duminică, noiembrie 02, 2008

CE MAI CENZUREAZĂ MAFIA INTELECTUALĂ

Textul de mai jos al d-lui Ovidiu Hurduzeu
a fost refuzat de revistele 22 şi Idei în Dialog.




O CRITICĂ PRELIMINARĂ
A “CONSERVATORISMULUI SCHIMBĂRII”


Revista 22, în numărul 963 (19 august 2008 – 25 august 2008), a publicat un fragment din cartea d-lor Valeriu Stoica şi Dragoş Paul Aligică Reconstrucţia dreptei. Între experimentul capitalist occidental şi proiectul naţional românesc, în curs de apariţie la Editura Humanitas. Potrivit autorilor ei, lucrarea este gândită ca o contribuţie la dezbaterea publică în jurul identităţii doctrinare a dreptei româneşti astăzi şi a viitorului proiect naţional românesc. D-nii Valeriu Stoica şi Dragoş Paul Aligică consideră că “demersul nostru trebuie citit nu atât ca o afirmaţie de ortodoxie doctrinară, cât ca o provocare la o dezbatere publică... Nu pretindem că lista noastră de teme este exhaustivă. Şi în nici un caz nu pretindem că am deţine răspunsuri definitive”.
După această situare iniţială pe poziţiile modestiei discursive şi a dezbaterii civilizate de idei, cei doi autori anunţă “totuşi câteva teze relativ ambiţioase”.
În fraza următoare, “tezele relativ ambiţioase” devin “răsturnare spectaculoasă a felului în care vor fi definite şi percepute aceste proiecte politice”. Mai mult. Răsturnarea spectaculoasă – trecerea de la “abordarea cu faţa întoarsă spre trecut, la o abordare cu faţa către viitor” – se gonflează într-o ditamai “reconsiderare a înseşi substanţei doctrinare a ceea ce numim dreapta românească şi, legat de aceasta, o reinterpretare a dimensiunii identitare a proiectului naţional”. Deşi d-nii Valeriu Stoica şi Dragoş Paul Aligică ştiu că “sunt şi alte propuneri”, că există “reacţii din partea celor care gândesc lucrurile în alte paradigme”, nu par să aibă vreo îndoială că propunerile enunţate în Reconstrucţia dreptei vor fi “incorporate dezbaterii publice”. Optimismul derivă din încrederea nestrămutată a celor doi autori în progresul omenirii: românii vor prefera cu siguranţă proiectele politice îndreptate cu faţa către viitor celor întoarse către trecut, “care s-ar revendica de la radicalismul antiliberal şi anticapitalist al perioadei interbelice sau s-ar complăcea prea mult în nostalgia aristocraţiei secolului al XIX-lea”.
În acest articol, printr-o acrobaţie mentală, ne vom plasa şi noi “cu faţa către viitor”, încercând să ne imaginăm conservatorismul şi tradiţia aşa cum le vor d-nii Stoica şi Aligică: “conservatorism al schimbării” şi experiment “occidental-democratic-capitalist”. (Gân-duri rebele ne duc imediat la caragialescul “Curat murdar, coane Fanică!”...)
Hotărâţi să descoperim “forma de tradiţie cu totul atipică”, ne lepădăm de termenul “conservatorism” din dicţionare. Bună de aruncat la gunoi definiţia din Le Petit Robert: “partidul conservator” este un défenseur de l’ordre social, des idées et des institutions du passé! Nici Webster-ul nu-i mai breaz cu al său “conservatism” în chip de disposition to preserve what is established and to promote gradual development rather than abrupt change. Iar DEX-ul ne duce de-a dreptul în eroare: “Conservatism – atitudine, sistem de idei, convingeri politice care acordă importanţă instituţiilor tradiţionale (religie, familie, proprietate) şi susţin dezvoltarea treptată în locul schimbărilor bruşte”. Este clar că autorii dicţionarelor au încercat să explice termenul “conservator” într-un mod retrograd, “pe baza unei formule gândite şi puse în practică în secolul al XIX-lea”.
Din moment ce termenul “conservator” înseamnă schimbare, şi nu o schimbare oarecare, ci un “experiment”, mă întreb dacă “experiment” n-a devenit între timp echivalent cu “stagnare”. Nesigur pe cunoştinţele mele, mă văd obligat să verific. Cum d-nii Stoica şi Aligică nu redefinesc şi termenul “experiment”, nu am altă soluţie decât să recurg tot la anacronicele dicţionare. Sursele consultate îmi confirmă că vechea definiţie stă încă în picioare: “experiment” înseamnă un procedeu sau metodă care provoacă în mod intenţionat şi în circumstanţe controlate unele fenomene cu scopul de a descoperi un efect sau lege necunoscută. Sau le provoacă pentru a stabili o ipoteză.
Edificat, merg mai departe. Ce poate însemna oare termenul “experiment” în plan politic, economic sau cultural? Din nou îmi năvălesc în minte gânduri rebele: experimentul iacobinilor preluat şi dus la ultimele lui consecinţe de revoluţia bolşevică; nazismul şi fascismul; experimentul khmerilor roşii de dezurbanizare a Cambodgiei; colectivizarea agriculturii sub comunişti; experimentul Piteşti, experimentul eşuat al “oraşului planificat ştiinţific” (Brasilia). Ba mă întreb dacă nu cumva a fost un experiment şi revoluţia industrială, cu consecinţele pe care le resimţim astăzi: secătuirea resurselor naturale, distrugerea biodiversităţii, gigantismul industrial şi hipercompexitatea civilizaţională.
Chiar dacă am vedea lumea numai în roz, orice experiment, inclusiv “experimentul occidental modern”, nu poate fi altceva decât o inginerie. Elite auto-impuse repudiază trecutul unor popoare, pentru a propune populaţiilor fără Memorie, “condiţionate” pavlovian, un nou model de societate, prezentat drept ideal. Prin metode propagandistice, cetăţenii sunt convinşi că societatea viitoare va asigura pacea, dreptatea socială, securitatea, prosperitatea etc. În caz că operaţia de condiţionare eşuează, parţial sau integral, sau, altfel spus, populaţia nu poate fi convinsă prin propagandă şi stimulente economice, elitele recurg într-un grad mai mare sau mai mic la coerciţie şi violenţă (cenzură, îndepărtarea scepticilor şi rezistenţilor).
Descrierea “experimentului occidental modern” oferită de domnii Stoica şi Aligică nu lasă nici un dubiu. Aglutinarea naţiunilor într-un “bloc politic şi civilizsţional”, “reinventarea” popoarelor lumii pe baza unei “mari strategii istorice”, “proiectele de reconstrucţie identitară” a fiecărei naţiuni, “schimbarea socială continuă” sunt procese instrumentalizate al căror scop este creearea unei engineering society, o utopie născută din obsesia scientistă a postmodernităţii (obsesie denunţată, printre mulţi alţii, de F. A. Hayek în Counter-revolution of Science. Studies in the Abuse of Reason).
În “marea strategie istorică”, îndrăznim să vedem ingineria tehnoglobalistă care reconfigurează în prezent lumea. Nu este nici o îndoială că globalismul, în calitatea sa de “experiment istoric generat de vestici”, se leagă de o tradiţie – tradiţia vesticilor marxişti, a vesticilor experţi, birocraţi şi “planificatori”; tradiţia celor care de două sute de ani încoace se tot chinuie să cucerească şi să transforme atât natura sălbatecă, cât şi natura umană. Nici într-un caz nu poate fi vorba de tradiţia conservatoare!
D-nii Stoica şi Aligică ne asigură că “marele experiment” – identificat de noi cu tehnoglobalismul – este “capitalist-democrat-liberal”. În opinia autorilor, acestea sunt calităţi absolute. Deodată, intenţia celor doi autori de a “trece dincolo de lozinci” ia accente triumfalist-mesianice. “Blocul politic şi civilizaţional” concoctat de “marele experiment” ne este descris în termenii “excepţionalismului tipului de cultură şi civilizaţie propuse umanităţii de către Occident”. Este ciudat cum un discurs ce pretinde să privească lumea prin ochii secolului XXI nu reuşeşte să înfrângă “inerţia locurilor comune” din mitologia secolelor trecute. “[Capitalismul democrat liberal] este diferenţa specifică faţă de care toate celelalte civilizaţii şi forme sociale pălesc”, afirmă negru pe alb d-nii Stoica şi Aligică. A privi Occidentul, aglutinat într-un “bloc politic şi civilizaţional”, din perspectiva unei presupuse superiorităţi imperiale – mă gândesc la “excepţionalismul” celei de “A treia Rome” fasciste sau ruseşti, la Manifest Destiny american, la superioritatea rasială profesată de nazişti – mi se pare un exerciţiu propagandistic ratat din deschidere.
Pe de o parte, “elitele” le contestă românilor dreptul de a avea martiri creştini şi o mitologie naţională. Pe de altă parte, îi invită să se reformeze în chip de mândri apărători ai “blocului” ce ar avea “ca punct de sprijin şi reper excepţionalismul occidental”. Mândria de a fi român este astăzi “politic incorectă”, iar conştiinţa unicităţii şi a poziţiei noastre în istorie este considerată de-a dreptul legionară. Mândria de a fi “atins de acest excepţionalism” (al blocului civilizaţional) este însă propagandistic cultivată şi pecuniar motivată.
D-nii Stoica şi Aligică privesc “marele experiment” neoliberal din unghiul inevitabilităţii sale istorice. “Este un trend istoric... Ne place sau nu, capitalismul democrat liberal este nucleul experimentului occidental modern” – ne explică domniile lor cu siguranţă marxistă. În opinia celor doi autori, când aparţii “familiei civilizaţionale” a Occidentului – chiar dacă rolul tău în familie este cel al Cenuşăresei – orice mişcare de dreapta nu poate fi decât globalistă, capitalistă, democrată şi liberală. D-nii Stoica şi Aligică nu ne explică prin ce minune, în practica neoliberală, cele patru elemente au ajuns să convieţuiască fericit. Augusto Pinochet şi liderii chinezi n-au introdus neoliberalismul prin metode democratice. Corporaţiile transnaţionale n-au nevoie de “democraţi”, ci de lucrători ieftini, obedienţi şi productivi. Oriunde globalismul a implementat politici neoliberale, democraţia s-a supus pragmatismului economic, libertatea persoanei, libertăţii comerţului. Democraţia de astăzi are prea puţin în comun cu valorile democratice tradiţionale. E o “democraţie de masă” (termen folosit de Paul Edward Gottfried în After Liberalism), un produs de consum, decontextualizat, formulat în termenii statului managerial, se adresează unui cetăţean pasiv şi lipsit de cultură politică. Democraţia de masă şterge graniţa dintre consensul popular şi controlul birocratic prin promovarea unei retorici a grijii faţă de cetăţean. De multe ori această grijă este o încercare deghizată de a reglementa viaţa persoanei în cele mai mici amănunte.
Nu înţelegem cum capitalismul global de orientare neoliberală a ajuns să-şi etaleze “excepţionalismul” sub faldurile conservatorismului. Nu cumva “conservatorismul” profesat de d-nii Stoica şi Aligică este atât de “atipic” încât devine de nerecunoscut? Nu este el însuşi o inginerie? Un produs fabricat la comandă? Nu ne aventurăm să dăm un răspuns atâta timp cât n-am citit integral cartea. Din fragmentul publicat în revista 22 reiese însă clar intenţia autorilor de a înfrăţi neoliberalismul şi neoconservatorismul (care oricum sunt interşan-jabile) într-un discurs propagandistic de factură neo-wilsoniană.
Parafrazându-i pe cei doi distinşi autori, îndrăznim să afirmăm că apariţia unei alte lucrări proslăvitoare a “capitalismului democrat liberal” nu face decât să “ne îngreuneze vederea” şi să blocheze din start “dezbaterea intelectuală şi politică privind direcţiile de acţiune colectivă ce ne stau în faţă”.
Într-o dezbatere publică serioasă privitoare la viitorul dreptei româneşti, adevărul ar ieşi la iveală. De pildă, s-ar dovedi că neoliberalismul de astăzi nu are prea multe în comun cu liberalismul clasic sau “economic” a lui Adam Smith sau Alexis de Tocqueville – un liberalism al statului minimal a cărui funcţie se reducea la păstrarea ordinii publice. Nici nu se aseamănă cu liberalismul “libertarian” al lui Hayek şi al “şcolii austriece”. Neoliberalismul nu este atât o doctrină politică, cât ideologia şi practica economică a corporatismului industrial şi financiar transnaţional pe care l-am numit tehnoglobalism (din pricina rolului preponderent al noilor tehnologii în răspândirea sa planetară). Teoriile neoliberale şi neoconservatoare despre un self-regulating market sunt hilare. Pe plan internaţional, “comerţul liber” este sever controlat de instituţii supranaţionale precum Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional sau Organizaţia Mondială a Comerţului. Pe plan intern, puterea intervenţionistă a statului managerial în economie a crescut exponenţial în “epoca neoliberală”. Statul acţionează direct (vezi intervenţia directă a statului în actuala crizã financiarã din SUA) sau indirect asupra economiei prin diferite agenţii de monitorizare, acordare de licenţe, managementul riscului, protecţia consumatorului, a mediului înconjurător etc. Aşa s-a ajuns ca guvernul federal american să devină cel mai mare angajator al ţării. John Plender, într-un raport asupra economiei mondiale, întocmit de ziarul Financial Times, scria: “Niciodată conducătorii de firme n-au fost atât de constrânşi de către regulamentele guvernamentale” [1]. Soluţia propusă e better regulation, nicidecum no regulation. În Marea Britanie, pentru a se reduce birocraţia s-a mărit birocraţia, creându-se noi “agenţii” şi alte regulamente (de exemplu, The Better Regulation Executive, Better Regulation Commission şi Better Regulation Act). Să mai amintim de “piaţa liberă” din România şi de puterile intervenţioniste ale statului român? În general, în democraţiile occidentale intervenţionismul economic al statului şi al agenţiilor transnaţionale este mult mai extins astăzi decât în trecutul “keynesian”.
Să nu ne lăsăm însă amăgiţi. Intervenţionismul îl sufocă pe micul întreprinzător, dar afectează prea puţin marea corporaţie, care nu ar putea supravieţui fără corporate welfare, subvenţiile şi legile protectoare oferite generos de statul managerial, de la scutiri de taxe, protejarea “proprietăţii intelectuale” şi a patentelor până la investiţiile din bani publici în infrastructură (transport, telecomunicaţii), cercetare şi educaţie. De regulă, în ordinea neoliberală, riscurile şi cheltuielile marilor companii sunt socializate, iar profiturile privatizate.
În “blocul civilizaţional şi politic” de care aparţinem “experimentul neoliberal” este privit cu un scepticism din ce în ce mai răspândit. Chiar susţinătorii lui devotaţi, cum ar fi reputata publicaţie Business Week, au început să-şi exprime mari îndoieli. Într-un articol revelator, “Shaking Up Trade Theory” (6 decembrie 2004), Aaron Bernstein trece în revistă efectele negative ale globalizării asupra economiei SUA, citând datele şi statisticile oferite de mari analişti americani.
“Elitele” dâmboviţene fac urechea surdă la orice nu-i pe linia “corectitudinii politice”. Cum destinul lor este legat de birocraţia de la Bruxelles, grupurile mondialiste şi corporaţiile transnaţionale, care promovează Vajnica Lume Nouă, orice semnal de alarmă, menit să-i aducă la realitatea lui hic et nunc, îi deranjează profund. Când aceste semnale vin de la dreapta lor, maşinăria propagandistică intră în alertă maximă.
În prezent, dezbaterile pentru definirea identităţii doctrinare a dreptei româneşti îmbracă un caracter teatral. Sau, pur şi simplu, diversionist. Neoliberalii şi neoconservatorii (liberali deghizaţi) se susţin reciproc, îşi fac bezele prin sălile de conferinţe, apar “pe sticlă” să discute jovial despre “reconstrucţia identităţii specifice”. Ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Ca şi când adevărata resta-uraţie conservatoare n-ar bate la uşă.

Ovidiu HURDUZEU

Nota autorului: Voi reveni cu un nou comentariu după apariţia cărţii.
[1] John Plender, “Tilt in the balance of boardroom power”, în Financial Times, 21 ianuarie 2004. 
O carte îndelung aşteptată:




UN MANIFEST LA DOUĂ MÎINI

Îmi fac datoria de a semnala şi pe acest blog apariţia “manifestului la două mîini” al d-lor Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon intitulat A treia forţă: România profundă. Această “carte cu potenţial exploziv” (cum o defineşte pe blogul său d-l Claudiu Târziu), scoasă la Editura Logos din Bucureşti, urmează a fi lansată în cadrul Tîrgului de Carte “Gaudeamus”, duminică 23 noiembrie 2008, la ora 11:00, în Sala de Marmură, în prezenţa autorilor şi avîndu-l ca invitat special pe d-l Dan Puric.
„Publicăm aceste eseuri în speranţa că vor ajuta la coagularea unei «a treia forţe». Între capitalismul foştilor comunişti şi marxismul de salon pe banii corporaţiilor occidentale, între cîrdăşia politico-economică pozînd în piaţă liberă şi lichelismul ideologic-corporat pozînd în non-conformism de stînga, între vechiul şi noul establishment, România profundă a dispărut în exil interior sau propriu-zis. Propunem acest manifest la două mîini în nădejdea că va ajuta la identificarea unei «a treia căi». Una de întors acasă“.
Un lucru este cert: autorii au de partea lor tot capitalul de aşteptări înşelate şi de bune nădejdi ale românilor de 20 de ani încoace. Şi pe Dumnezeu (marele absent din doctrina şi conştiinţa celorlate “două căi”: social-democraţia de extracţie comunistă şi neoliberalismul - care, culmea, acum s-ar vrea şi... neoconservator! - de extracţie masonică). (R. C.)


Citiţi aici (http://www.rostonline.org/blog/claudiu/index.html) o primă recenzie a cărţii, semnată de d-l Silviu Man!

37 comentarii:

La 2/11/08 9:24 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

'Neoliberalismul de extractie masonica.'

Domnule Codrescu,

Acestea sunt lozinci demne de Pavel Corut. Mai cugetati inainte de a lansa asemenea entuziaste poncifuri, ca si altii ar putea sa strecoare un mai putin entuziast: 'a treia cale, de extractie neolegionara'.

jb

 
La 2/11/08 10:09 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

@ jb:

Sigur ca se pot pune tot felul de etichete. Insa, in vreme ce dl Codrescu identifica, exact, extractiile celor doua cai de care ne-am cam saturat, "altii" n-ar putea sa "strecoare mai putin entuziast" vreo parere despre a treia cale, propusa de dnii Hurduzeu si Platon, decit dupa ce mai intii vor fi citit cartea. Sau deja a inceput asasinatul moral asupra celor doi?

Mos Guerilla

 
La 2/11/08 10:25 a.m. , Blogger Romică a spus...

Astept nerabdator cartea. Mult succes autorilor!

un sclav fericit

 
La 2/11/08 12:27 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Pentru jb:

Sînteţi probabil primul care mă asociază cu Pavel Coruţ... Vă pripiţi în judecăţi, aşa cum vi s-a mai întîmplat şi în alte dăţi...
Nu sînt deloc "poncifuri" şi "lozinci". Pe mine nu m-a auzit nimeni vorbind vreodată în "poncifuri" sau "lozinci" (şi presupun că e şi acesta unul dintre motivele pentru care antilegionarii mă consideră "legionar", iar "legionarii" mă consideră antilegionar, sau ortodocşii catolicizant, iar catolicii "ultraortodox"). În cazul de faţă nu-i vorba (credeţi-mă, cel puţin pînă la proba contrarie!) de nişte abuzive etichetări tendenţios-ideologizante, ci de denumirea necomplezentă a unor realităţi de domeniul evidenţei (desigur, pentru cei care "au ochi să vadă"). "Poncif" insinuant este să spui că Ovidiu Hurduzeu sau Mircea Platon ar fi "(neo)legionari", pentru că nu numai că nu sînt, dar nici n-ar putea să fie, întrucît Legiunea nu mai există, nici ca "şcoală spirituală", nici ca "mişcare", nici ca "partid", ci cel mult ca termen de referinţă istorică între altele. Autorii cărţii respective n-au de-a face cu legionarismul nici măcar cît democraţia modernă cu cea antică.
În schimb, (franc)masoneria (chiar dacă nu mai e chiar ce-a fost), există şi se manifestă funcţional, ba chiar de la o vreme a prins şi gustul mediatizării propagandistice, iar partidele politice româneşti colcăie de masoni (care din cînd în cînd mai scriu şi cărţi, cu ajutorul unor "analişti" de serviciu, politologi şi economişti, cu care uneori sînt chiar fraţi de lojă).
V-aţi întrebat vreodată, într-o pauză intimă şi privată de conformism ideologic şi interes pragmatic, cîţi politicieni actuali, de la stînga la dreapta stîngii (căci de vreo dreaptă autentică nici nu poate fi vorba), sînt membri ai diferitelor "obedienţe" (chiar dacă nu toţi la fel de marcanţi ca Tăriceanu sau Chirovici)?
Mutatis mutandis - şi bagatelizînd puţin - îmi vine în minte o păţanie a unui scriitor spaniol mai intempestiv, Ramon de Valle-Inclan (la noi puţin cunoscut), care l-a făcut imbecil în public pe un personaj mai simandicos. Acesta din urmă a sesizat poliţia, care s-a şi deplasat prompt la faţa locului, ca să "gestioneze" scandalul. La întrebarea dacă este adevărat că l-a insultat pe reclamant, scriitorul a răspuns cu un calm neconcesiv: "Este adevărat că l-am făcut imbecil, numai că n-a fost o insultă, ci o definiţie"...

 
La 2/11/08 2:17 p.m. , Anonymous patricia a spus...

Ceea ce e interesant de remarcat e ca presa "elitei" refuza sa publice un articol in conditiile in care cheama, chipurile, la dezbatere! Dezbatere, dezbatere, da' toti trebuie sa fie de aceeasi parere si sa comenteze, vorba lui Toma Caragiu, "numai in cadru legal si cu preaviz". Cine accepta acest rol de marioneta, e acceptat in "elita". Cine nu, nu.

 
La 2/11/08 2:20 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Domnule Codrescu,

Nu eu bagatelizez rolul pe care diversele factiuni masonice (acceptate, antice, scotiene sau hittite) l-ar juca in mediile politice valahe de astazi. Ele singure sunt niste bagatele de adormit copiii si de speriat pe unii gnosticizanti ( sa le zic si acestora 'neo-'?!). Niste cluburi de doi bani pentru curiozitatea cu sortulet si guleras a unor natangi. Sa fim seriosi! Cred ca neoliberalismul e mai mult decat atat ( si stiti mai bine ca mine, chiar daca nu il agreati, ca e mai mult decat Chirovici, Tariceanu si Pittis).

Stiu ca a patra coperta a cartii dlor Hurduzeu si Platon are nevoie de astfel de impulsuri editoriale. E, vorba unei savante calugarite, 'mai sexy' asa.

Sunt foarte curios de carte si nu ii acuz pe dnii Hurduzeu si Platon de nimic. Sa fie sanatosi, ceea ce va urez si dvs.

Insa un drac imi da ghes si imi sopteste un titlu de posibila recenzie: 'Spre a treia cale pe a treia carare.' Dar e doar un drac acesta, ar pleca, dar daca nu-i dau drumul de ureche...

 
La 2/11/08 3:43 p.m. , Anonymous webster a spus...

Draga anonimule, pai daca tot ai un titlu bun si nu ai citit cartea, de ce nu scrii o recenzie? Ca doar Idei in dialog ti-o publica.

 
La 2/11/08 4:42 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Puteţi să credeţi ce doriţi despre masoni: că-s mai slabi sau mai puternici, mai uniţi sau mai dezuniţi, mai cinstiţi sau mai parşivi, mai sinceri sau mai oportunişti ş. a. m. d. (e lucru sigur că nu sînt cu toţii la fel, pe de o parte, şi că mulţi au intrat în loji cam din aceleaşi considerente ariviste ori "protecţioniste" din care intraseră înainte de 1989 - ei sau părinţii lor - în organizaţiile de partid, pe de altă parte). În privinţa aceasta, discuţia se poate întinde la nesfîrşit şi aluneca într-un ipotetic ireductibil.
Eu am vrut să arăt doar că e mai presus de îndoială că masonii există şi sînt activi, spre deosebire de "legionari", care reprezintă, într-un fel de antiteză abruptă, doar o "sperietoare" răsuflată, împinsă pînă la caricatura macabră.
În ce priveşte afirmaţia dvs. că "neoliberalismul e mai mult decît atît", admit că ea e adevărată, dar numai în absolut, nu şi-n relativul vieţii politice româneşti de azi. (Încă o dată: vorbesc de neoliberalism nu ca opţiune teoretică, ci ca angajare politică efectivă.). Nu văd unde este şi din cine constă, în România momentului de faţă, acel plus de care vorbiţi prin generalizare. Dacă dai la o parte masonii din PNL şi PDL, credeţi-mă că nu rămîne nimic semnificativ. Din trecutul lui de "partid istoric", încă valorificabil la începutul anilor '90, astăzi liberalismul nu mai are nimic funcţional. În saltul chinuit de la generaţia tatălui Lăzărescu la generaţia fiului Tăriceanu, s-a cam ales praful (dacă nu cumva şi pulberea) de toată zestrea istorică, iar criza de oameni a fost la un moment dat atît de mare încît în "eterna şi fascinanta Românie" s-a ajuns să se facă (neo)liberalism cu avortoni mai spălăţei ai Securităţii şi ai nomenklaturii comuniste, gen Stolojan şi Meleşcanu, care nu se pot purta altfel decît ca nişte "cai troieni" ce au fost şi sînt, ieşiţi amîndoi din pălăria de scamator bătrîn a lui Ion Iliescu. Dacă dai la o parte componenta masonică (nici ea prea impozantă), nu rămîi decît cu o mînă de aventurieri cenuşii, eternii gravitoni "traseişti" ai puterii, cei mai mulţi foşti activişti PCR sau UTC, ori doar odrasle de privilegiaţi ai vechiului regim reorientate contextual, incapabile (sau pur şi simplu dezinteresate) de construcţii şi delimitări doctrinare. Că or fi şi cîteva excepţii numărate pe degete, asta nu înseamnă nimic, pentru că nici o astfel de excepţie (cazul Toader Paleologu, să zicem) nu are şi nu va avea vreodată acces real la "pîine şi cuţit".
Prin urmare, rolul masonilor în parodia de (neo)liberalism românesc contemporan nu trebuie nici supraestimat, dar nici subestimat, ci luat ca atare, cu nepatetică luciditate.

 
La 2/11/08 9:39 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

D-l Hurduzeu n-a putut posta direct, din motive tehnice, comentariul de mai jos, aşa că mi l-a trimis prin e-mail, iar eu îl postez ca atare.

Despre "legionari"

Eticheta "legionar", aşa cum este folosită ea de elitele politic corecte, aparţine "economiei imaginarului". În spaţiul cultural românesc de astăzi, "legionarul" nu are nici un raport cu personajul istoric, este o entitate virtuală, echivalentul "rasistului", "fascistului", "anti-semitului", "homofobului", "bigotului", "xenofobului", "extremistului" (am uitat ceva?) - termeni prin care noua stângă şi pseudodreapta îi acuză pe cei care se pronunţă împotriva globalizării şi apără valorile tradiţionale, pe toţi cei care pun pe primul plan ţara, neamul şi religia lor. În SUA, astfel de "epitete" li se aplică "patrioţilor", celor care susţin conceptul de "America first"; ei sunt în primul rând conservatorii tradiţionali (aceşti ADEVĂRAŢI conservatori americani se opun aventurilor imperiale în care au fost atrase SUA de către neoconservatorii din jurul preşedintelui). Iată că nici măcar în domeniul invectivelor "elitele" noastre nu sunt originale. (Când România se va umple de pakistanezi – şi acele vremuri nu sunt departe – veţi observa cum eticheta "legionar" va fi înlocuită cu cea de "rasist".) În prezent, "legionarul" circulă în România în chip de strigoi, un fel de incarnare supremă a răului. Cu cât este menţionat mai mult, cu atât "legionarul" este de negăsit. Cred că "legionarul" este un fel de "star negativ". În "star-sistemul" de astăzi persoana reală dispare sub personajul "televizual" care circulă în chip de "corp simbolic", de semn golit de conţinut. Dacă "star"-ul incarnează Binele – şi postmodernitatea nu acceptă decât pozitivitatea absolută –, "legionarul" (rasistul, homofobul etc.) întrupează Răul, un fel de diavol al lumii secularizate. Astăzi toată lumea râvneşte la statut de star şi se fereşte "ca de dracul" de "legionar", fiindcă nimeni nu vrea să fie legitimat ca un "incarnator" al Răului. Cred că datoria celor care înţeleg fenomenele contemporaneităţii este să iasă în spaţiul public, să demonteze fără teamă strategiile şi mecanismele de sorginte stângistă, de "diabolizare" a criticilor status quo-ului. Aş propune chiar nişte conferinţe sau mese rotunde pe această temă. Nu mai trebuie să stăm în defensivă, ci să ieşim la atac prin argumente solide, în genul comentariilor de mai sus ale domnului Răzvan Codrescu.

Ovidiu Hurduzeu

 
La 3/11/08 8:42 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Domnule Codrescu,

Eu ma gandeam la neoliberalism in genere, nu la neosecuristii nostri de pe la pnl si pdl (cred ca asta a fost conditia rezistentei pnl-infiltrarea pana in ultimul capilar- spre deosebire de pnt pe care au ales sa il defiinteze baietii).
Da, aveti perfecta dreptate sa va temeti (sau, ma rog, sa va scarbiti) de lojile masonice autohtone, dar numai din motive de criptosecurism.Sunt de acord cu dvs. Dar altminteri acestia nici nu trebuie bagati in sama. Mai periculoase sunt structurile care aleg sa nu se afiseze asa, in jurul unor mese cu lumanari si echere.

Eu stiu ca legionarismul e mort. Mort dintotdeauna, asa s-a nascut ideea politica respectiva. Fenomenul social e mort si el. Dar nu mie trebuie sa imi spuneti asta. Ci dnilor Hurduzeu, Platon si Puric, pe care tot ii mai tenteaza, adolescetin, vagi ritualuri de spiritism. Stiu ca dvs. sunteti imun la asemenea gesturi, ca un cunoscator bun atat al fenomenului si al utopiei implicate.

 
La 3/11/08 4:28 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Ceea ce dezbat sau incearca,cei doi,in fragmentele din "Reconstructia dreptei...etc",nu este altceva decat o jalnica incercare de amagire (jalnica,fata de Machiavelli sau Frederic al 2-lea...). Daca ar dori cu adevarat "dezbatere publica" ar publica si parerile celor care nu sunt de acord cu modul lor de asa-zisa gandire ;altfel,"dezbaterea"nu este decat declarativa si formala,adica,cu alte cuvinte,"praf in ochi"...
In legatura cu "legionarii"romani cred ca, inainte de orice discutie
,ar trebui vazute multimile de oameni care merg sa ii asculte pe fostii detinuti politici-incorecti,la vremea lor,ca si acum
- parintii Arsenie Papacioc,Iustin Parvu,Bartolomeu Anania si multi altii...; probabil ca aceste multimi sunt in totalitate "legionari", cei mai inversunati dintre ei fiind puzderia de prunci
din bratele mamelor lor. Cu ele cu
tot.
Legat de titlul articolului, cuvantul "intelectuala" nu este folosit corect deoarece se presupune ca intelectualitatea dispune atat de ratiune cat si de cinste si adevar. Ca sa fiu mai clar, daca spui "dezbatere publica"
nu ingradesti accesul publicului la dezbatere. Daca tot vreti sa puneti un titlu corect - mafiei - atunci acela mai potrivit ar fi "bolsevico-dezorientativ-imbecilizanta", eventual...
Marius

 
La 3/11/08 8:07 p.m. , Anonymous O'Herlihy a spus...

"Eu stiu ca legionarismul e mort. Mort dintotdeauna, asa s-a nascut ideea politica respectiva. Fenomenul social e mort si el. Dar nu mie trebuie sa imi spuneti asta. Ci dnilor Hurduzeu, Platon si Puric, pe care tot ii mai tenteaza, adolescetin, vagi ritualuri de spiritism."

Domnule, daca tot faceti afirmatii acuzatoare, ar trebui sa vi le argumentati. Altminteri, riscati sa va manifestati ca un simplu calomniator. Impresie cu atat mai usor de lasat cu cat "le dati anonime".

Si daca precizarile dlui Hurduzeu nu v-au lamurit, atunci aflati ca, in ultimele doua decenii doar, au fost acuzati de legionarism si Patapievici, si Plesu, si Liiceanu, si Ana Blandiana, toti cei din Piata Universitatii, ba chiar si Manolescu.
Acuzatorii lor au fost, de regula, Iliescu si oamenii lui, Vadim si oamenii lui, si "masonii" securisti de care va declarati dezgustat. Dumneavoastra, domnule "anonim" sau "jebe", careia din cele trei factiuni de mai sus ii apartineti?

 
La 3/11/08 8:34 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Anonimului de la 8:48 AM:

D-nii Hurduzeu, Platon şi Puric nu-s chiar aşa de "adolescentini" cum vi se par. De altfel, o să constataţi, citind cartea d-lor Hurduzeu şi Platon, că au grijă să se delimiteze explicit de excesele reprobabile ale legionarismului (violenţă, antisemitism, dirijism de stat etc.), pe care nu le ignoră şi nici nu încearcă să le scuze (dar nici nu insistă peste măsură asupra lor, căci nu fac studiu istoric, ci analiză realistă a actualităţii, care impune cu totul alte abordări).
Problema este că legionarismul a fost, la vremea lui, cu toate limitele sau smintelile ştiute, o formă istorică de manifestare a dreptei creştine, iar anumite repere sau principii de care au uzat şi legionarii au fost dintotdeauna şi vor rămîne întotdeauna inerente oricărei forme de dreaptă creştină. La noi foarte puţini înţeleg (sau au cinstea sufletească de a recunoaşte) că dreapta creştină nu s-a născut cu legionarismul, nici nu a murit o dată cu el. Şi că, dincolo de păcatele pe care şi le-au ispăşit din plin şi care îi apasă la judecata istoriei, legionarii au avut şi unele intuiţii juste sau atitudini corecte, care se pot regăsi cu folos în actualitate şi care ţin, în esenţa lor, de dimensiunea istorico-socială a vieţii creştine, iar nu de futilitatatea unor ideologii sau a unor conjuncturi politico-economice.
Certaţi îndeobşte cu Dumnezeu şi cu Tradiţia, "ideologii" şi "analiştii" contemporani tind să pună tot ce nu agreează (sau pur şi simplu nu înţeleg) din raportarea creştină la lume (inclusiv la treburile şi rosturile cetăţii) sub eticheta diabolizantă de "legionarism". Prioritatea dreptei creştine este să se reconstruiască în dialog public demistificator atît cu cecităţile trecutului, cît şi cu cele ale prezentului, răspunzînd provocărilor vremii pe limba lor şi ajutînd democraţia să se transforme în cît mai mare măsură din demagogie politicianistă în demofilie lucrătoare. Sau, cum zicea Iorga, din falsă conducere de către popor în reală conducere pentru popor. Demofilia creştină e lecţia pe care trebuie să o învăţăm cu precădere, căci marele handicap psihic al poporului român de azi este tot mai evident acela că nu se simte deloc iubit nici de "conducătorii" şi nici de "formatorii" lui, ci doar sistematic manipulat (de către mafia politică) şi desconsiderat (de către mafia intelectuală).

 
La 6/11/08 7:24 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

D-lui C. Cozianu (căruia i-am respins cu neplăcere un lung comentariu):

Chiar dacă poate imperfect şi nu pînă la capăt (un blog e un blog, totuşi), aici s-au limpezit cîteva lucruri, s-au precizat nişte poziţii, s-au formulat o serie de argumente. Cîtă vreme dvs. nu înţelegeţi să ţineţi seama de ele, ci continuaţi monocord şi maniacal să incriminaţi în dreapta şi în stînga, cu un zel demn de o cauză mai bună, se cheamă că discuţia este înfundată şi că, postîndu-vă vituperaţiile, n-aş face decît să întreţin aici o frondă sterilă.
Problema dvs. nu e că sînteţi "inginer" sau "sclav fericit", ci că aveţi o fixitate a ideilor şi o obtuzitate interioară care nu lasă loc dialogului şi nici unei forme de "tranzitivitate". Dacă alţii refuză (fară explicaţii) texte mult mai nuanţate, eu de ce v-aş colporta la nesfîrşit tiradele monomaniacale? Vă rog să nu mai faceţi osteneală contextului şi să vă întrebuinţaţi eventual propriul blog pentru exerciţiul suficienţei (căci acolo în mod sigur nu veţi inoportuna pe nimeni, nici nu veţi fi inoportunat)!

 
La 6/11/08 10:16 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Tot d-lui C. Cozianu:

Vă mulţumesc pentru e-mail-ul "personal". Dincolo de dezacordurile noastre de idei, am apreciat şi apreciez eforturile dvs. de urbanitate.
Din păcate, la români "dialogul surzilor" se practică, îndrăznesc să spun, de o istorie întreagă. Nu numai de aceea, dar şi de aceea, probabil, n-am reuşit să ne mobilizăm "deşteptăciunile" divergente în convergenţa creatoare a unui mare stat sau a unei mari culturi, a ceva ce nu mai ţine doar de "vocaţia" personală, ci de coagularea comunitară. Momentul actual nu face decît să repete - jenant şi perdant - această dimensiune proastă a "tradiţiei", iar răspunderea o purtăm probabil, în grade diferite, fiecare dintre noi.
În acest context ingrat, face fiecare ce poate şi ce se pricepe, cu sau fără nădejdi de mai bine.
Acest blog "păcătuieşte", în ochii establishment-ului (dar şi ai unor iluzorii "tovarăşi de drum"), nu doar prin "reacţionarismul" unuia sau altuia dintre semnatari, ci şi prin faptul că ar putea aduce fie şi numai o coagulare minimală şi nealiniată, ceea ce contravine şi năravului naţional, şi clientelismului euro-american. O convergenţă de interese încă ar mai fi de înţeles (căci pe asta stă, "bine plasat", şi establishment-ul), dar să tragi a convergenţă de idei şi atitudini pe deasupra oricăror interese purtătoare de fes - asta e prea de tot, orideunde te-ai uita! Cum să stai liniştit şi să-ţi vezi de treburile tale de român "orientat", la Washington sau Bucureşti (în strada Plantelor, bunăoară) atunci cînd se apucă unii, şi "gregari", şi "prost plasaţi", să-ţi frece ridichea în virtual? Păi să nu-i faci legionari, fundamentalişti, păşunişti, talibani?!
Cine nu e cu noi e împotriva noastră. Şi cine e împotriva noastră e împotriva celor care ne stipendiază pe noi. Iar asta strînge mai mult decît propria gheată. Căci cu ideile, cu vorbele, cu principiile mai faci o piruetă acolo şi te scoţi (ţine de "gratuitatea spiritului"), dar cu banii nu e de glumit...

 
La 13/11/08 8:47 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

O sugestie:de curand la sibiu a fost targul national de carte religioasa. florian bichir si-a lansat cu multe surle o carte "esec". ba mai mult, a folosit momentul pentru a lovi in athoniti, care, chipurile, au profetit moartea patriarhului. secretul vietii lui bichir si necula popa, marele orator, este linguseala. cine poate sa comenteze ceea ce s-a inamplat la sibiu.

 
La 14/11/08 5:29 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Am fost de faţă la Tîrgul de la Sibiu şi la lansarea respectivă. Nu ştiu ce vă face să numiţi "eşec" cartea lui Florian Bichir ("Răfuieli în duh"), nici în ce fel sînt linguşitori cei doi (se ling unul pe altul, sau îi ling amîndoi pe alţii?), dar atacul împotriva athoniţilor mi s-a părut şi mie nedrept, mai ales prin generalizare, şi cu atît mai reprobabil cu cît a fost comis în prezenţa unui înalt ierarh al B.O.R. (Mitropolitul Laurenţiu).. Nu cred că athoniţii sînt aşa cum i-au zugrăvit vorbitorii, aşa cum nu cred că Dan Ciachir ar fi "un Rîmaru al ortodoxiei".

 
La 14/11/08 11:59 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Acolo, la lansarea de la Sibiu, popa Necula a spus la un moment dat, cu privire la Florian Bichir: "ca de la preot la preot". Pai stie popa Necula, sau chiar IPS Laurentiu, ce fel de popa este Florian Bichir, la o ramura a stilistilor cu ascultare in Grecia, pe care si stilistii o contesta? Si de ce ascunde "popa Bichir", de ani de zile, asta fata de cititorii lui de la Evenimentul Zilei? Unul ca el este modelul ziaristului crestin, aparatorul Ortodoxiei, "haiducul lui Dumnezeu" (pardon, domnule Codrescu)?! Chiar sa fie Dan Ciachir "Ramaru al Ortodoxiei", iar Florian Bichir un campion al ei?! Rafuieli in duh? In care duh? Al linguselii fata de mai mari (nu va mai prefaceti ca nu intelegeti, domnule Codrescu!)? Al marlaniei fata de fostii prieteni ? Sau al duh-nirii a alcol si a injuraturilor de mama? Mai deosebesc duhurile preotii si ierarhii nostri ecumenisti? Nu prea s-ar zice...
Probabil c-o sa-mi respingeti acest comentariu, domnule Codrescu, dar va intreb macar pe dumneavoastra, ca bun crestin, ca om de dreapta si ca vicepresedinte al AZEC: nu va simtiti raspunzator de aceasta "bichiriada" si de lipsa de cinste sufleteasca a atatora tovarasi de breasla si de credinta?

 
La 14/11/08 12:35 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Iată că nu v-am respins comentariul! Nu mă simt responsabil de nici o "bichiriadă", şi aceste lucruri le-am mai lămurit şi cu alt prilej, tot pe acest blog.
Aş fi curios să mai aud şi părerile altora, pentru că, aşa cum am mai spus-o, este un caz complex, cu multe implicaţii (morale si deontologice). N-o fi Florian Bichir modelul ziaristului creştin, dar vă asigur că nu e nici chiar suma tuturor răutăţilor, cum vreţi să-l înfăţişaţi dvs. (cu fel de fel de şarje colaterale). Sigur, aştept şi eu un plus de măsură şi din partea lui, şi din partea celor care-l girează (iar dacă această măsură nu va interveni, atunci vor avea cu toţii enorm de pierdut, ca imagine şi credit). Dar "diabolizarea" radicală şi definitivă nu mi se pare o soluţie - nici corectă, nici creştinească. Eu îi mai acord o şansă, încă, şi celuilalt Bichir, pe care am avut prilejul să-l cunosc şi despre care am şi scris la un moment dat (după cît ştiam şi după ce credeam atunci despre el). E limpede ca oamenii se (mai) schimbă: dar se pot schimba nu numai în rău, ci şi în bine.
Iar lui Florian Bichir, credeţi-mă, n-am ezitat să-i spun şi faţă către faţă, atunci cînd am avut ceva să-i reproşez. Am făcut-o şi recent, la Sibiu, înainte şi după lansarea cu pricina. Ceea ce e valabil şi în cazul părintelui Constantin Necula (despre care ştiu prea multe lucruri bune ca să-l judec doar prin cele cîteva mai puţin bune). Pentru că nu aştept doar de la alţii să aibă o cuvenită măsură, ci încerc să mi-o impun şi mie...

 
La 14/11/08 7:09 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Dezgustator Targul de la Sibiu de anul acesta. Am fost acolo si joi, si vineri. Am ascultat si eu povestea cu "oistea in gard" a atonitilor. Un domn de la Supergraph era chiar revoltat pe acest fapt. Mi-a spus ca atonitii in nici un caz nu s/au dus acolo ca sa se ocupe cu magia si profetitul mortii patriarhului Romaniei ci ca sa si mantuiasca. Se iftineste totul...

 
La 16/11/08 11:48 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Mie mi s-a parut dura faza cu lansarea cartii de psihiatrie, la targ, atunci cand s-a spus ca " facand trecerea de la Saguna la Bichir consideram ca targul o poate apuca razna fara probleme. umor rapid....

 
La 16/11/08 5:08 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Unui anonim respins ("Sereistul vesel"):

Sînteţi prea anonim şi prea vesel ca să vă las să colportaţi pe blog informaţiile incendiare pe care pretindeţi a le avea despre daraverile de la Sibiu.

 
La 16/11/08 5:19 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Nu ca nu ati avea dreptate, dar dvs v-ati da numele ori sa cred ca nu ati rade cu lacrimi cand ati asculta o inregistrare facuta cu un simplu mobil a unei "mese rotunde" de la Sibiu? Prietena lui Don Padre stie de ce...

 
La 16/11/08 7:13 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

sa intelegem ca este vorba despre o "intoxicare" lansata de "brigada" Sibiu???

 
La 16/11/08 8:40 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Să înţeleagă fiecare ce vrea şi să ne întoarcem, mai bine, la tema de principiu a acestor comentarii, oferită de textul d-lui Hurduzeu!
Despre "Don Padre" probabil că va mai veni vorba, însă pe chestii mai concrete şi într-un context mai nimerit.

 
La 20/11/08 1:46 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Domnule Codrescu, imi cer scuze pentru intrebarea mea nitel frivola si cam stranie in context, dar doresc sa ma chestionez in legatura cu camasa verde pe care o purtati in poza din profil. De unde ati achizitionat-o ca as dori si eu una?

 
La 20/11/08 10:17 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Nu e verde, ci kaki. Se găsesc la magazinele cu obiecte pentru vînători şi pescari. Unul e chiar pe b-dul Carol, în vecinătatea Bisericii Armeneşti. Avantajul ei e că se poate purta şi pe blog, chiar dacă există riscul ca miopii să o vadă verde, iar daltoniştii roşie... (Mie, care am un început de strabism, mi se pare acum mai degrabă cenuşie...)

 
La 20/11/08 10:42 p.m. , Anonymous Hipermetropul a spus...

Mie mi se pare că bate în liliachiu de baltă...

 
La 21/11/08 11:50 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Apropo de cenzura...v-am intrebat ceva care pentru mine, ca estet, are o oarecare insemnatate. Nu ati binevoit sa-mi lasati postul, asa ca tind sa cred ca sunteti cam lup moralist. :D

 
La 21/11/08 11:54 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Imi cer scuze, intre timp am vazut ca mi-ati lasat postul, asa ca mea culpa. Multumesc pentru raspuns, acum alerg spre Armeneasca sa-ti achizitionez si eu una.
Aveti grija cu strabismul, sa nu evolueze spre cecitate. Sanatate si virtute!

 
La 21/11/08 12:19 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Erata:
sa-ti cumpar a se citi sa-mi cumpar.

 
La 21/11/08 10:47 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Daca stie bine "povestea cu camesa verde" sa ne-o spuna si noua celor nestiutori, anonimul cu "cravata rosie de pionier", asa cum a invata-o el din filmele cu sergiu.
Erau pline atunci puscariile de "banditi".

 
La 21/11/08 11:16 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Domnu' codrescu, parca v-a lovit cu bulina rosie a lui cristoiu in vestimentatie. Nu mai poate omul sa se imbrace in verde, ca pentru unii devine fan budapesta, pentru altii motiv de strigatura catre "oamenii constienti si de nadejde, devotati, care se sacifica pentru europa, nato etc", "ca sa ia masuri cu legionarii astia o data". Zic si eu cu Don Pedro> " V-ati demascat princ camasa dvs" Dolari falsi nu fabricati?

 
La 21/11/08 11:33 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Zi domne' un , " sho pa iel" muncitoresc, ce tot lalai!

 
La 22/11/08 12:13 p.m. , Blogger El Desdichado a spus...

Intrebarea legata de camasa nu este atata de inocenta pe cat pare, se stie ca vestimentatia este mai intai de toate semn.

 
La 22/11/08 1:01 p.m. , Anonymous bloggoslovul a spus...

Bravo, Nefericitule, te-ai prins! La mai mare!

 
La 22/11/08 9:47 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

lui El Desdichado
Ma seule Etoile est morte

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire