SUB SEMNUL ÎNVIERII

SUMARUL BLOGULUI

 ÎN DOMICILIU OBLIGATORIU LA VIIŞOARA, 1962

De la stînga la dreapta: Gabriel Constantinescu, ex-ofiţerul Butaliu, 

Maria Constantinescu şi fiica Ligia, Harry Brauner, ex-ofiţerul Firu

H. BRAUNER  
PENTRU 
G. CONSTANTINESCU

Purtînd dimpreună crucea domiciliului obligatoriu în Bărăgan (Satul Nou-Viişoara, nu departe de Slobozia-Ialomiţa), folcloristul şi muzicologul Harry Brauner şi soţii Gabriel şi Maria Constantinescu au fost legaţi printr-o caldă prietenie.

Gabriel Constantinescu (1921-2010), fost ofiţer în Armata Regală a României şi la data respectivă licenţiat în Filosofie (ulterior va obţine şi licenţa în Cibernetică), ajunsese în domiciliu obligatoriu după ce făcuse 2 ani de front şi 4 ani de prizonierat în U.R.S.S. (1942-1948) şi 10 ani de detenţie politică în România (1950-1960). S-a căsătorit chiar la Viişoara cu fosta deţinută politic Maria Blaj şi tot acolo li s-a născut, în 1961, primul copil (Ligia-Mihaela). A revenit acasă, la Sibiu, abia în toamna lui 1962.

Harry Brauner (1908-1988, fratele pictorului Victor Brauner),  a fost unul dintre cei mai reputaţi folclorişti ai perioadei interbelice. Cadru universitar şi colaborator apropiat al vestitului Constantin Brăiloiu, a fost întemeietor al Institutului de Folclor din Bucureşti (1949) şi al orchestrei de muzică populară „Barbu Lăutarul” (1946). El este cel care a cules prototipul celebrului cîntec „Cine iubeşte şi lasă” (1929) şi adevăratul descoperitor al Mariei Tănase (iar mai tîrziu al lui Gheorghe Zamfir). Arestat în lotul Lucreţiu Pătrăşcanu, face 12 ani de închisoare politică (1950-1962), ca şi iubirea sa de o viaţă, artista plastică Lena Constante (şi ea cu preocupări de folcloristică), cu care se va căsători în 1963, după întoarcerea din domiciliul obligatoriu (unde însă viitoarea sa soţie avusese posibilitatea de a-l vizita).

Încă din anii petrecuţi în temniţa Aiudului, Harry Brauner compusese în minte melodii pe versurile unor celebri poeţi români (cf. vol. Melodii compuse în temniţele Aiudului, Ed. Ars Docendi, Bucureşti, 1999), printre care şi Nichifor Crainic (1889-1972, deţinut politic între 1947-1962), cu care comunicase în închisoare prin alfabetul Morse. Majoritatea acestora au fost scrise în notaţie muzicală în perioada domiciliului obligatoriu. De Paştele anului 1962, Harry Brauner dedica transpunerea muzicală a poeziei „Învierea” de Nichifor Crainic prietenului mai tînăr Gabriel Constantinescu.

Fotocopiile postate în continuare reproduc documentele olografe aflate în arhiva familiei Constantinescu: textul poeziei lui Nichifor Crainic transcris de Gabriel Constantinescu şi notaţia muzicală a lui Harry Brauner (cu adnotările şi semnătura sa). Din aceeaşi sursă provine şi fotografia (făcută tot în primăvara lui 1962).

Minunată întîlnire de suflet, în strălumina Învierii, între trei victime ale comunismului din trei generaţii succesive: un român poet şi teolog ortodox (Nichifor Crainic), un evreu etnomuzicolog îndrăgostit de folclorul românesc (Harry Brauner) şi un ofiţer român cu studii filosofice şi educaţie nemţească (Gabriel Constantinescu)! Doi români de dreapta şi un evreu de stînga, perfect solidari în spiritul tradiţiei folclorice şi bisericeşti, dar şi al rezistenţei morale împotriva a ceea ce Mircea Eliade numea „teroarea istoriei”! Cîtă minciună ideologică,  „democratică” sau „totalitară”, se destramă izbindu-se de această una şi întreită întruchipare a omenescului răstignit pe crucea istoriei! (R. C.)