Am
primit și dau mai departe…
Nici vorbă să fiu de acord cu toate afirmațiile din
textul de mai jos, făcute de un om de stînga, în limba de lemn a ideologiilor
dominante. Dar cred că semnalul merită înregistrat și că s-ar cuveni să pună pe
gînduri. (R. C.)
Discurs rostit de către Geert Wilders,
preşedintele Partidului Libertăţii din Olanda,
membru al Parlamentului olandez,
în faţa adunării unor factori politici internaţionali,
la hotelul "Four Seasons" din New York
Dragi prieteni,
Vă mulţumesc foarte mult pentru că m-aţi invitat.
Vin în America cu o misiune.
Nu este totul bine în lumea veche.
Se conturează un imens pericol şi este foarte greu
să fii optimist.
S-ar putea să ne aflăm în faza finală a islamizării
Europei.
Acesta nu este numai un pericol actual şi
transparent pentru însuşi viitorul Europei, ci un pericol pentru America şi
pentru întreaga supravieţuire a Vestului.
Statele Unite constituie ultimul bastion al
civilizaţiei apusene care ar înfrunta o Europă islamică.
Mai întîi, voi descrie situaţia existentă pe
teritoriul Europei, iar apoi voi spune cîteva cuvinte despre Islam.
Europa, pe care dumneavoastră o cunoaşteţi, este în
schimbare.
Dvs. aţi văzut, probabil, evenimente importante,
anumite semne.
Dar în toate aceste oraşe, uneori la numai câteva
case distanţă de destinaţiile dumneavoastră turistice, este o cu totul altă
lume.
Este o lume a societăţii paralele create de
imigrarea musulmană în masă.
Pretutindeni în Europa se ridică o nouă realitate: întregi cartiere musulmane,
unde rezidă sau, măcar, poate fi văzută foarte puţină populaţie indigenă.
Iar dacă este, ajunge s-o regrete.
Şi acest lucru este valabil chiar şi pentru poliţie.
Este o lume a eşarfelor pe cap, o lume în care
femeile se preumblă într-o ţinută în care nu li se vede faţa şi cu o droaie de
copii după ele, iar soţii lor, sau dacă preferaţi proprietarii lor de sclavi,
păşesc cu trei paşi înaintea lor.
Ai moschei la multe colţuri de stradă.
Prăvăliile au semne pe care nici dumneavoastră şi nici eu nu le putem citi.
Cu greu veţi găsi vreo activitate economică.
Există ghetouri musulmane, controlate de fanatici religioşi.
Există cartiere musulmane şi ele cresc ca ciupercile în toate oraşele, de-a curmezişul Europei.
Acestea sînt construcţiile de blocuri pentru
controlul populaţiei crescânde a Europei, stradă cu stradă, cartier cu cartier,
oraş cu oraş.
Există acum mii de moschei în toată Europa, cu congregaţii mai largi decît în bisericile creştine.
Şi în fiecare oraş european există planuri de a
construi supermoschei care să facă să pară şi mai pitică fiecare biserică în
acea regiune.
Semnalul este evident: Noi dominăm!
Multe oraşe europene sunt deja pe sfert
musulmanizate: luaţi doar Amsterdamul, Marsilia sau Malmo în Suedia.
În multe oraşe, majoritatea populaţiei sub 18 ani
este musulmană.
Parisul este acum înconjurat de un cerc de cartiere
musulmane.
Mohamed este acum cel mai popular nume în rîndul
băieţilor, în multe oraşe.
În unele şcoli elementare din Amsterdam nu se mai poate vorbi despre ferme,
deoarece asta ar însemna să se menţioneze şi porcul, ceea ce ar fi o insultă
pentru musulmani.
Multe şcoli din Belgia şi Danemarca servesc elevilor
numai halal food (adică mîncare
acceptată de religia musulmană, fără carne de porc sau carne de animal
nesacrificat conform ritualurilor musulmane).
În Amsterdam, cîndva un oraş tolerant, gay-ii (adică homosexualii) sînt crunt
bătuţi, aproape exclusiv de către musulmani.
Femeile nemusulmane aud regulat strigându-li-se:
"Curvă, curvă!".
Antenele de televiziune nu sînt îndreptate spre
canalele locale, ci numai spre staţiile din ţările de provenienţă musulmană.
În Franţa, profesorii de şcoală sînt îndrumaţi să
evite autorii care sînt consideraţi "ofensivi" musulmanilor, inclusiv
Voltaire şi Diderot; acelaşi lucru este valabil şi pentru Darwin.
Istoria Holocaustului nu mai poate fi predată în
şcoală din cauza sensibilităţii musulmane.
În Anglia, tribunalele Sharia fac acum parte oficial din sistemul legislativ britanic
(tribunalele Sharia sunt instanţe judecătoreşti musulmane, care
acţionează şi din moschei - n. tr.)
Multe cartiere din Franţa sînt azi
zone de "necirculat" pentru femeile fără capul acoperit cu
un şal.
În urmă cu o săptămînă, un bărbat aproape a murit
după ce a fost bătut de musulmani pe o stradă din Bruxelles, pentru că a fost
văzut bînd, cînd la ei era Ramadanul.
Evreii părăsesc Franţa în număr record, fugind de
cel mai crunt val de antisemitism de la al doilea război mondial. Franceza este
o limbă vorbită astăzi curent pe străzile din Tel Aviv şi Natania, din Israel.
Aş putea continua cu multe povestiri de acest gen,
povestiri despre islamizare.
Un total de 54 de milioane de musulmani trăiesc
astăzi în Europa.
Într-un calcul recent al Universităţii San Diego s-a
constatat că, în numai următorii 12 ani, 25 % din populaţia Europei vor fi
musulmani.
Bernard Lewis a prezis o majoritate musulmană pînă
la sfîrşitul acestui secol.
Acestea, desigur, sînt numai cifre.
Şi cifrele n-ar fi ameninţătoare dacă imigranţii
musulmani ar manifesta o tendinţă de asimilare. Însă sînt infime semnele în sensul acesta.
Pew Research Center a raportat că jumătate din
musulmanii francezi consideră loialitatea lor faţă de Islam mai puternică decît
loialitatea lor faţă de Franţa (Pew Research Center este o organizaţie
americană care oferă opţiuni, atitudini şi tendinţe ale opiniei publice din SUA
şi din lume - n. tr.)
O treime din musulmanii francezi nu se opun deloc
atacurilor sinucigaşe.
Iar Centrul Britanic pentru Coeziune Socială a
comunicat că o treime din studenţii musulmani britanici se pronunţă pentru un
"califat" mondial
Musulmanii cer să "li se arate respect",
iar noi le arătăm acest respect: avem sărbători musulmane oficiale de stat.
Procurorul General creştin-democrat tinde să accepte
Sharia, dacă există o majoritate
musulmană.
Avem miniştri și membri de cabinet cu paşapoarte de
Maroc şi Turcia.
Cererile musulmane sînt susţinute de comportări
nelegale, mergînd de la crime mărunte şi violenţe întîmplătoare, de exemplu contra
lucrătorilor pe ambulanţe şi şoferilor de autobuz, pînă la răzmeriţe pe scară
redusă.
Parisul a văzut asemenea revolte în suburbiile sale.
Parizienii îi numesc pe aceşti criminali
"colonişti".
Pentru că asta sînt.
Ei nu vin să se integreze în societăţile noastre; ei
vin să integreze societăţile noastre în Dar-al-Islam-ul
lor. Din cauza asta sînt colonişti (Dar-al-Islam este o secţiune a islamului mondial - n. tr.)
Multe dintre aceste violenţe de stradă, de care am
pomenit, sînt îndreptate exclusiv împotriva nemusulmanilor, forţînd pe mulţi
dintre băştinaşi (localnici) să părăsească propriul lor cartier, propriul oraş,
propria ţară.
Mai mult, musulmanii reprezintă astăzi un număr de
votanţi care nu se poate ignora.
Al doilea lucru pe care trebuie să-l ştiţi este
importanţa profetului Mohamed.
Conduita lui este un exemplu pentru toţi musulmanii
şi nu poate fi criticată.
Acum, dacă Mohamed ar fi fost un om al păcii, cum ar
fi, să spunem, Gandhi sau Maica Tereza, n-ar fi fost nici o problemă.
Dar Mahomed a fost un şef de bandă, un asasin, un
pedofil şi a avut mai multe căsătorii în acelaşi timp.
Tradiţia islamică ne povesteşte cum s-a luptat el în
bătălii, cum şi-a omorît duşmanii şi chiar cum executa prizonieri de război.
Mohamed însuşi a masacrat tribul iudeu al lui Banu
Qurayzah.
Dacă ceva este bine pentru Islam, e bine; dacă este
rău pentru Islam, e rău.
Să nu încerce nimeni să vă păcălească cu faptul că Islamul
ar fi o religie.
Desigur, are un Dumnezeu, o lume de apoi şi cele 72
de fecioare.
Dar, în esenţă, Islamul este o ideologie politică.
Este un sistem care stabileşte reguli precise pentru
societate şi pentru viaţa fiecărei persoane.
Islamul vrea să dicteze fiecare aspect al vieţii.
Islam înseamnă resemnare sau supunere.
Islamul nu este compatibil cu libertatea sau cu
democraţia, pentru că se străduieşte să obţină sharia, in dorința de a deveni o religie totalitară.
Acum ştiţi de ce Winston Churchill a numit Islamul
"cea mai retrogradă forţă din lume" şi de ce a comparat Mein Kampf cu Coranul.
Publicul a acceptat sincer povestea palestiniană şi
vede Israelul ca agresor.
Dar eu am trăit în ţara aceea şi am vizitat-o de o
mulţime de ori.
Eu susţin Israelul.
Întîi, pentru că este patria evreească după două mii
de ani de exil, incluzînd Auschwitzul. În al doilea rînd, pentru că este o
democraţie. Și în al treilea rînd, pentru că Israelul este prima noastră linie
de apărare.
Această micuţă ţară este situată pe linia de luptă
contra Jihad-ului, împiedicînd
avansarea teritorială a Islamului.
Israelul înfruntă linia de luptă a Jihad-ului la fel ca şi Kaşmirul,
Kosovo, Filipinele, sudul Tailandei, Darfur în Sudan sau Libanul.
Israelul este pur şi simplu în cale. Aşa cum a fost şi Berlinul de Vest în timpul războiului rece.
În ţara mea, în Olanda, 60% din populaţie consideră
imigrarea în masă a musulmanilor drept greşeala politică numărul unu de la al
doilea război mondial încoace.
Şi alţi 60% consideră Islamul ca pe cel mai mare
pericol.
Luminile se pot stinge în Europa mai repede decît vă
puteţi imagina.
O Europă islamică înseamnă o Europă fără libertate
şi democraţie, un deşert economic, un coşmar intelectual şi o pierdere de
putere militară pentru America, deoarece aliaţii săi se vor transforma în
duşmani, duşmani cu bombe atomice.
Cu o Europă islamică, America va trebui singură să
apere moştenirea Romei, a Atenei şi a Ierusalimului.
Dragi prieteni, libertatea este cel mai preţios
cadou.
Generaţia mea niciodată n-a trebuit să lupte pentru
această libertate, ea ne-a fost oferită pe o tavă de argint, de către oamenii care
au luptat pentru ea cu viaţa lor.
Pe tot cuprinsul Europei, cimitirele americane ne
amintesc de băieţi tineri care niciodată n-au ajuns acasă şi a căror amintire
noi o preţuim.
Generaţia mea nu este proprietara acestei libertăţi;
noi sîntem numai păstrătorii, paznicii ei.
Noi putem doar preda această libertate, greu
obţinută, copiilor Europei, în aceeaşi stare în care ne-a fost oferită nouă.
Noi nu putem ajunge la nici o înţelegere cu mulahii
şi imamii (conducători religioşi musulmani – n. tr.).
Generaţiile viitoare nu ne vor ierta niciodată.
Noi nu ne putem risipi libertăţile.
Pur şi simplu nu avem dreptul să facem asta.
Trebuie să facem tot ce este posibil acum pentru a
opri această stupiditate islamică, pentru ca să nu poată distruge lumea aceasta
liberă pe care noi o cunoaştem.
Vă mulţumesc,
Geert Wilders
preşedintele
Partidului Libertăţii din Olanda,
membru
al Parlamentului olandez
3 comentarii:
Oare de ce abia acum se imprastie acest discurs fara a se mentiona ca a fost sustinut in 2012? oare aceasta nu arata cat de superficial privim noi romanii teme majore pe plan european/mondial?
Faptul se explică, desigur, prin contextul „fierbinte” care s-a creat. Pusă în 2012 sau în 2015, problema este, în mare, aceeași.
Ma bucur ca gasesc aceasta postare pe blogul dvs.
Total de acord si cu rezervele exprimate in intro.
Cred, eu, ca stiu si nadajduiesc ca, in general, cititorii dvs stiu sa inlature balastul ateist-stangist pentru a privi la elementele factuale care trebuie luate in atentie.
In vest se mai scrie despre subiect, dar, aproape intotdeauna, in presa de nisa. Presa de larg consum evita, corectitudinea politica ii face pe politicieni si pe formatorii de opinie sa se autocenzureze pe subiect.
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire