sâmbătă, aprilie 30, 2016

TREPTELE ÎNVIERII

SUMARUL BLOGULUI 


Pregătirea noastră pentru întîmpinarea Sărbătorii celei mai luminoase a Creştinătăţii, Învierea (Paştile) Domnului nostru Iisus Hristos, converge în timpul Săptămînii Mari (a Pătimirilor Domnului) spre Duminica Învierii. Urcuşul nostru duhovnicesc prezintă acum o asprime deosebită. Nevoinţa noastră ascetică din vremea Postului Mare reprezintă, de fapt, jertfa noastră pentru Hristos, participarea noastră mistică la Jertfa lui Hristos şi, totodată, la Învierea Lui. 
1. Postul (înfrînarea de la mîncare şi nu numai) ne îndeamnă la o osteneală mai mare, la o ajunare pînă după slujba de seară. Această renunţare mai mare la plăcerile trupului ne ajută şi pe noi să luăm aminte la Pătimirile Domnului nostru Iisus Hristos răbdate de bunăvoie pentru mîntuirea noastră. Postul acesta trupesc ne limpezeşte şi ne întăreşte starea de pocăinţă purificatoare atît a trupului, cît şi a sufletului. 
2. Spovedania este şi ea pregătitoare a sărbătorii Învierii. Procesul învierii noastre din păcat, al tămăduirii şi înnobilării noastre sufleteşti şi trupeşti ne angajează integral într-o relaţie personală cu Dumnezeu. Mărturisirea păcatelor reprezintă condiţia esenţială a iertării dumnezeieşti. Dar această mărturisire trebuie făcută în prezenţa celor care au primit misiunea şi puterea de la Mîntuitorul Însuşi de a lega şi dezlega păcatele oamenilor: Apostolii şi urmaşii lor, Preoţii şi Episcopii.  Creştinii fac de obicei, spre sfîrşitul Postului Mare, o spovedanie generală, prin care îşi readuc aminte de  păcatele şi neputinţele trecute şi acoperite de mila şi iertarea lui Dumnezeu. E şi pentru întreţinerea stării de smerenie a lor. Dar, în cazul unei vieţi duhovniceşti mai sporite, Taina Spovedaniei premerge obligatoriu Sfintei Împărtăşiri, ca o etapă pregătitoare, aşa cum este şi postul. 
3. Rugăciunea personală mai intensă face şi ea parte din pregătirea sărbătorii Paştilor. În limba ebraică Pesah, iar în greceşte Pasha, cuvîntul Paşti înseamnă „trecere”. Sărbătoarea Paştilor are în Ortodoxie sensul trecerii nu din Egipt în Pămîntul Făgăduinţei (eveniment important şi sărbătoare de căpătîi în istoria poporului iudeu), ci trecerea noastră din ţinutul robiei (păcatul – Egiptul cel duhovnicesc) în ţinutul mîntuirii (viaţa virtuoasă în Hristos – Împărăţia făgăduită). În rugăciune, creştinul trăieşte experienţa vieţii veşnice, a trecerii de la moarte (a minţii) la viaţă. Unirea înţelegătoare cu Dumnezeu prin rugăciune este neapărat necesară învierii noastre din moartea păcatelor şi a egoismului. 
4. Rugăciunile liturgice (slujbele bisericeşti) sînt mai lungi, mai mult împodobite cu pasaje din Sfînta Scriptură, în primele trei zile ale Săptămînii Mari, la slujba Ceasurilor, citindu-se aproape integral cele patru Evanghelii. În fiecare seară a Săptămînii Mari au loc Deniile (slujbe de utrenie, mai exact), care conţin la finalul lor citirea unui fragment din Sfînta Evanghelie, fragmente care surprind întîmplări din viaţa Mîntuitorului Hristos după ce El a intrat în Ierusalim ca un rege aclamat de supuşii săi. Joi seara, însă, este Denia celor 12 Evanghelii, care evocă Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, iar în Vinerea Mare se săvîrşeşte Prohodul (plîngerea) Domnului (pentru punerea Lui în mormînt). Scoaterea Sfintei Cruci în centrul bisericii, la Denia din Joia Mare, aminteşte evenimentul Răstignirii Domnului, iar punerea spre închinare, Vineri, a Sfîntului Epitaf (icoana cea mare realizată pe pînză şi reprezentînd punerea Domnului în mormînt) ne face şi pe noi să participăm tainic la acest moment al încheierii vieţii pămînteşti a Mîntuitorului. Tensiunea sufletească a evenimentelor petrecute istoric acum aproape 2000 de ani (Patimile, Răstignirea, Moartea şi Îngroparea Domnului) este foarte frumos actualizată în cultul Bisericii prin slujbele care încununează pregătirea liturgică şi asceza Postului Mare. Întîlnirea noastră cu Hristos are loc progresiv pe parcursul nevoinţei, a întristării lăuntrice care înnoieşte fiinţa omului în vremea Postului, culminînd în ziua cea luminoasă a Învierii. Prin Cruce, prin jertfă, prin osteneala de bunăvoie asumată, înaintăm şi noi spre învierea noastră în Hristos, Cel ce ne susţine şi pe noi cu puterea Sa infinită de Dumnezeu atotputernic şi Dătător de viaţă. Cîntările şi rînduielile de cult ale acestor zile oglindesc foarte frumos această tensiune, această „fericită întristare” a credincioşilor, care umple, în acelaşi timp, inimile noastre, ale tuturor, cu nădejdea învierii şi a vieţii veşnice: Cînd Te-ai pogorît la moarte, Cela ce eşti Viaţa cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorît cu strălucirea Dumnezeirii; şi cînd ai înviat pe cei morţi din cele de dedesubt, toate puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!” (Tropar din Sîmbăta Mare) 
5. În cîntările din slujbele Sîmbetei Mari apare bucuria Învierii lui Hristos, pregătirea şi aşteptarea credincioşilor pentru slăvitul praznic al Paştilor luînd sfîrşit la chemarea: Veniţi de luaţi lumină!”. Pregătirea noastră pentru sărbătorirea Învierii Domnului se încheie, aşadar, cu privegherea de Sîmbătă noaptea spre Duminică. La miezul nopţii, preotul înalţă o lumînare aprinsă şi-i cheamă pe credincioşi să ia lumină. Iisus Hristos este Lumina lumii, „lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9). Apoi se cîntă lin şi melodios: „Învierea Ta, Hristoase Mîntuitorule, îngerii o laudă în ceruri, şi pe noi pe pămînt ne învredniceşte cu inimă curată să Te slăvim”. Citirea Evangheliei după Matei, capitolul 28, stihurile 1-16, ne pune înaintea ochilor minunea cea mare a Învierii lui Hristos, minune care se face începutul unei noi etape a creaţiei, a unei noi zile cosmice, Ziua a Opta. Apoi urmează vestirea cea plină de bucurie şi lumină: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcînd şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!”, cu care începe, propriu-zis, slujba Învierii. Realitatea Învierii lui Hristos Biserica Ortodoxă o trăieşte şi o actualizează atît în cultul liturgic, cît şi în viaţa credincioşilor, care prin Sfintele Taine se unesc şi se aseamănă cu Mîntuitorul Hristos. De aceea cîntă: Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm! Paştile, Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pămînt la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cîntăm cîntare de biruinţă”. Iar o altă cîntare din slujba Învierii spune: Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea, şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem «Fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere! Şi aşa să strigăm: «Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcînd şi celor din morminte viaţă dăruindu-le»!”. 
După slujba (utrenia) Învierii, urmează Sfînta Liturghie, iar credincioşii rîvnitori, care s-au pregătit prin post şi rugăciune, se împărtăşesc cu Sfîntul Trup şi Sînge al Mîntuitorului Hristos cel Înviat. Toată viaţa noastră, de fapt, este o pregătire pentru învierea şi viaţa noastră veşnică împreună cu Hristos în Împărăţia Sa. Apoi, în toată săptămîna care urmează, se cîntă Canonul Învierii, al bucuriei, şi de aceea ea se şi numeşte Săptămîna Luminată. 
La miezul zilei de Paşti, în Duminica Învierii, se săvîrşeşte slujba Vecerniei, numită şi „a doua Înviere”, slujbă unică prin faptul că se citeşte Evanghelia în mai multe limbi: greacă, latină, ebraică, slavonă, rusă, bulgară, engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, georgiană etc. Este vorba de răspîndirea veştii că Hristos a înviat la toate neamurile, veste pe care Apostolii au propovăduit-o în lumea întreagă ca adevăr fundamental al credinţei creştine. 
Hristos a înviat din morţi şi ne iradiază puterea Învierii Sale şi nouă în Biserică, unindu-Se cu noi, cei ce ne pregătim zilnic, continuu, pentru această experienţă. Numai finalitatea învierii şi a vieţii veşnice împreună cu Hristos ne dă adevăratul sens al vieţii noastre pe pămînt. Învierea lui Hristos reprezintă începutul creaţiei celei noi a lumii, pentru că ne cuprinde în starea jertfită şi înviată a trupului Său în mod actual pe toţi care credem în El şi în care El Se odihneşte. De aceea Biserica este trupul mistic al lui Hristos şi laboratorul învierii noastre, a credincioşilor creştini. 
Poporul român are multe obiceiuri legate de praznicul Învierii (pelerinaje, ouă încondeiate, colinde etc.), dovedind prin această varietate bogăţia sufletului său adăpat de la izvorul vieţii – Hristos. Îi îndemn pe creştini, şi cu această ocazie, să se bucure de faptul că sînt părtaşi bunătăţilor duhovniceşti ale Ortodoxiei româneşti atît de frumoase, să continue tradiţia strămoşilor noştri, aducînd propria lor contribuţie la îmbogăţirea ei printr-o viaţă curată, înseninată de lumina iubirii lui Hristos şi a semenilor.

Protos. Mihail STANCIU


Mai puteţi citi pe acest blog:

* Paştele la creştini şi la evrei   
* Prin Patimi spre Înviere. Îndrumar pentru Săptămîna Mare
* Costion Nicolescu: Calea pascală
* Drumul Crucii
* Cele 7 rostiri de pe Cruce
* Viaţa întru înviere
* Înţelesul numelor Celui Înviat
* Tradiţii populare legate de ciclul pascal
* Duminica Tomii sau "Paştele cel mic"
* Icoane pascale
* Evanghelia Învierii (Ioan 1, 1-17 – trei versiuni româneşti)
* Sub semnul Învierii (H. Brauner pentru G. Constantinescu) 
* Paşti şi... Paşti
* Prohodul necenzurat
* Hristos a înviat în inima ta! (Noul cuvînt către tineri al Părintelui Calciu)
* Via Crucis (cu imagini de la Lourdes)
* Sfintele Paşti la Ierusalim (un text de Dr. Martha Bănulescu)
* Cu moartea pre moarte călcînd...
* Sfînta Lumină pascală (un text de Erast Călinescu)
* Lumea Credinţei 118: număr pascal
* Părintele Galeriu: Învierea întru iubire
* Lumea Credinţei 129: număr pascal
* Hristos a înviat! - Adevărat a înviat! 
* Poeții Învierii (un text de pr. dr. Cezar Vasiliu)
 

joi, aprilie 28, 2016

SINAXAR ROMÂNESC (15)

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME



28 aprilie:  
SFINȚII MUCENICI MAXIM, 
CVINTILIAN ȘI DADAS, DIN OZOVIA

Pentru a nu se fi înduplecat să se închine la idoli, acești trei pătimitori din vremea lui Diocleţian şi Maximian au fost duși în lanțuri din satul lor, Ozovia, în cetatea Durostorum, spre judecată și pedeapsă. Guvernatorul păgîn al locului le-ar fi zis sfinţilor: „Iată, viaţa voastră este în mîinile mele; de voiţi să trăiţi, mergeţi și aduceţi jertfă maicii zeilor, şi veţi fi şi preoţi ai acesteia, pentru că a murit preotul ei!”. Iar Sfîntul Maxim i-ar fi răspuns: „Cunoaşteţi dar, o, oameni fără de minte, că Hristos este Împăratul cerurilor, Care are purtare de grijă de toate, şi în palmă le ţine pe toate cîte sînt, şi noi la idoli făcuţi de oameni nu ne vom închina!”. Nici Dadas şi Cvintilian n-au fost mai prejos în mărturisirea lor, drept care au fost snopiți în bătaie toți trei și apoi retrimiși la Ozovia, unde li s-au tăiat capetele. (R. C.)

Stavropoleos: Icoana Tuturor Sfinților Români

24 aprilie: Sfinții Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, Mitropoliții Transilvaniei; Sfîntul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș; Sfinții Mucenici Pasicrat și Valentin
25 aprilie: Sfîntul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului
26 aprilie: Sfinții Mucenici Chiril, Chindeu și Tasie, din Dobrogea

miercuri, aprilie 27, 2016

DACĂ TĂCEA, FILOSOF RĂMÎNEA...

SUMARUL BLOGULUI 


SCRISOARE DESCHISĂ  
DOMNULUI GABRIEL LIICEANU
  
Domnule Liiceanu, 
Am aflat cîndva (și nu credeam) că filosofii vorbesc și despre ceea ce nu cunosc, iar uneori și despre ceea ce nu înțeleg. 
Vă ofer cîteva exemple din textul Dumneavoastră, pentru că am citit că nici Dumneavoastră nu puteți ațipi din cauza Catedralei. 
Susțineți că personajele apărute în clipul formației Taxi sînt „vocea intelectualității”. Vă aducem aminte: cuvîntul „intelectual”, în greacă, înseamnă „a înțelege cu mintea”. Nu avem nici o certitudine că respectivii au înțeles ceva cu mintea lor. 
Mai spuneți că „Iisus nu a intrat în Ierusalim cu Mercedes-ul și haine de zeci de mii de euro...”. Bănuiesc că v-ați legat de Mercedes din cauză că Dumneavoastră aveți alte mărci. 
Cît privește hainele scumpe, vă ajut să înțelegeți: Sfîntul Vasile cel Mare în timpul zilei se purta foarte simplu, cu hainele uzate. În timpul Sfintei Liturghii se îmbrăca precum un prinț, pentru că Îl cinstea pe Mîntuitorul și voia ca poporul din biserică să înțeleagă că Hristos este Arhiereu, Împărat și Învățător. 
Veșmintele scumpe la care faceți referire, gîndindu-vă la ierarhi, sînt chiar „pentru a intra în Ierusalim” (cine poate, să înțeleagă!), nu pentru a merge pe Calea Victoriei, la Librăria Humanitas. 
În continuare, încercați o definiție stupidă și surprinzătoare a trufiei și a smereniei: preoții de la oraș sînt mîndri pentru că sînt de la oraș, iar cei de la țară sînt smeriți pentru că sînt de la țară și „dimineața dau covrigii săracilor”!
Apoi înaintați în text cu reflecții teologice curajoase. 
Văd că aveți probleme cu cuvîntul „neam”. Mă îndoiesc că nu aparțineți nici unui neam. În Apocalipsă găsiți de mai multe ori asocierea „popoare, neamuri, limbi” (10, 11) sau „popoare, seminții, limbi, neamuri” (11, 9). Există și un alt verset care ne privește pe toți (Matei 21, 43) și în care noțiunea de neam are și o altă semnificație: „Împărăția lui Dumnezeu... se va da neamului care va face roadele ei”. Să ne rugăm ca din acest neam să facem parte cu toții!
În cetatea luminată de slava lui Dumnezeu, „neamurile vor umbla în lumina ei” și „vor aduce în ea slava și cinstea neamurilor” (Apocalipsa 21, 24-26). 
Vă recomand să citiți în întregime cap. 21 din Apocalipsă, referitor la Cetatea cea sfîntă, Ierusalimul ceresc. Veți găsi următoarele alcătuiri prețioase: aur curat, iaspis, safir, halcedon, smarald, sardonix, sardiu, hrisolit, beril, topas, hrisopras, iachint, ametist, mărgăritare, iar templul va fi Iisus Hristos, Mielul. Este o descriere atît de frumoasă că nici unui filosof din lume nu i-ar fi trecut prin minte.

Domnule Liiceanu, 
Vorbind împotriva Catedralei Mîntuirii Neamului riscați mult, adică riscați ca lumea să nu știe dacă sînteți filosof, ceea ce în greacă înseamnă „iubitor de înțelepciune”, sau sînteți filozof, ceea ce în greacă înseamnă „iubitor de întuneric”.
Hristos a înviat!

Dr. Pavel CHIRILĂ



marți, aprilie 26, 2016

SINAXAR ROMÂNESC (14)

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME




26 aprilie:  
SFINȚII MUCENICI CHIRIL, CHINDEU 
ȘI TASIE, DIN DOBROGEA

Numele acestor trei Sfinți Mucenici, ce au suferit moarte martirică pe vremea împăratului Dioclețian (începutul secolului 4), în cetatea Axiopolis (Cernavodă), sînt pomenite într-o inscripţie descoperită în anul 1947. În ce-l privește pe Tasie (Tasius), unii cred că-i unul și același cu ostaşul martir Dasie (Dasius), al cărui „act martiric” îl indică pătimitor în cetatea Durostorum, la anul 304, pe 20 noiembrie (zi în care și este pomenit de Biserică). Există și supoziția că ar fi suferit martiriul la Axiopolis, iar mai tîrziu moaştele i-au fost aşezate temporar în Durostorum (ulterior ajungînd prin Italia). (R. C.)


24 aprilie: Sfinții Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, Mitropoliții Transilvaniei; Sfîntul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș; Sfinții Mucenici Pasicrat și Valentin
25 aprilie: Sfîntul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului

luni, aprilie 25, 2016

SINAXAR ROMÂNESC (13)

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME




25 aprilie:  
SFÎNTUL CUVIOS VASILE 
DE LA POIANA MĂRULUI

Trecut de curînd în rîndul sfinților (2003), Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului s-a născut pe la 1700 în părțile Rusiei, dar a ajuns exilat în părțile noastre, unde s-a așezat la Mănăstirea Dălhăuți, peste care a stărețit vreme de 20 de ani. În 1730-33 a înnoit Schitul Poiana Mărului și s-a retras în el cu 12 ucenici. Ca stareț la Poiana Mărului, egumenul Vasile conduce duhovnicește toate schiturile din Munții Buzăului, pe care le cercetează regulat, fie personal, fie prin scrisori, unindu-le în duhul isihast (deprins odinioară direct din mediile athonite). S-a mutat la cele veșnice pe 25 aprilie 1767, iar urmaș i-a fost vechiul său ucenic Paisie Velicikovski (pe care el însuși îl călugărise la Athos, în 1750), la rîndul său numărat cu sfinții (Biserica Ortodoxă Română îl pomenește pe 15 noiembrie) și socotit marele înnoitor al ortodoxiei româno-ruse în duh filocalic și isihast. (R. C.)

Poiana Mărului

duminică, aprilie 24, 2016

SINAXAR ROMÂNESC (12)

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME




24 aprilie:
SFINȚII IERARHI MĂRTURISITORI 
ILIE IOREST, SIMION ȘTEFAN 
ȘI SAVA BRANCOVICI,  
MITROPOLIȚII TRANSILVANIEI, 
SFÎNTUL IERARH IOSIF MĂRTURISITORUL, 
EPISCOP AL MARAMUREȘULUI. 
ȘI SFINȚII MUCENICI 
PASICRAT ȘI VALENTIN

Sfîntul Ierarh Iorest (din botez: Ilie) era odraslă de țărani români din Ardeal, călugărit la Putna și ajuns mitropolit al Transilvaniei în 1641. Prigonit, scos din scaun și întemnițat pentru rîvna lui întru dreapta credință (1643), i-a fost dat să moară de moarte bună, iar în 1955 a fost canonizat pentru multele lui pătimiri mărturisitoare. 
Simion Ştefan (canonizat în 2011), despre care datele biografice sînt foarte zgîrcite, a fost mitropolit al Transilvaniei între 1643 şi 1656. În timpul păstoririi sale s-a tipărit, la 1648, prima traducere românească integrală a Noului Testament, așa-numitul „Nou Testament de la Bălgrad [Alba Iulia]”, cu o memorabilă predoslovie (prefaţă) atribuită mitropolitului însuşi, în care acesta dezbătea, printre primii, problema unităţii limbii româneşti, subliniind necesitatea unor norme lingvistice supradialectale, deci a ceea ce numim noi astăzi „limbă literară” (Bine ştim că cuvintele trebuie să fie ca banii, că banii aceia sunt buni carii îmblă în toate ţărîle, aşia şi cuvintele acele sunt bune carele le înţeleg toţi. Noi derept aceia ne-am silit, de încât am putut, să izvodim aşia cum să înţeleagă toţi...). 
Mitropolit al Ardealului a fost și Sfîntul Ierarh Sava (din botez: Simeon) Brancovici, canonizat tot în 1955, la rîndul său greu prigonit și murind în 1683 de pe urma chinurilor suferite în temniță. 
Sfîntul Ierarh Iosif Mărturisitorul, pe numele de familie Stoica, originar din părțile Năsăudului, a fost episcop al Maramureșului (sfîrșitul secolului 17 și începutul secolului 18), prigonit pentru refuzul său ferm de a trăda Ortodoxia (fiind trecut și el în rîndul sfinților noștri tot în 1955).  
În ce-i privește pe Sfinții Mucenici Pasicrat și Valentin, frați de sînge și ostași romani, ei au fost martirizați în Durostorum (Silistra de azi), la anul 298, pentru credința lor în Hristos și pentru refuzul de a se închina și a jertfi zeilor mincinoși. (R. C.)

sâmbătă, aprilie 23, 2016

SHAKESPEARE 400: REVERENȚĂ COMEMORATIVĂ

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME



WILLIAM SHAKESPEARE 
(1564-1616)

Sonetul LXV

Since brass, nor stone, nor earth, nor boundless sea 
But sad mortality o'ersways their power, 
How with this rage shall beauty hold a plea, 
Whose action is no stronger than a flower? 
O, how shall summer's honey breath hold out, 
Againist the wreckful siege of batt'ring days, 
When rocks impregnable are not so stout, 
Nor gates of steel so strong but time decays? 
O, fearful meditation, where, alack, 
Shall time's best jewel from time's chest lie hid? 
Or what strong hand can hold his swift foot back, 
Or who his spoil or beauty can forbid? 
O, none, unless this miracle have might, 
That in black ink my love may still shine bright.


Cînd morţii triste îi plătesc obolul 
Şi bronz, şi piatră, şi pămînt, şi mare, 
Cum ar putea să-i biruie pîrjolul 
Frumseţea cea cu plăpînzimi de floare? 
O, cum să-nfrunte cerul blînd de vară 
Năprăsnicia recilor tempeste, 
Cînd toate cele vremea le doboară – 
Şi porţi, şi muri, şi maiestuoase creste? 
O, gînd cumplit! Au cum să ocolească 
A vremii raclă scumpul ei odor? 
Năvala ei, ce mînă s-o oprească? 
Prada frumseţii – care muritor? 
O, nimeni, fără numai o minune: 
Prin pana mea, iubirea-n veci să sune.


Tălmăcire românească de
Răzvan Codrescu

 

vineri, aprilie 22, 2016

CENTENAR SINESIE IOJA

SUMARUL BLOGULUI 


Imaginea preotului ne este rareori clară. O asociem cu Biserica. Însă, neavînd mereu conştiinţa a fi noi înşine parte a Bisericii, continuăm să definim aşteptările noastre faţă de slujitorul ei folosind clişee, zvonuri şi păreri. Calea asumată de către părintele Sinesie Ioja este o limpezire a acestei imagini. Pentru că gestul şi cuvîntul cucerniciei sale sînt argumente de folos pentru a desluşi chipul talantului celui ce a primit hirotonia.
  
Începuturile
 
Prima parte a vieţii este cuprinsă în întîmplări obişnuite. Este născut la 23 aprilie 1916, în familia preotului Romul Ioja, în comuna Neagra, judeţul Arad. Ciclul primar îl parcurge în Neagra, cel gimnazial la Brad, în 1942 absolvind cursurile Academiei Teologice din Arad. Este hirotonit, în acelaşi an, diacon, apoi preot (6 noiembrie), pe seama parohiei Valea Mare. Se căsătoreşte, apoi i se nasc prunci. Mutarea la cele veşnice a tatălui său îi îngăduie continuarea slujirii acestuia în parohia Rănuşa, la 11 kilometri de Neagra, unde este transferat. Se impune enoriaşilor prin calităţile de gospodar, prin puterea cuvîntului şi mai ales mulţumită smereniei profunde, mereu împletită cu rugăciunea (Marcel Petrişor, Trecute vieţi de domni, de robi şi de tovarăşi, Ed. Vremea, Bucureşti, 2008, pp. 57-59). 
Instaurarea regimului comunist în România este evenimentul care transformă cursul existenţei parohului din Rănuşa. Mai exact întîlnirea, în decembrie 1944, cu un coleg de liceu, Gligor Cantemir, unul dintre partizanii paraşutaţi de aviaţia germană pentru a organiza mişcarea de rezistenţă. Găzduit de părintele Sinesie, îi cere ajutorul pentru îndeplinirea sarcinii. Motivaţia: pe baza legăturilore din comunele văii Dezna, este persoana potrivită punerii în contact cu cei care pot contribui la organizarea de grupuri care să ducă la îndeplinire acţiunile preconizate.

Arestarea şi pătimirile

Urmarea – arestarea parohului din Rănuşa, la 5 ianuarie 1949, de către Securitate. Urmează ancheta şi trimiterea în justiţie. Considerat organizatorul grupului de rezistenţă, în cadrul procesului din 6-22 decembrie 1949, părintele Sinesie Ioja îşi afirmă nevinovăţia. Prezenţa lui Gligor Cantemir, vreme de trei luni, în locuinţa sa se datorează firescului ospitalităţii şi vechilor legături de camaraderie. Apartenenţa la Mişcarea Legionară a oaspetelui nu are, de asemenea, cum să se constituie în acuzaţie la adresa părintelui, atîta timp cît nu a avut niciodată legături cu aceasta.  
Avînd pentru autorităţi statutul de cap al lotului, în final, după un proces în care nu a fost admisă prezenţa martorilor, este condamnat de Tribunalul Militar Timişoara, la 22 decembrie 1949, la 12 ani de temniţă grea, 10 ani de degradare civică şi confiscarea averii. Pe rînd, este închis în arestul Securităţii din Arad şi Timişoara, la Aiud, în colonia de muncă Baia Sprie şi Jilava. La Tîrgu Ocna este trimis în februarie 1951, ca urmare a contractării tuberculozei pulmonare. Protestează faţă de regimul de detenţie în cîteva rînduri, inclusiv prin greva foamei. Menţine legătura cu familia. Şi se numără, potrivit mărturiei părintelui Constantin Voicescu, printre cei care, prin asistenţa religioasă, menţine nădejdea, sporeşte credinţa şi hrăneşte curajul colegilor de temniţă. Şase ani mai tîrziu este readus la spitalul-penitenciar de la Tîrgu Ocna, unde este supus regimului de izolare. Este transferat ulterior la închisoarea Văcăreşti, unde, în noaptea de 2 spre 3 august 1958, părăseşte această lume.  
În ianuarie 1957, examenul medical identificase prezenţa tuberculozei pulmonare fibro-cazeoase şi a tuberculozei peritoneale intestinale. Pentru investigaţii, o perioadă a fost internat la Spitalul numărul 9 din Capitală. Certificatul de deces enunţă ca motiv al morţii „contuzie forte cranio-encefalită, fractură la bază” (Adrian Nicolae Petcu, „Ioja, Sinesie”, în Martiri pentru Hristos din România, în perioada regimului comunist, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2007, p. 382).

Moştenirea
 
Rămîne esenţa misiunii sale. O surprinde, în mod admirabil, unul dintre cei alături de care, legat cu cătuşe, ajunge la Aiud: „Era un om blînd şi bun, cu multă dragoste faţă de om şi cu multă credinţă în Dumnezeu. [...] Blîndele priviri ale părintelui Sinesie mă încurajau. [...] Avea o voce blîndă şi cu multă bunătate în ea. Îţi descreţea fruntea şi mai uitai de necazuri. Era înzestrat cu darul preoţiei” (Anastasie Berzescu, Lacrimi şi sînge. Rezistenţa anticomunistă armată din Munţii Banatului, Editura Marineasa, Timişoara, 1999, pp. 125-126). O defineşte, de asemenea, unul dintre preoţii romano-catolici cu care împarte celula, care-l consideră pe părintele Sinesie Ioja „om ajuns în pragul sfinţeniei”, în vreme ce acesta nu ezită să se definească drept „cel mai prost preot ortodox din lume”, suferinţa-i datorîndu-se necesităţii răscumpărării păcatelor (Marcel Petrişor, op. cit.).  
La un secol de la naşterea părintelui Sinesie Ioja, imaginea creionată de părintele Mihail Lungeanu „preotului de mir din Banat [...] de o mare credinţă, [...] avînd un permanent duh de rugăciune” (Moise Iorgovan, Sfîntul Închisorilor, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, p. 162) este moştenirea cea mai de preţ. Nu pentru oglindirea unei vieţi ori a muceniciei, ci – în primul rînd – pentru înţelegerea calităţii de fii ai Bisericii pe care ne-o arogăm.

Vincenţiu DASCĂLU