luni, noiembrie 24, 2008

DE DEO ET DE MORTUIS



O mărturisire cu care eram dator


Istoricul Neagu Djuvara, pe care multă lume se va fi supărat, e de părere că stăm să dispărem din istorie. Domnia-sa se întemeiază, ca istoric, pe cercetarea atentă a cauzelor care au dus, de-a lungul timpului, la dispariţia a numeroase neamuri, din vechiul Orient şi pînă în Lumea Nouă. Trei ar fi principalele cauze (sau mai degrabă condiţii fatale) ale ieşirii din istorie: regresul demografic întins pe mai multe generaţii, emigrările în masă şi perpetua incapacitate a celor ajunşi la guvernare (vorba lui Arghezi: “Într-o ţară care-a fost, / Era mare cel mai prost…”).
Toate acestea se regăsesc, chiar cu asupra de măsură, în lumea românească post-comunistă: am ajuns, statistic, ţara cu cea mai scăzută natalitate şi cu cea mai ridicată mortalitate din Europa (ceea ce are, negreşit, o explicaţie mai adîncă decît sărăcia şi mizeria, căci se constată, tot statistic, că în comunităţile sărace şi mizere, ca bunăoară şatrele ţigăneşti sau ghetourile de tristă amintire, mortalitatea ridicată este de regulă compensată de o puială aproape iepurească); toţi cîţi s-au născut mai de soi în România (iar de la o vreme chiar şi soiurile mai proaste, dar cu ambiţie şi tupeu) au plecat, sînt pe picior de plecare ori visează să plece cîndva în Occident (sau măcar în periferii mai respirabile, ca Africa de Sud, Australia sau Argentina); în fine, de aproape două decenii România se dovedeşte o ţară neguvernată şi chiar neguvernabilă, indiferent de culoarea politică a aleşilor conjuncturali.
Argumentelor istorice şi statistice ale d-lui Djuvara li se aduc, îndeobşte, contra-argumente lirice şi caragialeşti, altoite, mai toate, pe ponciful naţional al celor “2000 de ani”: că ne-am născut creştini şi am avea un fel de trecere specială la bunul Dumnezeu (chiar dacă slugărim şi ne îndulcim tot mai abitir pe la curţile lui Mamona); că am îndurat noi multe şi uite că am trecut peste toate (chiar dacă n-am avut timp să durăm o civilizaţie mai acătării şi ni s-a dus cu-ncetişorul vestea că am fi bărbaţii hoţi şi femeile curve, iar laolaltă – o adunătură de “muieţi-s posmagii?”); că sîntem stirpe paşnică şi viguroasă şi, cînd n-am dat blînd de pămînt cu duşmanii, i-am fi asimilat de li s-ar fi pierdut urma (chiar dacă astăzi am ajuns să bîţîim majoritar în ritm de manele şi să lăsăm impresia că numele ţării s-ar trage mai degrabă de la rrom decît de la român)…
D-l Djuvara, adoptînd calea omului de ştiinţă, face inventarul documentat al cauzelor exterioare. Există însă cel puţin trei mari cauze interioare, care ţin de istovirea şi pervertirea sufletului românesc, mai ales în ultima jumătate de veac: disperarea de sine (sîntem, orice am face, mici, marginali şi persecutaţi de istorie), neputinţa sau refuzul conştientizării responsabile a turpitudinii în care am ajuns (şi care ne face nu doar codaşii Europei contemporane, dar şi ruşinea crepusculară a propriei noastre istorii) şi aproape totala lipsă de moralitate şi onoare (la capătul unui lung proces de prostituare oportunistă, de la vlădică pînă la opincă, nemaicontînd, pînă la urmă, în care dos ne mlădiem limba)[1].
Cînd un neam ajunge, prin nevrednicia cîtorva generaţii, într-o asemenea fundătură a devenirii lui istorice, cînd se transformă într-un popor ce-şi spurcă deopotrivă trecutul şi viitorul în cloaca puturoasă a unui prezent larvar, mai merită el să facă umbră pămîntului? Noi nu numai că riscăm să dispărem din istorie, dar tindem să o merităm cu prisosinţă. Cuprinşi de un fel de frenezie sinucigaşă, ne-am învechit în păcat ca Lazăr în mormînt şi răspîndim duhoare de hoit în toate cele patru vînturi, ajungînd să mutăm din loc nu doar nasul fin al “domnişorilor mulţumiţi” din Occident, dar chiar şi nările grădinăreşti ale megieşilor bulgari. Ca şi pe Lazăr cel mort de patru zile, pare că numai o minune dumnezeiască ne-ar mai putea învia – ba încă una săvîrşită cu ochi înlăcrimaţi...


Cineva m-a întrebat ofuscat, deunăzi, de ce nu mă iau de mînă cu “de-alde Patapievici”, de ce nu-i cer tovărăşeşte iertare că i-am amendat cîndva ireverenţiozităţile antiromâneşti, de ce mai exalt virtuţile dreptei naţionale şi creştine, de ce mai scriu şi mai tulbur apele?
Mai întîi trebuie spus că pe d-l Horia-Roman Patapievici eu l-am respectat şi continui să-l respect, ca pe un intelectual autentic şi ca pe o mare conştiinţă tragică, chiar dacă mi s-a întîmplat să mă delimitez, în mai multe rînduri, de anumite idei sau excese de limbaj ale domniei-sale. N-am mai nimic să-i imput d-lui Patapievici în ce priveşte critica lumii româneşti contemporane, sau a tradiţio-nalismului prost, nici în ce priveşte deschiderea principială spre Europa şi spre bunătatea pierdută a modernităţii[2], chiar dacă ne pot despărţi detaliile. Mă separ de domnia-sa atunci cînd, disperat de nevrednicia prezentului, înţelege să o extindă forţat asupra întregului trecut românesc, mergînd pînă la contestarea temeiurilor identitare. Altfel spus, atunci cînd, scîrbit de abjecţia din jur şi voind să-i scuipe pe cei vii, îi nimereşte pe cei morţi şi nu se înfioară.
Spre deosebire de d-l Patapievici, eu cred că, dincolo de imanenţa poporului, există o transcendenţă a neamului, conexată la Dumnezeu. Cînd spun “popor”, înţeleg o ipostază actualizată a neamului, uneori fastă, alteori nefastă, în funcţie de virtuţile sau păcatele liber exercitate de fiecare trăitor curent. Iar cînd spun “neam”, înţeleg comunitatea, deopotrivă istorică şi transistorică, a tuturor genera-ţiilor trecute, prezente şi viitoare subsumate ontologic aceluiaşi “model” identitar de origine divină, avînd o dinamică structurală complexă, a cărei evaluare definitivă este legată de misterul eschatologic, în raport tainic cu fiecare destin personal. Chiar în stare degenerată, “chipul” neamului continuă să subziste în fiecare dintre noi, aşa cum, creştineşte vorbind, la nivelul ontologic al condiţiei panumane, păcatul n-a desfiinţat în noi “chipul” lui Dumnezeu, ci numai l-a stricat sau l-a obscurizat. Omul şi-a “ieşit” din fire, pe toate registrele existenţei lui, dar Dumnezeu îi lasă posibilitatea şi-i adresează chemarea de a-şi “veni” la loc în firea sa, mîntuirea reprezentînd o provocare complexă, deopotrivă particulară şi generală, personală şi comunitară, istorică şi transistorică. Inşi şi neamuri (realităţi ontologic solidare) se pot pierde sau se pot cîştiga, căzînd toate sub “judecată”: nu atît sub judecata omenească a istoriei (care este parţială şi poate fi nedreaptă), ci sub Marea Judecată a lui Dumnezeu, cea de la “plinirea vremii” (kairós).
Eu unul mă ostenesc şi scriu, pe măsura modestă a puterilor mele, mai ales din sentimentul unei îndatoriri mistice şi morale faţă de Dumnezeu şi de morţii mei. Şi poate – dacă nevrednicia poporului român de azi nu va curma traseul istoric al neamului românesc – pentru urmaşii noştri, care vor fi îndreptăţiţi să ne judece, aşa cum şi noi ne judecăm astăzi antecesorii, cu admiraţie sau cu obidă. Dacă n-aş avea credinţa că Dumnezeu există, că morţii mei sînt vii întru El, că fiecare – mai devreme sau mai tîrziu – “ne vom adăuga la neamul nostru” şi că Hristos “ne va judeca pe fiecare în rîndul cetei sale”, atunci aş dispera, ca d-l Patapievici, de fraţii mei cei vii, dar, spre deosebire de domnia-sa, aş înceta “să mai tulbur apele” acestui fund de lume şi m-aş duce în Occident, să spăl blidele Martei şi picioarele lui Iuda, fără nici o ispită de-a mai privi înapoi.
Aşa, însă, rămîn şi mă rog, cu rugăciunea tatălui îndurerat: “Cred, Doamne; ajută necredinţei mele!” (Marcu 9, 24). Şi nu strigătul în pustie mă sperie, ci o posibilă pustie fără de strigăt...


Răzvan CODRESCU


[1] În aceste condiţii, „de la Nistru pîn’ la Tisa”, comunismul se reface din bucăţi, ca balaurul din poveste. Făt-Frumoşii „tranziţiei” şi „integrării” noastre, cam toţi din os de Împărat Roşu, fie îmbătrîniţi pe lîngă spînii Răsăritului, fie vrăjiţi de zînele Apusului, au lovit o dată cu năduf, pentru ca apoi, ani îndelungaţi, să tot dea cu săbiile-n bălţi. Am făcut ce-am făcut şi am reuşit să călcăm cu stîngul în mileniul trei: neocomunismul trăieşte un apogeu nesperat, dezastrul şi mizeria au ajuns la metastază, iar pe acest fond de disoluţie galopantă, de la stînga stîngii la dreapta stîngii, marea obsesie a clasei noastre politice, dar şi mai abitir a celei intelectuale, e să nu cumva să renască... legionarismul! Daltonismul politic românesc continuă să confunde înverşunat roşul cu verdele şi verdele cu roşul, chiar dacă situaţia a devenit demult... albastră.
[2] Regretatul Constantin Noica – „legionarul”, „protocronistul”! – putuse vorbi cu temei, acum vreun sfert de secol, despre „bunătatea timpului nostru”, dar „omul recent”, radiografiat necomplezent de d-l Patapievici, a reuşit între timp să pună – democraticeşte – lumea pe butuci.




(Fotografiile sînt preluate de pe internet, în scopuri cît se poate de necomerciale...)

40 comentarii:

La 24/11/08 7:37 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Acolo-i Romania profunda: in balta, cu apa pana la genunchi si cu paharul la gura, mama ei de viata!

 
La 24/11/08 7:42 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Nu disparem noi din istorie cu una, cu doua. Morti de beti, prabusiti pe unde se nimereste, uzi si imputiti tot ne ridicam, la o adica, sa punem mana pe arme. C-asa-i romanul!

 
La 24/11/08 11:02 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Da, asa-i romanul, incapabil sa-si dea seama in ce hal a ajuns!

 
La 25/11/08 12:04 a.m. , Anonymous alexandru a spus...

Textul acesta al dumneavoastra, domnule Codrescu, e cumva o replica indirecta la cartea domnilor Platon si Hurduzeu despre Romania profunda, sau numai asa mi se pare mie?

 
La 25/11/08 12:47 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Pentru că mă întrebaţi, atenţionez că textul meu este anterior tandemului Hurduzeu-Platon şi opului la care vă referiţi. Tot ce pot să spun este că starea de spirit care m-a făcut să-l scriu atunci este aceeaşi care mă face să-l republic acum. Mi s-o trage mai degrabă de la campania electorală...
Cartea “A treia forţă: România profundă” n-am avut deocamdată bani să mi-o cumpăr; o s-o fac la viitorul salariu (dacă nu s-o epuiza pînă atunci).

 
La 25/11/08 1:58 a.m. , Anonymous Cronicarul a spus...

Trebuie impiedicat (desi cred ca este deja prea tarziu) controlul sorosienilor asupra mediului universitar . Pai imi amintesc leatul meu , ce studenti cu atitudine eram , 1990-91-92... , dupa care au aparut Lazarusii si Banicioii , iar acuma masa studenteasca este total decerebrata civic , poarta tricouri cu Che si CCCP , daca le spui ceva zambesc tamp , ei zic ca este cool ... Brrr ! Daca asta este viitoarea elita ... Sau nu ?

 
La 25/11/08 5:29 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Dar de ce atata efort, domnule Codrescu? Ce vreti sa faceti cu cartea in eventualitatea ca veti reusi sa puneti cateva parale deoparte? Astept un raspuns insinuos, mama ei de viata...

 
La 25/11/08 7:50 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Anonimulului de la 5:29 AM:

"Insinuos" nu pot să vă răspund, dar cred că pur şi simplu am să fac cu ea ce se face îndeobşte cu o carte: am s-o citesc.

 
La 25/11/08 8:15 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Domnului Codrescu de la 7:50

Adica nu ati fost la lansare si nu ati primit cartea cu dedicatie? Parca nu-mi vine sa cred. Desi...

 
La 25/11/08 9:16 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

România profundă are o vorbă: frate – frate, dar brînza e pe bani. Or, eu nici măcar frate nu sînt cu cei doi distinşi autori, ci doar un conjunctural tovarăş de blog.
Mesia (fie şi bicefal) nu e Moş Niculae şi/sau Moş Crăciun, nu face daruri materiale, ci aduce doar binefaceri spirituale, care valorează mult, dar nu costă nimic. Cu filantropia sau cu atenţiile mondene sînt alţii care se ocupă (şi cărora le dă mîna, fără să le tremure). Şi între noi fie vorba (ca oameni de dreapta), nici nu ne-ar şade bine să ne nărăvim la “pomeni”. De aceea, soluţia rămîne tot buna chivernisire, asociată cu o cuminte răbdare creştinească.
La Tîrg am fost (şi nici de la lansare nu am lipsit), dar mărturisesc că pentru mine, nestipendiatul, priorităţile în achiziţii au fost momentan altele: “Memoriile” Înaltului Anania, “Istoria critică...” a lui Nicolae Manolescu (obligaţie şi curiozitate profesională),
ediţia Steinhardt de la Polirom (deocamdată primele 5 volume) şi tomul 6, II din “Septuaginta”. Urmează, desigur, “A treia forţă” (din care se întîmplă însă ca jumătate din texte să-mi fie cunoscute pe alte căi, inclusiv de pe propriul meu blog).
Acum cred că am fost suficient de explicit şi putem depăşi acest subiect devenit deja oţios.

 
La 25/11/08 10:03 a.m. , Anonymous alt anonim a spus...

“Mesia bicefal” – aveti un umor foarte punctual, domnule Codrescu, trebuie sa recunosc. Ati fost, intr-advar, suficient de explicit cu fratele anonim care se exprima cu “mama ei de viata”, dar eu raman in continuare contrariat: nu de ce scrieti dumneavostra, ci de lipsa de eleganta a celor doi autori “mesianici”, care nu se poate sa nu fi avut totusi niste exemplare de protocol...

 
La 25/11/08 10:54 a.m. , Blogger Claudiu Târziu a spus...

Ca om de dreapta, cred ca trebuie sa-mi asum responsabilitatea unei impardonabile intirzieri, care, vad, naste confuzie si ameninta sa stirneasca si dezamagiri.

La rugamintea autorilor, editorul cartii "A treia forta" mi-a trimis doua exemplare, unul pt mine, celalalt pt dl Codrescu. Desi in ultimele doua saptamini, de cind am primit exemplarele, m-am vazut de citeva ori cu dl Codrescu, am uitat de fiecare data sa-i aduc si cartea.

Le prezint scuze atit autorilor, cit si dlui Codrescu, pe care i-am pus astfel intr-o situatie neplacuta. Voi indrepta chiar azi aceasta greseala.
Nadajduiesc cam am fost lamuritor si ca discutia pe acest subiect este incheiata.

 
La 25/11/08 11:29 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Iată că prietenul Claudiu Târziu ne scoate din impas, ca şi în alte dăţi. Oricum ar fi fost, aşa cum eu am avut alte priorităţi în materie de achiziţii, aşa şi d-nii Platon şi Hurduzeu ar fi putut avea alte priorităţi în materie de protocol sau de autografe. Eu nu sînt un personaj important, aşa că le-aş fi înţeles ceea ce dvs. vă hazardaţi să numiţi “lipsa de eleganţă”. Sîntem aşa de puţini “la dreapta” încît ar fi mare păcat să ajungem să ne purtăm pică unii altora pentru nişte nimicuri! Mai degrabă să le urăm împreună succes d-lor Platon şi Hurduzeu la Constanţa şi la Timişoara, unde urmează, din cîte am înţeles de la cei mai apropiaţi lor, să-şi lanseze cartea zilele acestea.

 
La 26/11/08 1:41 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Lui Tristan şi altor "moralişti" nepostaţi:

Pe propriul meu blog îmi iau libertatea de a modera comentariile aşa cum cred eu de cuviinţă. Nu mă interesează să cîştig bunăvoinţe cu orice preţ, nici să fac cuiva lobby cu tot dinadinsul. Încerc să fiu măsurat, onest şi sincer, iar dacă nu reuşesc întotdeauna, nu mă simt dator să dau socoteală altcuiva decît lui Dumnezeu şi propriei mele conştiinţe. Dacă cineva nu se simte aici la largul lui, n-are decît să-şi caute de treabă în altă parte.

 
La 26/11/08 2:53 a.m. , Anonymous vlad a spus...

Absolut super textul. Ca fiecare, de altfel. Va admir scriitura de ceva vreme buna. Felicitari!
Am si eu o rugaminte... s-ar putea sa fie prea mare, dar eu ma incumet si dvs moderati mesajul cum credeti de cuviinta. Subscriu celor spuse despre Patapievici. Un intelectual autentic, uneori atat de autentic incat isi pierde specificul (daca ma pot exprima astfel). Intrebarea e urmatoare: am urmarit infrigurat (realmente) episoadele denigratoare din presa la adresa domniei sale, referitoare la asa-zisa masluire a propriei identitati. Cum va raportati la aceasta dilema? Pentru mine ramane in continuare astfel. Poate dvs aveti o opinie mai conturata. Daca se pot face cateva referiri, as aprecia. Mai voalat sau nu, cum considerati. Cele bune!

 
La 26/11/08 9:31 a.m. , Anonymous Vania a spus...

La noi, până şi hoţii de buzunare sunt evlavioşi!...

 
La 26/11/08 11:21 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Pentru Vlad:

Nu am datele necesare pentru a mă pronunţa în problema respectivă. Din cele citite prin presa de mîna a doua, tind să cred că avem de-a face cu o campanie impură, în care este vorba prea puţin de d-l Patapievici şi prea mult despre trecutul familiei sale. Eu l-am criticat sau l-am laudat numai pe baza a ceea ce a scris, adică la nivelul ideilor şi atitudinilor, fiind principial împotriva "argumentelor" ad hominem.
Cît despre problema "identităţii", cred că e de înţeles un grad de prudenţă într-o ţară în care Eminescu a fost făcut "turc", Codreanu "ucrainian", Băsescu "tătar" etc., iar eu însumi - deşi mult mai neînsemnat - am fost suspectat de a fi, pe rînd, "ţigan cu buze groase", "rusnac" sau chiar... "evreu"!
Pe scurt, mie d-l Patapievici mi-a fost, de-a lungul vremii, cînd antipatic, cînd simpatic, şi tot ce pot afirma fără înconjuur despre domnia-sa (încercînd să-l consider "în sine", iar nu prin "anturaj") este că reprezintă un caz complex, în multe privinţe incomod şi în multe privinţe redutabil. Probabil că n-am să fiu niciodată nici sută la sută de partea domniei-sale, dar nici sută la sută împotrivă-i.

 
La 26/11/08 3:33 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Sa fie pur intampaltor ce ni se inatmpla? Fatalism, mahala deschisa non-stop, rasul lumii... Unde ne sunt romanii?

 
La 26/11/08 4:55 p.m. , Blogger Tristan a spus...

Domnule Codrescu, m-am lamurit. Stiu ca n-o sa publicati nici acest comentariu, dar nu publicitatea ma intereseaza, ci dialogul cu dvs. V-am sugerat o alternativa barbateasca, demna de cel ce dupa 1989 se afisa cu chimir haiducesc (fapt pentru care v-am admirat atunci). Preferati sa va complaceti in postura de 'victima' si sa asteptati compasiunea celor care tin la dvs. In loc sa va bucurati ca s-a ivit altcineva care sa preia stafeta, stati si va oblojiti orgoliul ranit. Celor care va zgindara orgoliul le dati o atentie disproportionata, iar pe cei care va spun adevarul ii acuzati de moralism. Dvs sinteti oricind gata sa dati sfaturi, dar de ce nu si sa primiti? Repet, v-am admirat curajul, eruditia si intelepciunea. Autovictimizarea n-a dus niciodata la nimic bun. Nu am nevoie sa-mi raspundeti, sau sa-mi publicati comentariile. Dar daca sinteti onest cu dvs insiva, lasati orgoliul ranit la o parte si judecati lucrurile la rece. Cred ca veti avea numai de cistigat.
Cu stima, Tristan

 
La 26/11/08 6:20 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Lui Tristan (care insistă):

Domnule dragă, v-am postat comentariul numai ca să înţelegeţi că nu mă sinchisesc de suficienţa unor rechizitorii făcute de oameni care nu mă cunosc şi care au tendinţa de a mă judeca prin analogie cu predispoziţiile lor de reactivitate opărită.
Nici pomeneală să trăiesc vreo criză de orgoliu sau de invidie. Eu nu exist concurenţial cu nimeni, sînt de părere că avem loc destul unii de alţii şi unii cu alţii, ba că nu sîntem destui pentru cîte ar fi de făcut. Eu n-am avut niciodată pretenţii de a fi vocea unică a ceva, nici nu m-a văzut cineva dîndu-mi aere mesianice, iar de promovat am promovat, pe cît mi-a stat mie în putere, pe blog, ca şi prin editurile sau prin revistele la care am lucrat, pe toţi cîţi i-am considerat vrednici (inclusiv pe d-l Platon, căruia i-am şi mărturisit demult că reprezintă viitorul, în vreme ce eu reprezint trecutul, cu toate handicapurile aferente). Dacă în împrejurarea care a stîrnit discuţiile de aici am simţit o umbră de amărăciune, n-a fost nicidecum pentru că aş fi suferit eu de vreo nedreptate, ci pentru că am constatat că avem la dreapta încă multe defecţiuni de comunicare şi, ca să zic aşa, de "usage du monde".
Altminteri, n-am pozat niciodată în victimă, nici nu m-am simţit ca atare, ci mi-am urmat traseul meu cu o consecvenţă mai degrabă împăcată, pe care îmi place să cred că bătrîneţea mi-o va consolida, ca minimă înţelepciune.
Şi o ultimă precizare: habar n-am cu cine mă confundaţi, dar eu nu numai că n-am purtat în viaţa mea chimir haiducesc, dar am fost foarte muşcător în scrisul meu polemic şi pamfletar cu acest gen de exhibiţionism "mişcărist", care pînă la urmă a şi sucombat în propriul lui ridicol.
Sînteţi deci, în ce mă priveşte, într-o totală eroare - şi "diacronică", şi "sincronică". Iar resursele dvs. de "moralism" apologetic şi-ar putea găsi, cred, întrebuinţări mai potrivite şi mai conforme cu "realismul" spre care năzuim cu toţii.

 
La 27/11/08 3:41 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Legionari la Constanta?

Acest mesaj a fost adresat dlui Tarziu pe blogul sau, il rog si pe dl. Codrescu sa ne explice cum stau lucrurile.

"Domnule Tarziu, va rog sa lamuriti o chestiune spinoasa inainte de a o lamuri Iliescu care vede legionari si nesimtiti peste tot.
Ati declarat de nenumarate ori ca nu aveti nicio legatura cu miscarea legionara. Domnul Codrescu a sustinut acelasi lucru afirmand, in plus, ca in Romania nu exista picior de legionar miscarea fiind moarta (ceea ce nu e tocmai exact). Dvs. (si ROST) sunteti asociat cu Scoala brancoveneasca de la Constanta. La fel dl. Codrescu care este membru al gruparii ROST.
Tocmai am gasit pe internet un blog al miscarii legionare care apartine Fundatiei Sfintii Martiri Brâncoveni, Constanta care este totuna cu organizatia de mai sus. Aici puteti citi manifestul acestei miscari legionare:
http://www.miscarea.net/nucleu/index.php?itemid=20
Ce sa inteleg? Ca Mircea Platon (si el acuzat de legionarism) a fost invitat la Constanta de legionari?
Sper sa raspundeti, nu e un moment prielnic banuielilor rauvoitoare."

Serban

 
La 27/11/08 10:54 a.m. , Blogger Claudiu Târziu a spus...

@ Serban:

Prostie sau diversiune?
Am dat explicatii pe blogul meu.

 
La 27/11/08 11:13 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Pentru Şerban:

Vă înşelaţi total în deducţiile dvs. (mai mult sau mai puţin insinuante). Fundaţia "Sfinţii Martiri Brâncoveni" nu are caracter politic, blogul menţionat nu-i aparţine, iar în textul cu pricina nu este nicidecum vorba de legionari şi legionarism. Pur şi simplu, un comunicat public al Fundaţiei constănţene (care a înfiinţat Şcoala Brâncovenească) a fost preluat abuziv de blogul respectiv, probabil pentru că a plăcut fermitatea poziţiei creştine raportate critic la învăţămîntul românesc actual.
Textul a apărut, dacă nu mă înşel, într-un volum publicat de Fundaţia "Sf. Martiri Brâncoveni" şi închinat pomenirii Doamnei Maria Brâncoveanu, dar şi pe alte cîteva bloguri religioase creştine. Fundaţia şi Şcoala Brâncovenească dau periodic astfel de luări de poziţie creştin-ortodoxe faţă de diferitele aspecte ale vieţii publice româneşti de azi, criteriul de bază fiind cel moral-religios (aşa cum se reflectă îndeobşte în conştiinţa vie a laicatului ortodox).
În ce priveşte grupusculul de plecaţi cu sorcova care ţin blogul respectiv, el se numără printre alte cîteva grupuscule izolate pe care trebuie să ai o mare doză de naivitate sau de rea-voinţă ca să le iei în serios. Cu numitul Costel Condurache am şi polemizat pe blogul meu, pe vremea cînd comentariile nu erau încă restricţionate, iar el a crezut că mă poate trage de urechi. E un personaj elementar, încremenit sincer într-un proiect revolut, pe care parazitează fără graţie, compromiţînd sistematic ceea ce crede a sluji.
Mă mir că dvs. n-aţi înţeles fără explicaţii o treabă atît de evident derizorie, încercînd chiar să ne-o puneţi în cîrcă, mie sau d-lui Târziu, ba chiar şi d-lui Platon, cu un zel demn de o cauză mai bună.
Spuneţi-mi: dacă eu mă ţăcănesc peste noapte şi deschid un blog numit "Sfîntul Oficiu", dvs. aţi trage de aici încheierea că... a renăscut Inchiziţia?!

 
La 27/11/08 5:30 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

O mica malitie.Ii spuneati domnului Platon demult ca domnia sa este viitorul, iar dumneavoastra trecutul.

Daca ne uitam la varsta biologica, da, aveti perfecta dreptate. Daca insa ne uitam la scrisul domnului Platon (si numai la scrisul domniei sale) imi pare ca un bemol se impune optimismului dumneavoastra. Domnul Platon este o specie de viitor, dar o specie ciudata, care pe americaneste se cheama 'future in the past'.

 
La 27/11/08 7:47 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Da, am gresit eu, blogul legionar nu e al fundatiei din Constanta. Mea culpa. Site-ul miscarii legionare a preluat manifestul fundatiei. Oare de ce?
Era simplu, domnule Tarziu, sa raspundeti fara venin, in schimb ati preferat sa ma acuzati de prostie si diversiune de parca v-as fi atins cu fierul rosu undeva.
Poate chiar v-am atins, cine stie!
Oricum, apreciez faptul ca ati publicat o intrebare incomoda.
Ii multumesc si dlui Codrescu pentru precizari.

Serban

 
La 27/11/08 9:17 p.m. , Anonymous vlad a spus...

DOMNULE CODRESCU,

va multumesc pentru raspuns. Personal il admir pe dl Patapievici pentru disciplina si rigoarea intelectuala, care mi se par evidente. Intreg acel scandal mi-e inca nelimpezit, de asta am cerut o alta opinie. Daca intr-adevar este adevarat ce spun detractorii despre trecutul sau... dl Patapievici nu mai poate fi considerat moral, atata timp cat sustine contrariul despre familia sa. Cu alte cuvinte, si-a contrafacut trecutul, iar noi il punem la revelarea trecutului nostru (CNSAS). Ar fi trist sa fie asa.
Inca o data, multumiri

 
La 27/11/08 11:05 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Pentru Şerban:

Poate că prietenul Claudiu Târziu a fost mai iritat decît era cazul, dar credeţi-mă că nu-i uşor să înfrunţi atîta suspiciune monocordă, atîta inflaţie de prezumţii insinuante, toate hrănite de o sperietoare fictivă, supralicitată pe toate gamele stîngii politice sau intelectuale.
De aceea, vă rog să nu vă simţiţi jignit şi să daţi prioritate înţelegerii oneste a omului civilizat care se vede că sînteţi.
Fapt pentru care şi eu vă mulţumesc anticipat.

 
La 28/11/08 4:38 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Va multumesc, pana la urma m-am inteles cu dl. Tarziu. A fost o furtuna intr-un pahar cu apa.
Succes la Conferinta Laicatului!

Serban

 
La 28/11/08 8:52 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Deie Domnul să fie cu folos.

 
La 28/11/08 10:12 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

N-am sa uit niciodata ce a zis la una din ultimele sale slujbe Parintele Ioan de la Recea: "Poporul roman va dainui pentru vesnicie". Nu incape indoiala. E si logic la o adica. Maria Romano.

 
La 10/12/08 11:21 a.m. , Anonymous dacul liber a spus...

Domnul Djuvara sa-si vada de cumanii dumnealui, ca de romanii nostri vede bunul Dumnezeu! Iar domnul Codrescu sa fie mai putin mohorat, ca nu-i sade bine ca si crestin, nici macar cand are omeneste dreptate! Domnului Djuvara nu-i zic de Dumnezeu, ca n-are, dar domnului Codrescu ii reamintesc smerit ca Dumnezeu poate si din pietrele acestea sa ridice fii lui Decebal si lui Traian...

 
La 10/12/08 11:41 a.m. , Anonymous d(r)acul gol a spus...

Dacului liber>

Noi sa ne sinucidem linistiti, ca are Dumnezeu grija! Cum va trezeste cineva la realitate (Patapievici sau Codrescu, Plesu sau Djuvara, Platon sau Hurduzeu) sariti ca arsi si puneti placa “credintei nelimitate”!
Zi, mai nene, si de Zamolxe, ca sa fie protocronismul gata!
Si apropo: intre dac si drac e diferenta de un r (cel de la roman, probabil)...

 
La 10/12/08 1:09 p.m. , Anonymous Bloggoslovul a spus...

Are Răzvan Codrescu în recentul volum de sonete “Rug aprins” unul care se termină aşa: “Iar cui a vrut să ne înveţe sporul / I-am dat mereu cu tifla şi piciorul”. Asta e povestea noastră, fraţilor!

 
La 10/12/08 2:07 p.m. , Anonymous Adevăratul Bloggoslov a spus...

E a doua sau a treia oară când cineva îmi uzurpă eticheta. Sunt indignat. Am spus şi o repet: Bloggoslovul e numai unul! Ca mama!

 
La 10/12/08 3:21 p.m. , Anonymous “Bloggoslovul” bloggoslovit a spus...

Lasă, frate! Dar dacă ne chema pe amândoi “Ion Popescu”?

 
La 10/12/08 10:35 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

D(r)acului gol:

Diferenta dintre dac si drac sa nu cumva sa fie r-ul de la... rrom!

 
La 10/12/08 10:40 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Citiţi neapărat, în "România literară" (ultimul număr) articolul d-lui Sorin Lavric despre cartea d-lor Platon şi Hurduzeu!

 
La 11/12/08 10:37 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Din pacate, Lavric are dreptate: toata lumea, si prieteni, si adversari, toti ii vor pe Platon si pe Hurduzeu in catacomba. Decit ca ei se tot incapatineaza sa iasa.

 
La 13/12/08 8:13 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Adversarii - înţeleg şi eu, dar prietenii de ce i-ar dori în catacombă?!

 
La 30/3/12 11:35 a.m. , Blogger Cristi a spus...

Despre poza cu picioarele in apa si sticla la gura:
Cand apa este asa mare, trebuie sa fii curajos si tragi o dusca, un snaps, ca sa faci fata situatiei. In tot cazul nu terbuie sa-i credem betivani.
Despre cea cu hotii in biserica: Se stie ca apar ispitele uneori si la biserica, asa ca se impune vigilenta.
Prima poza este de umor negru, in rezonanta cu textul.
Nu contest concluzia amara a eseului, dar mie imi place Don Quijote, care cred ca ar fi vazut in neamul romanesc o farama de aluat ce poate dospi.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire