miercuri, decembrie 21, 2011

PR. TOMA CHIRICUŢĂ: BUCURIA CRĂCIUNULUI

SUMARUL BLOGULUI



Părintele Toma Chiricuţă (1887-1971) a fost unul dintre cei mai vestiţi predicatori români din prima jumătate a secolului trecut. În 2012 se vor împlini 125 de ani de la naşterea sa. În pragul lui, găsesc potrivit să-l readuc în atenţia cititorilor blogului pe vrednicul de pomenire părinte, cu fragmente dintr-un lung cuvînt în întîmpinarea apropiatului praznic al Naşterii Domnului. Textul integral poate fi citit în volumul Pr. Toma Chiricuţă, Anul în predici, Ed. Anastasia (Col. “Omiletica”), Bucureşti, 1996, pp. 15-20 (demult epuizat şi care ar merita în 2012 o reeditare). (R. C.)



“Şi îngerul a zis: Nu vă temeţi. Căci iată, vă binevestesc vouă
bucurie mare, care va fi pentru tot poporul…”  (Luca 2, 10)

Ziua aceasta, a Naşterii Domnului, este o zi de bucurie pentru toată lumea creştinească. Toţi se bucură astăzi: şi copiii cei mici, care privesc cu ochi încă neînţelegători spre viaţă; şi copiii mai mari, în care a prins să mijească spiritul înţelegător al tainelor vieţii; şi tinerii, în care fierbe sfînta putere a vieţii; şi cei în vîrstă, ca şi cei bătrîni. Care este însă motivul sau, mai bine zis, care sunt motivele acestei bucurii obşteşti? [...]
 Sînt unii care se bucură de această zi – şi aceştia sînt copiii – cu o bucurie, am putea zice, vinovată şi inconştientă. De ce se bucură copiii? Se bucură pentru că Moş Crăciun, aşa cum îi zic ei actorului principal al acestei zile, le aduce daruri multe în sacul lui tainic [...]
După bucuria copiilor, vine bucuria tinerilor. De ce se bucură tinerii în ziua Crăciunului? Tinerii se bucură, în genere, pentru că această zi le aduce şi lor daruri; daruri care, fireşte, sînt pătrunse de mai mult spirit, de mai multă înţelegere; darurile pe care şi le fac unii altora, din îndemnul unei prietenii curate [...]
Se mai bucură şi cei în vîrstă. Ne bucurăm şi noi, cei ce am trecut de jumătatea vieţii. De ce ne bucurăm noi? Aş putea să răspund la această întrebare foarte simplu: ne bucurăm fiindcă se bucură ei, copiii noştri, care ne sînt atît de dragi; fiindcă se bucură tinerii [...], fiindcă ni se bucură rudele şi prietenii [...] Şi astfel, în ziua de Crăciun, ne bucurăm cu toţii de bucuria tuturor!
Dar un asemenea răspuns nu poate să ne mulţumească deplin, căci izvorul bucuriei noastre, o ştim cu toţii, răzbate din adîncimi mai mari. În această zi reînvie amintirea copilăriei noastre proprii, amintirea acelor timpuri binecuvîntate cînd noi, cei cu părul cărunt şi cu inima mişcată, ne uitam la viaţă cu aceiaşi ochi mari şi încrezători cu care se uită acum copiii noştri; şi, cu inima caldă şi dornică de iubire, întindeam mîna după darurile pe care ni le oferea viaţa, prin mijlocirea părinţilor noştri şi a celor din jurul nostru. Este timpul cînd reînvie amintirile copilăriei chiar pentru acei oameni care şi-au pierdut aproape cu totul căldura inimii lor, din pricină că în inima lor a pătruns frigul acestei lumi, a pătruns marea şi teribila lipsă de iubire a vremii de faţă. Inimi reci şi blazate, care nu mai au de ce să privească spre cer, fiindcă pentru ele cerul a încetat demult să mai existe! Dar chiar şi pentru inimile acestea învie amintirea! Chiar şi în ochii stinşi ai acestor fraţi trişti se reaprinde acum lumina bucuriei!...
Dar, iubiţi fraţi, în această zi învie o amintire mai veche decît viaţa noastră personală. În această zi învie, aş putea spune, în sîngele şi în carnea trupului nostru, în substanţa spiritului nostru, strămoşii noştri, strămoşi pe care poate nu i-am cunoscut, pe care poate nu ştim nici cum îi cheamă, dar care ne-au trecut ceva din fiinţa lor, ca pe o nepreţuită moştenire; strămoşii noştri de neam şi de credinţă, care s-au bucurat la rîndul lor în ziua de Crăciun şi ne-au transmis, prin sînge, această bucurie tainică, pe care astăzi o resimţim din plin. Şi cînd vine ziua aceasta binecuvîntată, cînd sună clopotele de la biserici, atunci aceşti strămoşi freamătă de bucurie înlăuntrul nostru, sporindu-ne propria bucurie; o bucurie care ne umple de o minunată taină: taina Crăciunului!
Dar, fraţii mei, cu toate aceste lămuriri, noi încă n-am ajuns la adevărată sursă a bucuriei Crăciunului. Căci simţim nevoia de a întreba mai departe: de ce oare s-au bucurat într-atît strămoşii noştri de ziua Crăciunului? Numai fiindcă şi ei fuseseră copiii? Numai fiindcă şi ei împărtăşeau bucuria altora? Înţelegem că acesta singur nu poate să fie adevăratul motiv al bucuriei Crăciunului. Bucuria Crăciunului este o bucurie mai adîncă decît viaţa noastră personală şi chiar decît cea a strămoşilor noştri. Ea este o bucurie mai înaltă decît pămîntul, o bucurie care ne vine din ceruri! Este bucuria credinţei! Dacă nu s-ar afla acolo, în adîncul nepătruns al fiinţei noastre, acea rază de credinţă pe care o purtăm în noi fără să ştim şi care, din cînd în cînd, îşi cere eliberarea din închisoarea în care o ţinem, o, fraţii mei, atunci bucuria noastră de Crăciun ar fi lipsită de adevăratul ei parfum, ar fi văduvită de adevăratul ei motiv [...]! Strămoşii noştri, cei ce se bucură în noi cînd vine ziua aceasta, de aceea se bucură: că în ziua aceasta s-a aprins în sufletul lor lumina unei credinţe, iar prin această credinţă au putut să se biruie pe dînşii, au putut să biruie puterile mari şi fatale ale vieţii! Strămoşii aceia au crezut într-adevăr în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mîntuitorul lor şi al întregii lumi. De aceea, bucuria lor a fost o bucurie adîncă şi adevărată, putînd chiar să ne transmită şi nouă ceva din căldura ei! Astfel, fraţii mei, cred că înţelegeţi acum adevăratul motiv al sărbătorii de astăzi şi al bucuriei cu care o prăznuim.
Iar strămoşii care ne-au transmis această sfîntă bucurie nu sunt numai strămoşii noştri de neam şi de credinţă; şirul acesta al lor nu merge doar pînă la naşterea neamului nostru sau a Pruncului din Betleem, ci aş putea să spun, cu toată dreptatea, că lanţul trece dincolo de Iisus Hristos, mergînd pînă la cel dintîi om, pînă la Adam, tatăl umanităţii, în sufletul căruia s-a aprins, pentru prima oară, raza speranţei, speranţă ce avea să se împlinească în peştera din Betleem! Este acea rază pe care Însuşi Tatăl a aprins-o în sufletul omenirii rebele, cînd, în noaptea pustiului, afară din Paradis, i-a dat făgăduinţa unui Mîntuitor. De la acest om, care cel dintîi a primit această rază de speranţă, transmiţînd-o fiilor lui [...], de la toţi acei strămoşi din care ne tragem, fiecare dintre noi a primit substanţa credinţei şi a vieţii lor, iar, prin ei, o primim acum cu toţii de-a dreptul de la Dumnezeu. Cu toţii ne tragem în veşnicie din Dumnezeu, iar în vremelnicie de la cel dintîi strămoş, apoi de la toţi cei ce au urmat. De la toţi aceştia am moştenit bucuria aşteptării lui Iisus, cea care freamătă acum, ca un codru uriaş, ca o orgă imensă înlăuntrul nostru! Simţim, iată, că bucuria aceasta a Crăciunului este bucuria împărtăşită de întregul neam omenesc: bucuria bucuriilor!
Fraţii mei [...], totuşi aş putea să adaug că toate aceste motive, pe care vi le-am spus aici, nu constituie încă întreaga pricină a bucuriei noastre. Şi am să vă rog foarte stăruitor ca fiecare dintre voi să se gîndească acum la sine! Religia înseamnă legătură cu Dumnezeu. Legătura aceasta cu Dumnezeu trebuie să o trăiască fiecare în parte aşa cum au trăit-o şi strămoşii noştri. Că ei au avut o legătură cu Dumnezeu, acesta este, desigur, un lucru minunat pentru noi. Dar dacă numai ei ar fi avut această legătură, tot numai ei ar fi avut şi această bucurie, iar atunci, prin faptul acesta, strămoşii noştri ar apărea cu mult mai bogaţi decît noi. Bucuria Crăciunului nu trebuie să însemne doar bucuria strămoşilor noştri; nu trebuie să însemne doar bucuria altora! Ea trebuie să însemne bucuria noastră, bucuria născută din credinţa fiecăruia dintre noi în parte şi a tuturor împreună! Dacă nu avem acest motiv la temelia bucuriei noastre de astăzi, atunci încă nu cunoaştem ce înseamnă adevărata bucurie de Crăciun.
Evanghelia ne spune că în acea noapte sfîntă, în ţara îndepărtată şi caldă în care s-a petrecut aievea Marele Fapt, s-au arătat păstorilor cete de îngeri, vestindu-le cu glas mare: “Astăzi vi s-a născut vouă Mîntuitor, Care este Hristos Domnul”. Dacă ziua aceasta de astăzi nu ne dă, prin credinţă, această veste şi nouă, dacă nu mergem şi noi să îngenunchem cu bucurie dinaintea Pruncului Care ni s-a născut azi, atunci zadarnică şi goală este, pentru fiecare dintre noi, bucuria Crăciunului!
Iubite frate şi iubită soră de credinţă, astăzi trebuie să auzi şi tu, cu credinţa ta şi în inima ta, pe îngerii din vechime grăindu-ţi cuvintele Evangheliei: “Ţi s-a născut ţie Mîntuitor: Hristos Domnul”! Da, trebuie să ai şi tu un Mîntuitor, în Care să crezi cu adevărat! Trebuie ca acest Mîntuitor să nu fie pentru tine numai o simplă vorbă, ci să însemne o adevărată putere! Trebuie să ştii şi tu bine, din propria ta experienţă, că acest Mîntuitor te-a dezrobit şi pe tine personal, ca şi pe strămoşii tăi, din lanţurile robiei păcatului! Şi dacă tu nu-L cunoşti încă pe acest Mîntuitor, dacă tu zaci mai departe în lanţurile păcatului, atunci această bucurie de astăzi zadarnică este pentru tine! Dimpotrivă, bucuria noastră te poate face şi mai trist, după cum bucuria celor liberi îi face şi mai trişti pe cei închişi în ocnă, care privesc printre gratii la bucuria oamenilor liberi...
O, frate şi soră, vino şi tu la libertatea pe care şi ţie ţi-o întinde Hristos astăzi, în ziua măritei Sale Naşteri! Leapădă lanţurile care te împiedică să crezi în El! Apropie-te cu inima de El şi zi: “O, Iisuse, iată, atîta vreme Te-am aşteptat! Astăzi, în sfîrşit, ai venit şi pentru mine! Astăzi, Doamne, sînt ca o iesle, ca ieslea din Betleem; aşază-Te în ea, Doamne! Eu nu am altceva decît această inimă, aşa cum este ea acum, inima în care pînă astăzi s-a lăfăit păcatul, inima în care pînă astăzi nu a stăpînit lumina, nu a domnit Tatăl Cel din ceruri, n-au prisosit adevărul, iubirea şi dreptatea; inima aceasta a fost roaba tuturor pornirilor rele şi nu am cunoscut pînă acum ce înseamnă libertatea pe care o dai Tu copiilor Tăi, mîntuiţilor Tăi! Dă-mi şi mie această sfîntă libertate! Naşte-mă şi pe mine, Doamne, la o viaţă nouă, ca să mă bucur şi eu de darurile minunate pe care le întinzi lumii Tale, milostivule Doamne!”. [...]
Dă-ne, Doamne Iisuse Hristoase, adevărata bucurie a Naşterii Tale! Amin.



