ROLUL CREŞTINULUI ÎN VAJNICA LUME NOUĂ

Prezentare de d-l Ovidiu Hurduzeu

la workshop-ul CNCSIS
“Religie şi politică în lumea contemporană”,
Colegiul “Noua Europă”,
Bucureşti, 17-18 septembrie 2008

Doamnelor şi domnilor,

Întrucât am doar 15 minute la dispoziţie, voi ataca direct proble-matica enunţată în titlul prezentării mele.
Când analizez rolul ce-i revine creştinului, mă gândesc la două aspecte. Primul aspect se referă la rolul pe care ar vrea să i-l atribuie Vajnica Lume Nouă (Brave New World) – un rol impus de o instanţă străină de tot ceea ce înseamnă creştinism. Cel de-al doilea aspect priveşte rolul asumat de credinciosul creştin pentru a răspunde provocărilor şi presiunilor la care este supus în Noua Ordine Mondială.
Dar mai întâi să încerc să definesc, foarte succint, ce înseamnă Vajnica Lume Nouă sau Noua Ordine Mondială. Privită din punct de vedere politic, este o ordine planetară utopică, în care statele şi graniţele naţionale nu mai contează. Naţiunile lumii sunt obligate să-şi supună suveranitatea unor organisme suprastatale. Instrumentele ideologice şi economice prin care Vajnica Lume Nouă este transpusă în realitate le putem grupa sub numele generic de tehnoglobalism. Tehnoglobalismul consideră că activităţile financiare şi industriale, revoluţia tehnologică contemporană trebuie să fie orientate spre transpunerea în viaţă a proiectului unei singure societăţi globale. Vajnica Lume Nouă nu este doar o ordine economică sau politică, ea încearcă să înglobeze toate aspectele realului, toate dimensiunile vieţii. Obiectivul ei final este să construiască o sferă totală definită în chip de NOU ABSOLUT. În fond, tehnoglobalizarea nu-i altceva decât un sistem de asimilare, omogenizare şi integrare a ALTERITĂŢII VII. Vajnica Lume Nouă nu distruge viaţa, o transformă doar într-un “habitat” aseptizat. În grădina zoologică a globalizării, leul nu mai este închis în cuşcă. Este menţinut în chip de animal viu-împăiat într-o savană artificială.
Acest sistem totalitar – totalitar întrucât se vrea absolut – îi cere omului doar să se adapteze la noul mediul şi să adere la ideologiile tehnologlobalismului. Adaptarea la mediu se cere atât individului de pe stradă, cât şi oricărei alte instituţii care vrea să funcţioneze în Noua Ordine Mondială.
Şi creştinismul este constrâns să se adapteze. “Globalizat”, trebuie să devină un habitat religios al timpurilor postmoderne, o realitate fără contradicţii, o utopie realizată la nivelul spectacolului – spectacol în sensul lui Guy Debord.
Acest creştinism globalizat este menit să producă un creştin politic corect. Pe lângă ecumenismul obligatoriu, creştinul politic corect este pătruns de o spiritualitate de tip gnostic. Într-o astfel de spiritualitate, sufletul etern acţionează asupra trupului, fără ca puritatea sa să se contamineze în vreun fel sau altul. Un fel de inginerie religioasă în care “transcendenţa spiritului” rămâne intactă. În locul tensiunii creatoare dintre spirit şi materie, caracteristică religiei creştine, puterea spiritului (intelect şi voinţă) domină în mod absolut materia circumscrisă. Tradus în plan politic, spiritualismul gnostic se referă la impunerea de proiecte şi modele globale “superioare” asupra realităţilor lui aici şi acum considerate ontologic deficiente. “Noul creştinism”, atât de drag globalismului, îşi trădează vocaţia sa intelectualistă şi instrumentală. Nu este departe de raţiunea tehnicistă şi utilitară a vremurilor postmoderne.
În Vajnica Lume Nouă, acest creştinism de orientare panteist-gnostică este menit să anihileze omul concret şi să-l înlocuiască cu o fantoşă maleabilă, supusă experimentelor de tot felul. Prin intermediul habitatului creştin, fantoşa maleabilă, pe care am denumit-o sclavul fericit, urmează să se integreze “fără durere” în sistemul tehno-globalist. Creştinismul devine astfel o tehnică de adaptare la sistem, în genul psihoterapiilor şi politicilor consolaţioniste ale “grijii”, cum ar fi multiculturalismul şi “umanitarismul” drepturilor omului.
Adaptarea creştinismului la cerinţele Vajnicei Lumi Noi are consecinţe devastatoare. În cursul ultimilor cincizeci de ani, civilizaţia occi-dentală, construită pe pilonii trinitarismului creştin, s-a transformat într-o societate globală care a încetat să mai fie garantul valorilor iudeo-creştine. În Europa Occidentală descreştinarea şi păgânizarea sunt deja procese aproape împlinite. De pildă, doar 15% din italieni se duc duminica la slujbă, iar în Cehia procentul este doar de 3%.
Nu este vorba de o secularizare sau despiritualizare a societăţilor occidentale postindustriale. Dimpotrivă. În Occident, asistăm în prezent la o explozie a mişcărilor religioase. Practic, Vajnica Lume Nouă îşi creează propria sa “transcendenţă”. Nu este de mirare că multe dintre noile neo-, cvasi- şi pseudo-religii au primit statut de ONG-uri pe lângă ONU. Vajnica Lume Nouă încearcă să-şi legitimeze astfel nu numai componentele economice (tehnoglobalismul), culturale (multiculturalismul, neoconservatorismul, apărarea drepturilor omu-lui), legislative (Tribunalele internaţionale), ci şi pe cele religioase.
În Vajnica Lume Nouă, creştinismul devine o religie a Omului. Nu mai este o religie revelată ce se trăieşte aici şi acum prin întruparea lui Hristos. Ies din circulaţie Viaţa, taina întrupării Logosului, sabia ce separă şi tot ce ţine de dimensiunea verticală. În schimb, se globalizează creştinismul de platou adaptat timpurilor, “parcursul spiritual şi moral”, religia pietistă, iubitoare de Umanitate şi Drepturile Omului. Este evident că Sfânta Treime este incompatibilă cu modul de operare în flux a Vajnicei Lumi Noi. Tehnoglobalismul funcţionează ca un flux de informaţii, imagini, simboluri, produce o lume imaterială şi “descărnată”. Transformată într-un information system, realitatea Vajnicei Lumi Noi iese de sub incidenţa materiei, energiei şi a limbajului încarnat – limbajul cultural, situat al civili-zaţiei iudeo-creştine.
“Dezîntruparea”, imaterialitatea, simulacrul, decontextualizarea, uniformizarea sunt departe de spiritul şi litera creştinismului. Personalismul creştin propune persoana, locul de întâlnire dintre concret şi universal, materie şi spirit, “eu” şi celălalt. Vajnica Lume Nouă are însă nevoie de un om abstract şi interşanjabil, permanent branşat, un “nod” într-o reţea colectivă.
În Vajnica Lume Nouă păcatul suprem este Întruparea Logosului; şi, prin extensie, orice întrupare. Logosul nu s-a încarnat pentru a spiritualiza materia în manieră new-age-istă, nici pentru a impune materiei informe o ordine “raţională”. Lucrarea lui Hristos se adresează unor oameni în carne şi oase, liberi să accepte sau să respingă mesajul şi faptele Lui. Luând trup şi faţă omenească, Fiul lui Dumnezeu a reabilitat existenţa concretă, ceea ce este un scandal pentru globalişti.
În viziunea tehnoglobalistă, lumea concretă de “aici” şi “acum” este o lume iremediabil “rea”. Tradus în limbaj politic: “rea” este lumea diferenţei reale, a ifoselor naţionale, a tradiţiilor, a determinaţiilor locale şi istorice. Tărâmul “rău” este locuit de oamenii de rând. Ei trebuie disciplinaţi ca nu cumva să se auto-distrugă în confruntări tribale, periclitând internaţionalismul cultural şi religios, abstrac-ţiunea planetară numită “umanitate”.
Care să fie însă lumea “bună”, cea la care creştinul ar trebui să se adapteze? În Vajnica Lume Nouă, “bună” este considerată lumea abstracţiunilor iluzionist egalitare şi a utopiilor economice globali-zante. “Bun” este atopicul, atonalul, the world wide web, heruvimul integrărilor. Omul amnezic planetar, nicidecum omul în carne şi oase. “Bun” este virtualul, digitalul, creditul bancar şi ideologicul umanitarist. Şi tot “bune”: tolerantismul, relativizarea valorilor, instituţionalizarea mediocrităţii în numele lozincii “fiecare are dreptul la opinia sa”. “Bună” este privirea multiculturală aruncată asupra lumii de jos din sfera elitelor iluminate. Realitatea, cu particu-larităţile ei geografice şi istorice, a devenit nu numai politic incorectă, ci de-a dreptul obscenă.
Cei care cred că fundamentalismul religios, creştin sau islamic, se opune în vreun fel Vajnicei Lumi Noi se înşeală amarnic. Funda-mentaliştii, ecumeniştii şi globaliştii merg mână în mână. Promovează cu toţii ideea unei religii deteritorializate, epurată de particularităţi culturale şi naţionale. Talibanii s-au năpustit cu furie împotriva obiceiurilor populare afgane, de la muzica tradiţională până la luptele de cocoşi; în mod similar, “noua ortodoxie” românească, născută la Londra şi Paris, ar vrea să scape de popii colivari, babele superstiţioase şi parastase. Tariq Ramadan este de părere că Islamul poate fi practicat într-o formă mai “pură” în Occident decât în ţările musulmane, în care religia a fost pervertită de naţionalism şi ipocrizie. În viziunea fundamentalistă, religia pură poate fi practicată doar în sistem de reţea, în comunităţi voluntare constituite în afara practicii sociale, pe bază de valori şi dogme religioase neîntinate. Ingineriei culturale, practicate de globaliştii seculari, i se răspunde astfel cu o inginerie religioasă. Omul reconstruit economic şi darwinist se intersectează cu cel remodelat de fundamentalişti în termenii “religiei adevărate”. Persoana reală, în carne şi oase, este astfel înlocuită de omul abstract, transformată într-un simplu “instrument”, un “mijloc” – o bombă umană, un instrument propa-gandistic etc.
Credinţa în Hristos nu-i lasă însă pe creştini să cadă în amăgire, să se adapteze “veacului acesta”. Creştinii cred că revelarea lui Dumnezeu în Iisus Hristos, doar ea nu poate fi încorporată în “noul absolut”, întrucât “Împărăţia mea nu e din lumea aceasta” (Ioan 18, 36). Doar Adevărul întrupat nu-l asimilează maşina de produs amăgiri a Vajnicei Lumi Noi.
Rolul creştinului nu este doar să înţeleagă mecanismele de iluzionare. El trebuie să distrugă în primul rând zidul de minciuni construit pentru a ascunde realitatea (la temelia “zidului de minciuni” stau miturile elitelor globale, mituri privitoare la progresul tehnologic, fuziunea planetară – one world, one accord – şi aglutinarea omenirii sub faldurile “umanismului”). Şi tot creştinului îi revine rolul să se opună ingineriilor care vor să-l transforme într-o abstracţiune – un “europeean”, “un cetăţean al lumii”, sau un simplu “consumator”.
Înlăturând iluziile şi opunându-se ingineriilor de tot felul, creştinul va rămâne “sarea pământului”. Precum sarea, creştinul are rolul să conserve. Dar ce-ar trebui oare să conserve? Va păstra vie spiritualitatea care nu a pierdut contactul cu viaţa concretă; va conserva o ordine socială construită după firea şi dimensiunile omului. Creştinul va avea grijă să conserve instituţiile care nu obstrucţionează Adevărul. Tehnoglobalismul l-a plasat pe om într-un habitat economic şi spiritual în care cu greu poate să mai audă Cuvântul încarnat, şi cu atât mai puţin poate să-L înţeleagă. În habitatul religios construit de globalişti, creştinii sunt încurajaţi să reacţioneze ca porcii, să calce pe mărgăritarele divine nesocotind îndemnul lui Iisus Hristos (“Să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare!” – Matei 7, 6). Iată de ce trebuie conservate acele situaţii şi instituţii – din păcate, din ce în ce mai puţine – care îi ajută pe oameni să-şi păstreze modul de viaţă creştinesc.
În acelaşi timp, creştinul are rolul să devină, prin lucrarea Sfântului Duh, “lumina lumii”, “o cetate aşezată pe un munte” (Matei 5, 13-14). Cu alte cuvinte, creştinul trebuie să “crească” într-o persoană-eveniment, întrupată în istorie, dar orientată eshatologic. În chip de eveniment, creştinul este o mărturie vie a Încarnării Logosului, Marele Eveniment din care derivă toate celelalte. Dacă sarea conservă, evenimentul modifică, este o intervenţie personală, radicală, care poate schimba cursul unei vieţi sau al istoriei însăşi. Vajnica Lume Nouă încearcă să elimine Evenimentul din trupul creştinismului şi din viaţa de zi cu zi a omului, întrucât ar vrea ca omul să rămână o fiinţă non-evenimenţială. Pasiv, incapabil de acţiuni personale, omul nu s-ar mai preocupa să caute şi să lărgească the crack in the wall, fisura din zidul societăţii globale.
Elitele ştiu prea bine că Întruparea Logosului, ca “lumină a lumii”, poate să ofere direcţie şi înţeles în sfera politică şi socială. Ele se tem că Evenimentul le-ar reda oamenilor “o speranţă care nu este o simplă iluzie” (Ellul). Nu-i de mirare că Adevărul întrupat şi per-soanele-eveniment sunt cu greu tolerate în Vajnica Lume Nouă.
În fine, creştinul adevărat trebuie să fie ca o oaie în mijlocul lupilor. Noua Ordine Mondială este un tărâm în care oile nu mai vor să fie oi, ci vor cu toate să devină lupi, să domine şi să sfârtece. Azi a fi o oaie în mijlocul lupilor înseamnă să fii trup şi suflet cu neamul tău şi cu Biserica lui Hristos, aşa cum Moise şi Ieremia au fost una cu poporul lor, aşa cum Iisus S-a identificat cu mulţimile concrete, cu “oile fără păstor”. O astfel de atitudine – blasfematoare din punct de vedere globalist – implică un sacrificiu pe care doar creştinii adevăraţi mai sunt dispuşi să-l facă.

Ovidiu HURDUZEU

Îi mulţumesc d-lui Ovidiu Hurduzeu pentru îngăduinţa de a reproduce textul şi d-lui Mirel Cristian pentru promptitudinea cu care ni l-a expediat.