ROST 110: ECUMENISM VS SINCRETISM

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Numărul pe iunie 2012 al revistei Rost are tema “Ecumenism vs sincretism”, iar dosarul numărului îi este închinat lui Eminescu (incluzînd şi o mică antologie din gîndirea politică eminesciană). Cel intervievat este părintele athonit Partenie (Parthenios), egumenul Mănăstirii Sf. Pavel. În pagina de poezie “recidivează” sonetistul Valentin Dan, iar în cea de proză una dintre marile doamne ale scrisului românesc: Sânziana Pop. În acest număr mai semnează, între alţii: Mihail Albişteanu, Răzvan Codrescu, Paul S. Grigoriu, Vadim Guzun, Sorin Lavric, Florin-Ciprian Mitrea, Bogdan Munteanu, Cristi Pantelimon, Claudiu Târziu (editorialul numărului: “Unitate prin dezintegrare”). Următorul număr al revistei va fi dublu (iulie-august).

„«Ecumenismul», definit mai mult ca acţiune politică decît ca mişcare spirituală, este parte a fenomenului globalizării. Prin urmare, tendinţele sale sînt sincretiste şi uniformizatoare, cu consecinţa gravă a abandonării adevărului de credinţă. Mari duhovnici ai Ortodoxiei l-au calificat drept o pan-erezie. De aceea, ortodocşii autentici se opun «ecumenismului», iar între aceştia şi o parte a ierarhiei ortodoxe apar falii din ce în ce mai mari…” (Claudiu Târziu)

 

„Se ridică întrebarea: cîtă îndreptăţire şi cît credit poate avea, mai ales creştineşte vorbind, cineva (oricine ar fi el) care îşi zice de dreapta, dar se pretează să apeleze la clişeele încetăţenite ale gîndirii de stînga, ca de pildă acela că naţiunile şi naţionalismele nu sînt decît nişte invenţii artificiale şi reprobabile ale secolului al XIX-lea, definitiv compromise de extremismele secolului XX şi inacceptabile la marele ospăţ planetar al secolului XXI, ca unele ce sînt depăşite şi condamnate de mersul istoriei? Chiar aşa să fie, pe cuvîntul lor de oameni de dreapta?! Dumnezeu are vreun loc în această ecuaţie ideologică? Pentru că, vorba înţeleptului Gamaliel (Fapte 5, 38-39), dacă lucrul acesta este de la oameni, el se poate nimici; dar dacă este de la Dumnezeu, nu va putea fi nimicit; ba nu cumva să vă pomeniţi şi luptători împotriva lui Dumnezeu!…” (Răzvan Codrescu)

 

“Un remediu radical ar fi numai o mînă de fier, dreaptă şi conştie [conştientă] de ţelurile ei bine hotărîte, care să inspire tuturor partidelor convingerea că statul român moştenit de la zeci de generaţii, care-au luptat şi suferit pentru existenţa lui, formează moştenirea altor zeci de generaţii viitoare şi nu e jucăria şi proprietatea exclusivă a generaţiei actuale...” (Mihai Eminescu)

„Sper că nu am spus ceva greşit. Este scris că după cuvintele noastre vom fi judecaţi. Noi Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea pocăinţă, înţelepciune, gînduri bune şi să fim la sfîrşitul vieţii pregătiţi să ne încredinţăm sufletul lui Dumnezeu. De toate să ne lipsească Dumnezeu, nu contează, dar să nu ne lipsească de rai, că dacă am pierdut raiul, am pierdut totul…” (Părintele Partenie de la Athos)

„Ca ortodocşi, avem a da mărturie de credinţă prin trăirea noastră, slujindu-le semenilor indiferent de confesiune, dar neabdicînd nici o clipă de la adevăr. Nici măcar în numele unei aşa-zise toleranţe. Pentru că cei ce ne spun să ne diluăm un pic mărturisirea de dragul lui Hristos ne spun de fapt să ne lepădăm de Hristos. Absurdul pretenţiilor ecumenismului actual nu poate fi combătut decît prin respingerea ghiveciului sincretist – pentru a nu strica «sarea pămîntului» – şi prin exemplul de trăire şi mărturisire pe care să-l dăm zilnic celorlalţi, pentru ca în noi Hristos să Se facă acel aluat care dospeşte toată frămîntătura.” (Paul S. Grigoriu)

„Termenul de «ecumenism» a ajuns în multe cercuri ortodoxe sinonim cu o conspiraţie satanică, menită să relativizeze duhul, trăirea şi dogma ortodoxă în scopul de a împinge lucrurile spre o unificare forţată cu celelalte confesiuni în duhul antihristic al unei false «iubiri». Sensurile şi valorizările actuale ale acestui termen au încremenit într-o serie de conotaţii cu iz de şabloane ireductibile. Ele acoperă o gamă atît de diversă între «bun» şi «rău», încît ecumenismul fie nu mai spune nimic, fie poate spune orice, ceea ce e practic acelaşi lucru. Totuşi, dincolo de toate acestea, ar putea fi găsit şi un mod profund ortodox de apropiere de alţi creştini? Cu siguranţă da, în măsura în care o asemenea lucrare este menită de a face cunoscut în afară duhul universal al Ortodoxiei, înţelese în primul rînd ca mod de viaţă şi de apropiere de Dumnezeu…” (Bogdan Munteanu)

 

„Fragmentele din scrisoarea instructorului Comitetului Regional al Partidului Comunist Narîmsk, Veliciko, privesc scene de o violenţă extremă de pe insula Nazino – insula pe care «omul a încetat să mai fie om». […] Textul, cu caracter strict secret, relatează condiţiile inumane de muncă şi de viaţă în care se efectua deportarea «elementelor declasate» din Moscova şi Leningrad, în bazinul rîului Nazin. Un motiv suplimentar care ne-a determinat să traducem şi să supunem dezbaterii documentul, confirmat de anchete ulterioare, este acela că, deşi citat, nu a fost prins în cartea lui N. Verth Insula Canibalilor, tradusă în limba română de S. Colfescu. Cei care observă tentativele de revitalizare a URSS pe seama fostelor colonii sovietice, sau ascultă discursuri de sorginte neostalinistă, ar trebui să cunoască ce-i scria Veliciko «părintelui popoarelor» în luna august 1933…” (Vadim Guzun)

DACĂ VREI SĂ NU MORI PROST, ABONEAZĂ-TE LA ROST !

D-L NICUŞOR DAN: PRIMARUL CAPITALEI PE CARE (NU) ÎL MERITĂM ?

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Am primit şi dau mai departe…

ORAŞUL SCUFUNDAT

Bucureştiul cunoaşte agitaţia electorală în aceste zile. Panouri cu sloganuri şi promisiuni care mai de care mai irealiste au împânzit oraşul, fizionomiile candidaţilor partidelor cu buget mare au ajuns să ne fie familiare până şi nouă, celor ce nu avem televizor.

Doctorul Oprescu ne informează prin toate canalele posibile că ar fi demonstrat că se poate, numai că nu înţelegem foarte bine în ce constă această putinţă şi care sunt mai exact motivele de laudă ale domniei sale. Din punctul meu de vedere, a demonstrat că poate face lucrări disproporţionate – chiar dacă oarecum utile circulaţiei – cu un buget ce a crescut exponenţial în timpul executării, precum Făt-Frumos, ajungând adeseori la triplu faţă de cel iniţial sau chiar mult peste necesităţi. A mai demonstrat că se consideră – pe bună dreptate, pentru moment – deasupra legilor, având peste 90 de plângeri penale numai la Secţia 20 Poliţie pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti în spinoasa problemă a caselor naţionalizate, supărătoarea Lege nr. 10/2001. A mai demonstrat domnul doctor şi că poate convinge comisia de analiză a dosarelor Legea 10 să nu se mai prefacă că lucrează, ci să analizeze în medie 30 de dosare săptămânal, acum că disperarea foştilor proprietari a atins paroxismul o dată cu recenta ameninţare a unei legi ce nu ar mai permite restituirea în natură a caselor naţionalizate şi plafonează despăgubirile la 15 % din valoarea imobilului, plătibile în 10-12 ani. În acest ritm alert, cele 42.468 de dosare pe care Primăria recunoaşte a le avea în lucru vor fi soluţionate în aproximativ 29 de ani, timp în care vor fi trecut pe lumea cealaltă majoritatea notificatorilor, precum şi moştenitorii lor, în ipoteza în care guvernanţii noştri nu vor decide să ne scutească de aşteptare şi stres promulgând legea ce naţionalizează a doua oară proprietăţile noastre. Doctorul a mai îmbogăţit portofoliul Primăriei cu plângeri penale pentru demolări ilegale ale unor clădiri de patrimoniu. A mai demonstrat că POATE plăti din banii publici (ai noştri, ai cetăţenilor) zeci de mii de euro pentru incompetenţa funcţionarilor Primăriei, şi că nu îi pasă dacă Curtea de Conturi dă Primăria în judecată pentru acest lucru.

Despre ceilalţi candidaţi la postul de edil şef al capitalei nu voi vorbi. Toţi o apă şi un pământ, compromişi cu diverse matrapazlâcuri puţin glorioase, sub o guvernare sau alta. Fac parte din tagma servitorilor ce te înşeală la micile socoteli de bucătărie, dar care sunt atât de mărunte încât te abţii să-i mai controlezi, din respect pentru propria umanitate.

Vreau în schimb să aplaud candidatura lui Nicuşor Dan la postul de primar general al Bucureştiului. Un om serios, ce-şi duce proiectele la capăt şi căruia îi pasă de Bucureşti. Acest matematician, şcolit la Paris, dar trăind prin voinţa lui la Bucureşti, scump la vorbă, dar hotărât în acţiune, s-a decis să se aleagă. Cu un program clar, coerent, vine să ne propună să refacem o capitală în care a locui şi trăi nu va mai fi o pedeapsă. În campania domniei sale găsim soluţii realiste pentru problemele noastre cotidiene. În primul rând, valorificarea economică a capitalei noastre: definirea Bucureştiului ca centru regional în tehnologie, IT şi industrii creative. În condiţiile în care limba română este mai folosită decât engleza în sânul societăţii „Microsoft” din America, în care „Bit Defender”, produs românesc, este cel mai căutat antivirus informatic din toată lumea, stăm şi ne mirăm cum de nu ne-a venit oare această idee înainte! A doua propunere indecentă a lui Nicuşor Dan este să înceteze cheltuiala aberantă a banului public, prin organizarea de licitaţii transparente, mediatizate, cu termene suficiente pentru o participare reală. Publicarea pe site-ul Primăriei a tuturor contractelor în curs de desfăşurare. Publicarea pe site-ul Primăriei a listei tuturor proprietăţilor Municipalităţii şi a contractelor de închiriere pentru acestea. Sistem on-line pe site-ul Primăriei pentru publicarea detaliată a tuturor facturilor plătite de Primărie, cu corespondenţa faţă de capitolele de buget. Un vast program în sine, ce merita dezvoltat pentru plăcerea pe care fiecare dintre noi o resimte citind propuneri atât de cinstite încât par desprinse dintr-un roman de cavalerism, după experienţele electorale trecute şi actuale. Mobilitatea prin eficientizarea transportului în comun, răscumpărarea pieţelor concesionate pentru a permite accesul produselor ţăranilor – şi nu ale intermediarilor – către mesele noastre, locuinţele sociale, combaterea poluării şi sănătatea populaţiei sunt câteva dintre obiectivele pe care şi le propune acest candidat atipic, ce a continuat şi se încăpăţânează să gândească în termeni etici, morali şi civici.

Oraşul nostru a suferit nenumeroase mutilări în ultimii 20 de ani, P.U.G.-ul (Planul Urbanistic General) fiind de altminteri expirat din 2010 şi suferind nu mai puţin de 3000 de modificări în perioada post-comunistă prin diverse P.U.Z.-uri (plan urbanistic zonal, derogări punctuale). Acel plan ce trebuia să fie o constantă, literă de lege, ceva de la care nu se puteau abate diverşii dezvoltatori sau constructori, a fost modificat în medie de 11 ori în fiecare lună prin aceste P.U.Z.-uri, pentru a servi interesele unora sau altora, în detrimentul spaţiilor verzi, ale locurilor de joacă pentru copii sau ale monumentelor istorice ce se trezeau strivite între monştrii de sticlă şi beton. Oraşul Bucureşti va fi la propriu scufundat dacă – de fapt când – un cutremur de amplitudinea celui din 1977 ne va zgudui din nou, fiind mândri posesori a peste 300 de imobile încadrate în primele 2 grupe de risc seismic şi pentru care nu s-a făcut mai nimic.

A fost o vreme în care Solon introdusese în rândul delictelor politice şi neparticiparea „din indiferenţă sau tembelism” a cetăţenilor la viaţa cetăţii. Cel găsit vinovat urma „să fie despuiat de onoruri şi scos din rândul cetăţenilor”. Aristotel o scrie, în Statul atenian. Nicuşor Dan şi-a asumat rolul de cetăţean şi conducător, candidând independent, fără susţinere din partea vreunuia sau altuia dintre partidele actuale – ce nu diferă decât prin nume, aşa-zisele soluţii pe care le propun pentru Capitală, sau metodele prin care înţeleg să stoarcă banii publici, fiind absolut identice.

Gestul unui tânăr nepătat de a intra în această atmosferă îmbâcsită, comparabilă – după cum bine spunea José Antonio Primo de Rivera – cu atmosfera unui bordel, nu poate fi înţeles decât ca o jertfă. Sacrificiul unui om integru ce se va confrunta – oricare ar fi rezultatul scrutinului – cu micile interese ale fiecăruia, repetate obsesiv din partea celor mulţi ce nu mai văd licărirea din capătul tunelului, nu au o altă speranţă de îndreptare – cel puţin în capitală – în afara lui Nicuşor Dan, singurul ce este ALTFEL. Un bărbat ce va trebui să-şi îndeplinească îndatoririle personale – a face un copil, a construi o casă, a planta un pom – pe lângă numeroasele lupte pe care le va duce pentru fiecare om ce şi-a pus speranţele în el în această campanie. Un cercetător în matematică ce va trebui să-şi aducă contribuţia la ştiinţa universală în aceleaşi condiţii, sclipitor fiind şi recunoscut ca atare de toate institutele internaţionale de specialitate, ce-i doresc colaborarea.

Nicuşor Dan a contribuit, de la întoarcerea lui în ţară, cu modestie, dar cu mare seriozitate, la refacerea patrimoniului intelectual, cultural, arhitectural al patriei noastre. A lansat, susţinînd-o din fonduri proprii, şi a obţinut recunoaşterea Şcolii Normale Superioare Bucureşti, care a devenit, prin aprecierea surorii mai mari de la Paris, comparabilă, dacă nu superioară, în privinţa calităţii învăţământului şi a talentelor. Din 2006 militează – cu mare succes în instanţă – pentru salvarea patrimoniului arhitectonic al capitalei noastre, reuşind să stopeze demolările ilegale ale unor clădiri din patrimoniu şi împiedicând desfigurarea capitalei prin zgârie-nori de beton – cancerul oraşelor istorice. Acest om al cifrelor a învăţat dreptul din dorinţa de a salva de la distrugere clădiri cu încărcătură istorică, precum şi din lipsa de fonduri al asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul”, pe care a înfiinţat-o, şi care nu-şi permitea angajarea unor avocaţi cu onorarii substanţiale. A demonstrat profesioniştilor dreptului că un diletant – amator, dar dublu olimpic la matematică – poate învăţa şi invoca cu succes în faţa instanţelor dreptul românesc, învingându-şi timiditatea naturală pentru a pleda cauza patrimoniului naţional. Cu o înfăţişare adeseori boemă, îşi duce luptele liber alese în mod marţial. A ales să trăiască ca un român adevărat, şi nu în afara graniţelor ţării noastre, pentru un salariu ce i-ar fi asigurat prin străinătate o confortabilă singurătate.

Fără buget de campanie, Nicuşor Dan a reuşit într-un timp record să strângă în jurul lui numeroşi oameni de cultură sau de ştiinţă ce-i susţin public candidatura. Acum, precum mulţi au subliniat deja, putem vota PENTRU cineva şi nu împotriva eternei cloace ce s-a succedat la guvernare din 1990 încoace. Absolut elocvent este ultimul obiectiv din campania domniei-sale: „Respectarea legii în toate aspectele”, punct care, în stilul laconic ce-l caracterizează, consideră a nu necesita explicaţii.

Deoarece Capitala dă tonul restului ţării, dacă aici lucrurile intră pe un făgaş normal, atunci şi restul ţării poate spera la ieşirea din marasmul în care suntem scufundaţi de peste 20 de ani. Şansele de a se alege ale lui Nicuşor Dan sunt mari. Şansa noastră de a vedea o schimbare în bine este la fel de mare, dar depinde de un singur vot: votul nostru, al fiecăruia.

Mesajul campaniei lui Nicuşor Dan este perfect realist, într-adevăr suntem mai mulţi decât cred ei. Ei fiind cei care până mai deunăzi reprezentau singurul simulacru de alternativă în faţa urnelor.

Iar mesajul nostru, al celor ce nu frecventăm îndeobşte spaţiile de votare din scârba pe care ne-o provoacă acest sinistru balet electoral, este: DA, Nicuşor, TOATE se vor împlini, când vom voi!

           

Simona NICULESCU

«NU-L VOTEZ CĂ N-ARE ŞANSE»

- un mesaj de presă de la d-l Nicuşor Dan -

Acest mesaj se adresează persoanelor care mă simpatizează, dar nu par dispuse să mă şi voteze.

O să încerc o abordare raţională, deşi subiectul îmi este foarte sensibil. Dacă m-ar vota toate persoanele care consideră în absolut că persoana + programul meu sunt cele mai bune, aş câştiga detaşat. Văd, ca într-un film, voluntarii lucrând în sediul de campanie până la 3 noaptea şi fraza fatidică „Nu-l votez că n-are şanse” cum vine, ca un val, şi le anulează câteva luni din viaţă.

Argumentele:

1. Există o alternativă? A alege între Oprescu şi Prigoană este o utilizare eficientă a votului? Vă aduc aminte că au declarat că s-au văzut ultima oară la botezul lui Prigoană. Cred că alegerea corectă este Nicuşor Dan vs Oprescu + Prigoană.

2. „Nu-l votez că n-are şanse” înseamnă „Eu l-aş vota, dar concitadinii mei nu îl votează”. E un vot bazat pe o aşteptare negativă a votului concitadinului meu: „Dacă toţi am vota bine, am câştiga, dar ei votează prost şi atunci eu nu-mi permit să votez idealist”. Există un mod de ieşire din acest cerc vicios? Da, unul singur: votez pentru cea mai bună opţiune posibilă, având încredere în inteligenţa concitadinului meu şi încredere că împreună putem crea un cerc virtuos. 

3. Lumea nu se sfârşeşte în iunie 2012. Pentru toate alegerile viitoare la care vor participa independenţi autentici, începând cu cele din noiembrie 2012, scorul obţinut de mine în Bucureşti este foarte important. Ei nu vor porni de la 0%, cum am plecat eu în noiembrie 2011, ci de la 10% sau 20% sau 30%, cât voi face eu acum. Fiecare vot dat acum pentru mine este un vot pentru un candidat independent viitor. (Sursa)