CHRISTIANA: ÎNCEPUTUL ANULUI EDITORIAL 2014

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

LA EDITURA CHRISTIANA

editurachristiana@yahoo.com

www.editurachristiana.ro

A apărut în ianuarie: Pr. Ion Mărăcineanu, Arhiepiscopia Tomisului şi Arhiepiscopia Justiniana Prima. Studiu juridico-canonic, în colecţia "Drept canonic", format 13x20, 479 pagini, 25 RON.

Arhiepiscopia Tomisului şi Arhiepiscopia Justiniana Prima au apărut şi au fiinţat în spaţiul sud-est european în care autohtoni au fost o populaţie (în mare măsură tracică) romanizată, care a dat naştere poporului român.

Cunoaşterea evoluţiei celor două arhiepiscopii este, de fapt, cunoaşterea evoluţiei vieţii religioase a strămoşilor noştri, deoarece poporul român s-a format, grosso-modo, pe teritoriul jurisdicţiei celor două unităţi bisericeşti.

Noutatea lucrării de faţă o constituie cercetarea pluridisciplinară (istorică, juridică, canonică) pentru a avea o imagine cît mai corectă asupra dezvoltării unităţilor administrativ-teritoriale bisericeşti în spaţiul carpato-danubiano-pontic. (Text de pe coperta finală)

Urmează să apară în februarie: Dezgroparea părintelui Calciu. Dosarul unui abuz, mic documentar îngrijit de Răzvan Codrescu, în colecţia "Învăţături şi rînduieli ortodoxe", format 13x20, 117 pagini, 10 RON.

O carte precum cea de faţă ar fi fost de dorit să fie alcătuită, tipărită şi larg răspîndită de Biserica însăşi, de la înălţimea autorităţii şi competenţelor sale teolo­gico-duhovniceşti, ca necesar şi elementar demers cate­hetic: nu numai pentru a lămuri cazul dezgropării abuzive a părintelui Calciu, ci şi pentru a preveni eventualele recidive (ce va fi oare la parastasul de 7 ani al părintelui Iustin?).

Noi am încercat aici să punem la un loc, spre infor­marea şi lămurirea celor interesaţi, o suită de texte recente ce alcătuiesc o radiografie jurnalistică a ca­­­­­zului, sprijinite, în Addenda, şi de alte texte rele­van­te, de dată mai veche, unele provenite chiar de la părin­tele Calciu (inter­viul despre moaşte şi de-acum celebra scrisoare testa­men­tară către părintele Iustin şi obştea de la Petru-Vodă).

Sperăm ca demersul nostru editorial să aducă un plus de edificare, atît cît permit instrumentele unei o­nes­te jurnalistici creştine, cu conştiinţa mărturisită că de­plina edificare nu poate veni decît dinspre păstorii şi purtătorii de cuvînt îndrituiţi ai Bisericii noastre, de la care continuăm să aşteptăm smeriţi responsabilă şi pă­rin­tească îndrumare. (Text de pe coperta finală)

UPDATE 30 IANUARIE 2014, ORA 12.30:

Constat că acest modest anunţ al iminentei apariţii a cărţii de mai sus (aflate sub tipar) a produs unele temeri şi suspiciuni, drept care ţin să precizez:
- cartea nu aduce în nici un fel atingere imaginii şi memoriei părintelui Calciu; dimpotrivă, toată lumea e de acord că părintele Calciu a fost şi rămîne un sfînt mărturisitor, cu sau fără moaşte;
- cartea nu umbreşte în nici un fel marea statură duhovnicească a vrednicului de pomenire părinte arhimandrit Iustin Pârvu, în a cărui sfinţenie credem, ca şi în cea a părintelui Calciu;
- cartea nu incriminează obştea de la Petru-Vodă sau pe părintele stareţ Hariton, ci doar, în mod strict, pe săvîrşitorii abuzului (asupra cărora obştea însăşi s-a pronunţat deja);
- cartea este alcătuită din texte făcute publice şi accesibile şi pe alte căi publicului larg, în măsura în care doreşte să se informeze şi să se lămurească;
- cartea e apărută în colecţia "Învăţături şi rînduieli ortodoxe" şi prezintă cazul într-un cadru mai larg, privitor la tradiţia bisericească ortodoxă legată de pomenirea celor adormiţi întru Domnul şi de cultul moaştelor, tocmai pentru a se preveni alte posibile abuzuri sau sminteli;
- cartea îşi recunoaşte limitele şi exprimă în mai multe rînduri aşteptarea legitimă a unei îndrumări responsabile şi părinteşti chiar din partea Bisericii, ca necesar şi elementar demers catehetic, avînd în vedere nu doar un caz, ci un întreg fenomen ("psihoza moaştelor", ca alunecare a evlaviei spre sminteală, de oriunde şi de oricînd).  (R. C.)

Cărţile Editurii Christiana pot fi procurate:

a) în Bucureşti:

- de la Librăria Sophia: str. Bibescu Vodă 19, sector 4 (tel. fix 021/3361010, tel. mobil 0722/266618, www.librariasophia.ro);

- de la toate punctelede difuzare deservite de S.C. Supergraph S.R.L.: str. Ion Minulescu 36, sector 3 (tel. 021/3206119, contact@supergraph.ro);

- de la sediul editurii (cu telefon în prealabil: 021/3225798 sau 0724/177871): str. Theodor Sperantia 104, bl. S26, sc. 3, ap. 66, sector 3, Bucureşti, cod 030939 (numai comenzi de minimum 5 exemplare, cu rabat de 25%);

b) în ţară:

- de la toate punctele de difuzare (librării, chioşcuri, pangare) deservite de S.C. Supergraph S.R.L. (vezi mai sus);

- prin serviciul de carte prin poştă al S.C. Supergraph S.R.L. (plata se face ramburs, la primirea carţilor, iar taxele poştale sînt suportate de difuzor): str. Ion Minulescu 36, sector 3, Bucureşti, cod 031216 (tel. 021/3206119, fax 021/3191084).

«CARTE DE VEGHE, CARTE DE TĂMADĂ»

ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (C)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

Wilfried H. Lang

2004
“INSURECŢIA” DE LA 23 AUGUST
VĂZUTĂ PRIN OCHII
UNUI SOLDAT GERMAN 

Wilfried H. Lang, fost soldat în Wehrmacht,

rememorează clipele dramatice din august 1944

Wilfried H. Lang a fost pus într-o situaţie deosebită în noaptea de 23/24 august 1944, din cauza schimbării raporturilor între armata română şi cea germană. Cu ultimele trupe ale Reich-ului, Wilfried Lang a părăsit ţara în care s-a născut, încercînd să-şi găsească refugiu în aceea a părinţilor săi. Altfel, ar fi riscat să păţească la fel ca tatăl său, ajungînd în prizonieratul sovietic. Dar nu a uitat niciodată că s-a născut în România. Că nu a uitat, însă, nici clipele dramatice din 23/24 august 1944 o demonstrează faptul că e autorul filmului documentar “Un Stalingrad pe Dunăre”, care prezintă înfrîngerea armatelor germane între Dunăre şi Munţii Carpaţi, la sfîrşitul lui august 1944. Filmul, difuzat de mai multe posturi de televiziune, a fost primit excelent în Germania şi conţine mărturiile a zeci de veterani ai luptelor purtate atunci.

Tot Wilfried H. Lang a organizat, pe 30 martie 1995, în fosta capitală a Cavalerilor Teutoni, Bad Mergentheim, un simpozion cu tema “23 August”, la care au participat numeroşi invitaţi, printre care şi Regele Mihai. “La 23 august, soldatul german a perceput răsturnările din România ca pe o trădare. Discuţiile au arătat că Regele Mihai nu a avut nici o vină directă. Regele a vrut să-şi facă datoria, încercînd să salveze poporul român, dar, în acelaşi timp, a trebuit să ia măsuri ca trupele germane să nu poată lupta în continuare contra românilor şi, desigur, acesta a fost un motiv pentru care comandanţii germani de atunci au fost foarte nemulţumiţi. O dovadă că percepţia germană s-a modificat este şi faptul că nici unul dintre veteranii care au participat la simpozion nu i-au făcut Regelui vreun reproş făţiş, deşi unii dintre ei, după 23 august, au făcut pînă la 10 ani de prizonierat în condiţii atroce, la ruşi…”, ne-a povestit Wilfried H. Lang.

D-l Lang ne-a pus la dispoziţie un fragment din memoriile sale, referitor 23 august 1944. Este posibil ca datele prezentate să stîrnească orgoliile unor istorici sau să îi mire pe unii cititori. Considerăm însă că publicarea mărturiei unui soldat german, ce a trăit cu toată fiinţa dramatismul acelor zile, nu poate fi decît o utilă restituire a memoriei, după atîţia ani în care manualele de istorie comuniste ne-au îndoctrinat cu “glorioasa insurecţie” sau cu “marea revoluţie de eliberare antifascistă şi antiimperialistă”. Este, în acelaşi timp, şi o lecţie pentru nostalgicii comunismului, care suspină încă după parăzile, agapele tovărăşeşti şi zilele libere de 23 şi 24 august, uitînd că, fără democraţie (care presupune şi libertatea cuvîntului), în locul acestor file de istorie trăită pe viu, astăzi ar fi citit, probabil, o ediţie specială a ziarului Scînteia. (Florian BICHIR)

O confuzie generală

“După proclamaţia Regelui Mihai I din seara zilei de 23 august 1944, prima reacţie a fost de nedumerire şi confuzie generală de ambele părţi, germană şi română. După bombardarea unor obiective centrale din Bucureşti de către o escadrilă de avioane Junkers JU-87, confuzia s-a amplificat şi mai mult, astfel că declaraţia de război a României către Germania nu a fost, într-o primă fază, însoţită şi de ordine de execuţie amănunţite pentru trupele române, astfel că nimeni nu ştia ce trebuia făcut. (...)

Ar fi de menţionat că, pe-atunci, Divizia a 5-a Antiaeriană a Wehrmacht-ului care apăra spaţiul aerian al României – de fapt o divizie specială, lărgită, aflată sub comanda generalului Kuderna – cuprindea aproximativ 228 de guri de foc, cu calibre între 88 şi 128 mm, ultimele fiind acele tunuri uriaşe, pe afet de cale ferată, care trăgeau ghidate prin radar, devenind în ultimele două luni spaima «Fortăreţelor Zburătoare» ale U. S. Air Force. Acestor guri de foc li se adăugau 16 baterii de 88 mm româneşti, deci încă 64 de tunuri, care luptau alături de nemţi. Subzistenţa şi aprovizionarea bateriilor româneşti cu muniţie era asigurată tot de bateriile germane. (…)

Membrii misiunii militare germane în România, care cuprindea atît statul major al Diviziei a 5-a Antiaeriană, cît şi Statul Major al Comandamentului de Sud al armatei germane, cu generalii Hansen şi Gerstenberg, au fost luaţi prizoneri, respectiv s-au predat fără luptă trupelor române. Echipajele bateriilor de antiaeriană germane din perimetrul Ploieşti, rămase astfel fără comandanţii lor de divizie, au luat legătura prin radio cu Marele Stat Major din Germania, de unde nu primeau însă decît ordinul stereotip: «Rezistaţi pînă la ultima picătură de sînge!». Cum asemenea tîmpenii deveniseră arhicunoscute încă din timpul retragerii de pe teritoriul sovietic, comandanţii bateriilor de pe Valea Teleajenului s-au hotărît să se concentreze în apropierea localităţii Scăieni, unde se afla o cazemată de comandament din beton armat, subterană, şi un depozit de muniţie cuprinzător. (…)

Echipajul bateriei româneşti, care se afla în imediata apropiere, a primit ordin, pe data de 25 august, să se retragă spre comuna Scăieni. Pe 26 august, ofiţerul de legătură român, locotenentul major Petrescu, a venit la noi şi ne-a sfătuit să ne retragem, pentru că ei aveau ordinul să ne atace a doua zi. De fapt, artileriştii români nu aveau de gînd să lupte împotriva noastră din două motive bine definite: pe de-o parte ne fuseseră fraţi de arme, luptînd cot la cot cu noi pînă mai alaltăieri, iar pe de altă parte cunoşteau puterea noastră de foc şi nu erau atît de nebuni încît să încerce o misiune sinucigaşă.

Pentru a respecta totuşi ordinele primite de la şefii lor ignoranţi din Bucureşti, s-a convenit un atac formal, la care să se tragă cu tunurile în aer, respectiv pe teren viran. Astfel că «atacul» din zorii zilei a durat aproximativ 10 minute şi s-a soldat cu o gleznă scrîntită a unui ostaş român, care călcase într-o groapă de pe cîmp. (…)

A doua zi însă, deci pe 28 august, a sosit la faţa locului Regimentul 32 Infanterie Butuleasa. Locotenentul-major Petrescu ne-a prevenit şi ne-a implorat să plecăm, fiindcă infanteria urma să ne atace a doua zi. Noi, la rîndul nostru, am rugat partea română să nu ne atace, deoarece, neavînd armament de infanterie, ar fi trebuit să ripostăm cu tunurile de 88 mm.

În zorii zilei de 29 august, infanteria română a atacat totuşi. Am fost nevoiţi să ne apărăm cu tunurile noastre. Rezultatul a fost un dezastru pentru infanteriştii români. După ce s-au repliat trupele române, am fost atacaţi cu aruncătoare de 88 mm, astfel că, la rîndul nostru, am fost decimaţi. În seara aceleiaşi zile, tîrziu, ne-am retras apoi în direcţia Lipăneşti, unde am intrat într-o ambuscadă care ne-a fost pregătită acolo. Datorită unei companii de ucraineni din armata lui Vlasov, care luptau de partea noastră cu o dîrzenie nemaipomenită, am reuşit să spargem cordonul de încercuire românesc, trecînd mai departe spre Vălenii de Munte, Cheia şi apoi Braşov. (…)

Primind promisiunea că vor rămîne în prizionierat românesc, mulţi soldaţi germani s-au predat necondiţionat forţelor armate româneşti. Această promisiune nu s-a împlinit însă şi aproape toţi au pierit mai tîrziu în lagărele şi gulagurile sovietice. După război, nu am mai auzit despre nici unul dintre cei care se predaseră în ziua de 30 august 1944 la Braşov. Un grup de oameni, printre care mă aflam şi eu, am continuat drumul spre Ghimbav, unde speram să mai întîlnim aviaţia germană de vînătoare. Aceştia însă se retrăseseră cu două zile înainte, nestingheriţi de nimeni. Grupul nostru, format din doar 18 oameni, s-a retras apoi pînă pe malul drept al Mureşului, unde am fost întîmpinaţi de honvezii maghiari”. (…)

Între realitate şi propagandă

“În privinţa acelui atac aerian neputincios al unei escadrile de avioane de luptă «Stuka», din ziua de 24 August 1944, trebuie spus clar că Teatrul Naţional a fost lovit din greşeală în locul Palatului Telefoanelor, deoarece piloţii germani, de fapt vînători de tancuri în cîmp deschis, nu erau obişnuiţi să lupte în mijlocul unor clădiri înalte din oraş. Pagubele enumerate după aceea de partea română fuseseră provocate în cea mai mare măsură de aviaţia americană cu cîteva zile în urmă, iar acel «măcel îngrozitor» a fost o pură invenţie a propagandei regale. Regele era furios că i se distrusese locuinţa, aşa-zisa «casă nouă» din spatele aripei drepte a Palatului Regal. Acele 4 avioane, care au efectuat doar 4 raiduri, au aruncat în total 40 de bombe uşoare, de 50 kg, şi 20 bombe de 250 kg, care nu şi-au nimerit ţintele nici pe jumătate. Ceea ce i-a înspăimîntat pe oameni a fost zgomotul asurzitor şi demoralizant pe care îl făceau aceste avioane în picaj. Faţă de miile de bombe grele aruncate doar cu cîteva zile înainte de americani şi englezi, acest atac a fost mai mult simbolic, iar din punct de vedere militar – absolut inutil. (…)

În studiul d-lor dr. Alecsandru Duţu şi Petre Otu despre evenimentele de la 23 august sînt unele cifre eronate:

1) Armata germană a pierdut pe teritoriul României Mari, în special în urma schimbărilor de la 23 august 1944, un efectiv între 400.000-700.000 de ostaşi. Să luăm ca cifră medie 500.000 de militari. De o evaluare a pierderilor la 61.500 de soldaţi nici nu poate fi vorba, sau eventual doar în zona Ploieşti-Bucureşti-Dunăre. În filmul documentar realizat de mine în anul 1995, intitulat «Un Stalingrad pe Dunăre», am arătat că în urma lui 23 august 1944 au pierit de două ori mai mulţi ostaşi germani decît la adevăratul Stalingrad, în 1942.

2) Luftwaffe (aviaţia germană) a pierdut pe teritoriul României, în tot timpul războiului, 128 de avioane de vînătoare, majoritatea la apărarea împotriva «Fortăreţelor Zburătoare» ale Aliaţilor, incluzînd şi acele avioane germane Messerschmitt ME 109, pilotate de aviatori români. În urma luptelor de la Băneasa s-au pierdut 8 avioane: 4 de transport, care urmau să scoată telefonistele germane şi restul personalului feminin din zona de luptă, 2 avioane de vînătoare şi 2 avioane defecte din hangar. Cifra de 222 de avioane este absolut eronată.

3) După 23 august 1944, nemţii au pierdut în total 48 de nave fluviale şi nici o singură navă maritimă. Este inexplicabil cum s-a ajuns la cifra de 348 de nave! Poate s-au numărat şi pontoanele de pe Nistru, distruse în timpul luptelor pentru apărarea Basarabiei…”.

* “«Insurecţia» de la 23 august văzută prin ochii unui soldat german”, în Puncte cardinale, anul XIV, nr. 8/164, august 2004, p. 7.

Preliminariile trădării

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) – “Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo religiosus” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la Paris”   (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile internaţionale” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat moral” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – “Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – “Aspecte ale dialogului religie-cultură…”

 (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – “Puncte cardinale 100”: “La aniversară”, “Măcel de Buna Vestire”, “Marginalii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – “Cronica unei gafe editoriale” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XL) – “Epica Holocaustului…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – “Lecţia americană” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – “Demonizarea Americii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – “«Dictatura bunului simţ»…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – “În sfîrşit, Acasă…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – “Anul Eminescu”, “Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – “Cine eşti dumneata, domnule Neştian?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – “Demitizarea” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – “Maxime Egger: Cum am devenit ortodox” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – “Marea iertare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (L) – “Maica Mihaela” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LI) – “Un luceafăr pe columna cezarilor” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – “Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – “Supără realitatea sau formularea ei?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LV) – “Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – “Odihna de Eminescu” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – “Mesianismul Dreptei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – “Misiunea românilor în istorie” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – “Obligaţiile unei conştiinţe morale” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LX) – “Naţionalismul şi România de azi”, “Menirea generaţiei noastre” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – “Lichidarea unei legende” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – “Pentru o Europă unită a naţiunilor” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – “Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – “Despre a fi altfel” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – “Pentru un naţionalism european” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – “Caracterul naţional al Ortodoxiei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – “Un evreu renegat avertizează America” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – “In memoriam: Horia Bernea”, “Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – “Europa lui Hristos” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – “Ziua judecăţii” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – “Interviu cu istoricul Neagu Djuvara” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – “Elitele şi partidele politice” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – “Revolta «omului recent»” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – “Naţionalism şi democraţie” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – “Perversiunea naţional-comunistă” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVI) – “Isteria antifascistă” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVII) – “Moştenirile lui Horia Bernea” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVIII) – “Veşti triste din Spania” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIX) – “Mai bine prea tîrziu decît niciodată!” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXX) – “Centenarul Petre Ţuţea (1902-2002)” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXI) – “Rost – «manifestul românesc» al unei noi generaţii” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXII) – “Istoria în actualitate: Penele Arhanghelului” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIII) – “Cultul monştrilor” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIV) – “Nu-i pace sub măslini...” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXV) – “Aceşti evrei visători şi utopiile lor păguboase” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVI) – “De la vulgaritate la perversiune” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVII) – “Dimensiunea cosmică a dorului” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVIII) – “Călătorie în «buricul pămîntului»” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIX) – “Taina fratelui” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XC) – “Conceptul de medicină creştină” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCI) – “Cazul Paulescu văzut cu ochii altora” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCII) – “Political correctness?” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIII) – “Tîlcuirea patristică a Psalmului 50” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIV) – “Un clown pentru Nobel?” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCV) – “Chilia isihastului în lume” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVI) – “Paul Goma «antisemit»?” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVII) – “Catedrala Mîntuirii Neamului...” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVIII) – “Mircea Dinescu între ignoranţă şi abjecţie” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIX) – “August roşu: circ fără pîine” (2004)

INTERMEZZO LIRIC: EROSSTIHURI (14)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

By Andrew Gonzalez

I

Iubirea ta e ca o boare lină,

iubirea mea e ca un vînt avan,

şi n-am habar ce poate an de an,

de-o viaţă, laolaltă să ne ţină.

Tu luneci prin vîlcele de lumină,

eu caut printre bezne un liman,

iar dacă-n noi e visul tot mai van,

eu ştiu că port pe veci întreaga vină.

Risipă sînt în roiuri de ispite,

dar cînd m-adun o clipă-n poala ta,

în mine tac stihiile cumplite,

şi ciudă mi-e că nu rămîn aşa,

ci iar şi iar un daimon mă trimite

să hăituiesc ce n-am să pot vîna...

II

Iubirea noastră-i lebădă tăcută,

dar teamă mi-e c-am s-o aud curînd

pe heleşteul visului cîntînd,

cînd ziua-n cer cu noaptea se sărută.

Va fi un cîntec trist ca de lăută,

a cărui vrajă ne-o cuprinde blînd

şi se vor stinge stelele pe rînd,

lăsînd în urmă clăi de beznă mută.

Mai ţine-o, Doamne, dreaptă şi mlădie

pe undele tăcerii ei sfioase,

şi dacă n-are loc în veşnicie,

măcar mai rabd-o-n carne şi în oase,

şi-n ochii ei atît de-asemeni ţie

mai dă-i luminii licăr lin să lase!

III

Nu-i niciodată moda Poezie,

iar cîtă vrajă zace în cuvînt,

pe cît de veche e, pe-atît de vie,

cum numai cele după fire sînt.

Iubirea nu-i mai nicăieri acasă

decît în graiul sufletului pur

şi cîntecul în coapsa lumii lasă

o îngerească rană de azur.

E Dumnezeu în sinea lui Iubire

şi e Cuvînt Iubirea-n crucea ei,

şi tot ce-i cînt îşi are în psaltire

cel mai de taină şi mai sfînt temei:

de-i lipsă harul, Poezie nu-i,

ci doar Adam pierind pe limba lui.

IV

Ce rost să aibă arta dacă nu e

mai vie viaţa-n ea şi mai deplină?

Frumosul, de-i uscat la rădăcină,

n-o duce-n iad, dar nici la cer nu suie.

De-i arta doar lumeştii firi căţuie

şi n-arde-n ea serafica lumină

a slavei care trebuie să vină,

degeaba s-a bătut Cuvîntu-n cuie!

Nu-i artă vie, veşnică şi mare,

de urmă n-are-n ea de Dumnezeu,

şi-n frumuseţe nu e desfătare

de sîntem singuri, numai tu şi eu:

atîta preţ e-n toţi şi-n fiecare

cît ne atîrnă crucile de greu.

V

Avem cu ce-i mai bun şi pur în noi

un rămăşag pe care nici o vină

nu-l poate şterge sau ascuns să-l ţină,

oricît ne-ar trage carnea înapoi.

Din rai purtăm, chiar alungaţi şi goi,

a dragostei serafică lumină,

ce mult se dă, dar nu e mai puţină,

iar focul ei e pururea în toi.

E Dumnezeu în toţi şi peste toate,

cu întreita firii lui mărire,

şi-oricît ne-ar fi credinţa de subţire,

iubirea-aprinsă-n noi şi vrea, şi poate,

dînd morţii înseşi ne-ncetat de ştire

că viaţa cu-nvierea se socoate.

VI

Mă oboseşte-atîta frumuseţe

ce n-are-n ea de duh nici un fior:

pe limba ta nu pot decît să mor,

cu trupul veşted de plăceri răzleţe.

Iubirea n-are timp să se răsfeţe

în ochii tăi ce caută de zor

tot altceva, dar pe măsura lor,

mereu străini de-a visului nobleţe.

Frumoasă eşti, dar suni atît de goală

că şi pămîntul parcă se sfieşte

de goliciunea ta ca de o boală,

cînd luneci pe spinarea lui şerpeşte,

iar cerul îşi ascunde trist de tine

înaltul pur şi zările senine!

VII

De-a dreapta stă iubirea care-nvie,

de-a stînga stă iubirea care moare,

iar între ele tainica splendoare

a inimii arzînd ca o făclie.

Din noi se umplu veac şi veşnicie

cum se adună apa din izvoare,

iar Dumnezeul milei răbdătoare

e-n noi şi cruce, şi suflare vie.

În noi iubirea trage hăis sau cea,

pe cînd în el iubirea este una

şi năzuim că parte vom avea,

cînd vom primi în cerul sfînt cununa,

să fim şi noi deplin nuntiţi cu ea

şi-n slava lui să strălucim întruna.

Răzvan CODRESCU

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Intermezzo liric: Erosstihuri (1)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (2)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (3)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (4)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (5)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (6)
* Intermezzo liric: Erosstihuri (7)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (8)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (9)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (10)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (11)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (12)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (13)

ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (XCIX)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

2004

AUGUST ROŞU:

CIRC FĂRĂ PÎINE

Pe fondul campaniei electorale şi al falimentului moral pe care şi-l simte fără să şi-l recunoască, actuala Putere, în frunte cu incorigibilul comunist Ion Iliescu (care trăieşte, pe lîngă febra contextului politic, şi nostalgia senilă a tinereţii sale “revoluţionare”), a intrat într-un fel de euforie festivistă, fie “implementînd” noi sărbători “euro-atlantice” (pe 2 aprilie a fost sărbătorită, în premieră la noi, Ziua NATO, cu grătare de mititei, focuri de artificii şi concerte de maidan, iar pe 9 mai s-a celebrat, cu aceeaşi recuzită preponderent dîmboviţeană, Ziua Europei, cheltuindu-se în total peste un milion de euro de la buget), fie instituind oficial sărbători insolite (ca Ziua Tricolorului, pe 26 iunie), fie profitînd de oportunitatea vreunei aniversări sau comemorări istorice (cum a fost împlinirea, pe 2 iulie, a 500 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare), fie reînviind cu neruşinare – şi cu binecunoscuta mită populistă a “zilelor libere” – sărbători comuniste de tristă amintire, precum 1 Mai şi 23 August. Cu cît “pîinea” este mai în deficit, cu atît “circul” este mai în exces, în vechea tradiţie a comunismului şi a stîngii în general.

Puterea pesedisto-iliesciană se pricepe şi se pretează să exploateze, cu senină abjecţie, sechelele comuniste şi inerţiile mentale sau comportamentale ale lumii româneşti, împiedicînd constant, pentru interesele politicianiste ale momentului, adevărata ruptură de un trecut fetid şi păgubos, mistificat, demistificat şi remistificat după cum bate vîntul, aducînd aminte de vestitul discurs al Coanei Pipa din Ucigaş fără simbrie de Eugen Ionescu (“Popor, eşti mistificat! Vei fi demistificat. Am crescut pentru voi o turmă întreagă de demistificatori… Dar pentru a demistifica trebuie mai întîi să mistifici. Avem nevoie de o nouă mistificare!”), cu răspunsul entuziast al mulţimii: “Trăiască mistificarea demistificatorilor!… Trăiască noua mistificare!”. Or, cum bine avertiza un Jean-François Revel încă de acum mai bine de un deceniu, “n-ajunge să ieşi din comunism; trebuie să ieşi şi din toate consecinţele lui”. Din consecinţele comunismului noi sîntem însă departe de a fi ieşit şi după 15 ani de la prăbuşirea sistemului, nu numai pentru că la Cotroceni cîntă pe mai departe cucuveaua, dar pentru că Guvernul şi Parlamentul colcăie de foşti activişti P.C.R. din linia a doua şi de foşti colaboratori ai Securităţii, pe care masa electorală se complace să-i ducă în cîrcă, în ciuda cîte unei încruntări parţiale şi trecătoare, cum a fost cea de la recentele alegeri locale.

Pe acest fond, indignează, dar aproape că nu mai surprinde recenta declaraţie de intenţii a Puterii cu privire la celebrarea zilei de 23 august (fosta zi naţională de pînă în 1990), mai cu seamă sub pretextul împlinirii a 60 de ani de la “actul istoric” respectiv (arestarea la Palat a Mareşalului Antonescu, predat de Rege aproape imediat comuniştilor, şi “întoarcerea armelor”, adică trecerea armatei române de partea Puterilor Aliate, în condiţii de capitulare necondiţionată). După tov. Ion Iliescu, sărbătorirea zilei de 23 august ar constitui “o datorie patriotică şi de conştiinţă”, deoarece 23 august 1944 a reprezentat “un moment decisiv în cursul războiului” şi fără acel moment “altfel arăta geografia României astăzi”. Ba mai mult, prin aceasta s-ar deschide calea unei reevaluări a istoriei “cu capul limpede, debarasaţi de orice fel de prejudecăţi politice, ideologice”. Ca de obicei în vremea din urmă, se apelează la marota Europei, unde mai multe ţări occidentale ar fi marcat împlinirea a 60 de ani de la evenimentele respective (ceea ce este, în paranteză fie spus, dacă nu o minciună, în orice caz o exagerare, deoarece pentru Occident nu contează atît începutul sfîrşitului, cît sfîrşitul efectiv al războiului, de la care abia pe 9 mai anul viitor se împlinesc 6 decenii).

Ceea ce eludează acum preşedintele Iliescu (aşa cum pînă în 1989 eludase că nu comuniştii înfăptuiseră “insurecţia”, ci ei abia de fuseseră un fel de a cincea roată la căruţă) este faptul că actul pripit de la 23 august 1944, dincolo de aspectul lui de trădare militară, a reprezentat o manevră politică sinucigaşă pentru viitorul pe termen lung al României, căci oricît de “principială” ar fi considerată opoziţia faţă de fascismul hitlerist şi oricît de mult ar fi folosit ea Occidentului, pentru noi a însemnat, în mod concret, pasul decisiv spre bolşevizarea ţării. Am grăbit sfîrşitul războiului şi victoria Aliaţilor, dar ne-am înmormîntat de vii pe noi înşine. Iar dezastrul a fost cu atît mai mare cu cît “capitularzii” n-au obţinut nici un fel de condiţii favorizante, fiind trataţi mult mai prost decît negociatorii lui Antonescu (care demarase el însuşi tratative pentru ieşirea noastră din război prin armistiţiu condiţionat, ceea ce ar fi oferit României o soartă asemănătoare celei a Finlandei, care, deşi aliată a lui Hitler, a reuşit să-şi salveze şi onoarea, şi graniţele, şi democraţia). Cînd, începînd să realizeze tragedia naţională care se profila, reprezentanţii diplomatici ai puciştilor de la 23 august le-au obiectat ruşilor că lui Antonescu îi oferiseră “condiţii mai bune”, răspunsul a fost de un realism cinic necruţător: “Antonescu reprezenta autoritatea, în vreme ce dumneavoastră reprezentaţi aventura”…

Faţă de cine să avem, mă rog, “o datorie patriotică şi de conştiinţă” pentru dezastrul naţional inaugurat prin actul de la 23 august 1944? Faţă de democraţiile occidentale care s-au grăbit să ne vîndă la Yalta? Faţă de ruşii care ne-au răpit – probabil definitiv – Basarabia şi nordul Bucovinei (să fim serioşi: ce geografie care ar fi arătat altfel?!) şi ne-au impus cel mai odios regim politic din istorie? Faţă de un Rege şi de nişte politicieni a căror cecitate a dus la bolşevizarea ţării şi la propria lor prăbuşire? Faţă de o posteritate degenerată, care crede că totul se motivează prin “fatalitatea Istoriei” şi nu mai are nici măcar obrazul care să-i crape?  Occidentalii da, să sărbătorească evenimentele de atunci, căci ei au tras toate profiturile, pe cînd noi am rămas de izbelişte, trăgînd numai ponoasele şi ajungînd în halul în care am ajuns astăzi! “O datorie” vor fi simţind de-alde Iliescu şi toţi călăii sau politrucii care s-au pricopsit de pe urma comunismului, trăind şi acum din osînza deceniilor roşii. Noi, pătimitorii “măreţului act”, sabotaţi pe front şi tîrîţi prin Siberii, maltrataţi şi ucişi prin închisori şi lagăre de muncă, deposedaţi de proprietăţi şi rupţi de lumea civilizată, terorizaţi ideologic şi material de 45 de ani de comunism şi de 15 ani de cripto-comunism, noi nu simţim nici o datorie, ci doar un amestec de greaţă şi de indignare faţă de tot ce a însemnat la meridian românesc acest fatidic 23 august, atît în 1944, cît şi în anii care au urmat, de la bestialitatea stalinistă pînă la demenţa ceauşiştă, ba chiar pînă la actuala nesimţire cinică a demagogiei iliesciene.

Şi ar mai fi ceva. Pe mulţi i-a surprins referinţa preşedintelui la persoana “ex-regelui Mihai”: “Cred că este o datorie de conştiinţă să marcăm acest moment în mod corespunzător, obiectiv, aşa cum s-au petrecut faptele, inclusiv să dăm ceea ce este fostului Rege, care a fost factorul-cheie pentru ca armata să poată să acţioneze aşa cum a acţionat…” (vai nouă!).

Iliescu e vulpoi bătrîn şi ştie că, pomenindu-l astfel pe “fostul” Rege (ce nu s-a sfiit să-şi facă în ochii Occidentului un titlu de onoare din actul de la 23 august 1944, punînd între paranteze nenorocirea propriului popor), pe de o parte are prilejul s-o facă pe justiţiarul şi nepătimaşul, iar pe de altă parte îl aşază strategic în vizorul celor ce nu agreează, din felurite motive, actul de la 23 august. Preşedintele nu face decît să continue tactica pe care a adoptat-o din momentul în care Regele a încetat să mai constituie un pericol real, adică după ce postcomunismul românesc s-a aşezat bine în matca republicană, iar Casa Regală a abdicat moral, acceptînd “pomana” cîtorva castele şi căzînd la pace cu Puterea în exerciţiu (pînă la a participa, fără să-i tremure mîna, la premierea unui Adrian Năstase!). A preface un cap încoronat într-o mascotă a regimului neocomunist nu-i, desigur, numai rezultatul abilităţii politice a preşedintelui sau a premierului, ci şi rezultatul unei triste lipse de rectitudine a unui Rege fără noroc, prea tînăr ca să nu se lase manipulat în 1944 de o mînă de politicieni veroşi sau decorat în 1947 de “tătuca” de la Kremlin, şi prea bătrîn ca să refuze, o jumătate de secol mai tîrziu, după cîteva tensiuni sterile, bunăvoinţa şmecheră şi dispreţuitoare a unor “ciocoi de modă nouă”.

Va accepta Maiestatea Sa să celebreze 23 augustul din acest an cot la cot cu preşedintele şi cu guvernanţii pesedişti, făcînd pe eroul cauzei europene şi sfidînd în continuare şase decenii de suferinţă românească? Rămîne de văzut [1].

Impurul exhibiţionism festivist al guvernării actuale spurcă tot ce atinge, cum s-a dovedit cu prisosinţă şi la recentele serbări de la Putna (unde tov. Iliescu a avut o criză de ceauşism, iar P. S. Pimen a dat cu cîrja şi cu cuvîntul, rupînd de unul singur tradiţia smereniei bisericeşti faţă de capriciile Puterii seculare [2]). Mai nou, mîrla roşie a prins gust de capetele încoronate. Ştefan cel Mare a fost prefăcut, cum s-a spus, în agent electoral sui generis al PSD., Binecredinciosul Voievod avînd handicapul mortului: acela de a nu se mai putea apăra de turpitudinile posterităţii. Luna aceasta, la Bucureşti, Regele Mihai I e păscut de provocarea de a fi la rîndul său agent electoral al partidului de guvernămînt, Maiestatea Sa avînd însă avantajul omului viu: acela de a se putea apăra (şi de a apăra blazonul Casei Regale) de urzelile unei contemporaneităţi patibulare. Va face Maiestatea Sa pe mortul? Dacă da, atunci înseamnă că a şi murit – nu cu gloria bunicului său (Ferdinand I Întregitorul), ci cu lipsa de glorie a tatălui său (Carol II,“Regele Playboy”), confirmînd vorba din bătrîni că “aşchia nu sare departe de trunchi” şi întărind convingerea multora că monarhia nu mai face la noi nici cît o dudă degerată…

Dar poate că, asemenea odraslei fanariote din sonetul lui Mateiu Caragiale (“… Dar el, ce os de domn e şi viţă de-mpărat,/ Ades, făr’ să-şi dea seama, îşi mîngîie hangerul,/ Şi cînd în faţa morţii odată s-a aflat,/ În trîntorul becisnic s-a deşteptat boierul…”), Maiestatea Sa Regele Mihai I al României va face gestul de rectitudine pe care l-a tot amînat şi va lăsa cucuveaua să piară pe limba ei [3].

Răzvan CODRESCU

[1] Pînă la urmă, din păcate, a făcut-o. [Nota Blog] 

[2] Gestul a făcut ceva vîlvă pe atunci: indignat că au restrîns prea drastic accesul poporului în incinta Mănăstirii Putna, bătrînul arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor i-a altoit cu cîrja pe cîţiva SPP-işti. [Nota Blog]
[3] N-a fost să fie... [Nota Blog] 

* Răzvan Codrescu, “August roşu: circ fără pîine”, în Puncte cardinale, anul XIV, nr. 8/164, august 2004, p. 1 (cu urm. în p. 2).

Halal!

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)

* Antologia Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire” (1992)

* Antologia Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)

* Antologia Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...” (1994)

* Antologia Punctelor cardinale (XI) – “Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)

* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo religiosus” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)

* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la Paris”   (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile internaţionale” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat moral” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – “Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!” (1998)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – “Aspecte ale dialogului religie-cultură…”

 (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – “Puncte cardinale 100”: “La aniversară”, “Măcel de Buna Vestire”, “Marginalii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – “Cronica unei gafe editoriale” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XL) – “Epica Holocaustului…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – “Lecţia americană” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – “Demonizarea Americii” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – “«Dictatura bunului simţ»…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – “În sfîrşit, Acasă…” (1999)

* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – “Anul Eminescu”, “Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – “Cine eşti dumneata, domnule Neştian?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – “Demitizarea” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – “Maxime Egger: Cum am devenit ortodox” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – “Marea iertare” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (L) – “Maica Mihaela” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LI) – “Un luceafăr pe columna cezarilor” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – “Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – “Supără realitatea sau formularea ei?” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LV) – “Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade” (2000)

* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – “Odihna de Eminescu” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – “Mesianismul Dreptei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – “Misiunea românilor în istorie” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – “Obligaţiile unei conştiinţe morale” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LX) – “Naţionalismul şi România de azi”, “Menirea generaţiei noastre” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – “Lichidarea unei legende” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – “Pentru o Europă unită a naţiunilor” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – “Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – “Despre a fi altfel” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – “Pentru un naţionalism european” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – “Caracterul naţional al Ortodoxiei” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – “Un evreu renegat avertizează America” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – “In memoriam: Horia Bernea”, “Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – “Europa lui Hristos” (2001)

* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – “Ziua judecăţii” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – “Interviu cu istoricul Neagu Djuvara” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – “Elitele şi partidele politice” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – “Revolta «omului recent»” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – “Naţionalism şi democraţie” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – “Perversiunea naţional-comunistă” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVI) – “Isteria antifascistă” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVII) – “Moştenirile lui Horia Bernea” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXVIII) – “Veşti triste din Spania” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXIX) – “Mai bine prea tîrziu decît niciodată!” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXX) – “Centenarul Petre Ţuţea (1902-2002)” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXI) – “Rost – «manifestul românesc» al unei noi generaţii” (2002)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXII) – “Istoria în actualitate: Penele Arhanghelului” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIII) – “Cultul monştrilor” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIV) – “Nu-i pace sub măslini...” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXV) – “Aceşti evrei visători şi utopiile lor păguboase” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVI) – “De la vulgaritate la perversiune” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVII) – “Dimensiunea cosmică a dorului” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVIII) – “Călătorie în «buricul pămîntului»” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIX) – “Taina fratelui” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XC) – “Conceptul de medicină creştină” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCI) – “Cazul Paulescu văzut cu ochii altora” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCII) – “Political correctness?” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIII) – “Tîlcuirea patristică a Psalmului 50” (2003)

* Antologia Punctelor cardinale (XCIV) – “Un clown pentru Nobel?” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCV) – “Chilia isihastului în lume” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVI) – “Paul Goma «antisemit»?” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVII) – “Catedrala Mîntuirii Neamului...” (2004)

* Antologia Punctelor cardinale (XCVIII) – “Mircea Dinescu între ignoranţă şi abjecţie” (2004)