RĂSPUNS UNUI CITITOR INTOXICAT
SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME
Dacă în lunile din urmă unii au atins problema doar aluziv sau insinuant, deunăzi s-a găsit și cine să mă întrebe „verde”, „de la obraz”, pe blog și pe e-mail, cum de mai pot eu să fiu „în cîrdășie” și „să mă dau în stambă” cu „trădătorul” Dan Puric, care „mai ieri făcea pe legionarul”, iar azi „s-a vîndut masonilor (via Călin Georgescu) și kaghebiștilor (via Alexandru Dughin)”. Și nu văd eu oare - mă mai întreabă, punctual, preopinentul indignat - că Dan Puric „a furat Aiudul, cum au furat evreii Sighetul”, ca să manipuleze, vezi Doamne, memoria martirilor noștri anticomuniști, tîrîndu-l în acest „joc murdar” și pe „ingenuul” doctor Pavel Chirilă (care ar fi trebuit „să-și vadă de ierburile lui”)?
Las la o parte faptul că e cel puțin dificil și paradoxal să fie cineva „vîndut” și masonilor, și kaghebiștilor, făcîndu-se concomitent unealtă și a conspiraționismului euro-american, și a celui euro-asiatic. Sînt fronturi de interese divergente, din „filme” diferite, ca să folosesc o expresie curentă. După cum e o prostie să-l acuzi de legionarism pe un om de 55, care n-a avut cum să fie legionar, în condițiile în care astăzi Legiunea nici nu mai există, iar el nu s-a pronunțat niciodată și n-a uneltit în nici un fel pentru mai mult sau mai puțin utopica ei reînviere. Pe Dan Puric e la fel de fals să-l faci mason sau kaghebist ca și să-l faci legionar.
N-o să mă apuc acum, după atîta timp și după atîta delir mediatic, să reiau aici discuția despre ”lista lui Dughin”. E de ajuns să spun că mie unuia nu mi se pare că dintr-o simplă întrevedere în grup, cu caracter de tatonare reciprocă, se poate trage vreo concluzie definitivă asupra cuiva, cu atît mai mult cu cît acel cineva n-a comis în urmă nici un fapt și n-a făcut nici o afirmație care să semene a renegare de sine sau a partizanat anticreștin și antiromânesc. Mărturisesc că eu însumi, dacă aș fi fost invitat la întrevederea respectivă, m-aș fi dus, din curiozitate, ca să văd ce spune și ce vrea rusul, sau dacă și în ce măsură e luat în serios de ceilalți. Așa cum n-am ezitat, mutatis mutandis, să-l cunosc și chiar să-l vizitez în bîrlogul său pe controversatul Călin Georgescu, fără altă urmare decît aceea că am putut să mă lămuresc personal cam cine este și cam ce vrea. Nu m-am recunoscut în poziția dumnealui și n-am dat curs nici unei relații, dar am putut constata „pe viu” că i se pot trece în cont și idei sau fapte bune, constituind un caz complex, care trebuie tratat cu prudență, dar nicidecum diabolizat radical și aprioric.
Nu mă „spurc” prin simplul dialog cu cineva (chiar de-ar fi și dracul), ci numai dacă în urma dialogului ajung să spun sau să fac ceva scandalos, ce n-aș fi spus sau n-aș fi făcut înainte. Or, eu unul nu știu ca Dan Puric să-și fi trădat cu o iotă crezul ortodox sau național afirmat de mai bine de un deceniu încoace, nici să fi săvîrșit ceva scandalos în serviciul vreunei puteri subversive, românești sau străine.
Viața ne pune, cu sau fără voia noastră, în situațiile și vecinătățile cele mai felurite, iar aceasta se întîmplă mai abitir cu cei deveniți personaje publice (și pe care fiecare i-ar dori de partea sa, ca să le exploateze popularitatea). Nu înseamnă însă că dacă mă încrucișez conjunctural cu cineva, pe termen mai scurt sau mai lung, mă contaminez musai de convingerile sau de atitudinile sale. Cu Gigi Becali sau fără Gigi Becali, cu Călin Georgescu sau fără Călin Georgescu, cu Aleksandr Dughin sau fără Aleksandr Dughin, Dan Puric rămîne Dan Puric (cel puțin pînă la proba contrară, pe care eu unul cred că e departe de a o da): un mare artist, un bun român, un ortodox și un om de dreapta (cu simpatii regaliste), ferm anticomunist și punctual antioccidental (atunci cînd „europenitatea” tinde să se confunde ideologic cu ateo-materialismul și cu perversiunile legalizate, de la cele politice la cele sexuale).
Puteți accesa chiar de pe acest blog cel mai recent discurs public al lui Dan Puric, ținut la MȚR acum cîteva zile, pe tema „Mărturisindu-i pe mărturisitori. În căutarea vredniciei pierdute”. Sau îi puteți urmări, pe diferite site-uri, numeroasele interviuri televizate din ultima perioadă a anului trecut: găsiți-i și amendați-i afirmațiile care ar confirma suspiciunile indigne ale unor trepăduși ulcerați, sau pe cele „bonome”, ale unor naivi „încremeniți în proiect”! Arătați, punctual, „șopîrla” masonică sau kaghebistă din repetata sa mărturisire creștină și națională! Unde a greșit, unde a deviat impur, unde Dan Puric nu mai este el însuși? Și atunci, dacă nu aflați nici o „șopîrlă”, se vede că cineva a tras concluzii eronate, fie din pripă, fie din prostie, fie din ticăloșie, intoxicînd aria mediatică sau spațiul virtual.
Am lăsat la urmă, ca pe cea mai întristătoare, problema Aiudului. În loc să ne bucurăm cu toții, creștinește și românește, că Dumnezeu a netezit calea ca în doar cîțiva ani să se ridice acolo, în coasta vechiului monument și în continuitatea directă a schitului care l-a vegheat, un adevărat Martyropolis, cu mănăstire și centru de studii martirologice (unic în România), noi preferăm să ne colportăm cu încăpățînare suspiciunile indigne, să ne otrăvim unii pe alții și să dăm apă la moara numeroșilor dușmani ai identității, demnității și memoriei naționale, fără să se întrebe nimeni de ce ar ridica dracul mănăstiri și centre de martirologie!
Ansamblul de la Rîpa Robilor din Aiud se va inaugura festiv pe 15 martie 2015, sub egidă arhierească. Suspicioșii ar face bine să vină la fața locului și să monitorizeze „trădarea” (după liturghie și sfințire, va avea loc un simpozion închinat martirilor din temnițele comuniste). Eu voi fi acolo de partea „trădătorilor”, cot la cot cu Dan Puric și cu doctorul Chirilă, iar dacă se va întîmpla să dau prin preajmă de un Călin Georgescu, să zicem, nu mă voi codi să-i strîng mîna (făcînd cu ochiul bunului Dumnezeu, Care e mai șugubăț decît pare).
Răzvan CODRESCU
Dan Puric premiindu-l, din partea Fundației Aiud,
pe regretatul Gheorghe Jijie, fost deținut politic
publicat de Răzvan Codrescu @ 00:00
10 comentarii
10 comentarii:
Suntem binecuvantati ca Iustin Parvu a vrut sa se ridice aceasta biserica!
Mai mulți „comentatori”, de pe acest blog (pe care nu i-am mai postat, pentru că m-am plictisit să tot batem apa în piuă) sau de pe aiurea (căci textul a fost preluat și de alții, integral sau doar fragmentar), dintre care de o insistență aparte este un anume Romeo B., îmi tot vorbesc despre canoane, eretici, sfinți, duhovnici, invocînd o principialitate abstractă și desuetă, încît îți vine să te întrebi pe ce lume trăiesc acești oameni și cum se poate ca un mesaj atît de deschis precum cel hristic să ajungă închis în asemenea cecități habotnice, de un primitivism stresat, din care transpare o mentalitate mai degrabă magică: orice alteritate e vinovată, iar dacă vii în contact cu ea te spurci automat, că vrei sau că nu vrei!
Oameni buni, trăim în lume, nu în mănăstire, în secolul 21, nu în secolul 11, ca niște oameni ci discernămînt, iar nu ca niște troglodiți. Dan Puric nu se pretinde sfînt, nici nu e duhovnic sau față bisericească, ci un artist și un om de lume, cu un public larg și divers, prins într-o țesătură complexă de relații sociale și profesionale, ce nu pot fi cenzurate confesional (nu stau de vorbă cu tine, că nu ești ortodox) așa cum nu pot fi cenzurate etnic (nu stau de vorbă cu tine, că nu ești român). Cum Hristos a stat de vorbă cu vameșii și cu prostituatele, cu cărturarii și cu fariseii, cu iudeii și cu neiudeii, ba chiar și cu dracul însuși, tot așa orice urmaș al lui Hristos este liber, cum spunea Apostolul, „să le cerceteze pe toate și să păstreze ce este bun”, ba chiar „să se facă toate tuturor, ca măcar pe unii să-i cîștige pentru credință”, căci răul sufletesc nu te poate atinge din afară dacă nu-i cedezi dinăuntru (așa cum nici chiar pecetea antihristică - numărul Fiarei - nu înseamnă nimic prin ea însăși, cîtă vreme rămîi nepecetluit în inima ta și gata să dai mărturie pentru Adevăr).
Frumos spus domnule Răzvan Codrescu!
