marți, decembrie 07, 2010

DANTE, «PURGATORIUL», CÎNTUL XXII

SUMARUL BLOGULUI

Divina Comedie a lui Dante Alighieri
în noua versiune românească a lui Răzvan Codrescu


Pînă acum, toate cînturile traduse de mine din Divina Comedie (cele 34 de cînturi ale Infernului şi 21 de cînturi din Purgatoriu) au apărut în premieră în paginile revistei Puncte cardinale. Cum publicaţia sibiană şi-a încetat apariţia cu numărul dublu din noiembrie-decembrie 2010, cînturile traduse de acum înainte vor apărea în premieră pe acest blog.


PURGATORIUL


Cîntul XXII


În brîul al cincilea, printre zgîrciţi şi risipitori, Dante şi Vergiliu întîlnesc umbra lui Staţiu (deşi Dante, ca majoritatea contemporanilor săi, îl confundă cu retorul „tuluzan” Lucius Statius Ursolus, din vremea lui Nero, aici e vorba de poetul Publius Papinius Statius, autorul poemelor Tebaida şi Achileida, ultimul neterminat, născut la Neapole şi trăitor în vremea lui Domiţian), care tocmai şi-a împlinit ispăşirea şi stă să urce spre cer. După ce, în Cîntul XXI, Staţiu făcuse plecăciune dinaintea Marelui Mantovan, pe care-l socoate maestrul său într-ale poeziei şi căruia mărturiseşte că ar fi rîvnit să-i fi fost contemporan, cei doi poeţi antici îşi continuă dialogul, în timp ce urcă împreună, cu Dante pe urmele lor, spre brîul al şaselea. Autorul Tebaidei mărturiseşte că s-a convertit în taină la creştinism şi datorită profeţiilor vergiliene. Autorul Bucolicelor (pomenite în text – v. 57) îi dă veşti lui Staţiu despre cîteva mari personaje (istorice sau mitologice) ale Antichităţii, aflate în Limb (printre care poeţii, aleşii Parnasului, în frunte cu Homer, grecul ce rămîne/ de Muze răsfăţat cum altul nu-i). Cîntul se încheie cu contemplarea unui copac simbolic, din frunzişul căruia o voce tainică enumeră pilde ilustre de cumpătare (mai ales biblice: Maica Domnului, proorocul Daniel, Ioan Botezătorul). Întregul cînt stă sub nostalgia „veacului de aur” (prima vîrstă, necoruptă, a umanităţii).
      
1 Îngeru-n urmă-acum ne rămăsese,
cel ce ne-a dat spre-a şasea brînă ghes,
şi-alt P înscris pe fruntea mea ştersese,
4 cît sînt de fericiţi dînd de-nţeles
cei ce rîvnesc dreptatea, iar cuvîntul
cu sitiunt să şi-l termine-a ales.
7 Mai lesne paşii mei îşi luau avîntul
decît în alte vaduri şi întins
suiam la rînd cu duhuri iuţi ca vîntul,
10 pe cînd Virgil grăi: „O dată-aprins
focul iubirii din virtuţi, i-aprinde
şi pe-alţii, pe măsură ce s-a-ncins.
13 Aşa, de cînd ajunse a descinde
la iad şi Juvenal, în limb cu noi,
şi-mi spuse cît pe-a lumii vii decinde
16 ţi-am fost de drag, drag mi-ai căzut apoi  
ca nimeni altul nevăzut vreodată,
şi scurt îmi pare-acest urcuş în doi.
19 Dar zi-mi – şi ca-ntre buni prieteni cată
să-mi ierţi aşa de verdea întrebare,
vorbind la fel de verde totodată –
22 cum de-a aflat zgîrcenia-ncuibare
în tine, cel ce-ai fost atît de plin,
prin rîvna ta, de-nţelepciune mare?”.
25 De-aceste vorbe-ntîi zîmbi puţin
poetul Staţiu şi apoi răspunse:
„Mi-s cîte-mi spui atît de drag alin.
28 Ce-i drept, sînt lucruri uneori ajunse   
să-i dea-ndoielii mincinos temei,
căci pricinile lor rămîn ascunse.
31 Din ce mă-ntrebi văd bine că mă iei
drept un zgîrcit în viaţa trecătoare,
stînd eu cu cei de-această vină grei.
34 Dar află că am fost departe tare
de-a fi zgîrcit, ci lipsa de măsură
am ispăşit-o-n mii de luni amare.
37 De nu-ngrijeam să-ndrept a mea făptură,
aminte luînd la vorba ta cînd spui,
certînd corupta omului natură:
40  „O, sacră foame de-aur, cum nu pui
tu frîu pe lume lacomelor vise!”,
în iad aş fi, rotind povara lui.
43 Văzui atunci că mîinile deschise
mi-erau ca nişte aripi spre risipă
şi m-am căit de ce mă nărăvise.
46  O, cîţi chilugi vor învia, din pripă
necunoscînd căinţa care poate
spăla de rău şi-n cea din urmă clipă!
49 Reversul feluritelor păcate
să ştii c-asemeni lor osînda-şi are
şi-aici verdeaţa şi-o usucă toate:
52  deci eu, de ispăşesc cu gloata care
zgîrcenia-şi plînge, e c-am săvîrşit
păcat pe dos, dar tot la fel de mare”.
55  „Dar cînd Iocastei chinul îndoit
din lupte crude i-l cîntai odată”,
grăi cel prin Bucolice vestit,
58  „din cîte Clio-n versul tău arată,
nu cunoşteai credinţa-n lipsa cui
a face bine nu-i de-ajuns vreodată.
61 Dacă-i aşa, ce soare sau căţui
te-au luminat ca trudnicele vele
pe urmele pescarului să-ţi pui?”.
64  „Tu cel dintîi m-ai petrecut spre-acele
din Parnas peşteri, spre a bea, fiind,
pe lîngă Domnul, far al minţii mele.
67 Făcuşi ca unul care, bîjbîind
prin noapte, poartă dindărăt lumină
şi ochii-n urma lui să vadă prind,
70  atunci cînd spus-ai: «Stă veac nou să vină;
se-ntoarce lumea la întîiul bine,
iar cerul lasă nouă-n jos tulpină».
73 Prin tine-am fost poet, creştin prin tine:
dar ce-am schiţat ca mai vădit să fie,    
culori să pun de-acuma se cuvine.
76 Prinsese lumea-ntreagă să se-mbie
spre-adevăratul crez adus de cei
ce predicau eterna-mpărăţie;
79 iar vorba ta, ce-am spus că-mi fu temei,
cu vorba lor se potrivea atare,
încît m-am dus mereu mai des la ei.
82 Şi-aşa-mi păru sfinţenia lor de mare,    
c-atunci cînd Domiţian i-a prigonit,
părtaş le-am fost în lacrimile-amare;
85 iar cît acolo-n lume-am mai trăit,
i-am ajutat, avîndu-i pildă-n toate,
şi-orice-alte secte le-am dispreţuit.
88  Şi pîn s-ajung prin vers pe greci a-i scoate
la apa Tebei, eu m-am botezat;
dar pe ascuns şi cam cu frica-n spate,
91 căci multă vreme tot păgîn m-am dat;
vreo patru veacuri cea de-a patra brînă
am ocolit-o pentru-acest păcat.
94 Tu, care-ai dat de-o parte vălul pînă
ce ochii mei văzură-ascunsul bine,
cît laolaltă drumu-n sus ne mînă,
97 pe unde, zi-mi, Terenţiu se aţine;
de Plaut, de Cecil, de Var să-mi spui:
de-s osîndiţi, pe unde-s şi cu cine?”.
100  „Aceştia, Persiu, eu şi alţi destui”,
grăi Virgil, „cu grecul ce rămîne
de Muze răsfăţat cum altul nu-i,
103 stăm toţi în iad, pe buza primei brîne,
vorbind ades de muntele pe care
avem în veci ocrotitoare zîne.
106 Euripid, ca şi-Antifont, îşi are
sălaş cu noi, Simonid şi-Agaton,
şi-alţi greci, de lauri vrednic fiecare.
109 Din cei de care-a dat şi versu-ţi zvon, 
sînt Antigona, Deifilè şi-Argía,
şi-Ismena, cea cu-al plînsului ison.    
112 E-acolo cea ce arătă Langía;
Thetis şi-a lui Tiresias fiică; şi,
cu ale ei surate, Deidamía”.
115 Cei doi poeţi tăcură, spre-a privi
cu luare-aminte-n jur, căci se gătase
suişul printre steiuri cenuşii.
118 Erau în urmă patru slugi rămase  
dintre-ale zilei, iar a cincea-n sus
trăgea teleaga razelor frumoase,
121 cînd domnul meu: „Eu cred că-i bine”,-a spus,
„ocol pe margini muntelui a-i da
prin dreapta, cum şi-n alte dăţi ne-am dus”.
124 Deci obiceiul ne-a-ndrumat aşa,   
şi-avînd şi învoirea umbrei sfinte,
fără-ndoieli pornirăm a umbla.
127 Eu singur îndărăt, ei înainte,
îi ascultam din mers şi-n vorba lor
aflai poeticeşti învăţăminte.
130 Dar dulcele cuvînt folositor
curmat le fu de-un pom ieşit în cale,
cu poame miresmînd îmbietor.
133 Şi cum, spre vîrf, din ramurile sale
descreşte bradul, el scădea în jos,
cred eu, ca nimeni să nu-i suie-n poale.
136 Iar din înaltul zidului stîncos,
pieziş de noi, curgea o apă clară,
ce-mprospăta frunzişul răcoros.
139 Cei doi poeţi aproape cînd se-aflară,
o voce printre frunze izbucni:
„Lipsiţi veţi fi de hrana-aceasta dară!”.
142 Şi-apoi: „Mai mult Maria se-ngriji
să fie nunta cu belşug decît
de gura ei, chemată-a mijloci.
145 Femeile romane-au dat pe gît
doar apă, iar profetul Daniel
mintos a fost că saţul l-a urît.
148 Întîiul veac, cu aurul la fel,
dădu, prin foame, ghindelor savoare,
şi-apei, prin sete, gust de hidromel.
151 Cu miere şi lăcuste s-a hrănit
Ioan Botezătorul în pustie,
de-aceea-i mare şi în har sporit,
154 cum dau evangheliştii mărturie”.


6 comentarii:

La 7/12/10 6:16 p.m. , Blogger Claudiu Târziu a spus...

Dacă ne faceţi onoarea, ar putea să le publice şi revista Rost, în premieră pe hîrtie :)

 
La 7/12/10 6:30 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Why not?

 
La 7/12/10 8:32 p.m. , Blogger Claudiu Târziu a spus...

Atunci, cu bucurie :)

 
La 8/12/10 1:46 p.m. , Blogger Iulian Capsali a spus...

O sa lasi in urma ta ceva cu totul exceptional. Sa-ti dea Domnul putere sa o desavarsesti!

 
La 8/12/10 8:35 p.m. , Blogger Sante Ronchi a spus...

Domnule Codrescu, nu stiu daca gresesc, dar cred ca am citit undeva ca ati fost doar o data in Italia. Daca din intamplare ati vrea s-o vizitati inc-odata, cred as putea sa vorbesc cu oameni de acolo, ca sa va primeasca, fie la munte (unde m-am nascut), fie in orase cum ar fi la Roma, sau la Florenta, sau in Sicilia. Acum, cu zborurile low cost, noi facem traseu dus-intors cu 40 de Euro (cam putin unde merge o companie cum ar fi Wizz Air de exemplu). Felicitari pentru munca voastra.

 
La 9/12/10 4:45 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Va mulţumesc pentru aprecieri şi pentru generoasa disponibilitate. N-am fost, într-adevăr, decît o singură dată în Italia şi sper să mai ajung. Din păcate, cel puţin pentru o vreme, obligaţii curente mă împiedică să lipsesc de acasă mai mult de cîteva zile, aşa că va trebui să mai am ceva răbdare pînă să-mi pot permite o vacanţă de 2-3 săptămîni, în care să pot (re)vedea inclusiv minunata Italie.
Dincolo de toate acestea, vreau sa vă asigur că e o mare bucurie să ştiu că vă număraţi printre cititorii (şi uneori comentatorii) acestui blog.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire