luni, mai 29, 2017

S-A DUS ȘI „BĂDICA”...

SUMARUL BLOGULUI 
  

La scurtă vreme după vestea săvîrșirii lui Mugur Vasiliu, am primit de la monahul Moise și pe cea a săvîrșirii lui Corneliu Marcu, devenit la asfințit, pe patul de suferință de la Petru-Vodă, călugărul Ipatie. 
Născut în 1945, fiu al părintelui Ștefan Marcu (fost deținut politic, vajnic luptător pentru Cruce și Neam, ale cărui oseminte odihnesc la Petru-Vodă, alături de cele ale părintelui Iustin, ale părintelui Calciu sau ale lui Radu Gyr), purta – cu mîndrie, dar și cu răspundere – numele lui Codreanu, chiar dacă mai toți obișnuiau să-i spună „Bădica”.  
Tăiat din stofa vechilor răzeși, era un bărbat frumos, cu statură și aer de haiduc. În tinerețe i-au venit bine pletele lungi, iar mai tîrziu barba colilie. Era neaoș, verde, om de nădejde și de cuvînt, destoinic la faptă și ager la gînd. Mă simțeam reconfortat de cîte ori aveam prilejul să-l întîlnesc și să stăm de vorbă, chiar dacă nu ne înțelegeam de fiecare dată. Mi-l voi aminti mereu ca pe un bun sfetnic și ca pe o gazdă minunată. De altfel, cine dintre cei ce au purtat crucea dreptei, după 1989, ar fi trecut prin Focșani fără să-l „calce”? Mie mi se pare că fără el Focșaniul nu va mai fi niciodată la fel... 
Tocmai lui i-a fost dat să fie greu încercat de slăbiciunile trupești ale vîrstei. A fost întîi boala de inimă (cum pățesc, nu o dată, cei prea „inimoși”): o intervenție chirurgicală dificilă, făcută și cu sprijinul lui Dan Puric, i-a prelingit viața cu cîțiva ani buni. Apoi a venit cancerul, cu care s-a luptat îndelung, străduindu-se să nu-și piardă încrederea și seninătatea. Și bărbătește, din cîte am auzit, s-a purtat și pe patul morții, pînă în clipa de pe urmă. 
Înmormântarea va avea loc miercuri 31 mai 2017, de la ora 10, la Mănăstirea Petru-Vodă. 
Dumnezeu să-l odihnească pe robul său Ipatie Corneliu și să aline durerea soției și fiicei, cărora le-a fost cu atîta dragoste devotat, precum și a tuturor celor ce l-au avut drag (și care cred că îi vor resimți lipsa mai mult decît s-ar fi așteptat). Și să învrednicească neamul acesta să mai nască astfel de oameni – cu care, chiar și dacă nu poți să schimbi lumea în care trăiești, poți măcar să nu-ți fie rușine cu ea. (R. C.)


Puteți urmări AICI interviul realizat cu „Bădica” 
de jurnalistul creștin Ioan Solea, în 2014.

duminică, mai 28, 2017

NE-A PĂRĂSIT MUGUR VASILIU

SUMARUL BLOGULUI 
  

Astăzi (28 mai 2017) ne-a părăsit, mult prea devreme, Mugur Vasiliu (n. 9 martie 1965, Bacău), după ce a zăcut în comă în urma unui infarct și unui atac cerebral, pendulînd luni de-a rîndul între viață și moarte.
Absolvent de Litere la București (1991), apropiat al lui Marian Munteanu la Liga Studenților și în Piața Universității, apoi la Mișcarea Pentru România și la revista Mișcarea, a ajuns la un moment dat secretar de stat la Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de peste Hotare, dar marile lui ambiții au fost pe linie publicistică și editorială, legîndu-și numele mai ales de revista Scara (și de editura omonimă), publicație ortodoxă care a marcat, cu cele opt „Trepte” ale ei, sfîrșitul de veac și de mileniu.
Cu Mugur Vasiliu pot spune că am fost constant de aceeași parte a baricadei, dar nu întotdeauna și pe aceeași „lungime de undă”. Oricum, am apucat să facem destule împreună, întîlnindu-ne și la revista Scara, și la ultima ediție Romfest (Sibiu, 2000), de a cărei organizare s-a ocupat (împreună cu cei din exil), și la Editura Christiana, și la nu puține dialoguri radiofonice (unde era un moderator curajos și deliberat incomod). Din păcate, în ultimii 15 ani căile noastre nu s-au mai încrucișat și abia dacă ne-am mai văzut de cîteva ori față către față. Apropiat tot mai mult de cei de la Petru-Vodă (cei mai mulți tot foști „mișcăriști”, ca și el, printre care și regretatul Florin Stuparu), a visat, mai ales în ultimul deceniu de viață, coagularea unei Mișcări Conservatoare și s-a străduit mult cu revista Axa, s-a aventurat în fel de fel de întreprinderi editoriale cu tentă naționalist-ortodoxă și a publicat și cîteva volume personale (pe care probabil că prietenii își vor face datoria de a le reedita măcar în parte): Mihai Eminescu. Mărturie despre mine însumi (2002), Mîna Arhanghelului Mihail. Lecţia de anatomie teandrică (2002), Despre Zbor şi Moarte (2002), Raportul orbului (2013) sau Refuzul sfințeniei (2014).
Dumnezeu să-l odihnească și să aducă mîngîiere familiei/familiilor îndoliate și tuturor celor apropiați, care sigur îi vor simți lipsa, căci a fost, cu împlinirile și cu neîmplinirile lui, un spirit mobilizator cum puține se mai ivesc astăzi, în tîrziul unei lumi care-și uită galopant reperele. (R. C.)

vineri, mai 26, 2017

INTERMEZZO LIRIC: DE PREA AICI

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME
  
Elena Dudina, Floating islands
  
Destul s-a dus și prea puțin mai este: 
din vii ce-am fost rămînem doar poveste 
și din iubire – ce-am avut mai sfînt – 
abia rămîne-o zdreanță de cuvînt... 

Da, știu, avem un suflet ce nu piere 
și-n trup purtăm nădejde de-nviere, 
dar cînd plecăm din lume ca de-acasă, 
ne-am bucura și dorul nu ne lasă. 

Căci mult-puținul ce-l trăim în toate 
nici o vecie-a-l șterge-n noi nu poate 
și mai c-am da nelumea-adevărată 
pe visul van de-a mai trăi o dată. 

De-aceea-i fără preț și-o clipă doară, 
cînd firea-n noi e mintenă să moară, 
și cît păstrăm un rest de vlagă-n oase 
ne par și suferințele frumoase...
   
Ne iartă, Doamne, că-n păcat și-n tină 
am răsădit icoana ta divină 
și-atît de-aici ne-am vrea pe totdeauna 
că-i greu cu tine să ajungem una.
   
Dar tu, ce ești iubire răstignită 
și ne înduri ispită cu ispită, 
vei ști, în grija ta de-a pururi vie, 
să-mpaci ce-a fost cu ce va fi să fie. 
  
De n-ai fi tu, am dispera de noi 
și am pieri uitîndu-ne-napoi, 
căci numai tu ești leacul tainic care 
îți amintești de tot în fiecare.
  
Răzvan CODRESCU

miercuri, mai 24, 2017

STRIDENȚE: ORTODOXIA TRICOLORĂ

SUMARUL BLOGULUI 
   

Am fost, de cînd mă ştiu, un admirator şi un promotor al bunei întîlniri dintre religios şi naţional, apreciind faptul că ortodoxia răsăriteană a ştiut să evite universalismul abstract al creştinismului apusean şi să se raporteze mai firesc la diversitatea concretă a creaţiei, din care etno-identităţile fac şi ele parte, ca întruchipări specifice ale umanului, cu care ne naştem şi cu care murim. Nu există om anaţional, nici om care să se nască rus şi să moară neamţ. Naţionalitatea este un dat obiectiv şi de neschimbat, care se cade respectat şi valorificat ca atare. Există însă şi aici, ca în toate, o măsură sau o dreaptă cumpănire, pe care, dacă o pierdem, riscăm să alunecăm, dacă nu chiar în păcat, în orice caz în ridicol... 
  
Ca să prefaci buna întîlnire între religios şi naţional într-o proastă întîlnire (cum se întîmplă tot mai des în lumea modernă) nu trebuie să cazi neapărat în vreo mare erezie, cum a fost, în secolul al XIX-lea, aşa-numitul filetism (punerea naţionalului mai presus de religios sau chiar echivalarea lor, ca în mentalitatea evreiască tradiţională), ferm condamnat de Biserică. Proasta întîlnire poate să se manifeste şi în forme mai puţin grave, ba chiar tolerate şi colportate de înşişi oamenii Bisericii, cum ar fi exhibiţionismul naţionalist sau patriotard transplantat în ordinea religioasă. 
Pelerin maian la Locurile Sfinte, n-am putut să nu mă întreb, de pildă, de ce la Biserica „Pater Noster”, ridicată de catolici pe Muntele Măslinilor, în locul unde Mîntuitorul i-a învăţat pe ucenici rugăciunea domnească (Tatăl nostru...) şi unde astăzi textul acesteia este înscris pe mozaicuri în peste o sută de limbi, nimănui altcuiva decît românului nu i-a mai trecut prin cap să-şi „semneze” versiunea rugăciunii în limba sa (las la o parte înfiorătoarele greşeli de ortografie) cu... drapelul naţional?! Nu vreau să mă pronunţ eu cît e de bine sau de rău, dar mă întreb: de ce numai românul a înţeles să supraliciteze aşa, din cele peste o sută de neamuri prezente acolo, care au desigur şi ele drapele, însemne şi sentimente naţionale?!


Sau de ce numai grupul de pelerini români au ca element de identificare steagul naţional (pe care-l poartă fiecare la gît sau în piept, iar ghidul îl agită în aer, ca să se facă văzut şi auzit)?! Am observat grupuri de pelerini de multe etnii (ruşi, greci, italieni, nemţi, indieni, japonezi, coreeni etc.): majoritatea au discrete elemente comune de identificare (o eşarfă, o banderolă, un ecuson ş. a.), dar nimeni însuşi drapelul naţional! Iarăşi nu vreau să mă pronunţ eu cît e de bine sau de rău, dar constat că acest exhibiţionism gregar le stîrneşte ilaritate (mascată în vicleană familiaritate) vînzătorilor arabi de mărunţişuri (care-şi identifică „prada” şi încearcă s-o abordeze tupeist pe limba ei: „Romanía, Romanía!”, cum n-am văzut s-o facă, să zicem, cu niscaiva francezi, suedezi sau unguri), iar localnicilor evrei sau turiştilor occidentali, cînd se întîmplă să ne dăm în petec într-un fel sau altul (şi se cam întîmplă), le înlesneşte exclamaţia evazivă: „Romanians, of course!”. 
O să mă întrebaţi, poate: dar ce ţi se pare dumitale că au, cu tricolor sau fără, românii atît de altfel decît ceilalţi şi în ce fel şi-ar da ei în petec? Iarăşi nu vreau să fac generalizări abrupte şi să trag concluzii definitive (sînt, fără îndoială, români şi români), dar mă rezum la un singur exemplu (şi mărturisesc că mie unuia mi-a crăpat obrazul de rușine): pe Muntele Măslinilor, în lavra rusească a Eleonului, dintre toate limbile pămîntului, sînt agăţate tăbliţe numai în limba română cu „Nu rupeţi crengile de măslin!”. Nu în ruseşte, nu în greceşte, nu în englezeşte... ci numai şi numai în româneşte! N-or fi românii chiar singurii atentatori la integritatea mănăstirii (care are mult de furcă, în mod curent, cu arăbimea din vecini, de pildă), dar e limpede că la rupt crengi de măslin nu ne întrece nimeni (cel puţin pe muntele Înălţării Domnului)... Şi, cînd rupem crengi de măslin sau scrijelim plante exotice („Mişu ♥ Lilica”), tricolorul ne dă de gol că noi sîntem...

Răzvan CODRESCU


luni, mai 22, 2017

PATRIARHIA ROMÂNĂ ȘI FAMILIA

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME

Am primit și dau mai departe...



Patriarhia Română constată cu îngrijorare creșterea frecvenței și a virulenței atacurilor publice împotriva Bisericii Ortodoxe Române, în legătură cu demersul democratic al Coaliției pentru Familie privind modificarea Constituției în ceea ce privește definirea clară a noțiunii de căsătorie.
Este foarte probabil că această acutizare a atitudinii denigratorilor, care recurg inclusiv la dezinformare, sofisme, jigniri și limbaj licențios, este legată de apropierea legalizării referendumului în cadrul căruia știu și ei că, în covîrșitoarea lor majoritate, românii se vor pronunța pentru noua formă propusă de definire constituțională a căsătoriei.
Biserica Ortodoxă Română sprijină în mod natural demersul Coaliției pentru Familie, în spiritul învățăturilor creștine și al valorilor fundamentale românești privind familia, ocrotirea și creșterea copiilor, dar nu este nici inițiatoarea, nici organizatoarea acestei acțiuni.
De altfel, și celelalte confesiuni creștine din România s-au declarat în favoarea acțiunii democratice a Coaliției pentru Familie, iar printre semnatari se numără și multe persoane fără nici o confesiune religioasă.
Demersul nu poate fi considerat în nici un caz retrograd, așa cum, în mod ignorant și malițios, este prezentat de către detractorii acestuia, câtă vreme între semnatarii și susținătorii săi se numără foarte multe personalități ale lumii științifice și culturale.
Este profund regretabil să constatăm că persoane care acuză Biserica Ortodoxă Română și Coaliția pentru Familie de intoleranță și discriminare se manifestă, de fapt, ele însele intolerant, discriminatoriu și antidemocratic față de cetățenii care nu au făcut altceva decât să solicite o modificare legislativă pe care o consideră firească și necesară, în deplinul respect al regulilor democrației.
Ne exprimăm speranța că persoanele care au o altă opinie decât majoritatea vor înțelege să respecte alegerea acesteia, în spiritul coresponsabilității și păcii sociale. 

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

sâmbătă, mai 20, 2017

NOUTĂȚI LA EDITURA SOPHIA

SUMARUL BLOGULUI 
  

Apariții recente:
  
Să nu se lase nimeni înşelat: nu poate ajunge cineva la Rugăciunea curată dacă nu are credinţa curată! Fără credinţă curată, rugăciunea pe care noi o credem curată ne este de fapt vicleşug, iar mintea ne devine idol, ca şi ştiinţa despre rugăciune şi cuvintele însele ale rugăciunii. Să nu se lase nimeni înşelat: nu poate ajunge cineva la Hristos, nici chiar dacă întreg veacul acesta şi chiar şi veacurile ce vor urma se va sîrgui chemînd Numele cel Preasfînt, atîta vreme cît refuză să fie mădular al Bisericii lui Hristos!  
Orice creştin dreptslăvitor este chemat să rostească Sfînta Rugăciune. Avem porunca aceasta încă de la Sfinţii Apostoli, care ne-au îndemnat să ne rugăm neîncetat şi să ne bucurăm pururea (I Tes. 5, 16-17). Căci ei gustaseră deja din bucuria Luminii taborice şi ştiau că viaţa veşnică întru Hristos este bucurie nesfîrşită, în care omul îşi iese din sinele său căzut şi ajunge la starea cea dintîi, şi chiar mai presus de aceea, la rostul său, cel pe care Dumnezeu i l-a rînduit încă dintru început. 

„Traducerea acestor rugăciuni în limba română și adunarea lor într‑un singur volum constituie o premie­ră de mare importanță pentru literatura teologico‑liturgică românească. (…) E necesar să evidenţiem echilibrul din punct de vedere literar între fidelitatea textelor faţă de spiritul limbii liturgice și dinamica limbii române.” (Prof. univ. dr. pr. Viorel Sava)  
„Rugăciunile Amvonului și-au făcut deja reintrarea în istoria liturgică, care se ocupă totodată nu doar cu trecutul, ci și cu prezentul. Ne respectăm trecutul nu pentru că e trecut, ci pentru că este trecutul nostru, din care izvorăște tradiția ce ne-a condus, bine sau rău, aici, unde ne aflăm acum.” (Robert F. Taft, S.J.)
  
Cartea de faţă reprezintă rodul unei colaborări dintre preoţi, psihologi şi pedagogi ortodocşi cu o vastă experienţă, care vă propun perspective noi asupra problemelor care îi frămîntă pe toţi părinţii. Abordînd numeroase teme fundamentale despre creşterea şi educarea copiilor în lumea contemporană, ea oferă îndrumări cuprinzătoare tuturor celor ce îşi doresc o viaţă de familie împlinită.
Diversitatea punctelor de vedere complementare, abordarea care combină într‑un întreg armonios vi­­­ziunea religioasă, cea psihologică şi cea pedagogi­că, largul spectru al problemelor tratate fac din aceas­tă lucrare un ghid util pentru pă­­­rin­ţii ortodocşi care se confruntă cu dificultăţile şi provocările vieţii moderne şi condiţiilor în care trebuie să își crească copiii. 
Educaţia între silire şi libertate • Cum facem cu grădiniţa? • Alegerea şcolii potrivite • Fricile copiilor • Oboseala părinţilor • Conflictele dintre fraţi • Bunicii şi educaţia • Copilul şi timpul liber • Depăşirea traumelor psihologice • Descoperirea talentelor copilului • Copiii şi banii • Copiii şi cuvintele urîte • Minciuna la copii • Hiperactivitatea • Cîtă libertate să îi lăsăm copilului
  
Dumnezeule Atotputernice, Cela ce cu mila Ta pe toate le zideşti spre mîntuirea neamului omenesc, cercetează‑l pe robul Tău (N), care cheamă numele lui Hristos, vindecă‑l de toată boala trupească şi slobozeşte‑l de păcat şi de ispitirile păcătoase, de orice necazuri, şi îndepărtează de la robul Tău toată asuprirea vrăjmăşească. Ridică‑l pe el din patul păcatului şi îl aşază în Sfînta Ta Biserică – sănătos cu trupul şi cu sufletul –, ca să slăvească împreună cu toţi oamenii, prin fapte bune, numele lui ­Hristos. Că Ţie slavă înălţăm, împreună și celui fără de început al Tău Fiu şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
  
Cărţile pot fi găsite atît în librărie, cît şi pe site-ul Librăriei Sophia.


Librăria Sophia vă invită:
  
Sîmbătă, 20 mai 2017, ora 11.00, la prezentarea volumului Anamorfoze de Theodor Codreanu.
Alături de autor vor fi: prof. dr. Nicolae Georgescu, scriitorul George Vrană. 
Invitaţi speciali: protopsalt prof. Konstantinos Angelidis, dirijorul Corului bizantin TROPOS din Atena şi Corul de muzică psaltică bizantină PSALTIS. 

*
  
Luni, 22 mai 2017, ora 18.30, la prezentarea volumului Icoana în tradiţia ortodoxă de Pr. Stéphane Bigham 
Invitaţi: Pr. Stéphane Bigham; Pr. diacon Nicolae Bălan, iconar şi cadru didactic asociat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca; Costion Nicolescu, doctor în teologie; Virgil Baidoc, editor.
   
*
  
Vă semnalăm şi deschiderea celei de-a XII-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest.
Evenimentul va avea loc în perioada 24-28 mai 2017, la pavilioanele C1, C2, C4 și C5 de la Romexpo. 
Editura Sophia va expune în Pavilionul C2, Standul B30. 
Invitatul de onoare al celei de-a XII-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest va fi Suedia.
Accesul la Bookfest cît și la toate evenimentele din cadrul acestuia va fi gratuit. 
Vizitatorii vor putea lua parte la peste 350 de evenimente, ce variază de la lansări, dezbateri și colocvii pînă la proiecții cinematografice și evenimente interactive. 
Programul de vizitare va fi următorul: 
- miercuri, 24 mai: 10:00 – 20:00; 
- joi, 25 mai: 10:00 – 20:00; 
- vineri, 26 mai: 10:00 – 21:00; 
- sîmbătă, 27 mai: 10:00 – 21:00; 
- duminică, 28 mai: 10:00 – 20:00. 

Tonia Aanei PR  
Librăria Sophia – Bucureşti, 
str. Bibescu Vodă nr. 19,  
tel/fax 021/3361000, 
mobil 0722/266618 

joi, mai 18, 2017

INTERMEZZO LIRIC: VALENTIN DAN, «MENUET»

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME




I 

marea întinsă pe îndoiala ferestrei 
muntele înălțat în colțul de sus al pereților 
nesfîrșita cîmpie a preșului 
și chiotul împărtășit pe care-l face cheia în ușă 

toate, ca un dor de ducă al cerului 


II
  
Spune-mi, nu-i aşa că nu e necăjită carnea ta? 
Umbra ta bătută-n cuie nu scînceşte, nu-i aşa? 

Şi mai spune-mi, nu-i aşa că totuşi îţi e dor de noi 
Şi că te-ai întoarce dacă am fi calea înapoi?
   
Am încărunţit, Hristoase, cenuşiu plouaţi de cer, 
Este frig la noi în oase şi la noi în primăveri. 
  
Ştii, ne-am sihăstrit în pietre seci şi te visăm frumos. 
Tu ne vezi? Lumina vede? Uite-ne aici, pe jos!
  
Vai, şi scara ta anume n-are treaptă de-nceput! 
Primul pas se scurge-n lume și de-aceea dedesubt. 

Întrebările-s străine, depărtările-s la fel, 
Gîndul stă căzut în sine întregindu-se în el.
  
Nu avem destul amarul dulcelui de bun-rămas. 
Văzul își aruncă zarul peste cel de-al doilea pas. 
  
Ziua farmecă și moare, seara tace-n așternut, 
Ne-ngropăm în fiecare ca-ntr-o carne de-mprumut. 

Parcă am călca pe ape tot plutind orizontal, 
Stîlpul tău aduce-aproape fumul proaspăt din furnal. 

Arzi în noi atîta viață. Ochii nopții ei sînt copți. 
Pentru care dimineață ai deschis atîtea nopți? 

Umbra-și întărește pumnii, carnea scapătă. Îți zic: 
Doamne, pe deasupra lumii dă tîrcoale un nimic!
  
Ne-adîncim în cer privirea ca-ntr-o candelă fitil. 
(Tu spuneai că mîntuirea e o joacă de copil?) 


III 
  
pentru ca să nu se mai poată uita decît fața din față, 
pentru ca să nu se mai poată vedea decît înainte, 
pentru ca să nu se mai poată muri decît de viață, 
pentru ca să nu se mai poată trăi decît în cuvinte, 
  
pentru acestea, părinte, 
mă dezvață 
de mine, 

cel care mă văd în urma vieții mele  
și mă recunosc în ea 
ca-ntr-o bătaie în ușă. 

Valentin DAN

luni, mai 15, 2017

AFR: FAMILIA CA REMEDIU

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME

Am primit și dau mai departe...




ROMÂNIA ÎN DECLIN: 
CE-I DE FĂCUT? 

În ultimele săptămîni am primit din partea cititorilor noştri un mare număr de comentarii privind subiectele discutate de noi în ultimele luni, în special declinul Occidentului, fragmentarea Uniunii Europene şi islamizarea Europei. Majoritatea comentariilor au accentuat situaţia precară a României, tendinţa spre pierderea identităţii naţionale, globalizarea şi efectele ei asupra limbii, civilizaţiei şi identităţii latine a românilor, dar şi îngrijorările cetăţenilor ţării faţă de indiferența factorilor politici cu privire la această stare de lucruri, care se intensifică de la zi la zi. Comentariile cititorilor noştri sînt, fără îndoială, de actualitate şi în întregime corecte. Împărtăşim şi noi îngrijorările lor şi ale tuturor cetăţenilor ţării, dar ne gîndim şi la factorii care ar putea remedia situaţia precară în care ne aflăm. Nu ne este indiferent dacă de acum într-o mie de ani se va mai vorbi româneşte pe planetă, ori, o spunem cu extremă îngrijorare, chiar într-o sută de ani. Pentru că, după datele statistice publicate de ONU cu cîţiva ani în urmă privind viitorul demografic al ţărilor lumii, e foarte posibil ca în 2080 ceasul biologic al României să înceteze să mai bată. Într-adevăr, cea mai acută problemă cu care se confruntă România la ora actuală este cea demografică – un declin demografic fără precedent. După cele două Războaie Mondiale, cînd am pierdut sute de mii de bărbaţi tineri sau în floarea vîrstei, ne-am revenit. Dar după măcelul continuu pe care ni-l săvîrşim noi înşine, prin avort, şansele de a ne mai reveni demografic devin tot mai mici. Singura speranţă este ca românii să înceteze să-şi mai avorteze copiii şi să îmbrăţişeze o cultură a vieţii. 

România şi Japonia – aceeași dilemă 

Cu toţii am citit cu oroare zilele trecute vestea că în 2016 mai mulţi copii români s-au născut în afara României decît înlăuntrul graniţelor țării. Cine ar fi putut anticipa acest dezastru demografic? De la naştere, aceşti copii, sau majoritatea dintre ei, au cetăţenie dublă, ceea ce înseamnă că vor locui permanent în alte ţări decît cea de origine. România îmbătrîneşte şi tot mai puţini copii se nasc înlăuntrul graniţelor ei. Începem să ne asemănăm tot mai mult Japoniei, gigantul Orientului cu mari probleme demografice şi a cărei vitalitate biologică şi economică sînt şi ele, în consecinţă, în declin ireversibil. Conform unor date statistice publicate în Japan Times la începutul acestei luni (detalii aici), la 1 aprilie anul acesta Japonia avea doar 15,7 milioane de copii sub vîrsta de 14 ani, cu 170.000 mai puţin ca în 2016. Japonia a început să documenteze raportul între grupele de vîrstă în 1950, iar numărul copiilor japonezi a continuat să scadă în fiecare din ultimii 36 de ani. Procentul copiilor sub 14 ani în Japonia a ajuns la 12,4% din întreaga populaţie, cel mai mic procent din ultimii 43 de ani. În 1997, pentru prima dată în istoria Japoniei, numărul persoanelor de peste 65 de ani a întrecut numărul persoanelor de pînă la 14 ani, iar numărul celor dintîi continuă să crească de la an la an în detrimentul numărului copiilor sub 14 ani. Se anticipează că pînă în 2053 populaţia Japoniei va scădea sub 100 de milioane, iar pînă în 2065 va ajunge la 88 de milioane. 
Împărtăşeşte România aceeași soartă cu Japonia? Sau cu Germania, unde doar 13,2% din populaţia ţării e sub 14 ani? E greu de spus, dar tendinţele actuale tind să ne convingă că şi noi ne îndreptăm în aceeași direcţie. Or, cînd o naţiune îşi pierde vitalitatea biologică ori dorinţa de a se perpetua biologic, dispariţia acelei naţiuni e practic inevitabilă. 

Ideologii şi practici destructive
  
Din nefericire, trăim într-o epocă şi într-un continent în care tot felul de ideologii anti-umane şi anti-viață proliferează de la zi la zi şi se extind extrem de rapid în minţile oamenilor. Europa veacului trecut a dat naştere acestor ideologii toxice, care de atunci au făcut înconjurul pămîntului şi sînt promovate de europeni şi, într-o oarecare măsură, de America de Nord, în special de Canada. Avortul, eutanasia, suicidul, infanticidul, dispreţul faţă de femeile ori familiile care nasc mulţi copii, ideologia modificărilor climaterice, suprapopularea planetei, controlul populaţiei, noţiunea că sînt prea multe guri de hrănit şi că ceva trebuie făcut – toate acestea fac ravagii în minţile occidentalilor şi efectele lor se văd sub ochii noştri. Zilnic.  
Cu cîțiva ani în urmă presa britanică îl atacase pe Beckham, vedeta fotbalului britanic, pentru că el şi soţia lui au adus pe lume mulţi copii. Minţile intoxicate ale intelectualilor şi academicienilor occidentali propun măsuri absurde pentru a preveni procrearea umană. Demarată în Australia cu ani în urmă de către un profesor universitar din Perth, noţiunea că fiecare familie nu poate avea mai mult de un singur copil a devenit la modă în cercurile intelectuale europene. Şi tot el şi-a modificat teoria recent, afirmînd că fiecare familie care vrea mai mult de un copil ar trebui să plătească o taxă specială, pe care el o numeşte carbon tax, adică taxa pentru bioxidul de carbon pe care al doilea copil l-ar cauza pe timpul vieţii sale, contribuind astfel, zice profesorul, la distrugerea mediului! După cum se vede, aceşti „gînditori” caută să impună statului să ia măsuri coercitive pentru prevenirea înmulţirii fiinţelor umane. 
Din nefericire, România a ajuns captivă și ea acestor ideologii care străbat continentul  nostru de la apus la răsărit şi de la miazănoapte la miazăzi. E imposibil să nu ne afecteze, în ciuda ataşamentului deosebit al românilor  faţă de tradiţie şi de învăţăturile creştine. Şi atunci ce-i de făcut? Propunem cîteva remedii.
   
Familia, familia, familia!!! 

Primul şi cel mai important remediu pentru rectificarea tuturor problemelor fundamentale cu care se confruntă România, şi Europa în general, e familia naturală. Totul începe de la familie şi căsătorie. Acestea sînt, de fapt, noțiunile de bază cu care Aristotel îşi începe celebra lui carte Politica. Familia, formată din ataşamentul natural între bărbat şi femeie, constituie elementul natural şi fundamental pe care întreaga societate e clădită – și social, și economic, și politic. Învăţăm multe din Politica lui Aristotel privind familia şi căsătoria. Printre altele, învăţăm că anumite insule şi grupuri greceşti din vremea lui, ori dinaintea lui, au fost depopulate ori au dispărut tocmai pentru că oamenii au încetat să mai facă copiii. Comunitățile au îmbătrînit, pămîntul a încetat să mai fie cultivat, satele s-au transformat în ruine şi au fost ocupate de alte grupuri umane, cu o vitalitate biologică şi o natalitate mai ridicate. Şi tot Aristotel, dar și Herodot descriu declinul demografic al Egiptului antic, care încetul cu încetul a dus la prăbuşirea lui. Herodot, de exemplu, arată în Istoria lui că, cu cîteva sute de ani înainte de cucerirea Egiptului de către europenii mediteraneeni, vitalitatea biologică a egiptenilor a slăbit, multe aşezăminte egiptene din Egipt au dispărut şi străinii au început să se aşeze în ţara lor. A fost o epocă a prosperităţii economice pentru egipteni, o epocă a hedonismului, în care familia a intrat în declin, natalitatea a scăzut, egiptenii au abolit pedeapsa cu moartea şi au început să dispreţuiască serviciul militar. Au apelat la mercenari să le poarte războaiele, iar asta explică numărul mare de aşezăminte din Egipul antic cu nume greceşti. Pe lîngă greci, Egiptul a început să fie locuit de evrei, migranţi din Nubia, persani şi triburi din Peninsula Arabiei. 
Familia, familia şi iarăși familia! Acesta e remediul principal al problemelor cu care ne confruntăm ca ţară şi civilizaţie în zilele haotice pe care le trăim, caracterizate de migraţia musulmană masivă din Europa şi de dezorientarea politică a liderilor unionali. România are nevoie de o cultură a vieţii, dar și a virtuţii, de o reînnoire a valorilor şi a dedicaţiei noastre faţă de valorile tradiţionale şi creştine. O reevaluare înspre pozitiv a dedicaţiei noastre faţă de creştinism, căsnicie şi viaţa de familie. România şi neamul românesc s-au născut în familie, în căsătoria creştină, şi fără ele nu poate exista Românie ori neam românesc.  
Statul român are obligaţii imediate în acest sens. Articolul 16 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului consfintește rolul extrem de important al familiei în societate ca factor esenţial al civiliatiei şi progresului social, politic şi economic. El afirmă că, începînd cu vîrsta majoratului, bărbatul şi femeia au dreptul să se căsătorească, să formeze o familie, şi că familia e unitatea naturală şi fundamentală a societăţii, avînd dreptul la protecţie şi sprijin din partea acesteia. Statul român pare în întregime indiferent faţă de familie. Ideologii lui, în frunte chiar cu presdintele şi consilierii săi, refuză să asume cu toată răspunderea situația cea mai acută cu care se confruntă România zilelor noastre: declinul familiei, declinul natalităţii, problema avortului, necesitatea protejării căsătoriei naturale. Ei preferă să-şi alinieze vederile şi practicile politice cu cele ale ideologilor vasali Uniunii Europene, care promovează o doctrină a morţii şi autodistrugerii. Şi asta nu se vede nicăieri mai concret decît în tergiversările şi indiferenta dovedită de Parlament faţă de proiectul constituţional de protejare a căsătoriei naturale în Articolul 48 din Constituţia României. Mai mult chiar, în protestul şi mesajele pro-viață ale celor peste 100.000 de mii de cetăţeni ai ţării care au descins pe străzile României la 25 martie, cerînd autorităţilor să promoveze o cultură a vieţii în România, una care să ne asigure supravieţuirea biologică. Comentariile sarcastice ale unor parlamentari, lideri de partide politice ori consilieri prezidențiali privind cultura vieţii şi mişcarea pro-familie din România dau de gîndit şi ne întăresc suspiciunea că ei nu sînt de partea noastră, ci de partea forţelor destructive care promovează moartea şi destrămarea familiei. 

Să învăţăm şi de la alţii!
   
Să nu ne socotim singuri înţelepţi. E important ca România şi statul român să înveţe şi din experiențele altor ţări care nu doresc să piară ori să fie înghițite de monstrul globalizării. Avortul pierde teren în Statele Unite. Motivul principal sînt cele peste o mie de clinici de prevenire a avortului care există în Statele Unite. Toate finanţate din fonduri private, nu din fonduri de stat. Centrele de avort sînt finanţate din fonduri publice (ori au fost pînă acum o lună, cînd Administraţia Trump a sistat fondurile publice pentru clinicile de avort) ori de companiile gigantice ale Occidentului şi de multimiliardarii de tipul lui Bill şi Melinda Gates. Dar creştinii americani au contracarat cu măsuri paralele. La ora actuală în America sînt mai puţin de 1000 de clinici de avort, dar peste 1000 de clinici care caută să prevină avortul. Numite crisis pregnancy centers, aceste centre le consiliază pe tinerele fete însărcinate care se gîndesc să-şi ucidă copiii nenăscuţi. Şi în România există astfel de clinici pro-vita, dar puţine, din motive financiare. Ar fi de dorit ca statul român să aloce fonduri masive pentru consilierea tinerelor care văd sarcina ca pe o problemă şi avortul ca pe un mijloc de eliminare a problemei. În plus, românii trebuie să dezvolte o cultură a adopţiilor copiilor care scapă de avort. Sînt copiii noştri, ai tutoror. Este datoria noastră creştină să ne asigurăm că ei văd lumina lumii şi cresc într-o familie normală. E de asemenea nevoie de mult mai multe centre pentru creşterea copiilor abandonaţi ori fără părinţi. Aşezămîntul de la Valea Plopului e un început şi un exemplu bun, dar el ar trebui multiplicat în cît mai multe judeţe din România. Este adevărat că astfel de centre există şi la Arad, Beiuş, Oradea, şi în alte părţi ale României, dar aceste centre pot găzdui un număr mic de copii în comparaţie cu numărul mare al celor care au nevoie de asistență. Aceste centre sînt finanţate din fonduri private. E datoria statului să finanţeze aceste centre şi multe altele ca ele. 
Tot din experienţa altor ţări învăţăm că statul şi organizaţiile neguvernamentale creştine pot forma parteneriate avantajoase în promovarea unei culturi pro-familie şi pro-viață. Preşedintele Bush, de exemplu, a lansat un proiect de parteneriat prin care statul federal a finanţat programe speciale ale bisericilor pentru ajutorarea femeilor în criză sau a centrelor care cresc copii abandonaţi ori fără părinţi. Majoritatea celor care lucrează la aceste centre sînt voluntari creştini şi din asta statul are doar de cîştigat. Cum scriam mai sus, şi în România sînt astfel de centre (Arad, Beiuş, Oradea), dar finanţate de organizaţii creştine... din străinătate. 

Copiii, copiii, copiii!!!
  
Pe lîngă familie şi căsătorie, nici România nici neamul românesc nu pot dăinui fără copii. Copiii, copiii, copiii! Trebuie aduşi pe lume şi preţuiţi. Trebuie educaţi în spiritul unei culturi a vieţii, al respectului pentru dreptul la viaţă al fiecărei fiinţe umane, din momentul concepţiei pînă la moartea naturală, al respectului pentru demnitatea ființei umane, create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. O educaţie care revine părinţilor ca o responsabilitate şi, în același timp, ca un drept fundamental. Drepturile parentale trebuie şi ele respectate şi promovate. Statul secular e în competiţie cu părinţii privind copiii. Statul doreşte cu gelozie să îi creeze ori să-i reconfigureze după chipul şi asemănarea lui, nu după chipul şi asemănarea părinţilor lor. Statul secular îşi are agenda lui, valorile lui, priorităţile lui, care în marea lor majoritate sînt în conflict cu ale părinţilor. Statul ne spune că are obligaţia să formeze cetățeni responsabili, cu un comportament democratic, care să asigure supravieţuirea democraţiei. Inculcarea valorilor seculare şi cetăţeneşti, ne spune statul, e un obiectiv imperios pentru atingerea acestui deziderat. 
Părinţi, nu lăsaţi statul să vă confişte copiii! Opuneţi-vă statului şi încercărilor lui de a vă transforma copiii în adulţi care dispreţuiesc valorile tradiţionale! Educaţi-vă copiii într-un spirit creştin! Învăţaţi-i moralitatea! Datoria noastră este să le creăm un spaţiu adecvat pentru creşterea lor morală şi spirituală. Să nu uităm că banii, oricîţi ar fi ei, nu vor putea rezolva problemele cu care se confruntă România ori să-i asigure supravieţuirea. Doar o cultură a vieţii şi a familiei o pot face. 
  
ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA 
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082 
office@alianta-familiilor.ro