EVANGHELIA DUPĂ MATEI: REPERE PATRISTICE

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

După seria de tîlcuiri verset cu verset ale cărților Vechiului Testament (din care au mai rămas de apărut doar volumele XVII - Iezechiel. Daniel - și XVIII - Profeții mici), continuăm cu cărțile Noului Testament. Preotul Ioan Sorin Usca se întemeiază cu precădere pe marele tezaur exegetic al patristicii răsăritene (fără a o ignora nici pe cea apuseană), dar aduce, de cîte ori este cazul, și precizări istorice și filologice de dată recentă. Autorul îmbină rigorile teologiei cu exigențele culturii actuale, oferind un valoros instrument de lucru adresat mai ales seminariștilor și studenților în Teologie, dar și intelectualității creștine în general. (R. C.)

O LUCRARE REFERENȚIALĂ

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME

GALAXIA ZUCKERBERG: CENZURAT DIN NOU ȘI BLOCAT 30 DE ZILE PE FACEBOOK

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Viermii de serviciu ai lui Zuckerberg mi-au șters încă o postare (veche cam de acum un an) și m-au blocat din nou pe Facebook, de data aceasta pentru 30 de zile. Sătul să-i tratez cu o politețe pe care n-o merită, i-am întrebat fără înconjur dacă sînt sifilitici sau e vorba, totuși, de o greșeală. Cum încă n-am primit vreun răspuns, se pare că speranța exprimată de mine, cum că ar fi vorba, totuși, de o greșeală („tind să cred că este vorba de o greșeală, pentru că ceea ce ați șters este o prezentare istorică de manual”), se dovedește una naivă și deșartă: sînt mai degrabă sifilitici (probabil la mai multe generații). Sifilisul mental (numit evaziv de unii „corectitudine politică”) înseamnă prostie dispusă la ticăloșie și bună vecină cu paranoia. O formă complexă de patologie în care excelează - și prin care se definește - viermele virtual de closet în „Galaxia Zuckerberg”. 

Dar iată despre ce este vorba:

Am şters ceva postat de tine

Se pare că un element de conținut postat de tine nu respectă Standardele comunității noastre.

CELE TREI MONOTEISME 

I. IUDAISMUL (1) 

Mozaismul sau iudaismul este religia tradițională a evreilor (neamul lui Eber, strănepotul lui Sem, cunoscut și cu alte denumiri etnice: iudei, israeliți, ovrei, jidovi, jidani, unele dintre ele căpătînd de-a lungul timpului o nuanță peiorativă și ieșind din uzul larg actual sau păstrîndu-se doar în sintagme încetățenite, ca de pildă „jidovul rătăcitor”) și a luat naștere în urmă cu aproape patru milenii, o dată cu „chemarea lui Avraam”, primul dintre patriarhi, ales de Dumnezeu, după tradiția biblică, din mijlocul populațiilor semite ale Orientului Apropiat, pe atunci nomade, politeiste și idolatre. „Ieși din pămîntul tău, din neamul tău și din casa neamului tău și vino în pămîntul pe care ți-l voi arăta Eu [Canaan, „Țara Făgăduinței” sau „Țara Promisă”, locuită de neamul semit al canaaniților – n. n.]. Și Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvînta, voi mări numele tău și vei fi izvor de binecuvîntare” (Facerea 12, 1-2). Dumnezeu încheie „legămînt” cu Avraam: „Să vă tăiați împrejur și acesta va fi semnul legămîntului între Mine și voi” (Facerea 17, 11). Tăierea-împrejur sau circumcizia n-a rămas însă doar un obicei al evreilor, ci s-a generalizat printre semiți. Stîlpii religiei avraamice au fost monoteismul (Facerea 17, 1: „Eu sînt Dumnezeul cel Atotputernic”) și credința (Facerea 18, 14: „Este oare ceva cu neputință la Dumnezeu?”). Lui Avraam și soției sale Sarra li s-a arătat Sfînta Treime, în chipul a trei Îngeri, la stejarul din Mamvri (episod relatat în Facerea, cap. 18). Credința avraamică, mergînd pînă la jertfă (cf., pentru proba credinței prin disponibilitatea jertfirii lui Isaac, Facerea 22, 1-11), va fi valorificată integral abia de către creștinism (cf., de pildă, Romani 4, 3-5). Marele reformator și legislator religios al evreilor a fost însă Moise („Moșe Rabenu”, adică „Moise, Învățătorul nostru”), care trebuie așezat în timp cam cu douăsprezece veacuri înainte de Hristos. Lui – cel ce, scoțîndu-i din Egipt, i-a adus pe evrei în Palestina, pe care au ocupat-o prin violență, după 40 de ani de rătăcire prin deșert – îi sînt atribuite primele cinci cărți ale Bibliei (Facerea, Ieșirea, Leviticul, Numerii, Deuteronomul). De la numele său, religia evreilor se mai cheamă și cult mozaic (mozaism). Principalele caracteristici ale acestei religii consolidate sînt monoteismul (mai bine precizat decît în faza avraamică) și mesianismul (pentru întîia oară închegat doctrinar în istoria religiilor). Evreii, prin darul revelației divine, au ajuns mai devreme decît alte neamuri la o clară concepție monoteistă. Dumnezeul cel unic este Iahve (Iehova), „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, Dumnezeul lui Iacov”, cum i se spune în Vechiul Testament. El Însuși Și-a descoperit numele cu care se cuvine să fie numit, dinaintea lui Moise, pe Muntele Horeb: „Eu sînt Cel ce sînt [ebr. „Iahve”]: Așa să spui fiilor lui Israel: Cel ce este m-a trimis la voi!” (Ieșirea 3, 14, subl. n.). Anterior fusese numit „El” (însemnînd în ebr. „Zeul atotputernic”), de unde și pluralul de maiestate „Elohim” (prin care unii cercetători, prea grăbiți sau rău-voitori, au crezut că ar putea contesta vechiul monoteism evreiesc, insinuînd o concepție pluralistă asupra divinității). Așa cum s-a conturat în imaginarul evreiesc, Iahve este prezentat în Vechiul Testament ca un Dumnezeu național al evreilor, capricios și exclusivist, ocrotindu-i și îndrumîndu-i numai pe ei, ca „popor ales”, într-o istorie considerată sfîntă. Ca principal îndreptar de viață și de credință, Iahve i-a dat lui Moise Tablele Legii, pe Muntele Sinai. Aceste table de piatră, „scrise cu degetul lui Dumnezeu” (Ieșirea 31, 18), cuprind Decalogul (cele zece porunci), în care se concentrează toată Legea cea veche (Ieșirea 20, 1-17): 1. Să nu ai alți Dumnezei în afară de Mine! (poruncă dată împotriva rătăcirilor politeiste și devenită formula clasică a monoteismului). 2. Să nu-ți faci chip cioplit! (poruncă dată împotriva idolatriei și antropomorfismului primitiv). 3. Să nu iei în deșert numele Domnului Dumnezeului tău...! 4. Să-ți aduci aminte de ziua odihnei, ca să o sfințești! (este vorba despre demnitatea mitico-religioasă a zilei a șaptea a săptămînii, în care Dumnezeu Însuși „S-a odihnit”, după cele șase „zile” ale creației lumii). 5. Să cinstești pe tatăl și pe mama ta...! 6. Să nu ucizi! 7. Să nu fii desfrînat! 8. Să nu furi! 9. Să nu mărturisești strîmb împotriva aproapelui tău...! (poruncă prescurtată în „Să nu minți!”). 10. Să nu dorești casa aproapelui tău, să nu dorești femeia aproapelui tău... și nimic din cîte are aproapele tău! (cu mențiunea că pentru evrei aproapele nu însemna orice om, ci numai un alt evreu, față de neevrei – „goim” – exigențele comportamentale diferind în mare măsură). În ce privește mesianismul, prezent în toate etapele istoriei evreiești, dar accentuat în veacurile imediat anterioare venirii lui Hristos, trebuie spus că el a căpătat la evrei un pronunțat caracter rasist. Profeții, începînd cu Moise, vestesc venirea unui Mîntuitor de sînge evreiesc și destinat strict evreilor, „o mlădiță” ieșită „din tulpina lui Iesei” (Isaia 11, 1). Acest Iesei fusese tatăl regelui David (1013-973), de unde și vestita temă iconografică creștină „Arborele lui Iesei”, figurînd genealogia lui Iisus. David însuși primise făgăduință de la Dumnezeu: „Iată, Domnul îți vestește că-ți va întări casa, iar cînd se vor plini zilele tale și vei răposa cu părinții tăi, atunci voi ridica după tine urmaș, care va răsări din coapsele tale, și voi întări stăpînirea sa. Acela va zidi casă numelui Meu și Eu voi întări scaunul domniei lui în veci...” (II Regi 7, 12-16). Acest Mîntuitor din neamul regelui David este numit Mesia (ebr. „mașiah”), ceea ce va să zică „unsul” lui Dumnezeu, de la obiceiul străvechi al ungerii cu ulei sfințit (semn al supremei consacrări, hărăzit regilor și patriarhilor). De aici provine termenul de mesianism, răspîndit pînă astăzi, uneori cu un sens lărgit (năzuința salvării printr-un personaj excepțional, individual sau colectiv), în istoria religiilor și a culturii. Dacă profeții din vechime îi atribuiau acestui Mesia o misiune mai pronunțat spirituală, considerînd chiar că prin Israel aveau să fie binecuvîntate toate neamurile pămîntului (cf. Facerea 12, 3), în perioada de după cucerirea Ierusalimului de către Nabucodonosor (586 î. Hr.), cînd evreii își pierd independența politică, idealul mesianic devine tot mai îngust, iar Mesia, acest „al doilea David”, este înțeles tot mai mult ca un rege în sensul pămîntesc, ca un eliberator național, menit să scape „poporul ales” de toate robiile istorice și să-l facă stăpîn peste toate celelalte neamuri: „Și în ziua aceea, zice Domnul Sabaot [alt nume dat lui Dumnezeu, cu sensul de Domnul Oștirilor, referitor inițial la oștirile cerești/îngerești, apoi și la războinicii lui Israel – n. n.], voi sfărîma jugul de pe grumazul lor și lanțurile lor le voi rupe. Și nu vor mai sluji străinilor, ci vor sluji Domnului Dumnezeului lor și lui David, regele lor, pe care li-l voi pune din nou... Căci Eu sînt cu tine, zice Domnul, ca să te izbăvesc; voi pierde de tot celelalte popoare, printre care te-am risipit pe tine, iar pe tine nu te voi pierde... Dar toți cei ce te mănîncă vor fi mîncați și toți vrăjmașii tăi vor merge și ei în robie, și toți jefuitorii tăi vor fi jefuiți. Și îți voi lega rănile și te voi vindeca, zice Domnul” (Ieremia, cap. 30). Orbiți de această formă îngustă de mesianism, provenit dintr-o înțelegere tendențioasă a revelației și exaltat mai cu seamă de literatura talmudică de mai tîrziu (comentarii rabinice la vechile texte biblice), evreii nu L-au priceput și nu L-au primit pe Iisus Hristos, în al Cărui universalism generos, întemeiat pe imperativul suprem al iubirii (mai presus de limitările etno-­politice), ei n-au putut vedea – cu puține excepții – altceva decît o primejdie la adresa credinței lor fanatice și înguste în supremația exclusivistă a lui Israel („isra’il” va să zică „lupta cu Dumnezeu”; nume dat inițial patriarhului Iacov, după lupta sa cu îngerul – cf. Facerea, 32, 24-28). Rămași pînă astăzi credincioși vechilor idealuri (mai mult politice decît religioase), îl mai așteaptă și acum pe acel Mesia terestru, pe „noul David” (ebr. „davidum” are chiar înțelesul de „conducător general”). [Va urma] 

Răzvan CODRESCU 

(Din volumul „O introducere în creștinism”, Ed. Christiana, București, 2016, pp. 46-50)

Permisiunea de a posta ţi-a fost blocată temporar

Această blocare temporară va dura 30 de zile și nu vei putea posta pe Facebook până la expirarea ei.
Dacă mai creezi postări care încalcă standardele noastre, contul tău va fi blocat încă 30 de zile.
Reține că este posibil să ștergem permanent conturile persoanelor care postează în mod repetat elemente ce nu sunt permise pe Facebook.

Așa stînd lucrurile, îi rog încă o dată pe prietenii care au conturi de Facebook să semnaleze pe scurt situația, ca să știe lumea de ce nu mai pot nici posta, nici răspunde la mesaje sau comentarii. Le mulțumesc anticipat tuturor și îi invit la posibile întîlniri pe acest blog.

Răzvan CODRESCU

Mai puteți citi pe acest blog:

* „Exmatriculat” de FB pentru 24 de ore
* Blocat din nou pe Facebook
* Blocat 7 zile pe Facebook

N. STEINHARDT ȘI TERORISMUL INTELECTUAL

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

   

Cea mai bună ediție a Jurnalului fericirii (2008)

  

Zilele trecute am fost blocat de FB. Motivul a fost că am postat un fragment dintr-un text de Nicolae Steinhardt, mai exact, din prefața Jurnalului fericirii. Nu doar că este vorba de cea mai publicată carte în limba română din perioada post-decembristă (10 ediții în limba română și traduceri în 8 limbi străine), dar este vorba de un text care narează viața autorului din închisoare, zilele de după gratii fiind considerate demne de a umple paginile unui jurnal al „fericirii”. Nota bene, pentru Nicolae Steinhardt, zilele de după gratii de la Jilava, Gherla și Aiud au fost unele de fericire! Și de ce a ajuns la închisoare? Pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica. 

Despre ce este vorba în acest text cenzurat de FB? Despre cele trei soluții sugerate de Steinhardt pentru supraviețuirea într-un univers concentraționar – soluția lui Soljenițîn (acceptarea destinului morții), soluția lui Alexandru Zinoviev (transformarea insului într-un neadaptat ce nu poate fi subjugat de sistem) și soluția lui Churchill și a lui Bukovsky (vitejia nebună din fața morții). 

Komisarii corectitudinii politice ce gestionează cenzura de pe FB nu mai practică terorismul de stat, precum precursorii lor comuniști din Europa de Est. Komisarii de astăzi au dezvoltat un „terorism intelectual”, după cum bine l-a numit Jean Sevilla. Ce este terorismul intelectual? După cum ne spune Jean Sevilla, totul începe prin folosirea anumitor etichete și clișee. „Aplicate de mîine experte, ele îmbracă un sens nedefinit, a cărui elasticitate permite înglobarea tuturor elementelor asupra cărora ideologii (stîngii) aruncă anatema. Apoi, tehnica obișnuită duce la asimilarea adversarului cu arhetipul răului. Efectul acestei amalgamări este radical disuasiv: cine și-ar putea asuma riscul de a fi, de pildă, tratat drept fascist sau rasist? Acuzația poate fi explicită sau poate fi efectuată prin insinuare, deschizînd ușa spre procesul de intenție: orice opozant poate fi atacat nu pentru ce gîndește, ci pentru gîndurile care îi sînt atribuite. «Manicheisme oblige», maniheismul constrînge la acest lucru: o altă logică intră în ultimă instanță în funcțiune, diabolizarea. Nici nu se pune problema de a discuta pentru a convinge: e vorba doar despre a intimida, a culpabiliza, a descalifica” (Jean Sevilla, Terorismul intelectual. Din 1945 pînă în prezent, Ed. Humanitas, 2012, p. 8).

  

Remus TĂNASĂ

 

Fișa de încarcerare a lui N. Steinhardt (Jilava)

CÎT DE CREȘTINI ERAU AMERICANII LUI CLINTON ȘI CÎT DE CREȘTINI AU FOST ȚĂRĂNIȘTII NOȘTRI

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME 

Din arhiva „Punctelor cardinale” (1999) 

Acum 19 ani, chiar de Buna Vestire, americanii, sub pălăria NATO, bombardau Serbia.  Statisticile aliaților spun că ar fi fost în jur de 500 de victime civile, dar cele sîrbești vorbesc de 2500. Tot atunci au fost distruse zeci de biserici și mănăstiri (printre care nu puține monumente istorice din epoca medievală). Nu avem voie să uităm această baie de sînge în care s-a încheiat secolul XX... în numele democrației și al valorilor civilizației occidentale! Reproduc aici editorialul pe care l-am publicat atunci în „Puncte cardinale” (aprilie 1999). Oricîte rațiuni politice sau militare s-ar putea invoca în motivarea acestei barbarii, nici una nu poate răspunde pertinent întrebării fundamentale: „De ce în Postul Paștelui și de Buna Vestire?”. (R. C.)

  

MĂCEL  DE  BUNA VESTIRE

  

„Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrînd îngerul la ea, a zis: «Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvîntată eşti tu între femei [...] Nu te teme, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pîntece şi vei naşte fiu, şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema, şi Domnul Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, iar împărăţia Lui nu va avea sfîrşit». Şi a zis Maria către înger: «Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?». Şi răspunzînd, îngerul i-a zis: «Duhul Sfînt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfîntul Care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema» [...]. Şi a zis Maria: «Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvîntul tău!»” (Luca 1, 26-38).  

Fiat-ul Mariei reprezintă încuviinţarea şi angajarea umanităţii în iconomia dumnezeiască a mîntuirii. Voinţa omului se smereşte, în deplină libertate, dinaintea voinţei lui Dumnezeu. Creatura consimte Creatorului ei, cu prisos de har, de iubire şi de bucurie. Prin Maria grăieşte nu doar fecioara din Nazaretul Galileei, ci întreaga natură omenească. Dumnezeire şi omenitate într-o voinţă şi într-o lucrare – iată sensul adînc al fiat-ului marianic, pe care Biserica îl cinsteşte de două mii de ani şi de care se înfioară etern cerurile şi pămîntul! 

Feciorelnica încuviinţare a Mariei reprezintă esenţa şi culminaţia umanului în raport cu divinul. Această tainică armonie mîntuitoare este prăznuită pînă azi, în ziua de Buna Vestire (25 martie), de întreaga creştinătate. Din acest izvor de smerenie începe să curgă peste lume lumina neînserată a Zilei Opta, slava negrăită a Împărăţiei lui Dumnezeu. 

În aşteptarea marelui praznic al Învierii Domnului, creştinătatea este chemată în această zi a bucuriei să se pătrundă de pilda Mariei, înviind-o în cugetul şi-n fapta fiecărui credincios („Fie, Doamne, după cuvîntul Tău; facă-se voia Ta”). Sau, cel puţin, aşa s-ar cuveni să fie... 

*

   

Dar ce vedem în jurul nostru, chiar de Buna Vestire, în această lume care se pregăteşte să sărbătorească două mii de ani de creştinism? Sînge şi moarte, în numele unei dreptăţi care umblă cu capul spart! Voinţei lui Dumnezeu, Care ne cheamă la iubire cuminecătoare, i se opune violent voinţa trufaşă a omului, care se crede buricul pămîntului! Vieţi nevinovate pier într-un măcel motivat, chipurile, de presupuse imperative „umanitare”! Fiat-ul omului nu mai răspunde îngerului luminii, ci îngerului întunericului; el nu mai încuviinţează naşterea, ci distrugerea; nu mai poartă spre ordinea transcendentă a mîntuirii, ci spre ordinea imanentă a unei lumi dezdumnezeite. 

Ar fi oţios să intrăm aici în detaliile politice ale intervenţiei armate a NATO în regiunea Kosovo. Desigur, Slobodan Miloşevici este un personaj problematic (os de comunist, roşu în cerul gurii), dar de-acum nu mai este vorba de arbitrarul unei voinţe dictatoriale, ci de întregul popor sîrb, care-şi apără la unison temeiurile istorice şi demnitatea statală. Distincţia propagandistică dintre „popor” şi „conducătorii” lui nu este, în acest caz, decît o minciună sfruntată, îndărătul căreia se caută o scuză morală pentru un măcel absurd. Desigur, comunitatea internaţională are dreptul să se îngrijoreze de anumite abuzuri şi să apere principiile unui larg consens democratic, dar de ce oare această grijă se manifestă atît de diferenţiat? Conflicte etnice şi teritoriale, presărate cu abuzuri strigătoare la cer, au avut loc, nu demult, şi-n Cecenia sau în Transnistria, fără ca NATO să fi intervenit în vreun fel şi fără ca un Bill Clinton să se fi sinchisit atît, perorînd despre „moralitate” (ce ironie cinică!) în faţa „naţiunii americane”... E limpede că aici nu mai este vorba de „moralitate” şi „dreptate”, ci de interese de tip imperialist (politice, economice şi strategice). Desigur, civilizaţia trebuie apărată, dar cine dă dreptul ca ea să fie cîrpită cu cadavre, prin mijloacele violenţei vindicative? Barbaria ucigaşă nu poate fi instrument al civilizaţiei (indiferent cine ar întrebuinţa-o): ea trebuie desconspirată ca o formă de terorism organizat în folosul celui mai tare. Politic sau oricum ai privi lucrurile, totul se pierde într-un hăţiş de contradicţii, peste care tronează, sfidător, Îngerul Morţii... 

Creştineşte vorbind (să fie „fundamentalism” acesta?), nu putem decît să constatăm, cu amară luciditate şi vie îngrijorare, că lumea noastră a ajuns într-un impas teribil, amintind de profeţiile despre Antihrist... 

În pragul zilei de Buna Vestire, în vremea de reculegere şi purificare a Postului Mare, cu o săptămînă înainte de Paştele catolic şi cu două săptămîni înainte de cel ortodox, creştinii se ucid unii pe alţii, uitînd complet de cele dumnezeieşti, cuprinşi de un fel de demonie deghizată în retorisme justiţiare, în care „litera” triumfă monstruos asupra „duhului”. Cu atît mai nedemnă apare atitudinea pro-americană de vierme complexat pe care a adoptat-o în context (impunînd-o întregii politici a puterii în funcţiune) preşedintele României, după ce mai deunăzi deplîngea (pozînd în puritate victimizată)… „mizeria” vieţii politice! Curat murdar, d-le Emil Constantinescu!  (Că se putea adopta și o altfel de atitudine au arătat-o pozițiile Poloniei, Cehiei sau Ungariei.)

Iar dacă se va spune că, în fond, li se răspunde sîrbilor „cu aceeaşi monedă”, cum să ocoleşti întrebarea (ce se cade şi mai abitir pusă acelor marţafoi politici care fac paradă de „creştin-democraţie”): e oare creştinismul civilizaţia lui „ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”? Triumful Răzbunării asupra Iubirii nu de la Hristos l-am învăţat... Şi nici triumful interesului asupra „minimei morale”… 

Pe Cîmpia Mierlei (Kosovopolje) Hristos este răstignit a doua oară – nu doar de cei implicați direct în conflict, dar şi de propria noastră complicitate morală la acest spectacol apocaliptic al DREPTĂŢII CARE UCIDE... 

  

Răzvan CODRESCU

 

RIDENDO CASTIGAT MORES (LXXIII)

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME

AFR: CONVERTIRI ALE MUSULMANILOR LA CREŞTINISM

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

  

  

Nu se ştie exact în ce proporție, dar e cert că dintre musulmanii care migrează în Europa unii se secularizează complet, devenind atei, iar alţii se convertesc la creştinism. Nu demult am discutat acest fenomen din perspectiva unui studiu publicat în SUA de Pew Research Center cu privire la musulmanii Statelor Unite. Conform studiului respectiv, numărul musulmanilor în SUA creşte anual cu 100.000, dar şi scade cu 100.000. Adică, tot la 100.000 de noi musulmani, 100.000 de musulmani abandonează Islamul: fie devin atei, fie ne se mai identifică cu nici o religie, fie se convertesc la creştinism. Din cei 100.000, cam 22.000 se convertesc la creştinism, iar din aceşti 22.000, cam 22% sînt musulmani iranieni (vezi aici).

Luna trecută am publicat recenzia unei cărţi a unei femei iraniene care s-a convertit la creştinism în Suedia și care, în ultimii 5 ani, a facilitat convertirea la creştinism a 1500 de musulmani (vezi aici). E de netăgăduit că unii dintre musulmanii Europei se convertesc la creştinism, în număr modest, dar constant. Presa europeană evită acest subiect-tabu, dar noi am cules de-a lungul ultimilor ani materiale sporadic publicate despre convertirea musulmanilor la creştinism şi le analizăm aici.

   

Convertirea masivă a iranienilor la creştinism

  

Cea mai spectaculoasă convertire a musulmanilor la creştinism se petrece în Iran. În 1979 în Iran erau doar 500 de creştini. Astăzi sînt 360.000, o creştere formidabilă. Unele surse estimează numărul lor la 500.000, iar altele la chiar un milion! Este, zic experţii, cea mai spectaculară creştere numerică a creştinilor din lume la ora actuală. Cu toate acestea, ei constutuie doar 0,5% pînă la 0,6% din întreaga populaţie a Iranului. E totuşi un început bun, care a atras atenţia şi îi alarmează pe liderii islamici. Majoritatea creştinilor iranieni se întrunesc în case, iar puţinele biserici care au fost clădite, în mod clandestin, au fost demotale de autorităţi. Un raport al securităţii de stat întocmit acum 7 ani arăta că numărul caselor unde se strîngeau creştinii la închinare erau pe atunci de ordinul sutelor ori chiar al miilor. Doar într-un singura oraş, Mashahad – cel mai islamic oraş din Iran, capitala islamică a Iranului şi capitala mondială a musulmanilor șiiți – autorităţile au identificat 200 de astfel de case.  

Liderii creştini din Iran cred că în următorii ani numărul creştinilor de acolo va ajunge la cîteva milioane de persoane. Motivul principal pentru care iranienii se convertesc la creştinism este dezamăgirea față de regimul islamist, dar şi foamea lor sufletească. Periodic, presa internaţională scrie despre pastori creştini iranieni care dispar, ori sînt arestaţi şi trimiși în instanţă. Majoritatea celor care se convertesc la creştinism sînt tineri. Creştinismul a devenit foarte popular în rîndul lor şi în zone strategice, cum ar fi locurile de pelerinaj. În august 2017, presa internaţională a anunţat că guvernul iranian a trimis învăţători musulmani în oraşele cu un procent ridicat de tineri convertiţi la creştinism, pentru a-i readuce la Islam. În 2016, 193 de creştini au fost arestaţi în Iran pentru „subversiune la adresa securităţii statului”. Cîteva zeci dintre ei au fost găsiţi vinovaţi, iar sentinţele primite au fost de la 10 ani în sus. Anual, guvernul iranian cheltuie milioane de dolari pentru contracararea influenţei creştine în rîndul populaţiei. Materialele creştine şi literatura creştină depistată în librării ori în spaţiul public sînt confiscate.  

Musulmanii se convertesc la creştinism şi în China. Conform unui articol din 24 ianuarie anul acesta, în China sînt aproape 100 de milioane de creştini şi 20 de milioane de musulmani. Doar cîteva mii de musulmani s-au convertit la creştinism, dar acum cîţiva ani numărul lor era infim. La fel în Nigeria, unde anul trecut au fost botezaţi 400 de musulmani „radicali”. Prin „radicali” se înţelege nu teroriştii lui Boko Haram, ci populaţia fulani, o populaţie pastorală musulmană care e mai rea decît teroriştii islamişti. În 2014 ei au ucis peste 1200 de creştini. Conform indexului global al terorismului (Global Terrorism Index), în 2014 radicalii fulani erau pe locul 4 (patru) în lume în ceea ce privește terorismul împotriva creştinilor (vezi aici).

   

Convertirea musulmanilor în Germania 

Mii de musulmani se convertesc şi în Germania. E o cifră infimă considerînd că din 2015 încoace Germania a primit peste un milion de migranţi musulmani şi că în 2015 avea deja 4 milioane de musulmani. Totuşi, e un început bun care foarte probabil va duce la rezultate şi mai bune. Spre exemplu, o biserică începută în Berlin, în 2008, cu doi refugiaţi musulmani convertiţi la creştinism, în 2016 a ajuns la 1200 de persoane. Majoritatea convertiţilor sînt din Iran şi Afganistan. Orele de cateheză au pînă la 250 de musulmani care doresc să afle despre creştinism. Numărul celor care nu sînt botezaţi, însă, e şi el mare. În 2016 o biserică a respins cererea de convertire a 300 de persoane pentru că pastorul nu a găsit sinceră motivaţia lor pentru a fi botezaţi. Unii musulmani cer să fie botezaţi pentru a facilita primirea azilului. Cei care sînt depistaţi ca fiind nesinceri nu sînt botezaţi ori li se revocă certificatul de botez. Numărul musulmanilor convertiţi e greu de cunoscut cu exactitate, dar numărul persoanelor botezate în bisericile protestante din Germania a crescut de la 17.000 în 2014 la 178.408 în 2015. De Rusaliile anului 2015, un pastor a botezat, într-un parc din Hamburg, 80 de foşti musulmani. În 2009, laHanovra, au fost botezaţi 100 de iranieni. Conform unui studiu, în doar doi ani (2014-2015) peste 3500 de musulmani au fost botezaţi în Germania. Unii dintre ei s-au convertit în Iran ori Siria, în casele în care se întruneau creştinii, dar n-au putut primi botezul decît o dată ajunşi în Europa (vezi aici).

Un articol din The Atlantic (din 25 iulie anul trecut) explica cauzele pentru care un număr mare de musulmani abandonează Islamul ori sînt atraşi de creştinism. O mare parte din centrele pentru refugiaţi, ori de caritate în general, care-i ajută pe migranţi, sînt creştine ori administrate de biserici. Unii migranţi nu merg de loc la moschei, pentru că acolo se vorbeşte arabă, o limbă pe care majoritatea migranţilor nu o cunosc. Alţii nu merg la moscheile turceşti pentru acelaşi motiv: nu cunosc limba, ori, de exemplu, sirienii nu se înţeleg cu turcii. Alţii nu vor să aibă nimic de-a face cu musulmanii împămînteniţi în Germania, pentru că acestor musulmani le pasă prea puţin de migranţi, iar moscheile şi asociaţiile caritabile musulmane din Germania i-au ajutat foarte puţin pe migranţii musulmani în comparaţie cu creştinii. Ironic, un centru creştin care ajută masiv musulmanii este administrat de o creştină iraniană, convertită la creştinism cu zeci de ani în urmă. Ce a făcut-o să se convertească? Dragostea creştinilor. Musulmanii nu au făcut-o să se simtă bine în mijlocul lor, dar la şcoală s-a împrietenit cu creştini care au tratat-o frumos şi cu afecţiune (She only embraced Germany when she met some Christians who treated her kindly. They were nice to me, she said).

   

Creștinsimul progresează şi în alte părţi ale lumii

  

Dacă creştinismul istoric pare să fie în derivă în Orientul Mijlociu (Irak, Siria, Egipt), el face progres în alte ţări ale lumii. Unele date statistice, greu de confirmat cu exactitate, sînt cu totul extraordinare. De exemplu, conform ultimului recensămînt al populaţiei, în Mongolia creştinii alcătuiesc între 2 şi 3 % din populaţie. În 1990, cînd s-a prăbuşit comunismul, în Mongolia nu era nici un creştin. În Nepal populaţia creştină a ajuns la aproape 10% din populaţia ţării, pe cînd în 1980 nu era nici un creştin. Extinderea creştinismului în Nepal a fost de o asemenea magnitudine încît autorităţile au ripostat în ultimii ani prin interzicerea prozelitismului şi a convertirii de la buddhism la alte religii. Iar în Bangladesh 3% din populaţia ţării e creştină, o ţară unde acum 100 de ani nu erau creştini.  

Tehnologia ajută şi ea la măsurarea expansiunii creştinismului în ţările musulmane şi în Lumea a Treia. Aplicaţii americane on-line care pun Biblia la dispoziţia oamenilor din toată lumea înregistrează unde anume în lume se descarcă Biblii şi cîte. În ianuarie a fost emis un raport al unei astfel de aplicaţii, conform căruia în doar ultimii nouă ani au fost descărcate 300 de milioane de Biblii puse la dispoziţia cetăţenilor lumii numai de această aplicaţie! Mai multe Biblii sînt descărcate în Lumea a Treia decît în Europa ori America! Biblia e descărcată şi în Iran şi Irak. În Irak, de exemplu, în 2017 a fost descărcat un număr dublu de Biblii în comparaţie cu 2016. România e şi ea inclusă în statistica anuală. Tehnologia uimeşte și prin aceea că depistează şi cele mai citite texte din Biblie. De exemplu, în 2017 cel mai citit pasaj din Sfînta Scriptură de către românii (dar şi americanii) care au descărcat Biblia folosind aplicaţia americană a fost Epistola Sfîntului Apostol Pavel către Romani 8, 28 (vezi aici).

  

ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA 

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București 

Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082 

www.alianta-familiilor.ro 

office@alianta-familiilor.ro

INTERMEZZO LIRIC: DESENGAÑOS

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME
  

 
I 

Adam e trist în straiul lui de piele 
și trage-n sus cu ochiul, către cer, 
căci cît ar fi pe lume de stingher, 
mai poartă-n el un tînjet după stele. 

În poala lui, cu pletele rebele, 
își doarme Eva leneșul mister 
și șerpii toți spre visul ei se cer 
precum spre larg umflatele vîntrele.
  
El greu de-aievea, ea de vis ușoară, 
par doi străini în lumea ne-ncepută 
și n-au habar ce-nseamnă c-o să moară; 
s-ar vrea din nou un trup cînd se sărută, 
dar de urît sînt blestemați să-și țină 
cu-atît mai mult cu cît bolesc de vină. 


II 

Tu iei pe tălpi edenica splendoare 
a pajiștilor mele-nrourate 
și raiu-ntreg pe umbra ta se bate, 
rîvnind cu ea iubirea s-o măsoare. 
  
Dar ce folos să fii frumoasă oare 
cînd nu te vrei mai pură decît toate 
și orice șarpe-nvîrtoșat te poate 
prăda mereu, din creștet la picioare?
  
Ce-i frumusețea dacă n-are cer 
și dragostea de n-are veșnicie? 
Ce-i strălucirea-n cele care pier 
și ce ești tu de nu-mi ești coastă mie? 
De ce mă simt sub vraja ta stingher 
și cît mai este moartea-n noi de vie? 


III
  
Nicicînd n-a fost uimirea ta mai pură, 
nicicînd n-a fost tristețea mea mai vie: 
de-acum rămînem singuri pe vecie, 
cu-gustu-amar al timpului în gură. 

Cînd din aievea visul nu ne fură, 
cînd din tăceri cuvîntul nu se-mbie, 
nu mai e loc de nici o bucurie 
și nu mai are dragostea măsură.
   
Dar ce îi pasă lumii-ntregi de noi, 
cînd toate par mereu ca mai-nainte 
și alții vin din urmă, cîteșdoi. 
crezînd să-i dea de cap iubirii sfinte? 
Doar Dumnezeu, în mila lui de noi, 
se-ndură poate și ne ține minte... 

Răzvan CODRESCU

RIDENDO CASTIGAT MORES (LXXII)

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME

MUSULMANII EUROPEI ÎN 2050

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

  

  

Cu ani în urmă, un studiu afirma că pînă în 2075 islamismul va deveni religia cea mai numeroasă a planetei, iar creştinismul va fi pe locul doi. Predicţiile acestea sînt deosebit de relevante pentru Europa, unde în prezent 5% din populaţie este musulmană. Aceasta înseamnă 25,8 milioane de persoane. Pe 4 decembrie 2017, Pew Research Center a publicat un studiu intitulat Europe's Muslim population will continue to grow – but how much depends on migration („Populaţia musulmană a Europei va continua să crească – dar depinde de migraţie”). Studiul (vezi aici) analizează trei modele de creştere numerică a musulmanilor în Europa pînă în 2050.  

Primul model, numit "migraţia zero" (zero migration) presupune că pînă în 2050 nu va mai avea loc o migraţie islamică în Europa la scara celei din 2015-2017. Conform acestui model, procentul populaţiei musulmane în Europa anului 2050 va fi de 7,4%, adică de 35,8 milioane de persoane. În paralel cu creşterea numerică a musulmanilor se va produce şi o descreştere numerică a populaţiei ne-musulmane, cam de 10 milioane de persoane. În prezent, nivelul de fertilitate al musulmanilor e de 2,6 de copii de femeie, iar al femeilor europene de doar 1,6 copii. 

A doua variantă a studiului ia în calcul o continuă migraţie musulmană în Europa, dar la un nivel „moderat”, avînd în vedere libera circulaţie a persoanelor pe continent. Conform acestui model, în 2050 procentul musulmanilor în Europa va fie de 11,2% din întreaga populaţie.  

A treia variantă presupune un nivel ridicat de migraţie (high migration level), asemănător cu migraţia anilor 2015-2017. În acest caz, Europa anului 2050 va avea 75 de milioane de musulmani, care vor constitui 14% din întreaga ei populaţie. Conform acestei variante, în 2050 va fi musulmană 30% din populaţia Suediei, 18% din populaţia Franţei, 20% din populaţia Germaniei, 20% din populaţia Austriei, 17% din populaţia Norvegiei (unde la ora actuală este musulmană aproape 6% din populaţie), 4,5% din populaţia Ungariei etc. În România anului 2050 va fi musulmană 0,9% din populaţie, în cazul unei migraţii musulmane masive, 0,8%, în cazul unei migraţii moderate, şi 0,4%, în cazul lipsei oricărei migraţii.  

Natural, aceste cifre sînt speculative, ele fiind influenţate în timp de diferiţi factori care nu pot fi prevăzuţi cu exactitate dinainte (de pildă, cum vor arăta aceste cifre în cazul în care parte din musulmanii Europei se vor seculariza, devenind atei, iar parte se vor converti la creştinism?). În orice caz, indiferent de procente, fenomenul este unul crescător și ireversibil. (AFR)