sâmbătă, aprilie 04, 2009

LA DUMINICA SFINTEI MARIA EGIPTEANCA


Acest cuvînt a fost rostit la Sfînta Mînăstire Diaconeşti pe 5 aprilie 2009, în a cincea duminică din Sfîntul şi Marele Post – Duminica Sfintei Maria Egipteanca –, de Lucian D. Popescu (în imagine), student în anul III al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, vechi ucenic al vrednicului de pomenire părinte Gheorghe Calciu-Dumitreasa.

I


Mai sînt numai două săptămîni pînă la Sfintele Paşti, iar duminica de azi, Duminica Sfintei Maria Egipteanca, este una specială. Mai sînt numai două săptămîni pînă la Paşti, pînă la întîlnirea cu Hristos cel Înviat, dar la întîlnirea asta nu ajungem cu adevărat decît prin pocăinţă. Cele două Evanghelii citite azi şi istoria vieţii Sfintei Maria Egipteanca sînt rînduite liturgic ca trei trepte pentru explicarea pocăinţei. Duminicii acesteia i se poate spune Duminica Pocăinţei.
Ce este pocăinţa? Pe scurt, este întoarcerea la Dumnezeu aşa cum apare ea în parabola Fiului Risipitor, în care fiul falimentar şi îndurerat se întoarce sfielnic şi fără pretenţii la tatăl său, iar tatăl îl primeşte cu bucurie. Evanghelia Fiului risipitor se citeşte într-o duminică din perioada premergătoare Postului, pentru că pocăinţa e prezentată acolo în termeni generali şi într-o formă oarecum pregătitoare.
Duminica de astăzi ne arată adevărata pocăinţă, pocăinţa întru Hristos. Pocăinţa aceasta e o întoarcere la Dumnezeu datorată unei înţelegeri adînci, negreşit cu raţiunea, dar mai ales cu inima, a păcatelor. Ne întoarcem întru Hristos, ca să ne întîlnim cu Dumnezeu în mod personal.
Prima Evanghelie îi arată pe doi dintre Apostoli, Iacob şi Ioan, care, parcă fără de sine, parcă neînţelegînd ori uitînd cu totul cuvintele de pînă atunci ale lui Hristos, Îi cer nici mai mult nici mai puţin decît onoruri. Căci a sta de-a dreapta şi de-a stînga unui împărat în slava sa, adică în momentele oficiale, era, este şi va fi un mare semn de cinste, indiferent de împărăţie. Sfinţii Apostoli Iacob şi Ioan cereau o distincţie. Cereau gloria absolută.
Dacă înşişi apostolii puteau cădea într-o aşa ispită, înseamnă că se poate întîmpla oricui. Poate că se întîmplă mai des şi mai uşor celor deştepţi, celor învăţaţi, celor puternici, celor talentaţi, în mod sigur celor bogaţi, dar să ştiţi că se întîmplă cu noi toţi. Astfel de gînduri izvorăsc din mîndrie, iar mîndria ne încearcă pe absolut toţi.
Şi Hristos dă pentru tentaţia asta o regulă concretă şi clară, zicînd aşa: “Ştiţi că cei ce se socotesc cîrmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpînesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întîi între voi, să fie tuturor slugă”.
Membrii guvernului, adică cei ce exercită puterea executivă în stat, se numesc miniştri. Cuvîntul ministru vine din latină şi însemna „slujitor”. În toate limbile europene numele ministrului vine din cuvîntul ăsta: „slujitor”. Pentru că Europa e produsul creştinismului. Dar socotiţi dacă din miniştri a rămas altceva creştin decît numele! Între noi nu trebuie să fie aşa.
Hristos ne spune simplu şi clar să nu urmărim onoruri, titluri, înlesniri, protocol, gratuităţi. Şi nu e nici unul dintre noi, oricît de mic, care să nu găsească ocazia să se creadă mare sau să creadă că i se cuvine cîte ceva în plus. Dar Hristos zice: cu cît credem că avem mai multe merite şi drepturi, cu atît mai mult trebuie să ne smerim. Nu e vorba de o smerenie pasivă sau formală. Smerenia nu e lene, nici comoditate, nici abandon. Smerenia trebuie să fie activă, sîrguincioasă şi, mai ales, firească, potrivit puterilor şi îndemînărilor fiecăruia.
Hristos nu ne spune să fim slugarnici, nu ne spune să fim penibili, ci ne spune să fim pe atît de smeriţi pe cît ar putea fi de mari pretenţiile măririi noastre.
Cea de-a doua Evanghelie ne vorbeşte despre o femeie păcătoasă. Un anume Simon Fariseul îl invitase la masă în casa sa pe Hristos, iar El acceptase. Fariseii alcătuiau o grupare a evreilor care vroiau să respecte foarte strict Legea. Erau foarte mîndri şi erau formalişti. Pentru ei, ritualul spălării era important ca însăşi rugăciunea. Erau făţărnici. Cu ei seamănă cei ce azi fac lucrurile pentru imagine.
Deci Hristos era la Simon Fariseul. Dar din această parabolă astăzi e mai importantă desfrînata. Căci, între alţii, în casa lui Simon, a pătruns şi o desfrînată. O desfrînată e închipuirea perfectă a necurăţiei. Vă închipuiţi cît putea să o dispreţuiască Simon! În alte condiţii ea nu ar fi avut acces în casa lui. Dar desfrînata asta nu doar că s-a strecurat în casă, ci s-a apropiat de Hristos şi L-a uns cu mir. A unge cu mir era un semn de mare preţuire, dar totuşi ea era ce era, iar Hristos era ştiut de toţi ca învăţător şi umbla vorba că ar fi chiar prooroc. Poate din curiozitate perversă, poate din lipsă de îndrăzneală, Simon n-a dat-o afară pe desfrînată şi nici n-a zis nimic.
Şi văzînd ce face femeia, fariseul a făcut şi el un lucru extraordinar: în sinea lui, L-a judecat pe Hristos. L-a judecat, bineînţeles, cu măsura lui fariseică. A gîndit aşa: “Un prooroc ar şti că asta e o mizerabilă şi ar păstra distanţa, deci El nu e prooroc”.
Iar Hristos, arătînd fariseului că i-a citit gîndurile şi că El este Proorocul, Îi spune o poveste despre doi datornici iertaţi de datorie, unul cu datorie mare, altul cu una mică. Îi spune aluziv lui Simon că şi el şi desfrînata sînt păcătoşi. Apoi Hristos compară purtarea fariseului cu purtarea femeii, iar Simon nu iese prea bine din asta.
Femeia nu stătea lîngă Hristos oricum, ci la spate, lîngă picioarele Lui. Nu avea orice fel de atitudine, nu trăgea cu urechea la discuţia bărbaţilor, nu se purta profesional, ca vreo cosmeticiană, ci plîngea şi uda cu lacrimi picioarele Lui. Probabil că ea nici nu-şi închipuise că va ajunge să spele şi să ungă picioarele lui Hristos, de aceea nu venise cu cele de trebuinţă, lighean, apă şi ştergar, ci numai cu un vas preţios cu mir, pe care sperase, poate, să-l dăruiască ucenicilor Învăţătorului. Nu a fost alungată. Dragostea şi recunoştinţa i-au inundat inima şi ea s-a căit. Inima a fost izvorul lacrimilor care au curăţat picioarele Domnului şi sufletul ei.
Asta în timp ce fariseul, pentru care spălarea era aşa de importantă, nu Îi dăduse lui Iisus nici apa, nici ştergarul de picioare, atît de uzuale în prăfoşenia palestiniană şi atît de importante pentru el ca fariseu.
Dacă nu sîntem încremeniţi fariseic în formalism, orgoliu şi superficialitate, în parabola asta vedem căinţa esenţială a femeii, nu amănuntele care îl blocau pe fariseu.
Căinţa înseamnă regret, iar ea a regretat păcatele ei. Oare noi regretăm păcatele noastre sau regretăm fariseic că s-a aflat de ele? Regretăm păcatele noastre sau regretăm consecinţele lor materiale ori psihice asupra noastră?
Ignorăm că păcatele noastre, chiar cele ce par perfect izolate în noi, fără consecinţe exterioare, înmulţesc răul în lume. Orice păcat dă eficienţă diavolului, care prin colaborarea noastră are acces în lume. Prin păcatul nostru dăm posibilitatea diavolului să opereze în lume.
Pînă aici am văzut pe nişte Apostoli care, nesmeriţi, deveniseră distanţi faţă de Hristos, iar pe de altă parte o păcătoasă notorie şi impură care prin căinţă s-a apropiat de Hristos.
E vorba de noi, căci sîntem şi buni, şi răi. Pentru cele bune ale noastre să ne smerim, iar pentru cele rele să ne căim. Şi-apoi, smerenia e un bun antrenament pentru căinţă.
Sfînta Maria Egipteanca a fost o pocăită extraordinară şi de aceea Biserica îi cere astăzi mijlocire. Este ultima duminică dinaintea intrării Domnului în Ierusalim. Duminica viitoare va începe apropierea de Golgota. Vom fi contemporanii patimilor lui Hristos şi vom fi martorii patimilor Lui. Dar nu ne vom întîlni cu El dacă nu ne vom întoarce la El, adică dacă nu ne vom pocăi. Pocăinţa e rostul întregului Post, dar acum totul se precipită.


Sf. Maria Egipteanca şi Cuv. Zosima


II

Sfînta Maria Egipteanca a trăit pe la anul 500. A crescut în casa părinţilor ei, dar a fugit de-acasă ca adolescentă, pentru a trăi o viaţă de desfrînări în Alexandria. Nu urmărea cîştigul material din desfrînare, dar nici nu avea o meserie stabilă, ci trăia din cerşit şi din torsul inului. Timp de 17 ani, centrul existenţei ei a fost desfrînarea. Brusc, curiozitatea a împins-o să meargă la Ierusalim pentru Sărbătoarea Sfintei Cruci. Neruşinarea şi destrăbălările au continuat şi în călătorie, şi la Ierusalim, şi pînă în dimineaţa praznicului.
Şi pe vremea aceea, ca şi azi, oamenii obişnuiau să se înghesuie în anumite momente şi în anumite biserici socotite mai însemnate decît altele. Pe atunci, lemnul Sfintei Cruci se păstra întreg, iar Maria a vrut să intre o dată cu tot poporul în biserica unde era cea mai mare relicvă a creştinătăţii. Nu a izbutit. Era aglomeraţie, dar în mod evident nu aglomeraţia în sine o împiedica. După cîteva încercări, epuizată fizic, a rămas afară.
Cu excepţia genului de păcat şi a felului în care Dumnezeu a atenţionat-o, pînă aici viaţa Mariei seamănă cu a multora dintre noi. Păcătuim repetat, conştient, iar Dumnezeu rînduieşte o defecţiune în viaţa noastră.
Contrariată, dezorientată, Maria s-a aşezat într-un colţ al curţii bisericii. Stînd acolo, a înţeles cu mintea că zgura şi mizeria păcatelor ei au împiedicat-o să intre. Înţelegerea a coborît în inimă şi a început să plîngă şi să se vaite fără nici o ţintă. Apoi a observat o icoană a Maicii Domnului în curtea bisericii şi plîngerea ei s-a transformat în rugăciune. I-a cerut ajutorul. Totodată i-a făgăduit că îşi va schimba viaţa. Aşa a reuşit să intre, după care, sub insuflarea Sfintei Fecioare, a plecat în pustia de dincolo de Iordan.
Icoana fusese pusă în afara bisericii pentru momente ca acestea, în care nu toţi reuşeau să intre. Şi se pusese tocmai icoana Sfintei Fecioare pentru că Maica Domnului a fost întîia biserică. Ea L-a încăput prima pe Hristos. Biserica a ajutat-o pe Maria să intre în Biserică.
Dificil sau uşor, bunele hotărîri pot fi luate de mulţi. Dar cîţi trec de la intenţie la fapte? Maria Egipteanca a părăsit realmente păcatul care o ucisese sufleteşte zi de zi pînă atunci. În pustie a avut de înfruntat în primii 17 ani, o perioadă simetrică perioadei păcatului, o serie de ispite din categoria păcatelor pe care le săvîrşise în viaţa ei anterioară. Aşa cum un dependent de droguri intră într-o criză cumplită dacă le abandonează, aşa e chinuit şi cel învechit în păcat cînd se îndreaptă. Maria a fost chinuită trupeşte şi sufleteşte ca orice dependent de păcat.
Tipologia personajului din piesa Pygmalion de George Bernard Shaw şi din romanul Prinţ şi cerşetor de Mark Twain nu are corespondenţă în realitate. Florăreasa devine o lady în cîteva luni, iar prinţul şi cerşetorul schimbă locurile fără ca nimeni să observe? Astfel de istorii îi flatează poate pe unii, dar sînt imposibile.
Tot aşa, e puţin probabil să ne îndreptăm de pe-o zi pe alta. E un mare risc să lăsăm grija mîntuirii pe ultima sută de metri. Şi nu ştim niciodată cînd va începe ultima sută...
Mariei i-au trebuit 17 ani ca să epuizeze reziduurile păcatelor desfrînării. Dar viaţa şi pocăinţa ei nu s-au împlinit aici. A mai trăit încă 30 de ani în pustie. De-a lungul lor, Maria a devenit o sfîntă. A căpătat puteri speciale, între care şi darul înainte-vederii.
Darurile astea nu sînt nişte invenţii. În 1999, la Mînăstirea Sihăstria, a trecut la cele veşnice un monah simplu, nu era preot, despre care părintele Cleopa mărturisea că avea darul de a şti dinainte ce avea să se întîmple, lucruri mari şi lucruri mărunte. Şi că mijlocea minuni cu rugăciunile sale. Înainte de mînăstire, părintele Marcu stătuse 21 de ani în închisoare. Aşa că lucruri de acestea, chiar dacă par a nu se mai întîmpla azi, s-au întîmplat pînă mai ieri în mod cert, chiar printre noi.
Cu doi ani înainte de moarte, Sfînta a fost descoperită în pustie de un ieromonah. La insistenţa lui, Sfînta Maria s-a apropiat, i-a istorisit cu smerenie şi căinţă întreaga ei viaţă şi i-a cerut ca peste un an să îi aducă Sfînta Împărtăşanie. După un an, ieromonahul – Cuviosul Zosima – i-a adus împărtăşania şi după încă un an tot el a găsit moaştele sfintei în deşert.
Sfînta Maria Egipteanca dovedeşte că orice păcătos are posibilitatea întoarcerii la Dumnezeu, adică a pocăinţei şi a sfinţeniei.
Oamenii sînt foarte diferiţi între ei şi nu sînt deloc egali. Minte, trup, drepturi, toate sînt prilej de inegalitate. Să pretindem egalitate e nerealist şi e lipsit de smerenie. Egal dăruită de Dumnezeu este puterea de a fi sincer cu tine însuţi, deci şi puterea de a fi sincer în faţa Lui.
Trebuie să facem cu toţii ce a făcut Maria Egipteanca, căci trebuie să ne mîntuim. Trebuie să facem ce a făcut ea, dar nu neapărat cum a făcut ea. Nu ne putem mîntui după tipar. Căci sîntem diferiţi, iar din viaţa ei trebuie să luăm ceea ce e de luat. Întoarcerea la Dumnezeu e un drum cu piedici. Bunăoară, pot fi 17 ani de ispite. De aceea trebuie să o facem cu ascultarea Bisericii. Nu de unii singuri, să nu luăm asta de la istoria Sfintei Maria, căci ne vom rătăci. Trebuie s-o facem sub îndrumarea duhovnicului, ca să nu cădem în disperare sau în alte păcate, poate mai mari decît cele dintîi.
Smerenia duce la înţelegerea păcatului mai întîi cu mintea, apoi la înţelegerea cu inima, adică la căinţă, iar acestea duc la pocăinţă.
Fără pocăinţa noastră, preotul nu poate să ne dea dezlegare pentru Taina Împărtăşaniei, ca să primim Trupul şi Sîngele lui Hristos, care e Taina întîlnirii personale cu Dumnezeu. Cea care ne deschide uşa cuminecării este Taina Pocăinţei, nu simpla mărturisire a păcatului. Spovedania face parte din pocăinţă, dar pocăinţa e mai mult decît atît. De asta e mai potrivită denumirea Taina Pocăinţei decît Taina Spovedaniei, deşi înseamnă acelaşi lucru.

Pustia Iordanului


III

Pocăinţa începe cu întoarcerea în sine. Adică omul se dezmeticeşte din păcat şi îşi vine în fire. Iar venindu-şi în fire, omul vede în firea sa omenească ceva minunat. Smerit, dar cu bucurie, omul vede în firea sa cel mai valoros lucru pe care îl are: chipul lui Dumnezeu. Căci toţi sîntem făcuţi după chipul Lui. Trebuie numai să-l redescoperim în noi înşine, smeriţi şi cu căinţă. Iar cu descoperirea chipului lui Dumnezeu ne întoarcem la Însuşi Dumnezeu. Aceasta e taina: să ajungi prin pocăinţă de la păcat la Dumnezeu.
Cînd staţi sub epitrahilul preotului la spovedanie, staţi întru pocăinţă în faţa lui Dumnezeu. În acel moment, pocăindu-vă, opriţi timpul în loc şi rupeţi legăturile voastre cu lumea. Însă cu împlinirea pocăinţei voastre, curăţindu-vă, vă ridicaţi de sub epitrahil dezlegaţi de păcate. Iar cu asta însănătoşiţi lumea şi îi daţi un nou impuls.
Dacă îngropaţi acest dar al pocăinţei şi îl faceţi uitat, nu vă veţi întîlni cu Dumnezeu. Dacă însă întrebuinţaţi darul pocăinţei cum se cuvine, dacă îl întrebuinţaţi cu extremismul duhovnicesc al Sfintei Maria, calea pe care veţi apuca nu va fi doar calea mîntuirii, ci va fi de-a dreptul calea sfinţeniei.
Căci absolut toţi, toţi pînă la unul, sînteţi chemaţi de Dumnezeu să fiţi sfinţii Lui! Amin.


Lucian D. POPESCU


Sf. Mînăstire Diaconeşti - bastion de vrednicie ortodoxă românească

13 comentarii:

La 4/4/09 12:24 p.m. , Blogger Iuliana a spus...

Minunata predica! Mult folositoare prin realismul ei.

 
La 4/4/09 2:05 p.m. , Blogger Sante Ronchi a spus...

D.le Cosdrescu
Buna ziua. Cred ca ziua 5 aprile 2009, despre care vorbiti la inceput, este din anul trecut, 2008.
(nu-i nevoie sa puneti comentriu). Paste fericite

 
La 4/4/09 3:04 p.m. , Anonymous Un inapoi-vazator a spus...

Da, minunata predica, ba chiar miraculoasa, de vreme ce, rostita in 5 aprilie 2009, a fost postata pe 4 aprilie 2009.

 
La 4/4/09 4:49 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Înainte- şi înapoi-văzătorilor de toate neamurile şi confesiunile:

Contează chiar atît de mult data?!
Mie mi se păruse că nu (şi sperasem că amănuntul va trece neobservat măcar 24 de ore).
Dar, ca să fie toată lumea lămurită, precizez că predica se va ţine mîine, 5 aprilie 2009 (în 2008 Duminica Sfintei Maria Egipteanca a căzut pe 13 aprilie).
Cum predica mi-a plăcut şi eram hotărît dinainte s-o postez, dar în zilele următoare programul nu-mi permite să mă ocup de blog, am postat-o cu o zi mai devreme (şi-mi cer iertare, dacă-i atît de grav!). În micul şapou am folosit exprimarea la trecut, care va fi valabilă începînd de mîine şi atîta timp cît textul va rămîne pe blog. Nu e deci nici o minune şi nici o eroare, iar cine va citi începînd de mîine după-amiază, se înainte-vede, va avea o problemă mai puţin şi va putea urmări partea mai miezoasă a trebii. Cam asta-i tot.

 
La 5/4/09 12:14 a.m. , Anonymous Anonymus a spus...

In cazul acesta, mult succes tanarului predicator!

 
La 5/4/09 12:23 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Vă mulţumesc în numele lui. Cu precizarea că nu mai e chiar atît de tînăr: are trei copii mărişori şi, în curînd, trei licenţe.

 
La 6/4/09 12:07 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

E foarte buna relatarea despre Cuvioasa Maria Egipteanca.Se uita un aspect in ceea ce priveste Taina Pocaintei, foarte important,altfel ne putem apropia usor de erezia pelagiana(Omul se poate sfinti si desavarsi de unul singur. Luptandu-se cu pacatul din suflet si trup, se poate curati de unul singur neavand nevoie de harul lui Dumnezeu prin Sfintele Taine.Exista o anumita legatura intre om si Dumnezeu, in acest proces de curatire/sfintire dar neexplicata si nedezvoltata si nici intr-un caz, prin Sf. Taine).
Spre o asemenea viziune se risca caderea cu usurinta atunci cand e vorba de Sf.Maria Egipteanca.
Stim ca ea a dobandit curatirea de pacate, harul si sfintirea singura in pustie, dar nu se aminteste ca Maica Domnului o sfatuieste sa se spovedeasca si sa se impartaseasca inainte de a pleca in pustie. De fapt, viata Maicii Mariei Egipteanca( viata crestina) are loc intre doua spovedanii si Sf. Impartasanii. E uimitor ca acestei femei i s-a dat voie sa se impartaseasca dupa spovedanie, dupa anii de desfranare si (nu trecusera decat cateva ore de la acele fapte de rusine), si totusi, in pocainta ei adevarata, s-a impartasit. Acest fapt ar constitui astazi, o mare scandalizare pentru cei mai multi dintre crestini.

 
La 6/4/09 12:19 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

La fel spune şi autorul cuvîntului, ca îndemn şi avertisment duhovnicesc: "Trebuie să facem cu toţii ce a făcut Maria Egipteanca, căci trebuie să ne mîntuim. Trebuie să facem ce a făcut ea, dar nu neapărat cum a făcut ea. Nu ne putem mîntui după tipar. Căci sîntem diferiţi, iar din viaţa ei trebuie să luăm ceea ce e de luat. Întoarcerea la Dumnezeu e un drum cu piedici. Bunăoară, pot fi 17 ani de ispite. De aceea trebuie să o facem cu ascultarea Bisericii. Nu de unii singuri, să nu luăm asta de la istoria Sfintei Maria, căci ne vom rătăci. Trebuie s-o facem sub îndrumarea duhovnicului, ca să nu cădem în disperare sau în alte păcate, poate mai mari decît cele dintîi".

 
La 6/4/09 4:21 p.m. , Blogger Corina Negreanu a spus...

Daca ar gandi toti preotii-duhovnici atat de nuantat ca si dvs. ar fi foarte bine.
Insa din pacate, deseori se face abuz in invocarea acestui exemplu, legat de anii de lupta cu pacatul ai Sf.Mariei Egipteanca (si absenta Sf. Impartasanii in perioada de pocainta, chiar mai mult decat atat), prin canoane foarte aspre, absurde chiar, ce se dau de catre duhovnici, indepartand sau distrugand bruma de credinta ce o mai are pacatosul indreptat spre pocainta, vointa de a se schimba numai cu/prin ajutorul Dumnezeului celui drept dar si milostiv.
Insist cu o intrebare pentru autor, cum vede rolul primei SF.Euharistii in viata Cuvioasei?

 
La 7/4/09 11:35 a.m. , Anonymous Vlahia a spus...

Toată admiraţia pentru că vorbiţi atât de frumos, în spiritul Bisericii, domnule Codrescu.

Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea un răspuns la frământările noastre, de fiecare dată când ne pregătim să mergem la duhovnic. Căci numai El e cel care ne vorbeşte la spovedanie; ale noastre şi numai ale noastre sunt strădania, căutarea şi nădejdea.

Doamne-ajută.

 
La 7/4/09 7:39 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Doamna preoteasa,
Nu inteleg prea prea bine care este sensul intrebarii dumneavoastra.
Rolul "primei SF.Euharistii in viata Cuvioasei" a fost probabil acelasi cu rolul oricarei altei impartasanii la un sfint.
Mi se pare ca nu e de folos intotdeauna sa interpretam "la amanunt" viata unui sfint. Nu e niciun relativism aici. Unele lucruri din viata sfintilor se pot lua ad litteram, altele metaforic, iar altele deloc.
Nu sint defel de parerea lui Macarios Simonopetritul expusa in "Triodul explicat" in legatura cu istoria Sfintei, nu vreau sa spun nimic in genul lui.
La urma urmei, poate ca e necunoasterea mea de vina, ca la mine necunoasterea e nemasurat mai larga decit cunoasterea, insa mai mult decit sa va raspund ca "prima impartasanie", careia i-ati fi putut spune la fel de bine si "ultima", e una ca oricare alta la un sfint, nu stiu ce sa va spun.
In schimb, o sa va spun altceva, ca sa vedeti cit de folositor si in ce fel a putut fi placut ce am zis eu despre Sf.Maria.
La Minastirea Diaconesti, dupa predica si dupa slujba, eram prin curte si m-a abordat un crestin din Moinesti care mi-a multumit si mi-a spus ca din predica mea, cel mai mult i-au placut pauzele. Adica pauzele pe care le faceam intre secventele cuvintarii. Omul era foarte de treaba si a marturisit ca el are un temperament domol si ii place ca lumea sa nu se grabeasca, dar eu mi-am adus aminte imediat ca, in vremea copilariei, cind eram intrebat ce imi place mai mult din ce se face la scoala, eu raspundeam prompt, ca toti copiii de felul meu: pauzele!
Altminteri, e adevarat, ma fac vinovat uneori de cam prea multe nuante si nuantari.
Va multumesc pentru cuvintele bune.

 
La 7/4/09 11:55 p.m. , Blogger Corina Negreanu a spus...

Va multumesc pentru efortul raspunsului dumneavoastra.

Va doresc Sfinte Sarbatori Pascale luminoase si pline de bucuria Invierii!

 
La 18/3/10 12:53 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Cartea Sf Ioan Iacob "Din Ierihon catre Sion", online si download, o puteti gasi la:
http://sfioaniacobhozevitul.iblog.my

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire