DOUĂ SIMPOZIOANE DE SUFLET
SUMARUL BLOGULUI
BUCUREŞTI: EVOCAREA PĂRINTELUI GALERIU
Marcînd 92 de ani de la naşterea şi 7 ani de la moartea Părintelui Galeriu (1918-2003), Asociaţia “Părintele Galeriu” – împreună cu Parohia “Sf. Silvestru” din Bucureşti (unde Părintele Galeriu a slujit timp de 30 ani), cu Facultatea de Teologie Ortodoxă “Patriarhul Justinian” şi cu Asociaţia Studenţilor Teologi Ortodocşi – a organizat la Bucureşti un Simpozion închinat memoriei marelui teolog, duhovnic şi predicator al ortodoxiei româneşti contemporane, desfăşurat joi 18 noiembrie a. c., în Amfiteatrul “Părintele Stăniloae”. Au luat cuvîntul atît reprezentanţi ai clerului, cît şi ai laicatului ortodox, moderatori fiind părintele profesor Vasile Gordon şi cunoscutul publicist creştin Costion Nicolescu. De faţă a fost şi familia Părintelui Galeriu, iar doamna preoteasă Argentina Galeriu a rostit un emoţionant cuvînt de mulţumire. Printre vorbitori s-au numărat: acad. Emilian Popescu, pr. Nicolae Bordaşiu, pr. Vasile Răducă, pr. Constantin Coman, Florin Caragiu, Argentina Gramadă, Iosif Nicolescu, Răzvan Codrescu, Andrei Dirlău, Costea Munteanu, Elena Dulgheru, pr. Gabriel Licăroiu, Iulia Chirea.
TECUCI: EVOCAREA LUI ALEXANDRU MIRONESCU
Colocviul anual de filosofie “Ioan Petrovici”, organizat la Tecuci şi ajuns la a V-a ediţie, a fost dedicat în acest an (19-20 noiembrie) unui mare fiu al locului, savantul şi mărturisitorul creştin Alexandru Mironescu (1903-1973), membru al grupării spirituale a Rugului Aprins şi deţinut 5 ani în temniţele comuniste. Avîndu-l ca principal organizator pe d-l Viorel Burlacu (Casa de Cultură a Municipiului Tecuci), colocviul a fost găzduit de Protoieria Tecuci şi s-a bucurat de prezenţa la deschidere a ÎPS Casian Crăciun, care a ţinut o memorabilă cuvîntare. Familia a fost reprezentată de d-l Valentin Cantor (văr cu d-na Ileana Mironescu, fiica savantului) şi de d-l Paul Yawer (ginerele d-nei Mironescu, sosit special din Elveţia). Au luat cuvîntul, între alţii, ierom. Ignatie Grecu, editorul Adrian Michiduţă, cercetătorul CNSAS George Vişan, eseistul Ionel Necula, teologul Daniel Mazilu, scriitorul Răzvan Codrescu, criticul de film Elena Dulgheru. Principal moderator a fost asis. univ. dr. Richard Constantinescu (care a susţinut şi o interesantă comunicare despre Al. Mironescu şi Gr. T. Popa ca “modele de savanţi creştini”)
Puteţi citi pe acest blog:
Între religie şi ştiinţă (Savanţi şi mărturisitori în predania Părintelui Galeriu)
publicat de Răzvan Codrescu @ 18:28
21 comentarii
21 comentarii:
La noi mortii sunt mult mai vii decat viii, iar viii sunt, cu putine exceptii, mult mai morti decat mortii...
Era sa mor si sa inviu dupa ce am citit apoftegma lui Coneliu. Cu alte cuvinte mortii le canta prohodul viilor.
Mai, da' inteligenti mai suntem noi astia de la nord de Dunare.
Daca am mai avea vii pe masura mortilor, alta ar fi starea si imaginea Romaniei de azi.
E viu cel de la care ai ce invata si pe care il tii prezent mereu cu drag in mintea si in inima ta. De la viii de astazi nu prea mai ai ce invata bun si ai prefera mai degraba sa-i poti uita ca exista.
Nu mortii le canta prohodul celor vii, ci cei viii se prohodesc singuri si prohodesc Romsnia, ducand-o la groapa istoriei.
V-aş propune să vă calmaţi (pînă la a nu mai scrie "Coneliu" sau "Romsnia") şi să recunoaşteţi că morţii şi viii sînt deopotrivă necesari, fiecare în felul său, unei (încă) posibile renaşteri româneşti.
Dacă învăţăm de la morţi şi punem în lucrare prin vii, atunci nimeni nu mai prohodeşte pe nimeni, iar "România profundă" poate redeveni - din mit - realitate.
@ CoRneliu
Din ce in ce mai adanc...
Tatăl meu, care a făcut 12 ani de închisoare, trecînd inclusiv prin mîinie lui Ţurcanu la Piteşti, 6 ani la Canal şi în lagărele de exterminare şi doi ani de domiciliu obigatoriu, fiind bolnav de cancer şi internat la Fundeni în salon de canceroşi, povestea celor din salon din experienţele sale. Un tînăr din salon, la un moment dat, i-a spus: "Domnule Brânzei, dumneavoastră aveaţi pentru ce muri. Noi nu avem pentru ce trăi."
Asta mi-a povetit tata înainte de a muri.
Salut, Octav dragă! Mă bucur să te am pe blog. Mărturia e tulburătoare, dar nu-i de nasul anonimilor (care, neavînd de ce să moară, se amăgesc că au de ce trăi).
Dumnezeu să-l odihnească în pace pe robul său Emil.
Unui anonim nepostat:
Nu fac confesiuni anonimilor. Iar pe blog nu mă obligă nimeni să-i tolerez peste limitele bunei cuviinţe. V-aş sfătui să nu vă mai osteniţi sau să vă găsiţi o cauză mai bună (recte: mai pe înţelesul dvs. de om tînăr şi deştept). Morţii lăsaţi-ni-i nouă, ăstora săraci şi cu duhul, şi cu viaţa! E mai salubru aşa pentru toată lumea.
Traim in era hooliganilor, domnule Codrescu. Hooliganul scuipa si pe vii si pe morti
Zic si eu: nu cumva anonimul e huligan in sensul de care vorbea Noica, in „Jurnalul de la Paltinis” parca?
Pentru Alexandru:
Nu mi se pare. Noica spunea acolo că stă bine, la o anumită vîrstă, să fie cineva niţeluş „huligan în cultură”. Aici este însă vorba, mai degrabă, de un huliganism al inculturii crase, de suficienţa tupeistă şi grosolană a proastei creşteri asumate ca virtute. Ireverenţa faţă de morţi este un reflex al stării de „a nu mai avea nimic sfînt”. Logica viului, din această perspectivă grobiană, este cel mult aceea de „a-ţi trăi viaţa”. Şi ce piedică mai mare în calea vieţii decît… morţii? Morţii nu pot fi decît treaba „administratorului de cimitir” (cum mă şi face nepostatul). Coerenţa cu sine a unui astfel de specimen nu-l poate duce decît la a te înjura de morţi („…tu-ţi morţii mă-tii!”). Restul e bloggăreală.
Pace!
Fiat pax.
Eu nu injur. Comentariul dumitale de la 9:17 se sfarseste mizerabil. Pacat! Poate ar trebui eliminata oribila injuratura, nu "cadreaza".
Exagerati enorm si faceti supozitii gratuite. Mai bine sa ne vedem linistiti de post. Amin.
Quod scripsi, scripsi.
Altminteri, mă învoiesc să rămînem cu PACEA şi cu POSTUL.
Qualis autem homo ipse esset, talem esse eius orationem.
Bine, am luat aminte. Deci... PACE şi POST.
(Între timp, după cum vedeţi, am mai pus de-un mort viu... şi n-aş vrea să mi-o luaţi în nume de rău.)
Doamne fereste, parintele Calciu e mai viu ca mine!
Cu vorba asta sper ca l-am impacat si pe Cornel.
Doamne-ajută!
Tot mortii ne impaca, pana la urma...
AMIN.
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire