duminică, ianuarie 31, 2021

VLĂDICA BARTOLOMEU: 10 ANI DE LA SĂVÎRȘIRE


Veșnica și dreapta lui pomenire!


BARTOLOMEU ANANIA ÎN DOSARELE SECURITĂȚII (I)

„Anania Valeriu consideră că este un ostaș al Bisericii și unde e pus acolo se duce fără să cîrtească!” (notă informativă, 26 aprilie 1980)

2021 e anul (in)formal Bartolomeu Anania în Biserica noastră – deopotrivă an omagial (centenarul nașterii) și comemorativ (azi - 31 ianuarie - se împlinește un deceniu de la trecerea sa la Domnul).
Pe Mitropolitul Bartolomeu n-am avut ocazia să-l cunosc direct, dar mă bucur că am avut ocazia să-i ascult predicile pe cînd eram student la Cluj. În schimb, l-am (re)descoperit prin intermediul Memoriilor (pe care le-am recitit de cîteva ori) și, oarecum paradoxal, cu ajutorul dosarului de Securitate. Poate suna intrigant, dar pentru mine a fost o adevărată „epifanie documentară” cercetarea dosarului Mitropolitului Bartolomeu, asta pentru că în puține cazuri am întîlnit o astfel de „sinonimie” între memorialistică (ce spune autorul despre sine) și dosarele CNSAS (ce spune Securitatea despre autor).
Legat de documentele Securității, deși spațiu-i limitat, merită să fac cîteva precizări „metodologice”. Întîi de toate, aceste documente nu transpun/transcriu realitatea așa cum a fost, și cu atît mai puțin așa cum am vrea noi să fi fost. Nici pe departe. Documentele Securității trebuie înțelese ca reprezentări ideologice ale realității, respectiv grila prin care poliția politică comunistă a înțeles sau a vrut să înțeleagă realitatea. Dosarele au fost create în funcție de interesele operative, respectiv prezumția Securității că „obiectivul” desfășura activitate contrarevoluționară - și în logica asta erau construite/redactate notele și rapoartele informative. Securitatea era prea puțin interesată să afle adevărul despre cel urmărit, cît mai ales să găsească și cele mai mici motive pentru a-l incrimina. Iar cînd acestea lipseau, Securitatea nu avea scrupule să interpreteze ideologic realitatea, tocmai pentru a justifica reprimarea celui urmărit.
Să nu mă lungesc. Astăzi aș vrea să vorbesc despre „refuzul” lui Bartolomeu Anania de a deveni episcop. M-a intrigat subiectul ăsta, mai ales că apare recurent în dosarul său (deopotrivă în anii '50, '60, '70 și '80). Menționez că e vorba de dosarul de urmărire informativă, respectiv ce spuneau ceilalți – informatorii și ofițerii – despre Bartolomeu Anania.
Primele refuzuri se petrec la începutul anilor '50, cînd Bartolomeu Anania era unul dintre apropiații Patriarhului Iustinian, ocupînd diferite funcții în administrația bisericească (intendent patriarhal, decan al Institutului Teologic de la Curtea de Argeș, director al Bibliotecii Sf. Sinod):
„Patriarhul a hotărît ca, în cazul cînd episcopul Antim Nica va fi ales la Oradea, atunci în locul său va fi numit Anania. Băbuș susține că acest lucru l-a aflat de la Anania, care a fost chemat nu demult de patriarh cu scopul să-l facă atent să se pregătească.
Anania spune că este foarte zbuciumat fiindcă el nu vrea să primească această însărcinare, sub pretextul că vrea să-și termine întîi studiile. El ar fi bucuros dacă patriarhul l-ar trimite undeva în străinătate, la Constantinopol, Ierusalim, Antiohia ca atașat bisericesc, fiindcă ar avea posibilitatea mai dezvoltată de studii și de contact cu cartea” (notă informativă, 1951).
„La 4 Octombrie 1951, Anania, întrebat de un profesor de ce nu cere să-l facă arhiereu sau măcar arhimandrit, Anania a răspuns că i s-a propus de mai multe ori aceasta de către Patriarh, dar el vrea să rămînă simplu diacon, pentru că n-a renunțat deloc la gîndul de a-și continua studiile de medicină, pentru a se face medic, «după ce vor trece vremurile actuale»” (Raport informativ – octombrie 1951).
Un al doilea moment e contextul atît de controversat al plecării în America din 1965 (într-un articol/postare ulterioară o să încerc să lămuresc acest aspect). Înainte de plecare, Securitatea îl interoghează pe Bartolomeu Anania în legătură cu intențiile sale, iar acesta declară explicit:
„I-am declarat patriarhului că, așa cum afirmasem și mai înainte, nu doresc și nu accept perspectiva unui episcopat în America – și nu în altă parte – și că aș vrea ca părintele Moraru să știe limpede acest lucru, pentru a nu continua niște demersuri inutile. Față de această declarație, patriarhul nu a manifestat nici un fel de poziție, nici pro, nici contra. Mi-a spus numai că va da ordin să mi se trimită dosarul cauzei, pentru ca eu să depun referat scris” (Raport informativ, 27 mai 1965).
Un alt episod a fost în 1976, după revenirea din America, revenire impusă de Securitate pentru că Bartolomeu Anania refuzase să facă jocurile propagandei ceaușiste peste Ocean. Atunci, în 1976, a fost, poate, momentul cel mai prielnic în care Bartolomeu Anania putea deveni ierarh, Patriarhul Justinian stăruind să-l aibă „toiag la bătrîneți”. Și atunci, pentru a preveni această decizie, intră în scenă departamentul Cultelor și Securitatea:
„Departamentul cultelor a recomandat membrilor Sinodului BOR de a se opune propunerii patriarhului de a-l promova pe Anania în funcția de episcop vicar și să-i ceară patriarhului retragerea misiunii pe care Anania a avut-o în America. Hotărîrea Sinodului fiind luată, Anania Valeriu a fost reținut în țară unde se afla pentru o întrunire colegială. A fost numit în funcția de director al Institutului biblic” (Plan măsuri, 19 noiembrie 1976).
Față de această situație tensionată, Bartolomeu Anania îi spune prietenului Grigore Băbuș:
„Nu am cerut și nici nu cer să devin episcop” (fragment dintr-o notă informativă despre părintele Grigore Băbuș, noiembrie 1976).
O reacție din mediul bisericesc la această problemă regăsim într-o notă informativă care redă poziția lui Popescu-Vâlcea, secretarul comisiei de pictură bisericească: „Despre cazul Anania: Anania are un singur defect și anume că este prea deștept și cu prea multă personalitate și din acest motiv este incomod pentru ceilalți ierarhi care îi barează drumul” (notă informativă, 3 martie 1977).
O ultimă discuție pe această temă – a „chemării în episcopat” – are loc în 1981, pe timpul Patriarhului Iustin:
„De asemenea, [Patriarhul Iustin - n. n.] l-a încredințat pe Anania de intențiile sale de a-l promova în ierarhia superioară bisericească, fie ca episcop la Rm. Vîlcea, fie ca mitropolit la Sibiu. Anania a răspuns că pe el un asemenea lucru nu l-a preocupat niciodată direct. Principalul său scop a fost și rămîne acela de a se realiza ca scriitor. Totuși, a mulțumit pentru propunere și nu a refuzat-o, că chiar a declarat că se va supune oricînd unei asemenea hotărîri, dacă aceasta se va lua de către autoritățile bisericești” (notă informativă din ianuarie 1981).
Închei această „evocare documentară” cu un fragment dintr-o notă informativă din anii '80, care redă un „topos” al modului în care Bartolomeu Anania s-a raportat la slujirea sa în Biserică (într-o altă formulare, îl regăsim în ultimul fragment al memoriilor sale, dedicat alegerii ca arhiepiscop la Cluj – „Am înțeles că Biserica își recheamă sub drapel pe bătrînul oștean. Și m-am supus”):
„Anania Valeriu consideră că este un ostaș al Bisericii și unde e pus acolo se duce fără să cîrtească!” (notă informativă, 26 aprilie 1980)..

Dragoș URSU

vineri, ianuarie 29, 2021

EVOLUȚIA STÎNGII

 SUMARUL BLOGULUI


miercuri, ianuarie 27, 2021

DE LA PĂRINTELE MARCEL RĂDUȚ SELIȘTE

AMICUS PLATO, SED...

Un frate al meu în Hristos, de ceva vreme implicat în politică și ajuns parlamentar, se supără pe mine pentru că îmi permit să-i critic public pe circarii și ipocriții aciuați prin partidul în care este membru.
Mă scoate din lista de prieteni virtuali de pe Facebook și probabil mă adaugă la „index”-ul partidului cu „dușmanii de clasă”.
Grozavă este puterea politichiei...
Chiar credea fratele meu că voi trece sub tăcere mizeriile ipocrite comise de colegii lui de partid, numai pentru că el îmi este frate în Hristos? Chiar credea fratele meu că voi ingurgita propaganda ieftină și manipulatorie la care se dedau unii dintre colegii lui de partid, în numele unor idealuri pe care le am în suflet de-o viață?
Oare așa de puțin m-a cunoscut fratele meu...?
Eu mi-am pus în pericol preoția, liniștea familiei mele, asumîndu-mi să mărturisesc ceea ce am considerat că este folositor pentru a transmite oamenilor învățătura Bisericii și pentru mîntuirea mea. Am suferit consecințe dureroase din partea administrației bisericești...
Dacă mi-am asumat să port această cruce, credea fratele meu că voi tăcea și nu voi reacționa la priveliștea tristă a compromiterii unor idealuri sfinte de către niște impostori buni de gură?
Cu mare durere sufletească trebuie să-i reamintesc fratelui meu o vorbă veche și înțeleaptă:
Amicus Plato, sed magis amica veritas!

Pr. Marcel Răduț SELIȘTE

luni, ianuarie 25, 2021

TREI OAMENI CARE MI-S FOARTE DRAGI

 SUMARUL BLOGULUI


sâmbătă, ianuarie 23, 2021

INTERMEZZO LIRIC: LA MILA TA

 SUMARUL BLOGULUI


miercuri, ianuarie 20, 2021

NOUA INCHIZIȚIE INTELECTUALĂ




Sînt prieteni (reali și virtuali) care își exprimă indignarea sau țin să mă „consoleze” că am fost scos abuziv de pe Wikipedia. Le mulțumesc, dar eu sînt deja hîrșit cu astfel de abuzuri de tip inchizitorial, de care am avut parte cam de cînd mă știu, și înainte, și după 1989. Las la o parte pățaniile din comunism (cînd cenzura era, se poate spune, în „firescul” lucrurilor) și amintesc doar de cîteva dintre cele din perioada postdecembristă. Nu vreau să detaliez cum a încetat colaborarea mea de mai bine de un an la România literară (numai d-l Alex Ștefănescu știe cîte a avut de îndurat din pricina mea). Cînd d-l Dan C. Mihăilescu m-a propus să fiu premiat pentru noua versiune românească a Infernului, comisia USR mai că nu l-a linșat. În drum pe la Sibiu, d-l Gabriel Liiceanu a dispus scoaterea de la vînzare a cărților mele din librăria Humanitas de acolo. Același Gabriel Liiceanu, cînd s-a făcut cutare documentar despre Noica și a aflat că eram și eu în el, s-a deplasat personal la televiziune și a făcut presiuni să fiu scos (ceea ce s-a și întîmplat). Prietenului Răzvan Bucuroiu, pe atunci director în Televiziune, nu-i venea să creadă cînd i-am relatat și a trebuit să-l sunăm pe regizorul documentarului (Radu Găină) ca să aibă confirmarea. Am rămas cu scuzele d-lui Lavric (care mă intervievase chiar la mine acasă). Mai recent, o recenzie a cărții mele de proză (Povești de ocazie) a fost scoasă în ultima clipă din paginile Luceafărului de dimineață (deși era scrisă chiar de un membru al redacției: Dan Stanca!). De aceea nici nu sînt - și n-am încercat să devin - membru al Uniunii Scriitorilor: nu țin să mă pun pe mine și nici să-i pun pe alții în situații „delicate” (prietenul Varujan Vosganian „știe de ce”). Pe Facebook nici nu mai știu de cîte ori am fost blocat și cîte postări mi-au fost șterse tacit. Chestia cu Wikipedia nu-i deci vreo noutate, ci doar încă o confirmare a faptului că trăim într-o lume toxică, abject și paranoic ideologizată (numai „coaptă” pentru noua eră a „corectitudinii politice”). Pînă la urmă, cum să fii mirat sau să te superi de un Kun Kipcsak sau alți imbecili obscuri din on-line, cînd la așa ceva se pretează chiar reprezentanți ai „elitei” noastre intelectuale?! Sînt însă lucruri pe care eu nu le mai pun demult la inimă. Iar dacă le semnalez conjunctural, e mai degrabă o formă de amuzament resemnat. Sînt deja prea bătrîn ca să-mi mai fac iluzii și să mai am vreo așteptare de la lumea de rahat în care mi-a fost dat să trăiesc (și cu care nu-i nimeni de vină că n-am fost în stare „să cad la pace”, ca să fiu vrednic să figurez măcar pe Wikipedia)
.
Răzvan CODRESCU

luni, ianuarie 18, 2021

CENZURA IDEOLOGICĂ PE WIKIPEDIA

Pe 13 ianuarie a. c., după mai bine de un deceniu, Wikipedia a șters articolul despre mine, în mod abuziv și cu motivații complet absurde, la sesizarea unui oarecare Kun Kipcsak (?!). Articolul nu eu îl pusesem acolo (nu mă pricep și n-am aflat cine a făcut-o), ci doar îl actualizasem anual, consemnînd noutățile bibliografice (pînă în 2020 inclusiv). Articolul (cu fotografia aferentă) era acesta:
Răzvan Codrescu (numele real: Adolf Marian Vasile, n. 7 mai 1959, București) este un eseist, poet și traducător român.
Date biografice
Studii:
Liceul de Filologie-Istorie Nr. 1 [„Iulia Hasdeu”] din București (bacalaureat 1978)
Facultatea de Limba și Literatura Română (specialitatea română-spaniolă) a Universității București (licență 1983, cu teza „Atitudini mesianice în poezia românească: Heliade, Eminescu, Goga, Cotruș”)
Activitatea profesională:
1983-1986: prin repartiție guvernamentală, profesor stagiar de Limba și Literatura Română la Școala Generală Nr. 1 din Zimnicea, jud. Teleorman
1985: debut publicistic („Don Quijote și Prințul Mîșkin", în Luceafărul, an XXVIII, nr. 39, p. 8)
1986-1990: profesor suplinitor (București)
1990-1999: prin concurs, profesor titular de Limba și Literatura Română la Școala Normală „Elena Cuza” din București
1991-2010: redactor, apoi redactor-șef al revistei Puncte cardinale din Sibiu
1996-2000: redactor-șef, apoi director literar al Editurii Anastasia din București
1997: debut editorial (Spiritul dreptei, Ed. Anastasia, București)
2001 (aprilie-iunie): redactor-șef al noii serii a revistei Generația Dreptei din București
2001 (pînă în prezent): redactor-șef, apoi director literar al Editurii Christiana din București
2003 (pînă în prezent): redactor, apoi redactor-șef al revistei Lumea credinței din București
2005 (pînă în prezent): redactor-șef, apoi consilier editorial al Editurii Lumea Credinței din București
2008: membru-fondator și vice-președinte al Asociației Ziariștilor și Editorilor Creștini (AZEC)
2011-2012: redactor-șef al revistei Rost
Volume originale:
Spiritul dreptei. Între tradiție și actualitate, Ed. Anastasia, București, 1997; ediție definitivă: Ed. Christiana, București, 2018
Exerciții de «reacționarism». Între «zoon politikon» și «homo religiosus», Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1999
De la Eminescu la Petre Țuțea. Pentru un model paideic al dreptei românești, Ed. Anastasia, București, 2000
În căutarea Legiunii pierdute, Ed. Vremea, București, 2001; ediția a doua, revăzută și adăugită: Ed. Christiana, București, 2012
Răsăritenele iubiri. Fals tratat de dezlumire [poezii], Ed. Christiana, București, 2002
Recurs la Ortodoxie, Ed. Christiana, București, 2002
Teologia sexelor și Taina Nunții. O introducere ortodoxă în antropologia conjugală, Ed. Christiana, București, 2002
Cartea îndreptărilor. O perspectivă creștină asupra politicului, Ed. Christiana, București, 2004
Gîlceava dracului cu lumea. Mic tratat de demonologie aplicată, Ed. Nemira, București, 2005
Rug aprins. O sută de sonete și false sonete, Ed. Christiana, București, 2008 [3]
Ghid pascal, Ed. Christiana, București, 2009
În jurul lui Eminescu, Ed. Christiana, București, 2009
Crucile pustiei. Poeme neptice, Ed. Christiana, București, 2010
Rost de doină. Cîntece fără stăpîn, Ed. Christiana, București, 2012
Sonetele lui Dionis, Ed. Timpul, Iași, 2013
Eminescu și credința, cu o prefață de Radu Preda, Ed. Lumea Credinței, București, 2013
Sic credo. Mărturisiri dialogale, cu un cuvînt înainte de Costion Nicolescu, Ed. Christiana, București, 2014
Cartea mărturisitorilor. Pentru o istorie a învrednicirii românești, Ed. Rost/Fundația Sfinții Închisorilor, București-Pitești, 2014; ediția a doua, revăzută și adăugită, Ed. Manuscris, Pitești, 2018
Erosstihuri, Ed. Christiana, București, 2016
O introducere în creștinism, Ed. Christiana, București, 2016.
Gîlceava dracului cu lumea sau de ce este dracul chiar așa de negru cum pare, Ed. Christiana, București, 2017
Acatistele Sfinților Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail, cu o predoslovie despre îngeri, Ed. Christiana, București, 2018
Tentative de dreapta în România postcomunistă, Ed. Christiana, București, 2019
Povești de ocazie sau cum m-am ispitit să devin narator, Ed. Christiana, București, 2020
Traduceri (selecție)
Sf. Ioan al Crucii, Integrala operei poetice, cu textul spaniol original și fragmente din comentariile teologice în proză, ediție îngrijită, prefață și note de Anca Crivăț, versiuni românești de Anca Crivăț și Răzvan Codrescu, Ed. Christiana, București, 2003
Dante Alighieri, Divina Comedie. Infernul, text bilingv, cu versiune românească, note, comentarii, postfață și repere bibliografice de Răzvan Codrescu, Ed. Christiana, București, 2006
Bibliografie
Teodor Baconsky, „Infernul regăsit”, în Dilema Veche, an IV, nr. 154, 19-25 ianuarie 2007, p. 18.
Eleonora Cărcăleanu, „«Dante, ca dragostea însăși» (sau despre dantologia românească a ultimelor decenii)”, în Dacia literară, an XVIII, nr. 73 (4/2007).
Claudiu Târziu, „Dialoguri în pridvor: Răzvan Codrescu”, în Formula AS, an XIX, nr. 871, mai 2009, p. 26.
Gabriela Moldoveanu, „Preoția împărătească a poetului”, în vol. Cînd cuvintele sînt de la Cuvîntul, Ed. Christiana, București, 2009, pp. 89-105.
Elena Dulgheru, „Răzvan Codrescu: misteriile medievale ale «Poemelor neptice»”, în Tabor, an VI, nr. 8, noiembrie 2010, pp. 60-62.
Marius Vasileanu, „Poetul bolnav de Dumnezeu", în vol. Recurs la generozitate, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2011, pp. 119-120.
Radu Preda, „Prefață" la vol. Răzvan Codrescu, Eminescu și credința, Ed. Lumea Credinței, București, 2013, pp. 5-10.
Constantin Cubleșan, „Creștinismul eminescian [Răzvan Codrescu, „Eminescu și credința”...]”, în Dacia literară, an XXVI, nr. 5-6/2014, pp. 75-78.
Costion Nicolescu, „Cuvînt înainte" la vol. Răzvan Codrescu, Sic credo. Mărturisiri dialogale, Ed. Christiana, București, 2014, pp. 7-17.
Dan Stanca, „Interviu cu Răzvan Codrescu: «Trec anii și în România totul rămîne de făcut...»”, în Luceafărul de dimineață, nr. 11 (1065), noiembrie 2015, p. 12.
Claudiu Târziu, „Răzvan Codrescu: «Trăiesc, scriu, mă rog, îmi văd împăcat de ale mele»”, în Formula AS, nr. 1233, septembrie 2016, pp. 22-23.
Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Abrudan: „Răzvan Codrescu: «O introducere în creștinism»”, în Telegraful Român, an 165, nr. 5-8, 1 și 15 februarie 2017, p. 12.
Legături externe
Prof. Răzvan Codrescu, la Adevărul Live: „Instigarea la crimă în numele religiei nu poate să fie de la Dumnezeu”, 12 noiembrie 2014, Ciprian Chirvasiu, Adevărul
Interviu cu Răzvan Codrescu (I): „Sîntem o țară masiv descreștinată!”, 20 martie 2014, Ciprian Chirvasiu, Adevărul
Interviu cu Răzvan Codrescu (II): „Sfințenia nu se măsoară cu criterii politice, nici martirajul pentru Hristos nu se anulează prin ele!”, 21 martie 2014, Ciprian Chirvasiu, Adevărul

sâmbătă, ianuarie 16, 2021

O RECENZIE DE DAN STANCA



UN PROZATOR SURPRINZĂTOR*

Nu aş fi crezut că Răzvan Codrescu, pe care-l cunosc de mai multă vreme, ascunde în persoana lui un veritabil prozator. Surpriza ne este dată de acest volum Poveşti de ocazie, subintitulat Sau cum m-am ispitit să devin narator, titluri, după părerea mea, nu tocmai izbutite, dar nu contează, la urma urmei, care e pălăria, ci ce se află sub ea. Iar dedesubt se află lucruri foarte bune, consistente, prezentate cu o stupefiantă bucurie a scrisului. Subliniez aceasta deoarece la ora actuală majoritatea autorilor sînt blazaţi şi deci nu mai au chef să se aştearnă la scris. Explicaţii sînt multiple, nu intrăm în ele. Nu e cazul de faţă. E drept însă că povestirile au fost redactate cu peste trei decenii în urmă, pe vremea regimului Ceauşescu, pe cînd autorul era foarte tînăr. Aceasta de fapt explică în fond bucuria. Pe atunci, ştim foarte bine, a scrie era pentru scriitorul adevărat, şi nu pentru veleitar, un mod de-a-şi exprima libertatea. Prozele lui Răzvan Codrescu, cred, sînt peste ce producea pe vremea aceea un Nic Iliescu sau un Cristian Teodorescu, dar aşa a fost să fie. A venit 1990, iar autorul a migrat spre alte zări. A intuit că ficţiunea nu se va mai bucura de preţuirea dinainte. Oamenii vor fi însetaţi de factologie, de memorialistică, de tot ce a fost trăit şi nu de tot ce poate fi imaginat. Din acest motiv s-a orientat spre o publicistică vehementă, prin care a încercat să recupereze toate caracteristicile Dreptei naţionale. Unii l-au criticat pentru orientarea lui şi nu l-au văzut bine, De aceea cred că meritele sale de poet au şi fost puse în umbră. Răzvan Codrescu este un sonetist remarcabil, realizînd o poezie care tocmai prin desuetudine cîştigă nobleţe. De asemenea, el este şi un italienist de valoare, încumetîndu-se să ne ofere o nouă versiune a Divinei Comedii. A tradus şi din Ioan al Crucii şi din alţi maeştri spanioli. Cu toate acestea, sînt puţini aceia din lumea literară care-i acordă atenţie. Nu este însă nici primul, nici ultimul caz, iar el ştie lucrul acesta.
Dezamăgit, că doar fericit nu poate fi, s-a gîndit să publice ceva din prozele scrise într-o perioadă cînd nici prin cap nu ne trecea ce o să se întîmple în ţara românească. Volumul de faţă, apărut la Editura Christiana, cuprinde trei proze esenţiale, „Fenomenul Omega”, „Adio fără de sfârşit” şi „Ion Te-leagă”, toate redactate înainte de 1989, precum şi o proză post 89, „Toţi arabii se numesc Hassan”. De asemenea, în final putem citi o mărturisire emoţionantă, „Cine sunt eu?”, în care autorul explică de ce şi-a ales acest nume literar, Răzvan Codrescu, nevrând să rămînă cu cel din cartea de identitate (Adolf Marian Vasile).
Prozele sînt de toată isprava şi prin simplul fapt că nu sînt scrise în acelaşi registru. Prima, deşi are un titlu absolut neinspirat, care s-ar fi potrivit unui text SF, este o povestire de cea mai pură speţă eliadescă, ceea ce nu înseamnă că ar reprezenta un epigonism jenant. Totul se consumă într-o ambiguitate perfectă, într-un spaţiu ale cărui coordonate sînt necunoscute. Pe de altă parte, nici timpul nu mai e ce a fost. Fiecare ceas arată o cu totul altă oră. Oraşul în care au loc evenimentele este străbătut de o stradă lungă, luminoasă la un capăt şi întunecată la celălalt. Protagonistul parcurge acest drum într-o stare de anxietate din ce în ce mai pronunţată. Nu putem să decodăm un asemenea text, fiindcă orice reper ne scapă printre degete. Este o atmosferă eliadescă, dar mai sumbră, cu accente bergmaniene. Predomină un onirism la început apăsător, dar pe urmă rarefiat în clipa în care are loc o scenă de dragoste foarte convingătoare. Erosul, de altminteri, îl preocupă pe autor, dar ceea ce după 1989 a fost pretext pentru exhibarea unei sexualităţi agresive, în cazul lui Codrescu este pretext tocmai spre a desfiinţa vulgaritatea şi a vorbi despre iubire ca despre o cale către uniunea mistică. De altfel, povestirea următoare, „Adio fără de sfârşit”, amplifică senzaţia de indeterminare, dar fără a eşua în vag, ci aducînd în scenă un mister care, de la o pagină la alta, sporeşte. Ce se întîmplă cu eroina? De ce dispare? A comis adulter? Întrebări fără răspuns - şi e bine că autorul nu elucidează nimic. Pentru ca ultimul text să fie o schiţă uluitoare prin precizia detaliilor şi redarea unei atmosfere caragialeşti în timpuri ceauşiste. Ion Te-leagă nu este altul decât faimosul Ion Dincă, membru CPEx, aflat în boxa acuzaţilor în ianuarie 1990, şi care, la 79 de ani, în 2007, a trecut în lumea drepţilor ca un erou, cu onoruri militare. Incredibil! Ni-l amintim ce teroare crea în anii optzeci, umblînd prin ţară cu perechea de cătuşe şi arestîndu-i pe aceia despre care el credea că sabotează economia socialistă. Codrescu îl portretizează exact în acest spirit. Ne aducem astfel aminte de vremuri oribile şi este tot meritul literaturii că ne ajută să facem aceasta.
Dan STANCA
* Text eliminat de cenzura redacțională din paginile revistei Luceafărul de dimineață. Îi mulțumesc lui Dan Stanca pentru „tentativa” prietenească și iau act încă o dată de vigilența ideologică a establishment-ului literar. (R. C.)



joi, ianuarie 14, 2021

„ȘI EU MĂ VACCINEZ”

 SUMARUL BLOGULUI


marți, ianuarie 12, 2021

PRIMA MUTAȚIE ROMÂNEASCĂ

 SUMARUL BLOGULUI


sâmbătă, ianuarie 09, 2021

EDIȚIE ACADEMICĂ NEAGOE BASARAB

 SUMARUL BLOGULUI


(îngrijită de Dan Zamfirescu și Ileana Mihăilă, 
cu un studiu introductiv de acad. Eugen Simion)

joi, ianuarie 07, 2021

THE AMERICAN WAY OF DEATH?

 SUMARUL BLOGULUI


DINCOLO DE TRUMP & BIDEN
Imaginile din Capitoliul american nu pot fi înțelese doar drept o etapă violentă, anarhică, a unui conflict politic dintre două partide și doi oameni. Ele ilustrează, în profunzime, oricît de grotești sînt, gradul de eroziune a practicii democratice, a instituțiilor ei fundamentale, precum justiția sau presa. Dacă mai punem la socoteală jocurile politice inacceptabile ale serviciilor secrete, presiunea mediului de afaceri, partizanatul marilor concerne ale erei digitale, culminînd în transformarea unui ofertant de servicii în jucător asumat („mediul este mesajul” al lui McLuhan este reconfirmat din plin), politizarea excesivă și continuă, de la fotbal la cinema și de la educație la ecologie sau sănătate - avem o imagine a unei lumi care în mod evident și-a pierdut busola. Mai exact: căreia i s-a furat busola sau care a fost stricată prin magnetizări false. De decenii, în America, dar nu numai, ideea de progres a otrăvit sistematic totul: viață de familie, orizont de cunoaștere, raporturi de muncă, poziționări sociale în ansamblu. Modernitatea s-a supraevaluat, crezînd că poate schimba totul și pe toți: modul cum venim pe lume, genul, legăturile de iubire, culorile cerului, chiar însăși moartea. Trufia de a duce pe om spre „noi culmi de civilizație și progres” s-a tradus, deloc întîmplător, în mecanisme similare dictaturilor, dar și democrațiilor, ceea ce arată esența totalitară a oricărei construcții apăsat omenești din care Dumnezeu este fie evacuat cu violență, fie integrat cu perfidie. Să nu ne mirăm că am ajuns, de atîta civilizație și progres, la manifestări rudimentare, la exploTHE AMERICAN WAY OFzii viscerale, la asasinate în efigie și la ură. În ultimele luni, America a fost măturată de protestul celor de culoare, aprins și mai ales întreținut artificial, tolerat juridic și încurajat cultural. Acum este rîndul albilor. Asta se întîmplă cînd dreptul la diferență este adulat în detrimentul obligației la discernămînt, singurul care alimentează loialitatea autentică. În rest, partizanate, interese, contre, planuri, inginerii sociale. Pe scurt: mizerii. În ceea ce ne privește, ca europeni și români, dacă în cea mai avansată democrație a lumii a încolțit neîncrederea, tradusă inclusiv prin vandalism, atunci viitorul nostru comun este serios pus sub semnul întrebării. Ca și cum pandemia nu ar fi fost suficientă, turnura politică a anului 2020 și, iată, a celui abia început, ne dă motive întemeiate de frică. Dacă pentru molimă o să avem vaccin, pentru deriva cealaltă ne trebuie o corectură generațională, pe termen mediu și lung.
God bless the world!
Pr. Radu PREDA

vineri, ianuarie 01, 2021

ODIHNEASCĂ-SE ÎN ÎMPĂRĂȚIA CEA FĂRĂ DE ANI !

 SUMARUL BLOGULUI


Primul An Nou fără ambii mei părinți..

.


Mi-e tare dor de ei!