luni, noiembrie 20, 2017

POMENIREA PĂRINTELUI ILIE IMBRESCU

SUMARUL BLOGULUI 
  

Duminică 19 noiembrie, sub egida Bisericii Boteanu din București și prin strădania d-lui Paul Corneliu Imbrescu, a fost cinstită memoria preotului Ilie I. Imbrescu (1909-1949), martirizat în temnița comunistă de la Aiud (19 noiembrie 1949), la un an după ce fusese arestat (ca luptător anticomunist cu antecedente legionare). În ultimii ani ai vieții, părintele a slujit la Biserica Boteanu, așa că în coasta acesteia a fost sfințită o cruce comemorativă, imediat după parastasul săvîrșit întru pomenirea sa. În aceeași seară, în aula BCU, a fost evocată personalitatea preotului martir (au luat cuvîntul: Paul Corneliu Imbrescu – fiul său, Adrian Nicolae Petcu, Răzvan Codrescu, pr. Nicolae Bordașiu), s-a lansat volumul Ilie Imbrescu, Trepte de har (Editura Manuscris, Pitești, 2017, cu un studiu introductiv de Adrian Nicolae Petcu) și s-a citit din creația sa lirică (inclusiv versuri din închisoare). Veșnică să-i fie pomenirea! (R. C.)


 

ÎNTRE DOUĂ „BLESTEME”

SUMARUL BLOGULUI 
   

Doamne, ce trebuie să ne mai facă Rusia ca să ne vindece de filorusisme?! Ne-a răpit provincii întregi, ne-a măcelărit pe capete, ne-a furat tezaurul, ne-a decapitat și ne-a nenorocit prin comunism, urăște fățiș dimensiunea noastră latină și europeană, ne infectează curent prin „eurasianism”, ne întreține proastele nostalgii izolaționiste și totalitare, a sprijinit și sprijină neocomunismul sub toate formele lui... Dar probabil că un popor care, oricît și orice i-ai face, nu se învață minte, ba chiar își idealizează călăii, pînă la urmă își merită soarta.

Nouă ne-au făcut rău (parcă pe întrecute) și țarismul, și bolșevismul (iar „putinismul” stă la rînd). Împielițat sau neîmpielițat, gol sau în haină de lumină, dracul tot drac rămîne!

Deși am pe sfert sînge rusesc și respect anumite valori din trecutul culturii și spiritualității ruse, eu am trăit și o să mor ca adversar al „paradigmei rusești”, pe care, cu Eminescu și cu toată elita României Mari, o consider blestemul nostru istoric.

E vorba aici de „blestemul” de la Răsărit. Că există și un „blestem” de la Apus, această e o altă discuție. Ele nu se anulează reciproc, ci se însumează pe spinarea noastră. Între aceste două „blesteme”, în loc să ne luptăm pentru „neatîrnare” (vorba lui Nichifor Crainic), noi îi maimuțărim pe unii sau pe alții și ne masturbăm puținătatea.

Eu mărturisesc că am rezerve foarte mari față de actuala ierarhie rusească, față de propaganda imperialistă a „Sfintei Rusii”, față de pretinsa ortodoxie putinisto-dughinistă și față de raporturile Rusiei cu restul lumii ortodoxe. Mi se pare că ortodoxia oficială a Rusiei de azi camuflează un imperialism politic cu puternice sechele comuniste. Și cred, cu părintele Constantin Necula, că ortodoxia românească trebuie să păstreze și să dezvolte un profil propriu în „unitatea în diversitate” a Ortodoxiei universale.
  
Răzvan CODRESCU

P. S. (comentatorilor ofuscați)

Sînt ruși și ruși. Dar nu atît despre ruși ca popor e vorba aici, ci despre liderii lor politici și religioși. Fie nu înțelegeți, fie vă prefaceți că nu înțelegeți, probabil ca să salvați o idee fixă în pofida realităților istorice. Nu zice nimeni că Rusia și rușii nu au virtuțile și valorile lor indiscutabile (mai multe în trecut, mai puține azi, cum e situația cu mai toată lumea), dar pentru noi s-au dovedit o vecinătate fatală, în primul rînd în vremea comunismului, dar și înainte sau după el. Iar noi sîntem departe de a fi singurele victime ale acestui imperialism – fie el și deghizat religios. Înțeleg că nu ne doare prostia (o, dacă ar durea!), nici o ortodoxie în care se poate pune problema canonizării lui Rasputin și Stalin, dar chiar nu ne doare Basarabia?! Chiar nu ne dor gulagurile noastre?!

O ia fiecare cum îl taie capul și cum îl lasă inima. Dar e un fapt că realitatea are și bune, și rele. Iar faptul că Rusia are și părți bune nu anulează răul pe care ni l-a făcut și ni-l mai poate face. E, într-un fel, ca relația dintre boier și slugă. Boierul e om subțire, bine școlit, are bogăție, putere și faimă, dar pe slugă o umilește și o rupe în bătaie. Ceva nu e în regulă cu „boierul” și cu „boieria” lui.

Să fim bine înțeleși: Andrei Rubliov, Sf. Serafim de Sarov, Dostoievski, Berdiaev, Mihail Bulgakov, Pavel Florenski, Vladimir Lossky, Paul Evdokimov, Aleksandr Soljenițîn, Vladimir Volkoff și atîția alții mi-au fost repere moral-spirituale și/sau cultural-artistice o viață întreagă, dar ceea ce se întîmplă astăzi în Rusia nu mai e deloc nici în duhul și nici în litera lor. Nu-i regăsesc nici în ortodoxismul ideologic putinisto-dughinist, nici în prestația ierarhiei bisericești de acolo, nici în cultura sau în media de prim-plan a momentuui. Regăsesc mai degrabă linia imperialistă a lui Petru cel Mare și reziduurile național-comunismului. Trebuie mult discernămînt pentru a nu confunda Ortodoxia rusă cu ortodoxismul rus.  

sâmbătă, noiembrie 18, 2017

AFR: COMUNISM MEDIATIC

SUMARUL BLOGULUI 
  
Am primit și dau mai departe... 


PRO-COMUNISMUL PERSISTENT  
AL PUBLICAȚIEI NEW YORK TIMES 

Puţini occidentali au înţeles ori înţeleg comunismul. Acesta se reflectă nu doar în lipsa lor de cunoştinţe privind istoria comunismului ori viaţa sub comunism, dar mai ales în sentimentele favorabile ale tinerilor occidentali faţă de comunism. Majoritatea acestora au auzit de Robben Island (unde Nelson Mandela a fost întemniţat pentru mulţi ani, după ce a fost găsit vinovat în instanţă de terorism), dar nu pot identifica pe nume nici măcar un singur gulag sovietic ori est-european. Conform unui sondaj de opinie efectuat în toamna acesta în Statele Unite, 23% dintre tinerii între 21 şi 29 de ani îl consideră pe Stalin un erou, iar un procent aproape identic îl consideră erou şi pe dictatorul comunist al Coreei de Nord, Kim Jong Un. (detalii aici). Conform aceluiaşi sondaj, doar 71% dintre ei ştiu ce înseamnă comunismul şi 44% ar prefera să trăiască într-un sistem socialist. Ne-am aştepta ca generaţia tînără să fie mai bine informată asupra comunismului şi ororilor lui, avînd în vederec că în cei 100 de ani de comunism au fost exterminate, fie direct (adică execuție), fie indirect (prin politici extreme cauzatoare de moarte), peste 100 de milioane de oameni. Adică, în medie, 1 milion de fiinţe umane pe an. Niciodată în istoria omenirii nu a mai existat un sistem politic atît de crud şi de antiuman. Începînd cu Lenin, continuînd cu Stalin şi cu ceilalţi lideri sovietici, cu Mao şi ceilalţi lideri comunişti chinezi, apoi vietnamezi, coreeni, cambodgieni, europeni (români, sîrbi, bulgari, albanezi etc.) şi, dincolo de Ocean, în America Latină, cu Fidel Castro, cu comuniştii şi teroriştii fanatici de stînga din Uruguay şi Argentina, cu teroriştii comunişti peruani ai lui Sendero Luminoso (care în decurs de 12 ani între 1980 şi 1992 au ucis peste 69.000 de oameni) sau cu comuniştii din Colombia şi Venezuela, uşor se ajunge la 100 de milioane de persoane exterminate de aceşti monştri ai istoriei, care au dobîndit puterea promiţînd libertatea, dar au impus, invariabil, dictatura şi genocidul.  
Cum se explică confuzia şi ignoranța privind comunismul în lumea occidentală? Cauzele sînt multe, dar una majoră este presa. Un alt motiv e faptul că Occidentul, cu excepţia Germaniei de Est, nu a cunoscut dictatura  comunistă. Occidentul a fost leagănul ideilor comuniste, dar nu le-a aplicat la nivel politic niciodată. Nici o tară occidentală nu a avut gulaguri. Dictaturile occidentale de tipul Franco în Spania ori Salazar în Portugalia au fost tranzitorii, de scurtă durată, ne-sistemice şi, am putea spune, chiar palide în comparaţie cu cele mai blînde regimuri comuniste. Gulagurile au fost o invenţie comunistă pe care Germania nazistă a folosit-o spre a extermina nu propria populaţie, ci străinii, în principal evreii şi țigani.
   
New York Times şi genocidul ucrainian
  
Surprinzător, cel mai pro-comunist dintre marile cotidiene occidentale a fost şi rămîne New York Times, ziar cu un tiraj zilnic de aproape 2 milioane de exemplare. New York Times a refuzat cu încăpăţînare să condamne comunismul, fie el cel din Rusia, din China ori din România. Aflăm multe detalii privind simpatia acestei publicații pentru comunism din cartea recent publicată a Annei Applebaum şi intitulată How Stalin Hid Ukraine's Famine from the World („Cum a reuşit Stalin să ascundă foametea din Ucraina de restul lumii” – recenzie aici). Cu toate că subiectul principal al cărţii e cumplita foamete din Ucraina din anii 1932-1933, cartea oferă detalii abundente privind modul în care propaganda stalinistă, preluată naiv de presa occidentală, dar mai ales de New York Times, a ascuns de restul lumii una dintre cele mai mari tragedii din istoria comunismului. În 1929 Stalin a început colectivizarea forţată a agriculturii în Uniunea Sovietică. Milioane de ţărani, dar mai ales chiaburi (kulaks), au fost deposedaţi de pămînt, vite, animale şi unelte de muncă agricole, fiind forţaţi să intre în colhozuri. Milioane dintre cei care s-au opus au fost exterminaţi ori mutaţi cu forţa în Siberia, unde și-au aflat sfîrșitul. Politica stalinistă a avut un impact deosebit de grav în Ucraina, unde între 1932 şi 1933 au murit aproape 4 milioane de ţărani. Din fericire, la vremea aceea Basarabia încă făcea parte din România Mare, ţăranii de acolo fiind scutiţi, pentru o vreme, de teroarea stalinistă.  
În toamna lui 1932 agenţii terorii staliniste au invadat Ucraina, confiscînd din gospodăriile ţăranilor tot ce au aflat: grîu, porumb, cartofi, sfeclă, varză, păsări, animale. Rezultatul a fost un dezastru şi o foamete fără precedent. Presa sovietică, ţinută din scurt de Stalin şi de propagandiştii lui, nu a menţionat foametea defel. La fel, de fapt, ca şi presa occidentală. Pe vremea lui Stalin, jurnaliştii occidentali locuiau în Moscova şi nu li se permitea să iasă din capitala sovietică decît cu aprobarea autorităţilor sovietice, deseori întovărăşiţi de oficialităţi sovietice, trebuind să urmeze trasee stabilite în prealabil de autorităţi şi putînd să se oprească în localităţi, să viziteze obiective şi să ia interviuri doar unor indivizi autorizați de oficialităţile sovietice. Articolele erau citite îndeaproape de cenzorii sovietici şi, înainte ca ele să fie transmise prin telegraf în Occident, trebuiau semnate şi ştampilate de autorităţile locale. Majoritatea jurnaliştilor scriau din auzite, repetînd informaţiile şi propaganda din presa stalinistă. Contacte directe cu oamenii de rînd erau practic imposibile, iar ştirile din provincie lipseau aproape cu desăvîrşire. 
  
Walter Duranty – un jurnalist aservit stalinismului 

Între 1922 şi 1936, jurnalistul principal acreditat de New York Times la Moscova a fost britanicul Walter Duranty. A fost cel mai influent şi mai bine plătit jurnalist din vremea lui, dar şi cel mai naiv, fiind păcălit de propaganda lui Stalin şi scriind articole elogioase la adresa lui şi a Uniunii Sovietice. Sub Stalin, ştirile din Uniunea Sovietică parveneau cu greu şi politicienii Occidentului depindeau, în mare măsură, de jurnalişti şi de articolele lor pentru a cunoaşte şi înţelege ce se petrece în Uniunea Sovietică. De fapt, Duranty a fost sursă principală de informaţii despre Uniunea Sovietică pentru preşedintele Roosevelt în anii ‘30 şi a influenţat politica americană faţă de Uniunea Sovietică vreme de mulţi ani. În 1931 New York Times i-a publicat 13 articole despre Uniunea Sovietică sub Stalin şi, pentru asta, în 1932 i s-a conferit prestigiosul Pulitzer Price pentru excelență în jurnalism! Doar după mulţi ani alţi jurnalişti, inclusiv de la New York Times, au reuşit să contracareze imaginea favorabilă pe care publicația o transmitea Occidentului, prin intermediul lui Duranty, despre cel mai groaznic tiran al omenirii. Aceeași imagine falsă a transmis-o şi prin articolele lui despre foametea din Ucraina. În 1941 New York Times l-a concediat pe Duranty, dar numai în anii ‘80 a început să se distanţeze de dezinformarea publicată vreme de decenii privind Uniunea Sovietică. Vreme de mulţi ani, intelectuali şi personalităţi ucrainiene, organizaţii ale ucrainienilor din Canada sau Statele Unite şi diferite grupuri anti-comuniste au cerut în repetate rînduri ziarului New York Times şi consiliului de conducere de la Pulitzer Price să-i retragă lui Duranty, post-mortem, premiul pentru excelentă în jurnalism. În 2003 Pulitzer a respins solicitarea. 
Articolele despre genocidul ucrainian erau scrise în termeni eufemistici. Duranty insistă că politica de colectivizare, dură pe alocuri, era făcută „pentru o cauză nobilă”, iar faptul că unele persoane au devenit victime ale politicii de colectivizare a lui Stalin era comparat cu o omletă gustoasă care... impune spargerea ouălor. Folosind o frază faimoasa a lui Lenin, Duranty explica: You can't make an omlette without breaking eggs („Nu poţi face omletă fără să spargi ouă”). Sovieticii au văzut în Duranty un instrument util, pe care l-au protejat, făcând tot posibilul să asigure că se simte bine în Moscova. I-au dat un apartament mare, i-au îngăduit să aibă o maşină la scară şi un şofer, ba i-au permis să aibă și o amantă. Cel mai mare privilegiu conferit lui, însă, a fost accesul la Stalin. Duranty i-a luat două interviuri marelui tiran, ceea ce majoritatea jurnaliştilor occidentali nu au reuşit. Vreme de cîţiva ani, pe parcursul al patrulea, Duranty a avut acces direct atît la Stalin, cît şi la preşedintele american Roosevelt.  
Duranty cunoştea bine situaţia şi foametea din Ucraina. În 1933 a călătorit acolo, a văzut situaţia precară a ţăranilor ucrainieni, dar nu a suflat o vorbă. În nici un articol publicat de el nu a menţionat foametea din Ucraina. Într-o discuţie privată cu un diplomat britanic, însă, şi-a exprimat opinia că foametea a cauzat moartea a „pînă la 10 milioane de oameni”  (quite possibly that as many as 10 million people may have died directly or indirectly from lack of food). De ce nici el, nici New York Times nu au scris despre această atrocitate? Probabil pentru că, speculează autoarea, şi-ar fi pierdut credibilitatea, deoarece pînă atunci publicaseră doar articole laudative la adresa comunismului sovietic. 

Gareth Jones – un jurnalist neaservit stalinismului

Dacă lui Duranty i-a lipsit integritatea jurnalistică, Garet Jones a dovedit-o din plin. Applebaum scrie despre acest jurnalist britanic tînăr și mai puţin cunoscut, care a avut norocul să obţină o viză pentru Uniunea Sovietică, cum a reuşit să ajungă în Ucraina, a văzut foametea şi atrocităţile cauzate de colectivizarea stalinistă şi a publicat despre realităţile pe care le-a văzut. Duranty a încercat să-l discrediteze, la fel ca şi editorii de la New York Times.  
Gareth Jones a fost un tînăr galez, pentru o vreme secretar al premierului britanic David Lloyd George. Vorbea cursiv rusa şi, în 1932 cînd a ajuns în Uniunea Sovietică, avea doar 27 de ani. Pe vremea aceea încă deţinea funcţia de secretar al premierului britanic, ceea ce i-a facilitat obţinerea vizei. A călătorit, împreună cu un om de afaceri american, în Ucraina, unde a văzut cu propriii ochi impactul foametei. În 1933 s-a reîntors în Uniunea Sovietică şi a obţinut permisiunea să călătorească la Harkov, în Ucraina, sub pretextul unei vizite la un prieten, consulul german acreditat la Harkov. A plecat cu trenul din Moscova, dar s-a dat jos la 70 de kilometri de Harkov, de unde a mers pe jos. A trecut prin  mai multe sate ucrainiene, a dormit în casele ţăranilor, le-a dat din mîncarea lui şi a văzut foametea la fața locului. A văzut oameni morţi, oameni pe moarte, oameni care nu se mai puteau ridica în capul oaselor din pricina foamei, o mulţime de case fără oameni (care deja muriseră), și cu foarte puţine animale; lipsea mîncarea, pămîntul nu era cultivat, oamenii erau sleiţi de puteri şi nu puteau lucra pămîntul. Un bărbat spunea că nu a mîncat carne de mai bine de un an, iar pe alţii îi vedea mîncînd carne de cal. Ţăranii se plîngeau că „obişnuiam să hrănim lumea. Acum nu ne putem hrăni pe noi”. Din loc în loc, Jones vedea femei care ţeseau la război, iar într-un sat ţăranii s-au răsculat cînd autorităţile au făcut razii prin case ca să le ia icoanele şi Bibliile. 
Într-un sat, Jones a dat peste un miliţian care, aflînd că Jones e străin, a insistat să-l ducă la Harkov, la Consulatul German. Bucuros că nu va fi arestat ori expluzat din Uniunea Sovietică, Jones a acceptat. În Harkov vede alte indicii ale foametei, care ne amintesc şi nouă, românilor, de anii grei ai comunismului ceauşist. Oamenii stăteau la coadă de la 3 ori 4 după-masă pînă la 7 dimineaţa pentru a-şi cumpăra o pîine. 
După cîteva zile, Jones pleacă din Uniunea Sovietică şi se opreşte la Berlin, unde ţine o conferinţă de presă pe 30 martie 1933. Prezintă detalii despre foametea din Ucraina şi zice că oamenii mor de foame nu doar în Ucraina, ci şi pe Volga, în Siberia, Caucaz şi Asia Centrală. Peste tot colectivizarea forţată a lui Stalin ucidea oameni. Jones şi-a publicat impresiile în presă germană, iar la scurt timp articolele lui au fost publicate şi în presă britanică şi americană. Presa britanică îi publică articolele anonim şi i le cenzurează, pentru a nu înfuria Uniunea Sovietică. Moscova, însă, a reacţionat agresiv, Litvinov, ministrul de Externe sovietic din vremea aceea, făcînd un protest oficial pe lîngă Ambasada Britanică. La scurt timp, autorităţile staliniste au impus măsuri şi mai represive privind accesul jurnaliştilor occidentali în Uniunea Sovietică, şi mai ales deplasarea lor în provincie. Duranty nu a pierdut nici el ocazia să-l critice aspru pe Jones şi să-şi dovedească din nou loialitatea faţă de Stalin şi Uniunea Sovietică. Pe 31 martie New York Times i-a publicat un articol intitulat Russians Hungry but not Starving („Ruşii sînt înfometaţi, dar nu mor de foame”).
  
New York Times ne-a pecetluit soarta
  
Istoria a continuat să-i surîdă lui Duranty, dar a fost aspră cu Jones. În 1935 Jones a ajuns în Mongolia, ca reporter al unei publicaţii britanice, unde a fost răpit şi ucis de bandiţi chinezi. Fraza lui Duranty, „Ruşii sînt înfometaţi, dar nu mor de foame”, a devenit impresia oficială în Occident privind ororile politicii de colectivizare a lui Stalin. Sovieticii au continuat să-l folosească pe Duranty şi să influenţeze, prin el, opinia occidentalilor privind comunismul sovietic. Deja sîntem în 1934-1935, la 2 ani după ce Hitler ajunge la putere în Germania. Europenii şi americanii devin tot mai îngrijoraţi de Hitler şi expansiunea nazismului în Europa decît de Stalin şi de ororile comuniste. Preşedintele Roosevelt a continuat să-l folosească pe Duranty (şi publicația New York Times) ca sursă principală de informaţii cu privire la Stalin şi la comunismul sovietic. Aşa devine convins că între Stalin, Hitler şi o Japonie agresivă, care deja invadase Manciuria, ar fi în avantajul Americii să stabilească relaţii diplomatice şi economice cu Uniunea Sovietică. Roosevelt propune un tratat comerial cu Uniunea Sovietică şi Litvinov e invitat la New York să-l semneze. Litvinov călătoreşte împreună cu Duranty la New York, unde Administraţia americană dă un banchet în cinstea lor la prestigiosul hotel new-yorkez Waldorf Astoria. La banchet participă 1500 de invitaţi. Duranty e invitat să vorbească şi lumea îl aplaudă, zice autoarea, „ca nebuna" (wildly). Fatidicul jurnalist a murit în 1957. 
Aşa ne-a fost pecetluită şi nouă soarta pentru 45 de ani. Dezinformaţiile unui jurnalist au format şi influenţat gîndirea şi politica occidentalilor faţă de Uniunea Sovietică pînă în 1945, cînd Churchill, mai devreme ca Roosevelt, şi-a venit în fire, realizînd că Stalin e un tiran, un maestru al propagandei şi decepţiei. Imediat după Conferinţa de la Yalta, el şi-a ţinut faimoasa prelegere în care a folosit expresia „Cortina de Fier” (Iron Curtain), dînd de înţeles că Uniunea Sovietică a devenit noua ameninţare iminentă a Europei. La scurt timp, preşedintele Truman, proaspăt ales, a ajuns şi el la aceeași concluzie, adoptînd o politică de containment („izolare” ori „restricţionare”) față de Uniunea Sovietică. Din neferice, românii nu au beneficiat de politica lui Truman, ea fiind demarată timid şi tardiv. Prea tîrziu pentru noi şi milioanele de est-europeni care am trăit sub comunism 45 de ani. Dar mai ales prea tîrziu  pentru cei peste 800.000 de români care au fost exterminaţi în anii comunismului. E înţelept să nu uităm asta. Niciodată. 

ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA 
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București 
Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082 
office@alianta-familiilor.ro
 

joi, noiembrie 16, 2017

TENTATIVE DE DREAPTA ÎNTR-O EUROPĂ DE STÎNGA

SUMARUL BLOGULUI 

Am primit și dau mai departe...  

  
ÎN FRANȚA S-A ÎNTEMEIAT 
CONSIIUL NAȚIONAL  
AL REZISTENȚEI EUROPENE*
  
13/11/2017 – 07H30 Colombey-les-deux-églises (Breizh-info.com) – Le 10 novembre 2017, l’écrivain et philosophe Renaud Camus, s’est rendu à Colombey-les-deux-églises, là où est enterré le Général de Gaulle, et y a prononcé une allocution annonçant la fondation du Conseil national de la résistance européenne. Une allocution que nous vous proposons de découvrir ci-dessous: 

L’immigration est devenue invasion, l’invasion submersion migratoire. 
La France et l’Europe sont cent fois plus colonisées, et plus gravement, qu’elles n’ont jamais colonisé elles-mêmes. La colonisation irréversible, c’est la colonisation démographique, par transfert de population. 
Certains disent qu’il n’y a pas colonisation parce qu’il n’y a pas conquête militaire. Ils se trompent. L’armée de la conquête, ce sont les délinquants petits et grands, tous ceux qui rendent la vie impossible aux Français en leur nuisant de toutes les façons imaginables, des trop fameuses incivilités jusqu’au terrorisme, qui n’en est que le prolongement. Tous les auteurs d’attentats ont fait leurs premières armes dans la délinquance de droit commun. Il n’y a d’ailleurs pas de terroristes. Il y a un occupant qui, de temps en temps, exécute quelques otages, nous, comme l’ont toujours fait tous les occupants. J’appelle occupants tous ceux qui se déclarent tels, ou s’affichent tels par leur comportement. 
Le changement de peuple, la substitution ethnique, le Grand Remplacement, sont l’événement le plus important de l’histoire de notre pays depuis qu’il existe, puisqu’avec un autre peuple l’histoire, si elle continue, ne sera plus celle de la France. La France a toujours à merveille assimilé des individus qui désiraient l’être, elle ne peut pas assimiler des peuples, et encore moins des peuples hostiles, vindicatifs, voire haineux et conquérants. Il faut une vanité sans nom, et une méconnaissance totale de ce que c’est qu’un peuple, pour imaginer qu’avec une population changée la France serait encore la France. Tous les mots sont menteurs mais le plus menteur de tous est celui de français, hélas. Il n’y a pas de djihadistes français, par exemple. S’ils sont djihadistes ils ne sont pas français. 
Croire qu’il n’y a en France que des Français est une illusion totale. Il y a des envahisseurs et des envahis, des colonisateurs et des colonisés, des occupants et des occupés. 
On ne met pas fin à une colonisation sans le départ du colon : l’Algérie en son temps nous l’a assez montré, hélas — bonne occasion pour nous de souligner, au demeurant, la différence de civilisation. 
On ne met pas fin à une occupation sans le départ de l’Occupant. Il n’est d’autre issue que la remigration. Les mêmes qui la déclarent impraticable veulent faire venir en Europe quarante millions de migrants, quand ce n’est pas deux cents millions. Ils proclament l’homme entré dans une ère de migration générale. Qu’il migre et remigre, alors. Ce qui est possible dans un sens doit bien l’être dans l’autre, avec plus de moyens et de douceur.  
L’heure n’est plus à la politique, aux élections, aux partis. 2022 est trop loin, le changement de peuple sera alors trop avancé, les remplaçants seront les arbitres de la situation, à moins qu’ils n’en soient tout à fait les maîtres. Et il n’y a, de toute façon, aucune chance de l’emporter jamais à un jeu dont l’adversaire possède toutes les cartes et dont il a fixé toutes les règles. Le pouvoir, ses banques, ses juges et ses médias veulent la substitution ethnique. Ils ne nous en protègent pas, ils l’organisent et la promeuvent. Ils ont drogué le peuple à l’accepter, par l’enseignement de l’oubli, la déculturation, la censure, la répression et les injections permanentes de haine de soi. Ils n’importent pas des travailleurs, d’autant qu’il n’y pas de travail et qu’il y en aura de moins en moins. Ils importent de futurs consommateurs, qu’ils ne se donnent même plus la peine de faire passer pour des réfugiés puisque l’immense majorité de ces migrants vient de pays où il n’y a pas la moindre guerre : orphelins, malades, jeunes gens aventureux ou conquérants, adolescents qui se sont disputés avec leurs parents ou qui ont eu maille à partir avec la police, commerçants qui ont fait de mauvaises affaires. 
Vous dites que ces futurs consommateurs n’ont pas d’argent. Détrompez-vous, demain ils auront le vôtre, car les prétendus transferts sociaux ne sont, à la vérité, pas grand chose d’autre que des transferts ethniques. L’Europe est le premier continent qui paie pour sa propre colonisation. 
Un spectre hante l’Europe et le monde. C’est le remplacisme, la tendance à tout remplacer par son double normalisé, standardisé, interchangeable : l’original par sa copie, l’authentique par son imitation, le vrai par le faux, les mères par les mères porteuses, la culture par les loisirs et le divertissement, les connaissance par les diplômes, la campagne et la ville par la banlieue universelle, l’indigène par l’allogène, l’Europe par l’Afrique, l’homme par la femme, l’homme et la femme par des robots, les peuples par d’autres peuples, l’humanité par une posthumanité hagarde, indifférenciée, standardisée, interchangeable à merci. 
De toutes les manipulations génétiques le Grand Remplacement, sorte de GPA appliqué à l’ensemble de la planète, est la pire. Le génocide par substitution, selon l’expression d’Aimé Césaire, est le crime contre l’humanité du XXI siècle. Il est d’ailleurs bien singulier que les écologistes arrêtent à l’homme leur louable souci de biodiversité. 
Le remplacisme s’estime désormais assez fort pour prendre en main directement la gestion du parc humain, sans intermédiaire. En France, Emmanuel Macron, qui en est dans le monde, avec Justin Trudeau, le représentant le plus achevé, a déjà neutralisé la microcosme, renvoyé dans leurs foyers les principaux acteurs de la vie politique française depuis trente ans, peuplé l’Assemblée de fantoches à sa solde, composé un gouvernement de rencontre, fait éclater tous les grandes partis. Il ne gouverne pas, il gère, comme il le ferait une banque ou une société anonyme. 
Il sort de la politique par l’économie, par la finance et la gestion d’entreprise. Nous voulons en sortir par l’histoire. La question de l’indépendance ou de l’asservissement d’une grande nation, de la survie ou de la disparition d’une grande civilisation, ce n’est pas de la politique, cela : c’est de l’histoire. Charles de Gaule — que nous célébrons aujourd’hui près de sa tombe, pour l’anniversaire de sa mort —, Charles de Gaulle à Londres, ce n’était pas de la politique. Jean Moulin à Lyon ce n’était pas de la politique. Jeanne d’Arc à Chinon non plus, ni Gandhi à Calcutta, ni aucun de ceux qui se sont levés pour l’indépendance de leur pays et pour la dignité de leur peuple. 
Ce dont nous avons besoin aujourd’hui ce n’est pas un nouveau parti, pas même une union des droites : le refus du totalitarisme remplaciste n’est pas moins de gauche que de droite. Ce dont nous avons besoin c’est le rassemblement de tous ceux qui opposent un grand Non à l’islamisation et à la conquête africaine. Ce qu’il faut c’est un Conseil National de la Résistance, de la résistance européenne, car toutes le nations européennes sont invitées à mener à nos côtés le combat pour le salut de notre civilisation commune, celte, slave, gréco-latine, judéo-chrétienne et libre-penseuse. 
Mon ami Karim Ouchikh, président du Siel, et moi, Renaud Camus, avons décidé de constituer précisément cela, un CNR, ou CNRE. Nous proposerons publiquement de se joindre à nous à toutes les personnalités qui nous semblent animées du même désir de sauver notre pays et nous élargirons ainsi notre comité, par cooptation. Mais tous les Français et tous les Européens qui pensent comme nous sont invités à se mettre en relation avec nous et à nous apporter leur soutien. L’objectif est de constituer une force telle qu’il soit, dans l’idéal, inutile de s’en servir. 
Cela dit, si par malheur il se trouvait que la seule alternative qui nous fût laissée soit la soumission ou la guerre, la guerre alors, cent fois. Elle n’aurait d’ailleurs rien de civil, malgré le nombre des collaborateurs et des traîtres. Elle s’inscrirait plutôt dans la grande tradition des combats pour le droit des peuples à disposer d’eux-mêmes, pour la libération du territoire et pour la décolonisation. Il faut sortir enfin de l’ère coloniale, dont nos colonisateurs nous disent tant de mal tout en nous colonisant. Il faut arrêter une bonne fois, si possible au-dessus de la Méditerranée, le balancier fou des colonisations et contre-colonisations. 
Vive la France libre. Vive la civilisation européenne. 

Renaud CAMUS
  
* Îi mulțumesc d-lui Decebal Becea pentru semnalare. Îmi cer scuze că nu am avut răgazul traducerii (poate îl va găsi altcineva), dar sîntem „țară francofonă”, nu-i așa? (R. C.)

marți, noiembrie 14, 2017

O DREAPTĂ DISCRETĂ...

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME


duminică, noiembrie 12, 2017

RIDENDO CASTIGAT MORES (LXIV)

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME


vineri, noiembrie 10, 2017

SFINTELE TAINE ALE BISERICII (III)

SUMARUL BLOGULUI 
  
  
3. TAINA ÎMPĂRTĂȘANIEI
   
Taina Euharistiei (de la gr. euharistia – „mulțumire, recunoștință”), mai cunoscută în popor sub numele de Sfînta Împărtășanie, fost rîn­duită de Hristos înaintea Pa­ti­milor Sale, la Cina cea de Taină (pe care o rememorăm an de an în Joia Mare), după săvîr­şi­rea Paştilor Le­gii celei vechi (vezi Luca 22, 17-20). Mîntuitorul a prăz­nuit atunci ultima oară Paştele Vechiului Testament şi a săvîrşit prima Sfîntă Liturghie, „a Legii celei noi”. Şi pentru ca toţi creştinii să se cuminece cu El, asemenea Apostolilor la Cina cea de Taină, le-a poruncit aces­tora şi urmaşilor lor, arhierei şi preoţi, ca în numele Său, şi cu puterea pe care le-a dat-o, să o continue şi să o actualizeze în veac: „Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea!”. Pomenirea la care cheamă Domnul nu e însă o simplă aducere-aminte protocolară sau sentimentală, ci o actualizare, o reînviere de ordin duhovnicesc. Duhul celui unit astfel cu Hristos învaţă să mulţumească lui Dumnezeu cînd i se dă, dar şi cînd are el însuşi prilejul să dea, ba chiar să se dea pe sine, după pilda Mîntuitorului. Adevăratul creştin îndură cu mulţumire şi bucurie suferinţa sau chiar moartea, fiind încredinţat că toate îl duc spre Dumnezeu şi spre veşnica Împărăţie, în care vom fi cu toții una întru Hristos. 
Taina Împărtăşaniei se săvîrşeşte în sfîntul lăcaş, la dum­nezeiasca Liturghie. Credincioşii pri­mesc în „pîinea” şi „vinul” Euharistiei însuşi Trupul şi însuși Sîn­gele lui Hristos. Sfînta Împărtăşanie lucrează tai­nic şi minunat în fiinţa credinciosului, iar roadele ei sînt unirea reală şi deplină cu Hris­tos (nu numai cu Duhul Lui, ca la Botez şi Mirun­gere, ci şi cu Trupul şi Sîngele Lui), sporirea harului dumnezeiesc în noi, slăbirea înclinărilor rele, cură­ţirea de păcate şi moştenirea vieţii veşnice. 
Creştinul trebuie să se împărtăşească de patru ori pe an (în cele 4 posturi mari), sau măcar o singură dată (la capătul Sfîntului şi Marelui Post al Paştilor), pre­gă­tindu-se pen­tru aceasta prin pocăinţă şi mărturisirea păcatelor (Împărtășania este strîns legată de Spovedanie, care o precede și o înlesnește). Există şi trăitori cu multă rîvnă care nu se mulţumesc cu îm­părtăşirea rară, ci simt nevoia să se împărtăşească mai des, mă­car la şase săptămîni. Duhovnicul e cel mai în măsură să îndrume frecvenţa împărtăşirii cuiva, cunoscînd desăvîrşit şi rînduielile Bisericii, şi nevoile fiilor săi duhovniceşti.
Creştinul care în urma unor păcate grele este oprit de la împărtăşanie de către duhovnic, chiar şi un număr de ani, să nu se descurajeze şi să urmeze „tratamentul” duhovnicesc recomandat de acesta pentru însănătoşirea sufletului său. 
De la Cincizecime (Pogorîrea Duhului Sfînt) s-a făcut o legătură organică între Euharistie și Trupul lui Hristos – Biserica (v. Fapte 2, 42; I Corinteni 10, 17), și pentru că Euharistia este „merinde pe calea vieții veșnice” („hrana” și „băutura” de trebuință existenței Bisericii), și pentru că ea e centru de întîlnire a comunității liturgice locale cu Biserica universală (văzută și nevăzută). Pentru că aduc o unică împreună-mulțumire, frîng ritual o unică pîine și beau ritual dintr-un unic potir, creștinii dreptcredincioși constituie o singură Biserică – realitate mistică pretutindeni prezentă și etern biruitoare. 
În fine, există un raport esențial și inseparabil între Euharistie și „Tainele de inițiere” (Botezul, Mirungerea, Preoția), care, după tradiția răsăriteană, se săvîrșesc împreună în cadrul Sfintei Liturghii, temeluind unitatea Bisericii și purtînd spre „ziua neînserată a Împărăției”, în care Iisus Hristos, Dumnezeul cel Viu și Întrupat, va trăi plenar în toți și în fiecare. (Va urma)
  
Răzvan CODRESCU

Mai puteți citi pe acest blog:

miercuri, noiembrie 08, 2017

FILE DE ACATIST: ARHANGHELUL GAVRIIL

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME

BUCURIE ÎNTRU MULȚI ANI
TUTUROR CELOR CE POARTĂ
NUME DE ARHANGHELI!

 
La începutul anilor 2000, la repetatele îndemnuri ale regretatei Gabriela Moldoveanu (mai tîrziu Maica Hristofora)*, m-am încumetat să alcătuiesc două Acatiste (care erau de lipsă, pe lîngă cel al Sfîntului Arhanghel Mihail, tradus din rusește: cf. Acatiste, tipărite cu binecuvîntarea Preasfințitului Dr. Laurențiu Streza, Episcop al Caransebeșului, Editura Christiana/ Sfînta Mănăstire Nera, București, 1999, pp. 87-99; ediția a V-a: 2006): cel al Sfîntului Arhanghel Rafail (publicat mai întîi în cartea mea Teologia sexelor și Taina Nunții. O introducere ortodoxă în antropologia conjugală, din 2002, apoi în volumul „Biserica de acasă”. Rugăciuni și rînduieli pentru căsătorie și binele familiei, din 2003, reed. 2004 și 2006), ocrotitor, între altele, al nunții și al dragostei conjugale, și cel al Sfîntului Arhanghel Gavriil (publicat mai întîi în Punc­te cardinale, anul XIII, nr. 11/155, noiembrie 2003, pp. 8-9), marele vestitor ceresc. Ambele alcătuiri au fost incluse mai apoi, cu minime modificări, în edițiile a IV-a (2004) și a V-a (2006) ale volumului de Acatiste menționat mai sus (pp. 100-124) şi în micul volum Acatistele Sfinţilor Arhan­gheli Mihail, Gavriil, Rafail și al Sfîntului Înger Păzitor (pp. 41-89), din 2004 (reed. 2006), iar mai în urmă în cartea mea O introducere în creștinism, dn 2016 (pp. 416-436). Îl reproduc aici, de marele praznic din acest an al Sfinților Arhangheli, pe cel închinat Sfîntului Arhanghel Gavriil, în forma ultimei apariții (2016)**. Poate că Dumnezeu mă va învrednici să alcătuiesc cîndva și un nou acatist românesc al Sfîntului Arhanghel Mihail***. 
Fie ca Soborul Puterilor Cerești celor fără de trup să ne ocrotească în toată vremea și să ducă dinaintea lui Dumnezeu lamura rugăciunilor noastre. (R. C.)

   
ACATISTUL SFÎNTULUI ARHANGHEL GAVRIIL 

(26 martie şi 13 iulie: Soborul Sfîntului Arhanghel Gavriil; 8 noiembrie: Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor Puterilor Cereşti celor fără de trup)

După obişnuitul început, se zice:

Condacul 1

Ca pe un crainic mare al voii Celui Preaînalt şi ca pe o călăuză binecuvîntată a nea­­mului omenesc spre Hristos, Domnul vieţii şi al învierii, cinstimu-te, Sfinte Voie­voa­de Gavriil, şi închinămu-ne credincioşiei tale ca unei icoane cereşti a slujirii celei fără de preget, strigîndu-ţi ţie cu glasul evlaviei dreptmăritoare: 
Bucură-te, Gavriile, mare binevestitor! 

Icosul 1
   
Cu cei şapte sfinţi îngeri care văd faţa lui Dumnezeu şi duc rugăciunile drepţilor dinaintea Tronului ceresc tu întru mare cinste te numeri şi fără de istov te osteneşti să ne aduci nouă, celor în trup vieţuitori, veştile rînduielilor şi milelor de sus, temeluind nă­dejdea mîn­tuirii după care toată firea suspină, drept care şi noi, cunoscînd prin tine pu­terea lui Dumnezeu, ca de un foc al credinţei ne aprindem de îngereasca ta lu­mină şi cu grai cucernic te agrăim, zicînd: 
Bucură-te, cel ce-n faţa Domnului cu cinste şezi, 
Bucură-te, proslăvire care nu te-mpuţinezi, 
Bucură-te, glas de taină al oştirilor de sus, 
Bucură-te, că prin tine s-a vestit Hristos Iisus, 
Bucură-te, că Fecioarei dinainte i-ai stătut, 
Bucură-te, logofătul Celui fără de-nceput,  
Bucură-te, Gavriile, mare binevestitor!

Condacul 2
   
Înaintea celor văzute şi cu trup dăruite, a fost voia lui Dumnezeu să le aducă în fiinţă pe cele nevăzute şi slobode de trup, ca pe o oştire slujitoare, să vegheze cerurile şi pămîntul, smerite Sfatului de Taină al Sfintei Treimi, Căreia şi noi ne închi­năm şi-I adu­cem slavă în tot ceasul, după pilda îngereştilor cete, întru cuminecarea duhului cîntînd: Aliluia!
 
Icosul 2
  
Iar îngerului care s-a trufit, voind să troneze pe norii cerului şi asemenea lui Dum­nezeu să împărăţească, osîndă i s-a făcut răzvrătirea lui şi-n beznele adîncului a fost a­lun­gat. Şi tu martor eşti, Gavriile Voievoade, al dreptăţii ce s-a făcut în cer, prin sabia de foc a lui Mihail, cu care dimpreună eşti cinstit. De aceea şi noi, rîvnitori a urma ţie şi îngerescului Sobor, rugămu-te să ne fii întru toate luminător şi să porţi la Domnul rugă­ciunile celor ce cu inimă curată îţi grăiesc ţie unele ca acestea: 
Bucură-te, puritate niciodată întinată, 
Bucură-te, măreţie ce-n smerenie se-arată, 
Bucură-te, că prin tine mîntuirea s-a vestit, 
Bucură-te, cel de turma credincioşilor cinstit, 
Bucură-te, Voievoade al Soborului ceresc, 
Bucură-te, aripi repezi, care nu mai prididesc, 
Bucură-te, Gavriile, mare binevestitor! 
  
Condacul 3
 
Doamne, Cel ce ai pus pe cele văzute în paza celor nevăzute şi ne-ai luminat no­uă, celor căzuţi în păcat, calea izbăvirii, din vechime şi pînă la plinirea Legii în har şi în adevăr, şi care pînă la sfîrşitul veacurilor ne-ai trimis nouă Mîngîietor, înfiindu-ne milei Tale celei bogate, primeşte prinosul rugăciunilor noastre şi de măsura cea înge­reas­că în­vredniceşte-ne pe noi, cei ce glas înălţăm către Tine, zicînd: Aliluia!

Icosul 3
  
Lui Daniil proorocul vedenie i s-a arătat despre sfîrşitul veacurilor şi glas de sus a poruncit lui Gavriil, Arhanghelul tălmăcitor al tainelor dumnezeieşti, să-i tîlcuiască vede­nia, spre veşnică pomenire. Iar acela, cu chip de om înfăţişîndu-se, semnele i le-a des­lu­şit, zicînd: „Ia aminte, fiul omului!”. Dinaintea aceluia şi noi ne cutremurăm, ca Daniil odinioară, şi cinstire îi aducem ca unui sol ceresc, grăind către dînsul, într-un duh şi cu un glas: 
Bucură-te, strălucire care nu mai înserezi, 
Bucură-te, pîrgă nouă a edenicei amiezi, 
Bucură-te, cel prin care Daniil văzu departe, 
Bucură-te, că prin tine harul Duhului se-mparte, 
Bucură-te, că vestit-ai calea prin Ioan deschisă, 
Bucură-te, că slujit-ai Evanghelia promisă, 
Bucură-te, Gavriile, mare binevestitor!

Condacul 4
 
Unul şi acelaşi a descoperit Sfintei Ana că va naşte la bătrîneţele ei. Unul şi ace­laşi a hrănit-o în Templu pe Fecioara cea între toate aleasă. Unul şi acelaşi l-a încredinţat pe Zaharia că Elisabeta va naşte pe Ioan, Înainte-mergătorul, care Îngerul Pustiei se va numi. Unul şi acelaşi a binevestit Ma­riei, zicînd: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvîntată eşti tu între femei… Duhul Sfînt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va um­bri… Vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema”. Iar noi acestea ştiindu-le şi cu cre­dinţă mărturisindu-le, pe Dum­nezeu Îl preamărim pentru toate, strigînd: Aliluia!

Icosul 4
  
Şi auzind Fecioara cuvîntul îngerului Gavriil, şi crezînd nesmintit că la Dumne­zeu toate sînt cu putinţă, s-a smerit voii celei de sus, încuviinţîndu-se zămislirii fără de sămînţă şi naşterii fără de stricăciune, prin care ne-a venit mîntuirea cea dintru început făgăduită. Iar noi, căutînd a urma în credinţă celei ce a zis: „Fie mie după cuvîntul tău!”, laolaltă lui Dumnezeu ne plecăm şi binevestitorului Său îi grăim, iarăşi şi iarăşi:  
Bucură-te, bucuria minunatelor pliniri, 
Bucură-te, caier tainic al cucernicei iubiri, 
Bucură-te, care noaptea o prefaci în zori de lume, 
Bucură-te, care-ntîiul I-ai spus Domnului pe nume, 
Bucură-te, că primită fuse-a cerului solie, 
Bucură-te că Maria zise preasmerită: „Fie!”, 
Bucură-te, Gavriile, mare binevestitor!

Condacul 5
 
Preamărit eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, Cel ce pentru mîntuirea noas­tră Te-ai întrupat de la Duhul Sfînt şi din Maria Fecioara şi Te-ai făcut om. Şi ai în­durat pentru noi patimă, răstignire şi moarte, iar a treia zi ai înviat din morţi, făcîndu-te temei şi arvună dumnezeiască a învierii celei de obşte. De aceea noi, necurmat, dimpre­u­nă cu îngerii şi cu sfinţii din ceruri, slavă Îţi înălţăm şi zicem: Aliluia!

Icosul 5
 
După cuvîntul Arhanghelului, Fecioara a zămislit de la Duhul Sfînt şi a născut pe Mîntuitorul şi Lumina lumii, pe Hristos, Răsăritul cel de Sus, întru Care iubirea şi pute­rea Sfintei Treimi ni s-au arătat nouă întregi, în veac şi în vecii vecilor. Iară noi, pe Dum­nezeu cel în Treime slăvindu-L, nici pe minunat crainicul Său nu-l uităm, ci cu cinste îl pomenim, grăindu-i întru dreptate: 
Bucură-te, crăinicia Răsăritului cel mare, 
Bucură-te, îngereasca voii voilor strigare, 
Bucură-te, că prin tine harul Domnului se-arată, 
Bucură-te, vrednicie cu nimic asemănată, 
Bucură-te, fulger tainic între ceruri şi pămînt, 
Bucură-te, părtăşia plinătăţii-ntru Cuvînt,  
Bucură-te, Gavriile, mare binevestitor!

Condacul 6
  
Ferice de cei ce în trup fiind, viaţă îngerească duc! Că Dumnezeu, în purtarea Lui de grijă, trimite pe îngerii Săi să ne ocrotească şi să ne pilduiască întru curăţie şi cre­din­cioşie, ca să ne învrednicim noi, lucrîndu-ne desăvîrşirea, de împărăţia cea mai dinainte pregătită nouă, unde înşine vom fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer, şi chiar mai presus de îngeri chemaţi. Deci Ziditorului văzutelor şi nevăzutelor să-I aducem prinos fără de pri­hană inimile noastre şi cu rost de sfinţenie să zicem: Aliluia!

Icosul 6
 
Cel ce pe Fecioară mai dinainte o vestise de naşterea lui Hristos, fericind-o ca pe o lamură a lumii, ce mai presus de îngeri s-a ridicat, acelaşi a strigat celei pline de dar: „Preacurată Fecioară, bucură-te, şi iarăşi zic: bucură-te, căci Fiul tău a înviat a treia zi din mormînt. Luminează-te, luminează-te, Noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit. Saltă, saltă de-acum şi te bucură, Sioane, iar tu, Preasfîntă Născătoare de Dum­nezeu, veseleşte-te întru învierea Celui născut al tău!”. Acestuia, care bucuria cea mare a vestit-o oarecînd, să-i strigăm şi noi, cu aceeaşi bucurie: 
Bucură-te, că strigat-ai celei doldora de dar, 
Bucură-te, îndulcitorul feciorescului amar, 
Bucură-te, mîngîierea Născătoarei de Hristos, 
Bucură-te, purtătorul îngerescului prinos, 
Bucură-te, cu întregul nevăzutelor alai, 
Bucură-te, care-n ceruri întreită slavă dai, 
Bucură-te, Gavriile, mare binevestitor!

Condacul 7
 
O, minunat alai îngeresc, care-n ceruri aduci neîncetat întreită slăvire, zicînd: „Sfînt, Sfînt, Sfînt este Domnul Savaot. Pline-s cerul şi pămîntul de mărirea Sa!”, iar asu­pra lumii, porunca lui Dumnezeu plinind-o, în chip tainic veghezi şi de toată dreptatea te bucuri, fii pururea însoţitor plin de bunătate al neamului nostru şi tot sufletul creştinesc luminează-l pe calea rugăciunii, a dragostei şi a osîrdiei slujitoare, ca una să fim cu toţii în­tru Hristos şi răpiţi în bucuria Duhului să zicem: Aliluia!

Icosul 7
 
Sfîntului Arhanghel Gavriil, cu Mihail întîistătător al Soborului Puterilor Cereşti celor fără de trup, cuvine-se să-i aducem cinstire şi să urmăm dreptăţii lui, asemenea pă­rinţilor noştri, pe care din neam în neam i-a călăuzit, de la patriarhi şi prooroci pînă la Mai­ca Domnului şi de la apostoli pînă la sfinţii cei mai aproape de noi. De aceea, să nu prididim a ne ruga în tot locul şi în toată vremea, iar acum mai cu înflăcărare să glăsuim către el:  
Bucură-te, a îngerimii frunte binecuvîntată, 
Bucură-te, duh ce-n chipul omenimii se arată, 
Bucură-te, care-adus-ai Născătoarei imn din cer, 
Bucură-te, că şi sfinţii ajutorul tău îl cer, 
Bucură-te, că din piatră bun izvor ai izvodit, 
Bucură-te, dărnicia creştinescului zenit, 
Bucură-te, Gavriile, mare binevestitor!

Condacul 8
 
Rugăciunile noastre primindu-le, Sfinte Voievoade Gavriil, ca pe o umilă ofran­dă poartă-le dinaintea Dumnezeului celui viu şi adaugă-le lor puterea ta mijlocitoare, că noi la tine nădăjduim şi la tot ajutorul îngeresc pe care Dumnezeu l-a rînduit oamenilor, după bunătatea şi înţelepciunea Lui. În genunchi cerşind îndurare pentru puţinătatea şi ne­­putinţele noastre, dumnezeieştii Pronii ne încredinţăm întregi, cu sufletele şi cu trupu­ri­le deopotrivă, şi, laolaltă cu cetele cereşti, Dumnezeului Oştirilor celor de sus îndelung Îi cîntăm: Aliluia!

Icosul 8
 
Preafericit eşti tu, Gavriile, slujitorule al Dreptăţii şi Milei prisositoare, care faci cunoscute oamenilor hotărîrile voinţei dumnezeieşti şi stai pururea gata, cu tot Soborul cel întraripat, să plineşti po­run­cile Celui Vechi de Zile! Pentru aceasta, creştinii te cin­stesc şi te laudă, şi binenădăjduiesc în sprijinul tău, iar noi, nevrednicii, în ceasul aces­ta numele tău cel plin de putere îl chemăm, strigîndu-ţi din tot sufletul şi din tot cugetul nostru unele ca acestea: 
Bucură-te, ducătorul rugăciunilor la cer, 
Bucură-te, încredinţare despre cele ce nu pier, 
Bucură-te, că cetit-ai în vedenii de profet,   
Bucură-te, strălumină pogorîtă-n Nazaret, 
Bucură-te, că lui Iosif desluşire i-ai adus, 
Bucură-te, că Maria zămislit-a pe Iisus, 
Bucură-te, Gavriile, mare binevestitor!

Condacul 9
 
Hristos, Domnul şi Mîntuitorul nostru, în fel şi chip a fost vestit oamenilor încă din vechime, prin îngeri şi prooroci. Iar Gavriil, îngerescul Voievod, fruntea vestitorilor a fost, şi pavăză cerească Fecioarei din Nazaret, şi strajă dumnezeiescului Mire. Şi toate întocmai au fost precum le-a grăit, la vremea de Dumnezeu hărăzită, ca să se întărească credinţa cea rîvnitoare şi nădejdea celor ce au strigat şi strigă: Aliluia!

Icosul 9
 
Întru totul vrednic de laudă eşti, Sfinte Voievoade Gavriil, că ţie ţi-au fost în­cre­dinţate mai înainte tainele Sfatului dumnezeiesc şi crainic ales ai fost dintre miriade de îngeri, dîră de lumină făcînd între cer şi pămînt, ca şi prin aceasta să se preamărească Tre­i­mea cea Sfîntă şi de grijă purtătoare, căci slava Stăpînului şi în rîvna slugii strălu­ceşte. Drept care şi noi, cu înfiorată cucernicie, cuvinte precum acestea din darul Cuvîn­tului îţi grăim: 
Bucură-te, maiestatea cerului înflăcărată, 
Bucură-te, care-n slavă precum vulturul dai roată, 
Bucură-te, strălucire care soarele-l întreci, 
Bucură-te, destăinarea tăinuitelor poteci, 
Bucură-te, ascultare fără preget şi clintire, 
Bucură-te, că prieten eşti al veşnicului Mire, 
Bucură-te, Gavriile, mare binevestitor!

Condacul 10
 
O, Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule, Făcătorul tuturor celor văzute şi nevăzute, Cel ce veşniceşti între oştiri fără de număr şi după Care toate se cer, de la răsărit pînă la apus şi de pe pămînt pînă în tării, că Tu eşti viaţa şi rostul şi plinătatea lor, dă-ne şi nouă duh sîrguitor şi limbi ca de foc, să preamărim acum şi pururea numele Tău cel sfînt, şi rînduielile Tale fără greş să le păzim, şi cu îngerii să-ţi cîntăm înmiit: Aliluia!

Icosul 10
 
Ce fericire şi cinste poate fi mai mare decît aceea de a contempla fără de vreme slava cea neapropiată a Sfintei Treimi şi de a sluji Voinţei dumnezeieşti celei una şi atoa­te­orînduitoare, din care cele de sus şi cele de jos îşi au fiinţa lor? În fericirea şi în cinstea aceasta aflîndu-te, Gavriile Voievoade, cum nu te-am ferici şi nu te-am cinsti noi, cei ce ne ostenim în trup spre împărăţia cea fără de sfîrşit a lui Dumnezeu şi nădăjduim la tine cu nădejde mare, ca să ne fii nouă tainic sprijinitor pe calea cea strîmtă a mîntuirii? Drept care iară şi iară cuvios îţi grăim: 
Bucură-te, sîrguinţă de cînd lumea lucrătoare, 
Bucură-te, că iubirea din adîncuri te dogoare, 
Bucură-te, mărturia hotărîtelor soroace, 
Bucură-te, că prin tine voia Domnului se face, 
Bucură-te, că Treimea o contempli îndeaproape, 
Bucură-te, bucurie care nu ne mai încape, 
Bucură-te, Gavriile, mare binevestitor!

Condacul 11
 
Dumnezeu cel Unul şi Întreit, cu înţelepciunea Lui cea neajunsă, oştire slujitoare a rînduit în cer, miriade de miriade, şi toate cele văzute prin cele nevăzute tainic se păzesc. Cutremură-te, omule, şi măsură îngerească agoniseşte-ţi ţie, că Dumnezeu, în bunătatea Sa fără de seamăn şi în nemărginita Lui dărnicie, la desăvîrşirea făpturii dintru început te-a chemat, ca înger nefiind, cu îngerii să te întreci, întru smerită ascultare, şi cu ei lao­lal­tă să cînţi Celui de trei ori Sfînt: Aliluia!

Icosul 11
 
Aducînd noi mulţămită şi slavă Celui ce îngerii Şi-i trimite din înalt, pe tine, trimisule fără de trup care în chip de om te-ai arătat odinioară, ca un de mai înainte crai­nic al lui Hristos, vestind celor aleşi mîntuirea ce avea să vie şi păzindu-i pe ei de toată urgia potrivnicului, cu bucurie te cinstim, putere sfîntă şi sfinţitoare, şi-i fericim pe cei la­­o­laltă cu tine, iar gurile noastre se umplu de lauda ta, zicînd: 
Bucură-te, care-n ceruri întreită-nalţi cîntare, 
Bucură-te, a celor sfinte strajă mărturisitoare, 
Bucură-te, cel ce-n cinste eşti cu Mihail de-o seamă, 
Bucură-te, leac angelic de-ndoială şi de teamă, 
Bucură-te, care-n nume porţi a cerului tărie, 
Bucură-te, bogoslovul veacului ce va să vie, 
Bucură-te, Gavriile, mare binevestitor!

Condacul 12
 
Neînserată este slava şi fără de margini mila Domnului şi Dumnezeului nostru, iu­birea Lui peste toţi şi peste toate ca un cort se întinde, iar căile cele ascunse ale lucrării Lui – ce minte îngerească sau omenească poate în de tot să le cuprindă? De cine ne vom teme, dară, cînd cu noi este Dumnezeu? Ascultaţi, neamuri, şi preamăriţi Preasfînta Trei­me cea de-o-fiinţă şi nedespărţită, pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfînt, cu fără de numă­rul oştirilor celor de sus laolaltă cîntînd: Aliluia!

Icosul 12
 
În minunata şi înfricoşata vedenie a celor de pe urmă, la ruperea celei de-a şaptea peceţi, văzut-a Sfîntul Ioan Bogoslovul pe cei şapte îngeri care stau dinaintea Celui Preaînalt şi care au să sufle pe rînd în trîmbiţele Dreptăţii, vestind plinirea celor ce tre­buie să fie. Deci şi noi, nevrednicii, înfricoşîndu-ne pînă mai este vreme şi pocăindu-ne de atîta întuneric de păcate, celui desăvîrşit întru slujire, glas înălţînd, să-i cîntăm cu înmulţită nădejde: 
Bucură-te, proslăvire a treimicului Sfat, 
Bucură-te, al voii sfinte mesager întraripat, 
Bucură-te, ajutorul celor ce spre ceruri strigă, 
Bucură-te, că-ntre îngeri şi-ntre oameni eşti verigă, 
Bucură-te, înfricoşata beznelor de jos certare, 
Bucură-te, că măsură eşti a rîvnei slujitoare, 
Bucură-te, Gavriile, mare binevestitor!

Condacul 13
 
O, Gavriile, Arhanghel al luminii line, care celor de demult le-ai desluşit calea şi le-ai vestit soroacele, care neîncetat veghezi peste faţa pămîntului prin dumnezeiască rîn­du­ială, care la sfîrşitul veacurilor cu Dreptul Judecător vei fi la înnoirea lumii, cercetea­ză-ne şi pe noi, nevrednicii veacului acestuia, şi păzeşte-ne de vrăjmaşii noştri văzuţi şi ne­văzuţi, de tagma lui Irod şi de tagma Satanei, ca să nu ne smintim şi să nu ne pierdem, ci să dobîndim şi noi cetăţenia Ierusalimului ceresc, unde laolaltă cu îngerii şi cu sfinţii să veşnicim cîntînd: Aliluia!

Condacul acesta se repetă de trei ori, după care se zic iarăşi Icosul 1 („Cu cei şapte sfinţi îngeri…”) şi Condacul 1 („Ca pe un crainic mare …”), apoi rugăciunea:
 
Rugăciune către Sfîntul Arhanghel Gavriil

O, Sfinte Arhanghele Gavriil, care cu numele şi cu fapta mărturiseşti puterea Ce­lui Preaînalt, către puţinătatea omenească apleacă-te cu îngăduinţă, şi veghează-ne în cea­sul rugăciunii noastre, şi călăuzeşte-ne spre împlinirea a toată dreptatea, cu mulţimea ha­ru­rilor anume încredinţate ţie, că noi în puternicul tău ajutor cutezăm a nădăjdui şi ascul­tătoarei tale slujiri următori năzuim a ne face.  
Tu pe oameni cercetîndu-i din neam în neam, cu bunele şi cu relele noastre ne ştii; de aceea te rugăm să fii răbdător cu nedesăvîrşirile noastre, sprijinindu-ne ca de rele să ne lepădăm, iar întru cele bune să sporim, căci de îndreptarea omului scris este că şi îngerii se bucură. Deci pricină de bucurie înlesneşte-ne să fim Puterilor Cereşti celor fără de trup, peste care Dumnezeu fruntaş te-a rînduit, Voievod între Voievozii cei de sus. 
Rugăciunile noastre du-le la Dumnezeu şi de vestirea ta mîntuitoare nu ne lipsi pe noi, Binevestitorule, ca pe unii ce nădăjduim cu rîvna duhului să biruim neputinţele cele trupeşti şi îngerilor asemănători să ne facem, ca dimpreună cu oştirile cereşti şi cu cetele drepţilor, spre împărăţia luminii celei neînserate cătînd, să aducem mulţămită, laudă şi închinăciune Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, Treimea cea de-o-fiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

* Gabriela Moldoveanu (1943-2013), călugărită în 2010 sub numele de Hristofora, a fost înainte de 1989 redactor la Editura Eminescu, iar din 1992 consilier editorial al Asociației „Christiana” şi adevărat înger păzitor al editurii omonime, îngrijitoare a mai multor ediții din scrierile lui Daniil Sandu Tudor (culminînd cu prima ediţie integrală a Acatistelor şi cu excelenta ediţie critică a Imnului Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu) și traducătoare în românește a lui Paul Evdokimov (Femeia și mîntuirea lumii, Taina iubirii), dar și co-autoare a volumului Cînd cuvintele sînt de la Cuvîntul. Ce şi cum vorbesc creştinii între ei şi unii despre alţii (Editura Christiana, Bucureşti, 2009). Se află înmormîntată, cum i-a fost dorința, la Sfînta Mănăstire Nera din Caraș-Severin (ctitorită la inițiativa doctorului Pavel Chirilă, a cărui mînă dreaptă a fost timp de peste 20 de ani).  
** Pe cel închinat Sfîntului Arhanghel Rafail l-am postat pe blog în 2012: vezi AICI. 
*** Din cît am eu știre, există în românește – pe lîngă cel tradus din rusește și menționat mai sus – doar un Acatist comun al Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil (vezi AICI).