vineri, august 05, 2011

INTERMEZZO LIRIC: DANTE

SUMARUL BLOGULUI


UN CELEBRU SONET DANTESC
ÎN CINCI APROXIMĂRI ROMÂNEŞTI




Din Vita Nuova (XXVI)


Tanto gentile e tanto onesta pare
la donna mia quand'ella altrui saluta,
ch'ogne lingua deven tremando muta
e li occhi no l'ardiscon di guardare.
Ella si va, sentendosi laudare,
benignamente d'umiltà vestuta;
e par che sia una cosa venuta
da cielo in terra a miracol mostrare.
Mostrasi sì piacente a chi la mira,

che dà per li occhi una dolcezza al core,
che'ntender no la può chi no la prova:
e par che de la sua labbia si mova
un spirito soave pien d'amore,
che va dicendo a l'anima: Sospira!





(I)

Aşa e doamna mea la-nfăţişare

de plină de virtuţi şi de nobleţe,

că mut rămîi cînd dă în jur bineţe

şi nu-s destoinici ochii s-o măsoare.

Păşind smerită prin mulţimea care

cu laude se-ntrece s-o răsfeţe,

e parcă din cerească frumuseţe
minune pe pămînt pogorîtoare.
În suflet, prin a ochilor lumină,

se iscă o dulceaţă peste fire,
ce n-o-nţelege cel ce n-o încearcă;
iar de pe chipul ei adie parcă

suav zefir de darnică iubire,

ce-n taină-i
spune inimii: “Suspină!”.


(II)

Aşa gentilă şi onestă-apare

stăpîna mea pe alţii cînd salută,

că limba de fior rămîne mută

şi nu cutează ochii s-o măsoare.

De-i lăudată, trece gînditoare,

smerit purtîndu-şi graţia-nnăscută;
şi pare că, din slava nevăzută,
e pe pămînt minunii-ntruchipare.
Aşa desfată-a ochilor lumină,
că iscă-n piept o dulce fericire,

de ne-nţeles cuiva ce n-o încearcă;

iar de pe buze îi adie parcă

zefir suav, cu izuri de iubire,

ce lin şopteşte inimii: “Suspină!”.



(III)

Atît de pură şi de demnă-apare

stăpîna mea prin preajmă cînd salută

că limbă nu-i să nu rămînă mută,

nici ochi ce nesfielnic s-o măsoare.

Ea-şi taie printre laude cărare,

cu-atîta cuviinţă înnăscută,

c-ai zice că, din ceruri desfăcută,
minunea-şi are-n ea întruchipare.
S-o vezi aşa-i plăcerea de deplină,
că-n piept trezeşte-o dulce fericire,

de ne-nţeles acelui ce n-o-ncearcă;

din gura ei zefir adie parcă,
cu-atîta har de gíngaşă iubire,
poruncă dîndu-i inimii: “Suspină!”.



(IV)

Aşa nobleţe şi virtute-arată

stăpîna mea cînd salutînd se-nclină,

că fără grai, de-nfiorare plină,

sfios la ea se uită-o lume toată.

Deşi-i de toţi atît de lăudată,

veşmînt îi e smerenia deplină;

din ceruri pare pe pămînt să vină,

ca o minune binecuvîntată.

E-aşa-ncîntarea ochilor de trează,

că de dulceaţă inima tresare,

cum nu pricepe cel ce n-o priveşte;

iar de pe buze parcă-aşa fireşte 

i-adie multa dragostei suflare,
ce suavă-i zice duhului: “Oftează!”.


(V)


Atît de-aleasă cuviinţă are

cînd dă bineţe lumii doamna mea,

c-abia-ndrăznesc privirile spre ea,

iar limbile-amuţesc de-nfiorare.

Smerită-i pe deplin la-nfăţişare,

oricît prisos de laude-ar avea;

minune parcă-ar fi din slava cea

ce-i pe pămînt de har aducătoare.
Cu-atîta farmec văzul îl aţine,

încît dulceaţa-n suflet se pogoară,

de ne-nţeles cui gustul ei nu-l ştie;

iar de pe faţă tainic îi adie
iubirea plină de-o mireasmă rară,
ce-i zice bietei inimi să suspine.


Aproximări româneşti de
Răzvan CODRESCU


2 comentarii:

La 5/8/11 3:25 p.m. , Anonymous Cristina a spus...

Care-i totuşi "aproximarea" preferată de dvs?

 
La 5/8/11 4:38 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Nici una. Aspir încă spre o tălmăcire mai bună. Cele incluse aici sînt destul de vechi (cea mai de demult cred că are peste 30 de ani, iar cea mai recentă - a doua de aici - are şi ea vreo 5...). Mărturisesc că nici nu mai ştiu care a fost cea dintîi. Aveam si o a sasea versiune, la care am renuntat de tot, dar care cred că a rămas pe blogul nu ştiu cui.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire