NOUA INCHIZIȚIE INTELECTUALĂ

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Sînt prieteni (reali și virtuali) care își exprimă indignarea sau țin să mă „consoleze” că am fost scos abuziv de pe Wikipedia. Le mulțumesc, dar eu sînt deja hîrșit cu astfel de abuzuri de tip inchizitorial, de care am avut parte cam de cînd mă știu, și înainte, și după 1989. Las la o parte pățaniile din comunism (cînd cenzura era, se poate spune, în „firescul” lucrurilor) și amintesc doar de cîteva dintre cele din perioada postdecembristă. Nu vreau să detaliez cum a încetat colaborarea mea de mai bine de un an la România literară (numai d-l Alex Ștefănescu știe cîte a avut de îndurat din pricina mea). Cînd d-l Dan C. Mihăilescu m-a propus să fiu premiat pentru noua versiune românească a Infernului, comisia USR mai că nu l-a linșat. În drum pe la Sibiu, d-l Gabriel Liiceanu a dispus scoaterea de la vînzare a cărților mele din librăria Humanitas de acolo. Același Gabriel Liiceanu, cînd s-a făcut cutare documentar despre Noica și a aflat că eram și eu în el, s-a deplasat personal la televiziune și a făcut presiuni să fiu scos (ceea ce s-a și întîmplat). Prietenului Răzvan Bucuroiu, pe atunci director în Televiziune, nu-i venea să creadă cînd i-am relatat și a trebuit să-l sunăm pe regizorul documentarului (Radu Găină) ca să aibă confirmarea. Am rămas cu scuzele d-lui Lavric (care mă intervievase chiar la mine acasă). Mai recent, o recenzie a cărții mele de proză (Povești de ocazie) a fost scoasă în ultima clipă din paginile Luceafărului de dimineață (deși era scrisă chiar de un membru al redacției: Dan Stanca!). De aceea nici nu sînt - și n-am încercat să devin - membru al Uniunii Scriitorilor: nu țin să mă pun pe mine și nici să-i pun pe alții în situații „delicate” (prietenul Varujan Vosganian „știe de ce”). Pe Facebook nici nu mai știu de cîte ori am fost blocat și cîte postări mi-au fost șterse tacit. Chestia cu Wikipedia nu-i deci vreo noutate, ci doar încă o confirmare a faptului că trăim într-o lume toxică, abject și paranoic ideologizată (numai „coaptă” pentru noua eră a „corectitudinii politice”). Pînă la urmă, cum să fii mirat sau să te superi de un Kun Kipcsak sau alți imbecili obscuri din on-line, cînd la așa ceva se pretează chiar reprezentanți ai „elitei” noastre intelectuale?! Sînt însă lucruri pe care eu nu le mai pun demult la inimă. Iar dacă le semnalez conjunctural, e mai degrabă o formă de amuzament resemnat. Sînt deja prea bătrîn ca să-mi mai fac iluzii și să mai am vreo așteptare de la lumea de rahat în care mi-a fost dat să trăiesc (și cu care nu-i nimeni de vină că n-am fost în stare „să cad la pace”, ca să fiu vrednic să figurez măcar pe Wikipedia)

.

Răzvan CODRESCU