luni, octombrie 26, 2015

UN MANIFEST DE CLAUDIU TÂRZIU

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME



ÎN CE ȚARĂ (VREM SĂ) TRĂIM?

În ce țară trăim? În una în care premierul, Victor Ponta, este inculpat penal, șeful celui mai mare partid de la Putere, Liviu Dragnea, este condamnat penal, o pleiadă de foști miniștri au încăput pe mîna magistraților  și a gardienilor, un fost președinte al statului, Ion Iliescu, este cercetat penal, un alt fost șef al statului, Traian Băsescu, este anchetat și el; într-una în care un vicepremier, așteptat viitor premier, Gabriel Oprea, este acuzat de abuz în funcție, de plagiat și de coordonare a unor plagiate, o treime dintre parlamentari, între care unii cu nume rezonante, ca Elena Udrea, Viorel Hrebenciuc sau Varujan Vosganian, au probleme grave în Justiție; într-o țară în care o seamă de „baroni” locali, de la șturlubaticul Radu Mazăre al Constanței la doctorul-numai-pe arginți al Capitalei, Sorin Oprescu, sînt anchetați, condamnați sau abia ieșiți din pușcărie, majoritatea oamenilor de afaceri din „Top 300” Capital sînt închiși, în curs de judecată, cercetați penal sau recent eliberați condiționat... O țară de infractori? O țară fără elite politice, economice și administrative? O țară fără cap (poate și fără coadă)?
Cum se poate numi o astfel de țară? Unii îi spun colonie. Alții îi spun sat fără cîini. Unii o numesc neguvernată, alții neguvernabilă. Unii o vor și au făcut-o sursă de șpăgi și piață de desfacere. Alții cred că poate fi un avanpost într-un război care nu e al nostru. 
Dar Țara însăși, Țara ce crede despre ea?
Că e coruptă, săracă, urîtă și, prin urmare, ieftin de vîndut. 
De aia patru milioane de români slugăresc prin Europa pentru un trai mai bun. De aia votul unui român costă o pungă de mălai, o sticlă de ulei și, poate, o brichetă inscripționată cu sigla partidului care trebuie votat. De aia nimeni nu se mai revoltă în stradă și, cel mult, își varsă năduful în fața televizorului sau pe forumurile de internet. De aia speranța de viață la noi e mică. De aia adevărul e un moft, ca și proprietatea. Ce să mai vorbim despre dreptate? De aia am votat un neamț președinte, cu gîndul la o ultimă soluție: una venită dinafară, cum a mai fost. Iar neamțul se dovedește român sadea, și-ncă unul nătîng, mut și lipsit de idei și de orice inițiativă. De aia ne agățăm de ruși sau de americani, ori, înghesuiți foarte, de Bruxelles, cu crisparea de pe urmă a înecatului. De aia stînga știe ce face dreapta, dar nu mai e nici o deosebire între Stînga și Dreapta. De aia bisericile sînt tot mai pline, în raport direct cu spitalele și cimitirile. De aia nu mai punem preț pe eroi, pe martiri și pe sfinți. Ba nici nu le cunoaștem numele.
Ei bine, cred că sîntem într-o mare eroare. Stăpînul nu e vinovat dacă sluga e hoață. Iar „liderii” noștri sînt doar angajații noștri, noi sîntem stăpînii și trebuie să ne manifestăm ca atare. Prin urmare, ei să-și primească pedeapsa, prin biciuire la scară, după pravilă. 
Nu sîntem deloc săraci atîta vreme cît am reușit să construim atîta cît am construit după 1990, deși am fost sabotați constant din interior și am achitat sume colosale pentru orice lucrare – care au inclus mită de miliarde de milioane de euro.
România e una dintre cele mai frumoase țări, dar ale cărei frumuseți (nu numai geografice, ci și cultural-spirituale) sînt slab exploatate turistic, deci economic. O minimă strategie în domeniu ne-ar ridica nu numai moralul, ci și nivelul de trai. 
Nu sîntem ieftini, ci, dimpotrivă, sîntem inestimabili, ca persoane, însă trebuie să conștientizăm asta.
Soluția pentru a nu ne mai devaloriza ca națiune și ca stat – și, prin urmare, pentru a nu mai suferi din această pricină – e una singură: să ne luăm, de data asta, cu adevărat Țara înapoi. Să-i măturăm de la putere pe moștenitorii sistemului securisto-comunist și să dăm rang oamenilor care merită să ne reprezinte și să gestioneze cumsecade lumea noastră, românească.


Autorul manifestului

8 comentarii:

La 26/10/15 3:39 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Este adevarat ca sunt prea multi politicieni penali ca sa le faci la toti inventarul. Dar daca pot sa ramana necitati un Marian Vanghelie sau un Dan Voiculescu, in nici un caz nu poate ramane un Adrian Nastase, care a fost, dupa Ion Iliescu, omul-cheie al neocomunismului si al coruptiei generalizate, iar Victor Ponta insusi este, din punct de vedere moral si intelectual, creatia lui monstruoasa.

 
La 26/10/15 9:33 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Solutia eterna ramane cea a lui Eminescu:

„... Sa-i imparti in doua cete: in smintiti si in misei,
Si in doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni:
Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni!”

M. B.

 
La 26/10/15 9:42 a.m. , Anonymous Alexandru a spus...

Numarul mare de inculpati sau condamnati penali si faptul ca ei raman in fruntea bucatelor si isi pastreza mersi bine averile arata clar ca Justitia, desi lasa impresia ca functioneaza, este de fapt o caricatura. Pe calea unei astfel de Justitii nu se va face niciodata cu adevarat dreptate. Ultima solutie: alta revolutie!

 
La 26/10/15 10:33 a.m. , Blogger alina ioana dida a spus...

Claudiu a mai scris manifeste; suntem obisnuiti. Dar cine se înhamă sa fie candidat in 2016? Vad doua probleme: cum isi selecteaza partidele candidatii si faptul ca, la depunerea candidaturii, trebuie semnata si o declaratie de avere si de interese.
Noua Republica propune un mod diferit de selectie, prin Statutul ei. Poate fi o optiune pentru un om cu vederi de dreapta.
Pentru a intra in alegerile locale, unui partid ii trebuie liste in 75 localitati.

 
La 26/10/15 10:35 a.m. , Blogger alina ioana dida a spus...

@Alexandru, nu e doar justitia, ci si modul de lucru al partidelor. majoritatea au Statute care nu le permit oamenilor onesti accesul la putere.

 
La 26/10/15 3:43 p.m. , Anonymous Barbu Catargiu a spus...

Poate ar trebui sa incepem prin a ne pune cenusa in cap pentru alegerile tampite pe care le-am facut de-a lungul timpului...Deci a ne smeri.

Solutii politice nu (mai) exista.

 
La 26/10/15 6:31 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

In afara de o protipendada intelectuala care nu conteaza electoral, suntem o populatie de tampiti si de jigodii, care simpatizeaza cu escrocii si cu mitocanii si ii aduce mereu in frunte, de 25 de ani, pentru ca se recunoaste in ei si ar fi gata sa faca la fel, daca ar putea. Clasa politica e in mare masura oglinda electoratului - si invers. Asa alegatori, asa alesi!

 
La 27/10/15 3:20 p.m. , Anonymous Faraonul a spus...

Eu nu cred ca pana acum a avut loc vreo "revolutie", ci ma degraba o evolutie. Comunistii au evoluat in social-democrati. Admiratorii URSS au evoluat in rusofili. Nici fostului informator/activist nu i-a fost greu sa evolueze, tot impotriva "capitalistilor cei rai" este, doar ca acum se pretinde mare ortodox si nationalist(desi el de fapt nu are treaba cu niciuna) si "lupta" se da pe site-uri conspirationiste/pseudonationaliste/obscurantiste. Si ar mai fi multe alte exemple. Cat despre solutie... "Blut und Eisen"! Ca parca am plecat capul si ne-am "smerit" destul!

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire