duminică, decembrie 09, 2018

OLIGOFRENIE POLITICO-DIPLOMATICĂ

SUMARUL BLOGULUI

De la Radu Carp citire


Am afirmat că România nu este pregătită să preia președinția Consiliului UE la 1 ianuarie 2019.
Care sînt prioritățile? Singurul document oficial la această dată arată cam așa:

TEMATICI DE INTERES ALE PREȘEDINȚIEI ROMÂNIEI LA CONSILIUL UE
I. Europa convergenței: creștere, coeziune, competitivitate, conectivitate 
a. Dezvoltare durabilă, reducerea decalajelor de dezvoltare, convergență, ocupare și drepturi sociale
b. Inovare și digitalizare
c. Conectivitate, competitivitate și piețe
II. Europa siguranței 
a. Securitatea internă a UE, gestionarea frontierelor externe, funcționarea spațiului Schengen și provocări curente
b. Securitatea cibernetică
c. Viitorul spațiului de libertate, securitate și justiție
III. Europa, actor global 
a. Politica de Securitate și Apărare Comună și eficienţa acţiunii externe a UE
b. Consistenţa politicii UE în vecinătatea sa
c. Onorarea angajamentelor internaționale ale UE
IV. Europa valorilor comune 
a. Solidaritate, coeziune, egalitate de șanse și justiție socială
b. Democrație, libertate și respectarea demnității umane
c. Combaterea rasismului, intoleranței, xenofobiei, populismului și antisemitismului

Iertat să fiu, dar și un student in anul I poate pune în pagină priorități mai interesante, mai clare și mai fezabile.

PS: Adăugarea sintagmei „populism” în ultima frază este de-a dreptul letală pentru inteligența medie. Cum poți realiza acest obiectiv din poziția de stat membru UE care asigură Președinția Consiliului, nu reușesc să-mi dau seama!



vineri, decembrie 07, 2018

RADU PREDA: BÎLCIUL NEPUTINȚELOR

SUMARUL BLOGULUI


Mai mult decît ură, ironie ieftină sau chiar antireligiozitate, deloc ascunsă, majoritatea celor care au însoţit aşa zicînd critic sfinţirea altarului Catedralei Naţionale au produs proba neputinţei.   
Înainte de toate, este neputinţa de a vedea lucrurile în perspectiva lor istorică. Nu este suficient să invoci Evul Mediu pentru a avea impresia că ştii cum te poziţionezi în timp. Dimpotrivă. Pentru a nu ştiu cîta oară, trimiterile la epoca premodernă oferă spectacolul unei grave inculturi, a prostiei agresive şi a superiorităţii false. Or, vederea istorică ne-ar spune mai mult despre ce s-a petrecut acum cîteva zile pe Dealul Arsenalului. Pe scurt: s-a încheiat un secol şi, evident, a început un altul. O dinamică istorică, la propriu.
Apoi, este neputinţa respectării unui proiect comunitar. În afara resurselor publice, Catedrala Naţională este zidirea de suflet a milioane de oameni din parohiile româneşti din ţară şi diaspora, şi nu de azi pe mîine, ci de un deceniu. Faptul că angajamentul acesta consecvent a depăşit faza intenţiei şi a devenit realitate, ar trebui salutat, nu caricaturizat. Ca şi în cazul celor trei milioane de semnături pentru precizarea definiţiei familiei, să vedem partea plină, ieşirea din letargia şi dezinteresul care macină democraţia.
Nu în ultimul rînd, ne confruntăm cu neputinţa bucuriei. În pragul Centenarului, pe 25 noiembrie s-a împlinit o dorinţă şi a fost onorată o obligaţie. Dorinţa unui leagăn liturgic-memorial pentru cei care, de-a lungul secolelor, au murit pentru idealul naţional, a fost exprimată imediat după Războiul de Independenţă, reluată după Primul Război Mondial şi după căderea comunismului. S-a mai spus: Biserica majoritară oferă exemplul că putem duce la capăt obligaţii abandonate, dar nu în întregime uitate. În fine, această neputinţă reprezintă una dintre cele mai evidente şi mai rezistente consecinţe ale comunismului. Trei decenii de la căderea lui, încă îi mai inhalăm aerul toxic, coada cometei totalitare fiind la fel de lungă precum dictatura însăşi.
Evident, oricărei neputinţe îi corespunde o terapie, o şansă de îndreptare. În duhul încreştinării acestor părţi de lume de către Sfîntul Apostol Andrei, Biserica lui Hristos mizează în continuare pe convertirea inimii şi pe forţa de înnoire a credinţei, care nu se reduce, cum ştim, la ziduri.

Radu PREDA

miercuri, decembrie 05, 2018

LUMEA CREDINȚEI 185

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME

Clicați pe fiecare pagină spre a o mări pentru lectură!

luni, decembrie 03, 2018

DEMOSTENE ANDRONESCU 91

SUMARUL BLOGULUI
LA MULȚI ANI!


PE 3 DECEMBRIE 2018, DOMNUL DEMOSTENE ANDRONESCU,
ULTIMUL MARE POET ÎN VIAȚĂ AL TEMNIȚELOR COMUNISTE,
ÎMPLINEȘTE 91 DE ANI. SĂ-I URĂM MULTĂ SĂNĂTATE!

Născut la 3 decembrie 1927 în com. Cîmpuri, jud. Vrancea, deținut politic între 1952 și 1964 (cu o întrerupere de doar cîteva luni, în 1956), trecut pe la Jilava, Gherla și Aiud, istoric de profesie, după 1990 membru al AFDPR și redactor-șef adjunct al revistei Puncte cardinale (Sibiu, 1991-2010), decorat ]n 2017 cu Crucea Patriarhală, Demostene Andronescu este autorul volumului de poezii Peisaj lăuntric (1995; ediția a IV-a: 2017) și al „radiografiei memorialistice” intitulate Reeducarea de la Aiud (2009; ediția a II-a: 2018).  (R. C.)


1 Decembrie 2018, cu Vasile-Jacques Iamandi (90) și Marcel Petrișor (88)

sâmbătă, decembrie 01, 2018

CU DUMNEZEU, LA CENTENAR

SUMARUL BLOGULUI


ROMÂNIA, LA MULȚI ANI!

Este o tradiţie pentru AFR să ureze României La mulţi ani! de 1 Decembrie. O facem din nou astăzi, când România întregită împlineşte 100 de ani! Patriotismul este o valoare cardinală pe care o practicăm şi promovăm. Îi spunem României „La mulţi ani!” şi cerem binecuvântările mărinimoase ale lui Dumnezeu peste ea! E bine pentru o naţiune să-şi pună soarta în mâna lui Dumnezeu şi să-I ceară călăuzirea. Mai ales în vremurile tulburi în care trăim. E bine ca România să-şi aducă aminte, la ceas aniversar, că bunăstarea ei ține de Dumnezeu, nu de omul muritor. Nici politicienii, nici executivul, nici legiuitorii şi nici Curtea Constituţională nu i-o pot da. Dacă România a ajuns la 100 de ani şi e o țară liberă şi plină de posibilități, asta se datorează doar dragostei şi milei lui Dumnezeu. Şi faptului că generaţiile de dinaintea noastră, paote mai simple şi mai sărace ca noi, au fost credincioase lui Dumnezeu şi au păstrat şi preţuit valorile creştine. România, nu îţi lipi inima de idolii veacului acestuia! Iubeşte pe Dumnezeu şi cinsteşte-L!
Nici NATO, nici Uniunea Europeană nu pot da României securitatea şi prosperitatea de care ea are nevoie. NATO şi Uniunea Europeană par mai degrabă niște uriaşi cu picioare de lut, care azi sunt, dar mâine nu.
Astăzi, Uniunea Europeană e mai slabă, mai mică şi mai puţin o uniune ca acum doi ani. Marea Britanie s-a retras din acest experiment al secularismului european post-modern în 2016, iar în următorii câţiva ani nu este exclus ca şi alte ţări să o abandoneze. NATO e în defensivă şi în derivă, în faţa unei Rusii agresive şi a unei migraţii musulmane fără precedent. Tancurile Rusiei stau tot la 100 de kilometri de România, aşa cum au fost şi acum un an. Tot mai multe cărţi se scriu, pe ambele maluri ale Atlanticului, privind declinul în aparenţă terminal şi ireversibil al Europei. Idolii secularismului european vin şi trec. Merkel, femeia în care europenii îşi pun nădejdea, e şi ea muritoare, iar evenimentele din ultimele luni tind să indice că steaua ei deja a apus. Ultima vedetă a secularismului european, Emmanuel Macron, e şi el dezorientat şi neputincios să rezolve marile probleme cu care se confruntă francezii, fie ele de natură materială (şomaj, sărăcie, stagnare economică) ori spirituală (materialism, hedonism, ateism, secularism). Singura nădejde a României şi Europei o reprezintă Dumnezeu, creştinismul şi valorile creştine.
România nu trebuie să uite mâna providenţială. Anul acesta au parvenit şi ştiri bune despre România (printre multele altele nu tocmai bune), care dovedesc că Dumnezeu continuă să binecuvînteaze ţara noastră. În toamna anului trecut a fost publicat un studiu global despre foamea şi subnutriţia în lume. Românii nu mor de foame, dar alţii mor. Nici nu suferă de malnutriţie, dar alţii suferă. Conform studiului, doar 0,8% dintre români suferă de foame ori de malnutriţie. Ar fi bine că nici unul dintre noi să nu se culce înfometat, dar foamea şi subnutriţia la noi, în comparaţie cu alte ţări ale lumii, sînt minime. Conform studiului global, incidența foamei e mai ridicată la vecinii noştri că la noi: de peste 12% din populaţie în Republica Moldova, de 8% în Bulgaria, de aproape 7% în Serbia, şi încă și mai ridicată în Ucraina şi Slovacia. Şi e de peste 40% în unele ţări africane. Haideţi deci, cu acest prilej al Zilei Naţionale, să nu uităm să ne umilim cu mulţumiri în faţa lui Dumnezeu pentru binecuvântările Lui!

ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București
Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082
office@alianta-familiilor.ro



joi, noiembrie 29, 2018

80 DE ANI DE LA ASASINAREA LUI CODREANU

SUMARUL BLOGULUI



ARHANGHELUL VERDE*

În ochii tăi mijeau Valahii pure,
în glasul tău se răzvrăteau stihii,
îţi miresma sumanul a pădure
şi-ţi fluturau pulpanele-a vecii.

Din codrii Bucovinei întrupat,
te plîng şi astăzi fagii pe coline,
că într-o toamnă veştedă-ai plecat
şi-au flămînzit nădejdile de tine...

Dar cum murind grăuntele rodeşte,
la fel răzbeşti prin beznele avane
şi taina ta pe vrejul vremii creşte,
sfidînd mereu mai cruntele prigoane,
căci Dumnezeu vorbit-a româneşte
cu rostul tău de moarte, Căpitane!

Răzvan CODRESCU

* Am scris această poezie în 1988, cînd s-au împlinit 50 de ani de la asasinatul din noaptea Sfîntului Andrei.



marți, noiembrie 27, 2018

RIDENDO CASTIGAT MORES (XCIII)

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME


luni, noiembrie 26, 2018

SFINȚITU-S-A!

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME


Piramida unui dictator paranoic - să numim așa odioasa «Casă a Poporului» - a costat enorm, costă mult și urîțește capitala pe vecie. O urieșenie hidoasă, fără gust, pentru care a fost rasă de pe pămînt o treime din București și pe șantierul dement al căreia au murit anonimi. Peste 30 de ani, îi răspunde, răscumpărător, prima noastră catedrală națională. Că n-am putut-o construi mai devreme, da, sînt de vină dominațiile turcești și sovietice, plus războaiele și crizele de tot soiul. Acum suntem aproape gata cu ea: în două decenii, va fi cel mai de seamă monument al țării unde trăim. Va prinde patina timpului, se va subția prin sfințenia slujbelor divine, va pătrunde în peisajul urban și în sufletul altor generații de oameni care-L caută pe Dumnezeu. Catedrala nu aparține ctitorilor săi, nici truditorilor, nici închinătorilor ocazionali, ci românilor, cît vor mai fi. Un popor chinuit, care și-a aflat milă în casa Domnului, acolo unde totul e doxologic și gratuit.

Teodor BACONSCHI


Actul de sfințire a Catedralei Naționale

duminică, noiembrie 25, 2018

DE CE NU NE PUTEM BUCURA LAOLALTĂ?

SUMARUL BLOGULUI


Catedrala e gata de sfințire. Din păcate, trepădușii mediatici și viermii de internet au și început să caute „noduri în papură”. Cît de BOLNAVI putem fi ca neam de nu ne putem bucura laolaltă de o împlinire unică a unei aspirații de peste o sută de ani?! Toate țările ortodoxe aveau cel puțin cîte o mare Catedrală. Inclusiv Gruzia (cea mai săracă dintre ele) – și încă de la începutul anilor '90. Acum, în sfîrșit, avem și noi, handicapații Răsăritului (de Apus nici nu mai vorbesc!), dar iată, nu putem să ne împăcăm cu gîndul!!! Psihologie patologică de avortoni ai Istoriei și de viermi de closet ai propriei noastre Tradiții! Ni se răsucesc morții în morminte, dar probabil că pentru ei ne mai rabdă Dumnezeu să facem umbră pămîntului!
Ce-și pot dori BOLNAVII decît spitale, în care să-și trateze „ciuma”, „sifilisul” și „lepra”? De Dumnezeu și de suflet nu știu sau n-au temeiuri să se sinchisească. Acesta este „omul nou”, animalul creat de marxism și desăvîrșit de neomarxism. Tot ce visează e să mănînce, să bea, să se reguleze și, în general, să se descreierisească la liber, iar în plus să aibă spitale „ca afară”, în care să-și dreagă, periodic sau la nevoie, animalitatea legitimantă. Acesta-i orizontul „istoric” și „spiritual” al tot mai multora dintre noi, iar Catedrala (ca tot ce ține de Biserică și de Tradiție) nu poate fi decît o sfidare și o ofensă a bestialității cotidiene, ceva mai rău decît clisma pentru limbrici sau tămîia pentru draci.
Vor trăi și vor muri ca niște larve puturoase, fără memorie și fără transcendență, dar nu vor resimți decît un singur regret: că au fost contemporani cu Catedrala Națională și că pămîntul va trebui să-i înghită în bătaia clopotelor ei!

Răzvan CODRESCU

sâmbătă, noiembrie 24, 2018

CLAUDIU TÂRZIU: „CEI 13 CARE M-AU SALVAT”

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME




Întrucît văd că prietenul Claudiu Târziu a „divulgat” postfața cărții înainte de apariție, o postez și eu aici, ca pe o provocare în plus la o lectură esențială. (R. C.)


Postfață

Noi, „generația de paie” (Petre Țuțea) născută în anii comunismului, am purtat crucea unor vremuri deloc glorioase, dar am avut șansa de a-i cunoaște în carne și oase pe mulți dintre supraviețuitorii temnițelor comuniste, reprezentanți ai unei generații eroice și tragice, formate în lamura de duh a României Mari, și care au ars pînă la capăt în rugul nemistuit al dragostei de Cruce și Neam. Pe măsură ce vremea trece și începem să ne simțim tot mai stingheri în pustiul acestui tîrziu de lume, realizăm tot mai limpede ce dar dumnezeiesc a fost această șansă și ni se strînge inima la gîndul că generațiile mai noi sînt tot mai lipsite de posibilitatea „întîlnirilor admirabile” cu modéle vii ale unei umanități românești croite după alte măsuri decît cele ale unui prezent precar, tot mai acefal și mai nevertebrat.
Cartea de față, adresată mai ales tinerilor de azi și de mîine, încearcă să suplinească livresc această carență fatală a lumii noastre: autorul vine să sprijine mărturisitor, cu șansa generației lui, neșansa generației actuale.
Demersul jurnalistului de dreapta Claudiu Târziu (n. 1973, Bacău), care și-a onorat constant reperele „salvatoare”, continuă și dezvoltă, într-o notă mai personală, larga galerie de portrete exemplare pe care a moșit-o în revista Rost (2002-2012) și a dus-o mai departe, pe cît a fost cu putință, și în paginile Formulei AS. Cei 13 „salvatori” asumați referențial (unii încă în viață, dar cei mai mulți trecuți la cele veșnice) se înșiră în paginile cărții în ordinea în care „salvatului” i-a fost dat să-i cunoască, în Bacăul tinereții sau în Bucureștiul maturității (unii mai puțin cunoscuți publicului larg, alții ajunși deja de notorietate națională): Petru C. Baciu („«Lupul» cu inimă bună”), Petru Velescu („Îngerul contabil”). Gheorghe Grigoraș  („Un erou fără astîmpăr”), Ioan Belciu („Amfitrionul proscrișilor”), Virgil Velescu  („Un profil de stoic”), Marcel Petrișor („Prietenie pe viață și pe moarte”), Avva Iustin Pârvu („Un sfînt al închisorilor”), Neculai Popa – cel de la Los Angeles („Un elev la școala «bandiților»”), Părintele Gheorghe Calciu („Dușmanul personal al lui Ceaușescu”), Demostene Andronescu („Poezia ca rugăciune”), Ion Gavrilă Ogoranu („Un voievod al rezistenței anticomuniste”), Vlădica Bartolomeu Valeriu Anania („Leul Ardealului”), Vasile-Jacques Iamandi („Un boier al românismului”).
Țesută abil din evocări și dialoguri, cartea se întregește fericit, în Addenda, cu cîteva texte care – ca și utilele note de subsol – luminează contextul istorico-politic în care și-au dat măsura, în libertate sau în detenție, cei 13 mărturisitori.
Mărturie provocatoare la încă posibila noastră „deșteptare” întru mai mult și mai bine, pe mîna celor pentru care Dumnezeu ne mai rabdă să facem umbră pămîntului, Cei 13 care m-au salvat reprezintă o „reverență” (cum o numește autorul în „Cuvîntul înainte”), dar mai ales cartea unei datorii împlinite: mărturisindu-i pe mărturisitori, ne facem și noi verigi umile în lanțul istoric și paideic al dăinuirii românești. Pînă la urmă e o carte a sufletului românesc despre el însuși și un pariu cu neuitarea, pe care nu noi îl putem cîștiga sau pierde, ci generațiile care vor veni. Să ne rugăm ca bunul Dumnezeu să ne facă una întru biruință!

Răzvan CODRESCU