miercuri, septembrie 24, 2008

DESPRE PĂCATELE PREOŢILOR

Recent, părintele Ionel Jianu din Slobozia a fost acuzat că a violat o tânără. Ziarele şi televiziunea s-au grăbit a prezenta materiale despre acest caz, deşi, după cum a declarat şeful poliţiei din Costeşti, la o primă examinare s-a constatat că fata nu prezenta urme de violenţă pe corp. Indiferent dacă părintele este vinovat sau nu, cazul său aduce în atenţia publicului o problemă foarte veche – cea a păcatelor preoţilor. Am considerat că este potrivit să postez aici un articol mai vechi de-al meu, tipărit sub titlul „Mo-déle care ne smintesc…”, articol care porneşte de la scrisoarea unei femei frământate de sminteala preoţilor nevrednici… (Danion Vasile)



„Şi în proorocii Samariei am văzut nebunie, căci au profeţit în numele lui Baal şi au dus în rătăcire pe poporul lui Israel. Dar în proorocii Ierusalimului am văzut grozăvii: aceştia fac desfrânare şi umblă cu minciuni, ajută mâinile făcătorilor de rele, ca nimeni să nu se întoarcă de la necredinţa sa; toţi sunt pentru mine ca Sodoma, şi locuitorii lui ca Gomora. De aceea, aşa zice Domnul despre prooroci: Iată, îi voi hrăni cu pelin şi le voi da să bea apă cu fiere, că de la profeţii Ierusalimului s-a întins necredinţa în toată ţara” (Ieremia 23, 13-15).

MODÉLE CARE NE SMINTESC...

Am vorbit de curând cu un mitropolit care mi-a spus că ar fi bine să scriu o carte întreagă pe tema smintelii pe care o produc unii preoţi şi despre faptul că oamenii ar trebui să aibă puterea de a nu-i judeca… Şi, după discuţie, am primit o scrisoare pe tema aceasta. Iată câteva fragmente din ea:
„Soţul meu îmi pune nişte întrebări la care nu ştiu ce să răspund şi nici nu ştiu unde există aceste răspunsuri – pentru că ele există cu siguranţă, dar pentru un începător e mai greu să le găsească...
Aşadar, ce faci când, oricât de mult te-ai feri, nu poţi să nu vezi sau să auzi lucruri smintitoare despre preoţi? Nu-mi spune că trebuie să-ţi astupi ochii şi urechile. Cum pot eu să demontez tensiunea care se acumulează în el datorită încercării lui de a nu da atenţie celor văzute sau auzite şi chiar de a-l apăra pe preotul respectiv în faţa celui care îl acuză? Nu poţi să-i combaţi pe toţi cei care arată cu degetul, şi vai, uneori au dreptate... Cum te poţi duce să te apropii de Dumnezeu într-o biserică unde preotul se răsteşte la o biată bătrână care nu merge suficient de repede după ce a luat Sfânta Împărtăşanie sau dă afară o mamă al cărei prunc scânceşte? Cum te poţi duce la unul al cărui vârf de nas atinge norii, numai pentru că în schimbul unei «contribuţii» substanţiale a primit nu ştiu ce grad şi care se roagă pentru legatul sau dezlegatul cununiilor? Ce faci când un bolnav, şi nu unul prea credincios, ci unul care spre sfârşit de viaţă vrea să mai îndrepte ceva, cere să vină un preot să-l spovedească, iar preotul nu vine nici după o lună, deşi i s-a reamintit? Ce faci cu cei care se poartă de parcă biserica ar fi moşia lor, iar enoriaşii sunt «negrişorii de pe plantaţie», care le rotunjesc buzunarele? Ce faci când un alt preot nici măcar nu se mai închină pe lângă o biserică spunând: am impresia că dacă mă închin aici mă închin în fata casei lui X, pentru că în timp ce se construia biserica se construia şi casa lui... din aceleaşi materiale, desigur! Nu-mi spune că nu trebuie să judeci... Trăim printre oameni, nu sub un clopot de sticlă!
[1] Ştii cum se zice: dacă nouă oameni îţi spun că eşti beat, chiar dacă n-ai băut decât un pahar de vin, te duci la culcare…[2] Nu vreau să crezi că mă eschivez, sau că vreau să văd numai jumătatea goală a paharului. Pur şi simplu, tot ce am înşirat până acum sunt lucruri reale, trăite, probate. Nu mă vait, dar deja nu ştiu cum aş putea să răspund acestor întrebări pe care soţul meu le pune din ce în ce mai des[3]. Din fericire avem un duhovnic foarte bun[4], numai că este departe şi din cauza serviciului nu ajungem decât rar la dânsul şi este întotdeauna atât de sufocat de credincioşii care vin la spovedit încât nu mai este timp şi pentru astfel de întrebări”[5]...
Vrem sau nu să recunoaştem, mulţi oameni sunt frământaţi de a-ceastă problemă[6]

***
Unul dintre motivele pentru care oamenii nu vin la biserică este că au fost smintiţi de păcatele preoţilor. Am auzit – pe stradă, în parc, în autobuz, în tren – discuţii despre păcatele preoţilor. Linia standard pe care merg slujitorii altarului care vor să contracareze bârfele pe seama preoţilor păcătoşi este repetarea cuvântului evanghelic: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi…”
O astfel de abordare mi se pare incompletă. Cum poţi să îi ceri unui om care nu vine la biserică să nu îl judece pe preotul prins „cu mâţa în sac”?
„Sătenii din comuna R. sunt hotărâţi să nu-l primească în comuna lor pe preotul M. T., în vârstă de 37 de ani, şi au organizat o adevărată răscoală în urmă cu două zile, pe motiv că preotul ar fi prea iubăreţ şi ar putea să seducă şi femeile din satul lor. Scandalul a pornit în urmă cu doi ani, când M. T. slujea în satul vecin, G. Atunci s-a aflat că preotul se iubea pe ascuns cu o localnică al cărei soţ era plecat la muncă în Italia. (…) Câteva sute de oameni au ieşit în stradă, au pus lacăt pe uşa bisericii şi au pichetat primăria, ameninţând că renunţă la ortodoxism dacă Episcopia (…) le impune un preot pe care ei nu-l agreează. «Noi nu vrem preot în comună curvar. Noi vrem să ne alegem preotul nostru, dacă nu, ne lepădăm de biserică şi trecem la sectanţi», spune liderul enoriaşilor din R., consilierul bisericesc Dumitru Chiriţă” (Silvia Vrânceanu – Evenimentul zilei, 27 mai 2005)[7].
Atitudinea şantajistă a sătenilor din R., deşi greşită – căci ce folos ar avea dacă s-ar lepăda de Biserica lui Hristos şi ar trece la sectanţii eretici, pierzându-şi sufletele şi ajungând în iadul în care ajung şi preoţii păcătoşi? –, este într-un fel justificată. Creştinii vor ca păstorul să le fie un model de viaţă duhovnicească. Ne este foarte greu să rezistăm ispitelor acestei lumi neopăgâne, urâtoare de Hristos. Cum vom rezista oare dacă păstorii noştri ne vor fi pilde de păcat şi nu de virtute?...[8]
Cei mai slabi în credinţă privesc spre cei mai sporiţi, pentru a se aprinde din râvna lor duhovnicească. Şi dacă cei mai sporiţi calcă în picioare Evanghelia lui Hristos, ce vor face ceilalţi?
Tot în Evenimentul zilei, în numărul din 22 martie 2005, a apărut un alt articol despre slujitori ai altarului care sunt acuzaţi că ar fi făcut lucruri murdare: „În ultimele săptămâni au izbucnit mai multe scandaluri în legătură cu acuzaţii foarte grave la adresa mai multor înalţi prelaţi ai Bisericii Ortodoxe din Grecia, numeroase voci mergând până la a cere demisia arhiepiscopului Christodoulos, capul bisericii elene. Recent, confidentul său, Theoklitos, episcop de Thessaliotis, a demisionat după ce a fost acuzat de homosexualitate şi trafic de droguri, iar după numai câteva zile, mentorul lui Christodoulos, mitropolitul Kallinikos de Athena, a fost şi el acuzat că a făcut avansuri sexuale unui ţârcovnic. Dezvăluirile curg gârlă, aproape în fiecare zi formulându-se noi acuzaţii contra unui preot care are un comportament sexual deviat sau care a furat bani din fondurile bisericii”, scria Sabina Nicolae, importând în spaţiul românesc o fărâmă din tulburarea produsă în Grecia.
(Mă aflam în Grecia când a început scandalul acesta şi vrând-nevrând am urmărit în mare evoluţia lui. Fiind absolvent al Facultăţii de Teologie, mulţi – chiar şi colegii de la anul de limbă neogreacă, colegi care nu aveau nimic de-a face cu studiile teologice – îmi puneau întrebări prin care credeau că îmi zdruncină credinţa: „Cum de poţi crede în Dumnezeu când preoţii duc o viaţă atât de murdară?...” Un coleg musulman din Egipt – care cu altă ocazie îmi spusese că nu se aştepta să vadă o viaţă atât de destrăbălată la tinerii ortodocşi greci – a rămas efectiv mirat că eu mai pot crede în Hristos când preoţii noştri fac păcate atât de mari. „La noi, la musulmani, nu se întâmplă aşa ceva…”, mi-a spus cu vădită satisfacţie. Şi mi-a fost clar că tentativele mele de a-l apropia de adevărul lui Hristos şi al Bisericii care e Trupul Său sunt aproape nule…)
Voi începe scurtul meu articol menţionând faptul că unele dintre scandalurile în care este implicată Biserica de către mass-media sunt nefondate, acuzele nefiind adevărate. Directorii ziarelor au observat că un ziar care conţine un articol despre un popă păcătos sau beţiv se vinde mai uşor… Şi de asta nu ezită să trimită „vânătorii de informaţii” ori de câte ori un scandal se arată la orizontul lumii bisericeşti[9]. Poate că de fapt în Grecia situaţia este mult mai puţin gravă decât ne informează mass-media. Eu însumi ştiu cazuri prezentate de presă într-un mod deformat. Dar, pentru ca ziarele să se vândă şi emisiunile de ştiri să aibă spectatori, adevărul poate trece lesne într-un plan secundar…
Totuşi, chiar dacă uneori în articolele despre păcatele slujitorilor altarului situaţia este prezentată deformat, există şi dezvăluiri care aduc la cunoştinţa opiniei publice căderi reale, care pun într-o lumină nefavorabilă Biserica lui Hristos. Însă…
Eu cred că atunci când un preot păcătuieşte nu Biserica se face de ruşine, ci societatea însăşi. Societatea care l-a zămislit pe preotul respectiv. Trebuie să ne mustre conştiinţa şi pe noi că nu avem preoţi mai sfinţi. Preoţii sunt, într-un fel, nu numai copii ai parohiei în care au crescut, ci şi roadele parohiei pe care o păstoresc. Dacă parohia în care au crescut era plină de oameni iubitori de patimi, de oameni cu o credinţă superficială, aceştia şi-au pus amprenta pe sufletul viitorului preot[10]. Şi dacă oamenii care vin la un preot duhovnic sunt molateci în viaţa duhovnicească, dacă duc o viaţă potrivnică Evangheliei, nu îngreunează ei viaţa preotului? Ba da. Şi dacă preotul nu duce viaţă de sfinţenie, se va lăsa molipsit de duhul lumesc al celor pe care îi păstoreşte.
E lesne de înţeles de ce necredincioşii raţionează simplist: „Faptul că popii sunt păcătoşi e o dovadă în plus că Dumnezeu nu există”… Cum altfel ar putea ei gândi?
În acelaşi timp însă, creştinii ştiu că preotul este cel rânduit de Dumnezeu să ducă turma cuvântătoare spre mântuire. Şi mulţi s-au mântuit având păstori nevrednici care au ajuns în iad. Dar s-au mântuit pentru că nu au stat să îi judece pe preoţi, ci au încercat să trăiască după voia lui Dumnezeu, voie pe care au cunoscut-o tocmai cu ajutorul păstorilor lor, chiar dacă aceştia erau nevrednici.
Un părinte care se dusese să sfinţească un bordel, părintele I. S., spunea: „Eu, ca preot, aş fi de acord să fie bordeluri frumoase, domnule, să meargă tinerii să-şi facă nevoile”. Cazul lui a fost îndelung discutat de mass-media, aşa că nu are rost să dau alte detalii. Creştinii din parohia sa au avut trei opţiuni: unii, mai şovăitori în credinţă, s-au smintit şi au renunţat să mai vină la biserică. Alţii, deşi s-au smintit, nu au părăsit Trupul lui Hristos, Biserica Ortodoxă, ci doar au plecat la o altă biserică, la un alt duhovnic. Au fost însă şi creştini care, deşi căderea păstorului lor fusese vădită, nu l-au părăsit. S-au rugat pentru îndreptarea părintelui lor şi au rămas în continuare la biserica la care acesta slujea. Dumnezeu le va răsplăti nădejdea şi răbdarea.
Ne apropiem de vremurile din urmă, în care vor apostazia nu numai mulţi creştini, ci şi mulţi clerici şi ierarhi. Sunt multe profeţii ale sfinţilor în care suntem preveniţi despre asta. Aşa cum în primele secole ale Bisericii alegerea credinţei creştine era identică cu asumarea muceniciei, şi în vremurile noastre alegerea credinţei creştine este identică cu asumarea unei vieţi jertfelnice, pentru că şi astăzi – ca la începuturi – credinţa creştină este călcată în picioare de mai-marii lumii.
E greu să fii creştin când atâţia creştini se leapădă prin păcatele lor de Hristos, este greu să fii creştin când unii preoţi te smintesc. Dar niciodată nu a fost uşor să fii creştin. Chiar dacă ne este greu să mergem pe calea mântuirii când unii preoţii nu sunt modele de viaţă duhovnicească, trebuie să mergem înainte.
Şi trebuie să vedem şi lucruri pe care mass-media refuză să ni le arate. Să vedem că, tot aşa cum există preoţi nevrednici, există şi preoţi cu viaţă sfântă. Hristos nu a părăsit Biserica. Numai că despre aceştia nu se scrie nimic în ziarele în care Biserica este batjocorită periodic.
În acest secol al vitezei, în America şi în alte părţi ale globului unii străbat zeci sau chiar sute de kilometri în fiecare duminică pentru a ajunge la o biserică ortodoxă. Cei care au fost smintiţi de preotul lor – fie că acesta este un beţiv, un desfrânat sau un hrăpăreţ notoriu – ar putea face un efort pentru a merge la un preot sporit în viaţa duhovnicească, chiar dacă distanţa până acolo nu este mică. Pentru că, dacă părăsesc Biserica, Îl părăsesc pe Hristos. Dar, plecând de la un preot care duce viaţă păcătoasă la un preot care le poate fi model de sfinţenie, nu pierd nimic. Dimpotrivă.
Este adevărat că nu există preoţi cu har şi preoţi fără har. Toţi preoţii, dacă nu cad în vreo erezie condamnată de Biserică, au har. Dar priceperea de a călăuzi suflete nu o au toţi, ci numai cei care duc lupta cea bună. Deci creştinii nu greşesc cu nimic dacă intră sub îndrumarea duhovnicească a acestora din urmă.
Oricum, să nu uităm un lucru: şi dacă ducem viaţă curată, şi dacă ne spovedim la preoţi cu viaţă sfântă, dacă îi judecăm pe preoţii păcătoşi, călcăm în picioare Evanghelia lui Hristos, ne punem noi judecători în locul lui Dumnezeu. Şi pentru asta, când vom ajunge noi înşine la judecata sufletelor, nu ne va fi uşor. Pentru că vom ajunge în iad. În timp ce unii dintre preoţii pe care i-am judecat, pentru că s-au pocăit de păcatele lor înainte de a muri, vor ajunge în rai.
Şi, până la urmă, cu ce ne-am ales din faptul că ne-am smintit de ei şi i-am judecat?...

***
Părintele Savatie Baştovoi: „Aproapele nostru este un fel de oglindă duhovnicească pentru noi, poate chiar un fel de proiecţie a noastră în exterior. De aceea, ceea ce vedem noi în aproapele nu este altceva decât noi înşine, vedem în aproapele doar neajunsurile şi patimile de care noi suferim. De exemplu, coboară un preot dintr-o maşină foarte luxoasă, însoţit de o femeie frumoasă, iar în urma lor un tânăr le duce bagajul. Dacă cineva e iubitor de avere, va zice: «Ce maşină are popa!». Cel desfrânat va zice: «O, ce femeie are popa!». Cel îngâmfat va zice: «O, are slugi popa, de nu poate să-şi care singur bagajele!». Dacă însă cineva trăieşte în feciorie, poate să creadă că femeia este sora preotului, şi chiar poate să-i pară că seamănă cu el. Dacă n-are patimă pentru avere, poate crede că maşina e împrumutată sau nici să nu o bage în seamă. Dacă este smerit, va zice: «Ce fericit este fratele că s-a învrednicit să ducă valiza unui slujitor al lui Hristos, probabil că în ea sunt veşmintele preoţeşti şi alte lucruri sfinte». Fiecare deci se vede în celălalt pe sine. Aproapele este cel mai bun barometru al vieţii noastre duhovniceşti”[11].

Danion VASILE

(Din volumul Tinerii şi sexualitatea. Repere pentru mileniul III, care poate fi downloadat gratuit de pe http://www.misiune-ortodoxa.ro/download.php?view.417 ).



[1] O cititoare: Şi totuşi judecata ei nu este OK; chiar dacă trăim printre oameni, aici trebuie să îşi facă apariţia nevoinţa noastră; dacă am fi fost creaţi fără posibilitatea de a nu judeca pe aproapele, la ce ar mai fi fost bună porunca? Dar tocmai aici e ideea credinţei adevărate şi a adevăratului creştin: deşi poţi şi îţi vine să judeci, te abţii pentru că aşa a spus Dumnezeu şi pentru că ştii şi crezi că pe toţi ne va judeca Dumnezeu.
[2] O cititoare: Depinde de oameni ...
[3] O cititoare: Povestindu-i despre mari duhovnici, despre preoţi minunaţi şi despre adevărate exemple de credinţă creştină.
[4] O cititoare: Şi asta nu e motiv să creadă că nu religia, Biserica sau altceva decât omul păcătos sunt de vină pentru păcatele acelor preoţi de care vorbeşti mai sus?
[5] O cititoare: Dacă îi macină cu adevărat aceste întrebări, trebuie să i le adreseze părintelui lor. Aşa zic şi eu.
[6] Materialul care urmează a fost scris cu mult timp înainte de a primi scrisoarea din care am citat. Deşi obişnuiam să pornesc unele articole de la scrisorile cititorilor, de această dată am făcut invers: am argumentat necesitatea unui articol terminat prin inserarea unor fragmente dintr-o scrisoare…
[7] Este probabil ca părintele din comuna R. să fie nevinovat şi oamenii să îl clevetească pe nedrept.
[8] Pe un forum de internet, o femeie povestea o întâmplare din copilărie care a marcat-o foarte mult, întâmplare al cărei personaj principal a fost unchiul ei, care era preot: „Într-o zi m-a luat în biserică şi a scos din cutia milei 100 de lei, care pe vremea aia erau o grămadă de bani, mi i-a pus în palmă, iar eu ţin minte că m-am ruşinat şi am considerat sacrilegiu să iau bani din biserică, aşa că am refuzat cu îndârjire. Aveam doar şapte ani, dar cuvintele lui încă le mai simt cum ard în inimă: «Hai, ia-i! Ce ştii tu?! Biserica e vacă de muls!»”. Din păcate, pentru unii slujitori ai altarului biserica e vacă de muls… Numai că există şi preoţi pentru care preoţia înseamnă jertfă şi nu avantaje, nevoinţă şi nu agoniseală, cruce şi nu îmbuibare. Şi aceştia sunt cei care vor dobândi Împărăţia Cerurilor, pe care au propovăduit-o nu numai prin cuvintele, ci mai ales prin faptele lor…
[9] Numai că unii ziarişti, în loc să informeze, dezinformează. Un caz recent, cel al părintelui Corogeanu şi al mănăstirii Tanacu, dovedeşte uşor această afirmaţie. În unele articole s-a scris că o maică a murit răstignită pe o cruce în timp ce i se făceau nişte slujbe de exorcizare. Dacă însă Irina Cornici – o femeie atât de bolnavă încât cei de la spital o externaseră pentru că epuizaseră toate mijloacele de a o ajuta – ar fi murit în mănăstirea care o găzduise cu bunăvoinţă (fratele Irinei declarând nu o dată că mănăstirea nu a cerut şi nici nu a primit vreo „recompensă” pentru ospitalitatea de care a dat dovadă), oare de ce ar mai fi venit salvarea să o ducă la spital? Salvările nu au voie să ia morţi. Iar dacă era moartă în salvare, de ce i s-au făcut perfuzii cu adrenalină, când morţilor nu li se pot face perfuzii? Nu are rost să intru în detalii, să comentez faptul că medicii care au cercetat fişa medicală de pe salvare au observat că doza de adrenalină administrată depăşea cu mult limita maximă etc., nici nu îi voi lua apărarea părintelui Daniel. Dar un lucru este evident: indiferent ce s-a întâmplat la Tanacu, presa (cu mici excepţii) a prezentat situaţia deformând în mod brutal lucrurile...
[10] Mihail Neamţu, una dintre cele mai puternice voci ale ge­neraţiei tinere, observa în articolul său „Reforma învăţă­mântului teologic” (tipărit în volumul Bufniţa dintre dărâmături. Insom­nii teologice, Editura Anastasia, Bucureşti, 2005): „Cititori fervenţi ai lui Bebe Mihăescu, abonaţi din oficiu la reviste de tip Playboy sau Hustler, nu puţini dintre tinerii noştri teologi îşi afişează în mod deschis apostazia” (http://www.algoritma.ro/dilema/40/ MihailN.htm). Afir­­maţia este dureroasă. Nu ar trebui să ne mire faptul că aceşti tineri iubitori de păcat nu devin într-o clipă, mai exact după hirotonie, vrednici slujitori ai altarului… Ar trebui să ne mire tocmai convertirile, tocmai cazurile în care cineva care a trăit în păcat, deşi primeşte hirotonia călcând canoanele Sfinţilor Părinţi, reuşeşte să ducă apoi o viaţă de pocăinţă, fiind un păstor model pentru credincioşii săi. Şi tot aşa ar trebui să ne mire exemplele studenţilor teologi care merg pe calea sfinţeniei fără a se lăsa vătămaţi de colegii lor care merg pe drumuri greşite.
[11] Ierodiacon Savatie Baştovoi, În căutarea aproapelui pierdut, Editura Mari-neasa, Timişoara, 2002, pp. 111-112.


Am răspuns prin această postare apelului făcut de autor: „Rog webmaster-ii şi bloger-ii ortodocşi să preia acest material!”, cu încredinţarea că cetatea are nevoie de un bun criticism ortodox, cum este şi cel din recenta carte a ieromonahului Savatie Baştovoi: Cînd pietrele vorbesc. Biserica faţă în faţă cu propria imagine, Editura Cathisma, Bucureşti, 2008. (R. C.)

18 comentarii:

La 24/9/08 10:13 p.m. , Anonymous nicodim a spus...

Este clar ca de ceva vreme, pe toate canalele mass-media (tv, ziare, internet etc.), se duce o campanie de discreditate a preotului ortodox sau a clericului in general.Pentru mine e limpede ceea ce se urmareste.
Dar, as vrea sa vad si sa citesc si niste eseuri despre cat de evlaviosi, de plini de credinta si dragoste, sunt credinciosii ortodocsi din zilele noastre.
Tare mi-ar placea sa se judeca nu doar cum sunt sau nu sunt preotii, ci cum sunt si nu prea sunt credinciosii: sa vorbim despre formalismul aproape omniprezent al "credinciosilor practicanti", despre avalansa de superstitii si practici straine invataturii de credinta ortodoxe a acestor credinciosi, despre faptul ca azi nu rugaciunea, postul sau spovedania si impartasania sunt leacuri pentru suflet si trup, ci tot felul de "dezleganii" si "deschisul cartii" sau "pusul hainelor sub analogul preotului cand se citeste Evanghelia" sau "atinsul icoanelor cu fulare, maieuri, batiste etc.", asta ca sa dau doar cateva exemple. Si sa nu-mi spuneti ca din vina preotilor s-a ajuns aici, fiindca nu e deloc asa.
Oamenii de azi sunt credinciosi intr-un mod foarte "modern", relaxant, fara jertfa sau nevointa. Sunt credinciosi fiindca asa cred si nu pt ca ar fi. Vorbim nu de toti, dar de majoritatea.
Lipsa de respect fata de preot izvoraste din lipsa de dragoste fata de Dumnezeu. Un om smerit, cu frica de Dumnezeu, care se preocupa in fiecare clipa de mantuirea lui, nu mai are timp si nici nu mai vrea sa "observe" atat de atent ce face preotul si nici nu-l mai preocupa micile sau marile scapari ale preotului.
Insa tocmai cei mai necredinciosi dintre credinciosi au obraznicia ca, dupa ce ca nu cunosc nici macar 10% din invatatura de credinta sau vin pe la biserica din cand in cand, au obraznicia sa-i judece si sa-i blesteme pe preoti. Si cred ca isi vor lua plata lor.
Faceti un eseu despre cat de greu ii este preotului de azi, cu constiinta si dragoste de slujirea aceasta sfanta, sa razbeasca prin atatea si atatea obstacole si greutati. Intrebati un astfel de preot, dupa care vad ca tanjiti, cum se comporta credinciosii acestia dornici de preoti buni cu el. Si o sa va spuna cum se profita de blandetea lui, cum este "pacalit" si "inselat" pt ca, "nu-i asa, cu asta merge", cum e vorbit si el pe la colturi, si cate si mai cate.
Nu domnilor, nu preotii au ceva, ci noi! Si nu preoti buni cauta cei care ii discrediteaza pe cei cu slabiciuni, ci dau afara mizeria si rautatea din ei. Din rautate o fac. Ii instiga invidia si ura. Nimeni nu intreaba niciodata un preot ce greutati are, cum traieste, unde locuieste sau daca are unde.
N-am auzit vreodata ca un preot sa
fie smintit de vreo slabiciune a vreunui credincios al sau, in schimb tare repede se mai smintesc credinciosii pe seama preotilor. Asta pt ca nu au altceva de facut decat sa caste gura la ceea ce nu trebuie. Cand are preotul masina ca de ce are, cand nu are si merge cu metroul sau tramvaiul ca ce cauta preotul asta pe strada, se uita la tine ca la gradina zoologica.
Asa ca problema e gresit pusa. Nu preotii sunt de vina, ci rautatea noastra si lipsa dragostei dintre noi. Cu noi suntem foarte ingaduitori, dar cu preotii judecam la sange, suntem mai "drepti" decat Dumnezeu. Si ar trebui sa fie tocmai invers.
Prin aceasta atitudine, multi se vor asandi singuri si vor pieri sufleteste.

 
La 24/9/08 11:07 p.m. , Anonymous vasile de la poiana părului a spus...

Este adevărat că, indiferent de caracterul preotului, întotdeauna se vor găci destui care să-i găsească defecte. Ba chiar daca preotul ar trăi în sfinţenie, şi tot va fi bîrfit şi calomniat. Însă preotul trebuie să ştie asta, trebuie să ştie la ce se înhamă cînd acceptă hirotonia şi n-ar trebuie să fie indignat nici măcar atunci cînd este osîndit pe nedrept. Căci el vine să slujească, nu ca să fie slujit.
Pe de altă parte, mie mi s-a părut că în textul fratelui Danion s-a afirmat destul de limpede că starea duhovnicească a preotului este legată de cea a enoriaşilor:
("Preoţii sunt, într-un fel, nu numai copii ai parohiei în care au crescut, ci şi roadele parohiei pe care o păstoresc") Autorul dezaprobă şi judecarea preoţilor nevrednici de către necredincioşi, arătînd că şi în condiţiile în care credincioşii sunt păstoriţi de un preot slab, ei tot se pot mîntui dacă se smeresc şi se roagă pentru preotul lor.
Mie mi s-a părut un articol echilibrat, şi nu văd în ce fel face el parte "dintr-o campanie de discreditare a preotului ortodox", cum consideră nicodim.

 
La 25/9/08 7:21 a.m. , Anonymous bloggoslovul a spus...

Nicodim pare ca scrie fara sa fi citit articolul. Autorul acestuia, cunoscut teolog si chiar ultraortodox, se raporteaza la fapte concrete, nu face nici o generalizare fortata, nu da nici un sfat gresit, iar in inima lui sufera pentru neregulile pe care le critica responsabil, evident strain de orice interese necurate.
O fi "campanie" impotriva preotilor sau Bisericii in mass media, dar articolul de fata n-are nici in clin, nici in maneca cu ea. Iar Nicodim, daca nu vede atata lucru, ori e prost, ori e nesimtit, ori i-a luat-o pur si simplu tastatura pe dinainte. Sa speram, frateste, ca e vorba de ultimul caz...

 
La 25/9/08 8:27 a.m. , Anonymous Vania a spus...

Sâmbătă aş prelua şi eu materialul. Cât să se mai obişnuiască oamenii cu noua mea adresă...

 
La 25/9/08 8:32 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

N-ar fi rău, pentru că ne-ai cam băgat în ceaţă...

 
La 25/9/08 7:26 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Desigur ca presa poate exagera dar nu e numai vina presei,eu as putea sa va dau exemple reale de asa cazuri.ce folos aduc ei omului care merge la biserica si caruia i se cere sa nu judece sa inchida ochii si sa se roage la ce?dar e usor sa apelezi la citate si paragrafe din biblie pt a justifica nu judeca preotii.este putin prea mult sa ceri acceptarea cuiva care nu are nimic de a face cu Dumnezeu dar care e lasat sa slujeasca in locasul bisericii..e privit ca si cum daca regulile de viata ale lui Dumnezeu nu sunt urmate de cel care l slujeste cum va sti acel preot masura sa mi dea mie canon sau sa mi ierte pacatele.oo atunci sa ne ducem cu totii la ei preotii pacatosi pt ca ne vor ierta pacatele usor ,,, si doar pacatele iertate de preot nu mai sunt pomenite la judecata lui Dumnezeu,,(oare?)hai deci sa ne jucam de a preotii cu obladuirea milostiva a mai marilor bisericii care nu vor sa faca ordine,mergand si ei deci pe ideea iertarii?asta vor credinciosii aceia ca sa se ia masuri de indepartare a preotilor care smintesc pe ceilalti,de vina ca preotii sunt asa e sistemul de selectie de la teologie faptul ca se duc toti care nu au nici o traire religioasa.Putem sa i numim ugigasi de suflete pt ca ei alunga credinta din oameni si nici pt asta nu e o pedeapsa?o dar milostivirea e gresit folosita. Dumnezeu fiti siguri nu vrea asa, insa noi ne pricepem sa interpretam asa cum ne convine.

 
La 25/9/08 7:33 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

pt Nicodim,dezleganiile le fac chiar preotii din orase mari asa zisa deschisul ,,cartii,, ghicitul viitorului,

 
La 25/9/08 8:20 p.m. , Anonymous nicodim a spus...

Cel care semneaza "bloggoslovul" nu-i decat un dobitoc dintre cei care nu-si pot exprima parerea fara sa arunce cu propriile mizerii in ceilalti. El nu merita un raspuns ci compasiunea noastra pt un om bolnav.
Eu nu acuz pe Danion Vasile ori pe Razvan Codrescu de campanie impotriva preotilor. Articolul prezentat aici e in limitele normalului. Campania impotriva preotilor insa este o realitate. De aceea, daca ar fi ceva de reprosat strict raportandu-ne la articolul de pe acest site, este faptul ca mi-as fi dorit un articol despre starea reala a credinciosilor( de tip blaggoslovul de exemplu) care in loc sa se uite la propriile pacate au foarte mult timp sa judece preotii.
De aceea isi permit tot felul de mascarici ce se cred credinciosi sa judece si sa arunce cu noroi ba in ierarhi, ba in preoti, pentru ca nu mai constientizeaza rolul preotului si importanta lui la propria LOR mantuire.
Daca un preot e nevrednic va fi judecat aspru de Hristos si isi va lua plata sa, dar daca un "credincios" de tipul acesta va judeca si umili un preot, din mandrie evident, se va osandi singur si sigur. Preotul nevrednic poate mai are sansa indreptarii, dar un astfel de "credincios" mandru si clevetitor, ma cam indoiesc ca se mai poate indrepta cu asemenea atitudine. Si repet ceea ce nu vor sa vada in raspunsul meu "bloggoslovii": Judecarea aproapelui, in cazul nostru a preotului, ales de Insusi Hristos (indiferent ce cred unii), o fac cei ce nu-l iubesc pe Hristos si aproapele, cei mandri, clevetitori si care au doar scopul de a defaima pe altii.
Hristos lucreaza chiar si prin cel mai nevrednic preot de pe pamant, fratilor! Indiferent de ceea ce vreti, ganditi sau va doriti dvs.! Sa va fie clar asta. Iar plata pt pacatele si faradelegile preotilor nevrednici va fi neinchipuit de groaznica, asa ca nu mai e nevoie de "judecata dreapta" si "plina de credinta" a unor "bloggoslovi".
Caderea morala a credinciosilor vine nu prin preot, ci prin mandria lor de a se crede in masura sa judece pe oricine,orice, pe toti si pe toate, numai pe ei insisi nu.

 
La 26/9/08 1:30 a.m. , Anonymous arthur, blog and doyle a spus...

„ – Holmes, începu Watson cu un aer prudent, are vreo semnificaţie faptul că „nicodim” pare să fie tot una cu „Heraasku”?
– Dragul meu Watson, mă tem că nu are nici una, răspunse Holmes înveselit de curiozitatea prietenului său. Doi oameni singuri, care nu pot face nici bine, nici rău nimănui, nici măcar lor înşişi. Aş vrea să ştiu însă cum ai ajuns la această concluzie?
– Ei bine, am observat că amîndoi profită de publicarea textelor altora pentru a-şi expune propriile lor păreri; mai departe, am văzut şi că cei doi obişnuiesc să critice textele pe care le-au folosit ca pretext, fără să ştie însă prea bine ce se spune în ele. Iar atunci cînd li se atrage atenţia că în materialele pe care le critică este vorba despre altceva, ei nu recunosc niciodată că afirmaţiile pe care le-au făcut puţin mai devreme erau pe lîngă subiect şi fie se declară formal de acord cu autorul, fie schimbă subiectul. Cînd li se atrage din nou atenţia că sunt incapabili să discute fără să atragă atenţia asupra propriei lor persoane şi că sunt incoerenţi (sărind de la una la alta astfel încît eventualii cititori sunt obligaţi să renunţe la continuarea dialogului), încep să folosească un limbaj violent (acuzîndu-i pe interlocutori că se fac vinovaţi de acea proastă creştere pe care, de fapt, doar aceştia doi o dovedesc pe blog ), ameninţînd în cele din urmă că pleacă, dar fără a se ţină vreodată de cuvînt.
– Felicitări, bătrîne! Mă bucur să constat că spiritul dumitale de observaţie nu se lasă afectat de vremea asta mohorîtă. Chiar dacă demonstraţia ta este convingătoare, aş mai adăuga şi că, după cum ai remarcat de bună seamă şi dumneata, amîndoi apar şi dispar cam în acelaşi timp. Dar mai ales, ceea ce au în comun este neputinţa lor de a ţine cumpăna între realităţi complementare: Heraasku crede că orice implicare a creştinilor în lume este utopie (i-ar prinde bine să mediteze la pilda Samarineanului milostiv din capitolul 10 al Evangheliei după Luca), iar nicodim crede că orice cădere a credincioşilor se datorează exclusiv credincioşilor. Evident, atît Heraasku cît şi nicodim se consideră creştini, însă e greu de înţeles cum poate un adevărat creştin să separe cu atîta uşurinţă clerul de mireni (în textul lui Danion Vasile responsabilitatea căderii unuia le revine tuturor, aşa cum este şi firesc pentru cei aflaţi într-un singur Trup). Dar astea nu sunt probleme pentru adevăraţii detectivi, dragă Watson. Pînă şi un om practic precum bunul inspector Lestrade se ocupă de chestiuni mai serioase.” (Din cartea lui Arthur Blog And Doyle, Blurriness and Its Anonymous and Innocuous Architects).

 
La 26/9/08 8:16 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Felicitări, Arthur Blog and Doyle! Numai că aici e România (pitorească, eternă, fascinantă), singura ţară din lume în care acefalul poate fi bicefal: tipii de soiul ăsta nu se potolesc nici dacă sînt deconspiraţi, ba chiar o iau de la capăt cu şi mai mult tupeu.

 
La 26/9/08 8:27 a.m. , Anonymous bloggoslovul a spus...

Speranta mea in legatura cu Nicodim a fost infirmata: nu i-a luat-o tastatura pe dinainte. Intre celelalte doua explicatii - prost si/sau nesimtit - mi-e greu sa ma hotarasc (mai ales ca nu se exclud, ci se complinesc): e mai mult prost sau mai mult nesimtit? Poate ne ajuta tot Arthur Blogg and Doyle...

 
La 26/9/08 12:47 p.m. , Anonymous Diana a spus...

Povestea asta cu "a nu-ti judeca aproapele" nu e prezentata suficient de clar dp meu dv. Si anume, cand vine vorba despre un om necinstit/ticalos din proximitatea ta poti:
- sa distingi corect ca omul este indoielnic si sa te rogi pentru el sa se indrepte;
- sa distingi corect ca omul este cum este si sa il afurisesti peste tot unde mergi;
- sau iti bagi capu in nisip in legatura cu omul respectiv;
Mie, personal, mi se pare o eroare sa te feresti in a vedea ce fel de oameni sunt cei din jurul tau, la fel cum e o eroare sa te apuci sa ii barfesti si sa ii afurisesti pe cei mai necinstiti dintre cunoscutii tai.
Si o intrebare:
nu e de datoria unui credincios sa denunte si sa incerce sa indeparteze din Biserica genul de preoti nevrednici cum erau cei din articolul de mai sus?
In sensul ca da, credinciosul trebuie sa fie alaturi de preot, sa il ajute sa se indrepte, dar vizavi de functia de preot, nu ar trebui sa militeze pentru demiterea lor?
Dau un exemplu ca sa fie mai clar ce am scris mai sus: cand un apropiat comite o faradelege, e normal sa il denunti la politie/tribunal, dar in acelasi timp e normal, odata ajuns in inchisoare, sa ramai in continuare alaturi de el.
Domnule Razvan Codrescu, cum delimitati/interpretati dvs datoria civica si datoria personala a unui crestin vizavi de societatea si apropiatii sai?[in situatiile prezentate in articolul de sus, spre exemplu]

 
La 26/9/08 7:37 p.m. , Anonymous printul caspian a spus...

Anonimii se ocupa cu identificarea anonimilor!

E de-a dreptul ridicol si rizibil. In plus, intre nicodim, bloggoslov, heraasku si alti bravi sclavi fericiti care pozeaza in vajnici aparatori ai ortodoxiei de debara eu nu vad nicio diferenta.
Continuati baieti, continuati sa va acuzati reciproc de prostie, nesimtire, dobitocie si tot ce va mai vreti voi. Stati in debara, sper sa ajungeti cu totii in Narnia sa va aratati vitejia! Va astept.

 
La 27/9/08 12:31 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Pentru Diana:

Realitatea este de o complexitate ireductibilă la reţete, dar un lucru e cert: nu slujim realităţii făcîndu-ne că nu o vedem. Trebuie să punem degetul în rană atunci cînd e nevoie. Nu există principiu în numele căruia să ascunzi adevărul sau să mistifici realitatea (oricît de dură şi de neconvenabilă ar fi). Poţi critica sau chiar pedepsi cu iubire. O face Dumnezeu Însuşi şi ne îndeamnă şi pe noi în acelaşi sens (cf., de pildă, Matei 10, 34-37). Cînd este vorba de datoria faţă de Hristos, nu-i prietenie sau rudenie care s-o anuleze sau s-o suspende. Sigur că, în concret, nouă ne e greu să răspundem întocmai acestei solicitări radicale, numai că ea există şi constituie adevărata măsură a asumării sacrificiale. Nici o cruce nu este uşor de purtat, îţi vine să strigi ca Fiul Omului în noaptea Ghetsemanilor: "Ia paharul acesta de la mine!", dar pînă la urmă eşti chemat să înţelegi că voia lui Dumnezeu e mai presus de voia, interesele, sentimentele noastre omeneşti. Mîntuirea nu este suma soluţiilor uşoare, ci suma dificultăţilor "răbdate pînă la capăt". "Scandal" şi "nebunie" e crucea, dar "toate se cer după ea", în cer şi pe pămînt.

 
La 27/9/08 8:09 a.m. , Anonymous professor moriarty a spus...

@ Printul Caspian:

Desteptul de Doyle nu identifica un anonim, ci un tip de mentalitate. E si el, in fond, ca mine si ca tine: nu rezista ispitei de a da o lectie. Ceea ce in lumea basmelor este intotdeauna mai lesne de spus decit de facut.

 
La 28/9/08 1:04 a.m. , Anonymous Anonim a spus...

Serios? Mie mi se pare ca facea legatura intre nicodim si heraasku. Abureala continua!...

 
La 21/3/10 5:56 a.m. , Anonymous carmen aldulescu a spus...

Personal nu cred ca a avea o parere diferita despre actiunile cuiva etc. inseamna "a judeca". In afara de asta , din cite imi amintesc eu, exista o nuantare in Biblie, o gradatie... mi se cere sa scot mai intii birna din ochiul meu si abia dupa aceea sa ma ocup de celalalt ( daca imi mai ramine timp, energie si gust) .

In rest, nu inteleg de ce atitea zbateri si bateri de cimpi originale, cind chestiile astea s-au spus deja de mult , mult mai clar si mai competent. Si nu in ultimul rind, mult mai putin emotional. Iata citeva mostre:

“ Iehovistii… Mai toti au parasit ortodoxia pe motivul ca “popa din sat era betiv” sau “era curvar” sau “facea politica” sau era “lumet”.
Ca si cum valabilitatea invataturii lui Hristos ar fi la cheremul ticalosiei cutarui popa din cutare comuna…
Copii mari ! Ei spun: ce valoare pot avea Tainele savirsite de un preot nedemn ? Deplina valoare. Raspunsul a fost dat inca din anul 311 la Conciliul din Arles, dupa erezia donatista care judeca intocmai ca martorii lui Iehova. Ambele erezii ( donatista, iehovista ) tin de un purism infantil: confuzia intre instrumentul uman si esenta divina, care trece prin instrumentul uman precum un curent electric instantaneu , necontaminat de tubul prin care se scurge . ( N.Steinhardt – Jurnalul fericirii )


“Cea mai mare persecutie a Bisercii Ortodoxe vine de la nevrednicia slujitorilor ei “ (Pr. Bededict Ghius )


“ A preotului este numai a deschide gura si Harul lucreaza… nu se amesteca niciodata pacatele preotului cu Harul lui Dzeu, pe care l-a luat la hirotonire, ca atunci n-ar mai fi Har. Preotul nu lucreaza in virtutea personala, ci in virtutea harului. “ ( Sf. Ioan Gura de Aur)

 
La 3/5/11 9:16 p.m. , Anonymous lili a spus...

Cineva imi spunea sa nu privesc omul,preotul,pastorul,ci sa ascult doar cuvantul lui Dumnezeu.Of....dar cand vezi cum esti sfidat de catre cei care imbraca haina preoteasca,cum sa-ti vina sa mai mergi la biserica.Am fost in Spania in spital,acolo preoti veneau in fiecare zi si se rugau cu bolnavi,in Romania nu am vazut picior de preot......

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire