PĂRINTELE MIHAI VALICĂ DESPRE CRĂCIUN

Crăciunul între cinstire cultică,
pervertire şi povară

Întrucât Dumnezeu este solidar cu săracii, care au fost sau sunt asupriţi şi uneori victime ale celor bogaţi şi puternici, Dumnezeu intervine cu mustrări şi reguli[1], deoarece această atitudine ne-dreaptă „rupe” drepturile lui Dumnezeu, iar legea Sa e nesocotită[2].
Legătura între sărbătorile religioase şi responsabilitatea socială a lui Israel[3], şi mai târziu a creştinilor[4], se poate rezuma astfel:
a) instrucţiunile privind desfăşurarea sărbătorilor cultice cuprind concret obligaţia socială, într-o manieră multiplă;
b) scrierile despre înţelepciune şi cele ale profeţilor îşi îndreaptă critica lor împotriva cultului neadecvat, care nu arată deschis şi cura-jos situaţiile de exploatare şi de nedreptate socială, ci le tăinuieşte, le ascunde;
c) critica nu se îndreaptă împotriva complexităţii şi belşugului unei sărbători, care este simţită şi văzută cu uşurinţă în sărbătorile vechitestamentare, ci împotriva practicilor din timpul sărbătorilor, care cimentează nedreptatea[5]; aceste critici redate în scrierile înţelepţilor şi ale profeţilor[6] merg mână în mână[7]; ambele surse cer ca desfăşurarea acestor sărbători să scoată în evidenţă dreptatea socială şi „să serbeze anticipat“[8] o societate dreaptă[9];
d) reglementarea unei societăţi viitoare drepte creează un scop, un ţel şi o stare de spirit în rândul credincioşilor, la care aceştia trebuie să năzuiască[10], primind în schimb apelativul de „fii ai Celui Prea Înalt”[11], adică mântuirea.
Cu alte cuvinte, „timpul serbării religioase anticipează realizarea poruncii biblice de unitate, egalitate şi frăţietate. De aceea, cel puţin în timpul sărbătorilor biblice, trebuia să li se garanteze tuturor oamenilor din Israel accesul la toate resursele materiale”[12].
Deci Vechiul Testament critică acele săbători care nu se ridică la înălţimea pretenţiilor la care omul este chemat de Dumnezeu, întrucât o sărbătoare prefigurează veşnicia dragostei şi dreptăţii divine. Dacă nici măcar în sărbătoarea religioasă nu se realizează, cel puţin pe perioada desfăşurării ei, “dreptatea socială pe termen scurt”, concretizată în accesul tuturor la bunurile materiale, atunci „drep-tatea socială pe termen lung” nu se va realiza niciodată din partea omului.
Iov, de exemplu, practică atât un cult corespunzător prescripţiilor biblice[13], cât şi unul corespunzător comportamentului social res-ponsabil[14].
Între condiţiile unui cult plăcut lui Dumnezeu se număra şi alegerea rituală corectă a unei jertfe, pe care preotul era obligat a o face cu mare atenţie şi vigilenţă preoţească. El începea cu alegerea unor animale de jertfă, care trebuiau să fie fără de prihană, adică fără defecte fizice[15], şi continua cu urmarea strictă a prescripţiilor privind aducerea jertfelor de animale[16]. Cu aceeaşi vigilenţă şi responsabilitate trebuia să vegheze preotul şi la probelma socială, întrucât jertfa se aducea pentru toţi, indiferent de poziţia sau starea socială[17].
Dacă în cartea profetului Osea se formulează o antiteză între jertfa şi mărturisirea lui Dumnezeu cu solidaritatea faţă de cei aflaţi în necaz, faţă de care trebuie să aibă milă[18], dacă în cartea Proverbelor se descrie întâietatea dreptăţii faţă de practica aducerii de jertfe[19], nu găsim nicăieri un text biblic care să îndemne la renunţarea adorării lui Iahve – JHWH – prin aducerea de jertfe. Toate jertfele aduse drept cinstire lui Dumnezeu trebuie însă să trezească vocea conştiinţei faţă de cei aflaţi în sărăcie şi nevoi. Strigătul disperat şi neliniştit al animalelor sacrificate simbolizează strigătul şi durerea sărmanilor sacrificaţi de lăcomia sau egoismul celor fără milă[20].
Profetul Amos arată foarte clar că nu are ca scop desfiinţarea cultului, ci împlinirea cu adevărat a sensului dat de Dumnezeu prin prescripţiile cultice. Renunţarea la sărbătorile cultice ar echivala cu renunţarea la un corectiv foarte important privind reglementarea relaţiilor celor ce sunt asupriţi[21] cu cei ce asupresc, iar ţinerea sărbătorilor fără grijă faţă de cei săraci ar pune sub semnul întrebării sensul ţinerii şi cinstirii acestora[22], ba chiar s-ar perverti scopul pentru care au fost ele rânduite de Dumnezeu[23].
Cine în viaţa de zi cu zi nu caută cu adevărat dreptatea, acela nu poate serba cu adevărat nici o sărbătoare în numele lui Dumnezeu. Celor ce, totuşi, ţin aceste sărbători fără să respecte dreptatea aproapelui[24], Dumnezeu le priveşte jertfa şi cinstirea ca pe o povară[25]. Între serbarea cultică şi scrierile profeţilor sau prescripţiile biblice privind sensul cultic, adică de adorare a lui Dumnezeu, există o dependenţă reciprocă strânsă, care priveşte formarea sensibilităţii şi responsabilităţii faţă de nevoile sociale ale aproapelui, aşa cum găsim aceasta expusă în cartea Neemia[26]. Una fără alta nu-şi au sensul. Sărbătoarea cultică dezvoltă imperativul aducerii aminte de cel sărac şi aflat în diferite nevoi. Ea extinde cultul biblic la cultura solidarităţii interumane, dând astfel omului sărac posibilitatea să mulţumească lui Dumnezeu că a rânduit astfel de sărbători, în care, în mod direct, şi săracul este serbat şi i se acordă atenţie şi un moment de respiro, pentru a supraveţui cotidianului nemilos.
Unde sărbătoarea cultică nu contribuie la relaţia de dreptate între oameni şi de cinstire a lui Dumnezeu, acolo Dumnezeu Se retrage[27], şi astfel sărbătoarea se transformă într-una „fără Dumnezeu“. Or, la Naşterea Sa, Fiul lui Dumnezeu primeşte tocmai numele de Emanuel, adică „cu noi este Dumnezeu”...
Oare mai trăim noi, creştinii acestui mileniu, „sărbătorile cu Dumnezeu”, Îl mai simţim pe Hristos ca fiind efectiv cu noi, sau mai percepem noi dimensiunea autentică a sărbătorilor sfinte? Oare nu suntem din toate părţile asurziţi şi orbiţi de hiturile radio, de emisiunile TV şi de alte surogate „crăciuniste”, iar în goana noastră din timpul isteriei cumpărăturilor de Crăciunul devenit comercial, consumist şi chiar orgiastic, nu cumva nu-L mai simţim pe Hristos ca Mântuitor? Nu cumva nu vedem din taina şi dragostea lui Hristos decât bradul, obiceiurile păgâne reînviate frenetic, porcul şi pe Moşul care face discount?
Şi totuşi chiar în acest vacarm şi haos, unde Fiul lui Dumnezeu nu mai este primit, nu mai există timp pentru El, nu mai este băgat în seamă, Hristos se naşte din dragoste pentru noi. De aceea se cuvine să-L mărim, să-I mulţumim, să-L iubim. Şi să-L întâmpinăm pe Hristos din ceruri plini de dragoste faţă de săracii cu care El, ca Fiu al lui Dumnezeu, Se indentifică ontologic[28].

Pr. Prof. Dr. Mihai VALICĂ
Facultatea de Teologie
“Dumitru Stăniloae” – Iaşi

[1] Vezi Isaia 1, 4-17.
[2] Vezi Amos 2, 6 şi următoarele; 4, 1-3; 8, 6.
[3] Vezi Klaus Gamber, Sacrificium vespertinum. Lucernarium und eucharistisches Opfer am Abend und ihre Abhängigkeit von den Riten der Juden, Regensburg, 1983, pp. 34-67.
[4] Helmut Hoping, Einführung in die Christologie, Darmstadt, 2004, p. 40.
[5] Vezi Isaia 1, 11-23. Compară atent versetele 11, 16-17.
[6] Vezi Amos 4, 4-5; 5, 5-6.
[7] Vezi Pr. Prof. Univ. Dr. Petre Semen, „Templul din Ierusalim – factor de unitate naţională şi religioasă”, în Pax et Unitas, Roman, iulie-decembrie 2003, pp. 21-32.
[8] Vezi Ilse Müllner, Peter Dschulnigg, Jüdische und christliche Feste, Würzburg, 2002, p. 57.
[9] Vezi Deuteronom 16, 10-17.
[10] Vezi Willibald Bösen, „Jesu letztes Mahl im Lichte der jüdischen Mahlpraxis zur Zeitenwende“, în Gottes Volk, B6, 1988, pp. 63-78.
[11] Matei 5, 45.
[12] Willibald Bösen, op. cit. pp. 63-78; vezi şi Fuchs Guido, Agape. Feiern in Gemeinde, Gruppe und Familie: Hinführung und Anregungen, Regensburg, 1997, pp. 58-69.
[13] Vezi Iov 1, 4-5.
[14] Vezi Iov 31.
[15] Vezi Levitic 22, 18-20.
[16] Vezi Levitic 1-7; Numeri 28-29.
[17] Vezi Levitic 8; 21; 1 Samuel 2, 12-18; Psalmi 15, 24, 3-5; Maleahi 1, 6-2, 9.
[18] Vezi Osea 6, 6: Milă voiesc iar nu jertfă.
[19] Vezi Înţelepciunea lui Solomon 21, 3: „Făptuirea dreptăţii şi a judecăţii este mai de preţ pentru Domnul decât jertfa sângeroasă”.
[20] Vezi Pr. Prof. Dr. Petre Semen, op. cit., pp. 31-33.
[21] Ibidem.
[22] Vezi Amos 8, 4-6.
[23] Ilse Müllner, Peter Dschulnigg, op. cit., p. 59.
[24] Vezi Pr. Prof. Dr. Petre Semen, op. cit., p. 32.
[25] Vezi Isaia 1, 11-31.
[26] Vezi Neemia 8.
[27] Vezi Ilse Müllner, Peter Dschulnigg, op. cit., p. 59.
[28] Vezi Matei 25, 31- 46.