luni, august 20, 2007

RĂZVAN CODRESCU: BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ (VOLUME)




VOLUME ORIGINALE

* Răzvan Codrescu, Spiritul dreptei. Între tradiţie şi actualitate, Editura Anastasia, Bucureşti, 1997 (debut editorial)
Volumul cuprinde: „În loc de prefaţă”; Dimen­siunea spirituală: “Icoana Europei creştine”, „Doi «ne­buni» exemplari”, „Eşecul «omului autonom»“, „Religie şi cultură”, „Gîlceava dracului cu lumea”, „Criza lăuntrică”, „«Descătuşarea sexului»“, „Creştinism şi feminism”, „Înţelesul evanghelic al iubirii”, „Redescoperirea vredniciei creştine”, „Viaţa întru înviere”, „Sensul unităţii creştine”; Dimensiunea politică: „Distincţii necesare”, „Adevăratul temei al naţionalismului”, „Ipostaze ale naţionalismului românesc”, „Cum se cuvine înţeleasă «Doina» lui Eminescu”, „Naţionalismul faţă cu «antisemitismul»“, „Demagogia toleranţei”, „Taina jertfei”, „Dreptatea d-lui Pleşu”, „Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate”, „Un om necăjit...”, „O reacţie a d-lui Patapievici”, „Raţi­u­nile unei drepte actuale”.
----------------------------------
* Răzvan Codrescu, Exerciţii de “reacţionarism”. Între zóon politikón şi homo religiosus, Editura Dacia [Col. “Politica”], Cluj-Napoca, 1999.
Volumul cuprinde: “Notă pre­­liminară”; “Criza modernă a autorităţii”, “Sensul unei resurecţii. De la idealismul materialist la realismul spiritual”, “Modelul aristocratic”, “Tradiţii şi «apucături»“, “Ortodoxie şi ortodoxism”, “În cău­tarea Europei pierdute”, “A fi european”, “Lupta cu temeiurile”, “Oboseala de Eminescu”, “O ratare morală”, “Naţiu­nile şi bu­nul Dumnezeu”, “Realităţile împotriva ideologiilor”, “«Pieirea ta prin tine, Israele!»“, “Triumful lui Yigal Amir”, “Demagogia toleranţei”, “Război şi pace”, “Ofensiva Islamului”, “Taina jert­fei”, “Maximalismul şi «boieria» lui Hristos”, “Religie şi cultură”, “O perspectivă integratoare”, “Ne-mîngîierile filosofiei”, “Sensul creştin al istoriei”, “Creştinism şi democraţie”, “De la democraţie la demofilie”, “Sensul unităţii creştine. Lumea creştină la răs­cruce de milenii”; “Notă editorială”.
----------------------------------
* Răzvan Codrescu, De la Eminescu la Petre Ţuţea. Pentru un model paideic al drep­tei româneşti, Editura Anastasia [Col. “Dreapta europeană”], Bucureşti, 2000.
Volu­mul cuprinde: “Pre-text”; “Oboseala de Emi­nescu”, “Cum se cuvine înţeleasă Doina lui Eminescu”, “Eminescu şi creşti­nismul”, “Nicolae C. Paulescu sau ştiinţa lui Scio Deum esse”, “Ni­chifor Crainic – schiţă de portret”, “Pentru dreapta înţelegere a lui Nae Ionescu”, “Radiografia unei calomnii: Marta Petreu împotriva lui Nae Io­nescu”, “Ieşirea din legendă. Stadiul editării textelor lui Nae Ionescu” (cu două anexe: “Al dracu’ Nae!” şi “Cursurile universitare ale profesorului Nae Ionescu ajunse pînă la noi. Lista cronologică a ediţiilor: 1941-1999”), “Lu­ci­an Blaga şi creş­ti­nis­mul”, “Centenar Vasile Băncilă. Redescoperirea unei personalităţi exem­pla­re”, “Codreanu şi «fenomenul legionar»“, “Eşecul «omului auto­nom». Scurtă introducere în gîndirea lui Petre Ţuţea”; Addenda: “Gîlceava dracului cu lumea”, “Fenomenul românesc al bancului”; “Sursele textelor”.
----------------------------------
* Răzvan Codrescu, În căutarea Legiunii pierdute, Editura Vremea [Col. “Fapte, Idei, Documente"], Bucureşti, 2001.
Volumul cuprinde: “Argument”; I. Repere istorice: “Codreanu şi fenomenul legionar”, “Taina jertfei: Moţa şi Marin”, “Poezia lui Radu Gyr sau testamentul unei generaţii”, “În căutarea Le­giunii pierdute: un istoric al dreptei postcomuniste”, “Istorie şi istoriografie: o altfel de docta ignorantia”); II. Polemici actuale: “Scrisoare deschisă către bătrînii legionari”, “Dreptatea d-lui Pleşu”, “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate”, “Un om necăjit: cazul H.-R. Patapievici”, “O reacţie a d-lui Patapievici”); III. Dosar bibliogra­fic: “1. Literatura legionara” (“1.1. Literatura clasi­că”, “1.2. Literatura exilului”, “1.3. Literatura de sertar şi postcomunistă”), “2. Referinţe româ­neşti”, “3. Referinţe străine”; “În loc de încheiere: De Deo et de mortuis. O mărturisire cu care eram dator”.
----------------------------------
* Răzvan Codrescu, Răsăritenele iubiri. Fals tratat de dezlumire [poezii], Editura Christiana, Bucureşti, 2002.
Volumul, antologic, are trei secţiuni: Amurgalia. Sonete şi false sonete (pp. 11-50), Mirele şi pelerinul. Icoane imnice (pp. 53-104), Rost de doină. Cîntece fără stăpîn (pp. 107-148), urmate de o "Scurtă lămurire editorială".
----------------------------------
* Răzvan Codrescu, Recurs la Ortodoxie, Editura Christiana, Bucureşti, 2002.
Volumul cuprinde: “Scurte lă­muriri preliminare”; Piatra din capul unghiului: “Maximalismul şi «boieria» lui Hristos”, “Înţelesul evanghelic al iubirii”, “«Domnul meu şi Dumnezeul meu!»“, “Viaţa întru înviere”; Vămile istoriei: “Sensul creştin al istoriei”, “«Război» şi «pace»“, “Taina jertfei”, “Demagogia toleranţei”; Fiecare în rîndul cetei sale: “Neamurile şi bunul Dumnezeu”, “Realităţile împotriva ideologiilor”, “Neam şi Biserică”, “Pentru o înţelegere ortodoxă a problemei naţionale”; În căutarea Europei pierdute: “Homo europaeus între ontologie şi ideologie”, “Icoana Europei creştine”, “Doi «nebuni» exemplari”, “De la «Draculaland» la «Thailanda Europei»“; Cultură şi spiritualitate: “Teologia mistică a energiilor ne­create”, “Religie şi cultură”, “O perspectivă integratoare”, “Ne-mîngîierile filosofiei”; Cri­­zele mo­der­nităţii: “Criza lăuntrică”, “Emancipare şi perversiune”, “Cri­za modernă a autorităţii”, “Revolta «omului recent»“; Pariul cu Tradiţia: “Tradiţii şi «apu­cături»“, “Ortodoxie şi ortodoxism”, “Gîlceava dracului cu lumea”, “Re­descoperirea vredniciei creştine”); “În loc de încheiere: De Deo et de mortuis”.
----------------------------------
* Răzvan Codrescu, Teologia sexelor şi Taina Nunţii. O introducere ortodoxă în antropologia conjugală, urmată de Acatistul Sfîntului Arhanghel Rafail, Editura Chris­tia­na, Bucureşti, 2002.
Volumul cuprinde: “Scurt cu­­vînt introductiv”; Teologia sexelor şi Taina Nunţii: o intro­du­cere orto­do­xă în antropologia conjugală: “I. O radio­grafie inco­modă (1): ca­drul ge­ne­ral”, “II. O radiografie incomodă (2): cadrul autohton”, “III. «Po­vestea» Du­hu­lui Sfînt”, “IV. Între tradiţie şi actualitate”, “V. Posibilitatea unei «teologii a sexelor»“, “VI. Cre­a­ţia”, “VII. Căderea”, “VIII. Cîteva locuri dificile [Fa­cerea 1, 27; Facerea 1, 28; Fa­cerea 3, 21]”, “IX. Răscumpărarea”, “X. Taina Nunţii”); Addenda: “«Dra­cul cu căr­ţi»“, “Marginalii la o lege a fărădelegii”; Repere bibliografice; Aca­tis­tul Sfîntului Arhanghel Rafail.
----------------------------------
* Răzvan Codrescu, Cartea îndreptărilor. O perspectivă creştină asupra politicului, Editura Christiana, Bucureşti, 2004.
Volumul cuprinde: „Cuvînt introductiv”; În căutarea rectitudinii pierdute: „Simbolistica tradiţională a dreptei. Pentru o fenomenologie a rectitudinii”, „Noţiunile politice de dreapta şi stîn­ga. O redefinire critică din perspectivă creştină”, „Uite dreapta, nu e dreapta! Pseudomorfozele contemporane ale dreptei” (cu o anexă: „Tentative de dreapta în România postcomunistă”); Dreptatea neamu­rilor: „Neamul în Biserică. O perspectivă teologică asupra naţiona­lului”, „Povestea unei vorbe proaste. «Antisemitismul» din perspectiva drep­tei creştine” (cu o anexă: „Cum am devenit «antisemit»”), „Naţionalismul românesc în context european. Ipostaze isto­rice şi provocări actuale”; Addenda: „Drepţii de lîngă noi. Mărtu­risitori ai dreptei credinţe sub prigoana comunistă”; „În loc de postfaţă: Ortodoxie şi naţiune. O mărturie testamentară a Părintelui Galeriu”.
----------------------------------
* Răzvan Codrescu, Gîlceava dracului cu lumea. Mic tratat de demonologie aplicată, Editura Nemira [Col. “Alfa şi Omega”], Bucureşti, 2005.
Volumul cuprinde: “Scurtă lămurire preliminară”; Dracul de lîngă noi: “Uite dracul, nu e dracul!”, “Cunoaşte ca să re-cunoşti!”; Şi dracul a fost înger de lumină: “Obîrşia duhurilor slujitoare”, “Ierarhiile cereşti”, “Ceata voievozilor”, „Cînd îngerul se face drac”; Numele nu stă degeaba pe drac: “Dracul cu chip de şarpe”, “De la daimon-ul antic la demonul medieval”, “Diavolul – principiu al dezbinării”, “Cohorta lui Satan”, “Lucifer şi luciferismele”, “Între Hristos şi Antihrist”; Recurs la limba română: “Despre dracul… pe ocolite”, “Urît ca dracu’!”, “În loc de «Piei, drace!»”, “Dracul nu-i chiar de capul lui...”; Dracul luat peste picior: “Aş plînge, dar nu pot de rîs!”, “Scaraoţchi şi Irodiadele”, “Mai în glumă, mai în serios…”, “Diavolul de ambe sexe”, “Frumosul din umbră”; Cu dracul, totuşi, nu e de glumit…: “Sindromul lui Aghiuţă”, “De ce nu te poţi face frate cu dracul”; Addenda: “Cînd îşi bagă dracul coada… Păţaniile omului între «chip» şi «asemănare»” (“I. Asemănarea adevărată sau omul înveşmîntat în har”, “II. Asemănarea mincinoasă sau omul acoperit cu frunze”, “III. Asemănarea pierdută sau omul în «haine de piele»”, “IV. Asemănarea regăsită sau omul în «haină de nuntă»”).
----------------------------------

* Răzvan Codrescu, Rug aprins. O sută de sonete şi false sonete, Editura Christiana, Bucureşti, 2008.
Volumul cuprinde: cele o sută de sonete şi false sonete (numerotate cu cifre romane); Addenda: Două poeme neptice ("Plîngerea lui Agapie Sketul", "Stihuirea sihastrului bătrîn"); "Nota autorului".
----------------------------------
* Răzvan Codrescu, Ghid pascal, cu binecuvîntarea şi cuvîntul înainte al P. S. Lucian [Mic], Episcopul Caransebeşului, Editura Christiana/ Editura Sf. Siluan [Sf. Mănăstire Nera], Bucureşti, 2009.
Volumul cuprinde: "Cuvînt înainte" de P. S. Lucian Mic; "Paştele la creştini şi la evrei"; "Sfîntul şi Marele Post"; "Îndrumar pentru Săptămîna Mare"; "Via Dolorosa sau Drumul Crucii"; "Cele şapte rostiri de pe Cruce"; "Viaţa întru înviere"; "Înţelesul numelor Celui Înviat"; "Duminica Tomii sau Paştele cel mic"; "Icoane pascale"; "Tradiţii populare legate de ciclul pascal"; Addenda: "Cele 12 Evanghelii din Joia Mare", "Prohodul Domnului" [text revizuit şi necenzurat], "Învierea Domnului în Sfintele Evanghelii", "Evanghelia Învierii (Ioan 1, 1-17)" [în greacă, latină şi trei versiuni româneşti].
----------------------------------
* Răzvan Codrescu, În jurul lui Eminescu, ediţie îngrijită şi cuvînt înainte de Gabriela Moldoveanu, Editura Christiana, Bucureşti, 2009.
Volumul cuprinde: "Argument editorial" de Gabriela Moldoveanu; "De ce Eminescu? (Lupta cu temeiurile)"; "Oboseala de Eminescu"; "Noua singurătate a lui Eminescu"; "Cum se cuvine înţeleasă Doina lui Eminescu"; "Eminescu şi creştinismul"; "Despre pietatea oarbă şi analfabetismul isterizat"; "Eminescu n-a murit"; Addenda: "Doina lui Eminescu", "Din gîndirea politică eminesciană", "Naţionalismul românesc în context european", "Două poezii închinate Eminescului", "Recurs la cadavrul din debara"; "Supliment bibliografic".
-----------------------------------
* Răzvan Codrescu, Crucile pustiei. Poeme neptice, Editura Christiana, Bucureşti, 2010.
Volumul cuprinde: 24 de poeme neptice ("Plîngerea lui Agapie Sketul", "Legămîntul tăcerii", "Nimic şi nimeni cîntă în pustie", "Ispitirea Cuviosului Pahomie", "Legenda celui singur", "Cap de vedenie", "Recviem pentru avva Efrem", "De la avva Antonie citire", "Cruce şi zapis", "Rost de moarte", "Înainte-vedere", "Fără de urmă", "Avva şi îngerii", "La avva-n prag", "Ars diaboli", "Akedia", "Cîntec de nuntă", "Îngerul pustiei", "Măştile pustiei", "Punct şi de la capăt", "Floare de păcat", "Bătrînul care nu mai moare...", "A-sfinţire", "Poveste fără sfîrşit"); "Nota autorului"; "Postfaţă editorială" de Gabriela Moldoveanu.
----------------------------------
* Răzvan Codrescu, În căutarea Legiunii pierdute, ediţia a doua, revăzută şi adăugită, Editura Christiana [Col. “Cruciaţii secolului XX"], Bucureşti, 2012.
Volumul cuprinde: “Cuvînt înainte la ediţia a doua”, “Argument”; I. Repere istorice: “Codreanu şi fenomenul legionar”, “Taina jertfei: cazul Moţa-Marin”, “O tragedie perpetuă: cazul Nicolae Iorga”, “Poezia lui Radu Gyr sau testamentul unei generaţii”, “Petre Ţuţea: o consemnare”, “Intermezzo: mic eseu despre duel”, “Claudio Mutti, legionarismul şi cazul Mircea Eliade”, “Istorie şi istoriografie: o altfel de docta ignorantia”, “Naţionalismul românesc în context european: ipostaze istorice şi provocări actuale”); II. Polemici actuale: “Scrisoare deschisă către bătrînii legionari (1992)”, “Dreptatea d-lui Pleşu”, “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate”, “Un om necăjit: cazul H.-R. Patapievici”, “O reacţie a d-lui Patapievici”), “Întoarcerea Marelui Inchizitor”, “Cum am devenit antisemit!”, “Legionarism şi creştinism: note pe marginea unei polemici”, “Pseudomorfozele contemporane ale dreptei”; III. Dosar bibliogra­fic: “1. Literatura legionară” (“1.1. Literatura clasi­că”, “1.2. Literatura exilului”, “1.3. Literatura de sertar şi postcomunistă”), “2. Referinţe româ­neşti”, “3. Referinţe străine”; IV. Anexe. Două întîlniri la Casa Verde: “Întîlnirea David Şafran - Corneliu Codreanu”, “Întîlnirea Julius Evola - Corneliu Codreanu”; “În loc de încheiere: De Deo et de mortuis. O mărturisire cu care eram dator”.
----------------------------------
* Răzvan Codrescu, Rost de doină. Cîntece fără stăpîn, Editura Christiana, Bucureşti, 2012.
Volumul cuprinde: 80 de doine şi “Nota autorului”.
----------------------------------
* Răzvan Codrescu (pentru conformitate), Sonetele lui Dionis, Editura Timpul, Iaşi, 2013.
Volumul cuprinde: Lămurire editorială; În loc de prolog [Mihai către Dionis]; XCIX de sonete; În loc de epilog.
----------------------------------
* Răzvan Codrescu, Eminescu şi credinţa, cu o prefaţă de Radu Preda, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2013.
Volumul cuprinde: "Prefaţă" de Radu Preda; "Notă asupra ediţiei"; "Eminescu şi credinţa"; "De ce Eminescu? (Lupta cu temeiurile)"; "Oboseala de Eminescu"; "2000: Anul Eminescu"; "Odihna de Eminescu"; "Cum se cuvine înţeleasă Doina lui Eminescu"; "Eminescu şi creştinismul"; "Despre pietatea oarbă şi analfabetismul isterizat"; "Noua singurătate a lui Eminescu"; "Eminescu n-a murit"; Addenda: "Doina lui Eminescu", "Din gîndirea politică eminesciană", "Naţionalismul românesc în context european", "Trei poezii închinate Eminescului", "Recurs la cadavrul din debara"; "Eminescu vs Patapievici"; "Supliment bibliografic".
----------------------------------
* Răzvan Codrescu, Sic credo. Mărturisiri dialogale, cu un cuvînt înainte de Costion Nicolescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2014.
Volumul cuprinde: "Cuvînt înainte (Costion Nicolescu)"; "Notă editorială"; "În loc de introducere: «Am simţit tot timpul mîna lui Dumnezeu asupra mea»" [interviu realizat de Claudiu Târziu]; Repere spirituale: "Biserica este bastionul nostru de permanenţă într-o istorie atît de vitregă şi de schimbătoare" (Claudiu Târziu întreabă, Răzvan Codrescu răspunde), "Tradiţionalismul osificat şi ecumenismul ideologizat sînt două extreme păguboase..." (Mihnea Măruţă întreabă, Răzvan Codrescu răspunde), "Maica Domnului este fiinţa creată care a atins cel mai înalt grad de desăvîrşire" (Cristina Pop întreabă, Răzvan Codrescu răspunde); Repere seculare: "Dreapta este trăirea Tradiţiei în actualitate" (Gabriel Stănescu întreabă, Răzvan Codrescu răspunde), "Martirii din închisori ar trebui să fie reperele sau pilonii renaşterii naţionale" (Tudor Petcu întreabă, Răzvan Codrescu răspunde), "Una este evaluarea corectă a Legiunii şi alta este reînvierea ei..." (Claudiu Târziu întreabă, Răzvan Codrescu răspunde); "În loc de încheiere: «Persistă un anumit divorţ păgubos între religie şi cultură»" [interviu realizat de Ciprian Chirvasiu]; Addenda: "Răspunsuri la o anchetă a revistei Origini", "Crezul meu naţional (O epistolă lămuritoare)"; "Cărţi publicate de Răzvan Codrescu".
----------------------------------
* Răzvan Codrescu, Cartea mărturisitorilor. Pentru o istorie a învrednicirii româneşti, Editura Christiana / Fundaţia Sfinţii Închisorilor, Bucureşti - Piteşti, 2014. 
Volumul cuprinde: Cuvînt înainte; Constantin Brâncoveanu (1654-1714): "Viaţa şi mucenicia unui voievod al Crucii"; "Constantin Brâncoveanu între Ortodoxie şi... masonerie"; Dimitrie Cantemir (1673-1723): "Gîlceava tradiţiei cu modernitatea"; Mihai Eminescu (1850-1889): "Cum se cuvine înţeleasă Doina lui Eminescu"; "Oboseala de Eminescu"; "Eminescu şi credinţa"; "Eminescu şi creştinismul"; "Două «pietre de poticnire»"; "Eminescu n-a murit"; Simion Mehedinţi (1868-1962): "Simion Mehedinţi şi creştinismul românesc"; Nicolae C. Paulescu (1869-1931): "Doctorul Nicolae C. Paulescu sau Ştiinţa lui Scio Deum esse"; Nicolae Iorga (1871-1940): "O tragedie perpetă: cazul Nicolae Iorga"; Octavian Goga (1881-1938) / Aron Cotruş (1891-1961): "Doi poeţi mesianici: Octavian Goga şi Aron Cotruş"; Marcu Beza (1882-1949): "Marcu Beza şi Răsăritul ortodox"; Nichifor Crainic (1889-1972): "«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire"; "Nichifor Crainic (schiţă de portret)"; Nae Ionescu (1890-1940): "Pentru dreapta înţelegere a lui Nae Ionescu"; "Radiografia unei calomnii"; "Ieşirea din legendă. Stadiul editării lui Nae Ionescu" (2010); "«Al dracu' Nae!»"; Lucian Blaga (1895-1961): "Lucian Blaga şi creştinismul"; Daniil Sandu Tudor (1896-1962): "Sandu Tudor în pragul canonizării"; Vasile Băncilă (1897-1979): "Redescoperirea unei personalităţi exemplare"; Corneliu Zelea Codreanu (1899-1938): "Codreanu şi «fenomenul legionar»"; "«De ce-am mai vorbi astăzi despre Codreanu?»"; Ion I. Moţa (1902-1937) / Vasile Marin (1904-1937): "Taina jertfei: cazul Moţa-Marin"; "Mircea Dinescu între ignoranţă şi abjecţie"; Vladimir Dumitrescu (1902-1991): "Vladimir Dumitrescu sau spovedania unui neînvins"; Petre Ţuţea (1902-1991): "Eşecul «omului autonom». Scurtă introducere în gîndirea lui Petre Ţuţea"; "Petre Ţuţea: o consemnare"; "La 20 de ani de la moartea lui Petre Ţuţea"; Alexandru Ghyka (1903-1982): "Prinţul Ghyka, o legendă a închisorilor"; George Manu (1903-1961): "Geniul în zeghe"; Pan M. Vizirescu (1903-2000): "«Ultimul gândirist»"; Dumitru Stăniloae (1903-1993): "Anul Stăniloae: toamna patriarhului"; Mircea Vulcănescu (1904-1952): "Un haiduc împotriva uitării româneşti"; Benedict Ghiuş (1904-1990): "Un mucenic al rugăciunii: părintele Benedict Ghiuş"; Radu Gyr (1905-1975): "Poezia lui Radu Gyr sau testamentul unei generaţii"; Mircea Eliade (1907-1986): "M. Eliade «credinciosul fără Dumnezeu»?"; "Claudio Mutti, legionarismul şi cazul Mircea Eliade"; Petre (Petrache) Lupu (1907-1994): "A fost odată, la Maglavit..."; Ion V. Georgescu (1909-1976): "Patimile unui cărturar"; Constantin Noica (1909-1987): "Noica şi Cuminţenia Pămîntului"; Ilariu Dobridor (1909-1968): "Un interbelic uitat: Ilariu Dobridor"; Ilie Lăcătuşu (1909-1983): "Sfinţii de lîngă noi: cazul preotului Ilie Lăcătuşu"; Ana-Maria Marin (1910-2001): "Mărturii în amurg"; Traian Popescu (1910-2002): "Veşti triste din Spania"; Arsenie Boca (1910-1989) / Teofil Părăian (1929-2009): "Două piscuri duhovniceşti: părintele Arsenie şi părintele Teofil"; Zosim Oancea (1911-2005): "Între Sibiu şi Sibiel: icoana părintelui Zosim"; Alexandru Ciorănescu (1911-1999): "Alexandru Ciorănescu, ultimul mare «român universal»"; Vasile Netea (1912-1989): "Un cruciat al Ardealului românesc"; Aureliu Răuţă (1912-1995): "Don Aurelio"; Elisabeta Rizea (1912-2003): "«Viteaza din Nucşoara»"; N. Steinhardt (1912-1989) / Mina Dobzeu (n. 1921): "Părintele Mina Dobzeu: cu Steinhardt şi dincolo de Steinhardt"; "Între Caragiale şi Steinhardt"; "Maximalismul şi «boieria» lui Hristos"; Corneliu Coposu (1914-1995): "«Seniorul» între realitate şi legendă"; Arsenie Papacioc (1914-2011): "Părintele Arsenie Papacioc, lamură întru Hristos"; Mihaela (Marieta) Iordache (1914-1963): "Mucenicia Maicii Mihaela"; Radu Mărculescu (1915-2011): "Radu Mărculescu la capăt de drum"; Vintilă Horia (1915-1992): "Memento Vintilă Horia"; Ilie-Vlad Sturdza (1916-2009): "La capătul pribegiei"; Dumitru (Tache) Funda (1916-1999): "O conştiinţă mărturisitoare"; Teodosia (Zorica Laţcu) (1917-1990): "Poeta Vladimireştilor"; Constantin Galeriu (1918-2003): "Savanţi şi mărturisitori în predania părintelui Galeriu: Nicolae C. Paulescu şi Alexandru Mironescu"; "Părintele Galeriu: de la tinereţea fără bătrîneţe la viaţa fără de moarte"; Ioan Ianolide (1919-1986): "Pariul întoarcerii la Hristos"; Iustin Pârvu (1919-2013): "Între inima Moldovei şi inima Ardealului"; "Pretextul Petru-Vodă"; "La trecerea în veşnicie a părintelui Iustin Pârvu"; Alexandru Paleologu (1919-2005): "O figură seniorială: Al. Paleologu"; Nicolae Pora (1919-2002): "Românul cu statuie la Ottawa"; Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu-Buşulenga) (1920-2006): "Benedicta sit"; Bartolomeu Valeriu Anania (1921-2011): "În jurul unei neînţelegeri"; "Un patriarh al rostirii româneşti"; "Leul în iarnă al Ardealului ortodox"; Aurel State (1921-1983): "Un drum al crucii"; Constantin Oprişan (1921-1958): "Un poet-martir"; Zaharia (Zahu) Pană (1921-2001): "Ecce poeta!"; Gabriel Constantinescu (1921-2010) / Maria Constantinescu (n. 1929): "Gabriel Constantinescu şi reconstrucţia Dreptei"; Valeriu Gafencu (1921-1952): "Pe urmele lui Valeriu Gafencu"; "Bătaie pe sfinţenie?"; Ion Gavrilă Ogoranu (1923-2006): "Ion Gavrilă povestaşul"; Dumitru Bacu (1923-1997): "Radiografia «experimentului Piteşti»"; Ilie Tudor (n. 1923): "Amintiri dintr-o altă lume"; Traian Popescu («Macă») (1923-2009): "Un fost «piteştean» între Calvar şi Înviere"; Monica Lovinescu (1923-2008) / Virgil Ierunca (1920-2006): "A tăcut şi Monica Lovinescu..."; Aspazia Oţel Petrescu (n. 1923): "Eroismul feminin românesc în secolul XX"; Gheorghe Calciu-Dumitreasa (1925-2006): "Un portret biografic al părintelui Calciu"; "Un interviu cu părintele Calciu"; "Psihoza moaştelor: de la pietate la sminteală"; Andrei (André) Scrima (1925-2000): "Taina Rugului Aprins"; Flor Strejnicu (1926-2006): "Recviem pentru dr. Flor Strejnicu"; Octavian Paler (1926-2007): "Don Quijote în Est, de la stînga la dreapta..."; Vasile-Jacques Iamandi (n. 1927): "Un senior pentru neliniştea noastră"; Paul Caravia (1927-2002): "Cruciadă împotriva uitării"; Demostene Andronescu (n. 1927): "Demostene Andronescu sau vocaţia mărturisirii"; Paul Barbăneagră (1929-2009): "Un reacţionar sui generis"; Ion Piso (n. 1929): "Un epistolar paideic românesc: tenorul Ion Piso şi cîntecul vîrstelor"; Marcel Petrişor (n. 1930): "Anii de mucenicie ai temniţelor comuniste"; Indice de persoane.
----------------------------------
* Răzvan Codrescu, Erosstihuri, Editura Christiana, Bucureşti, 2016.
Volumul cuprinde 152 de sonete distribuite în trei secţiuni și numerotate cu cifre romane - De ziori (I-XX), De amiază (XXI-XCV), De amurg (XCVI-CL), încadrate între un Prolog (p. 7) și un Epilog (p. 167) - și "Nota autorului" (pp. 168-169).
----------------------------------
* Răzvan Codrescu, O introducere în creștinism, Editura Christiana, Bucureşti, 2016.
Volumul cuprinde: Ce este religia: „Etimologie și definiție, „Origine”, „Finalitate”, „Structură”, „Esența actului religios: credința”, „Manifestări parareligioase”, „Religia în raport cu mitologia”, „Religia în raport cu magia”, „Religia în raport cu superstițiile”, „Religia în raport cu «științele oculte»”, Religia în raport cu filosofia”, „Religia și cultura în cadrul spiritualității”; Universul religiilor: „Diversitatea manifestărilor religioase”, „Fondul comun al religiilor”, Revelația naturală și revelația divină”, „Tipuri de religii”, „Cele trei monoteisme: iudaismul, creștinismul, islamismul”, „Homo religiosus și starea spirituală a lumii moderne”; Temeiurile și izvoarele creștinismului: „De la iudaism la creștinism”, „Iisus Hristos”, „Biblia sau Sfînta Scriptură: Vechiul Testament, Noul Testament”, „Sfînta Tradiție”; Teologia mistică și dogmatică: „Teologie și mistică”, „Teologie și dogmă”, „Dumnezeu - Sfînta Treime”, „Dumnezeu - Creatorul și Proniatorul lumii”, „Energiile necreate”, „Creația (I). Lumea nevăzută”, „Creația (II). Lumea văzută”, „Creația (III). Omul - sinteză a Creației”, „«Chipul» și «asemănarea» lui Dumnezeu în om”, „Omul «paradisiac» și omul «căzut»”, „Istoria din perspectivă creștină”, „Iisus Hristos sau mîntuirea dinspre Dumnezeu”, „Urmarea lui Hristos sau mîntuirea dinspre om”, „Viață, moarte și înviere”, „Eshatologia creștină”; Addenda: „Înțelesul numelor Domnului”, „Maica Domnului în slove și icoane”; „Crucea și semnificațiile ei”, „Despre post”, „Despre rugăciune”, „Pomelnice, acatiste, sărindare”, „Despre doliu”, „Scurte lămuriri despre Sfintele Taine ale Bisericii”, „Perspectiva creștină asupra familiei”, „«Luptători împotriva lui Dumnezeu»?”, „Ortodoxia românească și rezistența anticomunistă”, „Problema iertării”, „Erezii și secte contemporane: mic ghid de pază ortodoxă”, „Sinaxar românesc”, „Două acatiste: Acatistul Sfîntului Arhanghel Gavriil, Acatistul Sfîntului Arhanghel Rafail”; În loc de postfață; Repere bibliografice; Indice de sfinți; Indice de autori moderni (selectiv).
----------------------------------
* Răzvan Codrescu, Gîlceava dracului cu lumea sau de ce este dracul chiar așa de negru cum pare, Editura Christiana, Bucureşti, 2017.
Volumul cuprinde: „Scurtă lămurire preliminară”; Dracul de lîngă noi: „Uite dracul, nu e dracul!”, „Cunoaşte ca să re-cunoşti!”; Şi dracul a fost înger de lumină: „Obîrşia duhurilor slujitoare”, „Ierarhiile cereşti”, „Ceata voievozilor”, „Cînd îngerul se face drac”; Numele nu stă degeaba pe drac: „Dracul cu chip de şarpe”, „De la daimon-ul antic la demonul medieval”, „Diavolul – principiu al dezbinării”, „Cohorta lui Satan”, „Lucifer şi luciferismele”, „Intermezzo: Lucifesrismul în țara lui Caragiale”, „Între Hristos şi Antihrist”; Recurs la limba română: „Despre dracul… pe ocolite”, „Urît ca dracu’!”, „În loc de «Piei, drace!»”, „Dracul nu-i chiar de capul lui...”; Dracul luat peste picior: „Aş plînge, dar nu pot de rîs!”, „Scaraoţchi şi Irodiadele”, „Mai în glumă, mai în serios…”, „Diavolul de ambe sexe”, „Frumosul din umbră”; Cu dracul, totuşi, nu e de glumit…: „Sindromul lui Aghiuţă”, „De ce nu te poţi face frate cu dracul”; Addenda: „Cînd îşi bagă dracul coada… Păţaniile omului între «chip» şi «asemănare»” („I. Asemănarea adevărată sau omul înveşmîntat în har”, „II. Asemănarea mincinoasă sau omul acoperit cu frunze”, „III. Asemănarea pierdută sau omul în «haine de piele»”, „IV. Asemănarea regăsită sau omul în «haină de nuntă»”), „Luciferismul de larg consum”, „Cazul Tanacu”, „Remember: Tragedia de la «Colectiv»”. .
 

VOLUME TRADUSE

* Claudio Mutti, Mircea Eliade şi Garda de Fier, ediţie îngrijită şi traducere de Adolf Crivăţ-Vasile [Răzvan Codrescu], Editura Puncte Cardinale, Sibiu, 1995.
* San Juan de la Cruz/ Sfîntul Ioan al Crucii, Noche oscura del alma/ Noaptea întu­ne­cată a sufletului (Poeme), ediţie îngrijită şi prefaţă de Anca Crivăţ-Vasile, versiuni ro­mâneşti de Anca Crivăţ-Vasile şi Răzvan Codrescu, Editura Anastasia [Col. „Psalm”], Bucu­reşti, 1997.
* Claudio Mutti, Mircea Eliade, Legiunea şi noua inchiziţie, ediţie îngrijită, traducere şi cuvînt înainte de Răzvan Codrescu, Editura Vremea [Col. “Fapte, Idei, Documente”], Bucureşti, 2001.
* Sfîntul Ioan al Crucii, Integrala operei poetice, cu textul spaniol original şi cu frag­mente din comentariile teologice în proză, ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Anca Crivăţ, versiuni româneşti de Anca Crivăţ şi Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2003.
* Dante Alighieri, Divina Comedie. Infernul, text bilingv, cu versiune românească, note, comentarii, postfaţă şi repere bibliografice de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2006.


VOLUME ÎNGRIJITE

* Nicolae C. Paulescu, Fiziologie filosofică: Instincte sociale. Patimi şi con­flicte. Remedii morale, text îngrijit, introducere, repere bio-bibliografice, note şi comen­tarii de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia [Col. Elita interbelică”], Bucureşti, 1995.
* Pr. Gheorghe Calciu, Şapte cuvinte către tineri, ediţie îngrijită şi prefaţă de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia [Col. Omiletica”], Bucureşti, 1996.
* Claudio Mutti, Penele Arhanghelului. Intelectualii români şi Garda de Fier (Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Vasile Lovinescu), cu o prefaţă de Philippe Baillet, traducere de Florin Dumitrescu, ediţie îngrijită şi postfaţă de Răz­van Codrescu, Editura Anastasia, Bucureşti, 1997.
* I. L. Caragiale, Nimic fără Dumnezeu (articole & notiţe critice), cu o prefaţă de Alexandru Paleologu, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia, Bucureşti, 1997, pp. 15-21.
* Fericitul Augustin, Retractationes/ Revizuiri, traducere de Nicolae I. Barbu, postfaţă de Ioan G. Coman, Editura Anastasia [Col. Dogmatica”], Bucureşti, 1997 [ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu]
* Alexandru Mironescu, Calea inimii. Eseuri în duhul Rugului Aprins, cu un cuvînt îna­in­te de Virgil Cândea, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia [Col. Eli­ta interbelică”], Bucureşti, 1998.
* Julius Evola, Naţionalism şi asceză. Reflecţii asupra fenomenului legionar, cu un studiu introductiv de Claudio Mutti, traducere de Florin Dumitrescu, ediţie îngrijită de Va­sile A. Marian [Răzvan Codrescu], F.R.O.N.D.E., Alba Iulia-Paris, 1998.
* Nicolae C. Paulescu, Fiziologie filosofică: Noţiunile de “suflet” şi “Dumnezeu” în fiziologie, ediţie îngrijită, prefaţă şi repere bio-bibliografice de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia, Bucureşti, 1999.
* Arhimandrit Mina Dobzeu, Trei strigări împotriva lui Antihrist. Istoria adevărată a pustnicului de la Bradiceşti, ediţie îngrijită şi cuvînt înainte de Răzvan Co­dres­cu, Editura Anastasia [Col. “Comorile Pustiei”], Bucureşti, 1999.
* Sfîntul Vasile cel Mare, Despre Botez, traducere şi studiu introductiv de Pr. Dumitru V. Georgescu, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia [Col. “Comorile Pus­tiei”], Bucureşti, 1999.
* Sfîntul Atanasie cel Mare, Viaţa Sfîntului Antonie cel Mare, urmată de cele mai fru­moase predici, traducere şi studiu introductiv de Şt. Bezdechi, ediţie îngrijită de Răz­van Co­drescu, Editura Anastasia [Col. “Comorile Pustiei”], Bucureşti, 2000.
* Sfîntul Grigorie Palama, Omilii – volumul 1, apărut cu binecuvîntarea şi cuvîntul înain­te al Î. P. S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, cu o introducere de Părintele Galeriu, traducere din limba greacă de Dr. Constantin Daniel, revăzută de Laura Pătraşcu şi stilizată de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia [Col. “Luminătorii Lumii”], Bucureşti, 2000.
*** Întîlnirea românilor de pretutindeni: Romfest 2000, Bucureşti/Sibiu, 11-15 octombrie 2000 – Rostul românilor la 2000 de ani de la Naşterea Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, conferinţe şi comunicări tipărite cu binecuvîntarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, volum apărut sub egida Asociaţiei Române pentru Cultură şi Ortodoxie, cu sprijinul publicaţiilor Scara (Revistă de oceanografie orto­doxă) şi Puncte cardinale (Periodic independent de orientare naţional-creştină), Aso­ciaţia Română pentru Cultură şi Ortodoxie, Bucureşti, 2000 [redactor coordo­nator: Răzvan Codrescu].
* Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, “Războiul întru Cuvînt”. Cuvintele către tineri şi alte mărturii, ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Răzvan Codrescu, Editura Nemira [Col. “Alfa şi Omega”], Bucureşti, 2001.
* Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Homo americanus. O radiografie ortodoxă, ediţie îngrijită şi prefaţă de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2002 (ediţia a doua: 2007).
*** Occidentali convertiţi la Ortodoxie. Şase ipostaze mărturisitoare, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, cu un cuvînt înainte de Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Editura Chris­tiana [Col. “Tainele credinţei”], Bucureşti, 2002.
*** Taina jertfei. Dosar istoric Moţa-Marin, alcătuit, prefaţat şi adnotat de Răzvan Codrescu, Editura Puncte Cardinale [Col. “Cruciaţii secolului XX”], Sibiu, 2002.
*** Nicolae C. Paulescu sau Ştiinţa mărturisitoare, crestomaţie, note şi tablou bio-bibliografic de Răzvan Codrescu, Editura Christiana [Col. “Apologii contemporane”], Bucureşti, 2002 (ediţia a doua, revizuită şi adăugită: 2009).
* Gabriel Constantinescu, Gîlceava anticomunistului cu lumea. Cronica unui deceniu de tranziţie (1991-2001), ediţie îngrijită şi prefaţă de Răzvan Codrescu, Editura Chris­tia­na, Bucureşti, 2002.
* Ilie-Vlad Sturdza, Pribeag printr-un secol nebun. De la Legiunea Arhanghelul Mi­hail la Legiunea Straină, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu şi Mihai Ghyka, cu un cuvînt înainte de Mihai Ghyka, Editura Vre­­mea, Bucureşti, 2002.
*** “Biserica de acasă”. Rugăciuni şi rînduieli pentru căsătorie şi binele familiei, texte alese şi îngrijite de Răzvan Codrescu, volum apărut sub îndrumarea şi cu bine­­cuvîn­tarea P. S. Dr. Laurenţiu Streza, Episcopul Caransebeşului, Editura Christiana, Bucu­reşti, 2003 (ediţia a doua: 2004; ediţia a treia: 2006).
*** “Fiecare în rîndul cetei sale”. Pentru o teologie a neamului: Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, Răzvan Codrescu, Radu Preda, ediţie îngrijită, introducere şi note de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2003.
* Costion Nicolescu, Teologul în cetate. Părintele Stăniloae şi aria politicii, Editura Christiana, Bucureşti, 2003 [ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu].
* Părintele Zosim Oancea, Închisorile unui preot ortodox, ediţie îngrijită, cuvînt înain­te şi note de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2004.
* Arhim. Antipa Dinescu, Ierom. Petroniu Tănase, Prodromu. Schitul românesc din Sf. Munte Athos şi icoanele sale făcătoare de minuni, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2004.
*** Părintele Galeriu – Astăzi, Editura Harisma, Bucureşti, 2004 [ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu]
* Părintele Galeriu, Tîlcuiri: Rugăciunea Tatăl nostru. Cartea celor nouă Fericiri, apărute cu binecuvîntarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Harisma, Bucureşti, 2004 [texte îngrijite de Răzvan Codrescu şi diac. Cristian Galeriu]. Cf. şi Cartea celor nouă Fericiri. Tîlcuiri de Părintele Galeriu, tiparită cu binecuvîntarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Harisma, Bucureşti, 2004 [coordonatori: Răzvan Codrescu, Ion Mircea].
*** Acatistele Sfinţilor Ar­­han­gheli Mihail, Gavriil şi Rafail şi al Sfîntului Înger Păzitor, Editura Christiana, Bucureşti, 2004 (ediţia a doua: 2006) [volum alcătuit şi prefaţat de Răzvan Codrescu]
*** Carte de înţelegere a rugăciunilor de toate zilele şi a slujbelor bisericeşti. Alcătuirea Înalt Prea Sfinţitului Gurie Grosu, Mitropolitul Basarabiei, adaugită şi actualizată, Editura Christiana [Col. Învăţături şi rînduieli ortodoxe”], Bucureşti, 2004 (ediţia a doua: 2006) [adaosuri şi diortosire de Gabriela Moldoveanu şi Răzvan Codrescu].
*** Părintele Galeriu astăzi. Conştiinţe în slujirea cu iubire a Adevărului, Editura Harisma, Bucureşti, 2006 [coordonator: Răzvan Codrescu].
* Vasile M. Popescu, Un martir al Crucii. Viaţa şi scrierile lui Teodor M. Popescu, ediţie îngrijită de Gabriela Moldoveanu şi Răzvan Codrescu, cu un documentar din arhivele Securităţii alcătuit şi comentat de Adrian Nicolae Petcu, cercetător CNSAS, Editura Christiana [Col. Ortodoxia luptătoare”], Bucureşti, 2006.
*** Testamentul Părintelui Calciu (1925-2006). Ultimele sale cuvinte, cu un portret biografic şi şapte evocări, volum alcătuit de Răzvan Codrescu, Lucian D. Popescu şi Claudiu Târziu, Editura Christiana, Bucureşti, 2007.
*** Tezaur duhovnicesc. Pagini de şi despre Părintele Dometie de la Rîmeţ, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2007.
* Părintele Galeriu, Ortodoxia şi sufletul românesc, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura ASA, Bucureşti, 2007.
* Constantin Oprişan, Cărţile Spiritului şi alte poezii, ediţie îngrijită de Pr. Gheorghe Calciu, Marcel Petrişor, Răzvan Codrescu, Editura Christiana [Col. Poezia închisorilor comuniste”], Bucureşti, 2009.
*** Seminţe duhovniceşti. Un caiet al Părintelui Arsenie Boca, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2009 [ediţie îngrijită şi notă editorială de Răzvan Codrescu]. 
* Dumitru Bacu, Piteşti – centru de reeducare studenţească, cu o prefaţă de Pr. Gheorghe Calciu, ed. a IV-a, îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Christiana [Col. Cruciaţii secolului XX”], Bucureşti, 2011.
* Marcel Petrişor, Cumplite încercări, Doamne! (Anii de mucenicie ai temniţelor comuniste,ediţie îngrijită şi postfaţă de Răzvan Codrescu, cu o postfaţă de Lucian D. Popescu, Editura Christiana [Col. Cruciaţii secolului XX”], Bucureşti, 2011.
* Demostene Andronescu, De veghe la cumpăna vremilor. Articole, cronici, mărturii, Editura Christiana, Bucureşti, 2011 [ediţie îngrijită şi cuvînt înainte de Răzvan Codrescu].
* Preot Gheorghe Calciu, «Fiţi jertfelnici!». De la cuvintele către tineri la mărturiile testamentare, ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Răzvan Codrescu, cu o postfaţă de Lucian D. Popescu, Editura Christiana [Col. Cruciaţii secolului XX”], Bucureşti, 2012.
*** Mormîntul cald de la Prislop. Mărturii despre Părintele Arsenie Boca apărute în Lumea Credinţei”, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2012.
*** Occidentali convertiţi la Ortodoxie. Drumuri spre Adevăr, ediţia a doua revăzută şi adăugită, sub îngrijirea lui Răzvan Codrescu, cu un cuvînt înainte de Preot Gheorghe Calciu, Editura Lumea Credinţei [Col. Orientale lumen”], Bucureşti, 2012.
* 10 predici de Părintele Galeriu la 10 ani de la mutarea sa la Cer, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, cu un cuvînt înainte de Preot Prof. Dr. Vasile Gordon, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2013.
*** Actorii şi credinţa. Interviuri şi evocări, ediţie îngrijită de Răzvan Codrescu, cu o prefaţă de Răzvan Bucuroiu, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2013.
* Ilie Tudor, Un an lîngă Căpitan. Amintiri sfinte din lumea legionară, ediţia a V-a, revăzută şi adăugită, cu o prefaţă de Răzvan Codrescu, Fundaţia Sfinţii Închisorilor, Piteşti, 2013.
*** Dezgroparea Părintelui Calciu. Dosarul unui abuz, Mic documentar îngrijit de Răzvan Codrescu, Editura Christiana [Col. “Învăţături şi rînduieli ortodoxe”], Bucureşti, 2014.
*** Sfinţii închisorilor în Lumea Credinţei. Din rezistenţa României creştine împotriva ateismului comunist, texte alese, prefaţă şi note de Răzvan Codrescu, cu un cuvînt înainte de Părintele Profesor Gheorghe I. Drăgulin, fost deţinut politic, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2014.
*** Pe urmele Maicii Domnului. Din viaţa, cultul şi minunile Născătoarei de Dumnezeu, texte apărute în revista Lumea Credinţei, alese şi îngrijite de Răzvan Codrescu, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2014.
* Părintele Gheorghe Calciu, Cuvintele către tineri, ediţie îngrijită și postfaţă de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2015.
* Radu Preda, Jurnal cu Petre Țuțea, ediţie îngrijită și postfaţă de Răzvan Codrescu, cu un interviu editorial de Răzvan Bucuroiu, Editura Lumea Credinţei, Bucureşti, 2015.
*** Sfinții români în “Lumea Credinţei”, ediție îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura “Lumea Credinţei”, București, 2015.
*** Arsenie Boca pe drumul sfințeniei. O carte a minunilor de lîngă noi, ediție îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura “Lumea Credinţei”, București, 2015.
*** Cartea Crăciunului, culegere de texte îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura “Lumea Credinţei”, București, 2016.


În antologii sau volume colective (selectiv):

Cazul Eminescu. Polemici, atitudini, reacţii din presa anului 1998, Ed. Paralela 45, Piteşti, 1999 (“Oboseala de Eminescu” – p. 200); Doctorul Nicolae C. Paulescu sau Ştiinţa mărturisitoare, Ed. Christiana, Bucureşti, 2002 (“Doctorul Nicolae C. Paulescu sau ştiinţa lui Scio Deum esse” – p. 17); “Fiecare în rîndul cetei sale”. Pentru o teologie a neamului: Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, Răzvan Codrescu, Radu Preda, Ed. Christiana, Bucureşti, 2003 (“Neamul în Biserică” – p. 175; “Ipostaze ale naţionalismului românesc” – p. 188; “Homo europaeus între ontologie şi ideologie” – p. 199); Alexandru Mironescu. Centenarul naşterii: 1903-2003, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003 (“Savantul şi scriitorul creştin Alexandru Mironescu” – p. 162); Plagiatul la români, Ed. Arc, Chişinău, 2004 (“Împotriva lui Nae Ionescu” – p. 192); Vlad Hogea, Antologia pamfletului românesc, 2 vols., Samizdat, f. l., 2005 (“Un om necăjit: cazul H.-R. Patapievici” – vol. 2, p. 376); Părintele Galeriu astăzi. Conştiinţe în slujirea cu iubire a Adevărului, Ed. Harisma, Bucureşti, 2006 (“Savanţi şi mărturisitori în predania Părintelui Galeriu” – p. 49); Testamentul Părintelui Calciu. Ultimele sale cuvinte, cu un portret biografic şi şapte evocări, Ed. Christiana, Bucureşti, 2007 (“Părintele Gheorghe Calciu: un portret biografic” – p. 9); În căutarea rostului pierdut. 20 de călăuze în cultura naţională, Ed. Timpul, Iaşi, 2007 (“Eşecul «omului autonom». Scurtă introducere în gîndirea lui Petre Ţuţea” – p. 15; “Demistificarea trecutului legionar al lui Mircea Eliade” – p. 53; “Lucian Blaga şi creştinismul” – p. 69; “Cum se cuvine înţeleasă «Doina» lui Eminescu” – p. 90; “Nicolae C. Paulescu sau ştiinţa lui Scio Deum esse” – p. 99; “Redescoperirea unei personalităţi exemplare [Vasile Băncilă]”; p. 173, “Nichifor Crainic – schiţă de portret” – p. 185; “Poezia lui Radu Gyr sau testamentul unei generaţii” – p. 217; “Părintele Galeriu: de la tinereţea fără bătrîneţe la viaţa fără de moarte” – p. 277; “Un cruciat al secolului XX: Părintele Gheorghe Calciu” – p. 321); Din temniţe spre sinaxare. Despre mucenicii prigoanei comuniste, Ed. Egumeniţa, Galaţi, 2008 (“Jertfelnicia ortodoxă în anii comunismului” p. 29); Preot Dr. Mihai Petian, 7 zile, 7 convorbiri, Ed. Vremi, Cluj-Napoca, 2009 (“Credinţă şi viaţă” p. 60); Cînd cuvintele sînt de la Cuvîntul. Ce şi cum vorbesc creştinii între ei şi unii despre alţii, Ed. Christiana, Bucureşti, 2009 (“A doua scrisoare” p. 133); Mormîntul cald de la Prislop. Mărturii despre Părintele Arsenie Boca apărute în “Lumea Credinţei”, Ed. Lumea Credinţei, Bucureşti, 2012 (“Două piscuri duhovniceşti: Părintele Arsenie şi Părintele Teofil” p. 13; “Părintelui Arsenie/Zian Boca, la centenar” p. 53); Părintele Adrian Făgeţeanu şi crucea Rugului Aprins. Omagiu la un secol de la naşterea sa, Ed. Lumea Credinţei, Bucureşti, 2012 (“Sandu Tudor în pragul canonizării” p. 66); Actorii şi credinţa. Interviuri şi evocări, Ed. Lumea Credinţei, Bucureşti, 2013 (Maestrul Dan Puric şi demnitatea mărturisirii p. 91); Dezgroparea Părintelui Calciu. Dosarul unui abuz, Ed. Christiana, Bucureşti, 2014 (Psihoza moaştelor: de la pietate la sminteală p. 33; Despre cultul moaştelor (cu părintele Calciu şi nu numai...) p. 49; Viaţa de mucenicie a părintelui Calciu p. 105); Sfinţii închisorilor în Lumea Credinţei. Din rezistenţa României creştine împotriva ateismului comunist, Ed. “Lumea Credinţei”, Bucureşti, 2014 (“Aiud: Rîpa Robilor – Monumentul-biserică al suferinţei româneşti” p. 25; “Martirologiul temniţelor comuniste din România” p. 35; “Primul simpozion de martirologie” p. 55; “Leul în iarnă al Ardealului ortodox” p. 90; “Călugărul de foc” p. 104; “Părintelui Arsenie, la centenar [poezie]” p. 122; “Părintele Calciu – 21 de ani după gratii [prezentare şi interviu]” p. 128; “La înveşnicirea Părintelui Calciu” – p. 135; “«Cred şi mărturisesc că Gafencu este un sfânt». Un interviu neterminat cu Părintele Gheorghe Calciu” p. 138; “Întrecere în arena sfinţeniei?” p. 191; “Părintele Galeriu – de la tinereţea fără bătrîneţe la viaţa fără de moarte” p. 210; “Ion Gavrilă Ogoranu s-a frînt fără să se îndoiască” p. 216; “Omul cu «trăistuţa»” p. 217; “Un mucenic al rugăciunii: Benedict Ghiuş” p. 220; “Trupul de dincolo de moarte. Cazul Părintelui Ilie Lăcătuşu” p. 259; “Radu Mărculescu la capăt de drum” p. 263; “Eroi sub aurore boreale [sonet]” p. 266; “Părintele Arsenie Papacioc: lamură întru Hristos” p. 286; “Părintele Iustin Pârvu între inima Moldovei şi inima Ardealului” p. 292; “La Poarta Albă – Galeşu, spre pururea pomenire” p. 300; “La trecerea în veşnicie a Părintelui Iustin” p. 303; “Priceasna ochilor albaştri” p. 306; “Destine pe drumul crucii” p. 307; “Rugă pentru eroul Aurel State” p. 309; “Vis pentru doi” p. 357; “Sandu Tudor în pragul canonizării” p. 362; “50 de ani de la martiriul ieroschimonahului Daniil Sandu Tudor. Răspuns unei cititoare anonime” p. 366; “La 20 de ani de la moartea lui Petre Ţuţea” – p. 369); Bucureşti, 21 mai 2014: Întoarcerea Brâncovenilor. Cronica ilustrată a unei procesiuni, Ed. “Lumea Credinţei”, Bucureşti, 2014 (“Viaţa şi mucenicia unui voievod al Crucii” – p. 8); Pe urmele Maicii Domnului. Din viaţa, cultul şi minunile Născătoarei de Dumnezeu, Ed. “Lumea Credinţei”, Bucureşti, 2014 (“Maria din Nazaret de la naştere la adormire” – p. 15; “Icoana Bunei Vestiri” – p. 23; “Betleem – leagănul lui Dumnezeu” – p. 30; “Adormirea Maicii Domnului în Sfînta Tradiţie şi în iconografia ortodoxă” – p. 59; “Preacinstirea Maicii Domnului în Răsărit şi în Apus [interviu]” – p. 77; “Între Sfînta Maria mare şi Sfînta Maria mică” – p. 241; “În loc de 8 Martie” – p. 243); Sfinții români în „Lumea Credinţei”, ediție îngrijită de Răzvan Codrescu, Ed. „Lumea Credinţei”, București, 2015 („Introducere generală: Sfinți români sau legați de ortodoxia românească” – p. 7; „Canonizarea Mitropolitului Simion Ștefan” – p. 76; „Viața și mucenicia unui voievod al Crucii” – p. 130; „Constantin Brâncoveanu între Ortodoxie și... masonerie” – p. 152; „Un sfînt dăruit neamului nostru” – p. 180; „Canonizarea Mitropolitului Andrei Șaguna” – p. 212; „Sfînta Cuvioasă Parascheva – ocrotitoarea Răsăritului” – p. 233; „Tandem ceresc: cei doi Dimitrie” – p. 258); Educație și diversitate culturală. Personalități ale vieții științifice, artistice și spirituale în dialog cu Matei Georgescu, Ed. Fundației România de Mâine, București, 2015 („Mărturisindu-i pe mărturisitori, cu scriitorul Răzvan Codrescu” – p. 97); Cartea Crăciunului, Ed. „Lumea Credinţei”, București, 2016 („Prolog editorial” – p. 3; „Sărbătorile de iarnă în tradiția populară” – p. 7; „Crăciunul – tradiții și etimologii” – p. 17; „Personajele Crăciunului” – p. 31; „Betleem – leagănul lui Dumnezeu” – p. 36; „«Moșu’ și cu caltaboșu’»! În căutarea Crăciunului pierdut” – p. 65; „Cum să întîmpinăm Crăciunul” – p. 71; „Colindul lui Crăciun” – p. 93)

duminică, august 19, 2007

FENOMENUL ROMÂNESC AL BANCULUI



Motto:
“Aş plînge, dar nu pot de rîs”
(zicală românească)


I


Genetic şi funcţional, bancul ţine de domeniul culturii orale; el ni se prezintă ca o specie de folclor nou, orăşenesc, întrunind notele caracteristice ale faptului folcloric (oral, anonim, colectiv şi adeseori sincretic). Indiferent de statutul său axiologic, el reprezintă ultima manifestare vie, fertilă şi relevantă a creativităţii noastre populare.
S-a făcut mare caz în folcloristica secolului XX de importanţa explorării “prezentului folcloric” (ca o reacţie faţă de spiritul romantic al cercetărilor folclorice din secolul al XIX-lea, cu exaltările sale paseiste şi arhaizante, în virtutea cărora creaţiile populare suscitau interesul doar ca mărturii ale trecutului – survivances du passé). La noi, “lupta” în acest sens a fost iniţiată de un folclorist semi-profesionist, lingvistul Ovid Densuşianu (Folclorul. Cum trebuie înţeles, Lecţie de deschidere la Facultatea de Litere – 9 noiembrie 1909), el însuşi continuînd să se ocupe însă mai mult de folclorul tradiţional (cf. Viaţa păstorească în poezia noastră populară, ed. Marin Bucur, E.P.L., 1966); folcloristica noastră interbelică a urmat, cu mici excepţii, aceeaşi cale. Imperativul teoretic (util, dar exagerat) al lui O. Densuşianu (prezentul folcloric ar fi “mai ales partea ce trebuie explorată”) a fost adoptat tendenţios în regimul comunist de mai tîrziu, ducînd, prin mistificare ideologică, la aşa-zisul “folclor nou” al pretinsei “orînduiri populare” (contrafaceri propagandistice de genul “Că trăiesc bine şi cînt, / C-amu-n Republică sînt...” sau “Frunză verde mere coapte, / Eu cu partidul mi-s frate, / Că el îmi face dreptate, / La dreaptă cale mă scoate...”!). Bancurile în schimb – formă autentică de creativitate orală, dar şi de incomodă libertate spirituală – au fost ignorate de cercetători şi “proscrise” de autorităţi, urmînd ca abia de-acum încolo să li se facă, eventual, cuvenita dreptate.
De la un moment dat, bancul pare să fi monopolizat energiile plăsmuitoare ale spiritului popular. Acest spirit s-a retras întreg în lumea bancurilor, cu mijloacele, experienţele, observaţiile, prejudecăţile, obsesiile şi temerităţile lui. Universul bancurilor nu-i decît lumea noastră esenţializată în ficţiune, eliberată convenţional de sub “teroarea istoriei”, rîzîndu-şi cu voluptate de ea însăşi, într-un joc pestriţ şi subţire, fără iluzii şi fără reticenţe. Pe de altă parte, bancul nu vrea să amuze numai; el aspiră la o hilaritate superioară, cu funcţie compensativă în plan existenţial. Bancul are întotdeauna un scop mai complex decît rîsul; el este, ca măscăricii regilor de odinioară, şi confesorul nostru: ne ştie păsurile toate şi îşi rîde de ele cu propriul nostru rîs. Dar acesta nu este doar rîsul vulgar de la periferia lumii, ci un rîs cu mult mai subţire, filosofic aproape, voind parcă să ne aducă nebelfereşte aminte că în “a face haz de necaz” stă, într-un fel, toată înţelepciunea şi toată libertatea existenţei noastre. Bancurile au o “filosofie” a lor – practică, nepretenţioasă, cu rădăcini venerabile în realismul gîndirii populare.
Această nouă formă de creativitate de tip folcloric, chiar dacă mai grăbită, mai cerebrală şi mai perisabilă decît cele tradiţionale, nu este însă mai puţin reprezentativă. Urmînd vremurilor, ea a devenit una preponderent (dacă nu exclusiv) urbană. De altfel, noţiunea însăşi de “spirit popular” ar trebui rediscutată poate în contextul noilor realităţi socio-economice. Nivelarea socială, alfabetizarea în masă, urbanizarea accelerată (şi, implicit, depopularea treptată a satelor), mass-media în expansiune, scientismul şi desacralizarea – iată tot atîţia factori de disoluţie a mediului şi mentalităţii tradiţionale. Bancul apare drept copilul teribil al acestei lumi în chinuită prefacere, căreia îi lipseşte poate consistenţa, dar nu şi vitalitatea, rectitudinea, dar nu şi isteţimea.
În condiţiile vechiului regim, bancurile au avut o existenţă viguroasă, dar oarecum ilicită şi subterană. Criticismul lor implicit, manifestare anonimă şi nescrisă a acelei “opinii publice” ce a înlocuit în lumea modernă “norma colectivităţii” din societăţile tradiţionale, făcea spaima multor urechi, ca semn de netăgăduit al unei nealinieri interioare la linia ideologică a puterii. De altfel, multe bancuri – din categoria celor politice – au reprezentat adevărate “manifeste” orale, transfigurate de hilaritate. Nu este deci de mirare că ele n-au avut nici o “trecere” oficială; cînd nu se tăcea asupra lor, erau stigmatizate sau bagatelizate. De aceea mulţi le-au judecat şi le mai judecă încă superficial, ignorîndu-le sau falsificîndu-le şi statutul, şi funcţia socială.
Dicţionarul limbii române contemporane exprimă clar această depreciere, definind bancul drept o “glumă uşoară”. Regretatul folclorist Ovidiu Bîrlea, în primul volum al solidei sale sinteze Folclorul românesc (Ed. Minerva, Bucureşti, 1981), la capitolul dedicat snoavei, atinge în treacăt şi problema bancului, numindu-l însă, prudent, tot “glumă”. Problema este expediată într-o singură pagină, mai mult sub aspect formal, în căutarea unor criterii delimitative între specii. Statutul spiritual şi social al bancului, ca şi “universul” acestuia, sînt trecute cu vederea.

II


Originile bancului, ca specie folclorică, trebuie căutate negreşit în snoavele de altădată. Se pot face totuşi apropieri şi de specia cultă a anecdotei (să reamintim că grecescul anékdota este echivalentul vechiului slav iz nova, ce a dat românescul “snoavă”; ambele vocabule au înţelesul de “istorie inedită”, ca şi romanicul novella). Spre deosebire de snoavă şi de banc, anecdota nu numai că nu este o specie folclorică, dar are adeseori chiar un aer erudit, referindu-se la celebrităţi şi fiind pronunţat didactică. Se întîmplă ca anecdota să fie chiar lipsită de umor, subzistînd doar prin “pilda” pe care o conţine sau prin “curiozitatea” pe care o relatează. Mediul popular în care trăieşte bancul ne îndepărtează deci de anecdota clasică. În zilele noastre, cuvîntul “anecdotă” şi-a şi pierdut de altfel, prin extensie semantică, înţelesul clasic, ajungînd să însemne “glumă” în general sau desemnînd uneori acele glume cu circulaţie scrisă de care sînt pline periodicele de mîna a doua (existînd chiar şi autori consacraţi de astfel de “anecdote”). Bancurile, dimpotrivă, sînt orale şi anonime, ducînd adesea o existenţă de culise şi necunoscînd, în principiu, reticenţe de expresie sau de conţinut. Nu este exclus totuşi ca la origine bancul să fi avut şi el provenienţă semi-cultă, “folclorizîndu-se” abia apoi, mai cu seamă în secolul XX. De altfel, în condiţiile civilizaţiei moderne, influenţele culte asupra ultimelor resurse folclorice au un caracter fatal. Plecînd de aici, se poate pune în discuţie întreg statutul modern al noţiunii de “folclor”.
Ar trebui stabilită (chiar cu aproximaţia fatală în asemenea cazuri) epoca ivirii cuvîntului “banc” în lumea românească (voi pune ceva mai departe şi problema etimologiei lui). El trebuie să fi răspuns unei necesităţi lingvistice generate de ivirea unei realităţi pe care cuvintele tradiţionale înrudite n-o puteau reda mulţumitor în specificitatea ei. Specia în sine, chiar dacă nu atît de bine precizată ca azi, trebuie să fi fost anterioară cu cel puţin un deceniu termenului care o denumeşte; putem presupune ivirea ei pe la mijlocul veacului trecut, o dată cu sedimentarea unei vieţi orăşeneşti moderne în părţile noastre, căci avem de-a face cu o specie folclorică masiv de-ruralizată, cu toate probabilele ei modele tradiţionale (snoava şi – într-o măsură mai mică – ghicitoarea).
Spre deosebire de snoave, bancurile ni se înfăţişează, în majoritatea lor, ca expresie a unui alt univers existenţial şi a unui alt tip de spirit colectiv. Ele s-au lepădat, pe de altă parte, de orice “sfătoşenie” manifestă, grăbindu-se, s-ar zice, prea tare spre “efect” pentru a mai întîrzia pe cale. “Cum se ştie, gluma [se poate citi: bancul – n. n.] este în primul rînd ilariantă şi abia în subsidiar satirică, pe cînd în snoavă primează intenţia satirizantă...” (O. Bîrlea, op. cit., p. 232). Nu trebuie neglijat, de asemenea, un alt aspect foarte caracteristic bancurilor în raport cu snoava tradiţională: în vreme ce aceasta se apleca predilect asupra imperfecţiunilor naturii umane (prostie, vicii, neputinţe etc.), pe temeiurile unei moralităţi de tip clasic, bancurile se apleacă predilect asupra tarelor de ordin social, caracteristice prin excelenţă mediului nou, aproape din născare corupt, al centrelor urbane.
Sintetizînd, snoavele erau “înţelepte”, bancurile sînt şmechere (cu un soi de “şmecherie” superioară, de ordin intelectual, constituindu-se din substanţa momentului şi ieşind din actualitate o dată cu el; pare că umorul tradiţional s-a “subţiat” în bancuri, rafinîndu-şi toate mijloacele şi devenind – cum observa acelaşi O. Bîrlea – “prin excelenţă un exerciţiu de inteligenţă”, epurat de orice didacticism direct, dar şi de orice sentiment al ireversibilităţii). Snoavele erau “morale” (fie şi prin recul), bancurile sînt amorale, aşezîndu-şi personajele nu în perspectiva unor “norme”, ci în aceea a unor “interese”. În fine, snoavele reflectau o experienţă de viaţă străveche, dar limitată, cucerită într-un univers închis şi static. Bancurile vehiculează nişte experiente noi, într-o perspectivă dezmărginită; ele sînt expresia unei lumi cu principii fluctuante, “dezrădăcinată” şi tendenţial anarhică prin “atomizarea” ei socio-culturală.
Iată de ce se poate vorbi, la rigoare, de o autonomie a bancului în raport cu speciile tradiţionale, dar şi cu celelalte “glume” curente în viaţa socială.

III


În merituoasa sa lucrare La typologie bibliographique des facéties roumaines (E. A., Bucureşti, 1969, t. I–II, XXXVIII + 1767 pp.), Sabina C. Stroescu a dovedit cu prisosinţă că România este “ţara snoavelor”; cercetătoarea a stabilit nu mai puţin de 4000 de tipuri în repertoriul românesc al snoavei. “El depăşeşte cam de trei ori repertoriul ucrainean, semnalat pînă azi a fi cel mai bogat din Europa”, observa O. Bîrlea. Este surclasat în întregime chiar catalogul internaţional Aarne-Thompson (nu-i mai puţin adevărat că nu pentru fiecare ţară din lume există o lucrare de genul şi proporţiile celei a Sabinei C. Stroescu; oricum, însă, numărul tipurilor româneşti rămîne uimitor şi greu de “concurat” ). O. Bîrlea încearcă şi o explicaţie: “Mulţimea snoavelor atestă încă o dată înclinarea românului spre satiră şi pornirea lui de a specula situaţiile pline de umor, foarte probabil o moştenire de la înaintaşii romani, deosebit de porniţi spre satiră, încît retorul Quintilian exclamase, nu fără orgoliu: Satira tota nostra est” (op. cit., p. 252).
Nu întîmplător, fără îndoială, într-o ţară în care tradiţia snoavei e atît de bine reprezentată, a înflorit şi noua specie a bancului. O cercetare asupra bancului, corespunzătoare celei întreprinse pentru snoava tradiţională de Sabina C. Stroescu, ar duce negreşit la concluzii la fel de spectaculoase. Fenomenul românesc al bancului nu poate fi explicat doar conjunctural (de pildă prin condiţiile social-politice de după 1945, pe care le întîlnim şi la alte meridiane, fără ca acolo să fi generat, cu titlu de “reacţie” sau “rezistenţă”, un fenomen folcloric de asemenea proporţii), pentru că el a străbatut timp de un veac şi mai bine, pînă la apogeul său, contexte foarte diferite, iar aria tematică nu i se poate reduce la “bancul politic”. “Condiţiile” favorizante ale fenomenului nu trebuie confundate cu “cauzele” lui. El derivă, înainte de toate, dintr-o anume structură spirituală.
Rostind fraza aceea devenită faimoasă (Nous sommes ici aux portes de l'Orient, où tout est pris à la légère), Raymond Poincaré, indignat, voind să ne admonesteze, a sfîrşit prin a ne defini, desigur într-un sens pe care nu putea să-l bănuiască (a se vedea, pentru descrierea incidentului, de pildă Ion Bulei, Lumea românească la 1900, ed. 1984, pp. 176-177). Să-l lăsăm pe politicianul francez să se odihnească în pace şi să procedăm cu înţelepciune, scăpînd cuvintele de om şi de contextul futil în care au fost rostite.
“Lejeritatea” noastră, într-un sens mai adînc, nu-i doar “zeflemeaua” balcanic-orientală, nici “nevricoasa” lipsă de protocol, ci ţine de acea însuşire tradiţională a firii româneşti de “a face haz de necaz”. În acest înţeles, ea este semn de înţelepciune străveche şi de principială tărie sufletească. Nu este bine, zice românul, “să pui totul la inimă”. Poţi trece totul prin sita minţii tale, spre a prinde “noima” lucrurilor, “a le da de rost” şi a te păzi eventual de cursele lor, dar “să pui la inimă” nu e bine. Ar fi semn de slăbiciune şi de lipsă de minte. Căci lucrurile te încearcă şi trec, iar tu se cuvine să rămîi în urma lor zîmbitor şi nevătămat, îndrăgostit – nu fără “filosofie” – de spectacolul inepuizabil al lumii. Eşti mai bogat sufleteşte cu fiecare experienţă, dar trebuie să te bucuri de această bogăţie într-o pace netulburată: pacea inimii tale. Iar de te loveşte necazul, arată-te mai puternic decît el; căci de te vei arăta mai slab, vei deveni robul lui. Rîde-ţi de el şi o să se îndepărteze de la tine neputincios şi ruşinat; o să crape, vezi bine, necazul de necaz...
În bancuri rezidă, difuz, un sentiment al permanenţei pe deasupra istoriei; ele sînt, în fond, expresia unei împăcări cu realitatea, a unei acceptări superioare a lucrurilor aşa cum sînt ele (atitudine riscantă în imediat, dar legitimă în perspectiva eternităţii). Bancul pune realitatea la stîlpul infamiei, dar mai degrabă în joacă, făcîndu-i cu ochiul, fără înverşunare, ba chiar recunoscător că se poate hrăni din imperfecţiunile ei. Este un fel de bufonerie compensativă pe marginea realităţii, de o maximă luciditate, dar şi de o superioară deferenţă.
Cînd priveşti lumea ca pe un imens spectacol care te înconjoară, cu imperfecţiunile, dar şi cu primenirile sale, dominînd-o cu robusteţea spiritului tău, prinzînd-o “cu ocaua mică” şi făcînd haz pe seama ei, fără răutate sau îndîrjire, ci mai degrabă cu compasiune (care poate fi şi milă de tine însuţi ca mădular al acestei lumi), atunci se cheamă că trăieşti în “orizontul” bancului. Eşti din tagma celor ce mai degrabă ar plînge, dar nu pot de rîs...

IV


Deşi România pare să fie patria ideală a bancului, fenomenul nu este egal reprezentat pe tot cuprinsul ţării. Geografia bancului îşi are centrul incontestabil în zona dunăreană (mai ales Muntenia şi Oltenia). În Moldova bancul este încă viguros, pe cînd în Ardeal şi-n Bucovina îl întîlnim mult mai slab reprezentat şi cu o mult mai mică “priză la public”. Faptul ţine, probabil, de profilul particular pe care istoria – dincolo de un evident fond comun – l-a conferit diferitelor provincii româneşti. Oricine poate simţi încă, trecînd munţii, diferenţa dintre atmosfera generală “regăţenească” şi cea transilvăneană. Se simte imediat că Ardealul (şi într-o oarecare măsură şi Bucovina) a trăit multă vreme în bătaia spiritului occidental, atît de diferit de “bizantinismul” de la sud de Carpaţi. De altfel, “regăţeanul” tinde pînă astăzi să-l considere pe fratele său de peste munţi cam posac şi lipsit de umor, domol şi fără “scînteie”, trăgînd oarecum “a neamţ”. Ardeleanul, pe de altă parte, detestă adesea “uşurătatea” celuilalt şi ar putea subscrie şi astăzi la verdictul (exagerat poate, dar nu lipsit de temei) consemnat de Ion Codru-Drăguşanu pe la jumătatea veacului al XIX-lea: “... în ţara aceasta [Ţara Românească] meritul n-are preţ, numai porc-de-cînele înaintează...” (Peregrinul transilvan, ed. 1980, p. 59).
Este interesant cum se reflectă aceste diferenţe chiar în bancuri. Tipul maximal de personaj “şmecher”, “descurcăreţ”, ager la minte şi la vorbă, este “olteanul”, pe cînd “ardeleanul” e greoi, lipsit de mobilitate spirituală (aspect care nu trebuie confundat în nici un caz cu profunzimea de cugetare sau simţire, de care ardelenii fac adeseori dovadă). În orice caz, în sudul României este lumea în care comicul tronează prin excelenţă, conştient şi inconştient, unde s-au putut încetăţeni, la extremă, “mofturile” şi “comédiile” caragialeşti şi unde se poate întîlni, în mod curent, ceea ce s-ar putea numi “exorcizarea” prin rîs. (Ar fi foarte interesant să se ocupe cineva de tipologia umană a bancurilor, pe provincii şi naţionalităţi: “olteanul”, “ardeleanul”, “ţiganul”, “evreul”, “rusul”, “negrul”, “americanul”, “englezul”, “scoţianul”, “neamţul” etc.)

V


O dată fixate aceste sumare repere privitoare la originea, funcţia, caracteristicile şi răspîndirea bancurilor, ne apare ca un “banc” al realităţii culturale faptul că etimologia cuvîntului respectiv sare hăt, dincolo de aria fenomenului, tocmai în atît de puţin umoristica Germanie. Asemenea curiozităţi se ivesc cu precădere în zonele de răscruce (interferenţă) culturală, ceea ce este şi cazul spaţiului românesc.
Este destul de sigur că românescul “banc” (cuvînt atît de curios şi de solitar – cu sensul urmărit aici – în contextul limbii noastre, dar pe care îl receptăm cum nu se poate mai potrivit realităţii denumite) provine din germanul bank, numele unui joc de cărţi, destul de gustat şi la noi cîndva (sub denumirea de “banc” sau, mai rar, “bancă”), dar căzut în desuetudine de o bună bucată de vreme. Avem despre el o preţioasă referinţă literară (indicată, fără comentarii, şi-n DLRC): cea din nuvela (“povestea”) Toderică a lui Costache Negruzzi. Toderică, “cel întăi jucător [de cărţi – n. n.] de pe pămînt”, face un tîrg insolit cu diavolul, urmînd să sloboadă din iad, pe alese, atîtea suflete cîte partide va cîştiga de la împăratul adâncului. În cazul în care ar fi pierdut fie şi o singură partidă, sufletul lui ar fi încăput pe mîinile grozavului adversar. Scaraoţchi acceptă şi au loc următoarele preliminarii:
“Pe loc un drăcuşor mititel şi frumuşel, ce împlinea slujba de jochei (ciocoi), pregăti toate cele trebuincioase.
– Ce vrei, stos sau banc? - întrebă Toderică.
– Stos - răspunse stăpînitorul Tartarului; ştiu că la banc se încap multe şulerii ” [subl. mea].
Aşadar, Scaraoţchi însuşi se codeşte să joace “banc(ă)” şi preferă “stosul” (la care posibilităţile de a trişa par considerabil mai mici). “Bancul” se preta la multe “şulerii” (“şmecherii”, cum am zice astăzi); era, deci, un joc şmecher, mincinos, viclean, avîndu-şi maeştrii lui temuţi în “a ţine banca”, cartofori din speţa lui Toderică.
Aceste cîteva constatări ne pot înlesni suficient înţelegerea evoluţiei semantice a cuvîntului în limba română. Avînd în vedere înclinarea spre “şulerii”, distanţa de la denumirea nemţească a jocului de cărţi la specia de “glumă” românească nu este atît de mare, amîndouă aparţinînd zonei de haz şi petrecere a existenţei. “Şiretenia” orientală va fi gustat mult jocul de “banc”, mai ales în Moldova de Nord, pe unde el pare să fi intrat în lumea românească, în contextul istoric de la răscrucea secolelor XVIII–XIX (Negruzzi însuşi a trăit în zona respectivă).
Pe româneşte, cînd vrei să propui cuiva o partidă de cărţi, se spune de obicei: “Te fac un ... (tabinet, stos, banc etc.)?”. De la “a face un banc” (joc de cărţi) la “a face bancuri” (glume) e o trecere cît se poate de firească, susţinută chiar de spiritul limbii (se spune deopotrivă “a face” şi pentru jocuri, şi pentru glume). Jocul de banc şi bancul ca glumă au un numitor comun: “şmecheria”. Maeştrii jocului, ca şi maeştrii glumei, sînt deopotrivă “şmecheri” sau “hoţi” (în sensul de vicleni), atribute înrudite cu cel de mincinos (de altfel “banc”, prin extensie semantică, a ajuns să fie folosit uneori şi cu înţelesul de “minciună”, “scorneală” – “Lasă-te de bancuri!” –, tinzînd să înlocuiască, în forma de plural, arhaismul “basne”).
O dată făcut saltul de la înţelesul originar de “joc de cărţi” la cel local de “glumă, şmecherie, minciună”, cuvîntul s-a încetăţenit şi s-a extins în lumea românească, răspunzînd (cu forma de neutru, mai puţin predispusă confuziilor omonimice) unei necesităţi lingvistice şi denumind o manifestare mai nouă, dar tipică spiritului nostru naţional. Iată cum s-a ajuns, aşadar, ca o realitate atît de specifică nouă, atît de “latină” şi de “orientală” în esenţa ei, să fie spînzurată tocmai de un cuvînt nemţesc, care la el acasă nici măcar nu sugerează ceva asemănător.

VI


Din păcate, e o constatare la îndemîna oricui că bancul trage să moară. Fenomen foarte viu şi atît de caracteristic pentru lumea românească modernă, el a cunoscut un regres vizibil şi destul de accelerat în ultimii 10-15 ani, fiind aleatoriu concurat şi substituit de gluma ieftină şi vulgară, în spirit mai degrabă ţigănesc. După ce şi-a trăit apogeul în perioada comunistă (mai ales în anii '60-'70), filonul lui popular pare astăzi să fi secătuit în foarte mare măsură. Românului pare fie “să nu-i mai ardă de bancuri”, fie să prefere, ca mai la îndemînă, umorul grobian. S-ar putea întreprinde, pornind de la acest fapt, o profundă analiză socio-psihologică a lumii noastre, ce ar putea ajunge la concluzia unei grave degenerări interioare. Căci, după cum am încercat să demonstrez mai sus, bancul n-a fost doar un soi de glumă între altele, ci o ultimă formă semnificativă de creativitate orală, ca şi una de rezistenţă spirituală în faţa istoriei. Dispariţia lui poate fi, de aceea, semnul îngrijorător al unui început de “moarte” sufletească. (Rămîne încă interesantă experienţa unei publicaţii precum Academia Caţavencu sau cea a grupului Divertis, ce cultivă spiritul bancului de-folclorizat, întreţinînd, pentru un public mai restrîns, ceva din efervescenţa vechiului fenomen.)
Pînă în anii din urmă, bancul a fost puţin cercetat, ba chiar ocolit cu grijă, fie din dispreţ, fie din teamă. Ne aflăm, cu acest subiect, într-un cvasi-deşert bibliografic. Cele cîteva tentative mai noi n-au ajuns la o adevărată audienţă publică, nici nu s-au angajat în întreaga complexitate a problematicii. Un întreg număr al revistei Dilema, dedicat bancului, s-a învîrtit căznit în jurul problemei, fără să reuşească a o fixa şi adînci. Desigur, materia este oarecum familiară fiecăruia, dar într-un mod parţial şi difuz. S-ar impune, în prealabil, o culegere masivă, profesională, structurată tematic şi tipologic. (S-au încropit, după '89, cîteva antologii modeste, mai mult cu caracter comercial.) Adunarea şi sistematizarea materialului ar înlesni studiul lui din diferite unghiuri de vedere: etnologic, lingvistic, psihologic, sociologic, ba chiar – şi este ceea ce am încercat să sugerez cu predilecţie aici – din perspectiva integratoare a unei filosofii a spiritului românesc.
Bancul ne-a salvat vreme îndelungată de seriozitatea “nesărată” a încremenirii în convenţie, trimiţîndu-ne, jucăuş, spre o seriozitate mai adîncă. A-l lua astăzi pe el însuşi mai în serios ar reprezenta nu doar plata unei poliţe, ci şi un bun prilej de introspecţie naţională, într-un ceas istoric în care ne paşte, mai mult decît oricînd, uitarea (sau poate teama?) de noi înşine...

Răzvan CODRESCU

(Text apărut în România literară, anul XXIX, nr. 45/1996, pp. 12-13, sub semnătura Adolf Crivăţ-Vasile; cf. şi Răzvan Codrescu, De la Eminescu la Petre Tuţea. Pentru un model paideic al dreptei româneşti, Editura Anastasia, Bucureşti, 2000, pp. 255-269).