Sa fiți binecuvântat pentru lumina si claritatea pe care o aduceți prin postările si comentariile dvstră!
Cu toate astea, unele proximitati maculeaza, altele tampesc, iar altele corup.
Nu stiu daca ati vazut cum povesteate Dan puric intalnirea lui cu Dughin.
http://inliniedreapta.net/lavedere/dan-puric-domnu-dughin-nu-vrei-sa-facem-o-antanta-crestina-lista-completa-e-la-mine/
Are voie Dan Puric sa nu stie ce fel de om e Dughin dupa cat s-a vb despre el? Nu cred ca arr.
Si daca stie, cum poti propune "o antanta ortodoxa" unui om care nu e nici crestin, nici ortodox, ci la propriu kgbist si ocult?
Poate pt ca nu stie? Si daca nu stie, ce incredere mai poate avea cineva in judecatile lii Dan Puric. S-a descalificat definitiv cu sau fara intentie.
@ Costin
Sînt dator să mărturisesc un lucru: nici eu nu agreez poziționarea lui Dan Puric nu atît față de Dughin, cît față de „alternativa rusescă” în general, ca soluție disperată la decepțiile produse de Occident, cu inflația lui de proiecte și măsuri anticreștine și antinaționale (mergînd pînă la cele mai grave perversiuni).
Nu-i doar problema lui Dan Puric, ci a noastră, a tuturor celor care mai aveam scrupule creștine și sensibilitate națională, sau simț al tradiției în genere. În lupta cu comunismul, am jucat cartea Occidentului, dar acest Occident a făcut și face toate eforturile să ne dezamăgească. Iar în aceste condiții, unii sînt de părere că Rusia postcomunistă, în felul ei ortodoxă și în felul ei naționalistă, ar putea fi (pentru noi și pentru alte țări din Est) „spatele” mai sănătos pe care nu-l oferă Occidentul (nici în varianta americană, nici în varianta UE). Tragedia noastră este că sîntem o țară mică și simțim nevoia să ne „lipim” mereu de cîte cineva, căci pe cont propriu simțim că nu avem șanse în istorie (și mai ales în lupta cu globalizarea mai mult sau mai puțin „iudeo-masonică”, căreia numai o mare putere, ca Rusia sau China, i-ar putea ține piept). De aci opțiunea contextuală a lui Dan Puric, care nu are în spate intenții impure sau vreo formă de năimire, ci poate doar o socoteală greșită (și numai cursul vremii va arăta cu adevărat dacă și cît a fost de greșită).
Eu unul nu pot uita (deși am pe sfert sînge rusesc) că rușii ne-au adus numai nenorociri în istorie și am să mor neîncrezător în Rusia, indiferent de cum își va chivernisi ea interesele. Nu m-am sfiit să i-o spun și lui Dan Puric, a cărui opțiune n-o aprob, dar o înțeleg, el urmînd să să facă ce și cum crede de cuviință. Știu însă - și mărturisesc - că omul nu face „jocul” nimănui, ci așa crede el că își poate sluji mai eficient propriile credințe și principii, care sînt asumate sincer și declarate ca atare de ani buni.
Eu rămîn prietenul circumspect și nu se pune problema să-l reneg doar pentru că nu gîndește exact ca mine într-o privință sau alta: sînt destule alte lucruri care ne leagă (omenește, artisticește, duhovnicește) și în care e loc de împreună-lucrare (pe terenul unei românități care nu se negociază; Dan Puric,bunăoară,are de gînd să se ducă la Moscova și să ridice, cu Dughin și nu numai, mai mult sau mai puțin utopic, problema Basarabiei și pe cea a tezaurului românesc).
Că s-a ajuns la astfel de „cîrdășii” e numai vina Occidentului, cu monstruozitățile lui ideologice și morale supralicitate forțat în ultimele decenii și extrem neliniștitoare în privința viitorului (pentru orice nepervertită conștiință creștină sau generic tradițională).
Cam asta am avut de spus.
@ Iulian P. (nepostat)
Vă știu de multă vreme (altfel nu v-aș fi răspuns) și sînt surprins să vă văd punînd astfel problema.
Nu discut pe blog (și în nici un context public) viața intimă - nici a prietenilor, nici a dușmanilor.
Dacă nu ne putem menține în sfera ideilor, atunci dialogul devine și inutil, și indign.
@ Răzvan Codrescu
Îmi cer scuze. Mă tem însă că nu ați înțeles că mesajul nu era destinat postării, ci numai dumneavoastră în particular.
@ Iulian P.
Am înregistrat și scuzele, și explicația. Sper să nu mai întîmpinăm astfel de situații. Prețuirea mea pentru dvs. rămîne în vigoare.
Poate ar trebui sa ne punem problema daca acest amestec intre politica si religie nu este, intre toate, cea mai veninoasa varianta, prin echivocurile pe care le creeaza. Vezi si cazul tragic al lui Evola, urmat acum ca un ideal politic. In fapt, se creeaza un fel de misticism politic, cu tendinte radicale - intotdeauna hibrizii de acest gen sint extrem de nocivi si ma intreb cum de nu s-a invatat nimic din tragediile secolului trecut. Cei mai tineri, de buna credinta,fara doar si poate, sint insa mult prea entuziasti si prea putin atenti in avintul lor. Ar trebui aleasa o cale de mijloc, calea imparateasca, una care sa indeparteze excesele si derivele, o cale a masurii, a dreptei judecati, orthos logos. Acest curent nationalist-mistic, zis „de dreapta”, sau „consevator”, este in intregime o aparitie moderna, inspirat in parte din romantismul german, in reactie la iluminismul materialist. Sa ne amintim de traditia ascetica, in care se vorbeste despre doua feluri de ispite si de „demoni”, numiti tocmai „de stinga” si „de dreapta”, hilici si psihici, in relatie cu „pofta” si cu „minia”. Fara a mai aminti de traditia apocaliptica despre „prostituata” si „fiara”, atit de bine ilustrata in vremurile noastre. Sa ne mai gindim daca nu cumva alternativele contestatare si „reactionare” sint si ele parte a „jocului”, vizind, intre altele, o deturnare a energiilor pozitive. Avem destule exemple in trecut la care ar fi bine sa ne oprim si sa meditam, rupind perdeaua groasa a unui anumit irationalism si a unui pathos destul de tulbure. Dar, cum presimt ca aceste cuvinte nu vor avea nici un ecou,fiecare e liber sa urmeze ce cale vrea sau poate, o face pe cont propriu. Care ar fi insa CALEA? CALEA este in intregime interioara, asceza, nu ar trebui sa indraznesti sa incerci sa-i vindeci pe ceilalti pina ce nu te-ai vindecat tu insuti, caci „ispitele” sint multe si nebanuite. Niciodata sfintii nu au invatat altceva, nu au aratat o cale exterioara, a polemicilor. Asadar, masura si smerenie, singurul fel autentic de a-i invata pe altii este prin exemplul vietii noastre, iar fortele intunericului nu vor fi infrinte decit prin virtute. A raspunde la rau cu rau inseamna a intra in jocul lor. Sa ne gindim ca forma predilecta a Vrajmasului e aceea de... „teolog”!
Pentru fratii de la Saccsiv si Apologeticum, putina cateheza ortodoxa:
“Sinodul IV Ecumenic a hotarat insa ca “niciun om credincios crestin, sa nu-si zica anatema”, deoarece acest drept apartine Bisericii. Se intelege ca, la randul nostru, trebuie sa fim foarte atenti cand folosim termenii “erezie” si “eretic”, la adresa semenilor nostri, atat timp cat ne lipseste capacitatea de “a grai adevarul in iubire” (Efeseni 4, 15) pe care o aveau Sfintii Parinti”.
“Sa va paziti, crestinii mei, sa nu mai faceti afurisenie(anatema) nici macar pentru o mie de pungi, fiindca afurisenia vrea sa spuna despartire de Dumnezeu si predare diavolului. Pentru acel frate S-a rastignit Hristos si Si-a varsat preasfantul Sau Sange, ca sa-l elibereze din mainile diavolului si tu il afurisesti pentru putin lucru si-l scoti din staulul lui Hristos si-l predai Iadului, iarasi in mainile diavolului?
Mai ai acum gura sa-l numesti pe Dumnezeu “tata”? Desigur nu, ci pe diavol. Oare tu, crestinul meu, n-ai pacate? Gandeste-te: din clipa in care te-ai nascut pana acum de cate ori n-ai gresit si fata de Dumnezeu si fata de fratele tau crestin? Deci daca vrei sa te ierte si pe tine Dumnezeu, iarta si tu pe fratele tau si spune de trei ori: Dumnezeu sa-l ierte si pe el si pe mine!”
(Sfantul Cosma Etolul)
"Blestemul este pentru draci, nu pentru oameni. Oficial, niciun preot n-are voie să blesteme oameni, pentru această încălcare a dogmei existând chiar pericolul caterisirii. Ierarhii pot blestema doar dracii, dar numai în anumite condiţii: dacă au vechime, dacă sunt curaţi sufleteşte şi dacă au o pregătire specială pentru această misiune. Cu aşa ceva nu e de joacă, spun înaltele feţe bisericeşti.
Nu-i permis nici în glumă să arunci anatema, că faci mare păcat.“
(PS PAisie Lugojanu, episcopul vicar al Timişoarei).
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire