miercuri, septembrie 17, 2008

ROLUL CREŞTINULUI ÎN VAJNICA LUME NOUĂ

Prezentare de d-l Ovidiu Hurduzeu
la workshop-ul CNCSIS
“Religie şi politică în lumea contemporană”,
Colegiul “Noua Europă”,
Bucureşti, 17-18 septembrie 2008




Doamnelor şi domnilor,

Întrucât am doar 15 minute la dispoziţie, voi ataca direct proble-matica enunţată în titlul prezentării mele.
Când analizez rolul ce-i revine creştinului, mă gândesc la două aspecte. Primul aspect se referă la rolul pe care ar vrea să i-l atribuie Vajnica Lume Nouă (Brave New World) – un rol impus de o instanţă străină de tot ceea ce înseamnă creştinism. Cel de-al doilea aspect priveşte rolul asumat de credinciosul creştin pentru a răspunde provocărilor şi presiunilor la care este supus în Noua Ordine Mondială.
Dar mai întâi să încerc să definesc, foarte succint, ce înseamnă Vajnica Lume Nouă sau Noua Ordine Mondială. Privită din punct de vedere politic, este o ordine planetară utopică, în care statele şi graniţele naţionale nu mai contează. Naţiunile lumii sunt obligate să-şi supună suveranitatea unor organisme suprastatale. Instrumentele ideologice şi economice prin care Vajnica Lume Nouă este transpusă în realitate le putem grupa sub numele generic de tehnoglobalism. Tehnoglobalismul consideră că activităţile financiare şi industriale, revoluţia tehnologică contemporană trebuie să fie orientate spre transpunerea în viaţă a proiectului unei singure societăţi globale. Vajnica Lume Nouă nu este doar o ordine economică sau politică, ea încearcă să înglobeze toate aspectele realului, toate dimensiunile vieţii. Obiectivul ei final este să construiască o sferă totală definită în chip de NOU ABSOLUT. În fond, tehnoglobalizarea nu-i altceva decât un sistem de asimilare, omogenizare şi integrare a ALTERITĂŢII VII. Vajnica Lume Nouă nu distruge viaţa, o transformă doar într-un “habitat” aseptizat. În grădina zoologică a globalizării, leul nu mai este închis în cuşcă. Este menţinut în chip de animal viu-împăiat într-o savană artificială.
Acest sistem totalitar – totalitar întrucât se vrea absolut – îi cere omului doar să se adapteze la noul mediul şi să adere la ideologiile tehnologlobalismului. Adaptarea la mediu se cere atât individului de pe stradă, cât şi oricărei alte instituţii care vrea să funcţioneze în Noua Ordine Mondială.
Şi creştinismul este constrâns să se adapteze. “Globalizat”, trebuie să devină un habitat religios al timpurilor postmoderne, o realitate fără contradicţii, o utopie realizată la nivelul spectacolului – spectacol în sensul lui Guy Debord.
Acest creştinism globalizat este menit să producă un creştin politic corect. Pe lângă ecumenismul obligatoriu, creştinul politic corect este pătruns de o spiritualitate de tip gnostic. Într-o astfel de spiritualitate, sufletul etern acţionează asupra trupului, fără ca puritatea sa să se contamineze în vreun fel sau altul. Un fel de inginerie religioasă în care “transcendenţa spiritului” rămâne intactă. În locul tensiunii creatoare dintre spirit şi materie, caracteristică religiei creştine, puterea spiritului (intelect şi voinţă) domină în mod absolut materia circumscrisă. Tradus în plan politic, spiritualismul gnostic se referă la impunerea de proiecte şi modele globale “superioare” asupra realităţilor lui aici şi acum considerate ontologic deficiente. “Noul creştinism”, atât de drag globalismului, îşi trădează vocaţia sa intelectualistă şi instrumentală. Nu este departe de raţiunea tehnicistă şi utilitară a vremurilor postmoderne.
În Vajnica Lume Nouă, acest creştinism de orientare panteist-gnostică este menit să anihileze omul concret şi să-l înlocuiască cu o fantoşă maleabilă, supusă experimentelor de tot felul. Prin intermediul habitatului creştin, fantoşa maleabilă, pe care am denumit-o sclavul fericit, urmează să se integreze “fără durere” în sistemul tehno-globalist. Creştinismul devine astfel o tehnică de adaptare la sistem, în genul psihoterapiilor şi politicilor consolaţioniste ale “grijii”, cum ar fi multiculturalismul şi “umanitarismul” drepturilor omului.
Adaptarea creştinismului la cerinţele Vajnicei Lumi Noi are consecinţe devastatoare. În cursul ultimilor cincizeci de ani, civilizaţia occi-dentală, construită pe pilonii trinitarismului creştin, s-a transformat într-o societate globală care a încetat să mai fie garantul valorilor iudeo-creştine. În Europa Occidentală descreştinarea şi păgânizarea sunt deja procese aproape împlinite. De pildă, doar 15% din italieni se duc duminica la slujbă, iar în Cehia procentul este doar de 3%.
Nu este vorba de o secularizare sau despiritualizare a societăţilor occidentale postindustriale. Dimpotrivă. În Occident, asistăm în prezent la o explozie a mişcărilor religioase. Practic, Vajnica Lume Nouă îşi creează propria sa “transcendenţă”. Nu este de mirare că multe dintre noile neo-, cvasi- şi pseudo-religii au primit statut de ONG-uri pe lângă ONU. Vajnica Lume Nouă încearcă să-şi legitimeze astfel nu numai componentele economice (tehnoglobalismul), culturale (multiculturalismul, neoconservatorismul, apărarea drepturilor omu-lui), legislative (Tribunalele internaţionale), ci şi pe cele religioase.
În Vajnica Lume Nouă, creştinismul devine o religie a Omului. Nu mai este o religie revelată ce se trăieşte aici şi acum prin întruparea lui Hristos. Ies din circulaţie Viaţa, taina întrupării Logosului, sabia ce separă şi tot ce ţine de dimensiunea verticală. În schimb, se globalizează creştinismul de platou adaptat timpurilor, “parcursul spiritual şi moral”, religia pietistă, iubitoare de Umanitate şi Drepturile Omului. Este evident că Sfânta Treime este incompatibilă cu modul de operare în flux a Vajnicei Lumi Noi. Tehnoglobalismul funcţionează ca un flux de informaţii, imagini, simboluri, produce o lume imaterială şi “descărnată”. Transformată într-un information system, realitatea Vajnicei Lumi Noi iese de sub incidenţa materiei, energiei şi a limbajului încarnat – limbajul cultural, situat al civili-zaţiei iudeo-creştine.
“Dezîntruparea”, imaterialitatea, simulacrul, decontextualizarea, uniformizarea sunt departe de spiritul şi litera creştinismului. Personalismul creştin propune persoana, locul de întâlnire dintre concret şi universal, materie şi spirit, “eu” şi celălalt. Vajnica Lume Nouă are însă nevoie de un om abstract şi interşanjabil, permanent branşat, un “nod” într-o reţea colectivă.
În Vajnica Lume Nouă păcatul suprem este Întruparea Logosului; şi, prin extensie, orice întrupare. Logosul nu s-a încarnat pentru a spiritualiza materia în manieră new-age-istă, nici pentru a impune materiei informe o ordine “raţională”. Lucrarea lui Hristos se adresează unor oameni în carne şi oase, liberi să accepte sau să respingă mesajul şi faptele Lui. Luând trup şi faţă omenească, Fiul lui Dumnezeu a reabilitat existenţa concretă, ceea ce este un scandal pentru globalişti.
În viziunea tehnoglobalistă, lumea concretă de “aici” şi “acum” este o lume iremediabil “rea”. Tradus în limbaj politic: “rea” este lumea diferenţei reale, a ifoselor naţionale, a tradiţiilor, a determinaţiilor locale şi istorice. Tărâmul “rău” este locuit de oamenii de rând. Ei trebuie disciplinaţi ca nu cumva să se auto-distrugă în confruntări tribale, periclitând internaţionalismul cultural şi religios, abstrac-ţiunea planetară numită “umanitate”.
Care să fie însă lumea “bună”, cea la care creştinul ar trebui să se adapteze? În Vajnica Lume Nouă, “bună” este considerată lumea abstracţiunilor iluzionist egalitare şi a utopiilor economice globali-zante. “Bun” este atopicul, atonalul, the world wide web, heruvimul integrărilor. Omul amnezic planetar, nicidecum omul în carne şi oase. “Bun” este virtualul, digitalul, creditul bancar şi ideologicul umanitarist. Şi tot “bune”: tolerantismul, relativizarea valorilor, instituţionalizarea mediocrităţii în numele lozincii “fiecare are dreptul la opinia sa”. “Bună” este privirea multiculturală aruncată asupra lumii de jos din sfera elitelor iluminate. Realitatea, cu particu-larităţile ei geografice şi istorice, a devenit nu numai politic incorectă, ci de-a dreptul obscenă.
Cei care cred că fundamentalismul religios, creştin sau islamic, se opune în vreun fel Vajnicei Lumi Noi se înşeală amarnic. Funda-mentaliştii, ecumeniştii şi globaliştii merg mână în mână. Promovează cu toţii ideea unei religii deteritorializate, epurată de particularităţi culturale şi naţionale. Talibanii s-au năpustit cu furie împotriva obiceiurilor populare afgane, de la muzica tradiţională până la luptele de cocoşi; în mod similar, “noua ortodoxie” românească, născută la Londra şi Paris, ar vrea să scape de popii colivari, babele superstiţioase şi parastase. Tariq Ramadan este de părere că Islamul poate fi practicat într-o formă mai “pură” în Occident decât în ţările musulmane, în care religia a fost pervertită de naţionalism şi ipocrizie. În viziunea fundamentalistă, religia pură poate fi practicată doar în sistem de reţea, în comunităţi voluntare constituite în afara practicii sociale, pe bază de valori şi dogme religioase neîntinate. Ingineriei culturale, practicate de globaliştii seculari, i se răspunde astfel cu o inginerie religioasă. Omul reconstruit economic şi darwinist se intersectează cu cel remodelat de fundamentalişti în termenii “religiei adevărate”. Persoana reală, în carne şi oase, este astfel înlocuită de omul abstract, transformată într-un simplu “instrument”, un “mijloc” – o bombă umană, un instrument propa-gandistic etc.
Credinţa în Hristos nu-i lasă însă pe creştini să cadă în amăgire, să se adapteze “veacului acesta”. Creştinii cred că revelarea lui Dumnezeu în Iisus Hristos, doar ea nu poate fi încorporată în “noul absolut”, întrucât “Împărăţia mea nu e din lumea aceasta” (Ioan 18, 36). Doar Adevărul întrupat nu-l asimilează maşina de produs amăgiri a Vajnicei Lumi Noi.
Rolul creştinului nu este doar să înţeleagă mecanismele de iluzionare. El trebuie să distrugă în primul rând zidul de minciuni construit pentru a ascunde realitatea (la temelia “zidului de minciuni” stau miturile elitelor globale, mituri privitoare la progresul tehnologic, fuziunea planetară – one world, one accord – şi aglutinarea omenirii sub faldurile “umanismului”). Şi tot creştinului îi revine rolul să se opună ingineriilor care vor să-l transforme într-o abstracţiune – un “europeean”, “un cetăţean al lumii”, sau un simplu “consumator”.
Înlăturând iluziile şi opunându-se ingineriilor de tot felul, creştinul va rămâne “sarea pământului”. Precum sarea, creştinul are rolul să conserve. Dar ce-ar trebui oare să conserve? Va păstra vie spiritualitatea care nu a pierdut contactul cu viaţa concretă; va conserva o ordine socială construită după firea şi dimensiunile omului. Creştinul va avea grijă să conserve instituţiile care nu obstrucţionează Adevărul. Tehnoglobalismul l-a plasat pe om într-un habitat economic şi spiritual în care cu greu poate să mai audă Cuvântul încarnat, şi cu atât mai puţin poate să-L înţeleagă. În habitatul religios construit de globalişti, creştinii sunt încurajaţi să reacţioneze ca porcii, să calce pe mărgăritarele divine nesocotind îndemnul lui Iisus Hristos (“Să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare!” – Matei 7, 6). Iată de ce trebuie conservate acele situaţii şi instituţii – din păcate, din ce în ce mai puţine – care îi ajută pe oameni să-şi păstreze modul de viaţă creştinesc.
În acelaşi timp, creştinul are rolul să devină, prin lucrarea Sfântului Duh, “lumina lumii”, “o cetate aşezată pe un munte” (Matei 5, 13-14). Cu alte cuvinte, creştinul trebuie să “crească” într-o persoană-eveniment, întrupată în istorie, dar orientată eshatologic. În chip de eveniment, creştinul este o mărturie vie a Încarnării Logosului, Marele Eveniment din care derivă toate celelalte. Dacă sarea conservă, evenimentul modifică, este o intervenţie personală, radicală, care poate schimba cursul unei vieţi sau al istoriei însăşi. Vajnica Lume Nouă încearcă să elimine Evenimentul din trupul creştinismului şi din viaţa de zi cu zi a omului, întrucât ar vrea ca omul să rămână o fiinţă non-evenimenţială. Pasiv, incapabil de acţiuni personale, omul nu s-ar mai preocupa să caute şi să lărgească the crack in the wall, fisura din zidul societăţii globale.
Elitele ştiu prea bine că Întruparea Logosului, ca “lumină a lumii”, poate să ofere direcţie şi înţeles în sfera politică şi socială. Ele se tem că Evenimentul le-ar reda oamenilor “o speranţă care nu este o simplă iluzie” (Ellul). Nu-i de mirare că Adevărul întrupat şi per-soanele-eveniment sunt cu greu tolerate în Vajnica Lume Nouă.
În fine, creştinul adevărat trebuie să fie ca o oaie în mijlocul lupilor. Noua Ordine Mondială este un tărâm în care oile nu mai vor să fie oi, ci vor cu toate să devină lupi, să domine şi să sfârtece. Azi a fi o oaie în mijlocul lupilor înseamnă să fii trup şi suflet cu neamul tău şi cu Biserica lui Hristos, aşa cum Moise şi Ieremia au fost una cu poporul lor, aşa cum Iisus S-a identificat cu mulţimile concrete, cu “oile fără păstor”. O astfel de atitudine – blasfematoare din punct de vedere globalist – implică un sacrificiu pe care doar creştinii adevăraţi mai sunt dispuşi să-l facă.

Ovidiu HURDUZEU

Îi mulţumesc d-lui Ovidiu Hurduzeu pentru îngăduinţa de a reproduce textul şi d-lui Mirel Cristian pentru promptitudinea cu care ni l-a expediat.

16 comentarii:

La 17/9/08 7:21 p.m. , Anonymous Fernandel a spus...

Plesu, in articolul sau din Adevarul de astazi, scrie asa: "Condamnarea comunismului rămâne, aşadar, în România, o treabă făcută pe jumătate, dacă nu strict formal. Vechi activişti populează impenitent instituţiile statului, vechi lingăi decid asupra culturii naţionale, CNSAS-ul se clatină, iar populaţia are alte griji decât cele privind „asanarea morală". Ceea ce ar fi trebuit să fie un act responsabil de igienă civică n-a fost decât un prilej în plus de gâlceavă provincială, pe măsura conştiinţelor noastre obosite."

Articolul lui Hurduzeu pare insa a indica faptul ca "populatia", sau macar o parte a ei, este interesata de asanare morala, si de procesul comunismului, si de inlaturarea fostilor activisti. Problema insa pare a fi ca noii activisti nu par a fi interesati de asanare morala. Incuibati la putere, apasa doar pe butoanele care le convin lor: unul e pentru masaj la talpile obosite (prompt oferit de Neamtu), altul e pentru rezumatul ideologic al zilei (Tismaneanu), altul e pentru placeri vinovate (ICR/Mihaies) etc.
Ceea ce vor actualii stapani ai Romaniei e sa nu putem sta pe picioarele noastre. Comunismul e "condamnat" de ei, cum vor ei, pana unde vor ei. Ortodoxia e "definita" de ei, cum vor ei, pana unde vor ei. Romanii sunt prosti, dar, pe de alta parte, multi si platitori, macar intr-o oarecare masura, de impozite din care se poate suge ceva si pentru avangarda romaneasca slavitoare de Iuda (interesant, dar Iuda pare a fi patronul acestei elite care ne conduce) etc. Cine refuza sa traisca in cadrele croite de ei e resentimentar. Daca esti de stanga, esti ratacit, dar poti fi simpatic (adica bine imbracat, ca Bucurenci, laudat de Plesu pentru stil). Daca esti conservator crestin insa, esti o bestie, un resentimentar, un provincila (stanga nu e provinciala, ca e internationalista), un neom. Si asta e discursul "dreptei" oficiale actuale. Oricum, Plesu marturiseste in final ca are o constiinta obosita. Daca nu s-ar mai chinui atat sa siluiasca abil evidenta poate ca s-ar simti mai in forma.

 
La 17/9/08 9:19 p.m. , Blogger gheorghe fedorovici a spus...

Articolul dlui Hurduzeu bate mai departe. El ne spune ca nici stinga, nici dreapta nu pot salva lumea. Intrucit lumea nu se salveaza politic, ci spiritual, este esential sa pastram nealterate temeiurile, adevarul lumii. Iar adevarul lumii lumea nu-l are si nu-l cunoaste. Adevarul lumii vine dinafara lumii si este pastrat si trait de crestini, singurele fiinte din lume care nu sint din lume. Vajnica lume noua va incerca sa construiasca o versiune fie pur imanenta, fie pur transcendenta de crestinism. Acestei incercari i se adreseaza dl. Hurduzeu, aratind ca, in contextul globalizarii si cu mijloacele unei stiinte reduse la simpla tehnologie, ea a devenit mult mai usor de realizat. Spiritualistii ne spun ca si in alte culturi se intilnesc metode de pastrare valide, chiar daca acestea nu cunosc sarea, secularistii tehnologizati ne spun ca la ora actuala tehnologia poate produce o sare artificiala "identic naturala". Dl. Hurduzeu le raspunde: "sint de acord, dar acestea nu sint sarea naturala, cea care conserva si da gust totodata". Lipsit de trup, crestinismul inceteaza sa mai dea gust lumii si vietii; lipsit de duh, crestinismul nu mai poate conserva, nu mai poate pastra viata. In primul caz, viata nu mai are nici un sens; in cel de-al doilea, ea risca sa dispara cu totul.
Asa ca ete secundar daca dl. Plesu doreste sau nu in mod sincer condamnarea comunismului. Este insa de maxima importanta faptul ca domnia sa doreste un crestinism dezintrupat, hiperspiritualizat, anistoric. Un astfel de crestinism nu doar ca nu va mai face posibila si dezirabila condamnarea comunismului: un astfel de crestinism va fi lipsit de perceptia raului insusi.

 
La 18/9/08 12:11 p.m. , Anonymous Fratele Alexandru a spus...

Spiritul de sacrificiu ar trebui sa fie masura crestinatatii cuiva. Restul sunt vorbe goale!
Domnul Hurduzeu, desi pe scurt, a pus foarte bine problema. Chestia e: unde ni-s crestinii gata sa infrunte Fiara? Cei mai multi cauta si ei la un avantaj, acolo... Si cine le da, acela le si cere... Si uite asa e gata "cercul vicios", iar icoanele ne plang prin biserici...

 
La 18/9/08 3:27 p.m. , Anonymous Varul Fratelui Alexandru a spus...

Unde sint crestinii gata sa infrunte fiara? Sint ascunsi in spatele bravului frate Alexandru!

 
La 18/9/08 7:46 p.m. , Blogger gheorghe fedorovici a spus...

Am asistat împreună cu dl. Iulian Capsali la cea de-a doua sesiune a atelierului organizat de NEC pe tema raportului dintre religie şi politică în lumea contemporană. Singura prezentare care a discutat acest raport dinspre domeniul religios (mai precis, dinspre creştinismul ortodox) a fost, cum era de aşteptat, cea a domnului Hurduzeu. Am fost surprins să constat că, în afara domnului Hurduzeu, ceilalţi vorbitori au prezentat soluţii pentru rezolvarea tensiunii dintre politic şi religios dar fără să pună întrebările prealabile obligatorii. De pildă, este tensiunea actuală a acestui raport solidară cu tensiunea de acum o sută de ani, sau de acum o mie de ani? Este ea aceeaşi în Apus ca şi în Răsărit? Este posibilă în ţările ortodoxe o laicitate precum cea inventată de Franţa republicană (propusă ca model de unul din vorbitori)? Nu cumva continuăm să gîndim acest raport într-o paradigmă depăşită, nu cumva ne lăsăm înscrişi în tradiţia unei dezbateri care nu numai că nu este proprie lumii ortodoxe, dar care tinde să devină tot mai inactuală o dată cu metamorfoza unei puteri care din naţională a devenit, treptat, continentală şi apoi globală? Această tensiune este permanentă, s-a spus, fiindcă politicul şi religiosul sînt determinările esenţiale ale fiinţei umane: ordinea religioasă şi cea politică se întîlnesc în sfera dreptăţii, adică în domeniul etic, afirma dl. Voinescu. Dar mai este valabil acest raport clasic în modernitate, unde fiecare domeniu al vieţii este autonom în raport cu celelalte? Nu au toate valorile omului modern o întemeiere raţională şi nu sînt acceptate de omul modern decît valorile întemeiate raţional? Oare nu tinde condiţia exclusivă a raţionalităţii să anuleze tensiunea naturală dintre politic şi religios? Şi nu este posibil oare ca, în condiţiile unui nou tip de putere, această tensiune, benefică şi pentru politic, şi pentru religios, să fie anulată prin forţă?
Intervenţia dlui Hurduzeu, după cum pot vedea cei care i-au citit materialul postat pe blogul dlui Codrescu, subliniază tocmai apariţia unui nou tip de putere politică. Întrucît mi s-a părut că audienţa a fost total depăşită de analiza dlui Hurduzeu, în intervalul dedicat observaţiilor şi întrebărilor am rezumat mesajul dlui Hurduzeu într-o direcţie care părea să le fi scăpat cu totul celor prezenţi; în felul acesta, speram că participanţii vor ajunge la tipul de întrebări pe care le-am amintit mai sus. În mod previzibil, şi intervenţia mea a fost trecută cu vederea.
Pentru cei care ar putea fi interesaţi, iată ce am apucat să spun:

Raportul dintre politic şi religios se reduce la două întrebări puse de dl. Hurduzeu, întrebări care nu au sens decît în contextul globalizării. Într-o lume globalizată, puterea se modifică în esenţa şi în obiectivele ei. În paradigma globalizării asistăm la o mutaţie a politicului de tipul celei realizate de Machiavelli; de la Machiavelli încoace, avem un alt tip de politic şi o altfel de exercitare a puterii decît înainte de el. Iar dacă politicul cunoaşte o transformare importantă, nu se modifică oare în mod corespunzător şi raportul lui cu creştinismul? (insist: raportul politicului cu creştinismul şi nu cu religiosul. Fiindcă, de pildă, punerea în paranteze a identităţii creştine în Franţa, a dreptului Bisericii catolice de a se exprima ca partener egal în spaţiul public nu a produs tipul de manifestări radicalizate precum cele manifestate de comunităţile islamice din Franţa) Or, nu întîmplător a folosit dl. Hurduzeu imaginea lumii perfecte din cartea lui Huxley. Fiindcă, în context global, Brava lume nouă ne oferă nişte teme utile de reflecţie.
Astfel, vedem că singurul personaj care pune în discuţie civilizaţia universală este un sălbatic care sfîrşeşte prin a se sinucide. El se sinucide fiindcă într-o lume perfect controlată individul normal, adică imperfect, nu mai are nici o sursă tradiţională de supravieţuire spirituală. Religia este alterată, adaptată la idealurile lumii globale, şi, o dată cu ea, cultura însăşi. Sălbaticul cita în mod frecvent din Shakespeare; numai că lumea lui Shakespeare nu mai avea nici un referent în lumea perfectă, între societatea globală şi lumea culturii nu mai exista nici o corespondenţă. Atunci cînd puterea devine absolută, cultura şi religia dispar. Singurele forme de religie existente în universul descris de Huxley sînt cea a mortificării, proprie sălbaticilor, şi cea orgiastică, proprie civilizaţilor. Creştinismul nu şi-a propus să răstoarne ori să abolească ordinea politică; creştinismul îşi doreşte ca puterea să fie, să redevină ori să rămînă dreaptă. Creştinismul denunţă nedreptatea, abuzurile puterii, dar nu-i cere puterii să devină creştină. Puterea e cea care a dorit să devină creştină. Putem bănui că, prin acest proces, puterea urmărea şi mai multă putere. Disputa investiturilor o confirmă. Însă în Brava lume nouă, puterea devine cvasi-religioasă pentru că devine absolută. Într-o astfel de lume, creştinismul nu va putea participa la spaţiul public decît pentru a confirma puterea, lucru pe care-l putem observa deja: creştinismul liberal are o pronunţată agendă de stînga. De altfel, o dată cu realizarea Bravei lumi noi, nu va mai exista spaţiu public: nici puterea, nici surogatul de religie pe care şi-l va fi construit nu vor avea nevoie de el.
Am văzut contextul, iată şi cele două întrebări puse de dl. Hurduzeu:
1. Este posibilă o lume ca cea descrisă de Huxley?
2. Este cu putinţă ca acest tip de ordine să admită prezenţa creştinismului în forma lui tradiţională?
Ambele întrebări, sînt, evident, retorice. În ce o priveşte pe cea dintîi: lumea descrisă de Huxley nu este o utopie, ci o lume cît se poate de realizabilă. Aşa cum avea să o declare în Brave New World Revisited, Huxley văzuse încă din anii ’30 semnele apariţiei unei astfel de lumi. Trei decenii mai tîrziu, Huxley va constata trist că a avut dreptate.
O astfel de putere este oricînd posibilă, ne previne Applebaum; ea poate depăşi cele trei totalitarisme ale secolului XX prin combinarea celor două instrumente de care s-au folosit acestea: ingineria genetică, în Germania nazistă, şi ingineria socială (educare şi reeducare) în Rusia sovietică. Fiecare din aceste totalitarisme a urmărit crearea omului nou, a unui tip uman care să nu ameninţe în nici un fel această putere.

La cea de-a doua întrebare nu am mai reuşit să răspund dar cred că este limpede pentru toată lumea că răspunsul este negativ.

PS
O ilustrare neaşteptată a portretului intelectualului globalizat ne-a fost oferită de dl. Sever Voinescu care, atunci cînd i s-a cerut să precizeze dacă una din ideile afirmate îi aparţine lui sau este proprie spiritului timpului, a răspuns: „Nu vă pot răspunde, îmi este foarte greu să deosebesc între ideile mele şi spiritul timpului.” Un astfel de răspuns ar fi fost considerat normal în urmă cu cîteva sute de ani, fiindcă spiritul acelui timp era unul creştin. Aparţineai acelui timp şi unui loc anume. Timpul îţi era dat o dată cu viaţa şi de aceea, deşi era limitat, timpul avea continuitatea proprie lucrurilor care au un început şi un sfîrşit. Astăzi însă, omul nu mai aparţine nici locului, nici timpului său. Şi pentru că timpul devine al omului, iar locul omului coincide cu poziţia pe care el o ocupă în fiecare clipă, timpul omului devine discontinuu, nici veşnic, nici limitat, este un timp care începe şi sfîrşeşte în fiecare clipă. Este un timp fără durata, fără consistenţă.

 
La 18/9/08 11:50 p.m. , Anonymous bloggoslovul a spus...

Genul acesta de intelectuali "aliniaţi" discută pe deasupra realităţii, pe care fie că nu o cunosc, fie că nu le convine. De altfel, pentru ei realitatea nici nu mai are preţ în sine: nu mai este percepută decât ca teren de exerciţiu al ideologiilor. Pentru ei rolul creştinului în Brave New World nu poate fi decât unul singur: să-şi răscumpere prezentul prin uitarea trecutului. De aici reinventarea unui creştinism "politic corect", a unui Hristos care să nu-l deranjeze pe Antihrist, ci să-i poarte mapa, recunoscător că nu e răstignit a doua oară.
Într-un astfel de mediu intelectual, domnul Hurduzeu este o apariţie ştiinţifico-fantastică, iar domnul Fedorovici o dihanie mitologică de-a dreptul. De aceea cu ei e bine să nici nu te angajezi în discuţii. Îi priveşti doar într-un anumit fel (pe care să-l sesize bine întreaga asistenţă), îi aştepţi politicos să termine (suntem gentlemeni, ce dracu!) şi readuci discuţia în matca ei "corectă" şi la concluziile ei prestabilite, care oricum nu interesează pe nimeni, pentru că de fapt toate aceste "dezbateri" nu sunt decât preliminariile oţioase ale participării la "ospăţul" oferit de establishment - şi care numai el contează cu adevărat.

 
La 19/9/08 9:19 a.m. , Blogger gheorghe fedorovici a spus...

Dincolo de privirile cu subinteles si a zimbetelor condescendente, am deslusit in relaxarea artificiala a participantilor o reala ingrijorare. Nu ca s-ar fi gindit o clipa ca dl. Hurduzeu ar fi putut avea dreptate; ii nelinistea insa gindul ca ar mai putea exista si altii care sa gindeasca in felul dinsului. Sper ca le vom confirma si adinci aceasta neliniste.
Vorba dlui Capsali: tencuiala cladirii NEC (mai sensibila decit peretii captusiti ai inimilor si mintilor elitei) a inceput deja sa crape.

Bloggoslovul a surprins perfect atmosfera dezbaterii: in citeva rinduri am avut impresia ca oamenii facusera repetitii inainte si, din cind in cind, cite unul mai improviza cite o replica noua, in acord cu scenariul. Regizorul, banuiesc, mormaia aprobator din dosul perdelei.

PS
Pacat ca a lipsit tocmai dl. Catalin Avramescu, omul care ne-a oferit solutia problemelor economice, politice, religioase, sociale: Romania reformata. Sau poate ca i-a spus dl. Baconsky sa stea la coada fiindca, in ordine istorica, trebuie sa devenim mai intii catolici si abia apoi protestanti?

 
La 23/9/08 1:17 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

In legatura cu prezentarea domnului Hurduzeu de la NEC: marturisesc aici ca m-au deranjat si pe mine rasetele si atitudinile condescendente, dar marturisesc si ca au fost vreo doua momente in care nu mi-am putut nici eu stapani un zambet in timpul prezentarii. Asta insa nu pentru ca n-as fi fost de acord cu cele prezentate, ci pentru ca mi-am imaginat ce s-ar fi intamplat daca, sa spunem asa, Sf. Apostol Pavel le-ar fi citit elitelor din Areopag din postarile epistolare pregatite pentru prietenii lui. Dar acum fara zambete: am asteptat (si) pe acest blog o preocupare privind schimbarile de stil si argumentare – nu de continut, fireste – care ar trebui avute in vedere pentru ca la urmatoarea prezentare sa fie macar un pic mai putina veselie si macar un pic mai multa receptivitate. In schimb, mi se pare – si daca gresesc, rog sa fiu corectat si iertat – ca ceva anume se considera de la sine inteles: reactiile de respingere mai mult sau mai putin virulenta se datoreaza exclusiv insuficientelor celor care nu inteleg sau nu vor sa ne inteleaga, nu si unor erori tactice pe noi insine ar trebui incet-incet sa le mai imputinam. Ramanem la prezentari mai ales provocatoare intr-o limba din pacate inca putin inteleasa, sau incercam sa gasim si acel limbaj care sa ne usureze pescuitul de oameni prin areopagurile de astazi, fara a face nici o concesie spiritului timpurilor in care traim cu totii?

 
La 23/9/08 8:09 p.m. , Anonymous fratele alexandru a spus...

Te lasa "anonimii", domnule?!
Cu atatia dulai care se orienteaza dupa miros si latră la tot ce misca, s-ar zice ca turma nu mai are nevoie nici de Pastor, nici de pastorei! Stiu ei, dulaii, mai bine ce si cum! Si daca nu latra la lup, latra la luna... Ideea (una si fixa) e: latru, deci exist! Si daca cineva nu latra ca ei, n-are ce sa caute cu turma: să-si vada de "fluierele" lui si sa nu mai incurce sfintele necuvantatoare! "Ferma animalelor" in versiune mioritica!

 
La 23/9/08 11:45 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Mărturisesc că, deşi am evitat să pun problema în termeni atît de cruzi (pentru a nu-i leza pe "anonimii" decenţi şi rezonabili, căci există şi din aceştia), sînt şi eu foarte preocupat de această anarhie a anonimatului, care de multe ori deconstruieşte noaptea tot ce se construieşte peste zi, compromiţînd nu numai ideea de intelectualitate ortodoxă, dar şi cele mai elementare exigenţe morale şi comportamentale ale spiritualităţii pe care pretind a o apăra. Dvs. hiperbolizaţi, desigur, dar pornind de la o realitate tristă şi întristătoare, pe care ai de multe ori impresia că n-o mai poţi contracara decît îngrădind din raţiuni igienice o libertate de expresie pe care altminteri o preţuieşti principial (dar care nu se poate exercita benefic în absenţa "cuminecătoare" a bunului simţ, ca să nu mai vorbesc de aceea a cinstei sufleteşti). Poate că totuşi intervenţii precum cea a dvs. îi vor responsabiliza măcar pe unii, făcîndu-i mai atenţi şi mai măsuraţi atît în ce spun, cît şi în cum spun, dacă nu din preţuire pentru acest blog sau pentru ceilalţi participanţi la dialog, măcar din scrupul faţă de imaginea publică a lumii noastre ortodoxe, care nu cred că-şi propune să lupte împotriva exceselor civilizaţiei "elitiste" cu excesele simetrice ale necivilizaţiei "maneliste".
Cît despre necesitatea primenirii neconcesive a limbajului identitar şi apologetic, aceasta este mai presus de orice discuţie.

 
La 24/9/08 12:25 p.m. , Blogger gheorghe fedorovici a spus...

Atenienii ne cer sa vorbim despre Inviere intr-un limbaj sociologic, cultural in sens larg, antropologic, fenomenologic, numai nu teologic. In realitate, chiar si atunci cind elita intilneste genul de limbaj argumentativ pe care-l pretinde (de genul celui existent in articolele lui M. Platon, vezi recent la http://www.rostonline.org/blog/claudiu/), ea il ignora pur si simplu. Ignora de fapt acelasi mesaj de care se amuza atunci cind este expus in termeni catehetici. Din punctul de vedere al intelectualului secular sau gnostic (ceea ce e tot un drac), vom fi ascultati si alta data (Fapt. 17, 32) doar atunci cind vom schimba nu limbajul, ci continutul lui.

 
La 24/9/08 2:22 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Nimeni nu asteapta ca toti atenienii sa fie toti si deodata convinsi. Ar fi chiar un semn de mandrie necugetata a crede ca sta in puterea fiecaruia dintre noi sa convinga pe oricine si oricand; este insa de datoria (!) noastra sa facem tot ce ne sta in putinta pentru ca macar unii (Fapte 17, 34) sa fie nu neaparat convinsi, ci macar pusi pe ganduri. Pentru a implini aceasta avem a ne situa pe terenul lor, a vorbi pe limba lor si a le arata ca Platon si Aristotel nu sunt pictati la Voronet pentru a ilustra inaintarea spre cele mai inalte culmi ale renasterilor, de unde se vor zari noi si noi culmi de progres global si civilizatie ecumenica. Este foarte greu, nu degeaba ne trebuie si blandetea porumbelului, si intelepciunea sarpelui. Dar daca nu vom castiga repede destui economisti care sa stie cum poate supravietui un sat de munte astazi fara a se lasa recolectivizat si fiscalizat sub imperativul lichidarii atat de mult hulitei agriculturi de subzistenta in virtutea careia taranul poate trai liber cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin munca sa, apoi destui juristi care sa stie unde si cum sa-l apere de tot soiul de hoti, apoi invatatori care sa stie sa-l lumineze, apoi atatia altii... atunci va disparea tot atat de repede si putinul putin cat a mai ramas din Romania aceea frumoasa pe care am vrea sa o salvam. Nu e timp deci pentru haiducii eroice prin lume, ci este vremea castigarii elitelor, adica (ar spune poate domnul Mircea Platon) a celor mai buni economisti, juristi, invatatori, mecanici de locomotiva etc etc.. Multumesc domnului Codrescu pentru gazduirea acestei secunde si ultime postari, caci ma retrag degraba acum, bine stiind eu insumi cat mai am de lucru pana a ajunge in randul unor asemenea elite.

 
La 24/9/08 4:01 p.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Eu vă mulţumesc. Dacă măcar jumătate din "anonimii" de pe blog ar avea luciditatea, măsura şi seriozitatea dvs., atunci chiar că năzuinţele noastre ar putea fi temeiul efectiv al unei alte Românii decît cea a culegătorilor de căpşuni şi a discursurilor paralele pe deasupra realităţii. Şi poate că atunci şi d-l Hurduzeu ar da lecţii Americii din România, iar nu României din America.

 
La 24/9/08 9:22 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

Daca vreti sa nu repetati clasa si anul acesta atunci luati notite cand domnul Hurduzeu da lectii. Si nu din America, ci de la Bucuresti; cred ca ati lipsit nemotivat de la ora! Evident, tot profesorul e de vina ca elevii trag chiulul.

 
La 25/9/08 7:49 a.m. , Blogger Razvan Codrescu a spus...

Eu sînt gata oricînd să învăţ de la d-l Hurduzeu şi consider o onoare pentru noi toţi prezenţa domniei-sale pe acest blog. Se pare însă că dvs. nu prea ştiţi de glumă, sau aveţi pur şi simplu darul de a înţelege anapoda. E însă loc şi de mai bine, cu anonimat cu tot. De aceea, vă asigur de amuzata mea simpatie.

 
La 25/9/08 7:20 p.m. , Anonymous Anonim a spus...

V-am inteles gresit, imi cer scuze, voi fi mai atent la nuante de acum incolo. Voi adopta un ton mai bland si imi voi alege cuvintele cu grija.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire