joi, februarie 20, 2020

PUNEM CAPĂT AICI „CAZULUI TUDOR GHEORGHE”


NU TOȚI ÎNȚELEGEM 
ACELAȘI LUCRU 
PRIN „DEGEABA”*

Pe cît de dezirabil este naționalismul autentic (al lui Eminescu, al ctitorilor României Mari și al neomartirilor din temnițele comuniste), pe atît este de indezirabil pseudo-naționalismul populist al rămășițelor național-comunismului ceaușist. Prima urgență a naționalismului adevărat – dacă și cît mai există în tîrziul turmentat al lumii românești – ar fi se delimiteze ferm de aceste turpitudini patriotarde. Din păcate, noi vedem mai degrabă neolegionarismul epigonic dîndu-și mîna cu național-comunismul rezidual, în larma aiuritoare a unor conștiințe rudimentare, care confundă tradiția identitară cu stupiditățile ocoșe ale protocronismului și cu cecitățile neaoșiște ale mîrlei troglodite și complexate. Dacă 30 de ani au trecut „degeaba”, atunci e pentru că n-am scăpat încă de aceste inerții sinucigașe ale primitivismului acefal și izolaționist.

Avem nevoie de naționalism, dar de un naționalism în același timp critic și creator, seniorial și dialogal, conservator pe linia europeană, nu pe cea asiatică, inteligent conectat la cultură și la civilizație, la o adică sacrificial, iar nu ditirambic. În mod sigur, naționalismul nu se învață de la Ceaușescu, Păunescu, Vadim și Tudor Gheorghe! Pe cei de la care se poate învăța i-am trecut în Cartea mărturisitorilor...

Așadar, de ziua lui Ceaușescu (26 ianuarie), cu complicitatea TVR, în ovațiile Sputnik-ului și ale Antenei 3, PSD, în alarmantă pierdere de popularitate, și-a propus să joace tare, băgînd „menestrelul” la înaintare! Ceea ce a ieșit pare să fie mai degrabă CÎNTECUL DE LEBĂDĂ AL NAȚIONAL-COMUNISMULUI CEAUȘIST. Adrian Păunescu, Eugen Barbu și Corneliu Vadim Tudor pe o singură voce și în cheie dughinistă! Manifest lăutăresc pentru Eurasia mioritică! Ce cîntă lăutarul „ciumei roșii”, gătit, la derută, în costum și cu papion? „SCOATE-MĂ DIN NECUVINTE,/ DĂ-MĂ-N TOTALITARISM...!”.

Să fim serioși cu „troaca” în care ar fi fost tîrît peste noapte „maestrul” Tudor Gheorghe! Ce troacă poate fi mai fetidă decît cea cu Victor Ponta, Adrian Năstase și Dan Voiculescu? Cine și-n ce troacă e băgat? Pe de altă parte, pot să vă mărturisesc că și eu l-am ascultat cu plăcere pe Tudor Gheorghe adeseori de-a lungul vremii, dar aici e vorba și de un anumit context actual, puternic ideologizat. Nu te poți lepăda astfel, lăutărește, de europenitate, oricît de problematică ar fi ea astăzi, cînd singura ta alternativă e „blestemul rusesc”. A face jocul antioccidental al imperialismului putinist, dînd apă la moara „nostalgicilor” ceaușismului, a mafiei neo-cripto-comuniste și a delirurilor protocroniste, cu recuzită de „Cîntarea României”, „Cenaclul Flacăra” și „România Mare”, nu cred că poate fi cartea pe care să ne mizăm viitorul. Iar uzurparea populist-propagandistică a naționalismului României vechi de către cercurile național-comuniste de sorginte securistică, corcite mai nou cu eurasianismul dughinist, mi se pare cea mai periculoasă tendință ideologică și psiho-mentală a României postdecembriste.

Și nu-i vorba doar de critica UE (care în multe privințe se impune). Omul are precedente diverse și grave. Nu știu dacă chiar a aruncat în decembrie 89 cu grenade ca să risipească manifestanții, cum susține cutare general, dar a fost tot timpul în cîrdășie cu neocomuniștii (începînd chiar cu Iliescu, care-l tîra după el prin vizitele oficiale) și i-a făcut propagandă deșănțată lui Ponta în 2014 („Președintele care unește: tînăr, inteligent și viu”!). Legionarismul tatălui său l-a stînjenit mereu, dar anturajul celui mai abject comunism, nu. Ca artist îl apreciez și eu (nu darurile artistice sînt în discuție), dar și-a prostituat arta cu o ideologie scabroasă și falimentară. E adevărat că termenii în care l-a atacat Daniel Funeriu au fost reprobabil de duri, dar nicidecum nemeritați.

Nu atît „diagnosticul” e în discuție, cît „terapia” reprobabilă, de tip dughinist. Sigur că au fost 30 de ani de haos sinistru, dar nu paseismul nostalgic și izolaționist e soluția cu care se poate redresa șandramaua. Nu pășunismul lozincard poate fi viitorul României (pe care cu toții o iubim și căreia toți îi vrem binele). Chiar nu vă pute demagogia asezonată cu „jumătăți de adevăruri”?! O, sancta simplicitas!

Talentul nu e în discuție, nici bunele afinități cu folclorul tradițional. Tudor Gheorghe se află tot mai mult, mutatis mutandis, în situația unor personalități cultural-artistice din anii stalinismului, ca Sadoveanu, Călinescu sau Arghezi, cărora nu le poți contesta valoarea, dar nici nu le poți ignora smintelile sau oportunismul.

Mîrla „patrioată” („țoapele prejignite”) se lasă lesne manipulată și sare să-și apere „menestrelul” ultragiat de „progresiști”, cu balele care-i curg prefăcute în spume la gură. Toată șleahta național-comunistă a intrat în fibrilație oligofrenică pe Facebook (și nu numai), de parcă Latrina 3 s-ar fi spart și și-ar fi deversat coronavirușii de Căcîna în tot spațiul virtual! Într-adevăr, 30 de ani prăpădiți degeaba: am rămas în prea mare măsură un popor de „nostalgici” acefali și nevertebrați, pendulînd excremental între „ciuma roșie” și „sifilisul terțiar” al protocronismului compensatoriu (alternativă paranoică a „neantului valah”)! „Lanternă roșie” a lumii contemporane și rușine larvară a întregii noastre istorii, constant vociferanți și constant incapabili, hoți cu fapta și cu cuvîntul, e o minune că ne mai rabdă pămîntul care pute sub noi!

Cît de „naționalist” român ești cînd te apără Sputnik? Aici nu mai e vorba de mîrla sentimentală, ci de un sinistru front ideologic, care se folosește de anumiți „maeștri” (cazul Tudor Gheorghe nu-i singular) pentru a-și urmări interesele imperialiste anti-occidentale, în continuitatea „cosmetizată” a totalitarismului bolșevic. Rușii agită și se folosesc astăzi de naționalismele periferice în lupta lor cu Occidentul, așa cum masonii au agitat și s-au folosit altădată (sec. XIX) de naționalismele romantice în lupta lor cu imperiile tradiționale. Altminteri, rușii nu dau mai mulți bani pe naționalismele altora decît dădeau masonii pe naționalism în general. Totul este un joc conjunctural al intereselor impure. Și cu cît lumea e mai prostită, cu atît aceste manevre prind mai ușor.

Una peste alta, și finul și-a găsit nașul (Adrian Păunescu), și nașul și-a găsit finul (Tudor Gheorghe)... Mîrla e toată pișată pe ea: de la „Daciada”, de la „Cîntarea României” și de la „Cenaclul Flacăra” n-a mai trăit asemenea voluptăți umede! Iar ierarhia BOR cum era să piardă un asemenea prilej de a da cu mucii-n fasole?! Atît să fi rămas din „românitatea” noastră la spartul istoriei? Îți vine să înjuri cu Eminescu: „Neamul nevoii!”.

Răzvan CODRESCU

* Am reunit aici considerații risipite în comentariile de subsol ale mai multor postări recente de pe Faceebook. Îmi propun să nu mai revin pe pagina de față asupra acestui subiect. Cine se simte în dezacord cu punctul meu de vedere n-are decît să nu mă mai frecventeze (nici pe blog, nici pe pagina de Facebook).  



marți, februarie 18, 2020

„APOCALIPSA” TÎLCUITĂ DE SFINȚII PĂRINȚI


Pr. Ioan Sorin Usca, Noul Testament în tîlcuirea Sfinților Părinți: X. Apocalipsa, Editura Christiana, București, 2020. Este o altă carte decît cea apărută acum 13 ani: Pr. Ioan Sorin Usca, Prof. Ana Usca, Tâlcuirea Apocalipsei de la Sfinţii Părinţi pînă în zilele noastre, cu două studii complementare de Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa şi cu o postfaţă editorială de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, București, 2007.

duminică, februarie 16, 2020

INTERMEZZO LIRIC: UBI PATRIA, IBI BENE


Așa mă simt de bine cu neamul meu că n-are
ispită să mă fure această lume mare,
și chiar dacă nu-i totul așa cum se cuvine,
acasă-nseamnă raiul statornic pentru mine.
De nu sînt poate viii cum i-aș rîvni să fie,
îmi stau aproape morții, priveghetori sub glie,
și limba mea, mlădia, mi-e cel mai dulce cînt
ce poate să răsune în cer și pe pămînt.

Răzvan CODRESCU

vineri, februarie 14, 2020

DE ZIUA „NEMURITORULUI JACQUES”

AZI A IEȘIT DE SUB TIPAR

«Nemuritorul Jacques» (Vasile-Jacques Iamandi) iscodit de Moise Monahul, ediție îngrijită și prefațată de Răzvan Codrescu, cu o postfață de Claudiu Târziu, Editura Christiana (Col. „Cruciații secolului XX”), București, 2020 (format 13x20, 437 pagini + 16 planșe foto, preț: 35 lei). Cartea a apărut cu generosul sprijin al d-lui Gheorghe Axinte. Coperta și tehnoredactarea sînt realizate de poetul Valentin Dan.

SĂNĂTATE ȘI BUCURIE 
DOMNULUI VASILE-JACQUES IAMANDI
LA ÎMPLINIREA VÎRSTEI DE 92 DE ANI !

joi, februarie 13, 2020

RIDENDO CASTIGAT MORES (CXXII)



marți, februarie 11, 2020

INTERMEZZO LIRIC: DIN POSTUMELE LUI V. VOICULESCU



duminică, februarie 09, 2020

DE GURĂ-CASCĂ PE TEREN


În fiecare an, aceeași perplexitate sifilitică de cum dă cîte-o ninsoare! Cine să deszăpezească această Capitală a nevolniciei românești? Primăriile sînt incapabile și indolente, cetățenii puturoși și nesimțiți. Nimeni nu se sinchisește de nimic, ci cel mult se preface de ochii lumii. Ipostază invernală a „neantului valah”! 



Mai nou, două sectoare întregi au rămas fără căldură și apă caldă! Țoapa lui Pandele, mereu nevinovată, țipă cu toate sîrmele din ea: „Sabotaj!”. O lume de hoți, de analfabeți, de putori și de mîrle (zbu)ciumate! Noroc că și nămeților - care-o iau mereu prin surprindere, de 30 de ani încoace - le este scîrbă s-o îngroape de tot, ștergînd-o de pe fața pămîntului, așa cum ar merita! (R. C.)



vineri, februarie 07, 2020

PR. RADU PREDA: INFERNUL PE FINLANDEZĂ



Ceea ce se petrece de cîţiva ani cu doamna şi cu cei doi copii Smicală în Finlanda depăşeşte cadrele normalităţii instituţionale, oricît de strict croite, încadrîndu-se mai curînd într-un scenariu de groază. Nu cunosc detaliile cauzei, de unde şi sugestia pentru un editor să adune în volum toate documentele relevante, tocmai pentru ca publicul larg, dar mai cu seamă autorităţile române să înţeleagă mai lesne ce se petrece acolo. Pînă să apară aşa ceva, ceea ce nu mă poate lăsa indiferent este soarta celor doi copii. Înţeleg că aceştia sînt acum izolaţi nu doar de mama lor, considerată de fostul soţ dusă cu capul – și dacă nu ești, devii cu siguranţă în asemenea „condiţii“ de viaţă –, dar sînt scoşi şi din circuitul şcolar. Fără a psihanaliza după ureche şi a judeca pauşal o societate, imaginea este, să recunoaştem, complet alta decît cea pe care Finlanda o prezintă lumii: emancipată, civilizată, prosperă, democratică etc. Să internezi nişte copii în căsuţa izolată a unei babe vrăjitoare – temă predilectă în narativul nordic – pe motiv de apărare a drepturilor acestora, iată confirmarea ultimă a imposibilităţii metafizice a unor popoare de a metaboliza Creştinismul! Ideea nu este a mea, ci a lui Kirkergaard. Cum aceşti copii sînt şi cetăţeni români, întreb (deloc rectoric): la întîlnirile Consiliilor Europene, de cîte ori a intervenit Preşedintele Iohannis în favoarea problemei unor concetăţeni aflaţi la ananghie în întunecata Finlandă? Să fie indolenţă, lipsă de empatie sau pur şi simplu neruşinarea cuiva care calcă, aşa cum vedem, peste memoria recentă, decupînd doar ce îi convine, care îşi negociază recunoaşteri simbolice, de carton, în detrimentul intereselor concrete ale celor care îl votează concret? Pentru moment, singurul care mai menţine tema actuală, încercînd sensibilizarea opiniei publice şi a decidenţilor, este episcopul ortodox român Macarie al Europei de Nord. Finlanda nu intră însă în jurisdicţia lui, această ţară avînd propria Biserică Ortodoxă locală autonomă. Una peste alta, cazul de faţă reprezintă traducerea infernului pe finlandeză, iar în ceea ce ne priveşte oferă adevărata măsură a trecerii pe care o are la ora actuală România în UE. Să se autosesizeze oare noua Procuratură europeană?

Radu PREDA




miercuri, februarie 05, 2020

PE MARGINEA CAZULUI DITRĂU





PRIMIREA STRĂINILOR

Cred că ar fi cazul să mai renunțăm la încă un mit: ospitalitatea românească. În cazul comunei Ditrău am spune că este vorba mai degrabă despre unguri, dar cred că lucrurile stau la fel și în comunitățile românești. Românii se tem foarte mult de o imigrație nestăvilită, de hoarde de străini care vor veni peste noi și ne vor schimba structura populației, cultura și obiceiurile. Eu cred că ne temem de un lucru care este oricum inevitabil, iar singura problema este cum îl înțelegem, ca să putem să îi facem față și să îi supraviețuim.

Încă sînt puțini, dar chiar și așa ne întrebăm: de ce vin străinii la noi? Pentru că România se confruntă cu o gravă criză a forței de muncă, românii preferă să muncească în străinătate pe bani mai mulți, iar la noi în țară patronii care doresc să facă o afacere își găsesc foarte greu personal. Salariile sînt mai mici decît pretind românii să primească, fie pentru că atît pot firmele să ofere, fie pentru că patronii s-au învățat să ofere puțin și să primească mult. Sînt însă locuitori ai planetei, de pe meleaguri îndepărtate, pentru care salariile oferite de firmele românești sînt suficient de bune ca să facă mii de kilometri pînă aici, să muncească și să trimită banii către familiile lor, în țările de origine. Fenomenul care se întîmplă este că românii pleacă din țară, iar în locul lor, pentru că nu are cine munci, vin străini. O populație autohtonă este înlocuită cu una alogenă.

În cazul de la Ditrău, patronii brutăriei au declarat că au încercat să angajeze forță de muncă locală, dar nu au găsit. Atunci au primit, cu toate formele legale, doi cetățeni din Sri Lanka. Fenomenul venirii forței de muncă străine, în special din Asia, se întîmplă de mai mult timp. Deja în orașele mari, de multe ori muncitorii din construcții sînt asiatici. Dar sînt angajați străini în mai multe locuri, în fast-food-uri, spălătorii auto etc. Orașul fiind un loc cosmopolit, aici ei sînt trecuți mai ușor cu vederea, sau oricum nu creează o emoție colectivă puternică.
Ura împotriva celor doi srilankezi nu este îndreptățită (nu că ar putea fi vreodată). În cazul lor, oamenii se pare că sînt sub vraja propagandei, au fost convinși de mass-media română, dar mai ales maghiară, că este un mare pericol ca imigranți ilegali musulmani să vină peste ei, să îi dea la o parte și să transforme satul domol în care trăiau într-un în loc plin de islamiști periculoși, că nimic din ce este acum nu va mai la fel în viitor, dacă nu se pune capăt rapid imigrației masive.
Străinii vin din motivele din care pleacă românii: să cîștige un ban cinstit, mai mult decît în țara proprie. De aceea, dată fiind situația economică, fenomenul pare inevitabil. Dar asta înseamnă că este și bun? Pînă la urmă depinde de număr. Dacă vor fi cîțiva, care după ce stau cîțiva ani se mai și întorc în țările lor de baștină, nu vor fi consecințe prea mari. Dacă însă vor fi cîteva milioane de asiatici, în locul milioanelor de români plecați în Occident, atunci România va fi doar un nume pentru o populație diferită de cea din prezent. Un prim efect negativ ar fi acela că dacă vin străini care să muncească pe bani puțini, atunci salariile la noi în țară nu vor crește, iar românii plecați afară nu se vor mai întoarce. Vor rămîne acolo, iar străinii se vor stabili aici, pentru că va fi nevoie de ei.
Acum românii plecați afară se mai întorc în țară de Crăciun și de Paște (dacă pot să își ia concediu în acele perioade) sau vara în august, cînd sînt, peste tot, concedii, pentru că au o rudă aici, părinți sau copii, prieteni pe care doresc să îi vadă. Dar în cîteva zeci de ani, cînd părinții vor muri, iar copiii vor fi destul de mari ca să își aibă rostul propriu, fie în țară, fie în afara ei, acești oameni nu se vor mai întoarce. Ei vor fi cetățenii altor țări. Noi vom rămîne mai puțini, și așa natalitatea a scăzut dramatic, sau vom completa deficitul de populație cu asiaticii care vor veni și se vor stabili aici. Dar de ce neapărat asiatici? Pentru că aici nu se vor stabili europeni cu un nivel ridicat de trai, decît dacă pot face o afacere, iar aceștia sînt puțini. În schimb, vor veni masiv acele populații care au un nivel scăzut de trai în țara de origine, iar aici își pot asigura o viață mai bună. Exact ce fac și românii care pleacă la muncă afară.
Înainte de a vedea asta ca pe un act dramatic, ar trebui să fim conștienți că migrații de populații s-au întîmplat întotdeauna în istorie. Oamenii s-au mutat pașnic dintr-un loc în altul, fie pentru că le plăcea mai mult în altă parte, fie, de cele mai multe ori, pentru că au fost nevoiți să o facă. În țara lor nu aveau ce mînca, sau erau în pericol să fie omorîți de forțe politice ostile. Însă atunci cînd migrația cuprinde o parte însemnată a populației, cum este acum cazul cu aproape cinci milioane de români, oameni în plină putere, practic forța activă a unei societăți, plecarea lor va avea consecințe asupra structurii populației rămase. Mai ales pentru că, pentru a suplini forța de muncă plecată, vor veni străini care acceptă să muncească și să trăiască aici. În măsura în care ei sînt diferiți, sînt negri, au religie diferită, acum unul e un catolic, cu care ne putem înțelege bine, dar și un budist, ceea ce este un pic straniu pentru noi, acceptarea lor e un proces dificil.
Am văzut cum presa progresistă înfierează atitudinea șovină a localnicilor din Ditrău. Au și n-au dreptate. Acolo sînt manipulări, exagerări, prezentarea unor pericole imaginare. Dar dacă fenomenul devine masiv, iar în viitor sînt toate șansele să devină astfel, atunci vor avea loc schimbări radicale ale comunității. Nu știu cîți dintre noi putem accepta senin să ne schimbăm un stil de viață pe care deja îl avem, și pe baza căruia funcționăm destul de bine. Majoritatea oamenilor preferă o viață normală și predictibilă, iar venirea străinilor în arealul propriu va schimba starea de fapt.
Cam acesta este fenomenul. Pentru progresiști venirea străinilor este bună, nu numai în cazul de la Ditrău, dar în general, le oferă prilejul de a-și afirma deschiderea culturală către diversitate, lucrurile merg bine, se creează bunăstare economică, lumea se mișcă, totul va fi bine. Noii veniți se vor integra, și vor avea un nivel civic și democratic superior, chiar dacă ar fi musulmani, cu obiceiurile lor culturale diferite, printre care acela de a se sinucide în atentate împotriva celor de altă credință, de a viola femei sau de a le ucide cu pietre pe cele găsite vinovate de adulter.
Migrația controlată este inevitabilă. Oamenii pleacă din locurile în care se trăiește prost, cum este România sau Sri Lanka, și merg în locurile în care se trăiește bine, cum este Occidentul, sau România față de Sri Lanka. Dacă românii vor cîștiga suficient de bine în țara lor, atunci nu vor mai pleca afară, nu va mai fi nevoie de „importul” de populații. Cum acest lucru nu prea pare posibil, din păcate, din motive politice și economice, atunci ne putem aștepta la un aport de străini, care deja a început și care se va extinde în viitor.
Cum pot trata ortodocșii importul de străini? Nu prin atitudini șovine, de respingere a lor. Orice ființă umană merită respectul nostru. Putem folosi venirea străinilor ca pe un prilej de adîncire în credința proprie și de deschidere binevoitoare către cei de alt fel. Nu îi convertim pe noii veniți, dar, dacă vor, le oferim prilejul de a cunoaște ortodoxia, apoi ei aleg ce vor să facă. După cum arată însă credința noastră, nu prea cred că vom putea convinge pe nimeni. Să avem mai mult spirit comunitar, să ne trăim mai puternic credința, căci prin ea ne putem deschide către cei de altă cultură și credință!


Paul Cătălin CURCĂ




luni, februarie 03, 2020

LUMEA CREDINȚEI 199


Clicați pe fiecare pagină spre a o mări pentru lectură!