joi, aprilie 16, 2009

DRUMUL CRUCII



VIA DOLOROSA SAU DRUMUL CRUCII


“Drumul crucii” reprezintă pentru conştiinţa creştină paradigma suferinţei mîntuitoare: urmînd lui Hristos (Imitatio Christi), fiecare creştin îşi poartă crucea sa, mai grea sau mai uşoară, urcînd Golgotele veacului. Dar Crucea tuturor, de la începutul şi pînă la sfîrşitul lumii, a fost purtată spre Înviere de Însuşi Dumnezeu, iar aceasta este cea mai cutremurătoare taină din iconomia mîntuirii şi temelia întregii noastre credinţe (cf. I Corinteni 15, 16-22).
Drumul Crucii – Via Crucis – sau Via Dolorosa, cum îl mai numesc apusenii (denumire încetăţenită, se pare, de prin secolul al XVI-lea), reprezintă calea urmată de Iisus Hristos, sub povara Crucii, de la ruinele fostei cetăţi romane Antonia, unde se afla Pretoriul lui Pilat, şi pînă la Golgota (Dealul Căpăţînii), unde se înalţă astăzi Biserica Sfîntului Mormînt (numită şi Biserica Învierii), cea în care an de an, de Paştele ortodox, se pogoară în chip minunat Sfînta Lumină sau Sfîntul Foc (despre care am scris pe larg în anii anteriori).
În Vinerea Mare, la Ierusalim, credincioşii refac acest drum, în procesiune solemnă (călugării catolici din Mînăstirea Flagelării, ce aparţin Ordinului Franciscan, fac procesiune chiar în fiecare zi de vineri, dar, desigur, nu cu aceeaşi amploare).
Drumul Crucii este marcat – după tradiţie – de 14 staţiuni sau popasuri, şi anume:

1. Condamnarea la moarte a lui Iisus (cerută de Sinedriul evreiesc şi aprobată de Pretoriul roman), biciuirea şi batjocorirea Lui.
2. Pornirea Domnului spre Golgota, din faţa Pretoriului, cu Crucea în spate.
3. Prima cădere a lui Iisus sub greutatea Crucii.
4. Întîlnirea Domnului cu Sfînta Maria, Maica Sa.
5. Trecerea Crucii de pe umerii lui Iisus pe cei ai lui Simon din Cirene.
6. Întîlnirea lui Iisus cu Veronica, pe a cărei năframă s-a imprimat chipul Domnului.
7. A doua cădere a lui Iisus sub greutatea Crucii.
8. Întîlnirea lui Iisus cu femeile mironosiţe.
9. A treia cădere a lui Iisus sub greutatea Crucii.
10. Dezbrăcarea lui Iisus de haina Sa, care va fi trasă la sorţi.
11. Întinderea şi pironirea lui Iisus pe Cruce.
12. Moartea lui Iisus pe Cruce.
13. Coborîrea lui Iisus de pe Cruce.
14. Punerea în Mormînt şi Învierea lui Iisus.

Iată şi locurile din Ierusalim unde se fac opririle comemorative:

1. Pretoriul (azi Mînăstirea Flagelării);
2. Mînăstirea Flagelării (franciscană);
3. Capela celei de-a treia opriri (armeană);
4. Capela celei de-a patra opriri (armeană);
5. Capela celei de-a cincea opriri (franciscană);
6. Capela celei de-a şasea opriri (greacă);
7. Capela celei de-a şaptea opriri (franciscană);
8. Zidul Mînăstirii Sf. Haralambie (greacă);
9. Zidul Patriarhiei Copte;
10. Biserica Sf. Mormînt (locul Golgotei);
11. Biserica Sf. Mormînt (altarul franciscan);
12. Biserica Sf. Mormînt (altarul grec);
13. Biserica Sf. Mormînt (lespedea);
14. Biserica Sf. Mormînt (ediculul): leagănul Învierii Domnului.

În Apus, Via Dolorosa a generat o bogată imnografie, dar şi o eflorescenţă de reprezentări picturale şi sculpturale. Apusul (cum o arată, mai nou, şi filmul lui Mel Gibson The Passion of the ChristPatimile/Pătimirea lui Hristos, iar nu “Pasiunea” lui Hristos, cum s-a tradus în unele cotidiene de la noi!) are o sensibilitate predilectă pentru suferinţa fizică din evenimentul pascal, reflectată într-o lungă tradiţie a plasticii occidentale, dar şi în aşa-numita “mistică a stigmatelor” (necunoscută în Răsărit). Între faimosul Christ contorsionat al lui Grünewald şi Christul hăcuit al Gibson (scena biciuirii durează în film nu mai puţin de 16 minute!) este o certă linie de continuitate, exprimînd un anumit spirit specific de raportare la “drama” jertfei mîntuitoare.
Lumea catolică – pornind de la exclamaţia lui Pilat (Ioan 19, 5): Ecce homo (“Iată omul!”) şi radicalizînd o mai puţin răspîndită repre­zentare iconografică bizantină a lui Iisus în mormînt, arătîndu-Şi rănile – Îl venerează mai ales ca “Om al durerilor” (homo sau vir dolorum). Accentul se mută astfel, cu sau fără voie, de pe dumnezeirea pe umanitatea lui Iisus Hristos şi de pe sensul mistic pe scenariul istoric al mîntuirii. Credinciosul compătimeşte astfel cu Iisus Hristos mai degrabă din oroarea de suferinţă decît din oroarea de păcat şi mai degrabă din teama de aproapele decît din teama de diavol (căci... l’enfer c’est les autres).
Apare firesc, în aceste condiţii, ca tradiţia Drumului Crucii, cu toate detaliile reale sau imaginare, să fie mai bine reprezentată în Apus decît în Răsărit. Ceea ce nu înseamnă că Răsăritul n-ar cinsti după cuviinţă Patimile Domnului, numai că accentul cade aici pe latura spirituală şi pe corolarul mistic al Învierii. Căci pînă la urmă orice drum – inclusiv cel al Crucii – îşi află rostul nu în sine, ci în atingerea ţintei spre care poartă. Întunericul Patimilor este înghiţit de lumina Învierii.

Răzvan CODRESCU

3 comentarii:

La 28/5/09 12:57 p.m. , Anonymous Hristofor a spus...

Drumul CRUCII pleaca de pe pamant si ajunge in CER.
Hristos S-a inaltat!

 
La 28/5/09 1:01 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Adevărat S-a înălţat!

 
La 3/6/09 1:38 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Domnule Codrescu,
Va trimit acest "link" al unui site in care veti vedea cum, crucea este singurul simbol religios pe care se calca, sau se calca in picioare. Cititi cu atentie articolul.
Cu stima,

http://www.thegoldenreport.com/asp/jerrysnewsmanager/anmviewer.asp?a=817

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire