PE URMELE SFINŢILOR APOSTOLI

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

SFINŢII APOSTOLI – STÎLPII CREDINŢEI

Sfinţii Apostolii (gr. apostolos, „trimis”, de la apostellein, „a trimite”), iniţial în număr de 12, sînt primii şi cei mai de seamă ucenici, aleşi şi îndrumaţi de Domnul Însuşi să propovăduiască Evanghelia. Ei erau oameni simpli din Galileea, ce s-au întărit treptat în credinţă şi înţelegere, devenind gata să-L mărturisească pe Hristos pînă la jertfă. După spînzurarea lui Iuda, numărul de 12 s-a împlinit prin Matia, asupra căruia au căzut sorţii. Numele apostolilor sînt menţionate în Evangheliile sinoptice (Matei 10, 2-4; Marcu 3, 16-19; Luca 6, 14-16) şi în Fapte Apostolilor (1, 13). Ulterior, cetei iniţiale a apostolilor li s-a adăugat Pavel, cel chemat de Hristos pe drumul Damascului (Fapte, cap. 9).

La Cincizecime (în a cincizecea zi de la Înviere), după cum Domnul le făgăduise, peste ei S-a pogorît Sfîntul Duh, în chipul limbilor de foc, iar aceasta este socotită naşterea Bisericii creştine (ai cărei episcopi sînt urmaşii apostolilor, prin succesiune harică). După cum Hristos este ,,piatra cea din capul unghiului” (Efeseni 2, 20), apostolii sînt „pietrele de temelie” ale Noului Ierusalim: „Zidul cetăţii avea douăsprezece pietre de temelie şi în ele douăsprezece nume, ale celor doisprezece apostoli ai Mielului” (Apocalipsa 21, 14).

Biserica a rînduit peste an zile de prăznuire anume pentru toţi apostolii, dintre care cea mai populară este ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie), dar şi o zi de prăznuire a întregului Sobor apostolic (30 iunie). În întîmpinarea acestor două mari praznice succesive, am găsit că ar fi de folos să facem prezentarea pe scurt a fiecărui apostol, în ordinea chemării lor. (Pr. J. N.)

Sfîntul Apostol Andrei a fost cel dintîi chemat de Domnul la apostolie. Ca şi fratele său Petru, fusese mai înainte ucenic al Botezătorului. După Eusebiu din Cezareea şi Origen, le-ar fi predicat Evanghelia sciţilor. Tradiţia românească îl consideră apostolul daco-geţilor, păstrîndu-se urme ale trecerii sale prin Dobrogea (Scythia Minor). După unii, ar fi murit prin anii 64-67, în timpul persecuţiei lui Nero, iar după alţii mult mai tîrziu, pe la sfîrşitul veacului „apostolic”. Conform Sinaxarului, a pătimit moarte martirică în Patras, fiind răstignit pe o cruce în formă de X. Sfintele moaşte i se odihnesc în catedrala din Amalfi (Italia), iar capul a fost dăruit de Vatican Bisericii Ortodoxe a Greciei, păstrîndu-se în biserica închinată lui la Patras. Fiind cinstit ca „Apostol al neamului nostru”, Sfîntul Sinod al B. O. R. a hotărît, în 1994, ca ziua prăznuirii sale (30 noiembrie) să fie însemnată în calendar cu cruce roşie, „ca o adevărată sărbătoare a creştinismului românesc”.

Sfîntul Apostol Petru era cel mai vîrstnic dintre apostoli. Fiu al lui Iona şi frate cu Andrei, El purta numele de Simon şi era ucenic al lui Ioan Botezătorul. Mîntuitorul îi schimbă numele în Kepha (piatră), echivalentul aramaic al grecescului Petru. Pescar din Betsaida, a fost căsătorit în Capernaum, iar apocrifele îi atribuie o fiică de sînge. Alături de fraţii Iacov şi Ioan, a fost martor privilegiat al unor evenimente aparte din viaţa Mîntuitorului (Schimbarea la Faţă, învierea fiicei lui Iair, rugăciunea din grădina Ghetsimani). Întreita lui lepădare din noaptea Patimilor s-a şters prin întreita mărturie de după Înviere (Ioan 21, 15-17) şi prin moartea s-a martirică (răstignit la Roma cu capul în jos, cum el însuşi a cerut, probabil în anul 64). Se ştie cu siguranţă că a predicat la Ierusalim, în Iudeea, în Samaria, în Asia Mică şi pînă în părţile Babilonului. Avea o fire vulcanică, era curajos şi întreprinzător. Biserica îl prănuieşte pe 29 iunie, dimpreună cu Sfîntul Apostol Pavel.

Sfîntul Apostol Iacov, fiul lui Zevedeu şi frate cu Sfîntul Apostol Ioan, este supranumit ,,cel Mare”, spre a nu fi confundat cu Iacov al lui Alfeu, sau cu Iacov cel Mic (primul episcop al Ierusalimului şi autorul celei dintîi epistole soborniceşti). Provenea dintr-o familie de pescari înstăriţi şi fusese mai întîi ucenic al Înaintemergătorului. El şi fratele său Ioan vor lăsa mrejele şi pe tatăl lor şi vor răspunde chemării Mîntuitorului de a deveni „pescari de oameni”. Temperamentul lor aprins L-a făcut pe Domnul să-i numească Boanerghes, „Fiii tunetului” (Marcu 3, 17). Iacov a propovăduit în Iudeea şi în Spania. Din Spania va reveni la Ierusalim şi va fi ucis cu sabia, sub Irod Agripa. Ucenicii i-au dus moaştele în Spania, la Compostela (Santiago de Compostela este pînă astăzi unul dintre cele mai mari locuri de pelerinaj din lumea creştinismului apusean). A fost, cronologic, primul apostol martirizat (nu mult înainte de anul 44). Ziua prăznuirii: 30 aprilie.

Sfîntul Apostol Ioan, fratele mai mic al lui Iacov, este ,,ucenicul pe care-l iubea Iisus” şi căruia Domnul i-o încredinţează, de pe cruce, pe maica Sa (Ioan 19, 26-27). A fost primul dintre apostoli care a văzut mormîntul gol al Mîntuitorului şi primul care L-a recunoscut, după Înviere, pe ţărmul Lacului Ghenizaret. Participă la Sinodul Apostolic şi este numit de Sfîntul Pavel „stîlp al Bisericii”. În jurul anului 69, părăseşte Ierusalimul şi se stabileşte în Efes. Împăratul Domiţian îl va exila în insula Patmos, unde va scrie Apocalipsa. Întors la Efes, va fi îndrumătorul Bisericilor din Asia Mică. La bătrîneţe, cerea să fie dus la adunările creştinilor, unde repeta cu fervoare: „Fiilor, iubiţi-vă unii pe alţii!”. A murit foarte bătrîn, pe vremea persecuţiilor lui Traian (98-117). Este autorul Evangheliei a patra şi tot de la el ne-au rămas trei epistole soborniceşti. Pentru înălţimea cugetării sale, a fost supranumit „Teologul” (în româna veche: „Bogoslovul”). Ziua prăznuirii: 26 septembrie.

Sfîntul Apostol Filip era originar, ca şi Andrei şi Petru, din Betsaida Galileei. Se îndeletnicea cu cercetarea profeţiilor mesianice. A răspuns pe dată chemării Domnului, recunoscînd în El pe Mesia şi mărturisindu-L ca atare. Lui Natanael (pe care l-a adus dinaintea lui Iisus) îi spune cu bucurie: „Am aflat pe Acela despre Care au scris în Lege Moise şi Proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret” (Ioan 1, 45). După Cinzecime, predică în Asia Mică şi în Grecia. Moare la vîrsta de 80 de ani, fiind răstignit cu capul în jos (ca şi Sfîntul Petru), în Hierapolis. Ziua prăznuirii: 14 noiembrie.

Sfîntul Apostol Vartolomeu a propovăduit în Siria şi Asia superioară, laolaltă cu Sfîntul Apostol Filip. Mai tîrziu li se va alătura şi fecioara Mariam, sora acestuia din urmă. După ce cuvîntul lor s-a făcut auzit în Libia, Moesia şi Frigia, ajungînd ei la Hierapolis, au stîrnit mînia stăpînitorilor. Aceştia îl vor ucide pe Filip (vezi mai sus), iar în Licaonia, nu mult după aceea, va fi ucisă şi Miriam. Apostolul Vartolomeu va continua să-L vestească pe Hristos în Arabia, Persia, India. Moare şi el răstignit cu capul în jos, în cetatea Albana (Armenia Mare). Ziua prăznuirii: 11 iunie.

Sfîntul Apostol Toma, „Geamănul” (gr. Didymos), era pescar din cetatea Paneada Galileei. S-a îndoit iniţial de învierea Mîntuitorului (de unde denumirea de „Toma Necredinciosul”), dar apoi Îl va proclama cutremurat ca Domn şi Dumnezeu al său (Ioan 20, 24-29). Potrivit tradiţiei, a dus vestea cea bună pînă în ţinuturile parţilor. Din Sinaxar aflăm că a ajuns apoi în India, unde a înfiinţat numeroase Biserici. Aici va fi însă ucis cu suliţa, din porunca unui rege păgîn. Creştinii din Malabar susţin că au primit Evanghelia prin propovăduirea lui Toma şi că acesta a fost martirizat la Calamina, lîngă Madras. După alte surse, sfîrşitul său ar fi fost la Edessa, în părţile Mesopotamiei. În Evul Mediu era considerat patronul arhitecţilor, zidarilor şi pietrarilor. Ziua prăznuirii: 6 octombrie.

Sfîntul Apostol Matei, numit şi Levi (al lui Alfeu), a fost, pînă să-L întîlnească pe Domnul, vameş în Capernaum (ocupaţie foarte prost văzută printre evrei). El este autorul celei dintîi Evanghelii, scrise iniţial în aramaică (43-44) şi traduse mai tîrziu în greacă (aprox. 68). După Eusebiu din Cezareea, a popovăduit Evanghelia mai cu seamă evreilor. Ar fi murit, după martirologiul roman, în Etiopia, iar după cel ieronimian în oraşul Tarrium (la est de Golful Persic). Ziua prăznuirii: 16 noiembrie.   

Sfîntul Apostol Iacov al lui Alfeu a vestit cuvintele vieţii veşnice în sudul Palestinei şi în Egipt. A fost numit ,,sămînţă dumnezeiască” de cei întorşi de el la adevărata credinţă. Moare martirizat, pare-se în jurul anului 62. Identificarea sa cu primul episcop al Ierusalimului şi autorul primei epistole soborniceşti e tot mai pusă la îndoială. Ziua prăznuirii: 9 octombrie.

Sfîntul Apostol Iuda Tadeul (cf. aram. Thaddai, „curajos”), pe care Matei îl numeşte şi Levi, fratele lui Iacov cel Mic, a predicat, conform vechii tradiţii, în Palestina, Arabia, Siria şi Mesopotamia, la Edessa şi în Persia. A fost spînzurat şi săgetat de slujitori idoleşti în cetatea Arara. Calendarul bisericesc îl numeşte „ruda Domnului” şi îl consemnează pe19 iunie.

Sfîntul Simon Zelotul (zelosul, rîvnitorul), cum îl numeşte Luca, nu-i nimeni altul decît mirele nunţii din Cana Galileei (Matei şi Marcu îl numesc chiar Simon Canaaneanul), unde Iisus a prefăcut apa în vin. Evlavia ortodoxă îl socoteşte pe apostol ocrotitor predilect al cununiilor. Se pare că înainte de a urma Mirelui ceresc, Simon ar fi făcut parte din partidul evreilor zeloţi (şi de aceea i s-ar şi spune „Zelotul”). Mai tîrziu va răspîndi cuvîntul Evangheliei în Africa şi în Britania, unde ar fi fost răstignit
şi îngropat. Alţii zic că el şi-ar fi găsit sfîrşitul în Persia. Ziua prăznuirii: 10 mai.
Iuda Iscarioteanul, vînzătorul de Dumnezeu, a căzut de la sine din demnitatea apostolică şi chiar dacă nu s-ar fi sinucis, el n-ar mai fi putut să se prenumere între cei 12.

Sfîntul Apostol Matia a fost ales în ziua Cincizecimii, în locul lui Iuda Iscarioteanul. Tradiţia spune că a predicat în Etiopia, unde a şi murit ucis cu pietre. Ziua prăznuirii: 9 august.

Sfîntul Apostol Pavel, ce mai înainte se numea Saul, s-a născut în Tarsul Ciliciei, pe la anul 7 d. Hr., din părinţii evrei din tribul lui Veniamin. A crescut în mediul culturii elenistice, a dobîndit cetăţenie romană şi a studiat Legea la Ierusalim, cu învăţatul Gamaliel. Nu l-a cunoscut direct pe Hristos şi a împărtăşit iniţial zelul anticreştin al rabinilor, participînd şi la uciderea lui Ştefan (primul martir creştin). Ducîndu-se la Damasc, să-i prigonească pe creştinii de acolo, s-a convertit pe drum, în chip minunat, şi a primit prin glasul Domnului chemarea apostolică (Fapte 9, 3-6). A întreprins  trei mari călătorii misionare, ce i-au adus renumele de „Apostol al Neamurilor”. A scris către comunităţile înfiinţate de el 14 epistole, incluse în canonul Noului Testament. A fost decapitat la Roma, din ordinul lui Nero (anul 67). Fire complexă şi dinamică, dotat cu o inteligenţă vie şi cu o vastă cultură, cunoscător al marilor limbi ale vremii (latina şi greaca), a fost un propovăduitor şi un misionar fără egal.

Pr. Jean NEDELEA

LA MULŢI ANI ŞI LA MULTE BUCURII 

TUTUROR CITITORILOR BLOGULUI 

CARE POARTĂ NUMELE DE PETRU SAU PAVEL, 

ORI NUME ÎMPĂRTĂŞITE DIN NUMELE ACESTEA!

INTERMEZZO LIRIC: EROSSTIHURI (5)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Andrew Gonzalez, Summoning of the Muse

I

Aşa de bine frumuseţea-ţi şade

că-şi face firea loc în cer prin tine

şi se visează cetele divine

cu chipul tău pictate pe arcade.

Pe lîngă tine toate-n lume-s fade

şi nici un trup isonul nu ţi-l ţine,

iar soarele se-nchină pe coline

splendorii tale şi-n genunchi îţi cade.

Atîta eşti de fără-asemănare

că mă sfiesc cu mîna să te-ating

şi să te strig pe sfîntul nume care

îşi ţese-n taină pînza de paing,

să prindă-n ea, din zare pînă-n zare,

iubiri ce mor şi stele ce se sting.

II

E-n tine suflet mult, dar e şi trup,

iar pîrga ta, tăcere cu tăcere,

se-mbie gurii mele cum se cere

gustată mierea strînsă într-un stup.

Din vraja ta nu pot să mă mai rup

şi fecioriei tale efemere

tîrcoale-i dau cu foamea în viscere

şi stau, s-o prad, la pîndă ca un lup.

Tu te prefaci că nu te-ai vrea vînată

şi că nu vezi în mine-un prădător,

dar musturi curg din carnea ta de fată

şi toate veşniciile te dor,

şi nu te vrei atît de mult visată

pe cît te vrei sorbită por cu por.

III

Nedemn am fost de casta ta iubire,

rîvnind prea mult ce nu se cuvenea,

iar azi, cînd vrednic poate-aş fi de ea,

tu spectru eşti, ca fumul de subţire...

Cum n-am habar de te mai afli-n fire

sau te-a-nghiţit vreo tainiţă de stea,

tîrcoale-ţi dau în vis, ca piaza rea,

şi-n mine prind vedenii să se-nşire.

Şi-atîta creşti în mintea mea de vie

că parcă-ţi simt durerea-n mădulare

şi răsuflarea ta cum mă adie,

iar din tristeţea care leac nu are

se zămisleşte-atîta poezie

cît limba mea să nască nu-i în stare.

IV

Simţim în vis că vine dimineaţa

şi ne-nfioară trist lumina ei:

aş vrea - şi simt că tu de-asemeni vrei -

s-o pot opri, zălog punîndu-mi viaţa.

Dar şapte vieţi dacă-aş avea, şi toate

de jertfă gata visului frumos,

tot ar da iama zorile în jos

şi melcul vremii coarnele şi-ar scoate.

Visarea-n noi e rai adevărat

doar cît îşi doarme-al nopţii şarpe somnul,

încolăcit pe cel dintîi păcat

şi-afierosit pămîntului de Domnul.

Iar dacă nume iadul morţii are,

acela-i Timpul - scris în fiecare.

V

Călări, pe coama visului, în sus,

nu ştim ce zări, nici care tîlc ne cheamă,

şi ne privim - pe noi şi-n jur - cu teamă,

căci presimţim că vremea ni s-a dus.

Nu eşti mireasă, nici eu mire nu-s,

nici prunc din noi n-a apucat să geamă,

şi-om da cîndva în faţa morţii seamă

că stearpă-n noi iubirea a apus.

De taina nunţii lepădaţi cu zile,

am tot bătut pustia lumii goi,

şi-acum am vrea zadarnic înapoi

să-ntoarcem vremea, cu priviri umile,

dar nu mai e nici rîvnă vie-n noi,

nici cartea vieţii nu mai are file...

VI

Făptura ta, pe vremuri cîntătoare,

veghează azi la poarta nopţii, mută,

şi luna, doar, pe frunte te sărută

şi-ţi bate-n ochi cu recea ei splendoare.

Puteam să fim amiază grea de soare

sau rug aprins în zarea ne-ncepută,

smeriţi şi goi pe-a raiului redută,

călcînd năpîrci şi visuri în picioare...

Puteam să fim orice, oricînd, oriunde,

de-am fi păzit o singură poruncă,

dar azi priviri piezişe ne aruncă,

oricît în trup şi-n straie ne-am ascunde,

cei rînduiţi străjeri de foc să-i fie

iubirii ce-a rămas de noi pustie.

VII

Nebuni de vis mai mult ca niciodată,

vom pune capăt tristului veleat

şi sufletul, de alte zarişti beat,

şi-o da în noi măsura-adevărată.

Ne va sorbi, pe limba ei uitată,

Iubirea ce de-a pururi ne-a vegheat,

de cînd, din somnul meu îngenuncheat,

te-ai ridicat, bucată cu bucată.

Ni-i dat să fim în vecii slavei una

sau vom rămîne - trup şi coastă - doi?

Afla-vom eu şi tu ce-nseamnă noi

cînd sus, în cer, ne-o ţine-n poală luna?

Sau, ca Orfeu uitîndu-mă-napoi,

te-oi pierde, vinovat, pe totdeauna?

Răzvan CODRESCU

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Intermezzo liric: Erosstihuri (1)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (2)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (3)

* Intermezzo liric: Erosstihuri (4)

ANTOLOGIA «PUNCTELOR CARDINALE» (LXIX)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)

2001

EUROPA LUI HRISTOS

În toamna acestui an [2001], pe fondul vizitei în Statele Unite a unei delegaţii româneşti conduse de premierul Adrian Năstase, în publicaţia The New York Review of Books apărea, sub semnătura lui Tony Judt, un articol critic la adresa României, intitulat “Romania: Bottom of the Heap” (tradus integral în România literară, nr. 44/2001, pp. 12-15, sub titlul “România la fundul grămezii” şi, parţial, în revista 22, nr. 45/2001, pp. 6-7, sub titlul “România: ultima pe listă”; în replica sa din acelaşi număr al revistei 22, d-l Andrei Brezianu traducea: “România: ţara cea mai de jos a mormanului”.

Fără să fie la fel de absurd ca scrisoarea deschisă a lui G. M. Tamás din iarnă [1], rechizitoriul lui Tony Judt este însă la fel de insidios. Dacă mizeria actuală a României este o realitate pe care n-o putem contesta, ea are desigur nişte cauze istorice. Aici începe delirul psihotic al noilor inchizitori. Ca şi G. M. Tamás, Tony Judt culpabilizează retroactiv întreaga istorie a românilor şi toate marile figuri fondatoare ale culturii naţionale. Românii sînt vinovaţi de a fi avut “obsesia identităţii” [2], de a-şi fi legat destinul istoric de ortodoxie şi de a-şi fi apărat interesele naţionale împotriva unor minorităţi problematice (mai ales ungurii şi evreii).

Nu ne propunem aici să ne oprim punctual asupra acuzelor şi insinuărilor formulate de Tony Judt, nici asupra problemei stricte a României. Replici pertinente în acest sens au semnat d-nii Mircea Iorgulescu şi Andrei Brezianu, punînd în evidenţă erorile de informaţie, exagerările sau sofismele autorului respectiv. Ne vom referi aici la un singur pasaj din articolul lui Tony Judt, care ridică o problemă de principiu, depăşind cazul particular al României şi angajînd însuşi statutul istoric şi spiritual al Europei: “În martie 2001 am vorbit despre «Europa» la Iaşi, în faţa unui public educat, format din studenţi, profesori şi scriitori. Un domn în vîrstă [...] se întreba dacă eu nu sînt de acord că singurul viitor rezervat Europei avea să aparţină persoanelor care cred în Iisus Hristos. Aceasta este o întrebare pe care în ziua de azi nu cred c-am putea-o auzi în prea multe locuri din Europa”.

Referindu-se la acest pasaj, d-l Andrei Brezianu observa în replica sa: “Unul dintre cele mai stranii locuri polemice în eseul lui Tony Judt este cel în care autorul îşi aminteşte de surpriza care l-a cuprins în faţa unei întrebări puse lui, în primăvara acestui an, cu prilejul unei discuţii publice despre Europa ţinute la Iaşi. Chestiunea ridicată din asistenţă [...] atingea direct relaţia istorică dintre gîndirea creştină şi Europa. [...] Tony Judt îşi mărturiseşte uimirea faţă de o asemenea întrebare, ceea ce, dincolo de evocarea momentului anecdotic, îi dă prilej pentru observaţia că prezenţa, azi, în gîndirea românilor a ideii că religia creştină ar avea ceva de-a face cu Europa ar constitui un simptom retrograd şi, cumva, îngrijorător”. Şi ceva mai departe: “... aici, în America, după evenimentele din septembrie [3], revenirea la valorile tradiţionale – cele care constituie liantul propriu oricărei naţiuni: o cultură comun împărtăşită, sentimentul naţional de încredere în sine, o îndrăgire fără complexe a demnităţii şi identităţii proprii, o reînsufleţire a rolului religiei în viaţa publică, un patriotism care îşi spune numele deschis sub semnul atotprezent God bless America – a venit să întoarcă o pagină”.

Nu putem să nu observăm că în spatele poziţiilor ideologice se redescoperă o problemă veche de 2000 de ani: “piatra de poticnire” numită Iisus Hristos. În timp ce evreii îşi afirmă cu cerbicie – şi altminteri în deplină legitimitate – propriile tradiţii şi valori, creştinilor li se contestă sistematic acest drept firesc. Lumea creştină, al cărei centru rămîne bătrînul continent, este somată în permanenţă să-şi uite identitatea şi temeiurile istorice. În discursul ideologic contemporan, controlat de un establishment puternic iudaizat, Hristos este răstignit a doua oară.

E ca şi cînd Europa este pusă să aleagă între Hristos şi Antihrist, între “semnul Crucii” şi “semnul Fiarei”! Derutată şi timorată de “terorismul ideologic” postbelic şi de ceea ce un Norman G. Finkelstein numeşte “industria Holocaustului” [4], Europa a învăţat să nu se mai definească în mod deschis drept “spaţiul celor care cred în Iisus Hristos”. Anulează oare această stare de lucruri o realitate istorică de 2000 de ani?

Cîtă vreme Europa aceasta se mai bucură la Naşterea lui Hristos (Crăciunul) [5] şi mai mărturiseşte Învierea Lui (Paştele), ea rămîne Europa lui Hristos.

Iar România se simte solidară cu această Europă a lui Hristos, de care nu s-a despărţit esenţial niciodată.

Nu vă amăgiţi, d-le Judt! Dacă Europa va tăcea (pînă şi la Iaşi), atunci pietrele vor striga!

Vasile A. MARIAN

[1] Rechizitoriu antiromânesc tradus şi publicat în revista Dilema (anul IX, nr. 416, 16-22 februarie 2001, pp. 7-8). După G. M. (Gaspar Miklos, alintat Gaszi) Tamás (evreu maghiar născut în 1948 la Cluj şi emigrat în Ungaria, unde face pe filosoful), noi am trăi nu în post-comunism, ci în post-fascism (“fascistul” C. V. Tudor s-ar trage din “fasciştii” Cioran, Eliade şi Noica, dar şi din soluţia “fascistă” a comunismului sovietic, întruchipată de regimul Ceauşescu!), lipsiţi de o adevărată mişcare de stînga (singura care, vezi Doamne, ne-ar putea scăpa de nenorociri – şi mai ales de... “antisemitism”!). I-au replicat destul de ferm, între alţii, în numărul citat din Dilema, d-nii Andrei Pleşu (“Amicus Tamás...”) şi Teodor Baconsky (care încă nu devenise Baconschi). Cazul a fost prezentat şi într-un editorial al Punctelor cardinale (anul XI, nr. 3/123, martie 2001, p. 1): Adolf Vasilescu, “Sindromul Tamás” (nereţinut în această antologie). [Nota Blog]

[2] Dacă-i vorba de “obsesia identităţii”, cît de vinovaţi sînt atunci evreii?! [Nota Blog; nota aceasta şi alte cîteva însoţiseră textul iniţial, dar în revistă, din motive de spaţiu, editorialul s-a publicat fără note]

[3] Atacul terorist din 11 septembrie 2001, de la World Trade Center, soldat cu prăbuşirea “Gemenilor” şi cu numeroase victime nevinovate. [Nota Blog]

[4] Cf. Norman G. Finkelstein, The Industry of Holocaust, Verso, London-New York, 2000 (în româneşte: Industria Holocaustului. Reflecţii asupra exploatării suferinţei evreieşti, traducere de Nicolae Năstase, Editura Antet XX Press, f. l., f. a. [2001]). [Nota Blog; şi această notă făcea parte din notele originalului, la care s-a renunţat în revistă.]
[5] Textul a constituit editorialul numărului de Crăciun din acel an. [Nota Blog]

* Vasile A. Marian, “Europa lui Hristos”, în Puncte cardinale, anul XI, nr. 12/132, decembrie 2001, p. 1.

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Antologia Punctelor cardinale (I) – “Cine se teme de naţionalism?” (1991)
* Antologia Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)
* Antologia Punctelor cardinale (III) – “Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?” (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (IV) – “Fiziologia trepăduşului” (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (V) – “«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire” (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (VI) – “Necesara despărţire a apelor” (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (VII) – “Distincţii necesare” (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – “Spiritul viu al dreptei” (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (IX) – “Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară” (1994)
* Antologia Punctelor cardinale (X) – “Necesitatea unei viziuni de dreapta...” (1994)
* Antologia Punctelor cardinale (XI) – “Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»” (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XII) – “Confruntarea dintre Memorie şi Uitare” (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – “Martin Luther şi evreii...” (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – “Dreptatea d-lui Pleşu” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XV) – “Pe marginea unei decepţii” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – “Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – “Viaţa – proprietate de stat” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – “Sensul unităţii creştine” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – “Căderea Cuvîntului în cazuri” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XX) – “O reacţie a d-lui Patapievici” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – “San Juan de la Cruz: Romances” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – “Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – “Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – “Iarba verde de acasă…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – “Doar o vorbă să-ţi mai spun…” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – “«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»” (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – “Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – “Între zoón politikón şi homo religiosus” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – “Apocalipsa şi ştiinţa” (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – “Stafia comunismului la Paris” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – “«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – “Falimentul speranţei” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – “Masoneria şi organizaţiile internaţionale” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – “Ispita «iubirii»” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – “Apostrof-area ca asasinat moral” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – “Fabulă cu trandafir” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – “Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!” (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – “Aspecte ale dialogului religie-cultură…” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – “Puncte cardinale 100”: “La aniversară”, “Măcel de Buna Vestire”, “Marginalii” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – “Cronica unei gafe editoriale” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XL) – “Epica Holocaustului…” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – “Lecţia americană” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – “Demonizarea Americii” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – “«Dictatura bunului simţ»…” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – “În sfîrşit, Acasă…” (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – “Anul Eminescu”, “Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – “Cine eşti dumneata, domnule Neştian?” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – “Demitizarea” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – “Maxime Egger: Cum am devenit ortodox” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – “Marea iertare” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (L) – “Maica Mihaela” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LI) – “Un luceafăr pe columna cezarilor” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – “Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – “Supără realitatea sau formularea ei?” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LV) – “Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade” (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – “Odihna de Eminescu” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – “Mesianismul Dreptei” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – “Misiunea românilor în istorie” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – “Obligaţiile unei conştiinţe morale” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LX) – “Naţionalismul şi România de azi”, “Menirea generaţiei noastre” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – “Lichidarea unei legende” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – “Pentru o Europă unită a naţiunilor” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – “Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – “Despre a fi altfel” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – “Pentru un naţionalism european” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – “Caracterul naţional al Ortodoxiei” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – “Un evreu renegat avertizează America” (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – “In memoriam: Horia Bernea”, “Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea” (2001)

UN COMENTARIU DESPRE CAZUL GAFENCU

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Textul postat mai jos a apărut iniţial în corpul de comentarii al postării intitulate "Masonii ies la rampă". Mai mulţi cititori ai blogului mi-au sugerat să-l repostez mai la vedere, considerîndu-l deosebit de relevant. O fac aici, fără să mai forţez, personal, vreun comentariu la comentariu. Cerîndu-i îngăduinţa acestei repostări, autorul (care de ani de zile semnează, în comentariile de pe acest blog, "Bloggoslovul"), mi-a trimis, pe lîngă acordul său, şi cîteva rînduri de încheiere, care nu figurau în comentariul iniţial, sau alte mici adaosuri. Am pus eu diacriticele şi am aliniat textul ortografiei curente a blogului (un lucru pentru care n-am mai cerut îngăduinţă, dar din pricina căruia nu cred că autorul se va supăra). Dacă vor exista noi comentarii la acest text, le sugerez eventualilor comentatori se le facă în subsolul postării de faţă, iar nu al postării anterioare. (R. C.)

E o mare demagogie. De fapt, Mişcarea Legionară nu este exonerată pentru că a comis crime (altminteri reprobabile, desigur), deoarece dacă ar fi vorba de oroarea faţă de crime, atunci ar fi trebuit exonerat la fel şi Partidul Comunist, care a comis infinit mai multe crime şi abuzuri, dar nu am auzit să fie cineva declarat bandit şi duşman al umanităţii pentru că a făcut parte din acest partid criminal. Dimpotrivă, foştii comunişti şi utecişti (utecistul fiind formal faţă de PCR ce era fedecistul, "frăţiorul de cruce", faţă de ML) colcăie peste tot, inclusiv în conducerea ţării şi printre evrei. Nu mai vorbesc de lupi bătrâni gen Iliescu, Năstase, Voiculescu, dar sînt grămezi de lupi tineri, foşti utecişti (=fedecişti, mutatis mutandis), ca de exemplu Mihai Răzvan Ungureanu, mare iubit şi iubitor de evrei (dacă nu chiar evreu, cum se zvoneşte). I-a zis vreun institut, evreiesc sau nu, lui MRU: "Stai, tovarăşe, ieşi din viaţa publică, că ai fost utecist, deci comunist în devenire, şi eşti responsabil şi tu de crimele făcute de PCR, de vreme ce ai aderat la el!"? Nu i-a zis şi nu îi va zice nimeni, nici lui, nici altora, pentru simplul fapt că comunismul a fost, chiar dacă nu cît sionismul, o afacere în mare măsură evreiască, mai ales la originile lui. (De ce credeţi că nu i se face PROCESUL, public şi oficial?)

Prin urmare, dacă a fost cineva criminal comunist sau sionist, sau "tovarăş de drum" al comunismului ori sionismului, n-are nimeni nici o treabă azi cu el. Dacă a fost însă cineva criminal legionar (nu cred să mai fie cazuri în viaţă) sau numai "frate de cruce" ori simpatizant, atunci e imediat pus la stîlpul infamiei.

În realitate, e clar că ML, asimilată fără nuanţe cu fascismul şi nazismul, are de fapt "vina istorică" impardonabilă şi imprescriptibilă că a fost ostilă evreilor şi masonilor (altminteri ei înşişi mai mari criminali decît ea, direct sau indirect).

Întorcîndu-ne la Valeriu Gafencu, el nu este, în context, o victimă a justiţiei istorice, ci una a purei răzbunări "iudeo-masonice" (chiar dacă nu vă place cuvîntul). Iar trădătorii noştri de serviciu, că se numesc Ponta, Tătaru, Hrebenciuc sau Raeţchi, nu sînt slujitori ai cauzei dreptăţii, cum vor să pară sau chiar se cred, ci simpli slugoi gretoşi ai intereselor altora, străini de Dumnezeu, de neam şi de ţară, ca şi maeştrii care i-au iniţiat în lojile masonice şi/sau în partidele neocriptocomuniste (care îşi spun în fel şi chip: "socialiste", "social-democrate", "conservatoare", "populare" etc.).

Toţi aceştia nu au nimic sfînt, iar sfinţenia este ultimul lucru pe care să îl preţuiască sau de care să le pese. Pentru ei formula "sfîntul închisorilor" (chiar dacă o fi fost ea rostită prima oară de N. Steinhardt) este o vorbă goală, ba chiar un posibil cap de acuzare în plus, pentru că în conştiinţa lor decreştinată şi ideologizată "sfinţenia" se asociază cu "fundamentalismul" şi "obscurantismul" mistico-religios, despre care educaţia lor ateistă i-a învăţat că este cel mai mare duşman "reacţionar" al umanismului, al progresului şi al civilizaţiei, ba chiar un pandant al "terorismului" şi al tendinţelor "inchizitoriale". Acesta este paradoxul cel mai ridicol: ei, marii inchizitori ai momentului, îi acuză pe alţii de spirit inchizitorial, tot aşa cum ei, urmaşii celor mai criminale ideologii ale modernităţii, îi acuză pe alţii de a fi fost criminali sau complici la criminalitate!

Niciodată demagogia nu a atins cote mai înalte şi mai abjecte. Din fericire, oricît ne-ar scîrbi pe noi, pe Valeriu Gafencu nu-l pot atinge, acolo unde este, iar Dumnezeu pînă la urmă, că vrea Iuda sau nu, Se preamăreşte în sfinţii Săi.

BLOGGOSLOVUL

Diploma din 10.02.2009, anulată în 21.06.2013

MASONII IES LA RAMPĂ

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Vineri 21 iunie 2013, în seara celei mai lungi zile a anului (solstiţiul de vară; la masoni nimic nu este fără semnificaţie simbolică), Ateneul Român (care a împlinit anul acesta 125 de ani de funcţionare şi căruia masonii i se revendică drept ctitori) a primit destinaţie festivă de Templu Masonic, găzduind Gala celei de-a treia ediţii a Premiilor Marii Loje Naţionale din România. Mulţi au rămas foarte surprinşi, pentru că ediţiile anterioare nu s-au bucurat de aceeaşi mediatizare (anul acesta Televiziunea naţională - TVR2 - s-a implicat cu toate motoarele, iar biata Alexandra Velniciuc, aleasă ca prezentatoare, părea să trăiască un adevărat orgasm profesional). Totul a fost girat de guvernul României şi premierul a fost prezent în persoană, cu prestigiul său de plagiator, dar candid ca o fată mare. Masonii premiază performanţele ştiinţifice, artistice şi profesionale, dar nu par cîtuşi de puţin deranjaţi de mai micile sau mai marile imposturi conjuncturale (căci - nu-i aşa? - "interesul poartă fesul", şorţuleţul şi... progresul).

Principala cîrdăşie a fost cu Academia Română (un fel de metresă bătrînă şi mereu disponibilă), desigur, iarăşi, nu întîmplător, ci ca să asigure în ochii marelui public prestanţa ştiinţifică a manifestării (aplauze pentru dr. Ionel Haiduc!), nu cumva să se lăţească bănuiala că ar fi vorba de pură propagandă masonică. Tinichele de coada struţocămilei masono-academice au fost vreo 12 universităţi din marea ciupercărie butaforică a învăţămîntului "superior" românesc (pe care au ajuns să-l întreacă, deontologic şi calitativ, pînă şi unele licee din lumea a treia). Sponsorii evenimentului (masoneria trebuie şi ea sponsorizată, frăţeşte) au fost: Premier Palace, Borza & Asociaţii, EURO Insol, Roche, Siveco, KDF Energy, ADM Farm, Grupul Feroviar Roman, Medicare, Garden Center Group şi Nei Holding.

Au fost propuse ori s-au înscris (vă puteţi înscrie şi dvs.!) să ia premii (adică bani) de la masoni un număr de 430 de eminenţe intelectuale, dintre care - prin elecţiunea unor "comisii alcătuite din reputați academicieni și profesori universitari" (33 în 7 comisii, împărţiţi nu ştiu să vă spun cum) - 21 au fost nominalizate şi 7 premiate (cu cîte 10.000 euro fiecare; e grobiană speculaţia unui oarecare cum că "li s-ar fi dat şi şorţuleţe, dar aveau deja"). Oamenii au muncit şi trebuia să-i recunoască şi pe ei cineva. Şi cine să-i recunoască? Păi dacă guvernul nu poate deloc, dacă Academia nu poate de una singură, iar Universităţile nici atît, atunci să-i recunoască Lojile, domnule! Care-i problema?! Marele Orient, Orientul etern. oricare Orient... Ex Oriente lux ("Lumina vine de la Răsărit", în traducerea colportată de Mihail Sadoveanu, Marele Maestru Federal, de grad 33). E o onoare, monşer, chiar nu pricepi?!

Dar iată-i şi pe onorabilii (şi/sau venerabilii - reali sau potenţiali) premiaţi de anul acesta: I. Premiul GRIGORE MOISIL pentru Ştiinţe Exacte - Ștefan Papadima, de la Institutul de Matematică al Academiei Române, pentru grupul de lucrări de topologie şi geometrie algebrică publicate în ţară şi străinătate în anul 2012; II. Premiul HENRI COANDĂ pentru Ştiinţe Aplicate - Maria Petrescu, Universitatea Politehnică Bucureşti, pentru lucrarea Tratat de ştiinţă şi ingineria materialelor metalice, 5 vols., 2006-2012 (premiu acordat în premieră unei femei); III. Premiul EUGENIU CARADA pentru Economie - Lucian Croitoru, pentru lucrarea Politica monetară; ipostaze neconvenţionale – Atacul speculativ; Criza din zona euro, şomajul; Inflaţia, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2012; IV. Premiul NICOLAE TITULESCU pentru Diplomaţie şi Politologie - Mihnea Motoc, ambasador al României la Uniunea Europeană (?!); V. Premiul SPIRU HARET pentru Educaţie, Mediu, IT - Horia Pop, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, pentru grupul de lucrări referitoare la inteligenţa artificială; VI. Premiul CONSTANTIN BRÂNCUȘI - George Virgil Stoenescu pentru volumul de poezii Roata Norocului, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2012; VII. Premiul CAROL DAVILA pentru Medicină - conf. dr. Dragoş-Cătălin Jianu, Universitatea de Medicină şi Farmacie Victor Babeş, Timişoara.

Evenimentul, avîndu-l ca amfitrion la vîrf pe Marele Maestru al MLNR dr. Radu Bălănescu, iar ca "producător general" pe Marele Orator al MLNR Remus Borza, a fost chibiţat de "peste 700 de personalităţi din mediul academic, universitar, cultural, bancar, diplomatic şi politic" (nu mai are importanţă în ce proporţie masoni), cărora le-au cîntat (vivace ma non troppo) Orchestra şi Corul Filarmonicii George Enescu.

"Este un eveniment unic, care a reuşit să creeze o colaborare cu 12 universităţi şi cu Academia Română. Vorbim de un parteneriat pentru excelenţă pe care Masoneria îl are cu Academia. MLNR premiază excelenţă şi valoare pentru lucrări cu impact social. Orice cetăţean român, rezident sau nu, dar cu cetăţenie română, s-a putut înscrie în competiţia pentru ştiinţă şi artă. Nu e o condiţie ca ei să aparţină Ordinului Masoneriei. A venit momentul să punem în drepturi valoarea", Remus Borza dixit.

"Este un sprijin pentru valorile naţionale şi care a găsit sprijin şi deschidere către societatea civilă şi dă posibilitatea cetăţenilor să cunoască proiectele noastre. Am avut şansa de a colabora cu Academia Română, unde am găsit deschidere şi înţelegere, fiind necesar să aducem în prim-plan calităţile poporului român - ştiinţă, inteligenţă, calităţile noastre native", Radu Bălănescu (foto) dixit.

Pentru ce îşi cheltuiesc masonii - cu cea mai publică discreţie - timpul şi banii (fie şi din "sponsorizări") pe nişte intelectuali nebăgaţi de mai nimeni în seamă, mai degrabă obedienţi decît rentabili, de care nici lumea largă n-a prea auzit, ba nici chiar ei unii de alţii? Ei da, vă puteţi mîndri că aţi ghicit: din cea mai dezinteresată şi mai nobilă pasiune pentru valorile autentice, şi mai ales pentru valorile noastre româneşti, din dragostea lor îndelung refulată pentru ţară şi naţiune, care nu se putea să nu debordeze la un moment dat, într-un moment propice al istoriei, cum este cel pe care-l trăim astăzi, cu entuziasm civic şi efervescenţă creatoare, în calea neabătută spre Statele Unite ale Europei şi spre Noua Ordine Mondială!

E mai mult decît oricînd vremea să afle - dacă n-au aflat încă - şi conspiraţioniştii de serviciu, şi reacţionarii din spaţiul real şi virtual, şi scepticii de tot felul, şi toată suflarea, de la vlădică la opincă şi de la mogul la căpşunar, că masoneria nu se ascunde şi n-are secrete; ea luptă pe faţă, în văzul lumii, cu echerul şi cu compasul, pentru binele umanităţii (pardon: Binele Umanităţii) şi pentru triumful valorilor adevărate, iar masonul secolului XXI nu mai seamănă cu fratele lui din mărturiile şi documentele de altădată, ori din zvonistica expiratului secol XX, ci este un domn corect politic, generos şi cumsecade, pe care nu-l lasă să doarmă grija de valorile naţionale şi de soarta intelectualităţii, care a uitat de Marele Arhitect şi se exprimă dezinvolt cu "Dumnezeu să ne ajute!". Şi cînd vezi cum te înţelege el, cum te răsplăteşte, cum îţi vorbeşte pe limba ta, cum e gata să te primească în Loja lui şi să-ţi dea şorţul de pe el, numai să-ţi fie bine şi să nu mori nepreţuit, cum să nu-l respecţi, cum să nu-l admiri, cum să nu vrei să fii şi tu ca el?! Să mai vezi tu, intelectual răsplătit, pe cineva vorbind de rău masoneria! Şi Hristos dacă ar veni să-ţi spună: "Păzea!", cu vrăjelile alea ale Lui despre Dumnezeu şi Mamona şi despre neputinţa de a sluji la doi domni, i-ai zice de la obraz, cuviincios, dar ferm: "Iertare, Doamne, dar chiar nu vezi diferenţa?! Tu ai fost vîndut pe 30 de arginţi, eu am fost cumpărat pe 10.000 de euro! Dacă vrei să-mi dai raiul, după ce mor, nu Te-mpiedică nimeni. Dar, cît trăiesc, nu mă obliga la răbdările Tale prăjite şi nu mă confisca pentru Biserica Ta de doi bani! Mai bine Te-ai întreba, ca un Dumnezeu lucid, de ce sînt în Lojile astea ale lui Mamona atîţia popi şi episcopi de-ai Tăi! Eu nu vreau să mă leapăd de Tine (uite că nici fraţii masoni nu mi-o cer!), ci doar să cădem, rezonabil, la pace. Iar cînd Biserica Ta, în loc să-mi ceară, o să-mi dea, parale, nu binecuvîntări, atunci poate mai stăm de vorbă şi mai cîntărim... Şi aşa, între noi, fără supărare: mai înnoieşte-Ţi şi Tu Cuvîntul ăla prăfuit, dacă vrei să convingi oamenii subţiri şi deştepţi, nu doar săracii cu duhul şi babele superstiţioase!".

Dar ce să mai vorbim de intelectuali? Iată, vorba vecinei mele de la 4, pensionată de la APACA şi stahanovistă la vremea ei: "Lasă, maică, să vină să ne conducă şi masonii, şi cine-o fi, că uite nemasonii ăştia unde ne-a adus!". Nici ea nu ştie cine sînt masonii, nici eu nu ştiu cine sînt nemasonii... Sîntem amîndoi nişte alegători de cartier, proşti şi plini de păcate. Ea n-a înţeles nimic din Gala de vineri seară şi a dat pe o telenovelă (de unde mereu înţelege cîte ceva). Eu am încercat, încăpăţînat, să înţeleg mai mult, dar mă tem că, pentru păcatele mele, n-am înţeles ce trebuia...

Mă mai gîndesc... Poate pentru la anul, pentru a patra Gală, mă înscriu şi eu... N-am lucrări ştiinţifice, nici de interes social, dar nişte poezele, acolo, ca fratele Stoenescu, încropesc şi eu... (o mai trebui şi altceva?) şi nu se ştie cum se mai învîrte "roata norocului"... Şi, dacă iau 10.000 de euro, şterg această postare (şi alte cîteva) şi ies din sărăcia asta de realitate virtuală, în care mereu îmi dau în petec, ba cu viii, ba cu morţii...

Răzvan CODRESCU

Academia în propagandă masonică...

Mai puteţi citi pe acest blog:

* Brâncoveanu între Ortodoxie şi masonerie 
* Ex Oriente lux - "Lumina vine de la Răsărit"
* Masoneria de duminică
* "Luptători împotriva lui Dumnezeu"? 
* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) - Pr. Gh. Calciu, "Masoneria şi organizaţiile internaţionale"

Ultima oră:

În vreme ce intelectualii români sînt premiaţi de fraţii din francmasonerie, sfinţii închisorilor sînt condamnaţi de fraţii noştri evrei şi executaţi de fraţii noştri români. Frăţie pe toată linia (sin)ucigaşă a "europenismului" triumfător la sate şi oraşe! Ceea ce nu s-a putut face acum trei săptămîni, în văzul lumii şi cu binişorul, se pare că s-a făcut ieri, mai pe ascuns şi mai cu otuzbirul: aşa cum prevăzusem (Valeriu Gafencu: o victorie la limită), tandemul Alexandru Florian - Victor Ponta "nu s-a lăsat" şi, printr-un nou vot (pe deasupra ordinii de zi şi sub presiunea monitorială a unui senator PSD), Valeriu Gafencu nu mai este cetăţean de onoare al oraşului Tg. Ocna!

Să recapitulăm, aşadar:
- Masoneria poate convoca în orice moment Guvernul României, Academia Română şi mass-media de la centru pentru acţiunile ei propagandistice; 
- lui Valeriu Gafencu, "sfîntul închisorilor" şi simbol al rezistenţei creştine româneşti, i s-a ridicat pînă la urmă cetăţenia de onoare a oraşului în care a fost martirizat, fiind consfinţit oficial ca "bandit" legionar;
- altui "bandit" legionar, Ion Gavrilă Ogoranu, i s-a făcut recent rechizitoriul public, în campania mai amplă de "demitizare" a rezistenţei anticomuniste din munţi;
- ultimul mare "bandit" legionar în viaţă, Părintele Iustin Pârvu, "duhovnicul neamului", ne-a părăsit înainte de Rusalii, mînjit cu lături de toată presa laică de stînga şi de toată floarea masonică a intelectualităţii româneşti;
- preşedintele Traian Băsescu s-a pronunţat răspicat, în fine, pentru căsătoriile între homosexuali, după ce se pronunţase, la fel de răspicat, pentru desuveranizarea României şi cît mai grabnica implementare (parcă aşa se zice, nu?) a venerabilului proiect masonic al Statelor Unite ale Europei;
- Muzeul Ţăranului Român, în cîrdăşie cu Ambasada Statelor Unite, s-a oferit ca gazdă a acţiunilor propagandistice LGBT, iar licee din România sînt în parteneriat cu Accept (principala organizaţie oficială a poponauţilor) şi le fac fermă "educaţie" homosexuală elevilor (în română şi în engleză); 
- în loc să se caute, concertat, nişte modalităţi de stopare a avorturilor (la care ocupăm primul loc în Europa şi care se apropie, din 1990 încoace, de cifra de... 20 de milioane!!!), universităţile noastre invită conferenţiari de pe aiurea care fundamentează "ştiinţific" pruncuciderea (numită eufemistic "avort post-natal"!), iar, ca bonus, pedofilia (legitimată ca... ephebofilie);
- opinia publică r(r)omânească, hrănită curent cu manele, telenovele, reclame şi cancanuri, se pregăteşte asiduu de vacanţă şi-şi bagă picioarele în ea de "Românică" (bine că nu i s-au luat mititeii, pentru că asta chiar ar fi fost nasol şi ar fi meritat o reacţie!);
- Biserica Ortodoxă, la nivelul ei cel mai înalt, tace asupra tuturor acestor lucruri, strategic sau indolent, părînd preocupată exclusiv să-şi numere arginţii...
Sigur că lista ar putea continua (cu extensiuni şi dincolo de Prut). Nu-i aşa că stăm bine din punct de vedere naţional, spiritual, moral şi cultural? Numai economic stăm puţin mai rău, dar s-ar zice că merită! Cu mici şi cu manele, toate trec şi în cot nu ne doare, am votat noi cine să se ocupe de viitor şi mergem pe mîna Europei, că dacă nu curge, pică... Altminteri, masoneria asta - că veni vorba - e o organizaţie filantropică de belferi cu papion, care poate ne-or da şi nouă de-o ţuică, ..tu-i în cur pă mă-sa! (R. C.)