vineri, august 30, 2019

INTERMEZZO LIRIC: RONDELUL FIRII CĂZUTE




Cu ura stăm de mii de ori mai bine
decît vreodată cu iubirea-am stat:
acesta-i adevăru-adevărat
ce în afara raiului ne ține.

Deși între virtute și păcat
distinge mintea noastră de la sine,
cu ura stăm de mii de ori mai bine
decît vreodată cu iubirea-am stat.

Oricît pe crucea milelor divine
s-ar răstigni Cuvîntul întrupat
și-oricît de frigul morții care vine
ne-ar fi iubirea cel mai cald macat,
cu ura stăm de mii de ori mai bine!

Răzvan CODRESCU

miercuri, august 28, 2019

CE S-AR FI FĂCUT INTELECTUALII FĂRĂ BĂSESCU?


Mă bucur că prietenul meu, Theodor Paleologu, candidează la președinție. Sînt în egală măsură încîntat că eleganța sa detașată va fi dublată de patosul combativ al lui Mihail Neamțu, care a acceptat să fie purtătorul de cuvînt al campaniei și al Partidului Mișcarea Populară.
Într-o campanie ternă, cu candidați fără credințe, idei și consistență, Toader va aduce elocvența bunei educații și va susține valorile dreptei populare, inaccesibile unui PNL aflat în moarte cerebrală sau Uniunii Stîngii Regresiste.
Îl voi sprijini pe Toader atît cît pot, ca prieten și intelectual de dreapta. Sînt convins că va obține un scor bun, după cum voi explica în zilele următoare. 

Adrian PAPAHAGI


marți, august 27, 2019

CÎND TICĂLOȘIA SE ÎMPOTMOLEȘTE ÎN PROSTIE

Singurătatea trădătorului de cursă lungă?


După ce a fost timp de 2 ani cățelușul „ciumei roșii” (lingînd pe urmele lui Liviu Dragnea), Călin Popescu-Tăriceanu s-a încăpățînat să candideze la prezidențiale, ceea ce a dus la rivalitatea directă cu Viorica Dăncilă și la ruperea Coaliției. Și-a tăiat ultima cracă de sub picioare cu cea mai ieftină tentativă de șantaj (în aplauzele solitare ale lui Varujan Vosganian), dar a ajuns să plece cu coada între picioare și din Coaliție, și din fruntea Senatului, și de la guvernare, iar în cele din urmă și din cursa prezidențială (pentru care inițial jertfise totul)! Acum joacă, de pe poziția unui nimic și a unui nimeni, cartea cîrdășiei cu Victor Ponta, susținîndu-l la prezidențiale pe saltimbancul roșu Mircea Diaconu (care tinde să se creadă un fel de Volodimir Zelensky de la Dunăre, părînd însă să uite amănuntul esențial că el nu este... evreu). În paranoia lui obosită, „Moș Bășină” are iluzia că „se resetează”, deși îi atîrnă de coadă tinichelele penale (PSD-ul l-a scăpat maian; să vedem cine-l mai scapă în continuare!), face tot mai mult figură nu doar de curvă expirată, dar și de păcălici ulcerat al vieții publice, iar partidul îi scîrțîie din toate încheieturile (Ramona Mănescu refuză să lase Externele, parlamentarii ALDE sînt gata să sară prin alte corăbii, iar mulți membri sînt ostili coabitării cu Victor Ponta, care am impresia că nici nu o prea ia în serios, mustăcind ca un jucător la două capete). Să iasă dracului din politică nici prin cap nu-i trece (cum să ajungă el să-și trădeze doar nevestele, cînd și-a făcut mîna, atîția ani, pe o țară întreagă?!), deși cu cît a tîlhărit, de trei decenii încoace, ar putea să trăiască liniștit încă o viață (sigur, dacă l-ar lăsa și DNA în pace, să nu-l mai caute de tunuri și de mite). Crezul lui de viață (și de moarte), pe carre l-am enunțat deja, pare să fie: „Curvă-am fost, curvă-am rămas,/ De curvie nu mă las!”. Deocamdată este în stadiul bufniței din imagine (singura certitudine fiind de-acum aceea că nu va ajunge „cucuvea” de Cotroceni). Restul este pariu al abjecției cu sine însăși.

Răzvan CODRESCU


luni, august 26, 2019

INTERMEZZO LIRIC: VALENTIN DAN INEDIT



CE NU ȘTII DESPRE PISICA TA

Întîi c-o cheamă altfel. Ea nu ţi-a spus, aşa e?
Are mai mult de nouă iubiri și nu-s de-ajuns.
Oftează dimineaţa, dar seara, pe ascuns,
Lucește cînd se-ntinde-n oglinda ta de baie.

Sînt seri în care dînsa n-ar vrea să vii acasă
Doar ca să ţi se facă un pic mai dor de ea
Şi-apoi, cînd vii, te ceartă că ai venit cam prea
Devreme și că iarăşi eşti parcă mai frumoasă

Decît e ea cînd fuge ca un delfin în salturi
Şi n-o mai vezi. Sînt zile în care-ar vrea să vii
Mai grabnic şi de-aceea tocmește frenezii
Pe care le piteşte în trusa ta de farduri.

Ai patru scrumiere. Nu vezi că mustăceşte
Cînd uneori strîngi scrumul căzut pe canapea?
Pisica ta fumează! – deşi nu bea cafea;
Bea însă ceai de-acela... Dacă te uiţi, în ceşti e

Praf auriu în care descîntul nu mai doarme:
Pisica ta visează cai verzi şi zburători
Pe care îi aleargă din seară pînă-n zori
Doar ca să-ţi fie somnul păzit de doamne-doamne.

Să-i spunem Mau. Dar dînsa îşi spune-n chip şi-n feluri
Atunci cînd se preface că e altundeva,
Unde alintul suie ca dintr-o narghilea
În care-au ars o vreme parfumuri şi danteluri

Pe-o enciclopedie cu pagini aromate
Furată de o fată din Orient Expres.
Cînd n-are chef, se-ntinde într-un subînţeles,
Are priviri pierdute şi uneori ocheade

Aceleaşi ca pe vremea războaielor cu burii,
Dar tace și se-ncruntă dacă o-ntrebi de buri.
Mai multe sînt de nouă ocoluri date gurii
În nopți cînd se trezește şi face prăjituri

După reţeta doamnei marquise de Belle de Jour
Şi îşi înmoaie miaul în miezul prăjiturii.
– Tu dormi nemărginită. Ea toarce-n împrejur
Culcînd în pași întinsul și-n nepăsări condurii.

Cînd va fugi de-acasă,
va îmblînzi trăsuri.

Valentin DAN

sâmbătă, august 24, 2019

VREME TRECE, VREME VINE...



joi, august 22, 2019

DANTE, «PARADISUL», CÎNTUL XVIII

SUMARUL BLOGULUI

Divina Comedie a lui Dante Alighieri
în noua versiune românească a lui Răzvan Codrescu

  

PARADISUL

Cîntul XVIII

Încă în cerul al cincilea (al lui Marte), lui Dante (ce pendulează între două fascinații: ochii mereu mai strălucitori ai Beatricei și înflăcărarea duhului fericit) Cacciaguida îi arată, în treacăt, alte cîteva duhuri fericite, de războinici iluștri (Iosua, Macabeu, Carol cel Mare, Orlando etc.), ce și-au condus cu dreptate supușii, după care poetul și Beatrice trec în cerul al șaselea, al lui Jupiter (prezentat ca patron al dreptății). Aici duhurile fericite îl întîmpină cîntînd, ca niște stoluri de păsări, și așezate astfel încît scriu pe cer, în latinește (nostra favella, graiul sfînt al Apusului): DILIGITE IUSTITIAM („Iubiți dreptatea”) și QUI IUDICATIS TERRAM („[voi] cei care judecați pe pămînt”). Apoi, treptat, se dispun astfel încît desenează imaginea Acvilei imperiale (Acvila Bicefală): sînt duhurile suveranilor înțelepți, care au împărțit dreptatea după cuviință, nu ca papii care au ajuns să transforme templul în tarabă (asemenea negustorilor și zarafilor din vremea lui Iisus), la ei referindu-se diatriba finală (vv. 118-136), în care – fără să-l nominalizeze – i se adresează direct chiar Papei Ioan XXII (1316-1334), acuzat a fi pus mai mult preț pe bani (vestita monedă florentină – „dolarul Evului Mediu” – avea bătut pe ea chipul Sfîntului Ioan Botezătorul, patronul cetății) decît pe credință și faptele ei (întruchipate plenar de Sfinții Apostoli Petru și Pavel): „Cu mult mai drag îmi este mie-aici/ de cel ce-alese traiul solitar/ și fu răpus de-un danț”, poți tu să zici,/ „că de pescar sau Paul n-am habar”. Poetul cerșește ajutorul Muzei („O, divă Pegasee...”) ca să poată reda lucruri atît de minunate. Fără o amplă adnotare explicativă (pe care nu mi-o pot permite aici), textul pare destul de obscur. Sper ca vraja versurilor să răscumpere într-o măsură acest neajuns.
 

1 De gîndul lui se bucura-n de sine
fericele cristal, iar eu de-al meu,
cercînd ce-i rău să stîmpăr prin ce-i bine;
4 iar cea ce mă-ndruma spre Dumnezeu
grăi: „Strămută-ți gîndul, neuitînd
c-alături sînt de cel ce-i bun mereu!”.
7 M-am fost întors spre glasul drag și blînd
al alinării mele, dar iubirea
din ochii-i sfinți tăcea-o-aș mai curînd;
10 nu doar că nu mi-ar fi-ndestul vorbirea,
dar pentru că, de har de nu-i mînată,
atît de sus nu bate amintirea.
13 Să spun de clipa-aceea minunată
atîta pot: c-am fost, privind spre ea,
eliberat de-orice alt dor deodată,
16 încît plăcerea veșnică ce-ardea
pe chipul Beatricei oglindită
fu fără seamăn în ființa mea,
19 de-al ei surîs cu totul biruită.
Și-mi zise ea: „Întoarce-te și-ascultă,
că rai nu-i doar privirea-mi fericită!”.
22 Precum aici iubirea dacă-i multă
prin ochi răzbate și-n dogoarea ei
întregul suflet uneori exultă,
25 la fel, întorși pe dată ochii mei
spre duhul ce sclipea în sfînta pară,
simții cum pune vorbei nou temei.
28 Și-așa-ncepu: „Pe-această-a cincea scară
a pomului ce-și ia din vîrful lui
al vieții dar, mereu ca-n plină vară,
31 sînt duhuri fericite de-ale cui,
pîn-a sui la cer, renume-avură
cît nici o muză pe măsură nu-i.
34 De ale crucii brațe ochii-ți fură,
pe ele ai să-i vezi pe cîți ți-i spun
că-și fulgeră, ca-n nori, văpaia pură”.
37 Pe cruce-un foc văzui de cum cel bun
rosti „Iosua”, și pe-auz nu fuse
mai mult temei decît pe văz să pun.
40 Și „Macabeu” cînd după-aceea spuse,
alt duh văzui cum prinde-a se roti
de bucuria ce-astfel i se-aduse.
43 Pe Carol Magnul și pe-Orlando-aci
deodată-i aținti a mea privire,
cum ochiu-un șoim în zbor ar urmări.
46 Guillaume, Gotfred și Renouard ivire
pe cruce își făcură-n ochii mei,
dar și Robert Guiscard într-o clipire.
49 Apoi, unit din nou cu toți acei,
îmi arătă cel ce-mi vorbise mie
că-i meșter în cîntare printre ei.
52 Cătai spre dreapta, ca vădit să-mi fie
prin Beatrice, cu-n cuvînt sau semn,
ce-aveam pe mai departe datorie;
55 să văd în ochii ei lucind solemn
atîta bucurie niciodată,
nici chiar în urmă, nu fusesem demn.
58 Și cum, simțind ce tare îl desfată
purtarea bună, omul zi de zi
că în virtuți e mai bogat constată,
61 la fel și mie-atunci mi se vădi
că arcul, în celesta mea rotire,
cu-acea minune-n față, se lărgi.
64 Și cum femeia-și schimbă-ntr-o clipire
în alb roșeața, cînd sfiala-i trece,
la fel a fost și-ntoarsa mea privire
67 cînd ochii mei au fost ca să se plece
spre-a șasea stea, de-o candidă lumină,
ce mă primi într-însa a petrece.
70 Și-n flacăra lui Jupiter, divină,
văzui iubirea-acolo-nveșnicită
cum slove-n cer, pe limba noastră,-anină.
73 Și cum își iau, cu foamea potolită,
de-a lung de maluri păsările zborul
și-n cercuri sau în șiruri se agită,
76 așa-n lumini acolo sfînt soborul
cînta zburînd și-n cer scria din sine
cînd D, cînd I, cînd L, pe rînd, tot corul.
79 Pas cu cîntarea-ntîi zoreau a ține;
apoi, luînd chipul semnelor pe rînd,
stăteau o clipă-n loc, tăcînd de-a bine.
82 O, divă Pegasee revărsînd
har peste barzi, iar ei, grație ție,
cetăți și-mpărății eternizînd,
85 luminătoare fii-mi prin har și mie,
să pot din minte-a le descrie toate:
puterea ta și-n versu-mi scurt să fie!
88 De cinci ori șapte-mi fură arătate
vocale și consoane, și-eu aci
le-nsemn precum îmi fură înșirate.
91 DILIGITE IUSTITIAM desluși,
cu verb și nume, văzul meu; apoi
QUI IUDICATIS TERRAM mai citi.
94 Din vorba-a cincea M-ul dinapoi
sta capăt, încît Jupiter părea
ca un argint ce-n aur îl înmoi.
97 Și-alte lumini zări vederea mea,
ce-n jos venind, pe M, în vîrf, șezură,
cîntînd pe Bunul ce la sîn le vrea.
100 Apoi, precum din jar o lovitură
ridică-n jur scîntei nenumărate,
ce proștilor le sînt spre ghicitură,
103 la fel au prins de-acolo a răzbate
mii de lumini, mai nalte sau mai joase,
pe vrerea celui care arde-n toate;
106 și fiecare cînd pe loc rămase,
capul și gîtul acvilei din ele
văzui cum prind contururi radioase.
109 N-are-ndrumar zugravul slăvii-acele,
ci el le-ndrumă toate și le pune
la locul lor din fire și din stele.
112 Ceilalți aleși, ce-ntîi să se adune
pe M, în chip de crin, păreau să vrea,
acum pliniră-a acvilei minune.
115 O, cîte perle scumpe, dulce stea,
văditu-mi-au că ce-i la noi dreptate
pecete poartă cerul tău în ea!
118 Așa că rog supremul rost a toate,
ce-ți dă puteri, să afle de-unde vine
spurcatul fum ce-asupra ta se-abate
121 și ghes să dea mîniei lui divine
din nou asupra cui tarabă face
din templul sfînt al jertfei pentru bine.
124 O, oaste care-n cer petreci în pace,
te roagă pentru cei de pe pămînt,
cu pilda rea nicicum să nu se-mpace!
127 Cu spada se purta războiul sfînt,
dar azi se poartă luînd din pîinea care
de Tatăl e-mpărțită prin Cuvînt.
130 Ci tu, ce scrii spre-a șterge, nu știi oare
că, morți de dragul viei ce-azi o strici,
Petru și Pavel vii sînt fiecare?
133 „Cu mult mai drag îmi este mie-aici
de cel ce-alese traiul solitar
și fu răpus de-un danț”, poți tu să zici,
136 „că de pescar sau Paul n-am habar”.



Mai puteţi citi pe acest blog:

Dante, Infernul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu) 
Dante, Purgatoriul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu) 
"Ce mai face traducerea Divinei Comedii?" (Purgatoriul, Cîntul XIX) 
Dante, Purgatoriul, Cîntul XXII (versiunea Răzvan Codrescu) 
Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIII (versiunea Răzvan Codrescu) 
Intermezzo liric: Dante (Vita Nuova, XXVI)  
Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIV (versiunea Răzvan Codrescu) 
Dante, Purgatoriul, XXV (versiunea Răzvan Codrescu) 
Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVI (versiunea Răzvan Codrescu) 
Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVII (versiunea Răzvan Codrescu) 
Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVIII (versiunea Răzvan Codrescu) 
Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIX (versiunea Răzvan Codrescu)  
Dante, Purgatoriul, Cîntul XXX  (versiunea Răzvan Codrescu) 
Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXI (versiunea Răzvan Codrescu) 
Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXII (versiunea Răzvan Codrescu) 
Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXIII (versiunea Răzvan Codrescu) 
Dante, Paradisul, Cîntul I (versiunea Răzvan Codrescu) 
Dante, Paradisul, Cîntul II (versiunea Răzvan Codrescu) 
Dante, Paradisul, Cîntul III (versiunea Răzvan Codrescu) 
Dante, Paradisul, Cîntul IV (versiunea Răzvan Codrescu) 
Dante, Paradisul, Cîntul V (versiunea Răzvan Codrescu) 
Dante, Paradisul, Cîntul VI (versiunea Răzvan Codrescu) 
Dante, Paradisul, Cîntul VII (versiunea Răzvan Codrescu) 
Dante, Paradisul, Cîntul VIII (versiunea Răzvan Codrescu) 
Dante, Paradisul, Cîntul IX (versiunea Răzvan Codrescu) 
Dante, Paradisul, Cîntul X (versiunea Răzvan Codrescu) 
Dante, Paradisul, Cîntul XI (versiunea Răzvan Codrescu)
Dante, Paradisul, Cîntul XII (versiunea Răzvan Codrescu)
Dante, Paradisul, Cîntul XIII (versiunea Răzvan Codrescu)
Dante, Paradisul, Cîntul XIV (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XV (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XVI (versiunea Răzvan Codrescu)
* Dante, Paradisul, Cîntul XVII (versiunea Răzvan Codrescu)

miercuri, august 21, 2019

SEARĂ DE VARĂ LA „CHEZ MARIE”


De la stînga la dreapta: 
Lucian D. Popescu, Marcel Petrișor, Vasile-Jacques Iamandi, 
Romulus Ciric, Răzvan Codrescu, Valentin Dan


marți, august 20, 2019

CINE SE ÎNEACĂ LA MAL?


  
Te îneci ca românii/vlahii la malul Dunării” este una dintre cele mai populare zicale bulgărești în care sînt menționati românii/vlahii. Apărută în timpuri îndepărtate, și-a schimbat astăzi formularea și specificitatea, fiind folosită pentru a ironiza o persoană cu ambiții neîmplinite, ce renunță la ceva în ultimul moment.
Totuși, ea exprimă, în general, atitudinea bulgărească față de români/vlahii din Timocul bulgăresc și dorința lor de a se prezenta, chipurile, altfel decît sînt. Un stereotip fundamental vizavi de o realitate etnopsihologică, pătruns și în literatura de specialitate (Blagovest Negulov, Balkanski identicinosti, Sofia).
Dar – nota bene – înțelesul expresiei „Te îneci ca românii/vlahii la mal” nu are legătură cu zicala românească „a se îneca ca țiganul la mal”.
O legendă bulgărească leagă și îi desparte pe bulgari de români prin relațiile dintre doi regi mitici: Vlas și Slav. Cei doi erau frați, însă s-au despărțit după ce regele Slav s-a așezat cu lucrătorii pămîntului slavi la sud de Dunăre, iar regele Vlas a rămas cu vlahii crescători de vite în pămînturile de la nord de fluviu. Mai tîrziu, regele Vlas a trimis băieți vlahi să-și caute soții printre fetele slave, însă din pricina unei furtuni vlahii nu au ajuns pe malul celălalt cu bărcile lor și s-au înecat la malul Dunării (a se vedea B. Iliev, Balgarski leghendi, Sofia, 2001, pp. 47-49).

Gheorghiță CIOCIOI

duminică, august 18, 2019

AFR: DESPRE AVORT ȘI INFANTICID

SUMARUL BLOGULUI


CÎND ÎNCEP VIAŢA 
ŞI DREPTUL LA VIAŢĂ?

Ar trebui să fie de la sine de înţeles că viaţa începe în momentul concepţiei şi că dreptul la viaţă începe tot atunci. Secularismul, însă, a inventat şi promovat mituri privind subiectul, susţinînd că viaţa nu începe în momentul concepţiei şi, mai ales, că dreptul la viaţă nu coincide cu momentul în care viaţa biologică se formează. Ba chiar mai mult, susţine că dreptul la viaţă nu începe nici chiar imediat după naştere, că el nu poate fi pretins de anumite categorii de fiinţe umane nou-născute (cum ar fi copiii născuţi infirmi) ori că nu aparţine fiinţei umane decît de la o anumită vîrstă în sus. Intelectualii secularişti mai radicali, precum un Peter Singer şi un John Săvulescu, pretind că dreptul la viaţă nu poate fi pretins decît de la 2 ani în sus! Astfel de poziţii, şi altele la fel de radicale, care zguduie conştiinţele, îi pun pe oamenii întregi la minte pe gînduri şi îi fac să se întrebe: „Oare oamenii care gîndesc aşa nu se tem de Dumnezeu? Nu se tem că vor da socoteală odată pentru ideile antiumane pe care le propagă?”.

Ne îndreptăm spre infanticid

Am ajuns la punctul în care începe să se vorbească mai puţin despre avort în sensul lui clasic, şi mai mult despre infanticid. Avortul se transformă în infanticid, adică în noţiunea că nou-născuţii pot fi exterminaţi după voie. La început, dezbaterea privind avortul, în vogă cu mai bine de 100 de ani, avea de-a face cu avortarea fătului pentru a salva viaţa mamei. După aceea s-a propus justificarea avortului pentru alte motive, cum ar fi violul, situaţia economică dificilă a familiei ori a mamei, deformaţiile ori bolile incurabile ale fătului (sindromul down, de pldă), minorele rămase însărcinate, faptul că sarcina le împiedecă pe tinere să-şi facă studiile universitare, femeile care din pricina sarcinii sînt împiedecate să-şi urmeze cariera şi alte motive ca acestea. Punctul esenţial este că lista justificărilor avortului a crescut de-a lungul anilor, şi în mod special în ultimii ani, ajugind ca astăzi dreptul la avort să fie interpretat ca un drept în sine, care poate fi exercitat oricînd, în oricare stadiu al fătului, cu sau fără motiv. Adică, nu mai e neceasar să justificăm crima avortului, aşa cum generaţiile de dinaintea noastră au încercat să o facă.
Generaţia noastră a trecut dincolo de bariera raţiunii şi a conştiinţei privind avortul. Astăzi, spre deosebire de ieri, nu mai e necesară o justificaţie pentru a avorta. Gîndirea care domină actualmente este aceasta: „Sînt însărcinată, e trupul meu şi fac ce vreau cu el”.
Dar deja am început să trecem şi peste această fază în uciderea conştientă a fiinţelor umane. Infanticidul e uciderea fiinţelor umane născute. Conform unui sondaj recent de opine din SUA, pînă la 10% dintre americani sînt de acord cu infanticidul. Iar cei care se opun, dintr-un motiv sau altul, sînt luaţi în rîs. Un exemplu recent e o iniţiativă legislativă în Colorado, care declară avortul după 22 de săptămîni de sarcină ca fiind omor (vezi aici).

Apar şi excepţiile

Din fericire, din cînd în cînd printre noi se ivesc bărbaţi şi femei, în special tineri, care vin cu idei noi, menite să dovedească la nivel ştiinţific cînd începe viaţa. Un astfel de tînăr e Steven Jacobs, creştin practicant, fost student doctorand la University of Chicago. Şi-a pus în minte să-şi scrie teza de doctorat pe ideea: cînd începe viaţa? În acest scop a soliciat părerile a sute de oameni de ştiinţă din Statele Unite, biologi, eticieni, filosofi şi alte persoane educate. Rezultatul investigaţiilor lui e uimitor: majoritatea covîrşitoare a oamenilor de ştiinţă din Statele Unite sînt de acord că viaţa începe în momentul concepţiei.
Dar pentru a ajunge la această concluzie, Jacobs a făcut eforturi uriaşe, vreme de mulţi ani, a fost etichetat nazist, îngust la minte, bigot, sexist, anti-avort, creştin fanatic, a fost ameninţat că nu va trece examenul de doctorat, a fost denigrat în cercurile universitare, cereri pentru angajare i-au fost respinse etc. A suferit un adevărat calvar, a trecut prin situaţii nemaipomenit de ostile, dar a persistat. În final, însă, persistența lui le-a dovedit americanilor că majoritatea covîrşitoare a oamenilor de ştiinţă americani cred că viaţa începe în momentul concepţiei. Atunci, de ce ucidem copiii nenăscuţi?
Recent, Jacobs a publicat o scurtă mărturie a momentelor dificile prin care a trecut. Oferim o traducere parţială a mărturiei lui. (Traducerea a fost făcută de părintele Emil Ember, AFR Baia Mare, căruia îi mulţumim.)

Începutul

Un cercetător de la Universitatea din Chicago dovedeşte că viaţa începe în momentul concepţiei. Munca lui a durat cinci ani şi l-a costat cariera. Steven Jacobs descrie o parte din viaţa sa academică drept „agonie”. Cercetătorul doctorand de la Universitatea din Chicago şi-a petrecut ultimii cinci ani într-o luptă acerbă pentru a strînge şi publica studiile referitoare la dezbaterea privind avortul în America.  În acest timp, el a fost ridiculizat şi batjocorit, acuzat că subminează studiul academic, că transformă ştiinţa în politică; ba mai mult, a fost comparat cu naziştii! Într-un cuvînt, el a fost catalogat ca un profesionist radical, care nu merită titlul de doctor.
Toate acestea s-au întîmplat pentru că Jacobs a întrebat mii de oameni de ştiinţă cînd începe viaţa, prin întrebări pe care unii le considerau capcane „oribil manipulatoare”. Rezultatele muncii lui Jacobs revelează în cele din urmă uimitorul fapt că lumea academică americană din domeniul biologiei, majoritatea profesori, este de acord cu poziţia pro vita vizavi de faptul că viaţa umană începe în momentul concepţiei. Adunarea datelor, argumentarea informaţiilor obţinute şi publicarea lor a produs un cutremur în jur.
Ziarul nostru, The College Fix, a fost în legătură cu Jacobs din martie. Dar cercetătorul nu a vrut să îşi prezinte situaţia oficial în media înainte de susţinerea tezei, pentru că se temea de repercusiuni profesionale. S-a ajuns pînă acolo încît un profesor i-a cerut lui Jacobs să nu intre în contact cu publicaţia noastră, date fiind articolele pe care le-am scris despre dezbaterea privind avortul în campusurile universitare. Profesorul se temea că orice aluzie la munca lui Jacobs în publicaţia noastră va fi folosită de activiștii pro vita.
Jacobs a cerut ca profesorii implicaţi în această poveste să rămînă anonimi, pentru a nu fi afectaţi profesional. În lunga documentaţie furnizată de Jacobs, precum şi într-un interviu telefonic, cercetătorul a detaliat parcursul său spre studiul avortului.

Cînd începe viaţa umană?

La absolvirea Universităţii din Chicago, Jacobs a spus că voia să scrie o lucrare despre dezbaterea privind avortul în America, iar profesorul coordonator i-a interzis să scrie despre acest subiect. „Cînd discutam cu coordonatorul sau cu alţi studenţi din programul meu de doctorat, auzeam voci diferite care îmi spuneau acelaşi lucru: nu este recomandabil să cercetezi subiectul avortului”, spunea el, adăugînd că „aceasta mai ales pentru cine eram: un bărbat de rasă albă, creştin”. Jacobs a cedat, renunţînd la subiect, pînă în 2014. Între timp, a făcut Dreptul şi apoi s-a întors la Universitatea din Chicago. Acolo, călăuzit de un „cugetător fără teamă”, a început să lucreze la un studiu pentru biologii cercetători, care să le adune opiniile privind subiectul fierbinte al avortului: cînd începe viaţa fiinţei umane.
Această întrebare este o dogmă centrală a dezbaterii privind avortul. Partizanii pro vita susţin că viaţa începe în momentul conceperii, iar promotorii avortului în general insistă fie că viaţa umană începe la naştere, fie că nu se ştie cînd, fie că întrebarea ar fi irelevantă. Pentru a-şi sprijini teză, Jacobs a realizat o cercetare-pilot pe această întrebare. El a chestionat 2899 de adulţi americani, descoperind că marea majoritate consideră că întrebarea „Cînd începe viaţa omului?” este importantă pentru dezbaterea privind avortul. Studiul a scos la iveală că marea majoritate a respondenţilor, incluzînd şi o mare parte a susţinătorilor avortului, „i-au ales pe biologi ca fiind grupul cel mai calificat pentru a determina cînd începe viaţa umană”.
Jacobs a început chestionarea biologilor din instituţiile americane, dar imediat au început şi problemele. Întrebările chestionarului erau orientate în mod specific să interpeleze credinţa respondenţilor despre cînd începe viaţa.
Întrebările abordează premisele şi presupunerile ştiinţei biologice mai degrabă decît orice ideologie politică. Iar reacţia la acest studiu a fost în continuu una negativă. Un respondent la anchetă lui Jacobs „l-a acuzat de intenţii abjecte şi l-a ameninţat că îi va sabota lucrarea, spunîndu-le celorlalţi colegi biologi să nu participe la studiul lui”. Acel profesor l-a raportat la comitetul de etică al şcolii. Consilierul lui Jacobs l-a sfătuit să întrerupă colectarea datelor, pentru a putea să-l apere în faţa comitetului de etică, după care cercetarea lui va fi lăsată să continue. Însă spune Jacobs după ce mi-am reluat studiul, în septembrie 2016, cercetările mele au fost întrerupte după o săptămînă. Pînă şi coordonatorul lui Jacobs a fost asediat de acuzaţii că „nu ar avea integritate dînd undă verde unui asemenea studiu”.
„Mi s-a spus că studiul meu părea realizat de nazişti, mi s-a spus că studiul meu va accelera extincţia rasei umane; mi s-a spus că ar trebui să mă simt ruşinat că am distrus reputaţia Universităţii din Chicago”, a spus Jacobs. El a oferit publicaţiei noastre un număr uluitor de răspunsuri din partea respondenţilor din sondaj. Aceste e-mail-uri variază de la afirmativ la agresiv injurios.
Un chestionar foarte slab proiectat. Mă îndoiesc că ANUMITE concluzii serioase pot fi trase din această cercetare, se spune într-un răspuns. Avortul a fost legal timp de peste 40 de ani. Este timpul că toate convingerile religioase să treacă peste asta, a spus un altul. Avortul este dreptul femeii; statul nu are nici un rol în decizia de a renunţa, din orice motiv (medical, cultural, economic), citim într-un  al treilea e-mail. „Avortul nu are legătură cu biologia. Nu folosiţi acest sondaj pentru a spune « Uite, chiar biologii sînt pro vita», pentru că nu este deloc ceea ce înseamnă răspunsurile mele, a spus un alt respondent.
Alţii vorbesc în echivoc cu privire la relevanța întrebărilor. „Biologia se ocupă de fapte. Cînd o viaţă, cu valoare, începe sau se termină, este cel mai bine să decidă filosofii şi eticienii, a spus un alt respondent.
Iar altul a scris: Ca om de ştiinţă, sînt de acord că viaţa începe la fertilizare. Dar, în calitate de cetăţean al acestei democraţii, susţin dreptul femeii de a alege. Din această perspectivă, adopt opinia că viaţa începe la prima bătaie a inimii.
Jacobs a spus publicaţiei noastre că el crede că răspunsul covîrşitor negativ al cercetării sale a afectat poziţia sa în mediul academic, poate iremediabil. „Am ajuns să cred că despre asta s-a vorbit prea mult”, a spus el. „Mi s-a spus regulat că nu pot obţine un loc de muncă în mediul academic. Mi s-a spus clar să nici nu încerc. Mi s-a spus că poate mă angajează o şcoală creştină”. Cu excepţia unui singur e-mail pe care l-am trimis la un laborator pentru asistenţă de cercetare, nici măcar nu am căutat să fac carieră în mediul academic, a continuat Jacobs. Ştiam ce se va întîmpla înainte de a se întîmpla. Mi-am spus că o să fac asta de dragul cercetării, nu de dragul carierei mele”.
Datorită reacţiilor negative în desfăşurare la întrebările sale, lui Jacobs i s-a spus să oprească orice cercetare ulterioară a datelor înainte de a-şi apăra propunerea de disertaţie în faţa unei comisii. După un an de pregătire, a făcut-o cu succes. Dar cînd a apelat la consilierul său pentru a reporni studiul, a fost şocat să afle că coordonatorul şi-a schimbat părerea cu privire la angajament. Acest consilier va renunţa în cele din urmă să supervizeze lucrarea lui Jacobs. În cele din urmă, după numeroase respingeri, Jacobs a găsit un profesor dispus să servească drept cercetător principal pentru cercetarea sa. El a continuat să se confrunte cu respingere neîncetată din partea comunităţii academice. La un moment dat a existat îngrijorarea că comitetul de etică „nu numai că va opri definitiv colectarea datelor, ci şi că ar putea invalida toate datele pe care le-am colectat", făcînd inutilă întreaga cercetare.
În cele din urmă, disertaţia a fost aprobată, iar Jacobs a primit o diplomă de doctorat. În ciuda necazurilor din timpul cercetărilor sale, Jacobs şi-a exprimat recunoştinţa atît pentru universitatea sa, cît şi pentru colegii săi de acolo. Cercetările lui Jacob au arătat că, indiferent de politica lor, majoritatea profesorilor de biologie susţin ideea că viaţa umană începe în momentul fertilizării. Aproximativ 90% dintre respondenţi au răspuns afirmativ. La întrebarea dacă „fertilizarea marchează începutul vieţii omului, trei sferturi dintre respondenţi au spus da.
Aceste răspunsuri au aruncat o lumină valoroasă asupra unei probleme controversate şi critice a dezbaterii avortului. De-a lungul anilor, experţii şi avocaţii promotori ai avortului au susţinut că întrebarea este, de fapt, una necunoscută. Jacobs şi-a exprimat dorinţa ca dezbaterea despre avort să se îndepărteze de întrebarea „Cînd începe viaţa?" spre „Este bine să ucizi oamenii nenăscuţi?”.
Viaţa omului începe prin fertilizare. Un avort este uciderea intenţionată a unui om şi, prin urmare, ar trebui să fie recunoscută drept o crimă, a declarat Jacobs publicaţiei noastre prin telefon. El foloseşte cuvîntul „crimă şi spune că întrebarea centrală despre avort este: „Cînd sînt omorurile justificabile?”. Jacobs a spus că dezbaterea asupra avortului ar trebui să fie reclădită în jurul chestiunii de drepturi, iar în acest sens speră că cercetările lui vor ajuta la clarificarea şi avansarea ei.

ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București
Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082