DANTE, «PARADISUL», CÎNTUL III

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Divina Comedie a lui Dante Alighieri 
în noua versiune românească a lui Răzvan Codrescu

După ce am încheiat traducerea Purgatoriului (2013), căreia îi rămîn dator cu notele și comentariile, am avut din ce în ce mai puțin timp pentru lucrul la Divina Comedie. Traducerea Cîntului I din Paradis am publicat-o aici acum aproape un an, iar mai de curînd și pe cea a Cîntului II. Iată acum și noua versiune românească a Cîntului III (cu o introducere ceva mai lungă, pentru a suplini în parte lipsa notelor și comentariilor).

PARADISUL

Cîntul III

După discuția cu Beatrice din cîntul anterior (care-i lămurise – „probînd și reprobînd”, adică dovedind și adevărul spuselor ei, și neadevărul spuselor lui – adevărata origine a petelor lunare), în cerul Lunii – întîiul și cel mai de jos – lui Dante i se înfățișează duhurile celor ce, din sila altora, și-au încălcat jurămintele (voturile) sacre. Cînd îi apar inițial, poetul – invers decît Narcis, care luase drept real propriul chip reflectat în apă, de care s-a și îndrăgostit ca de un altul – tinde să le creadă ireale (simple oglindiri), dar Beatrice, zîmbind de naivitatea lui, îl lămurește că sînt ființe aievea. Dante intră în vorbă cu Piccarda Donati, contemporana sa, preafrumoasa soră a lui Corso și Forese Donati, intrată în ordinul monahal al Clariselor, întemeiat de Sfînta Clara din Assisi (pomenită nenominal în vv. 97-99: ... donna piú su...), adepta Sfîntului Francisc, dar scoasă din mănăstire de Corso Donati (liderul Negrilor florentini) și măritată din calcul politic cu un anume Rossellino della Tosa. Piccarda îi lămurește lui Dante care sînt treptele beatitudinii cerești, apoi îi relatează propria sa istorie, precum și pe cea a împărătesei Constanța (al cărei duh strălucește alături: E quest’altro splendor che ti si mostra/ da la mia destra parte e che s’accende/ di tutto il lume de la spera nostra... – vv. 109-111), soția lui Henric VI – fiul lui Frederic I Barbarossa – și mama lui Frederic II, din dinastia de Suabia, și ea cîndva scoasă de la mănăstire (de episcopul de Palermo) și măritată cu forța. Cîntul se încheie cu contemplarea Beatricei în mistică strălucire și se împlinește parcă în convergența ipostazelor „eternului feminin” (revelație a străluminii harice și leitmotiv al stării paradisiace).

1 Raza ce-ntîi iubirea-n piept mi-aprinse,

de preafrumosul adevăr, probînd

și reprobînd, cu totul mă convinse;

4 iar eu, spre-a m-arăta-ndreptat în gînd,

îmi ridicai atît cît se cuvine

spre dînsa capul, să-i vorbesc cătînd;

7 dar o vedenie îmi răpi spre sine

privirea în așa măsură-ncît

uitai de vorba ce-o cloceam în mine.

10 Cum văzu-n luciul sticlei pogorît

sau în oglinda apelor domoale,

al căror fund se vede cît de cît,

13 surprinde vag conturul feței sale,

atît de slab că nu-i mai deslușit

un mărgărint pe-albeața frunții goale,

16 văzui un pîlc stînd gata de vorbit:

și iată-mă în inversa eroare

a celui de fîntînă-ndrăgostit!

19 De-ndată ce le-am perceput atare,

crezîndu-le doar chipuri oglindite,

cătai în urmă ale cui sînt oare;

22 nimic văzînd, privirile uimite

mi le-ntorsei spre-a doamnei strălumină,

ce-mi surîdea sub genele-i sfințite.

25 „Nu-i de mirare a zîmbi să-mi vină”,

grăi, „de gîndul tău copilăresc,

ce de-adevăr nu știe să se țină,

28 ci proaste-apucături îl urmăresc:

ce vezi sînt chiar ființe-adevărate,

ce votul ne-mplinit și-l ispășesc.

31 Ascultă-le și crede-le pe toate,

căci sfîntul adevăr, ce le e stea,

din calea-i nu le lasă a se-abate”.

34 Atunci spre-o umbră ce mai mult rîvnea

să stăm de vorbă mă-ntorsei, zicînd,

cu zorul celui ce cu-ardoare vrea:

37 „O, duh ales, care petreci arzînd

în dulcea vieții veșnice splendoare,

ce, negustată, n-o-nțelegi nicicînd,

40  fii bun și spune-mi cine ești tu oare

și care-i soarta ce vă fuse dată!”.

La care el, cu fața zîmbitoare:

43 „A noastră milă poarta ferecată

n-o ține dreptei voi de-a ști, cum cel

ce-asemeni lui își vrea și curtea toată.

46 Soră fecioară-n lume-am fost defel,

iar dacă-aminte ai să iei mai bine

la chipul meu, chiar mai frumos de-i el,

49 vei recunoaște-o pe Piccarda-n mine,

ce-aici cu ceilalți fericiți la rînd

ferice sînt în sfera slavei line.

52 Simțirile ni se desfată-arzînd

în Duhul Sfînt și mare bucurie

împărtășim poruncile-i urmînd.

55 Iar de mai jos sortit a fost să fie

al nostru loc, e pentru c-am călcat

în parte ce-am jurat în lumea vie”.

58 La care eu: „Pe chipul minunat

vă strălucește-un nu știu ce divin,

ce vi-l vădește tainic preschimbat:

61 de-aceea-n minte-am bîjbîit puțin;

dar mă ajută cîte-acum îmi zici

să mi te-nchipui lesne și deplin.

64 Mai spune-mi: voi, cei fericiți aici,

rîvniți un loc mai sus de-atît, în care

să fiți cu duhul încă mai ferici?”.

67 Zîmbind cu-ntreaga ceată, la-ntrebare

răspunse-apoi cu-atîta bucurie,

parcă-ar fi ars de-a dragostei dogoare:

70 „E voii noastre, frate, dat să fie

cu-a dragostei putere săturată:

rîvnim ce-avem, iar alta nu ne-mbie.

73 De-am vrea mai sus decît ni-i starea dată,

a noastră voie-atunci s-ar despărți

de-a celui ce ne-a rînduit odată;

76 așa ceva nu vei vedea pe-aci,

căci dragostea-i necesse-acestor sfere,

la firea ei de stai a cumpăni.

79 Prin sine-acest ferice esse cere

divinei voi deplin să se supună,

ca toate să se-adune într-o vrere:

82 drept care cum a vrut ca să ne pună,

din sferă-n sferă, ca și lui ne place,

încredințați că-i rînduiala bună.

85 În voia lui aflăm a noastră pace: 

ea-i marea către care tot răzbate –

ce el creează și ce firea face”.

88 Vădit îmi fu atunci c-orice olate

acolo-n cer sînt paradis, etsi [chiar dacă – conj. lat.]

nu plouă haru-n mod egal în toate.

91 Dar cum se-ntîmplă de-o mîncare-a fi

sătul, pe cînd de-o alta pofta-ți vine,

și vrînd-o pe-una, de-alta zici mersi,

94 la fel a fost, prin gest și grai, cu mine, 

vrînd de la ea să știu de pînza-n care

suveica n-a-mplinit ce se cuvine.

97 „Un trai desăvîrșit și-un merit mare”,

grăi, „pe-o doamnă-n cer, mai sus, o țin,

ce-a rînduit a vălului purtare,

100 ca-n somn și-n veghe mirelui divin,

voios de votul dragostei curate,

pînă la moarte să-i slujești deplin.

103 Spre a-i urma, din fragedă etate

lăsai lumescul, rasa îmbrăcînd

și calea ei jurînd s-o țin în toate.

106 Ci-n urmă oameni josnici mai curînd

m-au fost răpit din dulcea mănăstire:

mă știe Domnul ce-am trăit pe rînd.

109 Și-acest alt duh, a cărui strălucire

o vezi de-a dreapta mea și poartă-n sine

cît foc ceresc îmbracă-a noastră fire,

112 avu aceeași soartă ca și mine;

soră fiind, i-au smuls năframa care

o consfințea statornicului bine.

115 Dar chiar întoarsă la lumeasca stare,

în contra voii și-a trăirii ei,

lăuntric văl purtă fără-ncetare.

118 Constanța este, marea-ntre femei, 

ce dintr-al dóilea iureș suabin

născu pe-al tréilea și-ultimul temei”.

121 Așa-mi grăi, și-Ave Maria lin

prinse-a cînta, și-n cînt se mistui,

ca lucrul greu în valul cristalin.

124 Privirea-mi, ce-ndelung o urmări,   

pe cît putu, se-ntoarse-apoi cu dor

spre ținta ne-ntrecutei bucurii,

127 la Beatrice căutînd de zor;

dar chipu-i scăpăra atît de tare

c-abia putui cu ochii să-l măsor;

130 și-am amînat să-i pun o întrebare.

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Dante, Infernul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cînturile I-III (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante Alighieri între viaţă şi operă

* Dante – repere bibliografice

* Prolog la noua traducere a Infernului

* Ecouri la noua traducere a Infernului  

* Sonete din lirica universală

* "Ce mai face traducerea Divinei Comedii?" (Purgatoriul, Cîntul XIX)

* Claudio Mutti: Dante şi India

* Claudio Mutti: Despre "veltro"-ul dantesc

* Dante: Papè Satàn, papè Satàn, aleppe! (Inf., VII, 1)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXII (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIII (versiunea Răzvan Codrescu)

* Intermezzo liric: Dante (Vita Nuova, XXVI)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIV (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, XXV (versiunea Răzvan Codrescu)

* Patimile după Dante

* Dantele lui Marian Papahagi

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVI (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVII (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXVIII (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXIX (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXX  (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXI (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXII (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Purgatoriul, Cîntul XXXIII (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Paradisul, Cîntul I (versiunea Răzvan Codrescu)

* Dante, Paradisul,Cîntul II (versiunea Răzvan Codrescu)

UN SFÎNT GEORGIAN

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

Sfîntul Mucenic Şalva de Ahalțihe 

  

Parte a „vîrstei de aur” georgiene, comandant în armata Sfintei Regine Tamar. Originea – nobilă. Vitejia – unanim recunoscută. Unul dintre simbolurile Georgiei, care, asemenea multor altora, aminteşte de fragilitatea demarcaţiei dintre eroism şi sfinţenie...

Un nobil de ţară

 

La temelia renumelui său se află mai ales bătăliile. Contra încercărilor lui Iuri, fiul lui  Andrei Bogoliubski, de a stăpîni Imeretia. Împotriva azerilor, la Şamkori, în iunie 1195. La Basiani, unde 90.000 de georgieni înfrîng armata de 250.000 de turci selgiucizi, opt ani mai tîrziu. Alături de Davit Soslan, soţul Sfintei Tamar. Închinînd icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Kahuli trofeele de război. Retrăgîndu-se, alături de fratele său, Ioane, pe moşia familiei. Revenind la chemarea suveranei. Primind, cu linişte, cîrmuirea provinciei Ahalţihe și comanda armatei. Străduindu-se să fie un administrator dintre cei al căror cuvînt și a căror faptă nu se dedau risipirii. Și un general pentru care oamenii de sub comanda sa sînt mult mai importanţi decît evocarea izbînzilor. 

Ceea ce ar putea uşor părea modestie este oglindire a măsurii. Care, la rîndul ei, reflectă credinţa unui nobil de ţară, conştient de datoria faţă de străbuni, îndeplinind fiecare dintre sarcini cu liniştea datorată desluşirii, în fiecare ceas şi în fiecare încercare, a ajutorului Proniei.  

Mutarea la Domnul a Sfintei Tamar, în mai 1213, marchează sfîrşitul stabilităţii regatului. Conducători nevîrstnici şi lipsiţi de sfătuitori potriviţi, dezvoltarea intrigilor de la Curte, ambiţii, trufii, toate acestea îl determină pe Sfîntul Şalva să prefere a nu părăsi Ahalţihe. Preocuparea principală – consolidarea apărării provinciei pe fondul proiectelor persane de cucerire a Caucazului. Este, în oarecare măsură, compensare a faptului că exercitarea conducerii armatei este doar simbolică atîta cît timp slăbiciunea reginei Rusudan, fiica Sfintei Tamar, permite  neaveniţilor amestecul în probleme militare. 

Distrugerile din Armenia, pătrunderea în fieful neamului Margeli, înaintarea spre capitală a  trupelor conduse de şahul Jalal al-Din, toate impun mobilizarea armatei, în fruntea căreia, în numele pierderilor materiale suferite, este numit Ioane Margeli, unul dintre cei care, lipsiţi de experienţa războiului, dispuneau de iscusinţa cîştigării încrederii reginei. Dorind ca atît înfrîngerea, cît şi victoria să îi aducă cîştig, hotărăşte numirea drept comandant al avangardei a Sfîntului Şalva.

Lupta...

1227. În apropierea satului Garnisi. 200.000 de ostaşi persani. Georgienii – 6000. Strategia lui Margeli este minată de improvizaţie şi de prea marele orgoliu. Sfaturile sînt respinse. Sugestiile considerate tentative de insubordonare. Conştient de situaţia ingrată, Şalva nu dispune decît de  credinţă, de curaj, de amintirea trecutelor lupte şi de sprijinul fratelui său. Pătrunde în luptă. Înfrînge cele dintîi forţe persane, ce curînd primesc însă întăriri. Soli sînt trimişi la Margeli. Sînt auziţi, nu şi ascultaţi. Forţele lui Şalva sînt împresurate. Comandantul armatei preferă să asiste la înfrîngerea unui rival decît să  fie preocupat de cucerirea  ţării de către perşi. Ioane este ucis. Şalva este luat prizonier. Margeli, urmînd supravieţuitorii, se retrage. Asemenea Sfîntului Mucenic Rajden, lui Şalva i se propune să slujească în armata persană. În schimb, urmează să adopte religia musulmană. Ambele propuneri sînt respinse, căci „cum aş putea uita de grija Celui ce nu m-a părăsit vreodată? Dacă mi-aş fi dorit ranguri, avere şi onoruri, uşor le dobîndeam din partea celor de un neam şi de o credinţă cu mine. Am socotit mereu că lumea aceasta nu are a oferi decît făgăduinţe, colb şi umbre. Aşa încît, nu am cum să renunţ la ceea ce întreaga-mi viaţă am ocrotit, căci mi-a fost reazem – credinţa. Fără ea, eu însumi nu  pot avea vreun rost”.

 

... şi mucenicia

I se oferă răgaz să reflecteze. Apoi este întins năvodul ameninţărilor, împletite cu noi promisiuni. Ultimul argument – chinurile. Este bătut şi lovit cu picioarele, tîrît t aruncat în celulă. La 17 iunie 1227 părăseşte această lume (cf. Patericul georgian, Editura Egumeniţa, pp. 177-178).  

În acest timp, prin trădare, Tbilisi este cucerit de perşi. Şi distrus. Căderea sa este izvor de mucenicie. Militari. Negustori. Meşteşugari. Preoţi. Monahi. Înfruntînd o armată invincibilă, dornică a compensa neputinţa înaintea ofensivei mongole. Ei îşi apără casele şi bisericile, atelierele şi mănăstirile. Nu ar putea face altfel. Cei rămaşi în viaţă primesc promisiunea cruţării în schimbul abjurării credinţei. Refuzul lor îl surprinde pe Jalal al-Din, care, după năruirea zidurilor capitalei, se află înaintea unei provocări care îl înspăimîntă. De aceea porunceşte omorîrea celor ce  au cutezat să nu profite de bunăvoinţa lui. Noi mucenici. Corpurile – aruncate în rîul Kir. Celor 4000  răpuşi la Garnisi li se adaugă prizonierii. Potrivit cronicii, 10.000.

Un sfînt drept pildă

 

Sfîntul Mucenic Şalva din Ahalţihe. Comandant şi dregător georgian. Sfînt ortodox. Reamintind, iar şi iar, istoria unui pămînt, forţa unei credinţe, rădăcina, seva şi rodul jertfei. De asemenea, conturînd neputinţa lui Ioane Margeli, în care, nu rareori, ne putem regăsi. Pentru că este uşor să acceptăm că fiecare dintre noi are a se afla adesea lîngă satul Garnisi. Iar ispita de a urmări de departe lupta este aceeaşi. Aceeaşi rămîne şi singurătatea. Ce nu are a fi decît chip înfrîngerii.

Vincenţiu  DASCĂLU

 

ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (CLXX)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

2010 

SPOVEDANIA: TAINA COMUNICĂRII 

ȘI COMUNIUNII CU DUMNEZEU

Sîntem moderni în comportamentul nostru personal? ,,Gîndim liber” influenţaţi de tendinţele momentului sau încercăm să ne raportăm la anumite norme tradiţionale, dar mereu actuale? Pentru a comunica cu Dumnezeu şi pentru a-L simţi aproape trebuie să dorim să vorbim cu El. Prin Taina Spovedaniei avem certitudinea că Dumnezeu ne vorbeşte, prin sfaturile părintelui duhovnic, povăţuindu-ne şi ajutîndu-ne în momentele-cheie ale vieţii. Avem o problemă importantă de rezolvat, un moment de cumpănă, o clipă de nedumerire? Dumnezeu ne va da răspunsul aşteptat, dacă apelăm cu încredere la preotul duhovnic.  

De cele mai multe ori, omul modern îşi ghidează viaţa în funcţie de diverse interese, urmărite în decursul timpului, care se scurge tot mai repede. Agitaţia este cea care caracterizează starea de permanentă nemulţumire şi continuă căutare a unor lucruri trecătoare. Într-o societate de consum, oamenii sînt îndemnaţi să creadă doar în ceea ce este palpabil, sesizabil şi consumabil. Trupul este centrul atenţiei omului modern, sufletul fiind neglijat cu multă uşurinţă. Viaţa omului modern este limitată la realizarea şi bunăstarea materială. De cele mai multe ori, acest ,,bine” material ascunde un ,,rău” spiritual. Într-o viaţă în care preocuparea pentru cele duhovniceşti este neglijată, păcatul este ,,la modă”. Libertatea rău înţeleasă duce la mutilarea sufletească, la pierderea discernămîntului duhovnicesc de a alege binele şi de a evita răul, la lipsa timpului pentru examinarea conştiinţei. Persistenţa în greşeli şi în păcate îl face pe omul modern să meargă din rău în mai rău, să uite de semenii care sînt în lipsuri şi în suferinţe. 

Această anormalitate a stării imorale orbeşte ochii duhovniceşti ai oamenilor şi-i dezinformează cu privire la realitate, transcendentul putînd părea demodat şi inutil. A te ruga lui Dumnezeu, a-ţi aminti că Dumnezeu există, poate părea desuet, atunci cînd la modă este reîncarnarea, astrologia şi tarotul, dar şi experienţele ezoterice. Cînd răul capătă anumite materializări, cînd acel ,,bine” material este ameninţat de crize economice (dar mai ales de crize spirituale), atunci pot apărea anumite impulsuri, anumite dorinţe pentru rezolvarea problemelor financiare şi spirituale deopotrivă. Soluţia problemelor? O soluţie veche, dar prezentă, mereu actuală şi morală: Dumnezeu. Omul modern consideră că Dumnezeu este dator să-l ajute, chiar dacă el nu-L ascultă. De multe ori, mijloacele de comunicare şi de comuniune cu Dumnezeu sînt evitate, deoarece solicită o anumită normalitate statornică. Soluţia problemelor este de multe ori desconsiderată, fiind mai ,,la îndemînă” metodele cu influenţe neopăgîne, occidentalizate, care nu solicită atît de mult şi care dau senzaţia unei rezolvări rapide şi sigure. Dar atunci cînd boala, suferinţa sau chiar moartea apar în viaţa omului modern, acesta conştientizează, fie şi doar pentru scurtă vreme, că Dumnezeu este soluţia reală şi autentică la crizele existenţiale. 

Omul modern vrea să creadă şi să se comporte religios, dar nu mai ştie cum, şi de aceea, deşi se consideră credincios, totuşi este indiferent cu privire la viaţa duhovnicească. Dacă are ceva pe conştiinţă, dacă acel lucru îl mustră o vreme şi nu-i dă pace, crede că îi este mai uşor să se complacă, neacţionînd în nici un fel, după principiul: ,,Timpul le vindecă pe toate”. Rar se apelează la consilierea unui psiholog, dar încă şi mai rar se cere ajutorul preotului. 

Din păcate, există anumite stereotipuri cu privire la apelarea la preot în situaţii de mustrări de conştiinţă. Omul modern crede că este o umilire să-ţi mărturiseşti păcatele preotului duhovnic. Însă ruşinea poate avea două feţe: una folositoare şi una pierzătoare. Dacă te ruşinezi cînd ai săvîrşit o fărădelege şi, prin Taina Pocăinţei, te mărturiseşti duhovnicului cu căinţă adevărată, atunci ruşinea poate fi o pavăză pe calea mîntuirii. Dar dacă nu te ruşinezi atunci cînd păcătuieşti şi te ruşinezi să te spovedeşti, ruşinea devine o piedică în demersul îndreptării. 

Un proverb spune: ,,A greşi e omeneşte, dar a persista în greşeală este diavoleşte”, de aceea putem observa că a recunoaşte păcatele şi a le mărturisi preotului duhovnic nu este o umilire, ci o demnitate: aceea de a reveni, prin smerenie, la calitatea de fiu al lui Dumnezeu. A crede că te umileşti recunoscîndu-ţi limitele şi greşelile şi mărturisindu-le duhovnicului, aceasta denotă mîndrie, orgoliu şi autosuficienţă. Cei care se consideră umiliţi în timpul Tainei Spovedaniei, aceia trebuie să ia aminte la cuvintele Mîntuitorului: ,,Cel ce se înalţă se va smeri şi cel care se smereşte se va înălţa” (Luca 18, 14). În acest sens, o rugăciune spune: ,,Ajută-mă, Doamne, să nu înalţ ce Tu dărîmi şi să nu dărîm ce Tu înalţi”. Discernămîntul trebuie să ghideze viaţa omului modern şi să-l ajute să înţeleagă importanţa adevăratei umilinţe, căinţe, în Taina Mărturisirii. 

Unii oameni afirmă că n-au nevoie de intermediari în relaţia cu Dumnezeu, ei spovedindu-se singuri, în timpul rugăciunii. Aceştia recunosc că au anumite păcate, dar, din ruşine, refuză să se spovedească la duhovnic, crezînd că e acelaşi lucru şi dacă îşi recunosc greşelile în sinea lor, le pare rău că le-au săvîrşit şi încearcă să nu le mai repete. Deşi încep procesul de pocăinţă, totuşi nu au finalitate, nu ajung să obţină dezlegarea de păcate. Dacă s-ar fi putut ca oamenii să fie iertaţi de păcate şi fără a se spovedi la duhovnic, atunci Mîntuitorul Hristos nu i-ar fi investit pe Sfinţii Apostoli – şi implicit pe preoţi – cu puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor (Ioan 20, 21-23). 

La polul opus se situează cei care susţin că ei nu au păcate, că sînt sfinţi, că sînt ,,aleşi”. Dacă încerci să-i convingi că nu e om fără de păcat, că şi în cazul în care omul ar trăi o singură zi, nu s-ar putea să nu greşească măcar cu gîndul, atunci afirmă că ei sînt excepţii. Acestor oameni li se potriveşte cuvîntul Sfîntului Apostol Ioan: ,,Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi”. Totuşi ei trebuie încurajaţi, ştiind că: ,,Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea”, pe cînd ,,dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi cuvîntul Lui nu este întru noi” (I Ioan 1, 8-10). 

Culmea ironiei, dacă unii afirmă că n-au păcate, alţii afirmă că preoţii sînt păcătoşi şi nu pot ierta păcatele, sau că ei sînt prea păcătoşi şi de aceea Dumnezeu nu mai poate să-i ierte. Sfinţii Părinţi afirmau că Dumnezeu a hotărît iertarea păcătoşilor, prin păcătoşi. Preoţii îşi recunosc neputinţele omeneşti, dar prin smerenie şi prin pocăinţă se află într-o permanentă stare de purificare, de îndumnezeire. Împărtăşindu-se la fiecare Sfîntă Liturghie cu Trupul şi Sîngele Mîntuitorului, ,,spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”, preoţii trăiesc o continuă stare de comuniune cu Dumnezeu, prin pocăinţă (hainele negre ale preoţilor simbolizînd tocmai permanenta stare de pocăinţă). 

Cu privire la faptul că unii oameni se consideră prea păcătoşi pentru a mai putea fi iertaţi de Dumnezeu, trebuie amintite cuvintele Mîntuitorului, conform cărora, ,,n-a venit să mîntuiască pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi” (Marcu 2, 17), Dumnezeu nevoind ,,moartea păcătosului, ci îndreptarea lui” (Iezechiel 18, 32).  

Toate aceste scuze pentru a evita sau a întîrzia spovedania sînt eschivări ale omului modern, care consideră că nimeni nu poate fi exemplar, dacă nici el nu este...

Taina Spovedaniei presupune asumare a responsabilităţii pocăinţei şi îndreptării, dar şi participare, atît din partea duhovnicului, cît şi a credincioşilor, care conlucrează în intimitatea paterno-filială, cu înţelepciune şi discernămînt, la mîntuirea reciprocă.  

Se impune permanentizarea pocăinţei – o pocăinţă ce trebuie să fie ancorată în viaţa liturgică. Practicarea Spovedaniei trebuie să devină o constantă în viaţa noastră, căinţa fiind o retrospectivă duhovnicească a vieţii. Mărturisirea e o treaptă în scara desăvîrşirii, prin Spovedanie redobîndindu-se comunicarea şi comuniunea cu Dumnezeu. 

Soluţia la neajunsurile şi problemele materiale sau spirituale cu care se confruntă oamenii în societatea contemporană este comunicarea cu Dumnezeu prin Taina Spovedaniei (credinciosul împăcîndu-se astfel cu Părintele ceresc, cu semenii şi cu sine însuşi) şi Taina Sfintei Euharistii, prin care intrăm în comuniune cu Dumnezeu, ,,spre iertarea păcatelor şi spre viaţa cea de veci”.

Alexandru MĂLUREANU

 

* Alexandru Mălureanu, „Spovedania: Taina comunicării și comuniunii cu Dumnezeu”, în Puncte cardinale, anul XX, nr. 11-12/239-240, noiembrie-decembrie 2010, p. 18 (rubrica „Tainele credinței”).

AICI SE ÎNCHEIE ANTOLOGIA PUNCTELOR CARDINALE.

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – "Cine se teme de naţionalism?" (1991)
* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)
* Antologia Punctelor cardinale (III) – "Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?" (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (IV) – "Fiziologia trepăduşului" (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (V) – "«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire" (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (VI) – "Necesara despărţire a apelor" (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (VII) – "Distincţii necesare" (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – "Spiritul viu al dreptei" (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (IX) – "Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară" (1994)
* Antologia Punctelor cardinale (X) – "Necesitatea unei viziuni de dreapta..." (1994)
* Antologia Punctelor cardinale (XI) – "Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»" (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XII) – "Confruntarea dintre Memorie şi Uitare" (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – "Martin Luther şi evreii..." (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – "Dreptatea d-lui Pleşu" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XV) – "Pe marginea unei decepţii" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – "Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – "Viaţa – proprietate de stat" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – "Sensul unităţii creştine" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – "Căderea Cuvîntului în cazuri" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XX) – "O reacţie a d-lui Patapievici" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – "San Juan de la Cruz: Romances" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – "Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – "Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – "Iarba verde de acasă…" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – "Doar o vorbă să-ţi mai spun…" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – "«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – "Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – "Între zoón politikón şi homo religiosus" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – "Apocalipsa şi ştiinţa" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – "Stafia comunismului la Paris"   (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – "«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – "Falimentul speranţei" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – "Masoneria şi organizaţiile internaţionale" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – "Ispita «iubirii»" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – "Apostrof-area ca asasinat moral" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – "Fabulă cu trandafir" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – "Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – "Aspecte ale dialogului religie-cultură…" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – "Puncte cardinale 100": "La aniversară", "Măcel de Buna Vestire", "Marginalii" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – "Cronica unei gafe editoriale" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XL) – "Epica Holocaustului…" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – "Lecţia americană" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – "Demonizarea Americii" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – "«Dictatura bunului simţ»…" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – "În sfîrşit, Acasă…" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – "Anul Eminescu", "Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – "Cine eşti dumneata, domnule Neştian?" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – "Demitizarea" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – "Maxime Egger: Cum am devenit ortodox" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – "Marea iertare" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (L) – "Maica Mihaela" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LI) – "Un luceafăr pe columna cezarilor" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – "Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – "Supără realitatea sau formularea ei?" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LV) – "Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – "Odihna de Eminescu" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – "Mesianismul Dreptei" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – "Misiunea românilor în istorie" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – "Obligaţiile unei conştiinţe morale" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LX) – "Naţionalismul şi România de azi", "Menirea generaţiei noastre" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – "Lichidarea unei legende" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – "Pentru o Europă unită a naţiunilor" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – "Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – "Despre a fi altfel" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – "Pentru un naţionalism european" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – "Caracterul naţional al Ortodoxiei" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – "Un evreu renegat avertizează America" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – "In memoriam: Horia Bernea", "Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – "Europa lui Hristos" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – "Ziua judecăţii" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – "Interviu cu istoricul Neagu Djuvara" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – "Elitele şi partidele politice" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – "Revolta «omului recent»" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – "Naţionalism şi democraţie" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – "Perversiunea naţional-comunistă" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVI) – "Isteria antifascistă" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVII) – "Moştenirile lui Horia Bernea" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVIII) – "Veşti triste din Spania" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIX) – "Mai bine prea tîrziu decît niciodată!" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXX) – "Centenarul Petre Ţuţea (1902-2002)" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXI) – "Rost – «manifestul românesc» al unei noi generaţii" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXII) – "Istoria în actualitate: Penele Arhanghelului" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIII) – "Cultul monştrilor" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIV) – "Nu-i pace sub măslini..." (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXV) – "Aceşti evrei visători şi utopiile lor păguboase" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVI) – "De la vulgaritate la perversiune" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVII) – "Dimensiunea cosmică a dorului" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVIII) – "Călătorie în «buricul pămîntului»" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIX) – "Taina fratelui" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XC) – "Conceptul de medicină creştină" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCI) – "Cazul Paulescu văzut cu ochii altora" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCII) – "Political correctness?" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCIII) – "Tîlcuirea patristică a Psalmului 50" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCIV) – "Un clown pentru Nobel?" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCV) – "Chilia isihastului în lume" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCVI) – "Paul Goma «antisemit»?" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCVII) – "Catedrala Mîntuirii Neamului..." (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCVIII) – "Mircea Dinescu între ignoranţă şi abjecţie" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCIX) – "August roşu: circ fără pîine" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (C) – "«Insurecţia» de la 23 august văzută prin ochii unui soldat german" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (CI) – "Erosul care mişcă lumile" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (CII) – "Sfinţita rugăciune" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (CIII) – "Păcatul lui Onan" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CIV) – "Dante, Infernul, Cîntul XXXIV" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CV) – "Acatistul Sfinţilor Români din închisori" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CVI) – "Giulgiul din Torino: o provocare perpetuă" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CVII) – "Tentative de purificare" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CVIII) – "La despărţirea de Papa Ioan Paul II..." (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CIX) – "Cine a fost Teodor M. Popescu?" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CX) – "Cuvînt prevenitor despre idolatrie şi magie" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXI) – "Cultul eroilor la români" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXII) – "Miza unui linşaj mediatic" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXIII) – "Biblia lui Robespierre" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXIV) – "Imoralitatea apartenenţei la francmasonerie" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXV) – "Împotriva falsului ecumenism" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXVI) – "De la Facere la Apocalipsă" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXVII) – "O uşă interzisă" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXVIII) – "Pe marginea unei blasfemii" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXIX) – "Un portret al Căpitanului la copilărie" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXX) – "«Am vrut să-l împuşc pe Ceauşescu»" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXI) – "Ciobanul şi «futelniţa»" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXII) – "Luciferismul de larg consum" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXIII) – "Adevărata dramă de la Petru-Vodă" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXIV) – "În jurul unei neînţelegeri" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXV) – "Ofensiva homosexualilor" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXVI) – "Ultima biruinţă a lui Ştefan cel Mare" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXVII) – "«Sfîntul» Mişa din Clejani" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXVIII) – "Memento Gulag în Vendeea" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXIX) – "La plecarea dintre noi a Părintelui Calciu" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXX) – "Tinereţe fără bătrîneţe" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXI) – "O nouă carte la Editura Puncte Cardinale..." (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXII) – "Despre poziţia Bisericii faţă de stăpînire" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIII) – Două traduceri din Annick de Souzenelle (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIV) – "Suferinţa ca binecuvîntare" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXV) – "Cele trei atacuri ale diavolului asupra lui Hristos" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVI) – "Luciferismul în ţara lui Caragiale" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVII) – "Sperietoarea şi modelul" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVIII) – "José Antonio Primo de Rivera..." (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIX) – "(De) ce uită Occidentul?" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXL) – " Principale diferenţe între Catolicism şi Ortodoxie"; "O istorisire de demult..." (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLI) – "Poezia carcerală (1): Valeriu Gafencu" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLII) – "Adevăr, Biserică, ecumenism" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLIII) – "De la un tînăr cititor al Punctelor cardinale" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLIV) – "Poezia carcerală (2): Radu Gyr" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLV) – "Paul Goma – lupul singuratic" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLVI) – "Biserica şi Securitatea" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLVII) – "Poezia carcerală (3): Nichifor Crainic" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLVIII) – "De la ecumenism la apostazie" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLIX) – "Taina decadenței" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CL) – "Dezbatere A.Z.E.C.: Cazul Nicolae Corneanu" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CLI) – "Cele două Românii (XV)" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CLII) – "De ce Bram Stoker aici?!" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CLIII) – "Despre dreptul de proprietate într-o perspectivă ortodoxă" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CLIV) – "Interviu cu regizorul Nicolae Mărgineanu..." (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CLV) – "Dezbatere A.Z.E.C.: Pașapoartele biometrice..." (2009)
* Antologia Punctelor cardinale (CLVI) – "Sufletul românesc între Răsărit și Apus: V. O viziune românească a existenței" (2009)
* Antologia Punctelor cardinale (CLVII) – "Gabriel Constantinescu: 3 răspunsuri pe lună [august]" (2009)
* Antologia Punctelor cardinale (CLVIII) – "De vorbă cu Claudiu Târziu" (2009)
* Antologia Punctelor cardinale (CLIX) – "O potaie gureșă" (2009)
* Antologia Punctelor cardinale (CLX) – "Chestiunea țigănească..." (2010)
* Antologia Punctelor cardinale (CLXI) – "Interviu cu d-l Ilie Berghezan..." (2010)
* Antologia Punctelor cardinale (CLXII) – "Gabriel Constantinescu (1921-2010)" (2010)
* Antologia Punctelor cardinale (CLXIII) – "Nicu Naum: Prezent!" (2010)
* Antologia Punctelor cardinale (CLXIV) – "Memoriile istoricului Vasile Netea" (2010)
* Antologia Punctelor cardinale (CLXV) – "Interviu cu d-l Zaharie Urdea..." (2010)
* Antologia Punctelor cardinale (CLXVI) – "Atitudinea Mîntuitorului față de Legea Vechiului Testament" (2010)
* Antologia Punctelor cardinale (CLXVII) – "Schimbarea la față a lui Emil Cioran..." (2010)
* Antologia Punctelor cardinale (CLXVIII) – "Plecăciune, Părinte [Ioan Vladovici]!" (2010)
* Antologia Punctelor cardinale (CLXIX) – "Pamfil Șeicaru așa cum a fost (32)..." (2010)