DE DOUĂ ORI EMINESCU

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME
 

Simboluri oculte
la mormântul lui Eminescu?

Există locuri de pelerinaj duhovnicesc şi, nu de puţine ori, de pelerinaj laic... În calendarul neamului ro­mâ­nesc, avem două mari sărbători sub semnul lui Eminescu: 15 ianuarie şi 15 iunie. A fi pelerin la Eminescu implică deja o altă poziţionare. Un al treilea mod de pelerinaj. 

Pe strada Plantelor, la nr. 9, s-a aflat Sanatoriul Caritatea – o Golgotă devenită sanctuar. Locul de unde sufletul celui care a înveşmântat ritualic, întru numele său, limba română – l-am numit pe Eminescu – a plecat la cer. Eminescu s-a născut aici pentru a treia oară, pentru a purta în veşnicie povara unui neam întreg, căzut între tâlhari, batjocorit şi răstignit pentru cuminţenia sa.  Şi nu ai cum să nu te simţi pelerin la Eminescu în locul în care sufletul poetului a străpuns veşni­cia. M-am bucurat că aici lo­cuieşte, de foarte mulţi ani, o doamnă credincioasă – Maria – ce nu uită să-l pomenească pe Eminescu seara, atunci când aprinde candela. Doamna Maria, născută la ţară, prin părţile Buzăului, l-a iubit de copilă pe Eminescu. „Mântuirea şi Eminescu sunt cele două sensuri adânci ale neamului românesc” – este de părere doamna Maria. „Fără Eminescu, rătăcim ca neam”. Ori de câte ori trec pe strada Plantelor, intru să schimb câteva vorbe cu doamna Maria, „străjera” candelei lui Eminescu. Aproape în fiecare duminică îl are oaspete pe Ducu, un băiat în cărucior, de la bise­rică, pentru care se străduieşte, din pensia dumneaei, să pregătească „bunătăţi”. Acesta o numeşte „Maria Milostiva”.
Un alt loc de pelerinaj, de ziua lui Eminescu, este mormântul poetului de la cimitirul Bellu. Mormântul e simplu. Chipul poetului, realizat în bronz de sculptorul Ioan Georgescu, scrutează, de sub teiul de la căpătâi, veşnicia. Nu am reţinut, până în vara anului trecut, decât locul înecat în flori şi lumânările aprinse. Deunăzi, spunându-i u­nei cunoştinţe că merg să aprind o lumânare lui Eminescu, aceasta m-a surprins cu o întrebare: „Dar peceţile le-ai văzut? Eminescu e pecetluit la căpătâi. Mai mult nu poate să facă pentru neamul românesc. E pecetluit!”.
Când am ajuns la Bellu, am văzut două făclii din bronz, cu vârful în jos, pe monumentul poetului. Ce a urmat nu e greu de presupus: Comisia Monumentelor Istorice, Muzeul Literaturii, biblioteci… Am stat de vorbă cu mai mulţi eminescologi, teologi şi specialişti în simbologie. Unii s-au temut de vreo interpretare: „Să nu gafăm!”. Alţii cred că ar fi vorba de un simbol paleocreştin pierdut, care s-ar afla chiar şi pe unele clădiri de secol 19, deşi nu au putut să-mi indice în Bucureşti nici măcar una. Părintele pro­fesor Emilian Cor­ni­ţescu, specialist în Vechiul Testament şi limba ebraică, este de părere că făcliile inversate simbolizează moartea, ori mai degrabă lumina care trece dincolo de mormânt. Majoritatea teo­logilor s-au declarat însă consternaţi: „Ştim cu toţii că o cruce răsturnată reprezintă un simbol satanic. E ca şi cum am spune Tatăl nostru de la coadă la cap. Nu există un astfel de simbol în creştinism, iar semnificaţia lui nu poate fi decât una malefică”. Profe­sorul Virgil Vasilescu, autor al lucrării Simboluri patrimoniale, invitat în octombrie anul trecut la congresul  internaţional de simbologie  de la Moscova, analizând recent compoziţia monumentului, înclină mai degrabă asupra aspectului negativ al acestor două elemente, deşi nu doreşte încă să se pronunţe definitiv. Teologul Dumitru Popa se sprijină în afirmaţiile sale pe lucrarea Tezaurul Liturgic... a lui Badea Cireşeanul, în care se spune că lumânarea ori făclia sunt simbolul Mântuitorului. „Făclia răsturnată nu poate fi decât simbolul Antihristului. Sigur sunt simboluri oculte, care nu au ce căuta la căpătâiul poetului nostru naţional”.
Personal, nu m-am dumirit. Concluzia o lăsăm pe seama pelerinilor la Eminescu de pe 15 ianuarie. 

Gheorghiță CIOCIOI

Eminescu canonizat?

Presa românească – aţipită de la o vreme în subiecte sforăitoare, anunţate, cel mai adesea, pe prima pagină şi cu litere de‑o şchioapă („Foc la pompieri” „Sănătatea este bolnavă”…) – a aflat, în sfârşit, în intervalul dintre descoperirea secretului flăcării violet şi noul cod portocaliu, timp şi pentru o temă mai serioasă de dezbatere: canonizarea lui Eminescu… 

Propuneri de la Ligă

„Prea Fericite Patriarh, vă scriu în numele a peste trei sute de membri ai Ligii Scriitorilor din România”… Astfel îşi începe d‑l Al. Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor, cu sediul în Cluj‑Napoca, scrisoarea adresată Întâistătătorului BOR, datată 2 februarie 2010, în care expune o serie de argumente în favoarea canonizării marelui nostru poet naţional. Laudabilă ini­ţiativă, s‑ar putea spune, la prima vedere; atâta doar că din scrisoare nu răzbate, câtuşi de puţin, cunoaşterea din punct de vedere teologic a problemei în cauză; drept pentru care Patriarhia Română, prin purtătorul său de cuvânt, avea să‑l mângâie părinteşte pe creştet (via poşta electronică) pe semnatarul depeşei. Ce‑i drept, d‑l Al. Florin Ţene s‑a dovedit sincer (cuminte, chiar) în demersul său, negafând prea mult întru cele bisericeşti; de‑ar fi să amintim numai de un singur caz, de acum câţiva ani, al unui alt confrate de breaslă, din afara Ligii... 

Scriitorul Zubaşcu
şi reformatorul Tolstoi 

Nu cred că Ion Zubaşcu, scriitor, dar şi „fin” observator al fenomenului religios de la noi şi de aiurea, ar mai avea nevoie de vreo prezentare. E un nume care greu poate fi dat uitării… Competenţele domniei sale în materie de Ortodoxie, manifestate regulat, vreme de mai mulţi ani, în pagina religioasă găzduită de România liberă, au putut fi cântărite şi judecate cu dreaptă măsură, de cititori, la timpul lor. Ne luăm numai îngăduinţa de a expune o singură „mostră” a gândirii marelui „cunoscător în materie”: „Cine‑şi mai aminteşte, azi, cum se numea patriarhul care l‑a excomunicat pe marele prozator Lev Tolstoi pentru viziunea sa profund reformatoare asupra Bisericii Ortodoxe Ruse din acele vremuri? Şi cine‑şi va mai aminti, peste o sută de ani, de actualul patriarh KGB‑ist al Moscovei, care refuză să‑i ridice excomunicarea genialului creator al culturii şi sufletului rus?” (România liberă, 9 dec. 2005, p. 14). 

Kanonizaţia i folklorizaţia 

Că Rusia nu mai avea Patriarh de aproape două secole, la data exomunicării lui Lev Tolstoi, nici scriito­rul Ion Zubaşcu nu mai ţinea bine minte, probabil, atunci când a scris articolul laudativ la adresa piesei blasfemiatoare Evanghe­liştii, articol din care tocmai am citat. În privinţa viziunii „reformatoare” a lui Lev Tolstoi în Biserică, să amintim numai de Evanghelia repovestită pe scurt, în care Naşterea supranaturală a Mântuitorului – de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara –, Învierea din morţi şi Înălţarea Sa la Cer sunt anulate dintr‑un singur condei, Hristos devenind un simplu propovăduitor printre mulţi alţi întemeietori de religii (chiar şi Tolstoi îşi exprima dorinţa să moşească una!). Că împărtăşania era, în concepţia autorului Învierii, „doar o ciorbă”, ori că marele scriitor, oricât a încercat Biserica, nu a dorit nici în ruptul capului să se reîntoarcă la sânul ei, nici nu mai conta pentru Ion Zubaşcu… Astăzi, în Rusia, se aud însă destule voci (cel mai adesea ale unor scriitori) care îl vor pe Lev Tolstoi direct în calendarul pravoslavnic! Sintagma folosită de oamenii Bisericii în cazul unor astfel de propuneri, lipsite de orice temei, nu mai are nevoie de vreo tălmăcire: Kanonizaţia? Niet. Eto folklorizaţia! Ivan cel Groaznic, Rasputin, Stalin, dar şi Puşkin, Lermontov, Dostoievski sunt trecuţi adeseori, de către ruşii evlavioşi, pe o listă tot mai lungă de aşteptare (nu e uitată nici democratica strângere de semnături) în vederea aureolării, din partea Bisericii, cu sfinţenia (ce n‑are nimic necesar de‑a face cu popularitatea politică sau culturală). 

La sfinţi noi, canoane noi 

Veţi spune însă că marele Eminescu n‑ar avea nici în clin, nici în mânecă, la o privire mai atentă, cu mulţi dintre „canonizabilii” enumeraţi mai sus (ale căror acatiste şi slujbe circulă adesea prin biserici, fiind nevoie chiar de poziţionări sinodale, după caz, pentru restabilirea ordinii canonice!). Că între „sfântul strângător de pământuri ruseşti” (Stalin) ori Puşkin, „sfântul” care dorea „hotar între Rusia şi Turcia pe Dunăre”, pe de o parte, şi „unificatorul lăuntric al neamului românesc”, pe de altă parte, nu există vreun corespondent, poate fi un adevăr… Românesc, ce e drept, şi greu digerabil de către urmaşii lui Petru cel Mare… Viaţă sfântă, dreaptă mărturisire, moaşte, minuni, martiriu pentru Hristos… De trecut cu vederea toate aceste cerinţe canonice, în privinţa poeţilor/scriitorilor, „îmbrânciţi” astăzi zgomotos spre cetele sfinţilor... 

Veşnic pelerin la Eminescu 

Să aruncăm, însă, fie şi doar o singură privire prin ograda neamurilor pravo­slavnice din jur (comuniunea – aproape mistică – dintre poetul Sándor Petőfi şi unguri nu putem şti cât de mult cântăreşte întru cele ale sfinţeniei la luterani). Poetul naţional al sârbilor, de pildă, Petăr II Petrovici‑Njegoş, vlădică şi prinţ totodată, genial glorificator al neamului său, dar şi al credinţei ortodoxe, nu este trecut în rândul sfinţilor. Evlavia faţă de Hristo Botev (considerat martir – autor, printre altele, al unor poezii pravoslavnice) face, chiar şi astăzi, ca destui bulgari să se cunune lângă monumentul său din oraşele de la sud de Dunăre. Veţi spune, din nou: „Şi ce treabă avem noi cu toate acestea?”. Avem… Dacă ruşii, sârbii ori bulgarii ar „declanşa” procesul de canonizare a marilor clasici (termenul literar recapătă, iată, conotaţiile sale originare), „noii sfinţi” vor trebui recunoscuţi, în final, şi de Sinodul nostru. Mie, unuia, sincer, mi‑ar fi destul de greu să rostesc: Bucură‑te, Hristo Boteve!..., având oarece cunoştinţă de derapajele poetului‑revoluţionar (una cu neamul său, desigur) întru cele ale credinţei, de oricâtă evlavie ar face dovadă pravoslavia bulgară. Pe de altă parte, a fi pelerin la Eminescu consider că este un sublim privilegiu, ce nu ţine nicidecum de calendar. Ce spuneţi, domnilor scriitori? 

Gheorghiță CIOCIOI 
(Articole apărute inițial

în revista Lumea Credinţei,
în 2006 și respectiv 2010)