vineri, aprilie 02, 2010

PROHODUL NECENZURAT




PROHODUL DOMNULUI
ŞI MÎNTUITORULUI NOSTRU
IISUS HRISTOS

Alcătuire a Fericitului Theodor Studitul (759-826), stareţ al Mănăstirii Studion din Constantinopol, Prohodul există în traduceri româneşti începînd din sec. al XVIII-lea (Triodul de la Rîmnic, 1731), melodiile fiind însă cu mult anterioare. Versiunea care s-a impus (primind îmbunătăţiri succesive pînă azi) este cea din 1836, realizată de Macarie Ieromonahul şi de Episcopul Chesarie al Buzăului.
Aici am urmat textul atent revizuit după original al Prohodului editat în 2006 de E.I.B.M.B.O.R., dar am adăugat (marcîndu-le cu bold) strofele eliminate începînd din 1948, referitoare la atitudinea evreilor faţă de Iisus Hristos (strofe în care am intervenit minimal, spre a le armoniza cu revizuirea generală). Am semnalat, în note de subsol, şi alte modificări pe care textul le-a suferit în acelaşi sens. Demersul nu ascunde nici o intenţie impură, ci doar dorinţa de a oferi celor interesaţi, pe al căror discernămînt mizez, conţinutul integral al Prohodului de pînă la instaurarea regimului comunist. (R. C.)



STAREA ÎNTÎI
(glasul al 5-lea)




1.  În mormînt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi oştirile-ngereşti
S-au spăimîntat,
Plecăciunea Ta cea multă
Preamărind.

2. Dar cum mori, Viaţă,
În mormînt cum şezi Tu?
Cînd al morţii negru văl
Îl ridici acum
Şi pe drepţii cei din veac îi
Scoţi din Iad?

3. Te mărim pe Tine,
I-isuse Doamne,
Şi-ngroparea Îţi cinstim
Şi patimile,
Că din stricăciune Tu ne-ai
Izbăvit.

4. Cel ce-ai pus Pămîntul
Cu măsuri, Hristoase,
Astăzi şezi în mic mormînt,
Ziditorule,
Şi din groapă pe cei morţi îi
Înviezi.

5. Doamne I-isuse,
Împărat a toate,
De ce vii la cei din Iad,
O, Hristoase-al meu?
Vrei să dezrobeşti, deci, neamul
Omenesc.

6. Cel Stăpîn a toate
Mort acum se vede;
Cela ce a ridicat
Morţii din mormînt
Se încuie-n groapă nouă
Ca un om.

7. În mormînt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Astăzi moartea ai zdrobit
Cu-ngroparea Ta
Şi viaţă lumii Tu ai
Izvorît.

8. Cu cei răi, Hristoase,
Ca un răufăcător
Socotit ai fost de toţi,
Dar ne-ai îndreptat
Şi ne-ai scos din amăgirea
Celui rău.

9. Mai frumos cu chipul
Decît oamenii toţi,
Ca un om se vede mort
Şi fără de chip
Cel ce firii dăruit-a
Frumuseţi.

10. Iadul cum răbda-va
Doamne,-n el să intri
Şi cum nu se va zdrobi
În întunecimi,
De-al luminii Tale fulger
El orbind?

11. Blînda mea lumină
Şi mîntuitoare,
Cum în bezna din mormînt,
Doamne, Te-ai ascuns?
O, răbdare de nespus şi
Negrăit!

12. Lumea cea de duhuri
Nu pricepe, Doamne,
Nici mulţimea făr’ de trup
Poate povesti
Taina îngropării Tale,
Neştiind.

13. O, minuni străine!
O, ce lucruri preanoi!
Cel ce-mi dă al vieţii duh
Este ca un mort,
Îngropat de fiind de mîna
Lui Iosif.

14. În mormînt apus-ai,
Dar de-al Tatălui sîn
Nicicum nu Te-ai despărţit,
O, Hristoase-al meu,
Lucru acesta e străin şi
Nefiresc!

15. Întreaga făptură
Recunoaşte-n Tine:
Împărat adevărat,
Pe Pămînt şi-n Cer,
Chiar de Te încui, Hristoase,
În mormînt.

16.  Tu-n mormînt fiind pus,
Ziditor, Hristoase,
Temelia Iadului
S-a cutremurat
Şi-ale  morţilor morminte
S-au  deschis.

17. Cel ce ţii în palmă
Tot Pămîntul, Doamne,
Sub pămînt acum cu trupul
Eşti pus ca un mort,
Slobozind pe morţi din lanţul
Iadului.

18. Din stricare, Doamne,
Tu înalţi Viaţa;
Căci murind, Te-ai pogorît
La cei morţi din veac
Şi-ale Iadului zăvoare
Le-ai zdrobit.

19. Ca lumina-n sfeşnic
Acum se ascunde
Sub pămînt, ca sub obroc,
Trupul Domnului
Şi destramă bezna recea-a
Iadului.

20. De oştiri mulţimea
Cea duhovnicească,
Împreună cu Iosif
Şi cu Nicodim,
Merg să-ngroape pe Hristos, Cel
Necuprins.

21. Murind Tu, de voie,
În mormînt ai fost pus;
Şi pe mine, ce-am fost mort,
I-isuse-al meu,
De amara mea greşeală
M-ai scăpat.

22. Au schimbat făptura
Ale Tale patimi,
Căci cu Tine-au pătimit
Toate cîte sînt,
Cunoscîndu-Te a toate
Ţiitor.

23. Cînd a luat în pîntec
A vieţii piatră,
Cel a toate răpitor,
Iadul, scoase-afar’
Pe toţi morţii ce din veacuri
I-a înghiţit.

24. În mormînt nou Te-au pus,
Înnoind, Hristoase,
Firea oamenilor, prin
Învierea Ta,
După cum se cade unui
Dumnezeu.

25. Pe Pămînt venit-ai,
Pe Adam să-l mîntui,
Dar pe-acesta negăsind,
Tu Te-ai pogorît
Căutîndu-l, I-isuse,
Pîn’ la Iad.

26. Spăimîntat, Pămîntul
S-a mişcat, Cuvinte,
Iar Luceafărul şi-a stins
Grabnic razele,
Apunînd a Ta lumină
Sub pămînt.

27. Ai murit, ca un om,
De-a Ta voie, Doamne,
Dar, ca Dumnezeu, ai scos
Pe cei morţi din gropi
Şi-a păcatelor povară-ai
Risipit.

28. Vărsînd rîu de lacrimi
Peste Tine, Doamne,
Cea Curată-a glăsuit,
Ca o maică,-aşa:
„Oare cum am să Te-ngrop eu,
Fiul meu?”.

29. Ca grăuntul de grîu
Încolţit sub brazdă,
Spic aducător de rod
Nouă Te-ai făcut,
Înviind pe toţi urmaşii
Lui Adam.

30. Ca un soare, Doamne,
Ţi-ai ascuns lumina
Şi-n al nopţii negru văl
Moartea Te-a-nvelit;
Ci răsari, Hristoase-al meu, mai
Strălucit!

31. Cum şi-ascunde Luna
Faţa ei de Soare,
Astfel groapa Te-a ascuns
Şi pe Tine-acum,
Cel ce prin trupească moarte
Ai apus.

32. I-isus, Viaţa,
Moartea-acum gustînd-o,
De la moarte-a izbăvit
Neamul omenesc
Şi viaţă tuturor le-a
Dăruit.

33.  Pe întîiul Adam,
Cu păcat de moarte,
La viaţă ridicînd,
Chiar prin moartea Ta,
Nou Adam acum în trup Te-ai
Arătat.

34. Cetele din Ceruri,
Pe Pămînt văzîndu-L
pe Stăpînul răstignit,
S-au înspăimîntat,
Cu-a lor aripi feţele
Acoperind.

35. Luînd de pe Cruce
Trupul Tău, Cuvinte,
Iosif cel cu chip frumos
Te-a pus în mormînt;
Ci-nviază, Doamne, pe toţi
Mâîntuind!

36. Bucurie, Doamne,
Fiind pentru îngeri,
Întristare lor acum
Le-ai pricinuit,
Cu trup mort, ca pe un om, cînd
Te-au văzut.

37. Fiind Tu pe Cruce,
Ai suit cu Tine
Pe cei vii, dar muritori,
Ca să.i mîntuieşti,
Iar din Iad i-ai scos pe toţi cei
Adormiţi.

38. Ca un leu, Tu, Doamne,
Adormind cu trupul,
Ca un pui de leu Te scoli,
Cel ce ai fost mort,
Lepădînd şi bătrîneţea
Trupului.

39. Cel ce-ai plăsmuit-o
Pe strămoaşa Eva
Dintr-o coastă-a lui Adam
Eşti în coastă-mpuns
Şi izvor ce curăţeşte
Izvorăşti.

40. Se jertfea în taină
Mai-nainte mielul,
Iar acum Tu, pătimind
Fără să cîrteşti,
Junghiat eşti Tu şi firea
Curăţeşti.

41. Cine, dar, va spune
Chipul groaznic şi nou?
Cum Cel Care e stăpîn
Întregii făpturi
Pătimeşte azi şi moare
Pentru noi.

42. Cuprinzîndu-i spaima,
Îngerii strigat-au:
„Cum Stăpînu-a tot ce-i viu
Mort se vede-acum?
Şi de ce-n mormînt se-ncuie
Dumnezeu?”.

43. Doamne, Tu din coasta
Cea însuliţată
Viaţă nouă izvorăşti
Din viaţa Ta,
Înnoiţi şi vii ne faci pe
Toţi prin ea.
 
44. Răstignit pe Cruce,
Ai chemat pe oameni,
Iar curată coasta Ta
Împungîndu-se,
I-isuse, dai iertare
Tuturor.

45. Om cu chip cucernic
Te-a gătit cu groază
Şi smerit Te-ngroapă-acum,
Tocmai ca pe-un mort,
La-ngroparea Ta de frică-i
Stăpînit.

46. Sub pămînt, de voie,
Pogorît, ca un mort,
Azi de pe Pămînt la Cer,
Hristoase, ridici
Pe cei ce-au căzut de-acolo
De demult.

47. Chiar de Te-au văzut mort,
Dumnezeu eşti, Cel viu,
Care îi ridici la Cer
Pe cei morţi din veac
Şi pe drepţii cei din Vechiul
Legământ.

48. Deşi Te-ai văzut mort,
Tu eşti Domn vieţii
Şi pe morţii de demult,
Doamne,-i înviezi,
Iar pe pierzătorul nostru
Îl zdrobeşti.

49. Cîtă bucurie,
Răsădită-n inimi,
A cuprins atunci pe toţi
Robii Iadului,
Cînd lumina Ta în Iad a
Strălucit!.

50. Îngroparea-Ţi laud,
Şi-ale Tale patimi
Şi puterea Îţi măresc,
Milostivule,
Căci, prin ea, de multe patimi
M-ai scăpat.

51. Doamne, împotrivă-Ţi
Sabie-ascuţit-a
Cel de-a pururi răzvrătit,
Dar ea s-a tocit,
Biruindu-se şi-aceea
Din Eden.

52. Văzînd Mieluşeaua
Pe-al ei Miel junghiat,
Îndemna cu jale-n glas,
De durere frînt,
Ca întreaga turma să se
Tînguie.

53. În mormînt Te-ngropi Tu,
Şi pogori pîn’ la Iad,
Iar Tu, Doamne, ai deschis
Azi mormintele
Şi întregul Iad, Hristoase,
L-ai golit.

54. De-a Ta voie, Doamne,
Sub pămînt pogori Tu
Şi din moarte-i înviezi
Pe toţi oamenii,
Înălţîndu-i întru slava
Tatălui.

55. Unul din Treime,
Pentru noi, cu trupul,
Defăimată moarte-acum
Rabdă nesilit,
Tulburîndu-se şi Soare,
Şi Pămînt.

56. Urmaşii lui Iuda,
Din izvor adăpaţi
Şi cu mană săturaţi
Demult, în pustiu,
În groapă-L pun pe-al lor
Hrănitor.

57. I-isus Cel Preadrept
Ca un vinovat stă
Înaintea lui Pilat,
Fiind osîndit
Şi pe lemn Judecătoru-i
Răstignit.

58. Îngîmfat Israil,
Ucigaşe popor!
Pentru ce pe Varava,
Pătimaş, slobozi,
Iar pe Domnul pentru ce Îl
Răstigneşti?

59. Pe Adam zidindu-l
Din pămînt, cu mîna,
Pentru dînsul Te-ai făcut
Om firesc la trup
Şi de bunăvoie-ai fost
Osîndit.

60. Ascultând, Cuvinte,
De al Tău Părinte,
Pîn’ la Iadu-ngrozitor
Pogorîndu-Te,
Pe tot neamul muritor l-ai
Înviat.

61. „Vai, Lumina lumii!
Vai, a mea Lumină!
I-isuse, Fiul meu
Cel mult preadorit!”,
Cu amar striga Fecioara
Şi jelea.

62. Pizmăreţ popor,
Ucigaş blestemat!
Ruşinează-te măcar,
Înviind Hristos,
De a Sa mahramă şi de
Giulgiul Lui.

63. Vino, necurate,
Vânzător apostol,
Şi arată un motiv
Răutăţilor:
Cum ajuns-ai să-L trădezi tu
Pe Hristos?

64. Iubitor de oameni
Te prefaci, nebune,
Orb, nemernic, ne-mpăcat,
Vînzătorule,
Tu, ce Mirul vrut-ai să-l vinzi
Pentru bani!

65. Cu ce preţ vîndut-ai
Sfîntul Mir, cel din Cer?
Sau ce lucru-ai luat în schimb,
Vrednic pentru el?
Nebunie-aflaşi tu, diavol
Blestemat!

66. De iubeşti săracii,
Şi mîhnit de mirul
Ce se varsă, curăţind
Suflet păcătos,
Cum pe-a tuturor Lumină
Vinzi pe-arginţi?

67. „O, Cuvinte, Doamne,
A mea bucurie,
Cum răbda-voi eu acum
Îngroparea Ta?
Frîntă mi-e, ca la o maică,
Inima”.

68. „Cine-mi va da lacrimi
Şi izvor nesecat,
Ca să-L plîng pe I-isus,
Dulcele meu Fiu?”,
a strigat Fecioara, Maica
Domnului.

69. Munţi, văi şi vîlcele
Şi mulţimi de oameni,
Tînguiţi-vă în plîns
Toţi cu mine-acum
Şi jeliţi cu Maica Celui
Răstignit!

70. „Cînd Te voi vedea iar,
Veşnică Lumină,
Viu izvor de bucurii
Sufletului meu?”,
Tînguindu-se, Fecioara
A strigat.

71. Deşi ca o piatră,
Tare şi tăioasă,
Ai primit a Te tăia,
Dar ne-ai izvorît
Un izvor de viaţă vie,
Nesecat.

72. Ca şi din fîntînă,
Ne-adăpăm din rîul
Ce-ndoit din coasta Ta,
Bunule, a curs,
Şi viaţa veşnică o
Moştenim.

73.  Fiindcă-ai vrut, Cuvinte,
Te-ai văzut în groapă;
Dar eşti viu şi Te ridici
Din morţi, cum ai spus,
Şi cu Învierea Ta ne
Mîntuieşti.

74. Te cîntăm, Cuvinte,
Doamne şi Stăpîne,
La un loc cu Tatăl eşti
Şi cu Duhul Sfînt
Şi-ngroparea Ta cea sfîntă
Preamărim.

75.  Fericimu-Te toţi,
Maica Domnului Sfînt!
Cea de trei zile cinstim
Îngroparea Lui,
Că e Fiul tău şi-al nostru
Dumnezeu.

76. În mormînt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi oştirile-ngereşti
S-au înspăimîntat,
Plecăciunea Ta cea multă
Preamărind.



STAREA A DOUA
(glasul al 5-lea)





1. Se cuvine, dar,
Să cădem la Tine, Ziditorul,
Căci pe cruce Ţi-ai întins
Ale Tale mîini
Şi-ai zdrobit de tot puterea
Celui rău.

 2. Se cuvine, dar,
Să-Ţi dăm slavă-a toate Ziditorul,
Căci din patimi ne-a scăpat
Pătimirea Ta
Şi pe toţi din stricăciune
Tu ne-ai scos.
       
3. Soarele-a apus,
Şi cutremur de pămînt, Cuvinte,
Fost-a cînd Tu, ne-nserat
Soare-al meu, Hristos,
Ai apus şi Ţi-ai pus trupul
În mormînt.

4. Somn învietor
În mormînt dormind, Hristoase Doamne,
Din cel greu somn de păcat
Tu ai ridicat
Întreg neamul omenesc cel
Păcătos.

5. „Una-ntre femei
Te-am născut Fiu, fără de durere;
Sufăr însă-acum dureri,
Cînd Tu pătimeşti”,
Astfel zis-a Preacurata,
Mult jelind.

6. Sus văzîndu-Te,
De Părinte stînd alături, Doamne,
Iară jos cu trupul mort,
Sub pămînt fiind,
S-au înfricoşat în Ceruri
Îngerii.

7. Răstignindu-Te,
S-a rupt tâmpla templului prin mijloc,
Iar luminătorii-ascund
Ale lor lumini,
Ascunzîndu-Te-n pămînt Tu,
Soare Sfînt.

8. Cel ce printr-un semn
A făcut la început Pămîntul
Azi apune sub pământ,
Ca un muritor;
Îngrozeşte-te de-aceasta,
Cerule!

9. Sub pămînt apui
Cel ce ai făcut pe om cu mîna,
Ca pe oameni să-i înalţi
Din căderea lor,
Că Tu, Doamne,-Atotputernic
Eşti mereu.

10.  Să cîntăm, veniţi,
Lui Hristos, Cel mort şi plîns cu jale,
Ca femeile, ce mir
Au adus atunci –
„Bucuraţi-vă !”, cu ele
S-auzim.

11. Cu adevărat,
Nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne;
De aceea mir Ţi-aduc
Blîndele femei
Celui viu, ca unui mort şi
Îngropat.

12. Cu-ngroparea Ta
Iadul l-ai zdrobit de tot, Hristoase,
Şi pe moarte cu a Ta
Moarte-ai omorît,
Şi din stricăciune lumea
Mîntuieşti.

13. Rîu de viaţă eşti
Ce din Tatăl curgi, Înţelepciune,
Iar în groapă apunînd,
Viaţă dăruieşti
Celor din adîncurile
Iadului.

14. „Ca să înnoiesc
Firea oamenilor cea robită,
Eu cu moartea Mi-am rănit
Trupul Meu, voind;
Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul,
Maica Mea”.

15. Sub pămînt apui,
Cel ce eşti Luceafăr al Dreptăţii,
Şi pe morţi i-ai ridicat,
Ca dintr-un somn greu,
Întunericul din Iad, tot,
Alungînd.

16. Bob cu două firi:
Dătătorul de viaţă, astăzi,
Printre lacrimi, în pămînt,
Semănatu-s-a;
Răsărind El, lumea se va
Bucura.

17. S-a temut Adam,
Dumnezeu umblînd în Rai, atuncea,
Iar acum s-a bucurat
C-ai venit la Iad;
Căci căzînd atunci, acum s-a
Ridicat.

18. Maica Ta, acum,
Varsă rîu de lacrimi, Hristoase,
Şi-a strigat, cînd Ţi-a văzut
Trupul în mormînt:
„Înviază, Fiul meu, precum
Tu ai spus!”.

19. Iosif Te-a ascuns,
Cu evlavie, în groapă nouă;
Şi cîntări dumnezeieşti,
De-ngroparea Ta,
Împletindu-le cu lacrimi,
Ţi-a cîntat.

20. Doamne, Maica Ta,
Pironit văzîndu-Te pe Cruce,
De-ntristare-amară al ei
Suflet s-a pătruns
De-ale Crucii cuie şi de
Sabie.

21. Maica Ta, văzînd
Adăparea Ta cu fiere, Doamne,
Cel ce eşti atît de drag
Lumii noastre-ntregi,
Faţa ei cu-amare lacrimi
A udat.

22. „Rău m-am întristat,
Mi se frînge inima, Cuvinte,
Junghierea Ta văzînd
Prin nedrept judeţ”,
Preacurata zis-a, cînd se
Tînguia.

23. „Cum am să-Ţi închid
Ochii Tăi şi-a Tale buze, Doamne,
Şi cum eu ca pe un mort
Te voi îngropa?”,
Cu înfiorare Iosif
A strigat.

24. Jalnice cîntări
Iosif şi cu Nicodim cîntară
Lui Hristos, Ce s-a-ngropat
În mormînt acum,
Şi cu dînşii cîntă cete
Îngereşti.

25. Sub pămînt apui
Tu, Hristoase, Soare al Dreptăţii;
De aceea Maica Ta,
Care Te-a născut,
De durere şi de jale
Se stingea.

26. Iadul s-a-ngrozit,
Dătătorule de viaţă, Doamne,
Cînd prădată şi-a văzut
Bogăţia lui
Şi pe morţii cei din veacuri –
Înviaţi.

27. Soare luminos
După noapte străluceşte, Doamne,
Iar Tu, după moartea Ta,
Străluceşti mai mult,
Înviind din groapă ca un
Dumnezeu.

28. Ziditorule,
Cînd primitu-Te-a în sîn pămîntul,
De-a Ta frică s-a clintit,
Preaputernice,
Şi pe morţi cutremurul i-a
Deşteptat.

29. O, Hristoase-al meu!
Iosif şi Nicodim cu miruri,
Într-un chip deosebit,
Te gătesc acum –
Şi-au strigat: „Te-nfricoşează,
O, Pămînt!”.

30. Doamne, ai apus,
Şi cu Tine-a Soarelui lumină;
Iar făptura pe Pământ
S-a cutremurat,
Arătînd că eşti a toate
Făcător.

31. Piatra cea din unghi
O acoperă piatra tăiată
Şi pe Domnu-n groapă Îl
Pune-un muritor.
O, Pămîntule, de-acum să
Te-nfiori!

32. „Vezi-ne aici:
Ucenicul cel iubit şi Maica,
Deci răspunde, Fiu iubit,
Cu-al Tău dulce glas!”,
A strigat, plîngînd, Curata,
Cu amar.

33. Tu, Cel Care eşti
De viaţă dătător, Cuvinte,
Pe iudei nu i-ai ucis,
Fiind răstignit;
Ba chiar şi pe morţii lor îi
Înviezi.

34. Nici chip ai avut,
Nici, în patimi, frumuseţe, Doamne;
Dar mai mult ai strălucit
Cînd ai înviat,
Şi în inimi ne-ai dat sfinte
Frumuseţi.

35. Ai apus în trup,
Sub pămînt, nestinsule Luceafăr;
Şi aceasta nerăbdînd,
Soarele din Cer
S-a întunecat pe boltă-n
Miez de zi.

36. Luna, Soarele
Se întunecă-mpreună, Doamne,
Şi robi binevoitori
Ţi s-au arătat,
Că văl negru peste feţe
Îşi aştern.

37. „Chiar de-ai şi murit,
Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie;
Iar eu cum să Te ating,
Dumnezeul meu,
Mă cutremur!”, a strigat cel
Bun la chip.

38. A dormit Adam
Şi din coasta lui îşi scoase moarte;
Al lui Dumnezeu Cuvînt,
Tu adormi acum
Şi izvor de Viaţă-i lumii
Coasta Ta.

39. Ai dormit puţin
Şi-ai dat viaţă celor morţi, Hristoase,
Şi-nviind, ai ridicat
Pe cei îngropaţi,
Ce-adormiseră din veacuri,
Bunule.

40. De ai şi murit,
Dar ai dat, de mîntuire, vinul,
Viţă care izvorăşti
Viaţă tuturor!
Patima şi Crucea Ta noi
Le slăvim.

41. Cum pot suferi
Cetele din Ceruri îndrăzneala
Celor ce Te-au răstignit,
Dumnezeule,
Cînd Te văd însîngerat şi
Osîndit?

42. O, neam jidovesc
Îndărătnic, ce-ai primit arvuna!
Ridicarea Bisericii
Cunoscut-ai tu;
Pentru ce, dar, pe Hristos L-ai
Osîndit?

43. În batjocură,
Tu îmbraci pe-mpodobitorul,
Care Cerul a-ntărit
Şi-a-nfrumuseţat
Tot Pămîntul, într-un chip prea
Minunat.

44. Ca un pelican,
 Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;
Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii,
Care au murit,
Vii izvoare peste dînşii
Răspîndind.

45. Oarecînd Navi
Opri soarele, zdrobind duşmanii;
Iar Tu, Soare, ascunzînd
Strălucirea Ta,
Pe-al Iadului stăpîn Tu
L-ai zdrobit.

46. Nu Te-ai despărţit
De-al Părintelui sân, Milostive,
Ai primit, binevoind,
Chip de muritor;
Şi în Iad, Hristoase-al meu, ai
pogorît.

 47. Cel întins pe lemn
Aşeză pămîntul peste ape;
Fără suflu în pămînt
Pogorînd acum,
S-a cutremurat Pămîntul,
Nerăbdînd.

48. „Vai, o, Fiul meu!”,
Preacurata zice şi jeleşte,
Că „pe Care-L aşteptam
Ca pe-un Împărat,
Osîndit acum pe Cruce
Îl privesc!”.

49. „Astfel mi-a vestit
Gavriil, venind din Cer la mine:
Că-mpărăţia cea
Dată Fiului
Este o Împărăţie
Veşnică”.

50. „Vai, s-a împlinit
A lui Simeon proorocire
Că prin inimă-mi trecu
Sabie acum,
O, Emanuele, Cel ce
Eşti cu noi!”.

51. O, iudeilor!*
Ruşinaţi-vă măcar de morţii
Înviaţi de Cel ce-a dat
Duh de viaţă lor,
Cel pe Care, plini de ură,
L-aţi ucis.

52. S-a cutremurat
Şi lumina Soarele şi-a stins-o,
Cînd în groapă Te-a văzut
Neînsufleţit;
Nevăzuta mea lumină,
Bunule!

53. Cu amar plîngea
Preacurata Maica Ta, Cuvinte,
Cînd pe Tine Te-a văzut
în mormînt zăcînd,
Ne-nceput şi negrăite
Dumnezeu!

54.  Maica Precista
Răstignirea Ta văzînd, Hristoase,
Cu amar ea suferind,
Ţie Îţi grăia:
„Să nu zăboveşti, Viaţă,
Între morţi!”.

55. Iadul cel cumplit
Tremura, văzîndu-Te pe Tine,
Pe Hristos, Cel Preamărit,
Veşnic Soare Sfînt,
Şi în grabă-a dat afară pe
Cei legaţi.

56. Iadul cel cumplit
Mare şi grozav acum se vede;
Căci al Vieţii Dătător
Moarte-a suferit,
Vrînd să dăruiască Viaţă
Tuturor!

57. Coasta Ţi-au împuns,
Mîinile Ţi-au pironit, Stăpîne,
Şi cu rana coastei Tu
Vindecaşi deplin
Pofta mîinilor acelor
Primi strămoşi.

58. Oarecînd jelea
Pe-al Rahilei fiu întreaga casă;
Iar acuma Îl jelesc
Pe al Fecioarei Fiu
Maica Lui şi ceata cea de
Ucenici.

59. Palme şi loviri
Lui Hristos I s-au dat peste faţă,
Celui ce cu mâna Sa
Pe om plăsmui,
Şi-a zdrobit cu totul ale
Fiarei fălci.

60. Toţi cei credincioşi,
Cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte,
O, Hristoase, Îţi cinstim,
Plini de laude,
Răstignirea şi-ngroparea
Ta acum.

61. Ceea ce-ai născut,
Tu, Fecioară Preacurată, Viaţa,
Curmă în Biserică
Orice dezbinări
Şi dă pace, ca o bună,
Tuturor.

62. Cel făr’ de-nceput,
Care eşti Părinte, Fiu şi Duh Sfînt,
Întăreşte-i pe creştini
În credinţa lor
Şi le dă izbîndă-asupra
Celor răi.

63. Se cuvine, dar,
Să cădem la Tine, Ziditorul,
Căci pe Cruce Ţi-ai întins
Ale Tale mîini
Şi-ai zdrobit de tot puterea
Celui rău.



STAREA A TREIA
(glasul al 3-lea)





1. Neamurile toate
Laudă-ngropării
Ţi-aduc, Hristoase-al meu.

2. Arimateeanul
Jalnic Te pogoară
Şi în mormînt Te-ngroapă.

3. De mir purtătoare,
Mir Ţie, Hristoase,
Ţi-aduc acum cu rîvnă.

4. Vino-întreagă fire,
Psalmi de îngropare
Noi lui Hristos s-aducem.

5. Pe Cel viu cu miruri,
Ca pe-un mort să-L ungem,
Cu voi, mironosiţe.

6. Fericitul losif
Trupul ce dă viaţă,
Al lui Hristos, îngroapă.

7. Cei hrăniţi cu mană,
Ţie-oţet şi fiere
Ţi-aduc, Hristoase al meu.

8. Ca rob făr’ de minte,
A trădat el, Iuda,
Pe-Adâncu-nţelepciunii.

9. Rob ajunge-acuma
Iuda mult vicleanul,
Ce L-a vîndut pe Domnul.

10. Zis-a înţeleptul:
„Groapă-adîncă este
Gîtlejul jidovilor”.

11. Iosif şi Nicodim
Pe Hristos îngroapă,
Cu toată cuviinţa.

12. Slavă Ţie, Doamne,
Cel ce dai Viaţă
Şi-n Iad cobori puternic.

13. Maica Preacurată
Se jelea, Cuvinte,
Acum văzîndu-Te mort.

14. „Primăvară dulce,
 Fiu preadulce, unde-Ţi
 Apuse Frumuseţea?”.

15. Plîngere pornit-a
Maica Preacurată,
Cînd ai murit, Cuvinte.

16. Vin, cu mir să-L ungă,
De mir purtătoare,
Pe Însuşi Mirul din Cer.

17. Moartea cu-a Ta moarte
O omori Tu, Doamne,
Cu sfînta Ta putere.

18. Piere-amăgitorul,
Scapă amăgitul
Cu-nţelepciunea-Ţi, Doamne.

19. Cade vînzătorul
În Gheena-adîncă,
În groapa stricăciunii.

20. Curse de ciulini sînt
Căile lui Iuda,
Cel cu urzeli nebune.

21. „Fiule din Tatăl,
Împărat a toate,
Cum ai primit Tu chinul?”

22. Tînguie-se astfel
Maica, Mieluşeaua,
Că-i Mielul ei pe Cruce.

23. Trupul ce dă viaţă
Iosif împreună
Cu Nicodim îngroapă.

24. Mult înlăcrimată
A strigat Fecioara,
Cu inima-n durere:

25. „O, a mea lumină,
Fiul meu preadulce,
Cum Te-ai ascuns în groapă?”

26. „Nu mai plînge Maică;
Pe Adam şi Eva
Ca să-i slobod, Eu sufăr”.

27.  „Fiul meu, slăvescu-Ţi
Multa îndurare
Prin care rabzi acestea”.

28. Cu oţet şi fiere
Stins-au setea-Ţi, Doamne,
Să strici gustarea veche.

29. La toţi fariseii,
Vorbele viclene
Sînt curse-ntinse şi ghimpi.

30. Cei hrăniţi cu mană*
Îl lovesc pe Domnul
Şi Binefăcătorul.

31. O, ce nebunie !
Pe Hristos omoară
Cei ce-au ucis pe profeţi**.

32. Te-ai suit pe Cruce,
Cel ce altădată
Umbreai poporul sub nor.

33. A pierzării groapă
Laolaltă-nghite,
Pe făcătorii de rău.

34. De mir purtătoare
Aduceau cu ele
La groapă miruri, Doamne.

35. Scoală-Te,-ndurate,
Şi pe noi ne scoate
Din a Gheenei groapă!

36. „Doamne, înviază!”,
Zis-a, printre lacrimi,
De Tine Născătoarea.

37. Înviază-n grabă,
Alungînd durerea
Curatei Maicii Tale!

38. Prinse-au fost de frică
Cetele din Ceruri,
Cînd Te-au văzut mort, Doamne.

39. De greşeli îi iartă
Pe cei ce, cu frică,
Cinstesc ale Tale patimi.

40. Spaimă dă vederea
Cea de tot străină:
Pâmîntul cum Te-ascunde?

41. Altădat’ un Iosif
Ţi-a slujit în fugă,
Şi-acum Te-ngroapă altul...

42. Plînge, Te jeleşte,
Preacurata-Ţi Maică,
Fiind Tu mort, Cuvinte.

43. Spaimă ia pe îngeri
De grozava-Ţi  moarte,
O, Făcător a toate!

44. Pier răstignitorii*,
Împărate Sfinte,
Dumnezeiescule Fiu.

45. Uită, Milostive,
Fă-le bine, Doamne,
Şi celor ce Te-au urît.

46. Pînă-n zori, cu miruri
Ţi-au stropit mormîntul
Femeile-nţelepte.

47. Pace în Biserici,
Lumii mîntuire,
Cu-a Ta-nviere dă-ne!

48. O, Treime Sfîntă,
Tată, Fiu şi Duh Sfînt,
Pe toţi ne mîntuieşte.

49. Robilor tăi, Maică,
Dă-le har să-L vadă
Pe al tău Fiu înviat!

50. Neamurile toate
Laudă-ngropării
Ţi-aduc, Hristoase al meu.


* Înlocuit cu Fariseilor!
* Înlocuit cu Cei ce-au cerut milă.
** Înlocuit cu Cei pătimaşi cu cei răi.
* Înlocuit cu Iartă-i pe toţi, Doamne.



UPDATE: A se lua act de faptul că în 2011 B.O.R. a făcut publică o nouă versiune românească a Prododului, în care au fost reintroduse, într-o traducere „grijulie” (ca să nu spun: „politic corectă”), strofele cenzurate sub comuniști. Noua versiune nu s-a impus încă peste tot, are cusururile ei, dar constituie o „reparație” și se cuvine salutată ca atare. (R. C.)

8 comentarii:

La 2/4/10 2:42 p.m. , Blogger ... a spus...

Fie ca Lumina Invierii Domnului sa va calauzeasca pasii spre incredere, lumina, iubire si speranta!
Paste Fericit !

 
La 2/4/10 3:54 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Deplină să vă fie şi dvs. bucuria Învierii!

 
La 3/4/10 12:22 a.m. , OpenID trandafirescu a spus...

Să aveți parte de bucurii duhovnicești, iar Hristos să Învie și în inima Dvs.

Sărbători cu pace!

 
La 3/4/10 1:10 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Sa va auda Dumnezeu si sa va bucure deopotriva.

 
La 3/4/10 6:40 p.m. , Anonymous Vasile I. a spus...

Acest Prohod, intreg, a fost cantat si in biserica unde merg. Nu s-a simtit vreo ofensa impotriva nimanui, pentru ca este asa cum s-a scris si in Biblie, acestea sunt marturiile. Asta nu inseamna ca evreii ar trebui discriminati si persecutati, doar pentru ca au ales pe Baraba. A fost iconomie divina ca El sa fie omorat de cei care il asteptau si au dat marturii, prin Profetii lor, pentru asta. Tot ei o sa-si dea seama ca adevaratul Hristos a venit. "Izbaveste, Dumnezeule, pe Israel din toate necazurile lui."(Psalmul 24) Desi nerecunoscator, poporul lui Israel va fi iertat de Cel nascut in sanul lui, atunci cand o sa accepte ca Hristos este Cel Inviat, iar nu un vremelnic stapanitor al acestei lumi.

Dumnezeu sa ne dea intreaga masura a sacrificiului Sau de pe Cruce. Ne-a curatat de pacate, iar noi ne omoram cugetele in continuare. Contribuim fiecare la moartea acestei lumi pe care nu o iubim, (dar ne iubim asa de mult sufletele), asa cum nu ne iubim cu adevarat nici Dumnezeul, pe Iisus Hristos. Doar ne aducem aminte de El la ocazii si mai ales cand ne este greu. Eu asa sunt, fratilor.

Nu-L meritam, atat mai spun.

 
La 1/4/15 5:09 p.m. , Anonymous Ioan-Florin a spus...

Domnule Codrescu, aș vrea să vă întreb dacă versiunea Prohodului pe care ați publicat-o mai sus este cea din ediția 2011 a Patriarhiei -, cu excepția, am înțeles, strofelor marcate cu aldine. Mai exact, textul de mai sus este îngrijit de dvs. sau reprezintă în mod exact ediția Patriarhiei? Vă întreb, pentru că, nelocuind în țară, nu am acces la ediția din 2011. Sub aspect stilistic (mai puțin modificarea neinspirată a unor strofe), această versiune actualizată este cea mai frumoasă, din câte cunosc. De aceea sunt curios dacă aici este mâna dvs. sau asta e chiar ediția 2011 a Patriarhiei. Vă mulțumesc. Numai bine. Ioan-Florin

 
La 1/4/15 5:12 p.m. , Anonymous Ioan-Florin a spus...

Îmi cer scuze, am fost confuz. Mă refeream la ediția 2006, așa cum spuneți și dvs. în prezentare.
Eram cu gândul la ediția 2011: știți cumva dacă ediția 2011 reproduce acest text din 2006?
Ioan-Florin

 
La 1/4/15 11:31 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Textul nu reproduce nici o ediție a Patriarhiei, ci este discret îmbunătățit.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire