Răzvan Codrescu: poet, traducător şi eseist de orientare tradiţionalistă, promotor al principiilor şi idealurilor dreptei creştine, fără să fi fost membru al vreunui partid politic nici înainte şi nici după 1989, a debutat publicistic în 1985, cu eseul "Don Quijote şi Prinţul Mîşkin" (în revista "Luceafărul", an XXVIII, nr. 39, p. 8), şi editorial în 1997, cu volumul de eseuri "Spiritul dreptei. Între tradiţie şi actualitate" (Editura Anastasia, Bucureşti).
publicat de Răzvan Codrescu @ 09:58
30 comentarii
Data naşterii: 07.05.1959. Locul naşterii: Bucureşti. Naţionalitatea: română. Religia: creştin-ortodoxă. Studii: Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere (licenţiat 1983). Activitatea profesională: profesor (1983-1999), publicist şi editor (din 1991 pînă azi). Funcţii actuale: director literar al Editurii Christiana și redactor-şef la "Lumea Credinţei". Cărţi publicate: șapte volume de poezii ("Răsăritenele iubiri. Fals tratat de dezlumire", 2002; "Rug aprins. O sută de sonete şi false sonete", 2008; "Crucile pustiei. Poeme neptice", 2010; "Rost de doină. Cîntece fără stăpîn", 2012; "Sonetele lui Dionis", 2013; ”Erosstihuri”, 2016; "Acatistele Sfinților Arhangheli...”, 2018), un volum de proză („Povești de ocazie...”, 2020), cincisprezece volume de eseuri (de la "Spiritul dreptei", 1997, la "Tentative de dreapta în România postcomunistă", 2019), traduceri din Dante Alighieri ("Infernul", 2006) şi Sf. Ioan al Crucii ("Integrala operei poetice" - în colaborare cu hispanista Anca Crivăţ, 2003). O bibliografie completă a cărţilor publicate se află în arhivele blogului (august 2007), adusă periodic la zi.
Abonați-vă la
Postări [Atom]
30 comentarii:
E si aici un articol despre USSA:
http://www.theconservativevoice.com/article/34527.html .
Citiva colegi de-ai mei de la Formula As au fost recent intr-o documentare in Marea Britanie, unde au gasit baruri in incinta unor biserici. Se pare ca nu doar acolo a prins "moda" asta. Sa transformi catedralele in muzee si crisme, iata lucrarea dracului. Si se va intimpla si la noi daca o sa continuam cum o facem de vreo 18 ani incoace, desi inca mai exista evlavie in popor (vezi marile pelerinaje, cum e cel inceput azi la Sf. Parascheva, la Iasi).
Incep sa devin un fan al lui popa Aldea. Mai bine ne intoarcem la bunul primitivism decat sa ajungem si noi asa de civilizati ca in fotografie!
precum odinioara Templul era transformat in targ...
Geaba ziceţi voi că nu-i
re-ncarnare! Eu vă spui:
Popa Grama umblă viu
în cojoc şi-n anteriu!
(Dacă Aldea nu e el,
să nu-mi ziceţi “Păstorel”!)
Altadata m-am amuzat de tine, pseudo-Pastorele,dar acum e ca şi cum ai fluierat in biserica. Ma mir ca moderatorul te-a lasat sa treci! o avea socotelile lui...
Ne-ntrebăm aşa şi noi,
într-o scurtă veselie:
“Dacă Aldea e strigoi,
Păstorel n-o fi stafie?”.
Comunistii de moda veche transformau bisericile in grajduri, comunistii de moda noua le transforma in carciumi. E totusi un progres. Cam cel pe care l-a facut Romania de la Ceausescu la Basescu via Iliescu. Intrebarea este: cine unde s-a integrat?
Putem afla unde a fost facuta poza de mai sus?
Poate ar fi mai de plans bisericile si manastirile noastre disparute cu totul. Avem si biserici abandonate. Sau inghitite de ape. Pe fundul unui lac de acumulare (Cincis, Hunedoara) se afla o biserica inca in picioare. Cand apele scad apare biserica din adancuri. Marturie:
"Chiar daca localnicii stramutati, au primit insemnate ajutoare in bani, materiale de constructii si loc de o noua casa, ei au blestemat acest lac a carui ape a acoperit vatra satului impreuna cu doua biserici si cimitirele aferente. Circula nenumarate legende despre spiritele mortilor care plutesc noaptea deasupra apei, furtuni iscate din senin, si alte asemenea povesti infricosatoare. Cert este ca aproape in fiecare an, lacul si-a luat portia de jertfe, multi oameni au pierit in adancurile lui, multi ramanand pe veci acolo. Scafandrii veniti pentru cautari, au povestit ingroziti, ca este un intuneric bezna, curenti puernici si serpi. Unul dintre ei a ajuns in zona cimitirelor, intors la suprafata nu a mai scos un cuvant. A stat internat la ospiciu un an. Ultima victima:un baiat de 13 ani vicecampion la canoe. Furtuna iscata din senin a rasturnat barca. Cerul era senin, apa linistita iar dupa 5 min.nu se mai vedea la 100 de metri. Au trecut aproape doi ani, fara ca lacul sa inapoieze trupul baiatului cautat de doua echipe de scafandri, ajutati de echipa salvamont. Satul Cincis a fost intemeiat pe la 1300 iar biserica de pe fundul lacului dateaza din anul 1360. Satul a fost stamutat in 1962 cand apele au acoperit vechea vatra."
Exemple cu biserici parasite de micile comunitati (stranse in jurul unei industrii care intre timp a disparut) sunt numeroase. Cladirile abandonate au trecut printr-un proces de reconversie.
Va invit sa vedeti o biserica transformata in fabrica de bere, restaurant, bar si sala de banchet. Se afla in Pittsburg, PA, USA. The Church Brew Works.
Fotografiile sunt "socante" pentru cei sensibili.
http://www.churchbrew.com/churchphotos.html
In Anglia o biserica metodista abandonata a fost transformata in restaurant. The Church Bar and Restaurant. Asta chiar o sa va placa, merita vizitata. :)
http://www.thechurchbarandrestaurant.co.uk/the_restaurant.html
O să-l rog pe d-l Gurgu să dea detaliile, deşi nu cred că mai are vreo importanţă.
Cu tot respectul, are importanta pentru mine care studiez fenomenul reconversiei functionale a diferitelor cladiri, inclusiv biserici.
Inca o precizare, cu voia dvs.: in SUA bisericile se tranzactioneaza pe piata imobiliara la fel ca orice alta cladire. Ele au o cota de piata si inainte de vanzare sunt reevaluate de un specialist, appraiser. Pana se stinge creditul ipotecar pe care comunitatea trebuie sa-l achite banca este proprietarul bisericii. Daca comunitatea nu mai poate plati creditul banca scoate la vanzare cladirea. Cumparatorul (in general alte denominatiuni sau nondenominatiuni) poate sa-i schimbe functiunea (cu acordul primariei si al locuitorilor din zona). Daca biserica si terenul aferent sunt donatie atunci exista o clauza in contract (pe 100 sau 200 de ani) care prevede ca daca comunitatea se desfiinteaza biserica nu poate fi vanduta si transformata in altceva, ea se intoarce la cel care a donat-o sau la mostenitori care o vor dona la randul lor unei alte comunitati de credinciosi.
In SUA (si probabil la fel in Anglia) statul nu sprijina cu bani bisericile. Le ofera insa scutire de taxe. Comunitatea plateste salariul preotului, facturile, ipoteca, etc. Cand numarul membrilor scade, pentru a evita pierderea bisericii, pot inchiria o aripa a cladirii. Am vazut in Anglia o biserica anglicana care avea o sala de Judo. Bar nu am vazut.
Am vazut insa bar la o biserica ordodoxa romaneasca din SUA. Dupa liturghie ieseau la un coniac. Popa avea nasul cel mai rosu.
Esti sinistru, Mirele. Mai mult nu pot sa spun. Probabil ca acolo in America ti s-a intamplat ceva urat.
Nu va mai mirati atata: e plin occidentul de chestii d-astea. Are Mirel ce studia. Dar pana la urma, dupa cum se vede, tot noi romanii suntem cei mai rai. Critic si obiectiv Mirel, n-am ce zice!
Sinistru nu este Mirel, ci realitatea constatata. Nu uitati ca in Bucuresti se gaseste o biserica noua, in Titan, care are crucea pusa pe jos la intrare -ca sa poata fi calcata mai usor- intre semiluna si steaua lui David (a se vedea blogul lui Claudiu Tarziu). Intre popa cu nasul rosu si cel blasfemiator (ce-i drept, decorat de PF Daniel) il prefer pe primul. Sper doar ca nu a facut barul in incinta bisericii, ci in curte. Este trist, ce sa mai vorbim...
Adevarul este ca in SUA fostele biserici catolice si anglicane nu sint transformate doar in baruri si magazine, ci si in cluburi erotice si chiar in bordeluri (constatare a parintelui R. J. Neuhaus publicata in First Things si pe care o voi cita integral la finalul observatiei mele). Sigur ca intentia celor care le ofera bisericilor aceasta destinatie este de a le pingari. Ma intreb insa daca nu cumva clientii acestor localuri sui-generis nu sint cumva fostii enoriasi, care continua sa vina in aceste locuri nu atit pentru ca ar fi indraciti, ci mai ales pentru ca in fostele biserici nu au intilnit adevarata mincare si bautura (Ioan 6, 55), si nici adevarata dragoste ("sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gind sa marturisim"). Iar daca nu traim cu convingerea ca in Biserica noastra este adevarata mincare si adevarata bautura si adevarata dragoste, indignarea noastra de acum nu va impiedica ca si locasurile ortodoxe de inchinaciune sa impartaseasca destinul celor din imagine.
Iata acum si comentariul amar al parintelui Neuhaus:
Some years ago I was in this shop that specializes in clerical clothing and noticed a seedy-looking guy buying dozens of clerical shirts in every color available. It turns out he was getting ready to open the Limelight, a hard-porn night club around the corner, located in a church that had been sold by the Episcopalians. The bare-bottomed waiters were all dressed as priests. When the papers reported on the Limelight, then Episcopal bishop Paul Moore said he was shocked, simply shocked, that such a thing could happen in New York. The Limelight has since been closed for multiple infractions against drug laws and other crimes and misdemeanors. Take it from there, Second City. In May, the Convent nightclub opened on Armitage Street in Chicago, a traditional dance club but “themed” after the Catholic Church. The non-Catholic owners, sisters Suria and Shar Mansukhani, feature restrooms labeled Hymns and Hers, house drinks called “Holy Water” and “Confessionals,” waitresses in typical Catholic schoolgirl outfits (plaid skirt, white blouse, knee-high stockings), and bartenders in priests’ collars. The VIP rooms are Heaven (upstairs) and Hell (lower level). Said Surita, “We’re certainly not intending to be sacrilegious in any way.” Of course not. Just having a little fun.
http://www.firstthings.com/article.php3?id_article=3444
pentru Daniela
Am primit cu bucurie aprecierea dvs. Multumesc.
Domnule Codrescu, nu vreau sa exagerez pe tema asta insa trebuie sa fac cateva precizari: barul de care am amintit nu era in incinta bisericii ortodoxe ci la 10 metri mai incolo intr-o "sala de ospete".
Cand am iesit afara din biserica m-a izbit mirosul de spirtoase. Am fost uimit sa vad sub streasina umbroasa a cladirii de vis-a-vis vreo 15 barbati insirati la perete, toti cu paharul de vodca sau coniac in mana si cu tigarile fumegande. Sunteti nou pe aici? m-a intrebat un maramuresean. Da. De unde sunteti? Din Tara Romaneasca. Mergeti la bar si luati un coniac, e bun. Multumesc, nu beau, apa nu aveti? Ba da, la WC.
Ma opresc aici, daca voi povesti mai multe o sa va cruciti (ceea ce n-ar fi rau) dar mi-e teama sa nu se sminteasca unii.
Ce s-a mai intamplat cu biserica din Titan? Tot asa arata pardoseala?
Cand vom intelege fenomenul transformarii bisericilor in cluburi sau bordeluri (in SUA sau aiurea) vom fi mai atenti cu bisericile noastre de acasa. De vina este si sistemul legislativ extrem de permisiv in SUA.
Sa invatam din greselile altora.
Domnul Fedorovici a pus, ca de obicei, degetul pe rana: "oamenii vin in aceste locuri nu atit pentru ca ar fi indraciti, ci mai ales pentru ca in fostele biserici nu au intilnit adevarata mincare si bautura (Ioan 6, 55), si nici adevarata dragoste ("sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gind sa marturisim")."
Update: clubul The Limelight din New York a fost inchis de politie si redeschis mai tarziu, in aceeasi fosta biserica episcopaliana, sub numele Avalon.
The Limelight:
http://en.wikipedia.org/wiki/The_Limelight
Avalon:
http://www.nycavalonnightclub.com/overview.html
Puteti sa intrati pe site, e bine de vazut cum lucreaza dracul. Veti gasi o galerie cu imagini ale bisericii alterate si dedicata curentelor techno, goth si industrial.
Pentru Mirel:
Mai toate bisericile din diaspora au astfel de "săli de ospeţe" - şi dincolo, şi dincoace de ocean. Sînt fie în subsolul bisericilor, fie în imediata vecinătate, nicidecum în incinta sacră. Nu ştiu dacă e bine sau e rău (trebuie avută în vedere şi situaţia specială a vieţii în diaspora, unde bisericile sînt şi locurile privilegiate de întîlnire între consîngenii de aceeaşi credinţă, o felie de "acasă" mai largă decît strictul oficiu liturgic), dar, în orice caz, e cu totul altceva decît fenomenul occidental pe care-l discutăm aici. De altfel, "ospăţul" (tradiţional: "agapa") nu-i un lucru rău în sine; trebuie doar păzită cuvenita măsură pe care o impune proximitatea sacrului. Adică omenescul să nu devină "prea" omenesc şi... nasurile să nu se înroşească.
domnului Codrescu
Asa este, "sala de ospete" e un lucru bun pentru micile comunitati ortodoxe din motivele aratate de dvs. Am amintit doar in treacat de ea din pricina acelui bar unicat bine garnisit cu tot felul de bauturi alcoolice. Multi au incercat in sedintele consiliului parohial sa desfiinteze barul insa fara succes pentru ca li se spunea "Barul tine altarul!"
Era vorba de bani, fireste. Pana la urma Episcopia a decis inlocuirea preotului care ingaduia barul, bautura si petrecerile galagioase intrerupte doar de descinderile politiei. A venit un preot din tara care a incercat sa repuna biserica pe temelii duhovnicesti. Barul a murit. Dupa doi ani preotul nou a fost alungat de o parte din enoriasi care, cu ajutorul Episcopiei (sic), l-au adus inapoi pe cel vechi. Barul a inviat. In acest moment parohia s-a rupt, s-au desprins din ea doua grupuri care si-au facut propria misiune. Una din misiuni a inchiriat un depozit pe care l-a transformat in "biserica", deci se poate si invers.
Cand analizam fenomenul occidental nu putem face abstractie de situatia trista a unor biserici romanesti din diaspora ortodoxa.
Dar poate acestui subiect ii vom rezerva un spatiu separat cu alta ocazie.
Am sa inchei intr-o nota optimista: sunt in America comunitati ortodoxe romanesti (si nu numai) care au inchiriat sau cumparat biserici episcopaliene si catolice impedicand astfel transformarea lor in baruri si restaurante. Doamne ajuta!
Pe langa subiect:
Domnule Mirel, imi spuneti si mie va rog, ce se intampla cu blogul A treia Romanie, ca de cateva saptamani bune nu il mai pot accesa?
Am vazut de curand o abatie occidentala transformata in biblioteca. Si da, m-am cam infiorat, gandindu-ma si la vorbele dlui Codrescu despre mantuirea imposibila prin biblioteca...
Un prieten german imi spunea amar:"Decat sa fie vreun bar...". E drept ca biserica abatiei era demult dezafectata, fusese ruinata in Al Doilea Razboi Mondial si ca ansamblul serveste acum, pe banii statului respectiv, de centru de studiere a unor arhive private. Totusi, ideea de a amplasa biblioteca chiar in biserica e complet nefericita, avand in vedere ca in vechiul grajd e o sala de conferinte (ma rog, pentru cercetatorii ahtiati...ironia e zdrobitoare) si un muzeu ( la fel, pentru ahtiatii de memorie profana, umorul e demential). Pai daca e pe asa, nu puteau oare umoristii respectivi sa inghesuie si biblioteca in cuhnii si sa refaca biserica in matca ei originara?
Videns probo.
jb
Regret, in acelasi timp, ca si prin Romania, daca o parohie nu intra in vederile luminate ale vreunui puternic local sau in interesele stricte ale unui arhiereu al zonei,ea poate sa sufere, derelicta, in tacere: ziduri cazute, tencuieli innegrite, saracie crancena, de...E drept, parafrazandu-l pe amicul german: decat lambriuri de bodega comunala, mai bine asa, preromantism, Carlova, cinci poeme...
Dle Codrescu, e foarte frustranta initiativa dvs de triere a mesajelor. Frustrati, o intelegem.
jb
pentru Diana,
Da, pot sa va spun, blogul a treia romanie a fost sters; era pe langa subiect...
Adica subiectele importante erau pe blogurile domnilor Codrescu si Tarziu iar blogul meu nu facea altceva decat sa preia acele materiale. Prin urmare daca vreti sa recititi articolele sterse va rog sa accesati arhivele blogurilor mentionate mai sus.
Articole scrise de dl. Mircea Platon mai gasiti pe site-urile revistelor ROST si Convorbiri Literare iar articole scrise de dl. Ovidiu Hurduzeu gasiti la adresa:
http://www.ovidiuhurduzeu.ro/
Pentru jb:
Mă bucur să vă am din nou printre comentatori, cu voia mea. Mărturisesc că eu însumi mă simt frustrat de pe urma respectivei îngrădiri, dar lucrurile o cam luaseră razna şi se impunea o măsură.
Sper să ne ajutăm reciproc în privinţa defrustrării.
Cît despre afirmaţia cu care mă citaţi inexact, eu n-am spus niciodată că "mîntuirea este imposibilă prin bibliotecă", ci că nu e posibilă doar prin bibliotecă, sau că biblioteca nu mîntuieşte prin sine însăşi. Altminteri nu împiedică neapărat la mîntuire (deşi poate să şi împiedice), ba chiar are contribuţia ei cîteodată. Numai să n-o substitui sau să n-o opui bisericii/Bisericii, cum fac unii (sau lasă impresia neliniştitoare că fac).
Emil Botta pune la o poezie un motto tulburator, un citat din Bruno: 'elongavi fugiens et mansi in solitudine'. Ma bucur sa scriu din nou, cu voia dvs, pe acest blog purificat. Salutari din Novalis!
jb
Raman totusi un adept al democratiei adevarate in cel mai bun si neideologizat fel al ei. Ca dvs., intr-un fel, banuiesc.
Da, într-un fel. Et in Novalis ego.
D-l Gurgu ne indică pagina de internet de unde a fost luată fotografia:
http://forums.dpreview.com/forums/read.asp?forum=1036&message=29604285
domnului Codrescu
Va multumesc foarte mult atat dvs. cat si d-lui Gurgu.
Din comentariile de pe site-ul respectiv am aflat ca biserica transformata in bistro/restaurant se afla in Bielefeld (100km vest de Hanovra), Germania. Conversia a avut loc acum 4 ani si s-a transmis la TV chiar si in Japonia. Au avut ce vedea amicii niponi.
As fi preferat sa fie in Anglia, ca pe germani ii credeam mai putin decazuti spiritual...
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire