miercuri, decembrie 03, 2008

RĂZVAN IONESCU DESPRE VASILE PARASCHIV


VASILE PARASCHIV 
ŞI LECŢIA DEMNITĂŢII

Luptătorul anticomunist Vasile Paraschiv a refuzat, luni 1 decembrie 2008, distincţia "Steaua României", pe care i-o înmânase preşedintele Traian Băsescu, menţionând că refuză primirea acesteia “de la un comunist la fel ca toţi ceilalţi care ne-au condus ţara de la Revoluţie încoace”, relatează Mediafax.
“Vă mulţumesc pentru înalta distincţie ce aţi hotărât să mi-o acordaţi astăzi, dar eu sunt obligat să refuz primirea ei de la un comunist ca toţi ceilalţi care ne-au condus ţara de la Revoluţie încoace şi împotriva cărora eu am luptat din 1968 şi voi continua să lupt pe cale legală şi democratică până la ultima bătaie a inimii”, a declarat Vasile Paraschiv, după ce Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de cavaler.
"Eu nu sunt ca un câine, căruia dacă îi dai o felie de salam el nu mai latră, tace din gură şi te lasă să intri în curtea stăpânului şi să furi totul. Eu nu vreau de la dumneavoastră, domnule preşedinte, decoraţii, bani, funcţii etc. Eu vreau dreptatea şi adevărul pentru întregul nostru popor, adică exact ceea ce aţi promis dumneavoastră poporului nostru în noiembrie 2004 şi care pe mine m-a atras ca un magnet, dar din nefericire nu v-aţi respectat promisiunea făcută, m-aţi minţit şi m-aţi indus în eroare şi pe mine şi întregul nostru popor cu promisiuni pe care nu vi le-aţi respectat niciodată”, a spus Vasile Paraschiv, la microfon, citind dintr-un discurs. El a precizat că se opreşte la cât a citit, pentru că, deşi este un om liber, i se interzice să vorbească.
(Ştire preluată de pe Mediafax)

Mi-am dat seama că, din păcate, sunt foarte mulţi, nu numai tineri, dar chiar şi oameni maturi, care nu ştiu cine este Vasile Paraschiv, şi cer amănunte despre acela ce a avut luciditatea şi curajul de a-l înfrunta pe Ceauşescu şi sistemul comunist încă din 1968, an când mulţi contemporani se lăsau seduşi de discursul fulminant cu care fiul Scorniceştiului condamna public invadarea Cehoslovaciei de către U.R.S.S. (în acel an, bunăoară, Paul Goma cerea să intre în rândurile Partidului Comunist Român!). Între timp, dacă de Ceauşescu putem spune că am scăpat (fizic), de sistem (sau de reverberaţiile lui) se pare că, încă, nu. După 19 ani, din comunist, sistemul pare a fi ajuns unul aproape simpatic, adică „ticăloşit”, ceea ce reprezintă oarecum o şoaptă de răsfăţ, o reverenţă dulce şi tandră, picurată „soft”, la ceas de seară, în mereu vigilenta ureche a asasinului de meserie. Iată de ce mi se pare legitim a rememora parcursul lui Vasile Paraschiv, figură emblematică a luptei cu sistemul comunist, mai ales astăzi, într-un context în care, pe de o parte procesul şi condamnarea comunismului rămân pentru instituţia prezidenţială un exerciţiu de imagine patetic agrementat cu „asasinate de balcon”, iar pe de altă parte absenţa reperelor morale este deplânsă de întreaga societate românească.
Vasile Paraschiv a fost muncitor şi membru al P.C.R. din 1946. La sfârşitul anului 1968 a hotărât să se retragă din partid, ajungând la concluzia că acesta încalcă legile ţării şi că a întors spatele muncitorilor. Câteva luni mai târziu îşi face cunoscută decizia public, în adunarea generală de alegeri în partid, sperând că gestul său nu va rămâne unul izolat. Din păcate, nu s-a întâmplat aşa şi, în 28 iulie 1969, Vasile Paraschiv a fost internat cu forţa în spitalul de nebuni de la Urlaţi-Prahova. Era doar începutul. În anul 1971 a fost internat a doua oară. Sub presiunea evenimentelor din Polonia, Ceauşescu promisese că va avea loc un Congres al Sindicatelor în aprilie 1971, în cadrul căruia se va decide lărgirea drepturilor sindicatelor. Vasile Paraschiv adresează o scrisoare C.C. al P.C.R. şi U.G.S.R., în care face 11 propuneri, cerând punerea lor în discuţie şi aplicarea lor practică. Este arestat din nou şi internat cu forţa în spitalul de psihiatrie de la Voila-Câmpina. În 1976, împreună cu Alexandru Ungureanu, scrie postului de radio Europa Liberă. Scrisoarea este interceptată de Securitate şi la 1 decembrie este arestat şi, din nou, internat cu forţa la Voila. În februarie 1977 semnează Scrisoarea deschisă a lui Paul Goma, adresată Conferinţei post-Helsinki de la Belgrad. Este arestat de Securitate chiar la locuinţa scriitorului din Drumul Taberei şi i se cere retragerea semnăturii. Refuză. Este bătut până la pierderea cunoştinţei. A doua zi este internat la spitalul psihiatric din Săpoca-Buzău, la secţia bolnavilor incurabili. Aici, spre deosebire de precedentele internări, este obligat de către dr. Anton Nicolau, agent al Securitaţii, să înghită zilnic, sub supravegherea asistentelor, mai multe pastile menite, probabil, să-l aducă la stadiul de legumă. Reuşeşte, printr-un mic truc, să înşele vigilenţa personalului medical. Securitatea îi întocmeşte un dosar pe baza căruia justiţia urma să-l condamne să-şi petreacă tot restul vieţii în spitalul psihiatric de la Călineşti-Prahova. Colegilor de serviciu li se interzice orice contact cu el. Urmărit pas cu pas de către agenţii Securităţii, cu telefonul ascultat, cu corespondenţa interceptată, Vasile Paraschiv se vede redus practic la tăcere. Hotărăşte să ceară paşaport pentru a pleca în Occident, nu pentru a emigra, ci pentru a vorbi celor de acolo despre situaţia din România. Socotind că pleacă pentru a rămâne definitiv, cum făceau cei mai mulţi, pentru ca apoi să ceară reîntregirea familiei, autorităţile îi eliberează paşaportul în 24 de ore. Ajunge pe 27 ianuarie 1978 la Paris. Aici, cu sprijinul lui Paul Goma şi al doctorului Ion Vianu, susţine o primă conferinţă de presă pe tema folosirii psihiatriei în scopuri politice în România, o a doua având ca temă crearea sindicatelor libere. După ce îi acordă lui Noël Bernard un interviu la Europa Liberă, Vasile Paraschiv se întoarce în ţară. La Curtici este dat jos cu forţa din tren şi suit în altul, în sens invers. Practic, era expulzat. La protestele organizaţiilor sindicale internaţionale, Ceauşescu se vede silit să-i permită reintrarea în ţară la 9 iulie 1978. Întors la Ploieşti, Vasile Paraschiv dă citire, într-o şedinţă de sindicat, declaraţiei de înfiinţare a S.L.O.M.R. [Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România] – primul sindicat liber de după instaurarea comunismului. După o săptămână e luat de pe stradă de patru ofiţeri de Securitate, urcat cu forţa într-o maşină, dus în pădurea Păuleşti şi bătut cu cruzime, până îşi pierde cunoştinţa. Cu toate acestea, îşi continuă lupta sa cu sistemul, discutând cu muncitorii probleme sindicale. Este iarăşi răpit de pe stradă, dus într-o altă pădure, în vârful unui munte, dincolo de Barajul Paltinu, lângă Câmpina, unde, sub ameninţarea cu moartea, i se smulge o declaraţie de loialitate faţă de Partid şi Securitate. La 22 martie 1979 este iarăşi răpit de pe stradă şi dus în aceeaşi cabană, unde, timp de 7 zile şi 7 nopţi, e bătut, torturat, ameninţat cu spânzurătoarea. În cele din urmă a fost iradiat. Nu se mai putea ţine pe picioare. A doua zi este dus iarăşi la Voila, unde, la externare, dr. Petre Moruzi îl ameninţă că va fi ucis, dacă nu renunţă la ideile sale politice: „Ştii cum este în spitalele astea ale noastre... Doctorii se acoperă cu hârtii, iar bolnavii cu pământ...“
De 1 decembrie 2008, Vasile Paraschiv, în vârstă 80 de ani (şi cu o pensie de 6.000.000 lei vechi) a dat o lecţie de demnitate românească prin gestul său, din nou, unic.

Răzvan IONESCU

Celor care vor să ştie mai multe despre acest om de o rară curăţenie sufletească, le recomand să caute în librării două cărţi: Vasile Paraschiv, Lupta mea pentru sindicate libere în România. Terorismul politic organizat de statul comunist (Ed. Polirom, Iaşi, 2005), şi Vasile Paraschiv, Aşa nu se mai poate, tovarăşe Ceauşescu! Memorii după 20 de ani (Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2007).

(Text preluat de pe blogul d-lui Răzvan Ionescu, "Ferestre în pridvor")

5 comentarii:

La 4/12/08 4:17 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Un gest de exceptie. Vasile Paraschiv este un simbol al celui prigonit pentru dreptate. A unora ca el - promite insusi Domnul Hristos - este (nu va fi, ci este, acum) Imparatia Cerurilor.

Fata de fasoanele de primadone ale intelectualilor din acea epoca si a acelora de astazi, exemplul acestui om simplu devine un eveniment al integritatii umane.

Este interesant ca a reusit sa nemultumeasca toata zarea politica (cu exceptia dusmanilor din sistem ai presedintelui, dar care l-au aprobat demagogic, ca doar si ei sunt din aceeasi stirpe ca Basescu, iar inlauntrul lor il detesta pe acest batran cu care nu au absolut nimic in comun) si "crema" societatii civile, socata de gestul sau aparent de neinteles. Este de nepriceput pentru un om "normal", "inteligent", "educat", pentru un "domn" modul de raportare la lume a lui Vasile Paraschiv. Cati dintre noi ar putea sa faca ceea ce a facut el, cati s-ar mai fi intors din Occident ca sa infrunte un sistem care, vai!, se perpetueaza pana astazi si care intentiona sa-l inghita prin viclenie?

Articolul d-lui Razvan Ionescu ar trebui multiplicat si introdus in cutiile postale, lipit pe stalpi si in lifturi. Eu o sa-l citesc copiilor mei mai mari.

 
La 5/12/08 9:43 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Constantin Ticu Dumitrescu, a încetat din viaţă, anunţă surse medicale.

Conform surselor citate, Ticu Dumitrescu suferea de cancer. În ultima lună, el a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Aceleaşi surse au mai declarat că Ticu Dumitrescu a cerut joi să fie externat.

Trupul neînsufleţit va fi depus, vineri, la sediul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA), în holul central al clădirii, accesul fotoreporterilor şi al echipelor de televiziune fiind interzis, la cererea familiei defunctului, a anunţat instituţia.

Constantin Ticu Dumitrescu va fi înmormântat, duminică, în satul Fânari din judeţul Prahova, acolo unde s-a născut şi unde sunt înhumaţi şi părinţii săi, a declarat preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Prahova, Paul Mancaş.

 
La 7/12/08 2:40 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

In timp ce eroii luptei anticomuniste mor aproape nebagati in seama, nababii comunismului - mai recent Paul Niculescu-Mizil - beneficiaza de onoruri publice si oficiale, iar presa nu schiteaza nici macar o reactie de lehamite, ci se face complice insolentei neocomuniste!
La ce am mai condamnat oficial comunismul daca-i comemoram nomenklatura si-i promovam odraslele prin toate partidele parlamentare?
De aici se vede ca Basescu, desi face pe principialul, este tot un comunist si un demagog, iar Vasile Paraschiv a avut toata indreptatirea sa-i refuze distinctia si sa aduca aminte unei lumi intregi ca Romania este in continuare victima propriului ei trecut recent, propriei ei lipse de constiinta politica si morala.
"Ticalosit" nu e numai sistemul, domnule Razvan Ionescu, ci tot romanul care inghite fara reactie acest spectacol al abjectiei sfidatoare, care nu se mai intalneste decat cel mult in fosta Uniune Sovietica.

 
La 7/12/08 7:58 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Evenimentul Zilei ne anunţă cu litere de-o şchioapă: "A murit un comunist de omenie, Paul Niculescu-Mizil". Iată cum hârtia şi cititorul român înghit în continuare astfel de cuvinte... Toţi au fost comunişti de omenie, dela Mizil până la Radu Beligan (ani în şir, membru al Comitetului Central PCR şi om de casă al lui Ceauşescu) - decorat de către preşedintele României la aceeaşi ceremonie în care Vasile Paraschiv a refuzat distincţia. Ieri, la emisiunea 3x3 de pe Realitatea tv, el a spus că în ciuda meritelor culturale, profesionale ale intelectualilor de azi sau de pe vremea lui Ceauşescu, ei şi-au urmărit întotdeauna doar propriul lor interes şi nu le-a păsat de poporul lor. "Toţi aceştia şi-au asumat şi atunci şi acum un destin de târâtură" - a spus Vasile Paraschiv. La Cotroceni, de 1 decembrie, nimeni nu a ţinut seamă de cele spuse de Paraschiv, dimpotrivă, l-au aplaudat în cor, ca nişte slugi credincioase pe Băsescu. În înregistrarea dată ieri de Realitatea tv i-am putut vedea pe: Radu Beligan, Ştefan Câlţia, Andrei Pipidi, Lucian Pintilie, Gh. Dinică, Marin Moraru, Mariana Nicolesco, Nicolae Manolescu, Ana Blandiana, Şerban Papacostea, pictorul Marin Gherasim, Maria Slătinaru Nistor, tânărul naist Nicolae Voiculeţ (acesta din urmă îl bătea părinteşte-încurajator pe umăr pe Vasile Paraschiv!!!). Nimeni, absolut nimeni dintre toţi aceşti intelectuali, "conştiinţe vii" ale naţiei române nu a schiţat nici cel mai mic gest atunci când lui Vasile Paraschiv i s-a luat microfonul, interzicându-i-se practic să mai vorbească. S-au grăbit să se îndese la paharul cu şampanie să ciocnească cu cel care îi decoraase. În timpul ăsta Vasile Paraschiv le-a întors spatele şi a plecat. Dicţionarul limbii române nu conţine încă un cuvânt potrivit acestor... Mă abţin ca să nu mă cenzuraţi! Creştineşte poate că ar trebui să avem milă... însă singurul cuvânt (civilizat) care îmi vine pe buze este SILĂ... La atâta "omenie", o scârbă pe măsură.

 
La 10/12/08 4:22 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Vorba aceea: La vremuri noi, tot noi! Vii sau morti! Niciodata nu mi-a fost mai rusine ca sunt roman decat in anul 2008. Bine ca se termina, dracului!

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire