SUMARUL BLOGULUI
MĂ UIT CUM CALCI…
Mă uit cum calci desculţă prin odaie
de parcă-ai fi a mea şi te-aş cunoaşte,
şi-un singur gînd stăruitor mă paşte,
cînd zorii crapă-n coama ta bălaie:
de ce eşti tocmai tu aici cu mine
din toate cîte-ar fi putut să fie?!
E-n tine-o taină care-mi scapă mie
şi care-n cer de-un dat anume ţine?
Ori vremea oarbă-n poala ei ne joacă,
de nu mai ştim: aievea-i sau poveste?
Oricum ar fi, eşti una şi săracă
de-atîţia nuri cîţi pot închipui
şi-aşa străină-mi pari că greu îmi este
să-ţi spun pe nume cînd se face zi.
PROMENADĂ
Prin dulce tîrgul Ieşilor mă fură,
în seara gri, miresmele de tei,
dar am uitat a dragostei măsură
şi-s singur cuc, doar eu cu paşii mei.
Cu Eminescu-aş pune de-o visare,
dar prea-i de piatră amintirea lui
şi nici un cîntec aripi nu mai are
să pot pe el la ceruri să mă sui.
Rămîne glasul gîndurilor mut
şi noaptea lumii, ca o tîrfă beată,
i-adoarme goală timpului în pleată,
ca mîine să ne vîndă cu-n sărut...
Aşa că-n van mai miresmează teii
cînd moartea stă la capătul aleii.
ASFINŢITUL CUVINTELOR
Încet-încet, cuvintele mă lasă,
cum pe-alţii-i lasă vlaga din picioare,
şi versul, frînt ca şalele, mă doare,
oricît i-ar fi vedenia de frumoasă.
Deprindem poate, din pustia joasă,
tăcerea netrupeştilor soboare,
sau ca să-nvie-n veac cuvîntul moare
pe crucea lui din leat în leat rămasă?…
Dar ce splendoare tainică-n amurg,
cînd ochiul minţii pe tăcute cată
spre stătătorul cerurilor burg!
De-o frumuseţe năpîrlim, lumească,
pentru ca alta, fără zbîrci sau pată,
din strălumina duhului să crească.
Răzvan CODRESCU
2 comentarii:
"De-o frumuseţe năpîrlim, lumească,
pentru ca alta, fără zbîrci sau pată,
din strălumina duhului să crească."
căci
"ca să-nvie-n veac cuvîntul moare
pe crucea lui
din leat în leat rămasă!"…
@ Constantin_ox:
Deliricizaţi corect, ca unul familiarizat cu gramatica Adevărului.
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire