOS! 

DIGNUS EST! 

VREDNIC ESTE!

Astăzi are loc un eveniment important în viața Bisericii noastre: Radu Preda devine preot! Așadar, un glas marcant al laicatului și al culturii române face pasul către altar, prin Taina Preoției. Mă aflu la München, unde, pe seama Parohiei Buna-Vestire, Mitropolitul Serafim va săvîrși duminica aceasta taina. În emisiunea „Universul Credinței” vom fi in direct, în jurul orei 8, via Skype, cu Radu Preda, să vă împărtășim cîteva gînduri. Doamne, ajută!

Răzvan BUCUROIU

DESPRE FAȚA TRISTĂ A MEDICINEI ACTUALE

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

De azi, în librării

Cuprins

1. Cuvânt lămuritor

2. Introducere

3. Dependența de medicamente

4. Moartea cerebrală

5. Eutanasia

6. Avortul - o zonă unde viața și moartea merg la braț

7. Teoria gender și capcana în care au căzut medicii

8. Imunitatea – obsesia pacienților şi a medicinei moderne

9. Medicamente cu potențial cancerigen

10. Vaccinurile

11. Efectele iatrogene ale hormonilor

12. Efectele iatrogene ale antibioticelor

13. Efectele iatrogene ale corticoterapiei

14. Aspirina

15. Erori medicale

16. Epilog. Credința și Nădejdea biruie tristețea medicinei

17. Imnul Iubirii

***

Cuvînt lămuritor

Medicina este știința și arta vindecării, dar există și reprezentanți ai ei, unii medici, care omoară în fiecare an: milioane de prunci în pîntecele mamei, mii de bolnavi în stadii terminale prin eutanasie și alte câteva zeci de mii prin reacțiile adverse ale medicamentelor și prin erori medicale. Nimeni nu se înspăimîntă, nimeni nu se revoltă, nimeni nu își pune întrebări.

Această carte este un semn de întrebare:

• De ce s-a legalizat și chiar funcționează eutanasia atît la adulți cît și la copii, adică dreptul legal al doctorului de a omorî un bolnav – la cererea lui însuși – pentru a scăpa de o suferință?

• De ce se practică – în mod legal – terapia cu medicamente care au efecte adverse foarte mari (mortale)?

• De ce se practică cu atîta ușurință milioane de avorturi în fiecare an?

De ce atitudinea și legile pro moarte sînt funcționale și uneori mai puternice decît atitudinea și legile pro viață în majoritatea țărilor?

Cartea are un titlu blînd: Fața tristă a medicinei contemporane, din delicateţe şi decenţă faţă de ştiinţa şi arta vindecării.

La întrebarea care se pune: „Există și un risc pro moarte în actul medical contemporan?”, putem spune că există dacă luăm în considerare milioanele de avorturi anuale, la cerere, şi miile de cazuri eutanasiate, tot la cerere. Şi mai grav decît orice este o conlucrare tristă între lumea medicilor şi lumea pacienţilor, căci împreună şi-au dat legi conform cărora persoana umană poate fi omorîtă „absolut legal”.

Aceasă carte nu critică medicina, ci degradarea ei, și nu are alt scop şi sens decît de a trage un semnal de alarmă pentru a deveni conștienți de această realitate.

DE LA DEMAGOGIE LA REALITATE

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Nu trebuie să fii userist ca să bagi de seamă ce rahat ascunde „ciuma roșie” sub țărînă. Ar fi făcut sau vor face alții mai mult? Nu se știe, dar e clar că ei, hoții mincinoși și analfabeți, de mai mult nu sînt în stare. (R. C.)

CÎȚI SE SINCHISESC DE ZIUA DE 14 MAI?

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

După ce s-au descreierisit de 1 Mai, cîți se sinchisesc de ziua de 14 Mai - Ziua Națională de Cinstire a Martirilor din Temnițele Comuniste?

Ce îndreptățire are în fața lui Dumnezeu și a istoriei un popor care ține cu cerbicie sărbătorile comuniste (8 Martie, 1 Mai, 23 August), dar aproape că ignoră memoria rezistenței creștine anticomuniste? Un popor căruia Dumnezeu i-a înlesnit libertatea, dar el se întoarce și după 30 de ani la „ciuma roșie”, precum cîinele la propria vărsătură și porcul la nămolul scaldei sale! Un popor care a fost scos cu jertfe grele din robia comunistă, dar el continuă să suspine după ea, „ca jidovii după ceapa Egiptului”! (R. C.)

MEMORIA SFINȚENIEI VOIEVODALE

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Update 20 mai: Lansarea filmată de d-l Olivian Breda: AICI.

O RUȘINE A BISERICII ȘI A NEAMULUI ROMÂNESC

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan, a fost invitat pe 25 aprilie a. c. la Antena 3 (rubrica „Sinteza zilei”), unde i-a înălțat în mod penibil osanale sinistrului Mircea Badea, numindu-l „pustnicul de la miezul nopții” și lăudîndu-l că „biciuiește păcatele și năravurile care s-au petrecut în ziua aceea în societate” (în emisiunea sa „În gura presei”, căreia nu mai puțin sinistrul Mihai Gâdea a și propus pe loc să i se schimbe numele în „Pustnicul de la miezul nopții”!).

Cum să fii ierarh al Bisericii în cetatea anticomunismului românesc și să te lași momit de abjectul post de televiziune al unui securist penal (Dan Voiculescu), în tovărășia celor mai ordinari lachei ai lui (Mihai Gâdea și Mircea Badea), tămîindu-l admirativ pe un idiot îndrăcit (Mircea Badea), denigrator constant al valorilor creștine, ba să-l mai și asociezi cu „pustnicii” moralizatori și mărturisitori, adică chiar cu modelele de sfințenie ale religiei tale, lăsînd impresia că Biserica însăși este un fel de preș al „ciumei roșii”, de la care așteaptă îngăduință și pomană?! Niciodată un ierarh al Bisericii Ortodoxe n-a mai reușit să cadă atît de jos!

Unii încearcă să-i ia apărarea, fără să poată depăși stînjeneala contextului, dar nu e nimic de apărat. Indiferent ce a fost și ce este, această apariție penibilă la Antena 3 echivalează cu o sinucidere intelectuală, morală și spirituală. Chiar dacă nu-s chiar „pustnic de la miezul nopții”, eu nu-s nici tocmai ignorant în chestiuni bisericești și știu foarte bine despre cine și despre ce este vorba. Tot ce putem nădăjdui – și-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute – este ca astfel de situații penibile să nu se mai repete. Îmi iubesc Biserica și tocmai de aceea nu pot rămîne nepăsător la astfel de compromiteri grave ale imaginii ei (care tind să întreacă chiar cea mai năstrușnică imaginație). Poate că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel (căruia „pustnicul de la miezul nopții” pretinde că nici nu i-ar fi reținut numele!) va nimeri și va lua măsurile care se cuvin. Ortodoxia și Biserica nu merită astfel de pete pe obraz.

Nu știu ce-o fi vrut papagalul arhieresc, dar n-a reușit decît să-l gireze pe politrucul bezbojnic în ochii proștilor pe care-i manipulează cu insanitățile lui golănești. Necazul nu-i doar disproporția astronomică dintre spusele „popii” și patibularitatea personajului, ci și faptul că acesta este tocmai opusul grobian al acestor spuse. Dvs. auziți ce zice acest ipochimen îndrăcit despre Dumnezeu, creștinism, Biserică, preoți și credincioși?! Cum să faci din el un model de actant mediatic și să-l asociezi cu demnitatea serafică a „pustniciei”? Ce-i în capul tău și pe ce lume trăiești?! Și cum te – și ne – mai rabdă pămîntul?!

Răzvan CODRESCU

Ascultați și cruciți-vă: AICI!

10 MAI: ZIUA INDEPENDENȚEI ȘI A REGALITĂȚII

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Pentru cei care au uitat...

EUROPA, CU CORTUL...

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Unde s-a mai văzut summit european la cort?!

Poate nu v-ați prins, dar noi, la Sibiu, înghețăm de frig cu un scop nobil: summit-ul! Să-i bineprimim pe oaspeții străini. „Nunta cu strigături” se ține afară. La cort! Să bage boala-n ei! Să-i mulțumească lui Iohă, la sfîrșit, pentru organizare! Și, mai ales, pentru idee!😁

Că n-a fost în stare Primăria Sibiului, de 12 ani încoace, de cînd a fost Sibiul Capitală Culturală Europeană, să construiască o sală de conferințe mai acătării. Și atunci, în 2007, au procedat tot așa, în lipsa unui spațiu adecvat: au ridicat un ditamai cortul în parcarea de la Cazarma 90.

Acum, au construit niște chioșcuri cu buticuri, pe care nu le vizitează nici dracu, în Piața Teatrului, pe terenul acela fost viran (unde a fost Fabrica de bere). Acolo era un loc numai bun pentru o măgăoaie, gen clădire de parlament, teatru național, centru de conferințe, sală polivalentă etc.

Dar așa, îi înghesuie pe baștanii iuropeni la cort. Așa le trebuie! Dacă s-au uitat în gura lui Iohă. Poate o să se învețe minte. Și ei, și alții.

Mirona-Ioana TATU

RIDENDO CASTIGAT MORES (CIII)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

ÎN LUNA MAI, LA EDITURA CHRISTIANA

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME