miercuri, aprilie 25, 2018

S-A DUS ȘI ERAST CĂLINESCU

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME
   

Ieri, 24 aprilie, s-a stins prietenul nonagenar Erast Călinescu (n. 5 decembrie 1926, la Cernăuți). Am primit vestea cu întîrziere și parcă nu-mi vine să cred: ne despărțisem de el – eu și d-l Vasile-Jacques Iamandi – duminică seara, după ce petrecusem împreună două zile la Pitești (unde am luat parte la deschiderea festivă a expoziției permanente a Memorialului din incinta fostei închisori) și la Vlădești (găzduiți și răsfățați de prietenul Gheorghe Axinte). Duminică dimineața fusesem cu toții la Liturghie, la Mănăstirea Aninoasa, iar săptămîna aceasta uneltisem să-l vizităm la Săftica (unde se recuperează după operația la picior) pe poetul Demostene Andronescu... 
Frățior de cruce în prima tinerețe, apoi absolvent al primei promoții a Facultății de Zootehnie din București, revenise în țară pe la începutul anilor 2000, după aproape două decenii de „aventuri” canadiene (descrise în cărțile sale tîrzii Viața ca o vizită și Cealaltă față a exilului). Era foarte apropiat de părintele Calciu și de vechiul exil anticomunist de peste ocean, iar de-a lungul anilor colaborase asiduu la revistele Cuvântul românesc (Hamilton), Puncte cardinale (Sibiu) sau Rost și Permanențe (București), cu pagini memorialistice sau evocări istorice (mai ales ale Bucovinei natale sau ale Legiunii, care i-a rămas mereu vie în suflet).  
„Mereu alături de noi, cei tineri, mereu în mijlocul acțiunii, nelipsit de la comemorări, conferințe și lansări de carte… Erast Călinescu ne-a lăsat singuri fără de veste, cu discreție, așa cum a și trăit”, își încheie necrologul ultima lui editoare, Cezarina Condurache.  
Dumnezeu să-l odihnească la rînd cu drepții și să aducă mîngîiere fiului său Radu și întregii familii îndoliate. (R. C.)

Cu Demostene Andronescu și Gheorghe Axinte (decembrie 2017)

marți, aprilie 24, 2018

MEMORIALUL PITEȘTI

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME
  
  
După o lucrare sîrguincioasă de mai mulți ani, sîmbătă 21 aprilie 2018 și-a deschis expoziția permanentă Memorialul Închisoarea Pitești, ctitorit de familia Axinte, cu sprijinul IICCMER și al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. Traseul expozițional, cu 31 de „popasuri” (a se vedea și albumul scos de Editura Manuscris), prezintă monstruosul fenomen al reeducării de la Pitești (1949-1951) pe fondul general al istoriei comunismului în România (1945-1989). În Camera 4 Spital, unde s-au comis cele mai mari orori, a fost amenajat un paraclis, în care se slujește de mai multă vreme. 
Printre cele peste două sute de persoane prezente la festivitatea de deschidere s-au numărat, pe lîngă familia Axinte (Gheorghe, Adela, Maria) și colaboratorii apropiați (în frunte cu istoricul Alin Mureșan), ierarhul locului – ÎPS Calinic – cu un sobor de preoți, teologul Radu Preda (președinte executiv al IICCMER), ambasadorul Marii Britanii în România, cîțiva parlamentari, reprezentanți ai presei centrale și locale, precum și unii dintre ultimii supraviețuitori ai temnițelor comuniste (cîțiva trecuți inclusiv prin iadul de la Pitești). 
Memorialul de la Pitești se adaugă celor de la Sighet, Aiud și Rîmnicu Sărat și ne place să credem că le va grăbi – ca precedent exemplar – pe cele de la Jilava și Gherla. Iată că, în pofida lipsei de implicare a oficialitățilot politice postdecembriste, Dumnezeu a rînduit ridicarea unor memoriale care răscumpără vremurile și sînt asumate de conștiința noilor generații. Ele sînt certificatele de neuitare ale martirilor noștri știuți și neștiuți, pentru care Dumnezeu ne mai rabdă să facem umbră pămîntului. (R. C.)



 

luni, aprilie 23, 2018

DANTE, «PARADISUL», CÎNTUL IX

   
Divina Comedie a lui Dante Alighieri  
în noua versiune românească a lui Răzvan Codrescu 



PARADISUL
   
Cîntul IX
  
Dante și Beatrice se află într-al treilea cer, al Venerei (hărăzit sufletelor aprinse de iubire), unde poetul, după convorbirea cu Carol Martel (a se vedea cîntul anterior), i se adresează retoric și concluziv fiicei acestuia (bella Clemenza, „Clemență preafrumoasă”), pentru ca îndată după aceea să fie agrăit, pe rînd, de alte două duhuri fericite: cel al Cunizzei da Romano (sora lui Ezzelino III da Romano, cel despre care umbla legenda că, însărcinată cu el, mamă-sa visase că va da naștere unei făclii ce va arde întreaga Marcă) și cel al lui Folco (Folchetto) din Marsilia (care i-o evocă și pe biblica Rahab: cf. Iosua 2, 1 și urm.), ce-i fac diferite profeții, privitoare îndeosebi la cetățile Mărcii Trevisane și Florenței (aceasta din urmă întemeiată, conform legendei, de zeul păgîn Marte, asimilat diavolului, și mercantilizată peste măsură, cu aluzie la crinul florentin ce se regăsește pe moneda de aur denumită fiorino, „florin”, și devenit astfel maladetto fiore, „floare blestemată”), dar și la corupția papalității contemporane (cîntul se încheie cu o diatribă antipapală a duhului lui Folco, ce-i acuză pe mai marii ecleziastici că au părăsit Scripturile/Evangheliile și Doctorii/Părinții Bisericii, preocupîndu-se doar de „Decretalii”, cărți ale dreptului canonic prin care li se stabilesc privilegiile materiale).


  
1 După ce Carlo-al tău mă lămuri,  
Clemență preafrumoasă, despre toate 
cîte sămînța-i le va pătimi, 
4 îmi zise: „Taci, că vremea multe poate!”, 
așa că eu aicea n-oi mai spune 
decît că plîns urma-va, cu dreptate. 
7 Și focul viu al flăcării preabune 
se-ntoarse apoi spre-atotarzîndul Soare 
ce-n veci pecetea binelui o pune. 
10 Vai, suflete căzute-n înșelare, 
făpturi smintite de la sfîntul bine, 
ce vă-ndulciți de cele trecătoare! 
13 Și iată că porni atunci spre mine 
alt duh aprins, ce după chip vădea 
c-ar fi rîvnit de vorbă a mă ține. 
16 Ai Beatricei ochi, ce-asupra mea 
cătau întruna, blînd mă-ncredințară 
că rost să-ntîrzii la cuvînt avea. 
19 „O, duh ferice, răsplătește-mi dară 
dorința vie”, îi zisei, „și-arată 
că-mi ești în cuget ca oglinda clară!”.  
22 Chiar neștiut dacă-mi era, îndată, 
din sinea-i mai nainte cîntătoare, 
mă agrăi, cu voce-mbucurată: 
25 „Pe unde-i în Italia răul mare, 
între Rialto și-unde-și au, cum știi, 
Brenta și Piava ale lor izvoare, 
28 e-un deal, nu-nalt, din care se ivi 
cîndva acea fatidică făclie  
ce-ntreg ținutul îl năpăstui. 
31 Același ne fu tată ei și mie: 
Cunizza fui și-aici să ard mi-e dat, 
căci steaua-aceasta m-a învins de vie. 
34 Dar bucuros mi-e duhul și-mpăcat 
cu soarta mea, și rău deloc nu-mi pare, 
chiar de mă crede lumea cu păcat. 
37 Din nestemata-aceasta-atît de rară, 
pe care-o vezi c-alături strălucește, 
rămase-o faimă care n-o să moară 
40  pînă ce suta de-ani se încincește: 
deci fapte-alese-a face se cuvine 
și-atunci din prima altă viață crește. 
43 Dar între-Adig și Tagliament, vezi bine, 
de-aceasta gloatei nici nu-i dă prin gînd 
și la căință, nici s-o bați, nu vine. 
46 Ci Padova va preschimba curînd 
în sînge apa ce-i Vicenzei cloacă, 
la datorie nimeni nemaistînd; 
49 iar unde-s gata una să se facă 
Sil și Cagnan, domnește unul care 
semeț se dă, dar ștreangu-i stă pe cracă. 
52 Va plînge Feltro groaznica trădare 
a celui ce, fiindu-i ei păstor, 
nu-și află nici în Malta-asemănare. 
55  Nu-i să-l cuprindă vas încăpător 
și-ar osteni cel pus să cîntărească 
cît sînge ferrarez vărsat ciopor 
58 va fi de-această față preoțească 
spre a convinge partea cui o ține; 
c-așa-i pe-acolo datina obștească. 
61 Oglinzi – sau Tronuri, ziceți voi – divine 
se află sus și se răsfrînge-n ele  
județul sfînt; deci nu spun de la mine. 
64 Aici tăcu, cătînd spre alte cele, 
căci iar se prinse-n hora minunată,  
cum se-arătase-ntîi vederii mele.  
67 Cealaltă bucurie – nestemată, 
cum o numise – ca rubinu-n soare 
de mine-atunci se-apropié îndată.  
70 Pe-acolo bucuria dă splendoare, 
ca rîsu-n viață, tot așa precum 
tristețea-n lume-aduce-nnegurare. 
73 „Cum Domnul vede tot, și tu acum, 
ferice duh”, zisei, „prin el pe toate 
le deslușești pe-al veșniciei drum. 
76 Deci glasul tău, ce-n cînt ceresc răzbate  
la rînd cu cel al focurilor sfinte 
ce sînt de șase ori înaripate, 
79 de ce n-alină dorul meu fierbinte? 
Să străvăd eu cum tu străvezi în mine, 
n-aș aștepta să-ntrebi mai înainte”. 
82 „Mai marea vale-n care apa vine”, 
porniră-atunci cuvintele să-i sune, 
„pe lîngă cea ce-ntreg pămîntu-l ține, 
85 între un țărm și cel ce i se-opune  
atît în contra soarelui se-ntinde 
că-n orizont meridianu-l pune. 
88 De-acolo dat îmi fu a mă desprinde, 
din Ebru-n Magra, de-unde poate-ndată 
un genovez pe un toscan a-l prinde. 
91 Văd zorii și apusul deodată 
Buggea și cetatea mea, ce tare   
de sînge-n port fu oarecînd scăldată. 
94 Folco mi-au zis pe lume-aceia care 
știau de mine; și-acest cer mi-e dat 
pe cît și eu i-am dat a mea suflare; 
97 căci nici Didona nu s-a-nflăcărat, 
mîhnindu-i pe Creusa și Siheu, 
ca mine cît avut-am păr bogat; 
100 nici Rodopeea cînd visa mereu 
la Demofoont, nici Hercul cînd, vrăjit 
de Iole, doru-l chinuia din greu.  
103 Căinare nu-i, ci zîmbet fericit 
aici, căci vina-i ștearsă pe vecie 
și slavă dăm cui toate-a rînduit. 
106 Admiri aici suprema măiestrie 
a facerii dintîi și acel bine 
ce cîte-s jos spre cîte-s sus le-mbie.  
109 Dar ca-mplinite să îți duci cu tine 
dorințele iscate-n minte-aci, 
ceva în plus să-ți spun se mai cuvine. 
112 Tu cine-alături mie vrei să știi 
sclipește în lumină ca un soare 
pe limpeziș de ape-n plină zi. 
115 Să știi că-n ea Rahab odihna-și are; 
și slava ce aici ne reunește 
își află-n ea deplină-ntruchipare. 
118 În ceru-acesta,-n care se-ațintește 
a lumii umbră, fu întîi primită  
de Cel ce-a triumfat dumnezeiește. 
121 Ea se cădea să fie rînduită 
în cer ca semn al biruinței sfinte 
prin Cel ce-a fost iubire răstignită, 
124 căci lui Iosua ea mai înainte    
izbînda i-o-nlesni în Sfînta Țară, 
de care papa nu-și aduce-aminte. 
127 Cetatea ta, de cel ce-ntîia oară 
pe Făcător l-a înfruntat durată,  
pizmașul cel de plîns și de ocară, 
130 bate și-mprăștie floarea blestemată   
ce duse oi și miei la dezbinare, 
făcînd păstor din cel ce-a lup se-arată. 
133 Lăsînd Scripturi și doctori în uitare, 
în Decretalii doar se-ntrec cu zel, 
cum o vădesc tocitele cotoare. 
136 Și papa, și vlădicii toți cu el  
n-au alta-n gînd și prea puțin le pasă 
că-n Nazaret vestit-a Gabriel.  
139 Dar Vaticanul și-orice parte-aleasă  
a Romei, care-ajunseră cu toate 
oștii lui Petru funerară casă, 
142 de adulter curînd vor fi scăpate”. 

Mai puteţi citi pe acest blog: 

* Dante, Infernul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu) 
* "Ce mai face traducerea Divinei Comedii?" (Purgatoriul, Cîntul XIX) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXII (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIII (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Intermezzo liric: Dante (Vita Nuova, XXVI)  
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIV (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, XXV (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVI (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVII (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVIII (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIX (versiunea Răzvan Codrescu)  
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXX  (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXI (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXII (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXIII (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Paradisul, Cîntul I (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Paradisul, Cîntul II (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Paradisul, Cîntul III (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Paradisul, Cîntul IV (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Paradisul, Cîntul V (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Paradisul, Cîntul VI (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Paradisul, Cîntul VII (versiunea Răzvan Codrescu) 
* Dante, Paradisul, Cîntul VIII (versiunea Răzvan Codrescu)