PROHODUL NECENZURAT

SUMARUL BLOGULUI

PROHODUL DOMNULUI

ŞI MÎNTUITORULUI NOSTRU

IISUS HRISTOS

Alcătuire a Fericitului Theodor Studitul (759-826), stareţ al Mănăstirii Studion din Constantinopol, Prohodul există în traduceri româneşti începînd din sec. al XVIII-lea (Triodul de la Rîmnic, 1731), melodiile fiind însă cu mult anterioare. Versiunea care s-a impus (primind îmbunătăţiri succesive pînă azi) este cea din 1836, realizată de Macarie Ieromonahul şi de Episcopul Chesarie al Buzăului.

Aici am urmat textul atent revizuit după original al Prohodului editat în 2006 de E.I.B.M.B.O.R., dar am adăugat (marcîndu-le cu bold) strofele eliminate începînd din 1948, referitoare la atitudinea evreilor faţă de Iisus Hristos (strofe în care am intervenit minimal, spre a le armoniza cu revizuirea generală). Am semnalat, în note de subsol, şi alte modificări pe care textul le-a suferit în acelaşi sens. Demersul nu ascunde nici o intenţie impură, ci doar dorinţa de a oferi celor interesaţi, pe al căror discernămînt mizez, conţinutul integral al Prohodului de pînă la instaurarea regimului comunist. (R. C.)

STAREA ÎNTÎI

(glasul al 5-lea)

1.  În mormînt, Viaţă,

Pus ai fost, Hristoase,

Şi oştirile-ngereşti

S-au spăimîntat,

Plecăciunea Ta cea multă

Preamărind.

2. Dar cum mori, Viaţă,

În mormînt cum şezi Tu?

Cînd al morţii negru văl

Îl ridici acum

Şi pe drepţii cei din veac îi

Scoţi din Iad?

3. Te mărim pe Tine,

I-isuse Doamne,

Şi-ngroparea Îţi cinstim

Şi patimile,

Că din stricăciune Tu ne-ai

Izbăvit.

4. Cel ce-ai pus Pămîntul

Cu măsuri, Hristoase,

Astăzi şezi în mic mormînt,

Ziditorule,

Şi din groapă pe cei morţi îi

Înviezi.

5. Doamne I-isuse,

Împărat a toate,

De ce vii la cei din Iad,

O, Hristoase-al meu?

Vrei să dezrobeşti, deci, neamul

Omenesc.

6. Cel Stăpîn a toate

Mort acum se vede;

Cela ce a ridicat

Morţii din mormînt

Se încuie-n groapă nouă

Ca un om.

7. În mormînt, Viaţă,

Pus ai fost, Hristoase,

Astăzi moartea ai zdrobit

Cu-ngroparea Ta

Şi viaţă lumii Tu ai

Izvorît.

8. Cu cei răi, Hristoase,

Ca un răufăcător

Socotit ai fost de toţi,

Dar ne-ai îndreptat

Şi ne-ai scos din amăgirea

Celui rău.

9. Mai frumos cu chipul

Decît oamenii toţi,

Ca un om se vede mort

Şi fără de chip

Cel ce firii dăruit-a

Frumuseţi.

10. Iadul cum răbda-va

Doamne,-n el să intri

Şi cum nu se va zdrobi

În întunecimi,

De-al luminii Tale fulger

El orbind?

11. Blînda mea lumină

Şi mîntuitoare,

Cum în bezna din mormînt,

Doamne, Te-ai ascuns?

O, răbdare de nespus şi

Negrăit!

12. Lumea cea de duhuri

Nu pricepe, Doamne,

Nici mulţimea făr’ de trup

Poate povesti

Taina îngropării Tale,

Neştiind.

13. O, minuni străine!

O, ce lucruri preanoi!

Cel ce-mi dă al vieţii duh

Este ca un mort,

Îngropat de fiind de mîna

Lui Iosif.

14. În mormînt apus-ai,

Dar de-al Tatălui sîn

Nicicum nu Te-ai despărţit,

O, Hristoase-al meu,

Lucru acesta e străin şi

Nefiresc!

15. Întreaga făptură

Recunoaşte-n Tine:

Împărat adevărat,

Pe Pămînt şi-n Cer,

Chiar de Te încui, Hristoase,

În mormînt.

16.  Tu-n mormînt fiind pus,

Ziditor, Hristoase,

Temelia Iadului

S-a cutremurat

Şi-ale  morţilor morminte

S-au  deschis.

17. Cel ce ţii în palmă

Tot Pămîntul, Doamne,

Sub pămînt acum cu trupul

Eşti pus ca un mort,

Slobozind pe morţi din lanţul

Iadului.

18. Din stricare, Doamne,

Tu înalţi Viaţa;

Căci murind, Te-ai pogorît

La cei morţi din veac

Şi-ale Iadului zăvoare

Le-ai zdrobit.

19. Ca lumina-n sfeşnic

Acum se ascunde

Sub pămînt, ca sub obroc,

Trupul Domnului

Şi destramă bezna recea-a

Iadului.

20. De oştiri mulţimea

Cea duhovnicească,

Împreună cu Iosif

Şi cu Nicodim,

Merg să-ngroape pe Hristos, Cel

Necuprins.

21. Murind Tu, de voie,

În mormînt ai fost pus;

Şi pe mine, ce-am fost mort,

I-isuse-al meu,

De amara mea greşeală

M-ai scăpat.

22. Au schimbat făptura

Ale Tale patimi,

Căci cu Tine-au pătimit

Toate cîte sînt,

Cunoscîndu-Te a toate

Ţiitor.

23. Cînd a luat în pîntec

A vieţii piatră,

Cel a toate răpitor,

Iadul, scoase-afar’

Pe toţi morţii ce din veacuri

I-a înghiţit.

24. În mormînt nou Te-au pus,

Înnoind, Hristoase,

Firea oamenilor, prin

Învierea Ta,

După cum se cade unui

Dumnezeu.

25. Pe Pămînt venit-ai,

Pe Adam să-l mîntui,

Dar pe-acesta negăsind,

Tu Te-ai pogorît

Căutîndu-l, I-isuse,

Pîn’ la Iad.

26. Spăimîntat, Pămîntul

S-a mişcat, Cuvinte,

Iar Luceafărul şi-a stins

Grabnic razele,

Apunînd a Ta lumină

Sub pămînt.

27. Ai murit, ca un om,

De-a Ta voie, Doamne,

Dar, ca Dumnezeu, ai scos

Pe cei morţi din gropi

Şi-a păcatelor povară-ai

Risipit.

28. Vărsînd rîu de lacrimi

Peste Tine, Doamne,

Cea Curată-a glăsuit,

Ca o maică,-aşa:

„Oare cum am să Te-ngrop eu,

Fiul meu?”.

29. Ca grăuntul de grîu

Încolţit sub brazdă,

Spic aducător de rod

Nouă Te-ai făcut,

Înviind pe toţi urmaşii

Lui Adam.

30. Ca un soare, Doamne,

Ţi-ai ascuns lumina

Şi-n al nopţii negru văl

Moartea Te-a-nvelit;

Ci răsari, Hristoase-al meu, mai

Strălucit!

31. Cum şi-ascunde Luna

Faţa ei de Soare,

Astfel groapa Te-a ascuns

Şi pe Tine-acum,

Cel ce prin trupească moarte

Ai apus.

32. I-isus, Viaţa,

Moartea-acum gustînd-o,

De la moarte-a izbăvit

Neamul omenesc

Şi viaţă tuturor le-a

Dăruit.

33.  Pe întîiul Adam,

Cu păcat de moarte,

La viaţă ridicînd,

Chiar prin moartea Ta,

Nou Adam acum în trup Te-ai

Arătat.

34. Cetele din Ceruri,

Pe Pămînt văzîndu-L

pe Stăpînul răstignit,

S-au înspăimîntat,

Cu-a lor aripi feţele

Acoperind.

35. Luînd de pe Cruce

Trupul Tău, Cuvinte,

Iosif cel cu chip frumos

Te-a pus în mormînt;

Ci-nviază, Doamne, pe toţi

Mâîntuind!

36. Bucurie, Doamne,

Fiind pentru îngeri,

Întristare lor acum

Le-ai pricinuit,

Cu trup mort, ca pe un om, cînd

Te-au văzut.

37. Fiind Tu pe Cruce,

Ai suit cu Tine

Pe cei vii, dar muritori,

Ca să.i mîntuieşti,

Iar din Iad i-ai scos pe toţi cei

Adormiţi.

38. Ca un leu, Tu, Doamne,

Adormind cu trupul,

Ca un pui de leu Te scoli,

Cel ce ai fost mort,

Lepădînd şi bătrîneţea

Trupului.

39. Cel ce-ai plăsmuit-o

Pe strămoaşa Eva

Dintr-o coastă-a lui Adam

Eşti în coastă-mpuns

Şi izvor ce curăţeşte

Izvorăşti.

40. Se jertfea în taină

Mai-nainte mielul,

Iar acum Tu, pătimind

Fără să cîrteşti,

Junghiat eşti Tu şi firea

Curăţeşti.

41. Cine, dar, va spune

Chipul groaznic şi nou?

Cum Cel Care e stăpîn

Întregii făpturi

Pătimeşte azi şi moare

Pentru noi.

42. Cuprinzîndu-i spaima,

Îngerii strigat-au:

„Cum Stăpînu-a tot ce-i viu

Mort se vede-acum?

Şi de ce-n mormînt se-ncuie

Dumnezeu?”.

43. Doamne, Tu din coasta

Cea însuliţată

Viaţă nouă izvorăşti

Din viaţa Ta,

Înnoiţi şi vii ne faci pe

Toţi prin ea.

 
44. Răstignit pe Cruce,

Ai chemat pe oameni,

Iar curată coasta Ta

Împungîndu-se,

I-isuse, dai iertare

Tuturor.

45. Om cu chip cucernic

Te-a gătit cu groază

Şi smerit Te-ngroapă-acum,

Tocmai ca pe-un mort,

La-ngroparea Ta de frică-i

Stăpînit.

46. Sub pămînt, de voie,

Pogorît, ca un mort,

Azi de pe Pămînt la Cer,

Hristoase, ridici

Pe cei ce-au căzut de-acolo

De demult.

47. Chiar de Te-au văzut mort,

Dumnezeu eşti, Cel viu,

Care îi ridici la Cer

Pe cei morţi din veac

Şi pe drepţii cei din Vechiul

Legământ.

48. Deşi Te-ai văzut mort,

Tu eşti Domn vieţii

Şi pe morţii de demult,

Doamne,-i înviezi,

Iar pe pierzătorul nostru

Îl zdrobeşti.

49. Cîtă bucurie,

Răsădită-n inimi,

A cuprins atunci pe toţi

Robii Iadului,

Cînd lumina Ta în Iad a

Strălucit!.

50. Îngroparea-Ţi laud,

Şi-ale Tale patimi

Şi puterea Îţi măresc,

Milostivule,

Căci, prin ea, de multe patimi

M-ai scăpat.

51. Doamne, împotrivă-Ţi

Sabie-ascuţit-a

Cel de-a pururi răzvrătit,

Dar ea s-a tocit,

Biruindu-se şi-aceea

Din Eden.

52. Văzînd Mieluşeaua

Pe-al ei Miel junghiat,

Îndemna cu jale-n glas,

De durere frînt,

Ca întreaga turma să se

Tînguie.

53. În mormînt Te-ngropi Tu,

Şi pogori pîn’ la Iad,

Iar Tu, Doamne, ai deschis

Azi mormintele

Şi întregul Iad, Hristoase,

L-ai golit.

54. De-a Ta voie, Doamne,

Sub pămînt pogori Tu

Şi din moarte-i înviezi

Pe toţi oamenii,

Înălţîndu-i întru slava

Tatălui.

55. Unul din Treime,

Pentru noi, cu trupul,

Defăimată moarte-acum

Rabdă nesilit,

Tulburîndu-se şi Soare,

Şi Pămînt.

56. Urmaşii lui Iuda,

Din izvor adăpaţi

Şi cu mană săturaţi

Demult, în pustiu,

În groapă-L pun pe-al lor

Hrănitor.

57. I-isus Cel Preadrept

Ca un vinovat stă

Înaintea lui Pilat,

Fiind osîndit

Şi pe lemn Judecătoru-i

Răstignit.

58. Îngîmfat Israil,

Ucigaşe popor!

Pentru ce pe Varava,

Pătimaş, slobozi,

Iar pe Domnul pentru ce Îl

Răstigneşti?

59. Pe Adam zidindu-l

Din pămînt, cu mîna,

Pentru dînsul Te-ai făcut

Om firesc la trup

Şi de bunăvoie-ai fost

Osîndit.

60. Ascultând, Cuvinte,

De al Tău Părinte,

Pîn’ la Iadu-ngrozitor

Pogorîndu-Te,

Pe tot neamul muritor l-ai

Înviat.

61. „Vai, Lumina lumii!

Vai, a mea Lumină!

I-isuse, Fiul meu

Cel mult preadorit!”,

Cu amar striga Fecioara

Şi jelea.

62. Pizmăreţ popor,

Ucigaş blestemat!

Ruşinează-te măcar,

Înviind Hristos,

De a Sa mahramă şi de

Giulgiul Lui.

63. Vino, necurate,

Vânzător apostol,

Şi arată un motiv

Răutăţilor:

Cum ajuns-ai să-L trădezi tu

Pe Hristos?

64. Iubitor de oameni

Te prefaci, nebune,

Orb, nemernic, ne-mpăcat,

Vînzătorule,

Tu, ce Mirul vrut-ai să-l vinzi

Pentru bani!

65. Cu ce preţ vîndut-ai

Sfîntul Mir, cel din Cer?

Sau ce lucru-ai luat în schimb,

Vrednic pentru el?

Nebunie-aflaşi tu, diavol

Blestemat!

66. De iubeşti săracii,

Şi mîhnit de mirul

Ce se varsă, curăţind

Suflet păcătos,

Cum pe-a tuturor Lumină

Vinzi pe-arginţi?

67. „O, Cuvinte, Doamne,

A mea bucurie,

Cum răbda-voi eu acum

Îngroparea Ta?

Frîntă mi-e, ca la o maică,

Inima”.

68. „Cine-mi va da lacrimi

Şi izvor nesecat,

Ca să-L plîng pe I-isus,

Dulcele meu Fiu?”,

a strigat Fecioara, Maica

Domnului.

69. Munţi, văi şi vîlcele

Şi mulţimi de oameni,

Tînguiţi-vă în plîns

Toţi cu mine-acum

Şi jeliţi cu Maica Celui

Răstignit!

70. „Cînd Te voi vedea iar,

Veşnică Lumină,

Viu izvor de bucurii

Sufletului meu?”,

Tînguindu-se, Fecioara

A strigat.

71. Deşi ca o piatră,

Tare şi tăioasă,

Ai primit a Te tăia,

Dar ne-ai izvorît

Un izvor de viaţă vie,

Nesecat.

72. Ca şi din fîntînă,

Ne-adăpăm din rîul

Ce-ndoit din coasta Ta,

Bunule, a curs,

Şi viaţa veşnică o

Moştenim.

73.  Fiindcă-ai vrut, Cuvinte,

Te-ai văzut în groapă;

Dar eşti viu şi Te ridici

Din morţi, cum ai spus,

Şi cu Învierea Ta ne

Mîntuieşti.

74. Te cîntăm, Cuvinte,

Doamne şi Stăpîne,

La un loc cu Tatăl eşti

Şi cu Duhul Sfînt

Şi-ngroparea Ta cea sfîntă

Preamărim.

75.  Fericimu-Te toţi,

Maica Domnului Sfînt!

Cea de trei zile cinstim

Îngroparea Lui,

Că e Fiul tău şi-al nostru

Dumnezeu.

76. În mormînt, Viaţă,

Pus ai fost, Hristoase,

Şi oştirile-ngereşti

S-au înspăimîntat,

Plecăciunea Ta cea multă

Preamărind.

STAREA A DOUA

(glasul al 5-lea)

1. Se cuvine, dar,

Să cădem la Tine, Ziditorul,

Căci pe cruce Ţi-ai întins

Ale Tale mîini

Şi-ai zdrobit de tot puterea

Celui rău.

 2. Se cuvine, dar,

Să-Ţi dăm slavă-a toate Ziditorul,

Căci din patimi ne-a scăpat

Pătimirea Ta

Şi pe toţi din stricăciune

Tu ne-ai scos.

       

3. Soarele-a apus,

Şi cutremur de pămînt, Cuvinte,

Fost-a cînd Tu, ne-nserat

Soare-al meu, Hristos,

Ai apus şi Ţi-ai pus trupul

În mormînt.

4. Somn învietor

În mormînt dormind, Hristoase Doamne,

Din cel greu somn de păcat

Tu ai ridicat

Întreg neamul omenesc cel

Păcătos.

5. „Una-ntre femei

Te-am născut Fiu, fără de durere;

Sufăr însă-acum dureri,

Cînd Tu pătimeşti”,

Astfel zis-a Preacurata,

Mult jelind.

6. Sus văzîndu-Te,

De Părinte stînd alături, Doamne,

Iară jos cu trupul mort,

Sub pămînt fiind,

S-au înfricoşat în Ceruri

Îngerii.

7. Răstignindu-Te,

S-a rupt tâmpla templului prin mijloc,

Iar luminătorii-ascund

Ale lor lumini,

Ascunzîndu-Te-n pămînt Tu,

Soare Sfînt.

8. Cel ce printr-un semn

A făcut la început Pămîntul

Azi apune sub pământ,

Ca un muritor;

Îngrozeşte-te de-aceasta,

Cerule!

9. Sub pămînt apui

Cel ce ai făcut pe om cu mîna,

Ca pe oameni să-i înalţi

Din căderea lor,

Că Tu, Doamne,-Atotputernic

Eşti mereu.

10.  Să cîntăm, veniţi,

Lui Hristos, Cel mort şi plîns cu jale,

Ca femeile, ce mir

Au adus atunci –

„Bucuraţi-vă !”, cu ele

S-auzim.

11. Cu adevărat,

Nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne;

De aceea mir Ţi-aduc

Blîndele femei

Celui viu, ca unui mort şi

Îngropat.

12. Cu-ngroparea Ta

Iadul l-ai zdrobit de tot, Hristoase,

Şi pe moarte cu a Ta

Moarte-ai omorît,

Şi din stricăciune lumea

Mîntuieşti.

13. Rîu de viaţă eşti

Ce din Tatăl curgi, Înţelepciune,

Iar în groapă apunînd,

Viaţă dăruieşti

Celor din adîncurile

Iadului.

14. „Ca să înnoiesc

Firea oamenilor cea robită,

Eu cu moartea Mi-am rănit

Trupul Meu, voind;

Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul,

Maica Mea”.

15. Sub pămînt apui,

Cel ce eşti Luceafăr al Dreptăţii,

Şi pe morţi i-ai ridicat,

Ca dintr-un somn greu,

Întunericul din Iad, tot,

Alungînd.

16. Bob cu două firi:

Dătătorul de viaţă, astăzi,

Printre lacrimi, în pămînt,

Semănatu-s-a;

Răsărind El, lumea se va

Bucura.

17. S-a temut Adam,

Dumnezeu umblînd în Rai, atuncea,

Iar acum s-a bucurat

C-ai venit la Iad;

Căci căzînd atunci, acum s-a

Ridicat.

18. Maica Ta, acum,

Varsă rîu de lacrimi, Hristoase,

Şi-a strigat, cînd Ţi-a văzut

Trupul în mormînt:

„Înviază, Fiul meu, precum

Tu ai spus!”.

19. Iosif Te-a ascuns,

Cu evlavie, în groapă nouă;

Şi cîntări dumnezeieşti,

De-ngroparea Ta,

Împletindu-le cu lacrimi,

Ţi-a cîntat.

20. Doamne, Maica Ta,

Pironit văzîndu-Te pe Cruce,

De-ntristare-amară al ei

Suflet s-a pătruns

De-ale Crucii cuie şi de

Sabie.

21. Maica Ta, văzînd

Adăparea Ta cu fiere, Doamne,

Cel ce eşti atît de drag

Lumii noastre-ntregi,

Faţa ei cu-amare lacrimi

A udat.

22. „Rău m-am întristat,

Mi se frînge inima, Cuvinte,

Junghierea Ta văzînd

Prin nedrept judeţ”,

Preacurata zis-a, cînd se

Tînguia.

23. „Cum am să-Ţi închid

Ochii Tăi şi-a Tale buze, Doamne,

Şi cum eu ca pe un mort

Te voi îngropa?”,

Cu înfiorare Iosif

A strigat.

24. Jalnice cîntări

Iosif şi cu Nicodim cîntară

Lui Hristos, Ce s-a-ngropat

În mormînt acum,

Şi cu dînşii cîntă cete

Îngereşti.

25. Sub pămînt apui

Tu, Hristoase, Soare al Dreptăţii;

De aceea Maica Ta,

Care Te-a născut,

De durere şi de jale

Se stingea.

26. Iadul s-a-ngrozit,

Dătătorule de viaţă, Doamne,

Cînd prădată şi-a văzut

Bogăţia lui

Şi pe morţii cei din veacuri –

Înviaţi.

27. Soare luminos

După noapte străluceşte, Doamne,

Iar Tu, după moartea Ta,

Străluceşti mai mult,

Înviind din groapă ca un

Dumnezeu.

28. Ziditorule,

Cînd primitu-Te-a în sîn pămîntul,

De-a Ta frică s-a clintit,

Preaputernice,

Şi pe morţi cutremurul i-a

Deşteptat.

29. O, Hristoase-al meu!

Iosif şi Nicodim cu miruri,

Într-un chip deosebit,

Te gătesc acum –

Şi-au strigat: „Te-nfricoşează,

O, Pămînt!”.

30. Doamne, ai apus,

Şi cu Tine-a Soarelui lumină;

Iar făptura pe Pământ

S-a cutremurat,

Arătînd că eşti a toate

Făcător.

31. Piatra cea din unghi

O acoperă piatra tăiată

Şi pe Domnu-n groapă Îl

Pune-un muritor.

O, Pămîntule, de-acum să

Te-nfiori!

32. „Vezi-ne aici:

Ucenicul cel iubit şi Maica,

Deci răspunde, Fiu iubit,

Cu-al Tău dulce glas!”,

A strigat, plîngînd, Curata,

Cu amar.

33. Tu, Cel Care eşti

De viaţă dătător, Cuvinte,

Pe iudei nu i-ai ucis,

Fiind răstignit;

Ba chiar şi pe morţii lor îi

Înviezi.

34. Nici chip ai avut,

Nici, în patimi, frumuseţe, Doamne;

Dar mai mult ai strălucit

Cînd ai înviat,

Şi în inimi ne-ai dat sfinte

Frumuseţi.

35. Ai apus în trup,

Sub pămînt, nestinsule Luceafăr;

Şi aceasta nerăbdînd,

Soarele din Cer

S-a întunecat pe boltă-n

Miez de zi.

36. Luna, Soarele

Se întunecă-mpreună, Doamne,

Şi robi binevoitori

Ţi s-au arătat,

Că văl negru peste feţe

Îşi aştern.

37. „Chiar de-ai şi murit,

Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie;

Iar eu cum să Te ating,

Dumnezeul meu,

Mă cutremur!”, a strigat cel

Bun la chip.

38. A dormit Adam

Şi din coasta lui îşi scoase moarte;

Al lui Dumnezeu Cuvînt,

Tu adormi acum

Şi izvor de Viaţă-i lumii

Coasta Ta.

39. Ai dormit puţin

Şi-ai dat viaţă celor morţi, Hristoase,

Şi-nviind, ai ridicat

Pe cei îngropaţi,

Ce-adormiseră din veacuri,

Bunule.

40. De ai şi murit,

Dar ai dat, de mîntuire, vinul,

Viţă care izvorăşti

Viaţă tuturor!

Patima şi Crucea Ta noi

Le slăvim.

41. Cum pot suferi

Cetele din Ceruri îndrăzneala

Celor ce Te-au răstignit,

Dumnezeule,

Cînd Te văd însîngerat şi

Osîndit?

42. O, neam jidovesc

Îndărătnic, ce-ai primit arvuna!

Ridicarea Bisericii

Cunoscut-ai tu;

Pentru ce, dar, pe Hristos L-ai

Osîndit?

43. În batjocură,

Tu îmbraci pe-mpodobitorul,

Care Cerul a-ntărit

Şi-a-nfrumuseţat

Tot Pămîntul, într-un chip prea

Minunat.

44. Ca un pelican,

 Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;

Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii,

Care au murit,

Vii izvoare peste dînşii

Răspîndind.

45. Oarecînd Navi

Opri soarele, zdrobind duşmanii;

Iar Tu, Soare, ascunzînd

Strălucirea Ta,

Pe-al Iadului stăpîn Tu

L-ai zdrobit.

46. Nu Te-ai despărţit

De-al Părintelui sân, Milostive,

Ai primit, binevoind,

Chip de muritor;

Şi în Iad, Hristoase-al meu, ai

pogorît.

 47. Cel întins pe lemn

Aşeză pămîntul peste ape;

Fără suflu în pămînt

Pogorînd acum,

S-a cutremurat Pămîntul,

Nerăbdînd.

48. „Vai, o, Fiul meu!”,

Preacurata zice şi jeleşte,

Că „pe Care-L aşteptam

Ca pe-un Împărat,

Osîndit acum pe Cruce

Îl privesc!”.

49. „Astfel mi-a vestit

Gavriil, venind din Cer la mine:

Că-mpărăţia cea

Dată Fiului

Este o Împărăţie

Veşnică”.

50. „Vai, s-a împlinit

A lui Simeon proorocire

Că prin inimă-mi trecu

Sabie acum,

O, Emanuele, Cel ce

Eşti cu noi!”.

51. O, iudeilor!*

Ruşinaţi-vă măcar de morţii

Înviaţi de Cel ce-a dat

Duh de viaţă lor,

Cel pe Care, plini de ură,

L-aţi ucis.

52. S-a cutremurat

Şi lumina Soarele şi-a stins-o,

Cînd în groapă Te-a văzut

Neînsufleţit;

Nevăzuta mea lumină,

Bunule!

53. Cu amar plîngea

Preacurata Maica Ta, Cuvinte,

Cînd pe Tine Te-a văzut

în mormînt zăcînd,

Ne-nceput şi negrăite

Dumnezeu!

54.  Maica Precista

Răstignirea Ta văzînd, Hristoase,

Cu amar ea suferind,

Ţie Îţi grăia:

„Să nu zăboveşti, Viaţă,

Între morţi!”.

55. Iadul cel cumplit

Tremura, văzîndu-Te pe Tine,

Pe Hristos, Cel Preamărit,

Veşnic Soare Sfînt,

Şi în grabă-a dat afară pe

Cei legaţi.

56. Iadul cel cumplit

Mare şi grozav acum se vede;

Căci al Vieţii Dătător

Moarte-a suferit,

Vrînd să dăruiască Viaţă

Tuturor!

57. Coasta Ţi-au împuns,

Mîinile Ţi-au pironit, Stăpîne,

Şi cu rana coastei Tu

Vindecaşi deplin

Pofta mîinilor acelor

Primi strămoşi.

58. Oarecînd jelea

Pe-al Rahilei fiu întreaga casă;

Iar acuma Îl jelesc

Pe al Fecioarei Fiu

Maica Lui şi ceata cea de

Ucenici.

59. Palme şi loviri

Lui Hristos I s-au dat peste faţă,

Celui ce cu mâna Sa

Pe om plăsmui,

Şi-a zdrobit cu totul ale

Fiarei fălci.

60. Toţi cei credincioşi,

Cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte,

O, Hristoase, Îţi cinstim,

Plini de laude,

Răstignirea şi-ngroparea

Ta acum.

61. Ceea ce-ai născut,

Tu, Fecioară Preacurată, Viaţa,

Curmă în Biserică

Orice dezbinări

Şi dă pace, ca o bună,

Tuturor.

62. Cel făr’ de-nceput,

Care eşti Părinte, Fiu şi Duh Sfînt,

Întăreşte-i pe creştini

În credinţa lor

Şi le dă izbîndă-asupra

Celor răi.

63. Se cuvine, dar,

Să cădem la Tine, Ziditorul,

Căci pe Cruce Ţi-ai întins

Ale Tale mîini

Şi-ai zdrobit de tot puterea

Celui rău.

STAREA A TREIA

(glasul al 3-lea)

1. Neamurile toate

Laudă-ngropării

Ţi-aduc, Hristoase-al meu.

2. Arimateeanul

Jalnic Te pogoară

Şi în mormînt Te-ngroapă.

3. De mir purtătoare,

Mir Ţie, Hristoase,

Ţi-aduc acum cu rîvnă.

4. Vino-întreagă fire,

Psalmi de îngropare

Noi lui Hristos s-aducem.

5. Pe Cel viu cu miruri,

Ca pe-un mort să-L ungem,

Cu voi, mironosiţe.

6. Fericitul losif

Trupul ce dă viaţă,

Al lui Hristos, îngroapă.

7. Cei hrăniţi cu mană,

Ţie-oţet şi fiere

Ţi-aduc, Hristoase al meu.

8. Ca rob făr’ de minte,

A trădat el, Iuda,

Pe-Adâncu-nţelepciunii.

9. Rob ajunge-acuma

Iuda mult vicleanul,

Ce L-a vîndut pe Domnul.

10. Zis-a înţeleptul:

„Groapă-adîncă este

Gîtlejul jidovilor”.

11. Iosif şi Nicodim

Pe Hristos îngroapă,

Cu toată cuviinţa.

12. Slavă Ţie, Doamne,

Cel ce dai Viaţă

Şi-n Iad cobori puternic.

13. Maica Preacurată

Se jelea, Cuvinte,

Acum văzîndu-Te mort.

14. „Primăvară dulce,

 Fiu preadulce, unde-Ţi

 Apuse Frumuseţea?”.

15. Plîngere pornit-a

Maica Preacurată,

Cînd ai murit, Cuvinte.

16. Vin, cu mir să-L ungă,

De mir purtătoare,

Pe Însuşi Mirul din Cer.

17. Moartea cu-a Ta moarte

O omori Tu, Doamne,

Cu sfînta Ta putere.

18. Piere-amăgitorul,

Scapă amăgitul

Cu-nţelepciunea-Ţi, Doamne.

19. Cade vînzătorul

În Gheena-adîncă,

În groapa stricăciunii.

20. Curse de ciulini sînt

Căile lui Iuda,

Cel cu urzeli nebune.

21. „Fiule din Tatăl,

Împărat a toate,

Cum ai primit Tu chinul?”

22. Tînguie-se astfel

Maica, Mieluşeaua,

Că-i Mielul ei pe Cruce.

23. Trupul ce dă viaţă

Iosif împreună

Cu Nicodim îngroapă.

24. Mult înlăcrimată

A strigat Fecioara,

Cu inima-n durere:

25. „O, a mea lumină,

Fiul meu preadulce,

Cum Te-ai ascuns în groapă?”

26. „Nu mai plînge Maică;

Pe Adam şi Eva

Ca să-i slobod, Eu sufăr”.

27.  „Fiul meu, slăvescu-Ţi

Multa îndurare

Prin care rabzi acestea”.

28. Cu oţet şi fiere

Stins-au setea-Ţi, Doamne,

Să strici gustarea veche.

29. La toţi fariseii,

Vorbele viclene

Sînt curse-ntinse şi ghimpi.

30. Cei hrăniţi cu mană*

Îl lovesc pe Domnul

Şi Binefăcătorul.

31. O, ce nebunie !

Pe Hristos omoară

Cei ce-au ucis pe profeţi**.

32. Te-ai suit pe Cruce,

Cel ce altădată

Umbreai poporul sub nor.

33. A pierzării groapă

Laolaltă-nghite,

Pe făcătorii de rău.

34. De mir purtătoare

Aduceau cu ele

La groapă miruri, Doamne.

35. Scoală-Te,-ndurate,

Şi pe noi ne scoate

Din a Gheenei groapă!

36. „Doamne, înviază!”,

Zis-a, printre lacrimi,

De Tine Născătoarea.

37. Înviază-n grabă,

Alungînd durerea

Curatei Maicii Tale!

38. Prinse-au fost de frică

Cetele din Ceruri,

Cînd Te-au văzut mort, Doamne.

39. De greşeli îi iartă

Pe cei ce, cu frică,

Cinstesc ale Tale patimi.

40. Spaimă dă vederea

Cea de tot străină:

Pâmîntul cum Te-ascunde?

41. Altădat’ un Iosif

Ţi-a slujit în fugă,

Şi-acum Te-ngroapă altul...

42. Plînge, Te jeleşte,

Preacurata-Ţi Maică,

Fiind Tu mort, Cuvinte.

43. Spaimă ia pe îngeri

De grozava-Ţi  moarte,

O, Făcător a toate!

44. Pier răstignitorii*,

Împărate Sfinte,

Dumnezeiescule Fiu.

45. Uită, Milostive,

Fă-le bine, Doamne,

Şi celor ce Te-au urît.

46. Pînă-n zori, cu miruri

Ţi-au stropit mormîntul

Femeile-nţelepte.

47. Pace în Biserici,

Lumii mîntuire,

Cu-a Ta-nviere dă-ne!

48. O, Treime Sfîntă,

Tată, Fiu şi Duh Sfînt,

Pe toţi ne mîntuieşte.

49. Robilor tăi, Maică,

Dă-le har să-L vadă

Pe al tău Fiu înviat!

50. Neamurile toate

Laudă-ngropării

Ţi-aduc, Hristoase al meu.

---

* Înlocuit cu Fariseilor!

* Înlocuit cu Cei ce-au cerut milă.

** Înlocuit cu Cei pătimaşi cu cei răi.

* Înlocuit cu Iartă-i pe toţi, Doamne.

UPDATE: A se lua act de faptul că în 2011 B.O.R. a făcut publică o nouă versiune românească a Prododului, în care au fost reintroduse, într-o traducere „grijulie” (ca să nu spun: „politic corectă”), strofele cenzurate sub comuniști. Noua versiune nu s-a impus încă peste tot, are cusururile ei, dar constituie o „reparație” și se cuvine salutată ca atare. (R. C.)