Deschide uşa, creştine...
(vechi colind românesc)
                                               
Deschide uşa, creştine,
Că venim din nou la tine!
Drumu-i greu şi-am ostenit,
De departe ce-am venit,
Că la Betleem am fost,
Unde S-a născut Hristos.
Şi văzut-am pe-a Lui mamă,
Pe care Mărie-o cheamă,
Cum umbla din casă-n casă,
Ca pe Fiul ei să-L nască;
Umbla-n sus şi umbla-n jos,
Ca să nască pe Hristos;
Umbla-n jos şi umbla-n sus,
Ca să nască pe Iisus.
Mai tîrziu găsi apoi
Un staul frumos de oi
Şi acolo, pe fîn jos,
S-a născut Domnul Hristos.
Cete îngerii coboară,
Staulul mi-l înconjoară.
Îngerii, cu flori în mînă,
Împletesc mîndră cunună
Şi pe ea e scris frumos:
“S-a născut Domnul Hristos,
Care, cu puterea Sa,
O să mîntuie lumea”.

Şi de-acum pînă-n vecie
Mila Domnului să fie
Tuturor cu bucurie!



Mai puteţi citi pe acest blog:


Grupul de colindători ai Asociaţiei TRADIŢIA ROMÂNEASCĂ:


LA ANUL ŞI LA MULŢI ANI!


Memento pentru nostalgicii "iepocii de aur" (nici mulţi, nici puţini):

Un program de Crăciun care nu s-a mai putut difuza...

9 comentarii:

La 21/12/11 12:40 p.m. , Blogger Cami a spus...

Da, frumos… Astfel de mesaje transmite si Maica Domnului, dar sunt respinse.
Si atunci:
Unde e bucuria adanca si adevarata? Unde e dorinta pentru sfanta libertate? Leapada cineva lanturile care il impiedica sa creada cu adevarat in Dumnezeu?
NU. Nimeni nu vrea sa spuna: SUNT CRESTIN SI SINGURA LEGE PE CARE O RECUNOSC E LEGEA IUBIRII LUI DUMNEZEU!
De ce? Pentru ca sunt mai atasati de dogme decat de Cuvantul lui Dumnezeu.

Indaratnicia, mandria, ura si rautatea tare-i mai indeparteaza pe oameni de Adevar. Omul vrea sa fie el mare, iar Dumnezeu sa fie tot mai mic sau chiar sa dispara, pentru ca nu se conformeaza “dogmelor”. Iar, daca Dumnezeu “indrazneste” sa le transmita mesaje copiilor sai, se cheama ca cei care-L asculta sunt “eretici”.

Dar strigatul lui Dumnezeu va rasuna mereu: “EU, DUMNEZEU, EXIST SI SIMT!”;
“COPIII SUNT SLABICIUNEA MEA!”; “EU, IISUS VA IUBESC PE TOTI!”; “INIMA MEA ESTE UN ABIS DE IUBIRE.”…
http://www.tlig.org/ro/romsg/TLIG-ROVol.1.pdf

Cineva mi-a eliminat urmatoarea postare, pentru ca nu era in “spirit ortodox”:

“Citind minuţioasa descriere a misionarului Antonio Valeriano, contemporan şi martor al evenimentelor de la Guadalupe, rămânem surprinşi de felul cum Maria îi repetă mereu vizionarului: "Juanito (Ionel), copilul meu": ca o mamă care îşi alintă copilul. Maria e mama celor mici. E un lucru care ne şochează şi ne îngrijorează: în apariţiile din timpurile moderne - şi sunt sute - privilegiaţii Maicii Domnului sunt oameni simpli: analfabeţii, păstorii de oi, văcarii, copii; după ştiinţa mea, printre vizionari nu găsim preoţi, nici episcopi, nici profesori de seminarii, nici teologi, nici liturgişti, nici biblişti şi nici măcar seminarişti. Contemplând apariţiile pe pământ ale Mamei sale, Isus continuă să-l preamărească pe Tatăl său, Stăpânul cerului şi al pământului "fiindcă a ascuns aceste lucruri celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-a descoperit celor mici" (Lc 10,21).”

http://www.profamilia.ro/maria.asp?aparitii=5


http://corortodox.blogspot.com/2010/03/februarie-2010-icoanele-plang-cu.html

Nu mai pot cu atata ura si indaratnicie… Dar oare Dumnezeu cat mai poate?

Mesaje Medjugorje
25 Decembrie, 2001(Jakov)
Dragi copii, astazi cand Iisus se naste din nou pentru voi,doresc sa va invit intr-un mod special la convertire.Rugati-va, rugati-va, rugati-va pentru convertirea inimii voastre, pentru ca Iisus sa se nasca in voi toti, sa locuiasca in voi si sa ajunga stapan peste intreaga voastra fiinta.Va multumesc ca ati raspuns la chemarea mea.

2 decembrie, 2009 (Mirjana):
Dragi copii, in acest timp de pregatire si de asteptare plina de bucurie, eu, ca Mama, doresc sa va arat ceea ce este cel mai important: sufletul vostru. Se poate Fiul meu naste in el? Este el curatat - prin iubire - de minciuni, de mandrie, de ura si de rautate? Il iubeste sufletul vostru pe Dumnezeu mai presus de toate ca pe pe un Tata si il iubeste pe aproapele vostru in Cristos? Eu va arat calea care va va inalta sufletul la unirea deplina cu Fiul meu. Doresc ca Fiul meu sa se nasca in voi. Ce bucurie ar fi aceasta pentru mine, ca Mama! Va multumesc.

25 decembrie, 2009:
Dragi copii! In aceasta zi a bucuriei va aduc pe toti in fata Fiului meu, Regele Pacii, pentru ca El sa va dea pacea si binecuvantarea Sa. Copilasilor, impartasiti aceasta pace si binecuvantare cu ceilalti.in iubire Va multumesc ca ati raspuns la chemarea mea.

2 februarie, 1990
Dragi copii! …Acceptati cu rabdare toate suferintele voastre. Aminti-va bine ca Isus a suferit cu rabdare pentru voi. Lasati-ma sa fiu Mama voastra,legatura voastra cu Dumnezeu si cu viata vesnica. Nu le impuneti credinta voastra celor care nu cred. Aratati-le-o prin exemplul vostru si rugati-va pentru ei. Copiii mei,rugati-va!

http://www.scribd.com/doc/49329522/mesaje-medjugorje-1989-2010

http://sites.google.com/site/ivanbalan/aparitii

 
La 22/12/11 8:55 p.m. , Anonymous Cornel a spus...

Ca unul ce pe atuncea nu pricepeam eu mare lucru ma uit acuma la programul tv pentru Craciunul 89, ma crucesc si nu pot intelege cum pot sa fie unii nostalgici dupa asa ceva! Ceausescu a vrut sa elimine Craciunul si pana la urma Craciunul l-a eliminat pe el. Cred ca Dumnezeu a randuit ca sa fie asa, pentru cat i-a prigonit pe crestini si crestinismul si pentru cate biserici a demolat.

 
La 22/12/11 9:29 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

@ Cornel

Nimic nu se întîmplă pînă la urmă fără voia sau îngăduinţa lui Dumnezeu.
Cît despre „nostalgici” (care au compătimitorii lor „principiali” şi „sentimentali”), am scris pe blogul lui Claudiu şi reiau şi aici, dacă tot veni vorba.
Viermele suspină după cloacă, e mediul lui natural, n-ai ce să-i faci. Cînd elogiază cloaca, e sincer: smîrcul era cald, putoarea chiar îi dădea voluptăţi, exista o oarecare egalitate între viermi. În sistemul lui de referinţă, deci, viermele are dreptate, chiar dacă alţii nu sînt dispuşi să i-o dea. Norocul este că nu-s doar viermi pe lume.
Un om îşi poate schimba condiţia, mentalitatea, destinul. Un vierme - nu. Oricît ar părea de cinic, singura şansă ca lumea să scape de viermi, iar viermii de ei înşişi, este ca viermii să fie aşteptaţi să moară. Discuţiile sînt inutile, indiferent cine le-ar purta. Iar Dumnezeul viermilor probabil că are raţiuni care le scapă şi viermilor, şi neviermilor.
Deci lăsaţi viermii într-ale lor (şi în plata lui Dumnezeu)! Tot ceea ce poate face concret neviermele este să se păzească să nu ajungă vierme la rîndul lui. Dar se pare că nici acesta nu este lucru uşor...


@ M. M. (n-am postat, dar răspund):

Părintele Toma Chiricuţă a făcut închisoare politică, dar eu unul n-am informaţii că ar fi fost membru al Mişcării Legionare, ci doar unul dintre numeroşii simpatizanţi din epocă. Cred că arestarea sa sub comunişti a stat în legătură cu activismul pentru Oastea Domnului.

 
La 22/12/11 10:24 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Stimate Domnule Razvan Codrescu, se pare ca s-a strecurat o mica greseala in prezentarea ce ati facut-o parintelui Toma Chiricuta, pentru ca anul mortii indicat in DICTIONARUL TEOLOGILOR ROMANI al parintelui profesor Mircea Pacurariu este 1971, nu 1972.

Cu toata dragostea,
Pr. Nicolae

 
La 28/12/11 3:57 p.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Mă iertaţi că răspund cu întîrziere, dar, timp de aproape o săptămînă, din pricina Romtelecomului, n-am mai avut internet.

@ Pr. Nicolae

S-ar putea să fie vorba, într-adevăr, de o greşeală, pentru că am verificat, în urma semnalării dvs. (pentru care vă mulţumesc), şi am constatat că şi alte surse (care s-ar putea s-o urmeze tot pe cea indicată de dvs. şi care se regăseşte şi în „Enciclopedia Ortodoxiei româneşti”) dau aceeaşi dată: 17 noiembrie 1971.
Eu am mers pe ceea ce afirmă, în postfaţa ediţiei de la Anastasia, chiar fiica părintelui, Anadina Lungu-Chiricuţă (care nu ştiu dacă mai este în viaţă): după ce la pag. 234 dă data naşterii (6 iunie 1887 – pentru care toate sursele sînt convergente), la pag. 238 spune textual: „… pînă la 85 de ani, cînd a plecat dintre noi…” (fără să mai dea anul sau data exactă). Ce-i drept, părintelui profesor M. P. rareori i se întîmplă să colporteze vreo eroare (mai ales că „Dicţionarul…” a avut două ediţii, iar „Enciclopedia…” se întemeiază tot pe el). Oricum ar fi (poate că cineva, căruia îi este mai la îndemînă, verifică în vreo arhivă – oficială sau de familie – şi ne lămureşte), cert este că în 2012 se împlinesc 125 de la naştere şi acesta este un suficient prilej comemorativ (sau, mai creştineşte vorbind, de mai dreaptă pomenire – ceea ce părintele Toma Chiricuţă, Dumnezeu să-l odihnească, merită cu prisosinţă, atît ca mare predicator, cît şi ca mărturisitor prigonit în anii ateismului roşu).

 
La 2/1/12 7:21 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Bucurie sa fie, ca de "contabilitate" se ocupa dracu!

 
La 15/12/12 11:56 p.m. , Anonymous Florin Munteanu a spus...

Soţia părintelui Toma P. Chiricuţă a fost Virginia Taşcă, născută la Bălăbăneşti, judeţul Tutova, la 9 februarie 1886. S-au căsătoritla Bucureşti în iunie 1913.
"O evocare, tot atât de emoţionantă, din vremea primului său an de viaţă, este consemnat – ne aduce aminte George-Felix Taşcă – de scriitorul I. G. Oprişan, în schiţa intitulată “Oaza”, din volumul “Luminişuri” (Editura “Cugetarea”, Bucureşti, 1936, p. 50) în care se arată cum casa preotului Toma Chiricuţă, plecat pe front, a adăpostit pribegi din toată ţara în timp ce preoteasa cu doi copilaşi ai ei se retrăsese într-un singur ungher spre a face loc unui număr cît mai mare de oameni năpăstuiţi." Sursa: Academia Bârlădeană

Stimate domn Răzvan Codrescu

Avem o rugăminte la dvs. Am dori să preluăm şi noi articolul dvs "PR. TOMA CHIRICUŢĂ: BUCURIA CRĂCIUNULUI" pe site-ul nostru Xpress Balabanesti (www.balabanesti.ro). Evident vom acorda creditul binemeritat autorului şi vom preciza sursa de informare.
Vă mulţumim anticipat pentru bunăvoinţă şi deschidere.

Crăciun Fericit!
echipa XpressBalabanesti
Florin Munteanu

 
La 16/12/12 12:45 a.m. , Blogger Răzvan Codrescu a spus...

Preluaţi tot ce credeţi că ar fi de folos!
Crăciunul cu bucurie!

 
La 17/12/12 5:04 p.m. , Anonymous xpress balabanesti a spus...

Mulţumim încă odată. Articolul a fost preluat. Felicitări pentru materialele afişate pe blogul dvs. Sunt extrem de interesante şi educative, cu siguranţă vom mai prelua din ele, menţionând sursa şi autorul. Mai mult vom adăuga adresa blogului dvs la colaboratori pentru al evidenţia şi răsfoi cât mai des.
Crăciun cu bucurie!
echipa xpressbalabanesti
Florin Munteanu

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire