duminică, septembrie 28, 2008

NEAMUL ÎN BISERICĂ



O PERSPECTIVĂ TEOLOGICĂ 
ASUPRA NAŢIONALULUI


Naţionalismul – călcîiul lui Ahile?

Compromis dinăuntru şi diabolizat din afară, traver­sînd de­rutant istoria secolului XX dinspre extrema dreap­tă spre extre­ma stîngă, naţionalismul e privit azi cu o suspiciune a­proa­pe generalizată, pe fondul unei lumi ce se-ndreaptă galo­pant spre o “nouă ordine mondială” paci­fist-nivelatoare şi în principiu re­fractară la orice dis­curs iden­ti­tar. În aceste con­diţii, orice o­cu­renţă implicită sau ex­­plicită a naţiona­lis­mului pare să con­stituie un fel de “călcîi al lui Ahile” pentru dis­cur­sul ideologic neali­niat, fie el de dreapta sau de stînga.
Este cert că naţionalismul se confruntă cu o dublă cri­­­ză: in­ternă, pe de o parte (handicapul exceselor istorice, di­­­­so­­­luţia cu­­rentă a sentimentului naţional, desuetudinea dis­­cursivă, di­sen­siunile între gru­puri, mixajul etnic), şi ex­ternă, pe de altă parte (inflaţia pre­ju­decăţilor, diaboli­za­rea media­tică, margi­na­li­­za­rea, provo­cările globalis­mu­lui, eclipsa ge­ne­­rală a tradiţiei). Singura lui şansă, prin urmare, ar fi aceea de a se redefini din mers şi de a găsi soluţii realiste de aco­modare cu actualitatea, în măsu­ra în care acestea mai sînt posibile şi oportune. Iar îna­inte de a se angaja în vreo ambi­ţioasă campanie politică, forţele na­­ţio­naliste autentice, atîtea cîte au mai rămas, ar trebui mai degrabă să-şi concerteze efor­turile într-o inteli­gen­tă cam­pa­nie de pedagogie naţio­na­lă, care la noi (ca şi în alte ţări din estul Europei) implică, în plus, delimitarea fermă de pseudo-naţionalismul de sorginte comunistă (concu­rent pervers şi în­că redutabil, care ştie să profite, de pe poziţii populiste de stînga, tocmai de destruc­turarea naţio­nalismului propriu-zis, ca şi de lipsa mai gene­rală a unei drepte credibile şi coherente).
Am arătat în altă parte[1] că în istoria modernă a Româ­niei se pot identifica trei tipuri de naţionalism (dintre care numai al doilea e cu adevărat organic şi legitim): naţionalismul masonic (de la Tudor Vladimirescu şi paşoptişti pî­­­nă la fondatorii junimismului), naţionalismul creştin (cu rădăcinile în Hasdeu şi Emi­nescu, dar consolidat abia de ma­rea generaţie interbelică) şi naţio­na­lismul comunist (de la protocronismul ceauşist pî­nă la dis­cur­­sul curent de tip România Mare). Or, aşa cum na­ţio­na­lis­mul creştin a avut de luptat cîndva cu reziduurile derutante ale naţio­nalismului masonic (simplu instrument con­­­­­junctural de distrugere a im­periilor tradiţionale), tot aşa naţionalismul creştin de astăzi, în măsura în care mai posedă ambiţia şi re­sursele de a juca un rol istoric, într-o încă posibilă “Europă a naţiunilor”, este chemat să salveze “ideea naţională” de reziduurile insalubre ale naţio­nal-comunismului şi s-o reîncredinţeze lui Hristos, Dumnezeul cel Viu al nea­­murilor (cf. Ma­­tei 28, 19-20).

Recurs la ontologie

Orice discuţie despre naţionalism ar trebui să se rapor­teze, în mod principial, la fundamentul său ontologic: “naţia” sau “naţiunea” în sens originar, “etnia” sau “nea­mul”. Numai acest fun­­­­dament ontologic corect înţeles şi a­su­­mat (realitate com­ple­­xă şi ine­­­­fabilă, pe care o aproxi­mea­ză toţi termenii men­ţionaţi) dă naţionalismului con­sis­tenţă şi legitimitate, din­colo de orice context istorico-politic, după cum contestarea acestui fundament permite criticismul anti­naţional şi imple­mentarea discre­ţionară a noilor proiecte po­li­tice de tip nive­lator.
Este curios (dacă nu cumva simptomatic) că o lucra­­re de referinţă, tradusă mai demult şi în româneşte[2], Enciclo­pe­dia Blackwell a gîndirii politice, înregistrează termenul de “na­ţi­o­­nalism”, dar nu şi pe cel de “naţiune” (pe ca­re-l discută doar superficial, în cadrul articolului despre “Na­ţi­onalism”). De alt­fel, de­spre limitele ideologizante în ca­­­re este abordată problema de gîn­direa socio-politică post­be­lică mărturisesc şi unele lucrări occiden­tale altminteri des­tul de consistente şi cu mare influenţă în politologia ac­tuală, cum ar fi Nations and Nationalism (a lui Ernest Gell­ner)[3] sau The Ethnic Origins of Nations (a lui An­tho­­ny D. Smith)[4]. În general, s-a trecut dinspre extrema mai veche (şi puter­nic dis­cre­di­ta­tă) a abordărilor de tip rasist (de la Gobineau la Cham­berlain şi la ideologii di­recţi ai nazis­mu­lui, în frunte cu un Alfred Rosen­berg) la o altă extre­mă (acreditată astăzi mai ales din confor­mism ide­o­logic): aceea a relativizărlor psihologizante şi so­cio­logizante, ca­re au ajuns chiar pînă la contestarea realităţii obiective a entităţilor etnice, ca la un E. Kedourie[5] (în pu­bli­cis­tica noas­tră recentă nu s-au stins încă ecourile ti­ra­delor ne­cruţătoare ale d-lui Patapievici, pe urmele lui K. R. Pop­per[6], împotriva oricărui determinism naţional, şi mai ales împo­triva aşa-numitului “esenţialism etnic”[7]). Pe aceeaşi linie se înscrie şi demersul “demitizant” al isto­ricului Lu­cian Boia (“Naţiunea este unul dintre marile mituri ale e­po­cii moder­ne”[8]), tributar îndeosebi lucrării “deja clasi­ce” a teo­re­ti­cia­nului stîngist Benedict Ander­son, Imagi­ned com­mu­ni­ties. Reflections on the Origins and Spread of Nationalism[9]. Tendinţa este sin­te­­tizată în această afir­maţie a lui Gusztáv Molnár: “… con­sider sen­timentul naţional ca pe o marcă defi­ni­­torie a perso­na­lităţii umane din epo­ca modernă, dar nu cu­nosc naţiunea ca sub­stantiv”[10]. Această “desubstan­ti­vi­za­re” şi sociologi­za­re a naţiunilor îşi are originile, oricît nu le-ar plăcea s-o recu­noască a­dep­­­­­ţilor ei, în cea mai pură gîn­di­re marxistă. Con­se­cinţa este, desigur, discreditarea naţio­na­­lis­­­mu­lui (ca­re ră­mîne astfel oarecum fără obiect, sau cu o bază mai degrabă su­biectivă şi spectrală), de unde încercările de a-l substitui cu diferite abstracţiuni ideologice, ca de pildă “patriotis­mul con­stituţional” (J. Habermas). Mai nou s-a in­ven­tat noţiunea de “naţionalism civic”, opusă par­şiv te­mu­tului “na­ţionalism etnic”. Corolarul acestor dezvol­tări ideo­lo­gi­­­­ce şi con­­ceptu­ale e de­cretarea falimentului aşa-numitei “ere west­fa­liene” (statale şi naţio­nale) şi procla­marea so­lem­nă a unei “ere post-westfaliene” (deci supra-statale şi supra-naţionale)[11], ce­­­ea ce aduce neplăcut de mult cu ide­i­­le clasice ale francma­so­ne­riei[12] şi cu dis­cur­sul “spi­ri­tual” de tip new-age-ist[13].
Că, în ciuda atîtor destructurări, contaminări şi rela­ti­vizări, naţiunile există, cu tot cu coloratura lor etnică – acesta e un fapt în jurul căruia nu poate să încapă dis­­cu­ţie. Discuţiile încep atunci cînd se cau­tă a se stabili na­tura şi notele definitorii ale acestei realităţi: este ea o realitate secundară, de ordin istoric şi subiectiv, sau este o realitate primară, de ordin metafizic şi obiectiv? Altfel spus, sînt naţiunile (neamurile) entităţi necesare în ordi­nea firească a lumii (fie că o concepem ca determinism na­tural, fie că o concepem ca determinism divin), sau ele au un ca­rac­­ter aleatoriu, conjunctural? E greu de aproxi­mat care ar putea fi cel mai simplu argument pentru even­tualul caracter aleatoriu, dar pentru caracterul necesar este fără îndoială acela că nu există individ fără apartenenţă naţională; ba mai mult, originea etnică e ceva la fel de imposibil de modi­ficat ca şi condiţia umană: aşa cum, născut om, nu mă pot preschimba în altă specie animală, tot aşa, născut român, să zicem, nu mă pot preschimba în chinez, în evreu sau în turc. Îmi pot schimba religia, men­talitatea, pa­tria, cetăţenia, înfă­ţişarea, ba chiar şi sexul – dar cu nici un chip apartenenţa etnică. În mod fatal, fie că-mi place, fie că nu, voi muri drept ceea ce m-am năs­cut; şi, după expresia biblică, “mă voi adăuga la neamul meu”.
Aşadar, înainte de orice altă tratare mai sofisticată (te­o­­­lo­gi­că, filosofică, istorică, etnologică, sociologică, psi­­­­­ho­­­logică, biologică etc.), evidenţa bunului simţ e cea care ne arată că naţiunea, naţionalitatea, naţionalul ţin de o rea­li­tate obiectivă, de un dat al firii. Sigur că mie, om deş­tept şi gelos de libertatea mea, se poate întîmpla să nu-mi convină această stare de fapt şi să mă revolt principial împotriva ei, ca şi împotriva oricărei alte forme de deter­minism. Revolta nu foloseşte însă la nimic dincolo de pla­nul strict al subiec­tivităţii mele: la nivelul ontologic al realităţilor primare, de­ter­minismul nu-i mai puţin existent din cauză că îl contest eu.

Spre o perspectivă teologică


Din unghiul de vedere al unui naţionalism creştin, inte­resează dacă această realitate incontestabilă – naţi(une)a sau neamul – este de la oameni sau este de la Dumnezeu. Episodul biblic al Turnului Babel (cf. Facerea 11, 1-9) spri­ji­­­­­­nă explicit a­ser­­­­ţiunea că diferenţierea „lim-bilor“ (cuvînt care în ve­chi­me avea şi înţelesul de „neamuri“) nu-i străină de vo­­­inţa şi lucrarea divină (dar într-un sens mai degrabă co­rec­ţi­onal). Conştiinţa teologică creştină nu se poate mul­­­ţumi însă doar cu acest vag mit paleosemitic (ce are mai degrabă relevanţă morală şi nu explică decît o latură a pro­blemei[14]), ci reclamă o fundamentare teo­­­logică mai so­­li­dă şi mai cuprinzătoare, în lumina revelaţiei hristice şi a tradi­ţiei biseri­ceşti.
Spre o perspectivă providenţialistă ne duce şi puter­nica încredinţare a lui Israel că este „poporul lui Dumne­zeu“, ales şi chemat să parcurgă mesianic o istorie sfîntă, păzindu-şi cu habotnicie temeiurile identitare, tocmai din răs­pundere faţă de Dumnezeul său şi de ordinea divină a Creaţiei. Numai că originea şi misiunea de sus Israel le revendică strict pentru sine[15], pe cînd pe noi ne preocupă o explicaţie integratoare, în măsură să dea seama nu doar de un neam, ci de toate neamurile, consfinţite ca atare prin uni­versalismul mesajului creştin („La ai Mei am ve­nit şi ai Mei nu M-au primit; chema-voi neamurile şi ace­lea Mă vor prea­mări!“). Cert este că nicăieri în Sf. Scrip­­tură, nici în Ve­chiul Testament, nici în Noul Testament, nu este contestată (sau măcar pusă la îndoială) legitimi­tatea existenţei diferen­ţiate a neamurilor în istorie, cu toa­te consecinţele ce decurg de aici[16]. Nici teologia Sfinţilor Pă­rinţi ai Bisericii nedespăr­ţite, fie ea răsăriteană sau apu­seană, nu se pronunţă în alt sens; ba mai mult, Biserica Ortodoxă, care a păstrat cel mai fidel învăţătura tradiţio­nală, a dăinuit firesc în duhul organi­cităţii etnice, orîndui­tă treptat în Biserici naţionale, pe teme­iul uni­tăţii în di­ver­­sitate a întregii Firi create[17]. Apusul, din păcate, s-a în­depărtat de această viziune realist-spirituală, ab­so­luti­zînd unitatea în detrimentul diversităţii, cu căutarea raţio­nalistă a unui soi de universalism abstract, precursor religios al universalismelor laicizate ale modernităţii, de la „cosmo­politismul“ sau „inter­na­ţio­nalismul“ de ieri pînă la „mon­dia­­lis­­­mul“ sau „globalismul“ de azi. Cu toate acestea, na­tura lu­cru­rilor a opus o rezistenţă semnificativă abuzu­­rilor artifi­ci­ale, naţiunile conservîndu-şi cu îndărătnicie fi­in­ţa şi con­şti­inţa de sine, chiar dacă pe fon­dul unei crize tot mai accen­tuate, ce pare a permite astăzi, cel puţin în Oc­ci­dentul euro-american, pasul îndelung pregă­tit spre a­bo­­lirea definitivă a structurilor naţionale, adică a întregii or­dini tradiţionale a lumii.
Cum se poate deci fundamenta teologic, pe baze scrip­tu­ris­tice, patristice şi ortodoxe, dar şi în confruntare des­chisă cu provocările oneroase ale modernităţii, existenţa legitimă a naţiunilor şi nu mai puţin a naţionalismelor (în sensul neper­vertit al cuvîntului)? Se ştie că problema, conturată în se­co­lul al XIX-lea, a fost des­tul de pe larg şi de cu folos dez­bătută în România interbelică, fie de oameni de ştiinţă creştini, precum Nicolae C. Pau­lescu (socotit de Nichifor Crainic, exagerat poate, chiar „fondatorul naţionalismului creştin“ la meridian românesc) sau Simion Mehedinţi, fie de filosofi cu sensibilitate teologică, precum Nae Ionescu sau Vasile Băncilă, fie de ideologi poli­tici ai drep­tei creştine, precum Corneliu Z. Co­dreanu sau (într-o fază mai tîr­zie) Petre Ţuţea, fie de teologi propriu-zişi, pre­cum Ni­chifor Crainic sau Dumitru Stăniloae. Au avut loc şi polemici de amploare pe această temă (cea mai fai­moasă fiind probabil cea din 1937, în ca­re au fost angajaţi Nae Io­nes­cu, Radu Dragnea, Dragoş Protopopescu şi Dumi­tru Stăniloae). Gândirismul (numit şi „ortodoxism“, nu fără o notă de maliţiozitate[18]), şcoala lui Nae Ionescu (persiflată încă din epocă sub denumirea de „trăirism“[19]) şi legiona­rismul (cel puţin pînă la moar­tea întemeietorului său şi „de­ca­pitarea“ generală a Mişcării: 1938-39[20]) au avut ca nu­­mi­tor co­­mun spi­ri­tualismul şi na­ţi­onalismul creştin (u­ne­ori, ce-i drept, cu su­pra­licitări mai degrabă ortodoxiste decît orto­doxe[21], de unde o anume re­zervă a teologiei ofi­ci­ale, ce nu trebuie nicide­cum inter­pretată ca ostilitate de principiu). Et­ni­cul, chiar abordat din perspective diver­gente (Constan­tin Ră­dulescu-Motru, Dimitrie Gusti, Lu­ci­an Blaga etc.), a con­sti­tuit o preo­cu­pare de căpătîi, cu re­zultate con­siderabile, pe nedrept ig­no­rate astăzi (cînd ni­ve­lul dez­ba­­­terilor congenere, impus din Occident, e unul aproape derizoriu, sub pre­ten­ţia u­nui soi de ştiinţifism i­de­­o­logizat, ad usum gentilium).
Cea mai solidă fundamentare metafizică a naţiunii în duhul teologiei mistice răsăritene, de la înălţimea unei înal­­­te autorităţi teologice, dar şi cu o bună respiraţie filoso­fică, îi aparţine fără îndoială părintelui Du­mi­tru Stăni­loae şi se regăseşte în prima parte a volumului Ortodoxie şi românism[22], care sintetizează un deceniu de dezbateri serioase pe aceas­tă temă[23].
Pornind, în mare, de la aceste antecedente şi raportîn­du-mă interpretativ la cunoscutul loc paulinic: „Căci pre­cum în Adam toţi mor, aşa în Hristos toţi vor învia. Dar fie­care în rîn­dul cetei sale[24]…“ (I Corinteni 15, 22-23; subl. mea), încerc în continuare o sinteză a ceea ce se poate numi „teo­­­lo­gia neamului“, socotind că acest cuvînt, deşi de ori­gine maghiară, exprimă mai exact înlăuntrul limbii româ­ne sta­tutul ontologic şi dimensiunea mistică a entităţii et­nice sau naţio­nale, avînd şi avantajul de a fi (încă) un termen de circulaţie curentă (spre deosebire de „naţie“, receptat tot mai mult ca un termen învechit şi oarecum li­vresc, eliminat în mare mă­sură din uzul curent de către si­no­nimul parţial „naţiune“, ce are însă un puternic caracter sociologizant, impus mai ales pe filieră marxistă[25]).

O problemă de conştiinţă creştină


Diferitele denaturări ale naţionalismului în istoria po­­­­li­tică a secolului XX au dus treptat la o compromitere ne­dreaptă a înseşi ideii naţionale, ba chiar la o abrup­­tă echivalare a ei cu ceea ce se numeşte îndeobşte rasism, şovi­nism sau xenofobie.
Faptul acesta a convenit mai tuturor taberelor po­li­­tice de stînga, care s-au grăbit să-şi scoată de aici argu­mente aparent îndreptăţite în sprijinul promovării diferitelor interna­­ţionalisme, mai mult sau mai puţin democratice. Cri­za iden­titară a devenit una dintre mărcile “omului recent” şi principalul factor dizolvant al culturilor tradi-ţionale.
Se pune însă întrebarea dacă procesul tot mai acce­lerat de deznaţionalizare a lumii (pavat poate, ca şi iadul, cu bu­­ne intenţii) nu reprezintă cumva o violentare a ordinii fireşti a existenţei istorice? Nu cumva se petrece, la nive­lul “naţiunilor” şi al “patriilor”, un proces de uniformi­za­re ten­denţioasă, foarte asemănător cu cel încercat la ni­ve­lul indivi­zilor în diferitele regimuri tota­litare (şi mai ales în cel co­mu­nist)? Nu e oare la fel de scandalos să pui în­­tre pa­ranteze personalitatea istori­ceşte consolidată a unor comunităţi ca şi pe aceea a unor indi­vizi umani? Dacă fie­cărui om i se recunoaşte dreptul la personalitate proprie şi la liberă determinare, atunci de ce acest drept nu s-ar cu­veni res­pectat şi în cazul comu­nităţilor umane? Cum să nu existe temeri, în faţa acestor tendinţe nivelatoare cu vă­dit substrat ideologic, că internaţionali­smul democratic al “noii ordini mon­diale” (sintagmă adeseori grafiată cu majus­cule) nu-i decît o for­mă camuflată de totali­tarism, ale cărui victime nu vor mai fi atît indivizii luaţi izolat, cît comunităţile tra­di­ţionale? Din acest punct de vede­re, nu ne aflăm decît pe li­nia de continuitate a comunismului mar­­x­ist (“Proletarul n-are pa­trie!”), deci a aşa-numitului inter­naţionalism proletar, ale cărui baze sînt, cum bine ştim, ateismul şi materia­lis­mul, adică atentatul de tip luci­feric la “ordinea firească a lu­mii lui Dumnezeu”[26]. Cea care se vede agresată, îndărătul or­di­nii po­li­tice, este însăşi or­­­dinea religioasă, care-n spaţiul nostru eu­ropean se iden­tifică organic cu creştinismul.
De aceea, problema naţională se cuvine rediscu­tată (şi) din perspectiva generală a creştinismului, cu toată res­pon­sabilitatea mistică şi morală pe care omul creştin o are în fa­ţa lui Dumnezeu, atît pentru sine, cît şi pentru aproa­pe­le. Trăitor în Biserică, creştinul are conştiinţa vie că nu se mîn­tuieşte “de unul singur”, ci că există cercuri concen­tri­ce de viaţă comunitară (familia, neamul, Biserica), pe care nu le poate eluda nepedepsit, căci pînă şi pentru marea judecată fiecare va învia “în rîndul cetei sale” (I Corinteni 15, 23). Chiar dacă nu avem aici “ce­ta­te stătă­toare” (Filipeni 3, 10), ci “cetăţenia noastră este în ceruri” (Evrei 13, 14), istoria sau “veacul de acum” ră­mî­ne ma­rea “scenă a mîntuirii”, care nu ne poate fi indi­ferentă, după cum nu ne poate fi indiferent “trupul strică­cios” în care vieţuim cu nădejdea “nestricăciunii” ce va să vie. Nu ab­so­lu­tizăm “lumea”, nici nu ne împătimim de ea, dar ne pa­să de rosturile ei, căci tot ceea ce ne înconjoară e spri­jin sau pie­dică pe calea mîntuirii.
Conform ideologiilor curente, naţiunile[27] sînt con­tes­­tate pentru că generează naţionalisme, iar naţionalismele sînt definite ca forme revolute de extremism şi intoleranţă. Dacă naţiunea este devalidată, atunci naţionalis­mele rămîn fără obiect. Este un caz tipic de reducţionism ideologic. În rea­litate, aşa cum spuneam, existenţa naţiunilor este un fapt de evidenţă ele­mentară, iar naţionalismele re­­prezintă consecinţe fireşti ale acestei stări de fapt. Că na­ţionalismele au ajuns uneori la excese repro­ba­bile, acesta e un adevăr. Nu înseamnă însă că orice na­ţi­o­nalism tre­buie condamnat aprioric, aşa cum anumite exce­se pă­ti­maşe ale iubirii nu ne îndreptăţesc să condamnăm iubi­rea în sine – care nu numai că este bună, dar este cel mai mare bun.
Părintele Stăniloae conchidea, la capătul unei minu­ţi­oase analize teologice: “Există, prin urmare, naţionalism şi naţionalism. Exis­tă un naţionalism care poate fi o grea căde­re în păcat – şi de mul­­te ori aşa este –, dar antinaţio­nalismul e prin sine, ca fu­gă nu numai de forma creştină a vieţuirii, ci şi de conţinutul ei firesc, o şi mai grea cădere în păcat. […] Na­ţio­na­lismul, ca tot conţinutul natural al vieţii, chiar dacă nu ne mîntuie el, ci credinţa din el, nici nu ne pierde prac­ti­cîndu-l cu credinţă. […] Naţionalismul, în sine luat, nici nu mîn­tuie, nici nu pier­de. Dar în practică, orice naţionalism sau mîntuie, sau pierde, după cum este sau nu este străbătut de credinţa creştină” (“Naţiona­lis­mul sub aspect moral”, în Ortodoxie şi românism, ed. 1998, p. 104).

Unitatea în diversitate şi iubirea cuminecătoare


Mai întîi se cade arătat că naţionalismul genuin n-are nimic de-a face cu şovinismul sau cu vreo altă formă de izolare ori agresivitate etnică. Tot aşa cum personalismul, la nivelul individual, nu-i o formă de însingurare sau de ne­­ga­re a celorlalţi. Orice persoană este chemată să se dez­volte cît mai mult pe linia propriei personalităţi, a­ceasta con­sti­tuind singura modalitate opti­mă de contri­bu­ţie crea­toare la organismul social. Tot aşa, orice neam es­te che­mat să se dez­volte cît mai mult pe linia tradiţiei pro­prii, spre a aduce sporul său specific umanităţii înseşi, ca­re nu este alt­ceva decît unitatea în diversitate a tuturor comuni­tă­ţilor u­ma­ne, finalitatea lor armonică (integratoa­re, dar nu nivela­toare). E un adevăr banal că, bunăoară în ordi­nea valorilor spirituale, cu cît eşti mai specific, cu atît eşti mai interesant şi mai universal. Căci fiecare este chemat să atingă univer­sa­litatea în propria lui specificitate. Uni­versalul este ideal, specificul este concret. Or, idealul tre­buie întruchipat în concret, pe care-l catalizează şi prin care se valorifică func­ţional. Uni­ver­salul viu, “întrupat”, nu este nicidecum totali­zare amorfă, ci vastă simfonie de note specifice. Cei ce um­­blă să ne ispi­tească în numele unui universalism abstract şi impersonal sînt deopotrivă in-amicii “neamu­rilor” şi ai “omenirii”; şi, implicit, ai lui Dumnezeu, Care a rînduit ca neamurile să existe prin fire şi să co-existe prin iubire, pînă ce se vor înfăţişa, cu zes­trea lor istorică, la marea Lui judecată.
Adevăratul naţionalism înseamnă, aşadar, păzirea şi afir­marea creatoare a fiinţei şi geniului naţional al unui ne­am, dar şi efort conştient de armonizare cu celelalte nea­­muri, în concertul universal al omenirii.
Naţionalismul aces­ta nu are doar baze materiale (bio­logice, istorice, po­li­­­tice), ci şi baze moral-spirituale, me­ta­­fizice şi chiar mis­tice. De ace­ea, cea mai pură formă de naţionalism este naţionalismul creş­­­tin, ca unul care stă sub marele impe­rativ al Iubirii: iubire faţă de Dumnezeu, iu­bire faţă de pro­priul neam, iubire faţă de orice om ca făp­tură a lui Dum­­nezeu. Altfel spus, iu­bi­­re lucidă (în sen­sul mistic al cuvîntului) faţă de ordinea fireas­că a Cre­a­ţiei, în care nea­mu­rile/naţiile, lăsate ca atare de Dum­ne­zeu, sînt forme de exis­­ten­ţă metafizic legi­time şi isto­ri­ceşte necesare.
Orice atitudine – politică sau de altă natură – care con­­tra­vine teme-iului dumnezeiesc al iubirii cuminecă­toare este o formă de patologie istorică. Şovinismul (rasis­mul, xe­­no­fobia), tocmai pentru că se întemeiază nu atît pe iu­birea de propriul neam, cît pe ura faţă de alte neamuri, nu este de­cît o formă de pseudo-naţionalism, ce trebuie repu­diată toc­mai în numele naţionalismului ade­vă­rat. A ames­teca însă ten­denţios lucrurile, cultivînd deli­berat confuzia dintre naţi­o­­nalism şi şovinism[28], denotă o lipsă de probi­tate vecină cu infamia. Din păcate, propaganda antinaţio­nală a reuşit să ino­­culeze adînc această confuzie în con­ştiinţa opiniei publi­ce mondiale, transformînd naţio­na­lis­mul în “sper­ie­toa­rea” de serviciu a lumii contempo­rane. Creştineşte vorbind, de­mersul onest ar fi acela de a ve­ghea ca lucrurile să nu dege­nereze, prin manipulare inte­resată, nici în pseudo-naţio­nalis­mul şovin, nici în pseudo-universalismul antinaţional, care nu sînt decît două fun­dături simetrice ale vieţii istorice.

Neamul între imanenţă şi transcendenţă


În al doilea rînd, se cuvine reamintit că funda­mentul uman al naţionalismului autentic nu este poporul, ci nea­mul. Actualizez aici o distincţie curentă în discursul interbelic de dreapta. Dincolo de imanenţa poporului, există o transcen­denţă a neamului, conexată la Dumnezeu. Cînd spun “po­por”, înţeleg o ipostază actualizată a neamului, uneori fastă, alteori nefastă, în funcţie de virtuţile sau păcatele liber exer­citate de fiecare trăitor curent. Iar cînd spun “neam”, înţeleg comunitatea, deopotrivă istorică şi transistorică, a tuturor ge­­­ne­raţiilor trecute, prezente şi vii­toare subsumate ontologic aceluiaşi “model” identitar de origine divină, avînd o dina­mică structurală complexă, a cărei evaluare definitivă e legată de misterul eschatologic, în raport tainic cu fiecare destin personal. Chiar în stare degenerată, “chipul” neamu­lui continuă să subziste în fiecare dintre noi, aşa cum, creşti­neşte vorbind, la nivelul onto­logic al condiţiei panumane, păcatul n-a des-fiinţat din noi “chipul lui Dumnezeu”, ci nu­mai l-a stricat sau l-a obscurizat. Omul şi-a “ieşit” din fire, pe toate registrele existenţei sale, dar Dumnezeu îi lasă posi­bilitatea şi-i a­dre­sează chemarea de a-şi “veni”/re-intra în fi­rea lui, mîn­tuirea reprezentînd o provocare complexă, deo­po­trivă par­­ticulară şi generală, personală şi comunitară, istorică şi metaistorică. Inşi şi neamuri (realităţi ontologic solidare) se pot pierde sau se pot cîştiga, căzînd toate sub “jude­cată”: nu atît sub judecata omenească a istoriei (care este parţială şi poate fi nedreaptă), ci sub Marea Judecată a lui Dumnezeu, cea de la “plinirea vremii”.
Raportul dintre popor şi neam nu trebuie în nici un caz înţeles simplist, ca unul dintre o realitate fizică, supusă devenirii, şi alta metafizică, sustrasă devenirii. În fond, este vorba de una şi aceeaşi realitate, dar în două ipostaze com­plementare: una care “se arată” în veac, alta care “se as­cun­de” dincolo de veac; sau, altfel spus, de o prelungire a fizi­cu­lui în metafizic, printr-o dinamică tainică şi per­petuă, de ordin cumula­tiv. Tot ce păţeşte un “popor” (ipo­staza sin­cro­nică a realităţii etnice) se înre­gis­trează în con­tul “neamului” respectiv (ipostaza diacro­ni­că a aceleiaşi realităţi). În felul acesta, putem spune, fără nici o ezitare, că “nea­mul” se actualizează şi devine prin “po­por”. A­ceastă dina­mică ni se înfăţişează complexă şi imprevizi­bilă, ca una ce an­gajează tot şirul generaţiilor istorice ale unui orga­nism co­mu­­nitar. De aceea, cum am arătat cu alt prilej (polemica mai veche cu d-l Patapievici, care a prile­juit numeroase lămuriri utile), se poate spune că nu există neamuri o dată pentru totdeauna rele, nici neamuri o dată pentru tot­deauna bune. Ca orice reali­tate care cade (şi) sub incidenţa isto­riei, neamurile nu sînt entităţi perfecte, pentru că omul însuşi nu (mai) este o fiinţă perfectă. Via­ţa naţională se co­lo­­rează şi ea, la toate nivelurile, de vir­tuţile sau de viciile uma­nului, iar neamul, ca ansamblu or­ganic, se resimte, cli­pă de clipă, de starea fie­­cărui mă­du­lar[29]. Aşa cum insul u­man nu poate fi judecat de­fi­nitiv după o singură îm­pre­jurare a vieţii sale, ci o dreaptă jude­cată se cade să ia în seamă ansamblul acestei vieţi, tot aşa neamurile se cade să fie judecate în ansamblul existen­ţei lor istorice (tocmai de aceea precizam mai sus că adevărata lor judecată apar­ţine lui Dumnezeu şi că nu se poate face decît la sfîrşitul istoriei).
Conform în­văţăturii creştine, există o certă solida­ri­tate eschatolo­gi­că între ins şi comunitatea căreia îi aparţine. Învăţăturii deja citate a Sfîntului Apostol Pavel, privind învi­e­rea fiecăruia “în rîndul cetei sale”, Sfîntul Ioan Teo­logul îi adaugă această viziune a Ierusalimului ceresc: “Şi neamu­rile vor umbla în lumina ei [a cetăţii sfinte], iar împăraţii pămîntului vor aduce la ea mărirea lor […] Şi vor aduce în ea slava şi cinstea neamurilor” (Apocalipsa 21, 24 şi 26). În­că din vechime, evreii sugerau unitatea mistică în eterni­tate a insului cu spiţa lui, spunînd despre cel ce murea că “s-a adăugat la neamul său”. Biserica se roagă în mod curent pen­tru cei răposaţi să fie pomeniţi de Dumnezeu “cu tot nea­mul lor cel adormit”. Neamul este resimţit ca un fel de “sine lărgită” a fiecăruia dintre noi, avînd nu doar subzis­ten­ţă is­to­rică, ci şi permanenţă trans­istorică.
Între “neam” şi “popor” există un raport analog – mu­­­ta­tis mutandis – cu cel dintre “Biserica văzută” şi “Bise­rica ne­văzută”. Comunitatea mistică a neamului nu se sub­­stituie nicidecum comunităţii mistice a Bisericii (o a­se­me­nea înţelegere ar constitui o erezie de tip filetist, de care a fost păscut uneori naţionalismul romantic, ce nu s-a sfiit să vorbească chiar de o “mistică naţională”), ci este internă acesteia: nu atît ca parte într-un întreg, cît ca di­ver­­sitate în unitatea întregului.
În teologia Părintelui Stăniloae, pe lîn­­­gă ac­cepţiunea de comunitate mistică a generaţiilor etni­ce (la care ne vom adăuga cu toţii, pînă la sfîrşitul veacurilor, cu virtu­ţile şi cu păcatele noastre), neamul o mai are şi pe aceea de model/proiect dumnezeiesc etern care susţine şi guver­nea­ză realizarea în timp a unui destin comunitar[30]. (În a­cest sens, nu-i neavenit să spunem că libertatea făpturilor raţionale este şi o pro­ble­mă de conformare sau de non-conformare la aceste cadre tainice ale ordinii divine: nea­mul, ca şi individul, îşi poate împlini destinul sau şi-l poa­­te rata.)
Ţinînd seama de toate aceste dimensiuni teologice, confuzia dintre neam şi po­por poate duce la grave nea­jun­suri pentru înţelegerea corectă a naţiona­lis­mu­lui, care ris­că să devieze uneori nu doar spre o supralicitare păgînă a naţi­onalului (cum a fost cazul rasismului german, a cărui critică ortodo­xă a întreprins-o Nichifor Crainic în “Rasă şi religiune”), dar şi spre un populism demagogic şi con­junctural (cum este cel practicat astăzi la noi de Partidul România Mare).

Linia neamului


În istorie există o linie a fiecărui neam[31], urmată şi îm­bogăţită în măsuri variabile de şirul generaţiilor et­nice. Ea, această linie a neamului, constituie axa esenţială a existenţei naţionale. Pe ea se întîlnesc, în ceea ce au mai repre­zen­tativ, morţii şi viii, cei ce au fost, cei ce sînt şi cei ce vor fi; la capătul ei va sta întreagă, pentru dreapta jude­cată a lui Dumnezeu, vrednicia sau ne-vrednicia isto­rică a fiecărui neam. În dialectica istorică a vieţii naţionale, exis­tă generaţii care se învrednicesc mai mult şi generaţii care se învred­nicesc mai puţin. Sau, am putea spune: po­poare care trăiesc mai aproape de linia neamului lor şi po­poare care, orbite şi decăzute, se înde­părtează considera­bil de la această linie. Or, degenerarea unui popor poate să meargă şi pînă la frîn­gerea definitivă, încă de aici, a liniei istorice a unui neam; există destule exemple de nea­muri care au părăsit scena isto­riei prin nevrednicia uneia sau a mai multor generaţii succesive. Un neam se poate “stinge” atunci cînd poporul – ipostaza lui actuali­zată în­tr-un anu­mit ceas istoric – decade atît de mult încît uită complet şi se îndepărtează de linia neamului, adică de formula speci­fică a vredniciei şi demnităţii lui. Cîtă vre­me mai există însă în sînul unui popor măcar o minoritate ce urmează şi măr­turiseşte linia neamului, acesta se poa­te salva prin ea. Acea mino­ritate va fi naţional repre­zen­ta­tivă: ea va con­stitui “eli­ta mesianică” a neamului respec­tiv, capabilă să-l îndreptă­ţeas­că în faţa lui Dumnezeu[32]. Căci, după vechea mărturie biblică (Ieşirea 18, 23-32), pen­tru o mînă de drepţi Dum­ne­zeu poate salva/ierta în­trea­ga Cetate...
Un popor ticăloşit trebuie mustrat cu asprime, toc­mai în numele neamului, de către “drepţii” lui. Poporul nu tre­­buie absolutizat şi iubit orbeşte. Dacă el pericli­tează, prin nedesăvîrşirile clipei, existenţa veşnică a nea­mului, atunci ade­văratul naţionalist are obligaţia morală şi istorică de a-l certa, trezindu-l din nemernicie, cum făceau proorocii din vechiul Israel – şi cum a făcut-o Mîntuitorul Însuşi (“Neam [popor] păcătos!” – le strigă El evreilor în mijlo­cul şi din sîn­gele cărora S-a întrupat ca om). Dumnezeu Însuşi îi cear­tă pe cei pe care-i iubeşte, dojana nefiind de­cît semn al iubirii care veghează. Ade­văratul naţionalist va fi, aşadar, cel care, iubindu-şi nea­mul pînă la sacri­fi­ciul de sine, va evita să-l mistifice sau să se mistifice. A vorbi necondiţionat numai în termeni superlativi despre poporul tău, oricît de rătăcit ar fi acesta, nu e atitudine de adevărat naţionalist, ci de jalnic demagog populist. Ca şi şovinismul, populismul es­te o formă de denaturare a naţi­o­nalismului; el apare de obi­­cei ca apanaj al retoricii poli­ti­cianiste, dispuse oricînd, pentru interesele sale imediate, să linguşească poporul, chiar în detrimentul destinului naţi­o­nal. Este toc­mai ceea ce au fă­cut în România ultimilor ani avortonii naţional-comunişti ai vechiului regim, dar şi anumite tabere ce s-ar dori sincer na­ţi­­o­naliste, fără a fi me­ditat însă cum se cuvine asupra te­me­iurilor mai adînci ale doctrinei şi atitudinii lor politice.
Adevăratul naţionalist nu caută să-şi în-cînte, ci mai de­grabă să-şi des-cînte poporul, spre a-l lecui de bolile sau infir­mi­tăţile curente. El va fi “desfermecătorul” poporului, de pe poziţiile absolute ale Tradiţiei neamului. Un astfel de “des­­fermecător” a fost, bunăoară, Eminescu (azi atît de puţin sau de fals cunoscut, din păcate, în această ipo­­stază trans-literară a personalităţii lui)[33]. Fără a fi o con­­ştiinţă teo­lo­gică sau o fire prea evlavioasă, el a înţeles, cu intuiţia ge­niu­lui, dar şi cu răs­­punderea asumată a peda­gogului naţio­nal, că Biserica Orto­doxă este “Maica spiri­tuală a poporului român”, că for­mula de creştere a unei naţiuni sănătoase este dată în însăşi tradiţia ei, că naţio­nalismul adevărat trebuie să se manifeste deopotrivă critic şi creator, iar românii să răs­pun­dă “misiu­nii” istorice pe care Dumnezeu le-a hărăzit-o: aceea de a fi “un strat de cultură la gurile Dunărei”.

O concluzie care obligă

Prin urmare, adevăratul naţionalism, întemeindu-se pe realitatea eternă a neamului, călăuzit de iubire, dar şi de luciditate, nu se poate confunda nici cu populismul, nici cu şovinismul. El nu-i decît valorificarea istorică firească şi exemplară, străină de orice extremism degra­dant, a fi­in­ţei şi geniului naţional “întru” care am venit pe lume şi “întru” ca­re sîntem chemaţi a ne împlini, fiecare după pu­teri, ca în “si­nele nostru lărgit” sau în “conştiinţa noastră mai bună”.
Religia lui Hristos, deopotrivă universalistă şi per­so­na­listă, poate cataliza, pe de o parte, dezvoltarea spe­cifică şi armonioasă a fiecărei persoane umane în cadrul organismului său etnic (a fiecărui “eu” în cadrul lui “noi”) şi, pe de altă parte, a fiecărui organism etnic în cadrul general al uma­nităţii (a fiecărui “noi unii” în cadrul lui “noi toţi”). Univer­salul este rînduit să se în-trupeze în formele parti­cu­­lare ale naţionalului, iar naţio­nalul este chemat să se dez-mărgi­neas­că (iar nu să se anu­leze!) în ecumenicitatea harică a Iubirii. “Naţiunile – scrie D. Stăniloae – sînt, du­pă cuprinsul lor, eterne în Dumnezeu. Dumnezeu pe toate le vrea. În fiecare arată o nuanţă din spiritualitatea Sa nesfîr­şită. Le vom suprima noi, vrînd să rectificăm opera şi cuge­tarea eternă a lui Dumnezeu? Să nu fie! Mai de­grabă vom ţine la existenţa fiecărei naţiuni, protestînd cînd una vrea să oprime sau să suprime pe alta şi propo­văduind ar­mo­nia lor, căci armonie deplină e şi în lu­mea ideilor dum­nezeieşti” (“Scurtă interpretare…”, ed. cit., p. 24).
Şi pentru că d-l Andrei Pleşu pare să ştie ceva ce d-l Horia-Roman Patapievici nu ştie (sau se preface a nu şti), îmi îngădui să-l mai citez o dată: “Apartenenţa la o naţiune sau alta este un dat providenţial, aşa cum este culoarea ochilor, statura şi tot ce alcătuieşte identitatea noastră particulară. Ca atare, această apartenenţă are un sens şi creează o răspundere. Nu te naşti întîmplător într-o anumită naţiune: există o marcă destinală în această împrejurare, există o comunitate istorică cu ceilalţi, există, mai ales, formidabila comunitate de limbă care leagă, în adînc, pe toţi utilizatorii ei. Şi există un rost al fiecărei naţiuni în istoria lumii care, neîmplinit, lasă vacantă o porţiune importantă a acestei istorii. Identitatea naţională e un fapt de la sine înţeles, care lucrează în noi clipă de clipă. Naţiunile sînt o realitate foarte puternică încă şi diversitatea lor este «sarea pămîntului». [...] Problema nu este a abandona sau a eluda tema naţiunilor, ci de a o pune la locul ei, fără emfaza secolului al XIX-lea, fără idolatrie, fără obsesia confruntării duşmănoase şi a supremaţiei exclusiviste. Asumarea identităţii naţionale trebuie, cu alte cuvinte, să ia chipul unei ofensive a creativităţii...” (Despre îngeri, ed. cit., pp. 169-170).
Se cade recuperat, în concluzie, acel naţionalism care îm­­bogăţeşte şi deschide, cu grija de a-l separa tranşant de for­­mele patologice ale suficienţei gregare. Altfel spus, se cade redesco­perită relaţia intimă dintre natu­ralul cre­at şi divi­nul necreat[34], reaşezîndu-ne, cu înţelep­ciu­ne şi rea­lism, pe coordonatele eterne ale lumii lui Dum­­nezeu. Se ca­de, în fine, să reînvăţăm lecţia adevăra­tei comuniuni, ca­re înseam­nă integrare organică a diversi­tăţii exis­ten­ţiale în ma­rea unitate dinamică a Făpturii.

Răzvan CODRESCU

[1] Cf. “Ipostaze ale naţionalismului românesc”, în vol. Spiritul drep­tei. Între tradiţie şi actualitate (Editura Anastasia, Bucureşti, 1997), sau “Naţionalismul românesc în context european. Ipostaze istorice şi provocări actuale”, în vol. Cartea îndreptărilor. O perspectivă creştină asupra politicului (Editura Christi-ana, Bucureşti, 2004), reprodus şi pe acest blog. Eti­che­tele au, fireşte, gradul lor de relativitate.
[2] Editura Humanitas, Bucureşti, 2000.
[3] Blackwell, Oxford, 1983. În româneşte: Naţiuni şi naţionalism, E­di­­­tura Antet, Bucureşti, 1997. O ultimă sinteză a lui Ernest Gellner, de dimensiuni reduse, apărută postum în 1997, a fost şi ea tradusă în ro­­mâ­neşte în 2001, la aceeaşi editură, sub titlul Naţionalismul.
[4] Blackwell, Oxford, 1986. Poziţie ce încearcă să mai păstreze cu pru­­­­denţă baza etnică a fenomenului, dar care a fost deja aspru com­bă­­tută, în favoarea punctului de vedere “contractual” asupra comuni­tăţilor na­­ţio­nale, mai ales de către Dominique Schnapper în La com­mu­nauté des citoyens. Sur l’ idée moderne de nation, Gallimard, Pa­ris, 1994.
[5] Nationalism, ed. IV, Blackwell, Oxford, 1993 (prima ediţie apăru­se în 1960). Cartea începe cu această afirmaţie tranşantă: “Naţiona­lismul este o doctrină inventată în Europa la începutul secolului al XIX-lea”. But what about nations, Mr. Kedourie?
[6] Filosof al ştiinţei ce neagă orice formă de determinism şi unul din­tre teoreticienii aşa-numitei “societăţi deschise”.
[7] A se vedea (în vol. Spiritul dreptei…, ed. cit., pp. 175-189, sau în vol. În căutarea Legiunii pierdute, Editura Vremea, Bucureşti, 2001, pp. 183-194), mica pole­mi­că pe care am avut-o pe această temă cu au­torul Politicelor (Editura Humanitas, Bucureşti, 1996), al cărui punct de vedere s-a mai nuanţat între timp, cum se vede şi din volumul Omul recent. O critică a modernităţii din perspectiva întrebării: “Ce se pierde atunci cînd ceva se cîştigă?” (Editura Humanitas, Bucureşti, 2001).
[8] Aşa începe sinteza sa cea mai recentă pe această temă: Două secole de mitologie naţională, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999 (ed. a II­-a, revăzută şi adăugită: 2002).
[9] Verso Editions and New Left Books, Londra, 1983. B. Anderson ve­­­­de naţiunile ca pe nişte produse impure ale voinţei politice, impuse mai ales pe cale mediatică.
[10] Cf. rev. Provincia, anul II, nr. 5, mai 2001, p. 9.
[11] Cf. Andrew Linklater, The Transformation of Political Community. Ethical Foundations of the Post-Westphalian Era, Polity Press, Cam­bridge, 1998.
[12] Antinaţionale şi anticreştine, vizînd abolirea ordinii po­litice şi spi­rituale tradiţionale şi înlocuirea ei cu o “nouă ordine mon­dială” (No­vus Ordo Seclorum [Saeculorum] – cum citim pe bancnota de 1 do­lar), păzită de un supra-guvern plutocratic, mai mult sau mai pu­ţin ocult. Privind lucrurile din a­ceas­tă per­spectivă “conspiraţionistă” (horribile dictu), “comunis­mul” de ieri şi “comunitarismul” de azi par două trepte ale aceluiaşi proiect unitar de descreştinare, deznaţio­na­li­zare şi desuve­ra­nizare a statelor lumii. No­ua politologie poartă o vastă campanie îm­po­triva “statului-naţi­une”, avansînd fel de fel de alter­native federaliste şi făcînd loc conceptului – ispititor ca un cîntec de sirenă – de “ce­tăţenie transna­ţio­nală”.
[13] Care se întemeiază pe ideea trecerii de la revoluta “Eră a Peştilor” (identificată, în mare, cu creştinismul) la noua “Eră a Vărsătorului” (eclectică şi cosmicizantă). Dintre contribuţiile pe teren românesc la bibliografia problemei, merită în continuare toată atenţia cartea lui Bru­­­no Würtz: New Age. Paradigma holistă sau revrăjirea Vărsă­to­­rului, Editura de Vest, Ti­mi­­şoara, 1992 (reed. 1994).
[14] Etnicul (sinteză inefabilă de sînge şi suflet) e asociat de obicei cu o anumită limbă şi cu un anumit spaţiu, dar între acestea nu-i o le­gătură indisolubilă sau o convergenţă necesară. Există în istorie şi nea­muri ca­re şi-au pierdut limba sau teritoriul, dar nu şi identitatea etnică, iar cazul cel mai relevant e chiar cel al poporului evreu. “A­­mes­tecul lim­bilor” nu constituie nicidecum un criteriu suficient în explicarea dife­ren­ţelor et­­­ni­ce sau a misterului etnogenetic.
[15] Statutul de “popor ales” al lui Iahve reprezintă însăşi axa is­to­­rică şi religioasă a iudaismului, iar ideea dominaţiei sale uni­ver­sale, pe cale de consecinţă, este limpede atestată în textul Legii (To­ra): cf. Ieşirea 23, 22, sau Deuteronomul 7, 6 (discutabilă rămînînd doar ex­tra­po­la­rea acestei “alegeri” din planul religios în cel istorico-politic). În ori­ce caz, spune o formulă celebră datînd din secolul X şi atribuită rabi­nu­lui Saadia Hagga’on, “Poporul nostru este un popor numai în virtu­tea Torei”.
[16] Ba mai mult, Biblia ne încredinţează (cf. Deuteronomul 32, 8-9, dar şi Daniel 10, 13-21) că Dumnezeu a rînduit îngeri protectori fiecărui neam (de Israel văzînd El Însuşi). În cartea sa Despre îngeri (Editura Humanitas, Bucureşti, 2003), d-l Andrei Pleşu are un frumos capitol intitulat „Îngerii, muzica lumii şi naţiunile” (p. 158 şi urm.), din care îmi îngădui aici cîteva spicuiri: „Toţi marii învăţaţi ai creştinismului timpuriu sînt de părere că, în economia divină, fiecare seminţie îşi are îngerul ei păzitor. Nu doar individul uman are, prin urmare, un înger [păzitor], ci şi poporul din care face parte. Iată, în acest sens, un pasaj semnificativ din [Sfîntul] Vasile cel Mare (sec. al IV-lea): «Ştim încă de la Moise şi de la Profeţi că există îngeri înainte-stătători ai tuturor naţiunilor... Aceste căpetenii şi guvernatori puşi să ocrotească şi să supravegheze popoarele ce li s-au dat în grijă sînt fără de număr». [...] Comentarii iudaice la legenda Turnului Babel (Testamentum Nephtali) precizează că răspîndirea pe întreg pămîntul a urmaşilor lui Noe s-a făcut cu ajutorul unei armate de 70 de îngeri, care i-a învăţat pe oameni 70 de limbi diferite. Origene consideră şi el că la originea limbilor naţionale stau îngerii (cf. infra, «Îngeri şi litere», pp. 204-206). Sîntem, aşadar, îndreptăţiţi să ne imaginăm că la temelia fiecărei comunităţi etnice se află un principiu spiritual, un înger, care se exprimă în felul de a fi al respectivei comunităţi, în destinul ei istoric, în limba şi cultura ei. [...] În asemenea măsură se identifică îngerii neamurilor cu neamurile pe care le păstoresc, încît, potrivit tradiţiei, ei vor fi chemaţi să răspundă o dată cu ele la Judecata de Apoi” (pp. 165-166). Hristos este însă mai mare peste îngeri şi în El avem supremul „interlocutor ceresc al fiecărui individ şi al fiecărei naţiuni” (p. 168).
[17] Lumea e bună prin unitatea ei şi frumoasă prin diversitatea ei, mărturisind din făpturi kalokagathia Creaţiei divine. Creştinismul a­dîn­ceşte, în duh filocalic, unitatea transcendentă a Adevărului, Bine­lui şi Frumosului, anticipată raţional de filosofia păgînă.
[18] Cf. G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1941 (ed. a II-a, revăzută şi adăugită: Editura Minerva, Bucureşti, 1982), capitolul intitulat “Ortodoxiştii”.
[19] Termen pus în circulaţie, se pare, de către Şerban Cioculescu, critic literar cu mărturisite opţiuni de stînga.
[20] Cf. sinteza critică „Codreanu şi «fenomenul legionar»”, în cartea mea De la Eminescu la Petre Ţuţea. Pentru un model paideic al drep­­­tei româneşti, Editura Anastasia, Bucureşti, 2000 (reluat şi în vol. cit. În căutarea Legiunii pierdute).
[21] Ca şi tradiţionalismul în raport cu Tradiţia, ortodoxismul este re­cep­­tat îndeobşte ca un fel de ideologizare a Ortodoxiei, fie în sens politic, fie în sens cultural.
[22] Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1939 (reed. Editura Albatros, Bu­cu­reşti, 1999) – texte apărute iniţial în Gândirea şi Telegraful român. Unele precizări utile se găsesc şi în Poziţia d-lui Lucian Blaga faţă de creştinism şi ortodoxie (Sibiu, 1942; reed. Editura Paideia, Bucu­reşti, 1993), care începe chiar cu un capitol intitulat “Românism şi Orto­doxie” (cu referire mai ales la volumul Religie şi Spirit).
[23] Cf. şi vol. “Fiecare în rîndul cetei sale”. Pentru o teologie a nea­mu­lui: Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, Răzvan Codrescu, Radu Pre­da, Editura Christiana, Bucureşti 2003 (secţiunea “Repere tradiţionale”), precum şi Costion Nico­lescu, Teologul în cetate. Părintele Stăniloae şi aria politicii, Editura Christiana, Bucureşti, 2003 (anali­ză bazată pe publicistica de tinereţe a marelui teolog, şi mai ales pe articolele sale din Telegraful român).
[24] În originalul grecesc: Hekastos de en to idio tagmati.
[25] În limbajul politologic şi sociologic, conceptul de naţiune nu mai a­­coperă atît o realitate ontologică sau organică, cît una de ordin juri­dic sau contractual, legată de ideea modernă de statalitate.
[26] Părintele Dumitru Stăniloae evoca, din teologia germană, sintagma Gottes Er­haltungs­ord­nungen, “orînduirile dumnezeieşti de conser­va­re a lu­mii”. Pînă la urmă, ca orişice realitate organică, neamul poartă spre Dum­­nezeu, Cre­atorul şi Rost(u)itorul – Logos-ul – lumii. Orice refuz sau siluire a rea­li­tăţii fireşti este “partea diavolului”, negarea lu­ci­fe­rică a creaţiei şi a ordinii ei divine.
[27] Folosesc aici termenul de “naţiune” mai ales cu sensul ontologic de natio (“naţie”, “neam”), însă fără vreo iluzie de “purism” etnic. Etno-identităţile, în acest tîrziu al istoriei, sînt realităţi complexe, funcţio­nale în virtutea unei predominanţe asumate.
[28] Continuă să circule în mod curent sintagma perversă de “ma­ni­festări naţionalist-şovi­ne”. E un vechi procedeu al stîngii, radicalizat de comunişti: se alătură ile­gi­tim doi termeni, pentru ca unul (nevi­novat) să fie compromis prin celălalt (considerat vinovat); aşa au apă­rut şi s-au încetăţenit sintagme precum “naţionalist-şovin”, “mistic-obscurantist”, “idealist-burghez” ş. a.
[29] Părintele Stăniloae observa cu dreptate (cf. “Scurtă interpretare teo­logică a naţiunii”, în Ortodoxie şi românism, ed. 1998, p. 23) că nu împotriva neamurilor e de luptat, ci împotriva păcatului care sluţeşte (şi) neamurile: “Scoaterea neamurilor din sta­rea păcătoasă nu se face prin anularea calităţilor naţionale, ci prin în­dreptarea naturii omeneşti în general. Dacă ar fi ceva păcătos însuşi specificul naţional,, atunci nu s-ar mai putea face deosebire între buni şi răi în cadrul unei naţi­uni, căci toţi ar fi răi!”. Principial, neamul este şi nu poate să nu fie. El devine însă întru Bine sau întru Rău, după îm­prejurările istoriei. Aici, “sub vremi”, lucrurile sînt neclare şi ameste­cate (perplexae şi permixtae, cu terminologia augustiniană), într-o mişcare perpetuă, fi­ind întotdeauna loc şi de “mai rău”, şi de “mai bine”.
[30] “Astfel, creaţiunea propriu-zisă n-a constat într-o arătare a lumii în forma ei deplin dezvoltată, cu toate speciile şi varietăţile lucrurilor din ea. Dumnezeu a creat numai seminţele lucrurilor, dar în aceste se­min­ţe se cuprind potenţial toate formele ulterioare ale lor. Dezvol­ta­rea aceasta se face printr-o colaborare a lui Dumnezeu, ca proniator, cu lumea. Ceea ce este de la început, în Dumnezeu, deplin descoperit şi dezvoltat, în lume se arată pe rînd, în timp. Dezvoltarea lumii e o descoperire în timp a formelor care există etern [în sophía divină]. În ce priveşte pe om în special, Dumnezeu a creat la început pe Adam şi Eva. Dar în ei se cuprindeau potenţial toate naţiunile [neamurile]. A­ces­tea sînt descoperiri în timp ale chipurilor care există etern în Dum­nezeu. La baza fiecărui tip naţional acţionează un model dumneze­iesc etern...” (ibidem, pp. 21-22). Ori­cum le-ar numi – raţiuni/logoi, idei-voinţă, modele-forţă, esenţe, sub­stan­ţe etc. – şi oricum le-ar concepe, creştinismul se întemeiază, pre­tu­tindeni şi tot­­deauna, pe cer­ti­tudinea unor “idei” divine eterne, ce constituie – fie că le place, fie că nu “anti-esenţialiştilor” – temeiurile şi ordinea metafizică a Cre­a­ţiei. Nu poţi fi creştin dacă nu accepţi, în însăşi lumina Revelaţiei, o formă de esen­ţi­a­lism. Toată tra­diţia creştină, atît cea răsăriteană, cît şi cea apusea­nă, mărturiseşte esenţialismul ca pe o consecinţă a crea­ţi­o­nismului. Este însă o deose­bire fundamentală (pe care probabil că Vl. Lossky a formulat-o cel mai limpede, bunăoară în Teologia misti­că a Bisericii de Răsărit, mai ales capitolele IV şi V, sau în Intro­du­cere în teologia ortodoxă, mai ales cap. II): Apusul, pe urmele lui Augustin, perpe­tu­ează, inclu­siv prin Toma de Aquino, un esenţialism static de origine platoniciană (este esenţialismul sau substanţialismul prost, pe care-l cunoaşte şi e supărat d-l Patapievici, şi care confundă fiinţa neschim­bă­toare a lui Dumnezeu cu fiinţa schimbătoare a lumii, îngheţînd di­na­mismul cre­aţiei divine); Răsăritul, depăşind de devre­me atît idea­lis­mul plato­nis­mului antic, cît şi formele de neoplatonism creştinat ale origenis­mului sau augustinismului, a promovat – prin Maxim Măr­­tu­risitorul, Dioni­sie Pseudo-Areopagitul, Ioan Damaschin etc. – un esen­ţialism dina­mic sau energetic, consolidat definitiv prin marea sin­teză pala­mită: es­te esenţialismul ce distinge între “fiinţa” şi “lucrarea” lui Dum­nezeu, raţiunile lucrurilor ţinînd de sfera “ener­gii­lor necreate”, a “dumne­ze­irii de jos” despre care vorbea Sf. Grigorie Pa­lama, prin ca­re făptura se împărtăşeşte haric şi progresiv – liberă de orice fixism fa­­ta­list – din slava atotcuprinzătoare şi atotţiitoare a Crea­torului ei, che­­mată fiind la în-dumnezeire (theosis). D. Stăniloae in­sistă şi mai tîrziu (cf. Teolo­gia dogmatică ortodoxă, Editura Institu­tului Biblic şi de Misiune al B. O. R., Bucureşti, 1978, vol. 1, mai a­les pp. 345-375) pe acest carac­ter ortodox, “maleabil” sau “flexibil”, al ra­­por­tului din­tre raţiunile eterne şi “raţiunile plasticizate”.
[31] Sintagma “linia neamului” se întîlneşte, cu o accepţie asemănă­toa­re, şi la Corneliu Codreanu (cf. Pentru legionari, Editura “Totul pen­tru Ţară”, Sibiu, 1936, p. 427).
[32] Problema elitei este fundamentală, în pofida discreditărilor ei actu­ale. Întreaga istorie se întemeiază pe un “paradox” pe care Marx n-a reu­şit să-l înlăture prin decret ideologic: calitativ, majorităţile n-au fost niciodată reprezentative. Ele se manifestă cantitativ: “umplu” o for­mă istorică sau alta, dar nu pot da ele însele formă istoriei. Bună sau rea, istoria o fac elitele (sau falsele elite) – deci minorităţile cali­ta­­tive (sau care se pretind ca atare) – din sînul unei comunităţi. De cînd lumea, cei puţini au decis pentru cei mulţi. La noi şi aiurea, co­mu­nis­mul (ca şi neocomunismul succesiv) s-a întemeiat pe lichi­da­rea sau marginalizarea elitelor autentice, decapitînd calitativ naţiu­nea. El a instaurat puterea discreţionară a falselor elite, sub camufla­jul pur dema­gogic al “voinţei proletariatului/poporului”. Noi avem trebuinţă astăzi, înainte de toate, să ne crească la loc capetele retezate de comunişti. Nu este vorba aici, se înţelege, doar de aşa-numitele elite profesionale, nici de cele economice, cît de o adevărată elită na­ţională, definită în primul rînd moral, care să redibuiască “linia nea­mului” şi să ne re­aducă “în fire”. O astfel de elită nu se poate con­sti­tui decît în duhul Orto­doxiei, care reprezintă axa spirituală a dăinu­irii româneşti. Cum au dovedit-o anii din urmă, orice “elită” străină de a­cest duh rămîne ino­perantă la nivel naţional.
[33] Eminescianismul poate fi înţeles şi ca formulă de rectitudine şi vred­nicie românească. Am scris cîndva despre “crucialul Emines­cu”. Crucea este cuminecare a orizontalei cu verticala. În cazul lui Emi­nes­cu, am putea spune că se întretaie, în chip harismatic, verticala trans­­figuratoare a universalităţii cu orizontala creatoare a românităţii. Prin Eminescu, “omul deplin al culturii româneşti”, românitatea îm­bră­ţişează lumea şi se înalţă o dată cu ea, conştient sau doar instinctiv, spre taina Împă­răţiei în care toate sînt una.
[34] N. Crainic: “... naturalul şi supranaturalul nu se exclud, ci se com­ple­tează; Hristos n-a venit să strice natura, ci s-o desăvîrşească. Căci natura e creaţia lui Dumnezeu, iar creştinismul e revelaţia ace­lu­iaşi Dumnezeu” (“Nicolae Paulescu, fundatorul naţionalismului creş­­tin”, în Ortodoxie şi etnocraţie, Editura Albatros, Bucureşti, 1997, pp. 128-129).

121 comentarii:

La 29/9/08 8:42 p.m. , Anonymous Un elefant a spus...

Articol clasic al dlui Codrescu, ignorat din pacate, de un Andrei Cornea, de un Mihai(l) Neamtu, si de altii de aceeasi orientare, preocupati mereu sa ne vorbeasca de "pericolele etnoteologiei". E mai usor sa-l combati pe Vadim decat pe dl Codrescu, si de aceea elita se preface ca nu aude ce spune dl Codrescu.

 
La 30/9/08 1:46 p.m. , Anonymous cel mai anonim a spus...

Probabil ca neamurile dispar cand nu mai au nimic sfant, nici in cer, nici pe pamant. Cum sa mai fie comunitate, cand nici la biserica nu mai suntem dusi, nici in valorile noastre nationale nu mai credem? N-avem decat pofte, capricii, interese; nu ne mai pasa de fapt decat fiecaruia de persoana lui si cel mult de propria familie. Fiecare vrea sa se aranjeze pe sine, nimeni (sau aproape nimeni) sa se mai deranjeze pentru altii. De-aia se "salveaza" cine poate (cu furturi, cu peschesuri, cu relatii, cu burse, cu lucru in strainatate), iar tara se duce de rapa. Si daca mai vine cate cineva si spune adevarul, ori nu-l asculta nimeni, ori il scuipa toti, ca mai rau incurca lumea! Asa au facut si cu domnul Ovidiu Hurduzeu la NEC>: nu-s ascultati decat cei care spun ce "trebuie" sa spuna si pentru care sunt gras recompensati mai cu o bursa, mai cu o functie, mai cu un loc caldut de nemunca. Targul e cam asa: Ia, domnule, si lasa-ne sa ne facem treburile noastre, nu sta curmezis! "Nu fi prost asezat!", ar zice domnul Plesu. Adica: aseaza-te si tu asa, ca noi astia, orientatii dintotdeauna! Si uita chestiile astea cu Dumnezeu si cu neamul, ca-s de cand era bunica fata mare si Europa curva de dictatori! Iar daca-ti arde de Dumnezeu, cauta dracului unul mai civilizat, cu raiul pe pamant, nu in cer! Si nu te uita ca are cod de bare, ca altmintrelea cum sa-l cumperi si cum sa-l vinzi?!

 
La 30/9/08 9:07 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Nu-l ignoră numai adversarii, îl ignoră şi prietenii. Nu vedeţi că nici n-are comentarii? (Scuze, dle. Codrescu, dar n-am putut sa n-o spun!)

 
La 30/9/08 9:27 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Nu-i bai! Sînteţi drăguţ, în felul dumneavoastră. Sau mai degrabă drăguţă... (Prietenii ştiu de ce!)

 
La 1/10/08 2:48 a.m. , Anonymous Un prieten a spus...

Prietenii nu-l ignora, doamna. Prietenii pun in lucrare articolul dlui Codrescu impreuna cu dl Codrescu.

 
La 1/10/08 6:47 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Mie imi place cum e plasat citatul din Andrei Plesu la sfarsit, ca o lovitura de gratie. Sunt curios ce-ar raspunde alde Patapievici dupa ce a scris ce a scris prin Politice! Iar ca si-a revenit e o iluzie. Nu vede o lume intreaga ce se petrece cu ICR devenit institutia rusinii nationale? La nemti le-a vorbit Plesu de ingeri si Patapievici de draci. De romani nici nu mai poate fi vorba: ei sunt buni doar ca sa plateasca!

 
La 1/10/08 7:45 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

O dată pentru totdeauna: ICR nu e numai d-l Patapievici, aşa cum NEC nu e numai d-l Pleşu. Nu că n-ar fi răspunzători pentru cum îşi fac de cap stipendiaţii, dar nu se poate pune chiar totul în cîrca dumnealor. Aşa cum în deriva instituţională a BOR nu se poate pune totul numai în cîrca Patriarhului (oricare ar fi acela). Ştiţi vorba proastă din bătrîni: pînă la Dumnezeu, te mănîncă sfinţii!

 
La 2/10/08 12:19 a.m. , Anonymous ursul pacalit de vulpe a spus...

Ce e cu identitatea nationala ne spune pe scurt si oarecum la misto Andrei Plesu in Adevarul de ieri: boratura de ultima ora a oamenilor care au mai multe intrebari decat raspunsuri! E ca un scuipat de gasca pe tot ce a scris pana acum: asta-i omul pe care-l citati si-l aparati de gura lumii, domnule Codrescu! O fi scris candva despre ingeri dar viitoarea sa carte ar trebui sa fie despre porci! Despre porcarie ca minima moralia. Si ca sa fie crestin, despre dilema porcului intre margaritare si roscove. Raspunsuri n-am, dar am o intrebare: cat de gros poate sa fie obrazul unui om subtire?

 
La 2/10/08 12:59 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Mă puneţi într-o grea dilemă... Încep să mă tem şi de întrebări, şi de răspunsuri... Poate ar trebui ispitită umbra lui Noica la Păltiniş...

 
La 2/10/08 9:30 a.m. , Blogger Costin Cozianu a spus...

Mai lasati-o bai fratilor, ca macane.

Traducerea dupa 1 Corinteni 15:23 e proasta, nicidecum nu e "Dar fie­care în rîn­dul cetei sale" unde sa puteti trage mata de coada ca ceata se poate referi la ceva asemanator natiunii.

Asa cum aproape toata traducerea bibliei in Romaneste e proasta dar nu se grabeste nimeni sa faca o treaba mai de nadejde care sa arate cu adevarat dragoste de cuvantul Evangheliei. Doamne fereste sa care cumva sa-l pomenesc aici pe Badilita.


De cat rau a facut Codreanu si miscarea legionara Ortodoxiei in Romania, nu e cazul sa mai vorbim.

E o performanta sa bati apa in piua ditai eseul, bazandu-te pe trei citate din Evanghelie toate scoase din context si in traducerea aproximativa pe care am mostenit-o in romaneste, ca deh, mai mult nu s-a putut. Si chiar si cu citatele respective prost traduse, tot trebuie sa tragi serios mata de coada ca sa argumentezi logic o pledoarie pro-nationalism pe baze scripturale.

Dar sa te faci ca n-ai bagat de seama ca apostolul ne-a spus ca "nu e nici grec nici evreu, nici sclav nici om liber, nici barbat si femei, pentru ca toti suntei unul in Hristos", asta e chiar hazliu.

Pana la urma dragii mei, trebuie sa va hotarati care valori va sunt mai aproape: Evanghelia lui Hristos sau visele umede ale unui nationalism nascut din ignoranta monumentala al "elitelor" culturale (si Eminescu a fost si el un mare ignorant, ca si toti ce i-au urmat in gandirea nationalista). Fiindca nu mai e acum un secret ca elitele noastre in cvasit-totalitatea lor au pacatuit prin ura fata de evrei si fata de alte natiuni, in acelasi timp in care sustineti ca au pus bazele unui asa zis "nationalism crestin".

Daca a existat un asa zis nationalism crestin, atunci aceasta trebuie judecat dupa criteriul evanghelic "ii veti cunoaste dupa roadele lor".

 
La 2/10/08 9:51 a.m. , Anonymous epaminonda Balthasar georgescu sascut a spus...

Io-teteteee! Crăpă pielea de pe greco-catolica org., editorii lui Bădiliţă!

 
La 2/10/08 11:21 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Pentru Cozmin Cozianu:

Cu un om atât de pornit ca dvs., lipsit şi de unica virtute a meseriei pe care o practicaţi (Iorga în Parlament: "Ce să învăţ eu de la un inginer?"; Brătianu: "Măsura, domnule profesor!"), orice polemică ar fi oţioasă. De altfel, eu nu-mi propun să polemizez cu tot dinadinsul, nici să conving neapărat pe toată lumea care-mi accesează blogul, ci pur şi simplu spun ce am de spus, cu argumentele care îmi stau mie la îndemînă.
O singură precizare ţin să fac (nu atît pentru dvs., care sînteţi mult prea deştept, cît pentru mai puţin deştepţii care s-ar nimeri pe blog): cuvintele Apostolului, pe care credeţi că le puteţi invoca drept contra-argument, nu se referă la starea firească, ci la starea duhovnicească. Degeaba traduci Biblia corect dacă nu eşti în măsură s-o înţelegi decât ad litteram. Nu cu "litera care ucide" e problema noastră, ci cu "duhul care face viu"...
Altminteri, eu unul am pentru d-l Bădiliţă ca filolog tot respectul şi toate bunele aşteptări.

 
La 2/10/08 12:22 p.m. , Anonymous bloggoslovul a spus...

Obsesia asta proasta a "textului" biblic o au toti cei atinsi de spiritul protestant. Oare chiar cred acesti rataciti de la dreapta credinta ca poporul roman ortodox e strain de Biblie sau a inteles-o si o intelege anapoda pentru ca n-a fost tradusa corect pana acum? Dar ortodoxia nu-i o "afacere" romaneasca, ci sta pe o veche comunitate multinationala si multilingvistica. Rusii, sarbii etc. au si ei Biblia tradusa gresit? Dar ce ne facem cu grecii, care o au chiar in limba lor? Poate ca nici ei nu-si mai inteleg ca lumea propria limba si ar fi cazul sa ceara asistenta filologilor occidentali sau occidentalizanti?!
Sigur ca e bine ca traducerile sa fie imbunatatite, daca e cazul, dar aceasta necesitate de bun simt, resimtita periodic in toate tarile crestine, e cu totul altceva decat mofturile hipersavante ale unor intelectuali dezbisericiti si care dau impresia ca lumea incepe sau se sfarseste cu ei. Asa ca nu la noi, ci la voi "macane", Costine Coziene!

 
La 2/10/08 12:36 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Îmi cer scuze că, în comentariul meu anterior, dintr-o regretabilă neatenţie, i-am zis d-lui Cozianu "Cozmin" în loc de Costin.

 
La 2/10/08 12:47 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Ehei, ăla e altul, e Fiul Zimbrului! Ăsta e numai bivol, scrie pe blogul lui...
Lăsaţi, domnule Codrescu, ce, dumneavoastră nu se mai întâmplă să vi se spună cîte o dată ba "Răzvan Codreanu", ba "Răzvan Theodorescu"?!

 
La 2/10/08 1:42 p.m. , Anonymous cosmin, fiul zimbrului a spus...

Cozmin, fiul zimbrului

Bivolului cozian:

N-ai vazut, mai bivole, ca se da in nota cum e chiar in greceste? Ce vrei mai mult? Sau tu, ca inginerul, nu citesti notele? Dar si in text, daca nu erai bivol, vedeai ca omul spune: „ raportandu-ma INTERPRETATIV la cunoscutul loc paulinic ”.

 
La 2/10/08 1:56 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Mai lăsaţi chestia asta cu „bivolul”, că nu-i deloc elegantă! Aşa şi mie lumea ar putea să-mi spună că-s „taur”, sau d-lui Pleşu că-i „fecioară”...

 
La 2/10/08 2:19 p.m. , Anonymous eugen, ministrul sanatatii a spus...

...Deşi ideea n-ar fi chiar de lepădat, cu atât mai mult cu cât se practică, atât în anatomie cât şi la bursa ideilor, himenoplastia. Rezultatele sunt notabile.

 
La 2/10/08 5:55 p.m. , Anonymous blogoforul a spus...

Sa-l compari pe Cozianu cu Bratianu este ca si cum l-ai compara pe Toparceanu cu Eminescu. Pacat ca nu este ortodox, poate nu ar mai fi fost atat de nervos.
Totusi, intre Cozianu si Toparceanu este o asemanare, dar si o mare diferenta. Sunt amandoi superficiali, dar ultimul, fiind ortodox, are umor.
A...e...i...o...u...ă...
Dacă (Costin) continuă ,
Mă sinucid!

 
La 2/10/08 7:03 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Nu se face, nici măcar în glumă.

 
La 2/10/08 8:46 p.m. , Anonymous blogoforul a spus...

Retractez:
A...e...i...o...u...ă...
Costin de continuă ,
Mă sinucid!

Dupa cum ati observat, am rezolvat cacofonia. Sper ca totul este bine acum.

 
La 2/10/08 9:16 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Give me a break!

 
La 2/10/08 10:32 p.m. , Blogger Costin Cozianu a spus...

Draga domnule Codrescu.

Despre spiritul "care face viu" la care va referiti, n-am de spus decat ca se vede cu ochiul liber la baietii veseli care va sorb cuvintele dumneavoastra si celor din compania de sunet ideologica din care faceti parte, ce "roade" aduce. Sincer, m-a bucurat ca scriitura dumneavaostra a evoluat mult in bine in ultimul deceniu, poate de aia imi permit sa va atrag usor atentia ca poate ar trebui sa va ganditi si la roade.

Nu ma indoiesc ca dumneavoastra puteti gresi mult si bine in speculatii teologice si filosofice, puteti sa va luptati cu balauri inchipuiti de genul "noua ordine mondiala" tata ziulica , fiindca in plan personal erorile astea probabil nu va afecteaza.

Pe de alta parte un om de cultura si inteligenta dumenavoastra nu poate sa nu bage de seama, ca speculatiile astea produc sau sustin, anumite "roade" pe care daca ar fi sa le degustam cu oarecare obiectivitate, s-ar putea sa observam cum ni se cam strepezesc dintii.

Poate le explicati baietilor veseli intr-un eseu viitor, alta vorba de duh, care ne-a ramas de la apostolul Pavel, si anume aia care s-a tradus in romaneste "spuneti adevarul cu dragoste".

Apropos si de inversunarea cu care sunt tratati ierarhii (in frunte cu patriarhul) perceputi drept ecumenisti.

Si tot apropos de adevar cu dragoste, ma bucur ca-l respectati pe filologul Badilita, m-ar bucura si mai tare (pe mine personal, ca un inginer prost ce ma aflu) sa-l iubiti pe omul Badilita.

Dar ma rog, prin cercurile astea "traditionaliste" si "nationalist crestine", e poate prea mult sa astepti sa vezi discutate si puse in practica preceptele cele mai simple si mai de baza din Evanghelie, cand e, nu-i asa, mult mai interesant sa faci speculatie filosoficeasca pe subiecte esoterice, gen "fiecare dupa `ceata` sa", care se traduce, evident, "fiecare la randul sau", dupa cum si continuarea propozitiei ne arata: "Hristos este cel dintîi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sînt ai lui Hristos.".

Dupa cum se vede lesne "cei ce sunt ai lui Hristos", nu lasa loc la prea multe interpretari nationaliste, si se leaga cu intreaga scriitura si intreaga conceptie a lui Paul, care a trudit toata viata sa uneasca intru credinta bisericele care erau dezbinate de diverse pricini lumesti, intre care nationalismul evreilor era una din problemele majore cu care s-a confruntat biserica inceputurilor.

Eroarea de traducere s-a datorat faptului ca ulterior scrierilor pauline (mai mult de jumatate de mileniu dupa), cuvantul tagma a fost folosit in Bizant pentru a desemna o formatiune militara. Chiar si formatiunea militara respectiva e departe de a se asocia conceptului de neam/natiune. Dar cand Paul a folosit acel cuvant el se referea la "ordin" (de la "tagmo" - a pune in ordine). Puteti verifica cu traducerea latina si cu traduceri in multe alte limbi, adevarul celor semnalate.

Iar a avea cuvintele lui Hristos sau ale apostolului Pavel in intelesul lor original, nu e un lucru de ici de colo care poate fi expediat din condei cu "litera care ucide". Tocmai, ca mai important decat a scoate trei cuvinte din context (cum ati facut aici) si a specula pe o portiune prost tradusa este sa intelegi Evanghelia si scrisorile lui paul asa cum au fost structurate in contextul cultural al vremii, pe capitole, pe parabole, care formeaza fiecare in parte si toate impreuna, o unitate de sens indivizibila.

Dar nu poti sa intelegi sensul original decat daca percepi la modul cel mai concret ce a vrut scriitorul sa spuna. Si mai ales cand e vorba de un scriitor de talia apostolului Pavel, a carui talent literar si precizie si forta in folosirea limbii sunt greu de priceput azi, mai ales intr-o traducere proasta.

Pavel nu a scris pentru teologi, a scris pentrun toti crestinii din bisericile pe care le-a avut in grija. Si care erau, in majoritatea lor, oameni simpli.

Asa cum ne invata Paul Tarazi (care intamplator a studiat in Romania, inclusiv cu Dumitru Staniloae), Evanghelia a fost scrisa pe intelesul oamenilor de rand, nimeni nu avea nevoie de interpretari, pentru ca in contextul cultural al vremii, limba Evangheliei si a epistolelor era una cat se poate de simpla si de directa.

Dar intre timp au intervenit traducerile si contextul cultural s-a schimbat. Ceea ce a provocat probleme de receptare si a dat liber la interpretari si speculatii, cum e si cea de fata dealtfel.

Hai sa va mai dau un exemplu cat se poate de evident. Cati dintre romani pot intelege ce a insemnat ca Iisus s-a dus si a stat in casa "vamesului". Ce e aia "vames" ? Vama/vames sunt institutii absolut onorabile si acceptate in societatea de azi, si chiar si cea de ieri. Crestinul din ziua de azi nu percepe acelasi lucru cu ce a receptat crestinul din primele secole pentru care "cel care colecta impozitele" era poate cel mai odios membru al comunitatii - de fapt nici nu era acceptat ca membru al comunitatii dar traia in mijlocul comunitatii. Stiind lucrul asta, altfel se inteleg parabolele cu "vamesi".

De aia e bine sa-l iubiti pe omul Badilita - gasca baietilor veseli, se aude ? -, cu toate defectele lui, care cu siguranta nu sunt mai multe decat ale tuturora dintre noi.

Poate prin el si cei ca el care trudesc o munca grea si fara multe sperante de recunostinta, ni s-a mai dat o sansa ca "neam" sa pricepem mai bine ce avem de priceput.

 
La 2/10/08 11:25 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Pentru Costin Cozianu:

E oarecum straniu că v-aţi blocat în locul cu pricina, care-i marginal în contextul eseului meu, pe care l-aş fi putut scrie exact la fel şi dacă aş fi făcut complet abstracţie de "tagma" paulină. Nu stă existenţa şi menirea neamurilor în cuvinţelul respectiv! Şi e cu atît mai straniu cu cît eu am indicat şi textul grecesc tocmai pentru că era un loc interpretabil şi n-am vrut să mă prevalez exclusiv de o transpunere aproximativă. S-ar putea ca "speculaţia" mea să nu ţină, dar aceasta nu schimbă cu nimic datele problemei, mai ales că referinţa lui Pavel nu e la o împrejurare istorică, ci la una postistorică: judecata finală de după obşteasca înviere.
Dvs. aţi găsit, cum se spune, "un nod în papurăŢ şi ignoraţi cu suficienţă tot restul, de parcă argumentaţia mea la atît s-ar reduce.
Pe de altă parte, e iluzoriu că s-ar putea discuta (pe tema aceasta sau pe oricare alta)cu cineva care neagă aprioric şi radical problema în discuţie, diabolizează un întreg grup şi începe prin a face tuturor procese de intenţie. Prin urmare, n-are nici un rost ca dvs. să vă pierdeţi timpul cu noi, iar noi cu dvs. , pentru că, în mod cert, avem cu toţii lucruri mai bune de făcut. Şi nu neapărat pe bloguri.

 
La 3/10/08 2:46 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Mă văd pus în neplăcuta situaţie de a face din nou apel către unii dintre comentatorii de pe acest blog la decenţa şi urbanitatea pe care le impune un dialog intelectual (şi mai ales unul între creştini care se declară sensibili la exigenţele religiei lor). D-l Cozianu are în principiu dreptate cînd se vaită de "băieţii (prea) veseli", care-s păscuţi într-adevăr de un exces de vociferaţie sau de reprobabile indelicateţi verbale (ca să nu le numesc altfel). Observ aceeaşi tendinţă şi în ultimele comentarii de la articolul d-lui Platon despre îmbrobodirea românească. Nu e, desigur, imaginea publică pe care s-o merite Ortodoxia sau Creştinismul în general.
D-l Cozianu, bunăoară, oricît de intempestiv pornit împotriva Ortodoxiei sau a ideilor de dreapta învecinate cu ea, nu s-a pretat la expresii sau aluzii imunde, nu-i incoherent şi nu vorbeşte în onomatopee. Deci nu merită în nici un caz "tratamentul" pe care unii au înţeles să i-l aplice. Poţi fi ferm într-un schimb de replici şi fără să devii necuviincios. Sau poţi pur şi simplu să nu te bagi, dacă socoteşti că tema sau interlocutorul nu merită.
Vă rog mult să cumpăniţi toate aceste lucruri şi să manifestaţi un plus de "cavalerism", oricît nu v-ar conveni un punct de vedere sau altul. Sînt ultimul care ar vrea să ajungem în situaţia de a nu mai lăsa comentariile să se posteze nemijlocit. Căci ar fi, cred, o dezamăgire (şi chiar o înfrîngere) pentru toţi. Încercaţi să înţelegeţi şi să-mi iertaţi "ieşirea" asta nesuferit dojenitoare...

 
La 3/10/08 10:27 a.m. , Blogger gheorghe fedorovici a spus...

Nu faptul ca este inginer l-a facut pe dl. Cozianu sa se poticneasca in interpretarea data de dl. Codrescu expresiei pauline, ci faptul ca este dezradacinat. Tot din aceasta cauza nu a putut vedea ca dl. Codrescu nu propune realizarea individului prin popor (cum voiau comunistii si cum o afirma si astazi nationalismul otravit practicat de Vadim Tudor sau Dan Voiculescu), ci a neamului prin persoana.
Sectiunea "linia neamului" din eseul dlui Codrescu mi-a amintit ca, la mine in sat, oamenii se imparteau intre cei "de neam bun" si ceilalti, care nu erau de neam bun. Neam "rau" nu exista pentru simplul motiv, presupun, ca cei rai nu pot constitui un neam.
Cei de neam bun erau taranii care mergeau la Biserica, isi lucrau pamintul cu pricepere si daruire, si intemeiau familii. Daca te nasteai intr-un astfel de neam, cresteai intr-un duh care nu-ti permitea sa traiesti altfel. Nu intimplator pe listele comunistilor erau cei de neam bun. Acesti oameni au fost nimiciti, iar o data cu ei a disparut si duhul lor. Or, astfel de "neamuri bune" s-au plamadit de-a lungul mai multor generatii intr-un context social, cultural si religios care favoriza aparitia lor. Astazi insa, totul le sta impotriva, constiinta/identitatea nationala, ne spune dl. Plesu, se dobindeste in biblioteca (“s-au scris zeci de mii de pagini despre problema „identităţii naţionale” şi a „identităţii” în genere. Cercetători de toate calibrele şi de toate neamurile au încercat să afle cum se poate defini esenţa unei naţiuni, cine e calificat să o facă, în ce fel se poate descrie (şi cu ce consecinţe) nebuloasa identitară. Din păcate, cercetătorii cu pricina n-au avut norocul să urmărească emisiunile televiziunilor autohtone. Ar fi constatat că eforturile lor sunt ridicole. La noi, totul e limpede. Toată lumea ştie ce este „identitatea naţională” şi în ce mod trebuie să o exportăm.” “Identitate nationala” in Adevarul, 1 oct. 2008), Biserica ortodoxa contemporana tinde sa devina un club de pensionari (nici macar de babe si de mosi), iar pamintul lucrat se afla tot mai departe de hotarele pamintului natal. In conditiile in care timpul si-a iesit din fire, romanii sint tot mai instrainati si exista o puternica opozitie fata de incercarea de recuperare a modelelor nationale intreprinsa de dl. Codrescu si gruparea ROST, o reinviere a neamului nu mai poate fi sperata decit in temeiul cuvintelor: "la Dumnezeu toate sint cu putinta" (Matei 19, 26).

 
La 3/10/08 11:07 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Ţin să precizez: eu nu m-am legat de profesia de inginer a d-lui Cozianu spre a-i minimaliza discursul (deşi s-a găsit, în urmă, cine s-o facă), ci pentru a-mi exprima pur şi simplu regretul că nu manifesta în context principala virtute a "ingineriei" (măsura). Altminteri, mărturisesc că am întîlnit, pe lîngă genul de inginer socialist intrat în bancuri ("Stăteau la masă doi intelectuali şi un inginer..."), şi ingineri deosebit de cultivaţi şi de dedaţi la cele spirituale, dintre care unii chiar au optat ulterior pentru Teologie şi chiar pentru monahism. Pe de altă parte, d-l Cozianu a şi dovedit, prin cunoştinţele pe care le vădeşte şi prin felul în care scrie, că nu e deloc un interlocutor de mîna a doua (chiar dacă, principial, nu se poate cădea la pace, cel puţin pe acest blog, cu fronda sa antiortodoxă).

 
La 3/10/08 11:51 a.m. , Blogger gheorghe fedorovici a spus...

Da, exista ingineri si ingineri fiindca exista masuri diferite. De pilda, unul este dreptarul Scripturii, si altul este criteriul criticii istorice a Scripturii.
Profit de ocazie pentru a corecta o idee neclara exprimata in postarea mea precedenta: nu studiul impiedica formarea unei constiinte nationale, ci gindul ca aceasta constiinta ar putea fi dobindita exclusiv prin intermediul studiului, mai ales in cazul in care acesta este limitat la anumiti autori. De pilda, una e sa afli ce crede Alina Mungiu-Pippidi despre patriotism, si alta e vezi ce spune parintele Staniloae despre aceasta virtute.

 
La 3/10/08 12:29 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Pentru Gh. Fedorovici:

E întru totul întemeiată observaţia că numai cu mila şi ajutorul bunului Dumnezeu mai poate fi adusă lumea în firea ei, după toate disoluţiile şi perversiunile modernităţii şi postmodernităţii.
Noi, aceştia cîţiva, puţini şi imperfecţi, nu putem redresa lumea, ci doar întreţine în cîteva conştiinţe învecinate sensibilitatea pentru tradiţie şi necesitatea unei posibile redresări. Oricît de mult s-ar îndepărta realitatea de el, nu trebuie să pierdem imaginea, măsura şi năzuinţa firescului. Iar firescul stă, creştineşte vorbind, în legătură creaţională cu Dumnezeu. Putem contempla şi aproxima discursiv "ordinea firească a lumii lui Dumnezeu" chiar şi în condiţiile în care aceasta, "muşcată de şarpele demiurgiei" (Nae Ionescu) şi încăpută pe mîinile "omului recent", a luat-o sau tinde să o ia razna. Sigur că într-o lume anormală normalul nu mai pare de actualitate, iar aici e marea încercare a discernămîntului creştin.
Pînă la urmă nu e important dacă unul sau altul dintre noi are dreptate, în ansamblu sau în detalii, într-o problemă sau alta, ci în ce măsură Dumnezeu mai are loc în viaţa şi în cugetul nostru, cu ordinea lumii Lui cu tot. Existenţa de evidenţă imediată a diferenţelor naţionale obligă conştiinţa creştină să se întrebe dacă - şi în ce măsură - acestea sînt îngăduite şi chiar rînduite de Dumnezeu. Revelaţia nu dă seama punctual de toate aspectele lumii văzute şi nevăzute, dar ne oferă reperele orientative ale oricărei înţelegeri şi asumări.
Într-un fel, cu neamurile, în ordinea creaţiei văzute, este ca şi cu cetele îngereşti în ordinea creaţiei nevăzute: textele sacre se referă la ele, dar fără multe amănunte şi niciodată sistematic. De aceea, nu exclusiv sau prioritar pe textele Scripturii se poate articula un bun orizont explicativ al problemei, ci împingînd lucrurile, cu recurs la tradiţie, la experienţă şi la puterea cugetătoare, dincolo de litera Scripturii, cu efotul de a te păstra cît mai mult în duhul ei. Cu cît se spune direct şi explicit despre îngeri în Biblie n-ai putea scoate nici măcar o broşură, ci cel mult cîteva pagini de carte. Şi totuşi despre îngeri s-au scris tomuri întregi (printre care se numără, cu cinste, şi mai recenta sinteză a d-lui Pleşu). Cam aşa e şi cu neamurile: s-a scris şi e încă mult de scris despre ele, iar eu n-am făcut decît o sinteză modestă, în care am căutat să confrunt teoriile anticreşzine ale prezentului cu teoriile creştine ale trecutului (de regulă ignorate astăzi). Atît cît pot eu cîntări, acestea din urmă mi se par mult mai adecvate înţelegerii creştine a lumii şi a istoriei, rămînînd desigur loc pentru multe limpeziri, atît de natură teologică, cît şi de natură istorică. Cert este că problema există şi obligă, inclusiv teologic, iar Părintele Stăniloae cred că a dat pînă acum, cel puţin în aria ortodoxă, interpretarea cea mai coherentă (chiar dacă nu perfectă şi definitivă), drept care nu numai că l-am citat abundent (în text, dar mai ales în note), ci am postat în urmă şi extrase mai ample din principalele sale contribuţii pe această temă (a se vedea grupajul: "Părintele Stăniloae - 15 ani de la moarte"). Problema nu este, cum cred unii (şi adversari, dar şi prieteni) de a recurge la teologie pentru a legitima naţionalismul, ci de a răspunde teologic unui aspect structural şi major al realităţii (ontologice, dar şi istorico-politice). Honni soit qui mal y pense.

 
La 3/10/08 2:29 p.m. , Anonymous Marcel a spus...

Eu privesc lucrurile dintr-o perspectiva oarecum mai simpla (in niciun caz, simplista!), desi nu neg profunzimea dl.Codrescu. Eu imi asum ca sunt (sau ma straduiesc sa fiu) national-crestin. Logica mea ar fi urmatoarea: Dumnezeu m-a nascut roman, am o datorie fata de neamul in care m-am nascut pentru ca aceasta nastere este de la Dumnezeu, El m-a randuit aici, in trupul acestui neam. Dumnezeu m-a nascut crestin, am o datorie fata de aceasta credinta pentru ca mi-a fost daruita de Dumnezeu. Sunt national(ist) pentru ca sunt roman si voi apara ceea ce este bun in neamul meu. Sunt universal(ist) pentru ca sunt crestin si voi marturisi tuturor ceea ce imi cere Hristos. Nu uit, bineinteles, ca poporul meu s-a nascut deopotriva ca popor al lumii - popor roman - si ca popor al lui Dumnezeu - popor crestin. Nu exista doua momente istorice distincte: s-a format poporul roman si mai tarziu acest popor a fost increstinat. Noi suntem crestini de cand ne-am format ca popor... Acestea fiind spuse, cred ca fratele plecat de acasa Costin Cozianu priveste spre pridvorul casei parintesti doar pentru a numara striatiile din lemn si nu pentru a-si bucura sufletul cu frumusetea purtatoare de Lumina a locului in care Dumnezeu l-a randuit sa se nasca in trup si ca suflet, deopotriva.

 
La 3/10/08 4:18 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Romani, vi se pregateste ceva. Noul Testament, in editie bilingva, cu note, introduceri si comentarii. Vreo sapte volume. Toate facute de un ortodox.Sunteti gata sa il primiti?

 
La 3/10/08 4:21 p.m. , Blogger gheorghe fedorovici a spus...

Ma bucur sa observ ca aceasta discutie nu reprezinta doar un mod de a lamuri niste chestiuni esentiale, ci si unul de a cinsti amintirea parintelui Staniloae. Cred ca ideea realizarii neamului prin persoana este in acord atit cu teologia politica a parintelui Staniloae, cit si cu principiile afirmate de M. Platon si O. Hurduzeu in manifestul "A treia forta".
Eu am vrut doar sa subliniez ca spre deosebire de perioada cind parintele Staniloae vorbea impreuna cu intreaga elita interbelica despre necesitatea unui nationalism crestin, noi ne aflam astazi intr-o perioada extrem de critica: acea "axa esentiala a existentei nationale" cum inspirat descrie dl. Codrescu "linia neamului", este astazi frinta. Intre morti si vii nu mai exista astazi continuitatea care era prezenta in perioada interbelica si care permitea elaborarea in mod concret, nu doar teoretic, a proiectului nationalismului crestin (continuitatea mai este realizata doar in Biserica, dar este absenta la nivelul societatii romanesti). In plus, elita de astazi nu este doar nepasatoare fata de aceasta posibilitate data fiecarui neam (de a actualiza la nivel national darurile cu care a fost inzestrata de Dumnezeu in istorie), ci si potrivnica unei astfel de posibilitati: nu intimplator ni se tot spune ca fiecare generatie a luat totul de la inceput). Elita de astazi se legitimeaza prin respingerea sau interpretarea tendentioasa a trecutului, istoria incepe cu ea. Este o elita care, in termenii lui Julien Benda, "ii cheama pe semenii lor sa-si bata joc de Evanghelie si sa citeasca regulamentele militare." In aceste conditii, in care satul romanesc este distrus, cultura autentica dispretuita iar personalitatile nationalist crestine amendate cu malitiozitate, nadejdile noastre privind recuperarea unui model de atitudine nationalist crestina sint considerabil diminuate. Dar poate ca tocmai de aici s-ar putea sa ne vina o putere sporita si un har nemaiintilnit, nici macar in perioada interbelica: din faptul ca nu mai avem la cine altcineva sa mergem, decit la Hristos (Ioan 6, 68).

 
La 3/10/08 4:47 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Un detaliu hazliu despre neam si relatia lui concreta cu Dumnezeu.

In 1926, pe cand era director general al Postelor, Petre Papacostea a primit in birou o scrisoare mai ciudata. Era adresata lui Dumnezeu si scrisa de un taran din Vlasca. In prezenta banuita a Domnului, Directorul a deschis scrisoarea cu evlavie. Mesajul era unul de o concretete zdrobitoare: taranul cerea 10000 de lei pentru stingerea unui credit agricol contractat cu doi ani in urma. In josul paginii tronau numele si adresa exacta a expeditorului.

Amuzat, Directorul a dus scrisoarea ...superiorului sau direct, maresalul Averescu, pe vremea aia Presedinte al Consiliului de Ministri. Maresalul, om de disciplina cazona, dar si practicant al milosteniei crestine, s-a decis pe loc sa-si rupa 5000 de lei din economii si sa le trimita taranului, cu precizarea:'De la Dumnezeu, prin mijlocirea robului Sau, Alexandru Averescu.' Zis si facut. Dupa trei saptamani, o noua scrisoare ajunge in biroul Directorului Postelor, de la acelasi taran:

'Doamne, Iti multumesc din inima pentru banii pe care mi i-ai trimis. Dar Te rog ca data viitoare sa mi-i trimiti direct, ca, uite, hotul de Averescu si-a oprit o jumatate din suma.'

Caz absolut real! E, pentru un asemenea taran am tot respectul!

 
La 3/10/08 7:34 p.m. , Blogger Costin Cozianu a spus...

Domnii mei, eu am zis ca macane fiindca am o intuitie foartbe buna ca macane.

Dumneavoastra mi se pare, domnii mei, confundati nationalismul cu Ortodoxia, si mai departe dupa logica dai in mine, dai in fabrici si uzine.

Eu ca inginer prost stiu care-i treaba crestinului (ortodox tout y compris).

Sa-l iubesti pe Domnul cu toata inima si pe aproapele tau ca pe tine insuti.

Si am mai primit porunca sa ne iubim unii pe altii ca fratii si sa fim lumina lumii.

Atata am priceput eu ca e ortodoxia. Mai mult de atat nu scrie la buchea cartii.

Cum a recunoscut mai mult sau mai putin indirect si domnul Codrescu.

Cat despre ideile nationaliste care se vor recuperate de gruparea din revista rost, o fi si alea bune, poate. Dar ramane de vazut.

O oarecare prudenta se impune totusi, avand in vedere ca persoanele si ideologiile care s-au revendicat "nationaliste" au avut o oaresicare tendinta de a nu-si iubi aproapele, ba mai rau, de a-l uri cu patima. "Elita interbelica" de care cu atata duiosie va aduceti aminte, a dat-o-n bara rau de tot, si nu mai e mare lucru de recuperat de acolo.

Da , vine globalizarea peste noi. Dispare satul romanesc. Si cate si mai cate.

Cine suntem noi sa judecam ca asta e sau nu e intr-o asa zisa "ordinea fireasca" a lucrurilor ? Sau cine sunteti dumneavoastra ?

In agricultura din statele unite muncesc 2% din populatie (plus mexicanii ilegali) si cu toate astea e hrana destula sa hraneasca tot poporul, sa exporte si sa mai si doneze la maratii de prin Africa si din alte parti.

Sa se omoare americanii ca au disparut valorile satului anglo-saxon ? Sau sa aduca multumiri lui Dumnezeu pentru belsugul de care beneficiaza inclusiv prin progresul stiintei si tehnologiei ?

Care e ordinea fireasca lasata de la Dumnezeu ?

Ordinea fireasca e ca lucrurile se mai si schimba, pe ici pe colo, prin punctele esentiale. Numai dragostea lui Dumnezeu dainuie in vecie.

Si Bizantul a fost vazut ca randuit de insusi Dumnezeu. Dar s-a facut praf si pulbere. Sic transit gloria mundi.

Toata energia asta risipita in lupta impotrica globalizarii, impotriva "planurilor" de dez-nationalizare, dez-crestinare si multor altor "planuri" (cu autori necunoscuti vezi bine), imi aduce aminte de vorba de duh care spune:

"daca nema putirinta geaba chichirez galceava".

Intre timp, biserica lui Hristos are treburi mult mai stringente in Romania. Cum ar fi sa aiba grija de copiii care n-au dupa ce manca si dupa ce bea apa. Aia ortodoxie.

 
La 3/10/08 7:39 p.m. , Anonymous bloggoslovul a spus...

Anonimului care "ameninţă", vezi Doamne, cu un alt Nou Testament românesc:

Nu numai gata, dar şi bucuroşi, dacă e treabă bine făcută. Vorba aceea: "... Ce e scris şi pentru noi/ Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război..."
Dacă traducătorul intră în concurenţă cu oamenii, atunci e bine. Numai să nu cumva să intre în concurenţă cu Hristos... Că sînt şi unii atît de învăţaţi şi de deştepţi încît îi tălmăcesc ei şi Duhului Sfînt ce a vrut să zică, dar n-a nimerit!

 
La 3/10/08 8:13 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Degeaba, dle Codrescu! Costin asta nu e decat inginerul ala din bancuri, dar umblat nitelus prin America. Si isi exprima iubirea crestina cu atita ura si dispret incat cred ca trebuie dus mai intai la psihiatru si numai dupa aia la confesor. El confunda Biserica cu o institutie de caritate si neamurile cu triburile de bastinasi exterminati. Isi e suficient siesi, iar de la ceilalti n-ajunge pana la el decat un "macanit" neaparat reactionar care te si miri cum nu-l scarbeste de bloggarit!

 
La 3/10/08 8:27 p.m. , Anonymous pseudo-hurduzeu a spus...

E "sclavul fericit", n-ati bagat de seama? Iar voi veniti si atentati la fericirea lui, stricandu-i si iluzia ca e si crestin dupa carte! Cum sa nu i se puna omului pata?

 
La 3/10/08 9:17 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Cum s-a pripasit pe aici papagalul asta croncanitor drapat in culorile alb-ros'-albastre ale neoprotestantismului american?

 
La 3/10/08 9:28 p.m. , Anonymous pseudo-platon a spus...

Ba e un roman profund transhumat in America profunda.

 
La 3/10/08 10:30 p.m. , Anonymous Mamasha a spus...

Aveţi grijă, dragilor că şi-a băgat coada printre tot felul de anonimi traducătorul Noului Testament care-şi spune ortodox.... cât poate fi de ortodox Cristian Bădiliţă. Îşi face şi el reclamă cum poate...

 
La 3/10/08 10:32 p.m. , Blogger Costin Cozianu a spus...

Dragi baieti (prea) veseli si anonimi pe deasupra.

In primul rand cred ca trebuie sa imi cer iertare ca v-am tulburat linistea sufleteasca si v-am ispitit sa va manifestati, chiar si asa hazliu si colorat, neiubirea de aproapele vostru.

Dar ca sa va linistesc si sa nu va mai las sa va complaceti in ispita asta (lasa ca sunt altele suficiente), o sa marturisesc ca sunt botezat ortodox si dus la biserica ortodoxa. Ma rog, daca va face placere sa ma injurati sau sa poate e prea dur cuvantul, sa ma colorati cu epitete, puteti sa ma faceti ortodox vandut sau ceva de genul asta ca sa aiba cat de cat o aparenta de veridicitate.

Dar asta am spus-o doar de dragul vostru, ca oricum n-are nici o importanta in discutie.

Tot nu pot sa-mi explic de unde ati strans dragilor atata ura si resentimente pe protestanti (atat clasici cat si neo), catolici (atat romano si greco), ortodoxul Badilita, gasca de la 22, Alina Mungiu si alte personaje, comitete si comitii.

Hai ca chestia cu papagalul ros-albastru-neoprotestant e foarte nostima. Dar aveti grija sa nu-l suparati pe ortodoxul Mircea Platon care tocmai ce s-o muiet di tat la vazul simpaticei nulitati neo-protestante care e Sarah Palin, si i s-a nazarit ca a vazut America profunda pe sticla la CNN.

Eu stiu ca e naspa in Romania si in consecinta ispita e mare sa cazi asa intr-o criza identitara, in care sa dai vina pe "dusmani" mai mult sau mai putin inchipuiti si sa culegi o satisfactie ieftina din lupta cu dusmanii cetei romanesti si ortodoxe pe deasupra. Ba mai ai pe deasupra si o explicatie facila si multumitoare, ca nu care cumva sa te gandesti prea tare la cata e raspundere personala (si/sau colectiv-identitara) la capitolul "de ce e naspa". Intotdeauna vor fi de vina dusmanii.

Numai ca imi permit sa va reamintesc ceea ce ar trebui sa stiti si voi, anume ca treaba noastra e sa ne iubim "dusmanii".

Care nici macar nu sunt dusmani, dar ma rog, daca asta va provoaca voua o satisfactie deosebita, considerati-i dusmani. Dar aveti grija sa-i iubiti.

 
La 3/10/08 10:45 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Sarah Palin e nulitate asa cum esti tu ortodox. Probabil ca te-ai indragostit de batranul JB. Nu-i bai, primesti facilitati fiscale.

 
La 3/10/08 10:53 p.m. , Blogger gheorghe fedorovici a spus...

Este intr-adevar surprinzator ca un om a carui profesiune presupune precizie si rigoare se poate dovedi atit de prezumtios in observatii (daca Scriptura era atit de simpla pe cit o crede dumnealui, crestinismul ar fi avut o viata extrem de scurta; nimeni nu a spus ca taranul este modelul unic pentru toate culturile si in toate timpurile). Insa dl. Cozianu pune intrebarile importante, ceea ce ma face sa sper ca un dialog ramine posibil: Care e ordinea fireasca lasata de Dumnezeu? De unde stim noi care este aceasta ordine? Ce legatura este intre crestinism si patriotism? Dl. Cozianu este convins ca noi nu stim care este aceasta ordine. Din fericire, o stie dumnealui, si binevoieste chiar sa ne lumineze: nu exista nici o ordine. Traim intr-un univers heraclitean, indiferent la ordinea morala asigurata de poruncile lui Dumnezeu. Ca sursa valorilor este Dumnezeu, cu asta sintem cu totii de acord. Conservatorii crestini cred in plus ca la nivelul fiecarei natiuni exista un anumit cadru, numit specific national, in care aceste valori sint dorite, cautate si puse in lucrare, in timp ce, in afara acestui specific, valorile sint tot mai greu de realizat. Conservatorii crestini cred ca in masura in care fiecare popor isi realizeaza specificul national, toate popoarele sint imbogatite prin valorile realizate de fiecare popor in parte. Ca exista un astfel de specific, reiese limpede din faptul ca expresii precum „om de omenie” sau „ban cinstit” au disparut din uzul curent. Si cu toate astea, ele desemnau cu doar citeva decenii in urma realitati concrete. Omul de omenie ne definea ca neam, tot asa cum omul de cuvint il definea pe neamt ori omul curtenitor pe francez. Dar dl. Cozianu este mult prea grabit pentru a sesiza aceste aspecte. A fost probabil mult prea grabit sa plece din tara pentru a se mai putea familiariza cu istoria ei, dupa cum acum este mult prea grabit ca sa mai poata cunoaste istoria neamului in mijlocul caruia traieste acum. Caci tot ce a fost mare in cultura britanica are intr-o anumita masura legatura cu radacinile ei anglo-saxone. Cucerirea normanda a insemnat un dezastru pentru una din cele mai profunde culturi europene. Si timp de trei sute de ani de la Cucerirea normanda, englezii nu au produs nimic semnificativ, cel putin in cultura literara. Pina cind Chaucer reinvie duhul limbii engleze. Si, o data cu limba, reinvie si cultura pe care o cunoastem. Sau macar vom fi auzit de ea.

 
La 3/10/08 11:27 p.m. , Anonymous paleocon a spus...

pentru anonimul din Seattle:

Sarah Palin is the breath of fresh air on the political scene so many hoped she is. And she'll be honored to beat the guy who's been in the Senate since she was in the second grade.

 
La 4/10/08 12:23 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Nu ştiu cine e Marcel (vezi mai sus), dar mi-a trezit o mare simpatie. Poziţia sa nesofisticată e cea normală, iar noi ducem atîtea discuţii sofisticate tocmai pentru a recuceri această normalitate pierdută. E o regulă nescrisă pe care am verificat-o de multe ori: normalitatea e mult mai dificil s-o regăseşti decît s-o conservi. Într-o lume normală, existenţa naţiunilor e de domeniul evidenţei şi nu mai are de ce să fie supusă discuţiilor, pe cînd într-o lume pervertită trebuie să redefineşti cuvintele, să faci piruete demonstrative, să citezi autorităţi - şi nici aşa nu ajungi să fii prea convingător, căci nu există suficienţă mai mare decît cea a perversităţii. Discutăm de parcă am reinventa noi, acum şi aici, oarecum pe cont propriu, lumea lui Dumnezeu. Ba chiar sîntem gata să invocăm "schimbarea" ca lege inexorabilă a ei, numai ca să ne motivăm capriciile ori poncifele ideologice.
Cît despre fratele Costin, îmi pare rău să constat, din ultimele sale intervenţii, că e mai "inginer" decît crezusem. Sigur că nici Sarah Palin nu e tocmai o nulitate (profunzimea nu i-am măsurat-o), nici Costin Cozianu tocmai un ortodox (numai că nu zice: "Sînt, de n-aş mai fi!"). Dar e şi cazul său o lecţie utilă: se vede din el în ce fel lucrează "dezrădăcinarea" şi se înţelege mai bine de ce este ea o prioritate - mai mult sau mai puţin mărturisită - a ideologiilor dominante. Poate că seamănă în unele privinţe cu "bătrînul" (mai vechiul pe blog?) JB, cum semnala cineva, dar acela ştie să se mai şi mlădiere uneori şi nu este lipsit de simţul umorului.
Iată că din toate e ceva de învăţat şi tocmai de aceea nu-i recomandabil să instituim diatriba. Uneori adversarul poate fi - fără să vrea şi fără să vrem -oglinda în care să ne vedem mai bine...

 
La 4/10/08 12:31 a.m. , Blogger Claudiu Târziu a spus...

Poate ii ajuta Mircea Platon pe unii sa observe evidenta: http://www.rostonline.org/blog/claudiu/2008/10/despre-ideea-de-naiune.html

 
La 4/10/08 12:33 a.m. , Anonymous paleoconu' mitica a spus...

pt. dl. Codrescu:

Marcel Radut Seliste
Craiova, Dolj, Romania

JB nu e "jb"-ul de pe blog ci Joe Biden, contracandidatul Sarei Palin si, se pare, preferatul lui Costin.

Ne vedem foarte bine in oglinda daca o tinem invers.

 
La 4/10/08 12:45 a.m. , Blogger Costin Cozianu a spus...

Draga domnule Gheorghe Fedorovici, daca tot va place precizia, ma gandesc ca ati putea renunta la constructiile retorice de genul :

"Dl. Cozianu este convins ca noi nu stim care este aceasta ordine. Din fericire, o stie dumnealui, si binevoieste chiar sa ne lumineze: nu exista nici o ordine."

Fiindca nu aduc nici precizie si nici rigoare.

Eu doar atat am avut observat, ca ordinea asta se cam schimba. Cat despre cine le stie mai bine, stiti bine ca spune la buchea cartii: nu le stie nimeni.


Ca sa fiu precis si riguros recunosc ca aveti dreptate: "conservatorismul crestin" crede in toate cele pe care le-ati enumerat.

Conservatorismul crestin e una, biserica lui Hristos (ortodoxa prin definitie) e alta. Avem de-a face cu mere si cu pere, asa ca nu e loc de polemica.

Iar pentru domnul Codrescu, eu nu stiu de ce va inchipuiti ca lumea de azi e mai mult sau mai putin pervertita decat lumile de altadata.

Poate ar trebui sa absorbiti un eseu al parintelui Schmemann si sa reveniti asupra ideii:

http://schmemann.org/byhim/betweenutopiaandescape.html

 
La 4/10/08 1:13 a.m. , Anonymous paleoconu' mitica a spus...

Ce inseamna sa fii ortodox (stire prezentata azi pe posturile tv americane):

Wall Street trader becomes a monk

A former Wall Street broker has swapped Manhattan for a monastery in Bulgaria to become an Orthodox monk.

Hristo Mishkov had a successful career as a broker on the Nasdaq stock exchange in New York until he decided to give it all up to return to his native Bulgaria. His radical change of circumstances may start to look appealing to the tens of thousands of finance sector employees who face the bleak prospect of losing their jobs.
Exchanging tailored suits and expensive shoes for a cassock and sandals, Brother Nikanor, as he is now known, believes Wall Street and the City deserve all they get as the credit crunch bites deeper and the global financial system goes into meltdown.
"It is right to see people who consume more than they deserve shattered by a financial crisis from time to time, to suffer so that they can become more reasonable," he said.
He has scant sympathy for bankers and brokers around the world who are at risk of redundancy.
The collapse of banks and investment firms was a necessary correction because they had grown greedy, he said.
"Many people ... in the world do not realise that they have not earned the food they eat, that they take without giving," said Mr Mishkov, 32, who worked for Karoll, one of Bulgaria's leading brokerages.
"But if someone consumes more than they have earned, it means someone else is starving."
His colleagues were stunned when he decided to become a monk, but he had made up his mind to seek spiritual well-being rather than material wealth.
"Everybody can be a good broker but this does not bring much benefit for the world," he said.
"We always search for happiness in the outside world, in material things, which makes us constantly unsatisfied, angry with ourselves and the world."
Where once he milked the money markets, Mr Mishkov now wakes at dawn to attend to a herd of cheese-producing buffalo in the 12th century Tsurnogorski monastery in which he lives, 30 miles west of the Bulgarian capital, Sofia.
But he has not entirely turned his back on his past.
When he became a monk five years ago he retained just one luxury – a mobile phone – and has used it to raise hundreds of thousands of pounds from former trading colleagues and Bulgaria's wealthy to rebuild the dilapidated monastery, which was used as a labour camp during the communist era.

http://www.telegraph.co.uk/news/newstopics/howaboutthat/3123516/Wall-Street-trader-becomes-a-monk.html

 
La 4/10/08 1:16 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Pentru d-l Marcel Răduţ Selişte:

Îmi rîd de mine şi vă mulţumesc pentru dezceţoşare.
De fapt, e un semn îngrijorător de oboseală: am stat deja, se pare, cam prea mult pe blog... Nu degeaba ne avertizează analiştii avizaţi că virtualul tinde să uzurpe realitatea...

 
La 4/10/08 1:22 a.m. , Anonymous paleoconu' mitica a spus...

dezceţoşarea a venit de la mine, inca va mai port de grija... :)

 
La 4/10/08 1:36 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

E reconfortant să ştii că cineva, acolo pe blog, îţi poartă de grijă... Simt că ceaţa nu s-a risipit de tot... Sper ca şi somnul să-mi fie un bun sfetnic...

 
La 4/10/08 8:43 a.m. , Blogger gheorghe fedorovici a spus...

Domnule Cozianu,
Va multumesc pentru semnalarea articolului parintelui Schmemann. Din cite stiu, acest text nu a fost tradus inca in romaneste si, daca dl. Codrescu ar fi de acord, m-as bucura sa il traduc in vederea postarii pe blogul domniei sale.
Citind insa prelegerea parintelui Schmemann, mi-am dat seama ca nu sinteti la curent cu observatiile si comentariile mai vechi de pe acest blog. Chiar si un om mai putin atent decit dumneavoastra ar fi putut vedea in acest caz ca, in mod alternativ, unii si altii am incercat sa combatem atit tendintele escapiste actuale (tipice gnosticismului de orice fel), cit si tendintele utopiste ale intelectualitatii secularizate. Sigur, nu poti fi niciodata suficient de convingator si de complet; ba chiar, dupa cum bine remarca dl. Codrescu, excesele de subtilitate uneori mai mult strica decit ajuta.
Ma intreb insa daca nu cumva dumneavoastra insiva riscati sa va plasati intr-una din cele doua ipostaze atunci cind, subliniind unul din cele trei adevaruri enuntate de Schmemann, si anume ca „the world is fallen” pareti sa le neglijati pe celelalte doua: „everything is good”, si „the world is redeemed”.
Pentru mine, crestinul conservator nu este cineva care afirma o utopie sau o evadare, ci o persoana care isi doreste acea societate in care aceste trei adevaruri sa fie traite in mod simultan (sigur, pentru a ajunge la acea societate trebuie sa ai mai intii o Biserica care sa le poata tine in cumpana - lucru departe de a fi o realitate in BOR-ul de astazi). A fi crestin conservator nu inseamna sa doresti actualizarea unei anumite societati din trecut, si cu atît mai putin sa renunti la prezent, ci sa-ti manifesti responsabilitatea pentru lumea in care traiesti acum. Dupa cum spune parintele Schmemann, „the church is not a little forum for social reforms (cred ca ati sarit acest pasaj atunci cind ati redus sarcina crestinului la grija pentru saraci). It introduces, it reiterates the single fact that the history of the world’s redemption, for which we are responsible, takes place in our hearts […], the experience of the redemption that takes place here and now. And this belief and experience will condemn, as two heresies, both utopianism and escapism.” Intr-una din postarile mele anterioare, am spus de altfel ca in conditiile prezente “nadejdile noastre privind recuperarea unui model de atitudine nationalist crestina sint considerabil diminuate. Dar poate ca tocmai de aici s-ar putea sa ne vina o putere sporita si un har nemaiintilnit, nici macar in perioada interbelica: din faptul ca nu mai avem la cine altcineva sa mergem, decit la Hristos (Ioan 6, 68).” Cred ca aceasta afirmatie este de altfel in acord cu ideea exprimata de Schmemann: „that Kingdom, that light, which comes to us, is the only power left with us — the realized, inaugurated eschatology of the Kingdom and, at the same time, the real knowledge of the Kingdom.” Ceea ce nu inseamna ca trebuie sa respingem istoria in numele eshatologiei (escapism), ori eshatologia in numele istoriei (utopism). Ambele alternative sunt respinse de crestinii conservatori, dupa cum o rapida consultare a istoricului acestui blog v-o poate demonstra. Sint, si in aceasta privinta, in deplin acord cu Schmemann care spune ca „People turn their backs to the world and plunge into almost anything. As an Orthodox priest I can see the forms it takes in our Church: we have people who do not care what is going on in the world. They have discovered The Icon.” Nu cred ca puteti arata ca eu sau dl. Codrescu ori altcineva “of kindred spirit” ne-am facut vinovati de respingerea lumii actuale, si cu atit mai putin de pierderea in ea. Decit daca confundati critica lumii contemporane cu fuga de realitate.
Anumite intervale din trecut sint insa in mod special relevante pentru mine – nu pentru ca ele ar reprezenta Imparatia lui Dumnezeu realizata in istorie, ci pentru ca au reusit sa tina in cumpana mai bine decit reusim noi, astazi, cele trei adevaruri despre care vorbeste parintele Schmemann. Cum o spune chiar el, „I am speaking about the unique culture, about the reality, and about the faith that produced people like Dante and Shakespeare and Dostoevsky, the faith in which all that I am trying to say is perfectly expressed: there is real evil, and there is real good. There is the world, which is loveable, and there is the world, which is hateful. There are vertical and horizontal dimensions of human life. Nothing is betrayed. Nothing is mutilated.” Si cred ca avem de invatat atit din reusitele, cit si din esecurile inaintasilor, acest mod de a tine la un loc lucruri atit de opuse.

 
La 4/10/08 8:47 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Neata la toata lumea!

ij-ul e cu voi (pe blog)

 
La 4/10/08 8:52 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

A aparut volumul 6/2 din Septuaginta. Ezekiel, Daniel, Bel si balaurul, Suzana.

Lectura placuta!

 
La 4/10/08 9:20 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

"Daca dl. Codrescu ar fi de acord..."
Incredibil! Inteleg ca toata activitatea publicistica in Romania sta in cateva bloguri. Daca nu e de acord va spun eu ce sa faceti: il publicati pe alte 10 bloguri sau, in cel mai "rau" caz, intr-o revista teologica ca sa mai scoateti si un ban cinstit ca orice om de omenie a carui munca onesta e rasplatita cum se cuvine.

"Daca dl. Codrescu ar fi de acord..." Incredibil!

 
La 4/10/08 9:30 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Inca ceva: cu putin efort de internaut puteti afla ce carti ale parintelui Schmemann nu s-au tradus la noi si apoi sa incepeti munca de traducere utila pentru cel putin 5000 de oameni.
Cred ca in curand pe blogul d-lui Codrescu se va publica o carte, e mult mai ieftin. "Neamul in biserica" are 22 de pagini in format Word A4 (cam 35 de pagini de carte), a batut toate recordurile de lungime. (Latimea e cam aceeasi pe orice blog...)

 
La 4/10/08 9:40 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

s-a trezit Bădiliţă... mă rog, nu s-a trezit, doar s-a sculat... şi a şi început campania de promovare...Incredibil!

 
La 4/10/08 9:46 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Dl. Codrescu ar putea fi de acord sa-l publice pe Badilita pe blog? Nu? De ce? Da? Ar fi un gest de normalitate.

 
La 4/10/08 9:49 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Daca îl publică şi grec-catolica org pe d-l Codrescu, de ce nu?

 
La 4/10/08 9:50 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

D-le GF, pana sa-ti permita dl. RC il traduc eu si-l postez la comentarii!
:)

 
La 4/10/08 9:52 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Nu e logic, dl Codrescu nu e greco-catolic dar dl. Badilita este ortodox.

 
La 4/10/08 9:58 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Dl Bădiliţă scrie la greco-catolica org fiind ortodox(asta crede el)asa logica dumitale s-a dus...

 
La 4/10/08 10:50 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Aici sau în altă parte, important este să se traducă. D-l Fedorovici e pur şi simplu un om delicat; nu e vorba că să îmblînzească vreun "balaur", aşa că mirarea cutărui anonim e cel puţin nelalocul ei.

 
La 4/10/08 5:27 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Pana la urma sunteti de acord sau nu cu traducerea si publicarea?

 
La 4/10/08 5:45 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

pana la sfarsitul lui iunie, acest blog ar putea beneficia, fie si in comentarii, de o traducere inedita in limba romana. a unui text vechi, foarte foarte vechi si al dracului de alambicat.

 
La 4/10/08 6:15 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Bine Badilita, acuma vezi-ti de treaba.

 
La 4/10/08 6:35 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Blogul meu e deschis tuturor iniţiativelor d-lui Fedorovici (şi nu numai). În ce-l priveşte pe d-l Bădiliţă, nu cred că-şi doreşte să publice pe acest blog, aşa cum nici eu nu-mi doresc să public pe greco-catolica org.

 
La 4/10/08 7:32 p.m. , Anonymous blogg-trotter a spus...

A se vedea, pe blogul lui Claudiu Tarziu, si cum se vad natiunile din perspectiva stiintei istoriei. Un lucru e interesant: natiunile nu sunt contestate nici de teologi, nici de istorici, nici de antropologi, nici de biologi, ci numai de... ideologi.

 
La 4/10/08 7:38 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Ideologii nu conteaza, cum pot ei contesta existenta apei in cubul de gheata? Chiar nu merita sa ne batem capul cu ei. Si atunci pentru cine scriem?

 
La 4/10/08 7:47 p.m. , Anonymous mache a spus...

Blogoreea atinge cote alarmante. Atentie blogofagi! Cultura pe bloguri e ca mazgaleala pe ziduri.

 
La 4/10/08 8:04 p.m. , Blogger Costin Cozianu a spus...

Ca sa inchei cat pot de scurt, parintele Schmemann a fost un om cu totul si cu totul deosebit, si asta se vede acum din talentul cu adevarat dumnezeiesc cu care isi transpunea credinta in scriitura.

Schmemann n-a facut teologie si n-a facut speculatie, Schmemann este prin excelenta (gratie si slujirii sale in cadrul seminarului Sf. Vladimir) pedagogul care iti transmite adevarul credintei cu autoritate.

Nu imi scapa nimic din ce spune parintele Schmemann, dar trebuie sa va semnalez ca singurul mod in care nationalismul apare in scrierile sale este ori ca subiect de ironie (vezi eseul de mai sus) sau de critica aspra. L-a bestelit pe subiectul asta cu asupra de masura chiar si pe Soljenitin caruia i-a reprosat ca a luat-o rara pe aratura cu nationalismul rus care il indeparteaza, spune Schmemann, de un spirit ortodox autentic.

Desi Soljenitin avea pentru parintele Schmemann un respect si o admiratie nelimitate, se pare ca pana la urma nu i-a ascultat sfaturile.

Cat despre natiune, neam si apartenenta la neam. Nimeni nu neaga ca natiunile exista acum ca realitate istorica.

Dar a crede ca natiunea, asa cum o intelegem azi e o entitate menita sa fie in veci si-n pururi in ordinea dumnezeiasca a lucrurilor, asta este o pura speculatie.

Peste 50 de ani, poate 100 sau poate 200 e posibil sa nu mai existe Romania ca stat national unitar, dar nu ne e dat noua sa judecam cu intelegerea noastra foarte limitata ca asta e semn al "coruptiei". Lumea de azi nu e mai putin sau mai mult corupta decat lumea de la 1918 si nici decat lumea din anul 100 in care n-a existat picior de roman verde pe fata pamantului.


Cata vreme chestia ramane in zona speculatiei e bine, dar se consituie intr-o mare problema cand risca sa denatureze mesajul evanghelic. Chiar azi am citit pe alt blog parerea unei credincioase pe care o rodea foarte tare grija de pacatele patriarhului, fiindca ,vezi bine, ea se mantuieste la pachet cu neamul ei, al carui patriarh, deh, dupa parerea ei are mari probleme. Speculatia cu "fiecare in randul cetei sale" nu-i apartine, evident, domnului Codrescu, ci a intrat in folclorul bisericesc autohton.

Si iar mai spun ca atata vreme cat oricine nu subscrie la "conservatorismul nationalist crestin" en gros si en detail e imediat etichetat ne-ortodox, asta
e inca o mare eroare.

Pana la urma unde ne aratam ortodoxia, cand ne macina grija de ortodoxia celuilalt (fie el inginer, taran, Badilita, sau doamne fereste, patriarh), sau cand marturisim "Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu." ?

Iar daca e sa ne gandim ca neam, numai hai sa reflectam un pic cum ne batuiau gandurile la catedrala prin care sa ne "mantuim ca neam", cand poate ar fi fost mai util sa ne uitam in ochii copiilor care inhalau aurolac in fata garii de nord si la gurile de metrou. Pentru ca in copiii strazii trebuia sa-l vedem pe Hristos si asta nu ca vreau un inginer sa speculez, ci pentru ca asta e porunca lui Hristos.

Dar a fost nevoie, vezi bine, sa ne articuleze Uniunea Europeana (bau bau secularist si anti-nationalist) prin madam Nicholson ca sa se miste ceva in zona asta in Romania si nici macar nu-i rezolvata complet problema. Poti sa privesti Uniunea Europeana ca un instrument al diavolului, menit sa ne dez-nationalizeze si sa ne dez-suveranizeze, sau poti sa-i multumesti lui Dumnezeu ca a dat cu UE peste noi, asa secularista si internationalista cum e ea, ca poate asta e binecuvantarea lasata de la Dumnezeu sa ne dez-vete de unele naravuri proaste din fire.

Vorba anglo-saxonului, "a blessing in disguise" - o binecuvantare deghizata. Altfel, eu bag mana-n foc ca stateau si azi aurolacii in fata garii de nord.

Pana la urma intre dumneavoastra si mine diferenta este cum privesti conditia de roman.

Dumneavoastra vreti cu tot dinadinsul sa va recastigati mandria de a fi roman, eu unul vreau sa imi regasesc umilinta de a fi roman despre care am scris aici http://costincozianu.wordpress.com/2008/01/19/umilinta-de-a-fi-roman/ si http://costincozianu.wordpress.com/2008/01/22/umilinta-de-a-fi-roman-ii/ .

Pentru dumneavoastra modelul cultural de referinta al romanilor sunt nationalistii de la Eminescu incoace.

Eu cred ca generatiilor viitoare ar trebui sa le prezentam ca model pe neintelesul George Enescu. Acesta pe langa faptul ca a fost mult mai roman in fapta decat toate nulitatile elitelor culturale interbelice ce-si proclamau romanismul verde, a fost cel mai apropiat in spirit de neamtul Bach si de evreul Menuhin.

Cultura romana are inca de rezolvat un caz grav de schizofrenie spirituala cand ne revendicam popor esential crestin cu aceeasi graba cu care il proclamam pe paganul si romanticul Eminescu drept "omul deplin al culturii romane". Romantismul (chiar si tarziu) care a impregnat cultura romana prin Eminescu este de esenta anti-crestina.

In schimb de fiecare data cand e vorba ca cineva sa il puna pe Eminescu la locul lui (important si binemeritat, fara indoiala, dar nu de capatai) multe voci nationaliste si/sau crestine se inversuna nu care cumva un asemenea exercitiu necesar sa ne mai taie din mandria de a fi roman. Las ca uite mai sunt doar cateva luni si se fac 120 de ani, sa te tii atunci fanfaronada pe plaiurile mioritice.

Nu o sa povestesc mai multe pentru ca nu e cazul, oricum va dati seama si dumneavoastra ca e foarte posibil istoria o sa cam treaca cu tavalugul peste ideile conservatismului national crestin, si asta va face orice dezbatere intelectuala cu totul superflua,de asta va dati seama pe undeva si domniile voastre.

Singura dilema este daca punem crestinismul (ortodox bine inteles) la pachet cu nationalismul expus vicisitudinilor istoriei sau daca nu ar fi cumva mai bine sa ne luam seama nitelus si sa avem grija sa transmitem generatiilor viitoare esenta unei culturi crestine care este deasupra istoriei si care ne leaga de crestinii Bach si Dostoievski mult mai mult decat de paganul Eminescu, la fel cum ne leaga de parintele Schmemann mult mai mult decat de nebulosul si foarte ades confuzatul Nae Ionescu.

Poate ca ar fi cazul sa va ganditi ca cel dintai ecumenist, globalist si internationalist in biserica lui Hristos a fost insusi Sfantul Apostol Pavel, in care s-au contopit tot ce aveau mai bun cultura ebraica si cea elina.

Daca dumneavoastra staruiti in schimb a pune la pachet crestinismul si nationalismul eu v-as ura succes din toata inima, daca n-as avea convingerea ca e o cauza pierduta in care o sa va risipiti energiile.

 
La 4/10/08 8:42 p.m. , Anonymous blogofrenie a spus...

Tot romanul care se scoala dimineata cu o idee pe la pranz isi face un blog pentru ca seara sa-si inchipuie ca numele lui straluceste pe firmament. E ridicol.

 
La 4/10/08 8:59 p.m. , Blogger stalker a spus...

Pe vremuri, caravana nu se oprea la fiecare lătrat de cîini. De unde şi proverbul. Caravana nu se oprea la lătratul cîinilor dintr-un motiv foarte simplu: nu-i auzea. Era mult prea preocupată de ţinta călătoriei şi de bunurile transportate.

 
La 4/10/08 10:06 p.m. , Anonymous un popa de tara a spus...

Cum vad ca cetateanul Cozianu Costin ot Seattle e pe cale sa ne scuteasca de americanismele lui ridicole, si astfel se va pune capat unei discutii care, purtate asa, chiar ca n-ar putea duce nicaieri nici de acum in o mie de ani, imi permit la sfarsit sa-mi exprim convingerea ca de fapt nici nu a avut rabdare sa citeasca textul lui Razvan Codrescu. S-a uitat doar oblic pe el si mai mult ca sigur a sarit peste note, pentru ca altfel nu se explica cum de crede ca "problematizeaza" cu detalii pe care autorul le-a atins si le-a lamurit argumentat fara nici o concluzie radicala de care sa poata fi invinuit.
Dar pe cetateanul C. C. nu-l intereseaza sa afle adevarul sau macar o aproximare cinstita a lui, ci doar sa-si apere ideile preconcepute, putine si fixe, dintre care cea mai pregnanta e aceea ca nu exista rau mai mare pe lume decat asocierea dintre ortodox si national.
Dar sa-l lasam pe Razvan Codrescu si sa punem problema altfel.
Vin eu si va intreb pe toti cei normali la cap: ii dam credit lui neica nimeni sau lui Dumitru Staniloae? Dar probabil ca C. C. nici ce scrie Staniloae n-a citit (si nici nu cred ca-i rezista materia cenusie sa citeasca), pentru ca altfel n-ar mai debita atatea prostii parareligioase (care n-ar fi meritat, scuzati-ma, decat o ortodox compatimitoare tacere).

 
La 4/10/08 10:39 p.m. , Anonymous popa de la new york a spus...

Noi nu dam credit la nimeni, tot ce ne intereseaza e taxa de membru.

 
La 4/10/08 10:39 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Totuşi, ceea ce trebuie apreciat în orice caz la d-l C.C. este... efortul. Interesant!

 
La 4/10/08 10:47 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Efortul altora e si mai interesant deoarece isi dau credit lor insisi nu parintelui Staniloae.

 
La 4/10/08 10:48 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

"Spunea avva Macarie catre frati despre pustiirea Schitului : cand veti vedea ca se zideste chilie aproape de lunca, sa stiti ca aproape este pustiirea lui; cand veti vedea copaci, sa stiti ca langa usi este; cand veti vedea copii, luati-va cojoacele voastre si fugiti!"

 
La 4/10/08 11:35 p.m. , Anonymous mirel a spus...

Postarea precedenta mi-a amintit de un amic pe care il pretuiesc mult si de la care am primit urmatoarele cuvinte de folos:

Am venit la avva Macarie odata din lenevie si i-am zis: avva, ca sa fac? Ca ma necajesc gindurile, spunindu-mi „nu faci nimic, pleaca de aici!” Si el imi spune: „spune-le gindurilor: eu pazesc zidurile pentru Hristos!”(Paladie, Istoria Lausiaca, "Despre Macarie Alexandrinul")

 
La 4/10/08 11:53 p.m. , Anonymous un tabenesiot oarecare a spus...

@ mirel:
Fratele de care vorbesti mi-a zis sa-ti transmit ca isi aminteste de tine pururea in rugaciunile lui.

 
La 5/10/08 12:08 a.m. , Anonymous mirel a spus...

Iti multumesc, a sosit timpul sa fac si eu acelasi lucru pentru el si pentru toti fratii pe care i-am cunoscut intr-o imprejurare vremelnica dar frumoasa. Doamne ajuta!

 
La 5/10/08 5:16 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Daca C. Cozianu ar fi citit si alte articole ale lui R. Codrescu, ar fi inteles ca dl Codrescu nu sustine "eminescianismul ortodoxist", impotriva caruia de altminteri a si scris. Dar C. Cozianu prefera sa se lupte, sa strapunga si, in cele din urma, sa moara de gat, ca Holmes cu Moriarty, cu propriile fantasme. Care nu sunt si ideile celor de pe acest blog. Daca Romania Mare ar fi avut forum, poate ca acolo ar fi trebui sa-si verse naduful C. Cozianu. Asa, nu face decat sa dovedeasca autismul de care e cuprinsa o buna parte a fratiei modernizatorilor societatii si ortodoxiei romanesti.
Cand autismul asta vine de la un om obisnuit sa scrie programe de calculator, e de inteles. Dar cand vine de la teologi precum X sau Y, e ciudat.

 
La 5/10/08 6:40 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Cand vine de la "teologi" precum P sau C e si mai ciudat.

 
La 5/10/08 11:48 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

De ce nu faceti reprosuri punctuale? De ce veniti numai cu insinuari? Ce aveti concret de reprosat lui X sau Y sau P sau C? Unde a calcat vreo dogma, unde a facut vreun rationamnent gresit? Daca nu sunteti in stare sa discutati la obiect, aplicat, de ce nu va vedeti de annonimatul vostru?

 
La 5/10/08 11:54 p.m. , Anonymous fratele alexandru a spus...

S-a suparat anonimul pe anonimi...

 
La 6/10/08 12:03 a.m. , Anonymous anonimul suparat a spus...

S-a suparat micul anonim simtit pe marii anonimi nesimtiti. Atata tot.

 
La 6/10/08 12:23 a.m. , Anonymous bloggoslovul a spus...

Anonimatul simtit a fost formula lumii vechi. Anonimatul nesimtit este formula lumii noi. Prin urmare, anonimul suparat e desuet, pe cand ceilalti sunt ca viermii in cloaca lor: ei reprezinta prezentul si s-ar putea ca al lor sa fie si viitorul.

 
La 6/10/08 1:40 a.m. , Anonymous mama omida a spus...

@bloggoslov

ai dreptate, viitorul este al viermilor de matase. simte-te ca acasa!

 
La 6/10/08 2:04 a.m. , Anonymous domnisoara margareta a spus...

Dom'le, e un anonim frustrat care ne invita periodic de pe un blog pe altul ca sa-l citim pe Mircea Platon. E si asta o forma de publicitate, gen omul costumat in hotdog care sta flamand la intersectie.
Vezi-ti dom'le de treaba, stim si noi unde publica Mircea Platon, sunt doua bloguri mari si late care-l gazduiesc pe marele eseist roman. Pun pariu ca anonimul frustrat este membru platitor al gruparii fara ROST.

tertium non datur spunea...
Daca nu mai aveti numic de spus aici, mutati-va pe blogul lui Claudiu Tarziu, unde va asteapta un Mircea Platon mai proaspat!

S-a bagat Mircea Platon la falimentara! Stati civilizat la coada ca este pentru toti. Sugestii si reclamatii dupa ce va umpleti punga cu ideile despre natiune care pot fi inghitite pe nemestecate.

 
La 6/10/08 3:14 a.m. , Anonymous taica lazar a spus...

Asta demult nu mai e domnisoara! Dar Mama Omida le rezolva pe toate, le face ca noi... Numai ca ele, proastele, pierde timpul pe bloguri, cu frustratii, sa vada cum e cu natiunea... De patima asta de bloguri nici Mama Omida n-are ce le face...

 
La 6/10/08 8:17 a.m. , Anonymous baba ortodoxa a spus...

catre taica lazar

Astept cu sufletul la gura teza de doctorat a lui M. Platon pe blogul lui C. Tarziu. Mi-a luat mosu' computer, tata ziulica stau pe bloguri de-a ramas ogorul in paragina.

 
La 6/10/08 9:03 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Domnule Codrescu,

Blogul dumneavoastra avea sansa, si inca o mai are, de a deveni un autentic forum de dezbatere si de intilnire intre oameni care au ceva de spus ori de intrebat. Din pacate, el devina tot mai mult locul de adunare a unor derbedei care-i deranjeaza pe cei care sunt efectiv interesati. Nu stiu cum procedati dumneavoastra cu golanii la clasa, dar eu ii dau pe ai mei afara. Aceasta bascalie si deriziune permanenta ii va descuraja pe eventualii cititori cu bun simt sa mai intervina, ori chiar sa mai treaca pe aici. Stiu ca, spre deosebire de cei de la greco-catolica.org, care posteaza totate comentariile din dorinta de rating, dumneavoastra le-ati acordat indivizilor astora o sansa de a invata ceva si de a se vedea pe ei insisi asa cum sint in realitate. Numai ca oamenii astia au ales, ei se simt bine asa cum sint si ar dori ca intreaga lume sa fie ca ei, sau chiar mai ticaloasa. Voiam prin urmare sa va intreb daca nu credeti ca a sosit momentul sa asezati o straja cu sabie rotitoare la intrarea in blogul dumneavoastra.

 
La 6/10/08 2:45 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Se pare că am îmbătrînit degeaba, de vreme ce m-am încăpăţînat să cred că tupeul şi abjecţia trebuie să aibă nişte limite. Ca să nu spun că am fost prost, o să spun că am avut destulă bunăvoinţă. E însă mai mult decît evident că nu poţi lăsa uşa deschisă în ţara ţoapei. Prin urmare, gata! Pînă aici a fost democraţia. De aici încolo e blogul lui Răzvan Codrescu.

 
La 6/10/08 10:11 p.m. , Anonymous blogoforul a spus...

Era si cazul, coane Codrescule. Nu se mai putea ridica nici iarba de atatea copite.

 
La 7/10/08 2:10 p.m. , Anonymous scepticul a spus...

Credeti ca "toapa" o sa se simta? Nu, o sa se mute pe alt blog, nerestrictionat.

 
La 7/10/08 2:38 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

E treaba ei de ţoapă. Noi încercăm să facem ce se poate din ceea ce se cade.

 
La 7/10/08 2:46 p.m. , Anonymous vasile mihai a spus...

Ma rog si eu de un raspuns: de unde as putea procura cartea "Teologul in cetate" a dlui Costin Nicolescu?

 
La 7/10/08 2:56 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Prenumele autorului este Costion, nu Costin. Aveti informaţii pe site-ul Editurii Christiana, care a scos cartea (www.editurachristiana.ro).

 
La 7/10/08 4:37 p.m. , Anonymous vasile mihai a spus...

Multumesc din inima. Imi cer scuze ca, din graba, am scris gresit prenumele. Mi-ar placea ca dl. Costion Nicolescu sa fie prezent pe acest blog, pentru ca este unul din intelectualii ortodocsi cei mai distinsi si mai echilibrati.

 
La 7/10/08 9:30 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Pentru d-l Vasile Mihai:

Şi eu m-aş bucura, la concurenţă cu dvs., mai ales că, deşi n-apucăm decît rar să ne vedem pe îndelete, mi-e unul dintre cei mai dragi prieteni. Ştie bine că pe acest blog va fi binevenit, atunci cînd - şi dacă - va socoti de cuviinţă.

 
La 10/10/08 8:50 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Dacă voiaţi să nu compromiteţi acest eseu (excelent ca eşafodaj teoretic), nu trebuia să postaţi aproape imediat după el textul preotului Aldea. Dacă "neamul în Biserică" reprezintă ceea ce se zice acolo, atunci vai şi de neam, vai şi de Biserică! Teoria e frumoasă, dar practica ne omoară!

 
La 10/10/08 9:22 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Felurile de a vedea sînt variate şi uneori divergente. Dvs. aveţi însă toată libertatea de a lua ce credeţi că este bun. Şi de a critica în consecinţă ceea ce credeţi că este mai puţin bun (cum se vede şi din faptul că nu v-am respins comentariul poate excesiv de tăios). Ştiţi ce zicea Noica: tînărului (de vîrsta părintelui Aldea) îi stă bine cumva să fie mai "huligan" în cultură. Grav nu este să treci prin "huliganism", grav este să rămîi definitiv "huligan" (precum Cioran, bunăoară, care a rafinat "huliganismul" fără să-l poată transcende). Mie îmi place să văd în "huliganismul" tineresc al părintelui Aldea un semn de spirit viu şi angajat, care lasă loc pentru o maturitate frumoasă. Dacă va fi sau nu va fi - numai Dumnezeu o ştie.

 
La 11/10/08 8:20 p.m. , Anonymous daniela a spus...

Domnule Codrescu, ce parere aveti despre distinctia pe care o face domnul Dan Puric intre popor si populatie?

 
La 11/10/08 8:56 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

D-l Dan Puric utilizează corect, şi cu verva care-l caracterizează (bănuiesc că tocmai l-aţi urmărit la TV), o distincţie care nu-i aparţine dumnealui, ci are antecedente vechi în sociologie. Populaţia este ceea ce rămîne în urma necrozei sufleteşti şi identitare a unei entităţi etno-politice. În termenii folosiţi de mine, e faza finală a unui popor care a pierdut "linia neamului". La noi, românii, cancerul pierderii identităţii şi moralei comunitare lucrează galopant, dar n-a ajuns încă la metastază. Ne mai stă încă în putere să-i oprim sau măcar să-i încetinim evoluţia, înainte ca întreg poporul român să ajungă o simplă populaţie, adică deşeul bio-istoric al unui neam epuizat şi care şi-a ratat ireversibil destinul.

 
La 12/10/08 8:22 a.m. , Anonymous daniela a spus...

Va multumesc pentru raspuns, desi nu e linistitor, ci foarte, foarte nelinistitor. Cruda realitate. Sa ne ajute Dumnezeu.

 
La 12/10/08 9:25 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

De ce nu publica si Dan Puric pe acest blog crestin ortodox?

 
La 12/10/08 9:27 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Nu ştiu. Întrebaţi-l pe dumnealui.

 
La 12/10/08 9:54 p.m. , Anonymous blogg-trotter a spus...

Totusi a publicat mai de mult, ceva drespre sfintii inchisorilor (Gafencu, Ianolide, Calciu). Uitati-va in arhive, e si fotografiat. Si s-a si scris desprea domnia sa (Primavara lui Dan Puric si inca ceva). Uitati-va tot acolo.

 
La 13/10/08 9:33 a.m. , Anonymous omul din culise a spus...

Dan Puric nu se pupa cu Razvan Ionescu. Dar acum, daca Razvan Ionescu s-a retras de pe blog, poate (re)vine Dan Puric. Ma indoiesc insa ca are timp de scris si nici nu cred ca-i prea place sa scrie.

 
La 13/10/08 10:08 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Dan Puric e vorbitor, nu e scriitor. Dar le stie. De ce nu-l puneti inregistrat audio sau video? Daca nu de dragul adevarului spus cu glas tare, atunci macar ca sa cresteti in topul blogurilor...

 
La 13/10/08 10:10 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Nu ne-am propus să creştem în top. Iar prietenul Dan Puric hotărăşte singur ce vrea şi ce nu vrea, de ce are şi de ce n-are timp. Şi pe urmă hai s-o spunem pe-a dreaptă: cînd faci săli pline de mii de oameni, cînd poţi apărea oricînd într-un talk-show cu milioane de telespectatori posibili, de ce te-ai mai complica şi cu nişte bloguri? Observaţi, de altfel, că nici pe propriul său blog nu e prea activ (şi nu pentru că n-ar avea ce spune).
Vă promit însă să postez în curînd aici măcar un interviu luat de părintele Ioan Alexandru Mizgan domnului Puric nu demult (interviu publicat pînă acum integral în revista “Puncte cardinale” şi doar selectiv în magazinul ilustrat “Lumea credinţei”, sau pe alte bloguri creştine). Şi sper că măcar de data aceasta nu mi se va mai reproşa că textul este prea lung...

 
La 13/10/08 8:14 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Puneti odata interviul ala cu Dan Puric?

 
La 13/10/08 8:33 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Răbdare, domnule dragă! Mai am şi alte treburi pe lumea asta decît blogul!

 
La 14/10/08 2:47 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Multumiri pentru postare si scuze pentru nerabdare!

 
La 15/10/08 11:41 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Unui anonim respins:

Acest blog nu are nimic de-a face nici cu ideile, nici cu tipul de discurs al idolului dvs.
În ce-l priveşte pe regretatul Petre Ţuţea, credeţi-mă că, dacă v-ar fi citit, ar fi spus ceva de genul: "Ăsta, dom'le, e genetic contraindicat la cogitaţie!".

 
La 15/10/08 12:04 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Aceluiaşi anonim:

Între "rrromânul" C. V. T. şi "jidanul" A. C., trebuie să mărturisesc că îl prefer de departe pe cel din urmă (şi nu numai pentru că este un redutabil intelectual).

 
La 16/10/08 10:53 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Domnule Codrescu, poate-l rescrieti studiul asta si mai pe scurt, pentru tinerii nostrii, care nu mai stau ei sa citeasca atat.

 
La 16/10/08 2:21 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Aveţi dreptate în felul dvs., poate am să încerc. Deşi să ştiţi că nu întotdeauna cei ce scriu "pe lung" şi cei ce scriu "pe scurt" sînt aceiaşi...

 
La 21/10/08 7:42 p.m. , Anonymous cel mai anonim a spus...

Felicitari autorului pentru coerenta teoriei! Cu practica... mai ramane de vazut: eclipsa sentimentului national e aproape generala la tineri, si cum nici scoala, nici biserica nu-si mai fac cum trebuie datoria, nu prea vad cine si cum sa mai poata determina o schimbare in bine, o revenire la normal. Mai ales ca si presa e cum e (televiziunile indeosebi) si mai mult deformeaza sub pretextul ca ar informa.
Ar trebui mers si conferentiat asa prin licee si facultati, si pentru elevi, si pentru "cadavrele" didactice, care nici ei habar n-au si nici inima nu-i mai trage! Daca ramane numai pe blog, degeaba!

 
La 29/9/11 8:50 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Îi invidiez capacitatea dvs. de a publica articolul minunat - pur şi simplu pentru a wannted spun ca asta!

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire