AFR: MEMENTO ROGER SCRUTON

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Am primit și dau mai departe…

MOȘTENIREA INTELECTUALĂ

A LUI SIR ROGER SCRUTON

Recent (12 ianuarie 2020) a trecut la cele veşnice Sir Roger Scruton, britanicul conservator a cărui personalitate transcende perioada de timp în care el a fost activ şi a inspirat o mulţime de intelectuali de dreapta prin doctrinele lui conservatoare, lucide şi inteligente. A fost unul dintre cei mai importanți gînditori ai epocii noastre și considerat cel mai marcant filosof conservator de la Edmund Burke încoace. Specializat în filosofia esteticii și în filosofie politică, a scris peste 50 de cărți, tratate și piese de teatru. Am găsit potrivit să publicăm astăzi un material special dedicat acestui bărbat influent, căruia nu i-a fost ruşine de conservatorism. Este vorba de un comentariu scris de el în 2007, privind impactul toxic pe care normalizarea homosexualităţii îl are asupra copiilor. A fost tradus de colegii noştri de la Pro Vita, pentru care le mulţumim.

Normalizarea homosexualităţii

Societățile occidentale au suferit, în ultimele decenii, o schimbare radicală a atitudinilor lor în ce privește homosexualitatea. Ceea ce a fost privit cîndva ca un viciu intolerabil este acum privit ca o „orientare”, cu o natură deloc diferită – deși diferită ca direcție – față de înclinațiile care îi determină pe bărbați la unirea cu femeile. Această schimbare radicală a început o dată cu dezincriminarea conduitei homosexuale și cu o dispoziție tot mai mare nu numai pentru a tolera homosexualitatea în privat, ci și pentru a vorbi despre ea în public. Am asistat la apariția „homosexualului public”, propagandistul flamboaiant al acelui „alt” stil de viață, iar un Quentin Crisp a încercat să ne convingă că gay este, pînă la urmă, denumirea corectă. A urmat apoi mișcarea pentru „mîndria homosexuală” și „ieșirea la rampă” unor persoane publice.

În cea mai mare parte, britanicii au trecut peste aceste schimbări. Este posibil să nu fie confortabili cu exprimările mai „demonstrative”, dar sînt pregătiți să tolereze modul de viață homosexual, cu condiția să se mențină în limitele decenței și să nu violeze normele fundamentale. Totuși, această atitudine nu îi satisface pe activiști. Căci a tolera înseamnă a dezaproba. Doar atunci cînd o anume conduită jignește trebuie să îți exerciţi toleranța, iar activiștii doresc ca oamenii să trateze homosexualitatea ca normalitate. Prin alunecoasele noțiuni de discriminare și drepturile omului, ei s-au folosit de lege pentru avansul agendei proprii. În prezent, homosexualitatea este tratată de lege ca fiind o tendință comparabilă aproape în orice mod cu heterosexualitatea, astfel încît orice încercare de a face distincția între oameni pe motive de „orientare” – fie că e vorba de solicitarea unui loc de muncă, fie de beneficiul oricărui alt privilegiu – este considerată „discriminare” nedreaptă, o eroare morală comparabilă cu discriminarea pe criteriu de rasă sau sex.

În general, am acceptat că ar putea fi necesare legi împotriva discriminării, pentru a-i proteja pe cei care au suferit în trecut de pe urma unor prejudecăți ostile. Din cînd în cînd, însă, ne trezim că, deși homosexualitatea a fost normalizată, totuși nu este normală. Acceptarea de către noi a stilului de viață homosexual, a cuplurilor de același sex și a comunității gay nu a eliminat sentimentul că acestea sînt alternative la ceva și că acel ceva este, de fapt, normalul. Nu este vorba despre dorința heterosexuală, concepută ca o „orientare”, ci despre unirea heterosexuală: alăturarea bărbatului și femeii într-un act care conduce, prin cursul natural al lucrurilor, nu doar la un angajament reciproc, ci și la purtarea copiilor, la întemeierea unei familii și la obișnuitul sacrificiu de sine de care, mai presus de orice, depinde viitorul societății. Propaganda care a încercat să rescrie heterosexualitatea ca „orientare” este doar o încercare de a ne convinge să trecem cu vederea adevărul despre uniunea sexuală: că, în forma sa normală, acesta este modul în care o generație succede celei anterioare.

Adopţiile homosexuale

Acest adevăr este recunoscut de toate marile religii și este susținut prin viziunea creștină a căsătoriei ca uniune creată de Dumnezeu. Acest lucru explică, într-o mare măsură, reticența oamenilor religioși de a susține căsătoria homosexuală, pe care ei o văd ca pe o încercare de a rescrie în termeni exclusiv omenești contractul etern al societății. Pentru a o spune într-un alt mod, ei văd căsătoria homosexuală ca pe profanarea unei taine. De aici, conflictul crescînd între agenda homosexuală și religia tradițională, conflict în care actuala dispută privind „dreptul la adopție” este cel mai recent capitol. În conformitate cu perspectiva creștină – una împărtășită, cred eu, și de musulmani și evrei –, adopția înseamnă a primi un copil ca membru al familiei, unul pentru care te dedici la fel cum un tată și o mamă se dedică propriilor copii. Este un act de sacrificiu, realizat în beneficiul copilului și în scopul de a oferi confortul normal al unui cămin. Scopul său nu este de a-i mulțumi pe părinți, ci de a îngriji copilul, făcîndu-l parte dintr-o familie. Pentru oamenii religioși, înseamnă a-i oferi copilului un tată și o mamă. Orice altceva ar fi o nedreptate făcută copilului și un abuz asupra inocenței sale. Prin urmare, nu există „dreptul la adopție”. Adopția înseamnă asumarea unei datorii, iar singurele drepturi pe care aceasta le implică sînt drepturile copilului.

Împotriva acestui argument, apelul la legile „anti-discriminare” este irelevant. Scopul adopției nu este de a gratifica părinții adoptivi, ci de a ajuta copilul. Și avînd în vedere că, din punct de vedere religios, singurul ajutor care poate fi oferit este aducerea lui într-o familie reală, nu este în nici un fel mai multă discriminare în a exclude cuplurile de homosexuali de la adopție decît în a exclude legăturile incestuoase sau comunitățile de swinger-i promiscui. Într-adevăr, implicația că adopția este în totalitate o problemă de „drepturi” ale potențialilor părinți arată inversiunea morală care infectează societatea modernă. În loc să considerăm familia ca modul prin care generația actuală se jertfește pentru cea următoare, ni se cere să creăm familii în care generația următoare să fie sacrificată pentru plăcerea celei actuale. Ni se cere să ignorăm tot ceea ce știm despre fragilitatea parteneriatelor homosexuale, despre nevoile psihologice ale copiilor și despre normele care încă mai predomină în școlile și comunitățile noastre, de dragul unei fantezii ideologice.

A te opune adopției de către homosexuali nu înseamnă că homosexualii nu ar trebui să aibă nici o relație cu copiii. De la Platon la Britten, homosexualii s-au distins ca profesori, adesea sublimîndu-și eros-ul, așa cum au făcut acești doi mari bărbați, prin hrănirea minții și sufletelor tinerilor. Dar Platon a fost cel care, în Legile, a subliniat că homosexualii, la fel ca heterosexualii, trebuie să învețe calea sacrificiului, că nu dorințele prezente sînt cele care trebuie să îi guverneze, ci interesele pe termen lung ale comunității. Și, cu siguranță, nu este neplauzibil ca acele interese pe termen lung să fie mai susceptibile de a fi protejate de religii decît de ideologiile politice care guvernează Partidul Laburist.

ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București

Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082

www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

INTERMEZZO LIRIC: DESĂVÎRȘIRE

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Din cele pămîntești, că-s după fire

sau că sînt artă grea de măiestrie,

nu știu nimic frumos asemeni ție,

minune diafană și subțire.

S-a întrecut pe el divinul Mire

cînd te-a gîndit în sfînta lui sofíe,

Mireasă a iubirii care-nvie

din orice vis și orice amintire.

Pălește lumea de-albul tălpii tale

și cerul se smerește de-ochii tăi,

și-o iau din loc stihiile la vale,

s-astupe groapa îngerilor răi,

ca tu să treci, cu-alaiurile sfinte,

spre slava rînduită dinainte.

Răzvan CODRESCU

RIDENDO CASTIGAT MORES (CXX)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

BOIA: TURNĂTORUL DE IERI, TRĂDĂTORUL DE AZI

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

„VIITOR DE AUR ȚARA NOASTRĂ ARE”?

CÎND ROMÂNIA E TRĂDATĂ

DE „ELITELE” EI (REALE SAU FALSE),

MAI RĂMÎNE LOC DE „VIITOR NAȚIONAL”?

Antiromânismul este prețuit și decorat de urmașii Imperiului Austro-Ungar: după ce anul trecut fusese decorat de nemți, istoricul român Lucian Boia (mai nou poreclit „Paprika”) a fost decorat recent cu distincţia Crucea de Cavaler a Ordinului de Merit al Ungariei de către preşedintele ungar János Áder, „în semn de recunoaştere a întregii activităţi desfăşurate ca istoric”. Chiar credeți că pe unguri îi fute știința? Pare mai degrabă o recompensă oferită în așa-zisul „An Trianon“ unuia care neagă cu morgă de savant existența elitelor medievale românești și a vreunui drept al românilor asupra Transilvaniei, mergînd – chiar în anul Centenarului României Mari – pînă la afirmația aberantă că „Transilvania nu a acţionat în sensul unirii cu România”! Așadar, cu complicități românești, Ungaria Mare ia fața României Mari!

„Decorații de la Dodon și Putin pe cînd, domnule Boia?”, întreba deunăzi cineva. Iar altcineva, oripilat, propunea soluția… scuipatului! Dar scuipatul este și neelegant, și inutil: omul s-a murdărit în asemenea hal (și înainte de 1989, ca turnător la Securitate, și după 1989, ca agent al intereselor străine) încît scuipatul nu-l poate nici spăla, nici face mai murdar decît este...

Necazul rămîne acela că, pe lîngă trădarea „elitelor” noastre de acasă, intelectualii din țările vecine nu-s așa de „deștepți” sau de „emancipați” și își urmăresc cu obstinație interesele naționale. România este singura țară sud-est europeană în care intelectualitatea „subțire” se crede datoare să diabolizeze orice formă de naționalism și să-și bată joc de identitatea și idealurile propriei națiuni! Pariul de căpătîi al clasei noastre intelectuale pare să fie confuzia deliberată între naționalismul ctitorilor României Mari și național-comunismul „României Mari” a lui Vadim Tudor! România secolului XXI tinde să întruchipeze în tot mai mare măsură proverbul cu „peștele care de la cap se-mpute”! De 30 de ani încoace, clasa politică ne ruinează material, iar clasa intelectuală ne ruinează sufletește. E cea mai oribilă complicitate distructivă din istorie. În aceste condiții, străinii se miră, rîd și profită cît pot de consecvența noastră sinucigașă! Iar poporul, năucit și/sau dezgustat, o șterge la greu în cele patru vînturi!  

Răzvan CODRESCU

AFR: CE ÎI STĂ EUROPEI ÎN GÎT

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

PARLAMENTUL EUROPEAN ATACĂ

MIȘCAREA PRO-FAMILIE DIN ROMÂNIA

Monitorizăm îndeaproape ce se petrece în Parlamentul European încă dinainte ca România să fi intrat în Uniunea Europeană, în 2007. Ne-am format ca mișcare pro-familie în 2005. O observație constantă de atunci încoace este că PE demonizează cetățenii Uniunii Europene. În permanență. Ne împarte în categorii de cetățeni și demonizează și înfierează pe cei care nu subscriu ideologiei seculare și secularizante care domină gîndirea dinlăuntrul Parlamentului European.

Denigrarea est-europenilor

Est-europenii „tradiționaliști” sînt etichetați ca fiind retrograzi, pe cînd occidentalii și cei care cred în „valorile” europene (de genul avort, perversiune sexuală, eutanasie, desființarea familiei și a căsătoriei naturale și înlocuirea lor cu familia socială și „echipa parentală”, ateism, evoluționism, confiscarea drepturilor parentale, eliminarea valorilor tradiționale) sînt etichetați ca fiind „progresiști”. Natural, zic ei, cei din urmă sînt mai buni decît primii, care trăiesc în trecut, pe cînd viitorul aparține „progresiștilor”.

Aceasta ne irită. Creștinismul și valorile noastre sînt mereu marginalizate în rezoluțiile adoptate periodic de PE, rezoluții care, în marea lor majoritate, sînt inițiate de „minorități sexuale” ori de reprezentanții lor, de avortiști, de anti-creștini, de o „elită” politică în întregime înstrăinată de noi și de realitățile firii. Găsim aceste rezoluții ofensatoare la adresa noastră ca cetățeni ai Uniunii Europene, la adresa valorilor noastre creștine și a identității noastre tradiționale. Vreme de decenii, Parlamentul European s-a alipit de idolatria revoluției sexuale. Periodic, PE își reafirmă acest atașament prin declarații și rezoluții care vin în sprijinul „minorităților sexuale”. Rezoluțiile sînt, ca de obicei, distorsionate și fondate în mare parte pe informații neadevărate ori eronate.

Acțiunile anti-creștine și anti-valori ale PE se acumulează de la an la an, cu fiecare nouă rezoluție care e adoptată. În decembrie 2019 a venit și rîndul mișcării pro-familie și pro-căsătorie din România să fie demonizată de PE.

Atacul impotriva Romaniei

Pe 18 decembrie PE a adoptat o rezoluție care condamnă Polonia pentru că un număr în creștere de municipalități poloneze se declară LGBT free zones, adică zone în care manifestările și propaganda homosexuală nu sînt permise. Rezoluția menționează și România, în mod special mișcarea pro-familie din România.

Paragraful „O” din rezoluție scrie următoarea minciună despre noi, cei 3,5 milioane de români care am votat normalitatea la referendumul pentru căsătorie și familia naturală în octombrie 2018: Discrimination and violence against LGBT people has taken multiple forms, with recent examples including homophobic statements in the campaign for a referendum on narrowing down the definition of family in Romania… („Discriminarea și violența împotriva persoanelor LGBT a luat forme multiple, exemple recente fiind comentarii homofobe în campania pentru referendumul de restrîngere a definiției familiei în România…”).  

Nu ne amintim de nimeni din mișcarea pro-familie din România care să fi făcut comentarii ori afirmații „homofobe” în contextul referendumului ori să fi comis acțiuni de violență la adresa homosexualilor. Dimpotrivă, elita politică a României, președintele României și d-l Moraru de la Curtea Constituțională ne-au numit pe noi, oameni raționali și în toată firea, fanatici, retrograzi, oameni stricați la minte.

PE se confruntă cu o mare problemă, aceea a credibilității. A fost fondat în 1979 pentru a combate „deficitul democratic” al Uniunii Europene. Din nefericire, PE a eșuat în încercarea de a fi un reprezentant democratic al tuturor cetățenilor Uniunii Europene. PE a ales să reprezinte un segment „progresist” (a se citi „minorități sexuale”) al populației Europei și să demonizeze oamenii de bună credință, de genul celor 3,5 de milioane de români care au votat la referendum.

Europarlamentarii români

votează împotriva noastră!

Votul în sprijinul acestei rezoluții a fost zdrobitor: 463 la 107. Toate partidele politice din România au votat în sprijinul rezoluției și împotriva noastră, a României. Iată lista europarlamentarilor români care au sprijinit rezoluția, în ordinea în care ei apar pe lista voturilor: Băsescu, Blaga, Bogdan, Bușoi, Mureșan, Nistor, Botoș, Cioloș, Ghinea, Pîslaru, Ștefănuță, Strugariu, Tudorache, Borzan, Nica și Tudose. Buda, Falcă, Marinescu, Motreanu și Ciuhodaru au votat împotrivă. Ulterior și-au modificat voturile și Blaga, Bogdan, Bușoi și Nistor. Fiii și fiicele lui Macron in România, adică europarlamentarii USR, au votat împotriva României și a noastră.

Ceea ce impune concluzia următoare: USR e constant în pozițiile lui anti-românești, anti-creștine și anti-tradiționale. A ajuns la 11% în sondajele de opinie, de la 22% la europarlamentare (în mai anul trecut). Un semn bun, sperăm, spre eliminarea cît mai grabnică și totală a USR și a influenței lui dizolvante de pe scena politică a României.

Parlamentul European

atacă Polonia creștină

Rezolutia din 18 decembrie e intitulată Public discrimination and hate speech against LGBTI people, including LGBTI free zones („Discriminare publică și incitarea la ură împotriva persoanelor LGBTI, inclusiv zonele interzise LGBTI” – a se vedea aici).

Anul trecut, peste 80 de municipalități din Polonia au adoptat ordonanțe care interzic manifestări de tipul LGBT și declară zonele respective zone ale valorilor familiei. Polonezii și-au exercitat autoritatea suverană pentru a-și proteja copiii, adolescenții și tinerii de îndoctrinarea LGBT. Pentru asta merită să fie apreciați, iar acțiunile lor imitate. Acțiunile lor au ajuns repede la urechile europarlamentarilor, care, ca de obicei, au venit de partea comunităților LGBT, presupus „persecutate și discriminate”.

Cum indicam mai sus, Rezoluția a fost votată de majoritatea europarlamentarilor români și cei mai mulți dintre ei au votat împotriva Poloniei, o țară creștină și tradiționalistă, la fel ca România. Toate partidele României reprezentate în PE au sprijinit Rezoluția: PMP, USR, PNL și PSD.

Dragi români, aceștia sînt europarlamentarii pe care i-ați votat. Ați votat împotriva intereselor voastre și împotriva viitorului sănătos al copiilor voștri. Considerăm gestul europarlamentarilor români unul rușinos. Polonia și România, polonezii și românii, sînt în legături de prietenie de mai multe secole. Am suferit din partea acelorași dușmani, dar ne-au legat sentimentele și valorile creștine și tradiționale în toată această perioadă de timp.

Atacul împotriva Poloniei nu este justificat. Este un atac la adresa suveranității Poloniei și a poporului polonez. E regretabil că în mai anul trecut mișcarea pro-familie din România nu a reușit să plaseze în PE nici un reprezentant pro-valori capabil să contracareze asaltul PE împotriva valorilor tradiționale.

Rezoluția este o dovadă în plus a ceea ce am afirmat în multe rînduri: nici un partid politic din România nu este autentic conservator. PMP s-a erijat la prezidențiale ca fiind un partid de dreapta. Voturile PMP privind rezoluția împotriva Poloniei, dar mai ales cel al d-lui Băsescu, sînt însă o dovadă în plus că PMP nu are o orientare conservatoire și de dreapta.

ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București

Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082

www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

Cum ne vor euro-progresiștii...

INTERMEZZO LIRIC: RONDELUL CLIPEI CARE TRECE

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Eternă pare clipa pînă trece

și credem că prezentul ni-i măsură,

dar timpul ca un hoț parșiv ne fură

și noaptea-n noi se lasă tot mai rece.

Să strige moartea n-are-n fire gură,

de-aceea-n timp ce viața se petrece

eternă pare clipa pînă trece

și credem că prezentul ni-i măsură.

Nu vine-n noi nimic să nu mai plece

și-al lumii mers de nimeni nu se-ndură,

nici nu-i izvor în veac să nu mai sece,

chiar dacă, grea de dragoste sau ură,

eternă pare clipa pînă trece.

Răzvan CODRESCU

POVESTEA „NEMURITORULUI JACQUES”

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

În curînd, la Editura Christiana

POVESTEA 
„NEMURITORULUI JACQUES” 
SPUSĂ DE EL ÎNSUȘI

«Nemuritorul Jacques» (Vasile-Jacques Iamandi) iscodit de Moise Monahul, ediție îngrijită și prefațată de Răzvan Codrescu, cu o postfață de Claudiu Târziu, Editura Christiana (Col. „Cruciații secolului XX”), București, 2020 (cu un amplu foto-documentar color). Am postat aici doar una dintre propunerile de copertă. Coperta finală s-ar putea să fie alta.

Născut la 14 februarie 1928 din vechea protipendadă ieșeană, fostul deținut politic Vasile-Jacques Iamandi, „nemuritorul Jacques” (cum l-a numit Claudiu Târziu) sau „Jack Spintecătorul” (cum se amuză să-i spună Marcel Petrișor), amestec de aventurier cu sânge albastru și de mărturisitor încăpățânat al unui crez legendar, a străbătut necumințit istoria unui „secol nebun”, de la Legiunea Arhanghelul Mihail la Legiunea Străină și de la România regală la România buimacă a acestui târziu de lume, căruia îi lasă moștenirea patetică a unei generații mucenicite și nădejdea sublimă a renașterii din propria cenușă. Cartea de față, alcătuită din 22 de dialoguri, este, într-adevăr, „testamentul care-i prefațează nemurirea”. (Moise Monahul)

Bunicul dinspre mamă, Jacques Paleologu, a fost jurnalist şi diplomat. Bunicul dinspre tată, Vasile Iamandi, a fost avocat, profesor universitar, mare moşier şi parlamentar liberal. Tatăl, Dimitrie, a fost avocat al Poliţiei şi al Siguranţei statului până la 23 august 1944, iar trei luni mai târziu s-a sinucis, nemairezistând hărţuielii la care-l supunea noul regim. Născut cu o asemenea „origine nesănătoasă“, d-l Vasile-Jacques Iamandi e un reper de verticalitate românească. A făcut ocolul pământului, a luptat în Legiunea Străină, a făcut parte din rezistența anticomunistă, a executat nouă ani de închisoare politică, n-a stat nepăsător în nici un moment important al istoriei noastre recente. A fost și a rămas un boier, în toate sensurile. (Claudiu Târziu)

Dacă ar avea, pe lângă atâtea numeroase calităţi, şi darul sau răbdarea scrisului, d-l Vasile-Jacques Iamandi (n. 1928) ar fi putut face el însuși un best-seller din romanul vieţii sale. Acest fascinant traseu biografic este reconstituit în cartea de față, într-o lungă serie de dialoguri înregistrate pe bandă, realizate cu răbdare și bun duh iscoditor de monahul Moise Iorgovan. O viaţă de peregrinări şi aventuri trăite nu o dată la limita riscului suprem, dar care n-a eşuat nici o clipă în simplu experimentalism, ci a fost constant străluminată de principii şi idealuri: de la prima tinereţe, marcată de entuziasmul jertfelnic al unei întregi generaţii, trecând prin clandestinitatea vieţii de fugar din anii stalinismului, prin experienţa exotică a Legiunii Străine franceze (de unde s-a întors străbătând China și Rusia cu piciorul), prin teroarea lagărelor şi temniţelor comuniste, prin lunga odisee a exilului, până la deziluziile unei repatrieri târzii din Canada francofonă (unde a stat mai mult de trei decenii) într-o Românie postcomunistă care este încă departe de a-şi fi regăsit reperele... (Răzvan Codrescu)

DANTE, «PARADISUL», CÎNTUL XIX

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Divina Comedie a lui Dante Alighieri

în noua versiune românească a lui Răzvan Codrescu

  

PARADISUL

Cîntul XIX

În cerul al șaselea (al lui Jupiter) acvila formată din sufletele fericiților îi vorbește lui Dante (știindu-i îndoielile) despre limitele înțelegerii omenești cu privire la iconomia dreptății divine, accentuînd pe nevoia ca dreapta credință să fie însoțită de faptele cele bune, care dau pînă la urmă adevărata ei măsură. În partea finală a cîntului (începînd cu versul 112) Dante face o trecere critică în revistă a regatelor sau regilor din Europa vremii, închipuindu-și cam cum va fi consemnat fiecare în marea carte a Judecății de pe Urmă. Sînt evocați pe rînd, nominal sau doar aluziv: împăratul austriac Albert, regele francez Filip cel Frumos, regii Robert al Scoției și Eduard I al Angliei, regele spaniol Ferdinand IV al Castiliei și regele Venceslav IV al Boemiei, regele Neapolelui și Ierusalimului Carol II de Anjou („Șchiopul”, il Ciotto, ale cărui virtuți zice că-s însemnate cu I, iar defectele cu M, după cifrele latinești, virtutea fiind de fapt una singură, pe cînd defectele mii!), regele Frederic II (domnitor peste „insula de foc”, adică Sicilia, unde legenda spune că s-ar fi stins Anchise, tatăl lui Enea), despre care zice – este una dintre cele mai acide ironii din Divina Comedie – că va fi consemnat în cartea Judecății finale cu cuvinte prescurtate, ca să aibă loc pe o singură filă atîtea rele cîte a săvîrșit, regele Giacomo din Baleare și regele Giacomo II din Aragón, regele Dionisie al Portugaliei și regele Haakon VII al Norvegiei, regele sîrb Ștefan Uroș II Milutin, regele maghiar Andrei III (Ungaria și Navarra sînt singurele despre care are vorbe bune) și regele peste Cipru (Nicosia și Famagusta) Henric II de Lusignan (Navarra fiind îndemnată să ia aminte de la Cipru ce înseamnă cîrmuirea unei „bestii” franceze: vv. 145-148). Păgînii (inzi, etiopieni, persani) sînt luați ca martori ai decăderii creștine (ideea fiind că am ajuns de mirarea și rîsul păgînilor).  

 

1 Mi se vădea cu aripile-ntinse

frumosul chip ce-l înjghebau voioase

acele duhuri laolaltă prinse:

4 păreau rubine-n care se-ncuibase

în fiecare-a soarelui vipie,

străluminînd privirile-mi pioase.

7 Iar cîte-acum mă-ndemn a le descrie

nici scrise n-au mai fost și nici grăite,

căci ele-ntrec lumeasca fantezie;

10 și văz, și-auz mi-au fost de glas răpite,

care vorbea cu „eu” și-„al meu”, deși

„noi” sau „al nostru” se cădeau rostite.

13 „Fiind eu drept și blînd”, prinse-a grăi,

„sînt înălțat aici în slava care

e mai presus de tot ce ți-ai dori;

16 lăsai în lume un renume mare,

încît și răii îl cinstesc din gură,

dar nu-mi urmează pilda în lucrare”.

19 Așa cum simți o singură căldură

din mulți cărbuni, din multele iubiri

un singur glas suna-n icoana pură.

22 La care eu: „O, veșnice-nfloriri

de sfîntă bucurie, cui ca una

vă simt dulceața miresmatei firi,

25 grăindu-mi, foamea ce o simt întruna

mi-o stîmpărați, că-n lume n-am aflat

merinde să mă sature vreuna!

28 Eu știu că-n ceruri, dacă-n alt regat

se oglindește-a Domnului dreptate,

nici peste-al vostru vălul nu-i lăsat.

31 Voi știți cît sînt de pus pe ascultate

și știți prea bine și-ndoiala mea,

în care mintea-mi de demult se zbate”.

34 Cum șoimul ce sub glugă-a fost să stea

își saltă capul și, din aripi dînd,

se semețește și să zboare vrea,

37 la fel văzui și acel chip mișcînd,

ce se-njgheba din grația divină,

cum doar în ceruri poți s-auzi cîntînd.

40 Și prinse-a zice: „Cel ce la lumină,

rotind compasul, le aduse toate,

vădite sau ascunse să le țină,

43 nici el în largul lumii lui nu poate

să rînduiască vreo putere care

să îi întreacă Verbu-n maiestate.

46 Dovadă-i cel dintîi trufaș, mai mare

decît oricare altă creatură,

dar ce căzu din har prin nerăbdare;

49 deci cel ce mai prejos e prin natură

e-un vas prea mic pentru supremul bine,

ce-și este sieși veșnică măsură.

52 Vederea noastră deci, ce nu-i în sine

decît o rază-a rațiunii sfinte

de care-s toate lucrurile pline,

55 nu-i cu putință să nu ia aminte

cu cît principiu-i mai presus prin fire

de ce cuprinde strîmta noastră minte.

58 De-aceea vrut-a dreapta cumpănire

atît să vadă lumii dat să-i fie

cît poți din mare prinde c-o privire;

61 c-al mării fund la țărm de ți se-mbie,

în largul ei nu poți a-l mai zări:

e-acolo, dar ascuns îți este ție.

64 Lumină-i doar din cel ce-n veci va fi

netulburat; altminteri beznă-i doară

sau umbră-a-nveninatelor stihii.

67 Acum îți este îndeajuns de clară

dreptatea vie ce-ți părea obscură,

sub greaua îndoielilor povară;

70 căci îți ziceai: «Se naște o făptură

la Ind și despre Christ nu are cine

să-i dea, prin grai sau scris, învățătură;

73 și totuși nu e mai prejos în bine,

pe cît putem vedea, de altul care

că e creștin dreptcredincios se ține.

76 Nebotezat și fără-a crede moare:

cu ce temei dreptatea-l osîndește

și-n necredința lui ce vină are?».

79 Cine ești tu să judeci omenește

ce e la mii de poște mai departe,

cînd ochiul tău abia de-un cot zărește?

82 De n-am avea dreptar în Sfînta Carte,

cel ce-și frămîntă mintea lui puțină

ar tot avea de uluială parte.

85 O, biete minți împotmolite-n tină!

Voința cea dintîi, prin sine bună,

nu-și schimbă-n veci natura ei divină.

88 E drept doar ce și cît cu ea consună:

nu-i bun creat s-o poată-n el cuprinde,

ci ea pe toate-n raza ei le-adună”.

91 Cum peste cuib să zboare roată prinde

o barză care puii și-a hrănit,

iar cel sătul spre ea cu ochii tinde,

94 la fel și eu atunci am fost privit

spre-alaiul slavei binecuvîntate,

care plutea ca pajura-n zenit.

97 Rotind zicea: „Cum cele-aci cîntate

de ne-nțeles ți-s pe de-a-ntregul ție,

la fel și lumii veșnica dreptate”.

100 Și cînd s-a domolit acea vipie

încinsă-n Duhul Sfînt cu semnul care

romanilor le-aduse măreție,

103 mai zise: „În regatu-acesta mare

n-ajunse om fără credință-n Christ,

nici înainte, nici după-ntrupare.

106 Pe mulți i-auzi că-n lume strigă «Christ»,

dar mai străini i-or fi la judecată

ca unii ce nici n-au știut Christ.

109 Pe-așa creștini etiopii o să-i bată

cînd lumea-n două cete s-o-mpărți,

bogată una și-alta-n veci damnată.

112 De-ai voștri regi cum ar putea vorbi

perșii cînd s-o deschide cartea-n care

sînt scrise ale lor ticăloșii?

115 De cîte Albert va fi fost în stare

va fi în ea de vîrful penei spus,

cum praf făcu a Pragăi așezare.

118 Se va vedea ce jale a adus,

pe Sena cel ce-a măsluit parale,

fiind la urmă de-un mistreț răpus.

121 Se vor vedea trufașele damblale

ce pe englez cu scotu-l învrăjbi,

de nu mai prididesc să-și dea năvale.

124 Se va vedea-n desfrîu și-n trîndăvii

cum zac ai Spaniei și Boemiei crai,

ce n-au fost vrednici, nici n-au vrut a fi.

127 Se va vedea-n Ierusalim că-i vai

de Șchiopul ce cu I virtutea-și scrie,

însă cu M contrarul ei alai.

130 Se va vedea zgîrcita josnicie

a regelui din insula de foc

ce lui Anchise fu mormînt să-i fie;

133 iar spre-a-l vădi cum este, la soroc,

va fi descris cu vorbe prescurtate,

să aibă-n filă atîtea rele loc.

136 Se va vedea c-avu un unchi și-un frate

ce-un neam ales și două mari coroane

au pîngărit prin faptele spurcate.

139 Urîte-acolo și-or afla icoane

cei Portugaliei și Norvegiei regi,

și-un sîrb făcînd Veneției șicane.

142 Ferice că nu-s mari fărădelegi

la unguri! Și ferice de Navarra

de-și face scut din munții ei întregi!

145 Ei ca arvună-i stă dovadă-avara

Nicosiei de astăzi stăpînire,

și-a Famagustei, care-și duc povara

148 sub altă bestială asuprire”.

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Dante, Infernul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Purgatoriul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante Alighieri între viaţă şi operă 

* Dante – repere bibliografice 

* Prolog la noua traducere a Infernului 

* Ecouri la noua traducere a Infernului   

* Sonete din lirica universală 

* "Ce mai face traducerea Divinei Comedii?" (Purgatoriul, Cîntul XIX) 

* Claudio Mutti: Dante şi India 

* Claudio Mutti: Despre "veltro"-ul dantesc 

* Dante: Papè Satàn, papè Satàn, aleppe! (Inf., VII, 1) 

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXII (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIII (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Intermezzo liric: Dante (Vita Nuova, XXVI)  

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIV (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Purgatoriul, XXV (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Patimile după Dante 

* Dantele lui Marian Papahagi 

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVI (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVII (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVIII (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIX (versiunea Răzvan Codrescu)  

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXX  (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXI (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXII (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXIII (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Paradisul, Cîntul I (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Paradisul, Cîntul II (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Paradisul, Cîntul III (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Paradisul, Cîntul IV (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Paradisul, Cîntul V (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Paradisul, Cîntul VI (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Paradisul, Cîntul VII (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Paradisul, Cîntul VIII (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Paradisul, Cîntul IX (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Paradisul, Cîntul X (versiunea Răzvan Codrescu) 

* Dante, Paradisul, Cîntul XI (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Paradisul, Cîntul XII (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Paradisul, Cîntul XIII (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Paradisul, Cîntul XIV (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XV (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XVI (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XVII (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Paradisul, Cîntul XVIII (versiunea Răzvan Codrescu)