SUMARUL BLOGULUI
Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de
către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob
Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de
20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel
Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia
Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul
revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a
sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici.
Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici.
(R. C.)
2008
PAUL GOMA – LUPUL SINGURATIC
Textul acesta e o datorie de
conştiinţă. El a început să germineze în mine cu vreo 25 de ani în urmă, în
serile/nopţile cînd îl ascultam pe Paul Goma citindu-şi romanele la microfonul "Europei
Libere". După ’90, cînd, în sfîrşit, a început să fie editat şi în România,
i-am reîntîlnit amintirile, scrise negru pe alb, transpuse în concretul
palpabil al hîrtiei. Erau (sînt) acolo cu toţii, negrii şi albii, cei răi şi
cei buni. Eugen Ţurcanu şi Grumberg zis Nicolschi, Goiciu, Enoiu, dar şi mai recenţii
(şi mai românii) Goran Gheorghe, Vasile Gheorghe, Nicolae Pleşiţă etc., etc. De
cealaltă parte a baricadei: Ion Gănescu, Ferdinand Klapka, dar şi mai recenţii
Ladea, Bedivan, Cristoiaica, Dîmboviceanu etc., etc. Listele nu sînt exhaustive.
Cu siguranţă, voi fi uitat nume (mai) importante – şi dintre "negri",
şi dintre "albi". Dar dacă îi ştiu pe cei amintiţi mai sus, e, în
primul rînd, meritul lui Paul Goma.
Cu o încăpăţînare şi un curaj atît
de rare printre români (cel puţin, printre cei de la nord de Dunăre), Goma a
scris letopiseţul terorii securiste, dar şi pe cel al reacţiilor stîrnite de
vitregia comunistă pe meleagurile noastre. De la rezistenţa pură şi simplă (nu
cea "prin cultură"), pînă la trădarea la fel de pură şi de simplă...
Desigur, letopiseţul supără. El e
oglinda curajului, dar şi a puţinătăţii noastre. Cu toate că se opreşte la anul
1977, citindu-l, vom descoperi originea unor grave inconsecvenţe şi trădări ale
intelectualităţii româneşti de azi.
Să ne mirăm că mulţi nu sînt
deloc flataţi de imaginea lor din oglindă şi doresc să o facă ţăndari? Cînd
vine vorba de Goma, "liberalii" îşi dau mîna cu foştii propagandişti
ai naţionalismului cu voie de la C. C.; oameni subţiri, intelectuali
veritabili, scriitori cu talent şi influenţă împart aceeaşi tranşee (pardon –
acelaşi şanţ) cu dulăi decrepiţi de teapa unor Pleşiţă, Burtică sau chiar Ştefan
Andrei. Fiecare avertizează, se revoltă, se umflă în pene pe limba şi în stilul
său. Generalul fost decorat de însuşi De
Gol, ce contează cîteva fire smulse din barba "de rabin" a unui
legionar fascist? La alt post de
televiziune, cu alte vorbe şi alt temperament, junele Nicolae Manolescu [1] insinuează că Goma are 70 de ani [2], s-a ramolit, scrie aberaţii în
jurnal...
Da. S-a ramolit. Şi are obsesii
bolnăvicioase. Crede, scrie, spune că:
1) Ideologia comunistă, ca şi
partidul care a pus-o în practică, este criminală, iar Securitatea, mîna
înarmată a Partidului, nu a fost cu nimic mai prejos de mult hulitul Gestapo.
2) Basarabia e pămînt românesc.
Adevărul acesta a fost, este, va fi incomod. Şi nu doar pentru slavofili, dar
şi pentru "europenizaţii" care au vrut, cu orice preţ, în N.A.T.O. şi
în U.E.
3) Pentru a-şi înţelege istoria, românii
trebuie să afle care a fost comportamentul evreilor basarabeni (nu al tuturor,
dar al multor, al prea multor evrei basarabeni) în perioada 28 iunie – 3 iulie
1940 ("săptămîna roşie").
Să le examinăm pe fiecare:
Ideologia comunistă n-a murit.
Reziduurile ei otrăvite se regăsesc în mintea şi-n sufletul mai tuturor politicienilor,
ca şi în ale multor, prea multor ziarişti... Încă mai vioi sînt foştii
securişti. Fie că tînjesc demagogic după vremea "bunului patriot Ceauşescu",
fie că au "năpîrlit" şi au fost primiţi în partidele istorice, ei nu sînt
deloc interesaţi ca românii să iasă din uitare.
Trecem mai departe. De fapt, nu
trecem. Căci tot despre relaţia românilor cu propria istorie va fi vorba.
În 1993, s-a întîmplat să-l
cunosc pe Andrei. Bun vorbitor de română, Andrei s-a prezentat drept "un
student străin". Nu a trebuit să aştept prea mult pentru a afla de unde
anume: din Uniunea Sovietică (atenţie: episodul datează din 1993; eram, deci,
la doi ani DUPĂ dispariţia U.R.S.S.). Devenisem curios – fosta Uniune e mare...
Tînărul recunoaşte sfios: din Chişinău. Pînă la ceasul acela nu întîlnisem
basarabeni. Deşi referinţa la Soviete mă descumpănea, eram bucuros. Euforia a
fost de scurtă durată. "Studentul străin" (de altfel, bursier al
statului român) m-a readus cu picioarele pe pămînt. Pe pămînt sovietic. Bunica
lui Andrei, moldoveancă curată, s-a pus în mijlocul drumului pentru a nu lăsa
ajutoarele din România să ajungă în Respublică. Ei lăcrimau cînd pica un avion
sovietic în Nagorno-Karabak. Ei nu-i vor pe români. În fond, America şi Australia vorbesc aceeaşi limbă şi
nu vor să se unească, nu? Fiul aparatcik-ului
din Moldova
nu era sensibil la argumente de ordin istoric. În cazul lui, mancurtizarea
reuşise.
Desigur, amnezia e întreţinută
perfid şi legiferată prin tratate internaţionale. S-ar spune că patriotismul cu
iz de ectoplasmă şi borş al d-nei Leonida Lari are menirea de a-i discredita pe
basarabeni în ochii celorlalţi români. Şi reuşeşte din plin. La fel de
pricepuţi în acest sens sînt şi acei bursieri de peste Prut
care preferă să comunice între dînşii folosind limba rusă... Dar poate îi
judecăm prea aspru, noi, românii ceilalţi, cei ce nu ştim pe pielea noastră cum
e să te naşti şi să trăieşti într-o Respublică (ex)Sovietică...
Despre perioada 28 iunie – 3iulie 1940, Paul Goma a
scris Săptămîna roşie [3], tom masiv, ce adună, pe lîngă
contribuţiile autorului, documente de arhivă şi relatări din presa vremii,
toate avînd ca subiect isprăvile celor prea nerăbdători să trăiască în
Respublică... O săptămînă roşie nu doar din punct de vedere ideologic...
Fiii, nepoţii, complicii
nerăbdătorilor de atunci au ţesut o conspiraţie a tăcerii în jurul celui ce-a
îndrăznit să atenteze la statutul lor public – trecîndu-i de la "victime" la rubrica alăturată. Cu
cîteva îmbucurătoare excepţii, omerta funcţionează.
Paul Goma este – încă o dată –
solitar. Cu riscul de a comite o barbarie lingvistică, aş spune că e MAI
solitar decît în 1977. Acum 30 de ani, balaurul numit political correctness abia eclozase. Azi a crescut, iar barbariile
pe care le pune la cale nu sînt (doar) de ordin lingvistic...
Marian STAN
[1] Născut 1939. [Nota Blog]
[2] Născut 1935. [Nota Blog]
[3] Cartea poate
fi descărcată intrînd pe http://paulgoma.free.fr/
* Marian Stan, "Paul Goma –
lupul singuratic", în Puncte cardinale, anul XVIII, nr. 4/208,
aprilie 2008, p. 15 (rubrica "Don Quijote în Est?").
Mai puteţi citi pe
acest blog:
(1999)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire